S. O. S. NE DOARE !

Când venim pe lume,

Avem deja un nume

L-am primit în dar 

De la cei ce sunt părinți.

De vrei,nu vrei, trebuie să-l porți

E eraditatea ce te definește,

Ea este comoara,ce te face om 

Sau balastrul, viții tale și devii 

       NEOM !

Într-un  sat ,ferice  odată

Plin  de  datini  și  bogat ,

Pe  la  porți  am  colindat,

Obicei  din vechi  lăsat.

Azi  îmi  pare  a  fi  pustiu,

Grele  lacăte  la  porți

Ușa  caselor încuiată

Toți  ai  case ,oare-s morți?.

Azi nu am  pe cine  ura...

Plâng  căsuțele  pustii ,

Au  rămas  niște  bunici ,

Stingheri  și  însingurați...

Cu  ochii  înlăcrimați !...

O ploaie tristă înflorește în ramuri,

Și -pomul vieți-îmi bate în geamuri

Imagini scurte,zălude și sumbre

Revin,cu amintirile răpuse de umblet...

Nici un sărut un-mi trece prin suflet...

--Uite Cacul Mare,Steaua,Polară,Luceafărul de zi, toate își au locul precis, unde le vei găsi

când sufletul îți va cere,îmi zice Robert,întorcând-și  privirea spre mine. O privire ce îmi 

 îmi străbate toată ființa.

--Tu de ce fugi de dragoste Ana

--Nu fug,doar aștept s-o întâlnesc,până atunci mă opresc la prietenie.Și mai este ceva:

Orice dragoște începpe frumos cu vorbe calde gesturi pline de tandrețe,atingeri de mână, flori.

Dar dragostea are și partea ei vulgară.Dacă partea frumoasă  se consumă ,cu ce rămâi?

Îndiferența celui care pleacă ,care părăsește corabia,cum se zice.Cel trădat rămâne cu suferința,

el știe ce înseamnă dragostea și trădarea.Atunci ,mai puterea să-ți cauți altă dragoste?

--Îmi place cum gândești deși ești foarte tânără.De-unde știi toate astea,de unde ai învățat?

--Din lumea în care trăiesc. Sunt atâtea drame și atâta durere.Tu ai mai multă experiență de viață.

Care este părereata?

--Dragostea este de mai multe feluri și nu tote au un sfârșit dureros Atunci când dragostea e împărtășită

și gășești la persoana pe care o iubești și înțelegere,comunicare dragostea e dulce e o binecuvântare.

NOPȚI  FĂRĂ  SOMN  ȘI  VISE

SE ȚES  ADES , ANOMALII

PE  UNDA  VISELOR  ,TRIMISE .

SE  SPARGE  ZIUA  ÎNTR-UN  CEAS ,

CLEPSIDRA  ÎȘI  PIERDE  PLINUL ,

MĂ  LAS  PIERDUT ,CĂCI  UNDEVA

ÎMI  VOI  GĂSI  DESTINUL!...

Tatăl meu e plecat din lară,

De când eram mic, muncește pe afară.

Uneori mi-e așa tare dor și plâng

Îl apuc în brațe și cu dor îl strâng .

Mi-e dor să batem mingea, împreună 

La școală să mă ducă, uneori de mână

Când unii îmi caută gâlceavă, știu

Vine tata, vine nu-s în pustiu.

Și nu mai tac, pot răspunde pe măsură,

Să nu adun obidă în suflet și ură.

Simt că mă apăra un părinte

Și pot să fiu un copil cuminte.

Tata vine rar, ne trimite bani și alte cele.

Dar de vine acasă, mă lipsesc de ele.

Mamă, tată, locul vostru-i lângă noi 

Viața, ne călește trăind  lângă voi.

Familia nu trăiește prin corespondență

Iubirea, compasiunea, îi dă consistență!!!

1.Ești sigur că ce crezi e-adevărat?

Că Dumnezeu nu e. N-a existat.

Că te-ai trezit și azi, tu, pur și simplu

Că viața ta-i un simplu ciclu?...

      2. Ești sigur că ce crezi e-adevărat?

          Că nimeni nu te-a semănat,

          Că tot ce vezi e de la sine,

          Că nu El te-a creat pe tine.

3. Ești sigur că ce crezi e-adevărat?

Că inima n-a încetat

Pentru că soarta ta așa e scrisă

Și nu crezi că de El ea e decisă...

     4. Ești sigur că ce crezi e-adevărat?

        Că orice faci, nimic nu e păcat.

        Că după moarte doar te duci și-atât.

        Că nu Domnul te-a conceput.

 5. Tu nu ești sigur că ce crezi e-adevărat.

Tu nu știi asta. Doar ești înșelat.

Tu nu vrei azi să recunoști

Că, 'colo-n cer cu multe oști,

Exist-un singur Dumnezeu

Ce azi privește-n dreptul tău?

Făclie de veghe pe umezi morminte,

Un sunet de clopot în orele sfinte,

Un vis ce își moaie aripa'n amar,

Astfel ai trecut de al lumii otar.

Trecut-ai când ceru-i câmpie senină,

Cu râuri de lapte și flori de lumină,

Când norii cei negri par sombre palate

De luna regină pe rând vizitate.

Te văd ca o umbră de-argint strălucită,

Cu-aripi ridicate la ceruri pornită,

Suind, palid suflet, a norilor schele,

Prin ploaia de raze, ninsoare de stele.

O rază te'nalță, un cântec te duce

Cu brațele albe pe piept puse cruce,

Când torsul s-aude l-al vrăjilor caier

Argint e pe ape și aur în aer.

Văd sufletu-ți candid prin spațiu cum trece;

Privesc apoi lutul rămas... alb și rece,

Cu haina lui lungă culcat în sicriu,

Privesc la surâsu-ți rămas încă viu -

Și'ntreb al meu suflet rănit de'ndoială,

De ce-ai murit, înger cu fața cea pală,

Au nu ai fost jună, n-ai fost tu frumoasă?

Te-ai dus spre a stinge o stea radioasă?

Dar poate acolo să fie castele

Cu arcuri de aur zidite din stele,

Cu râuri de foc și cu poduri de-argint,

Cu țărmuri de smirnă, cu flori care cânt;

Să treci tu prin ele, o sfântă regină,

Cu păr lung de raze, cu ochi de lumină,

În haină albastră stropită cu aur,

Pe fruntea ta pală cunună de laur.

O, moartea e-un chaos, o mare de stele,

Când vieața-i o baltă de vise rebele;

 O, moartea-i un secol cu sori înflorit,

Când vieața-i un basmu pustiu și urât.

- Dar poate... o ! capu-mi pustiu cu furtune,

Gândirile-mi rele sugrum cele bune...

Când sorii se sting și când stelele pică,

Îmi vine a crede că toate-s nimică .

Se poate ca bolta de sus să se spargă,

Să cadă nimicul cu noaptea lui largă,

 Să văd cerul negru că lumile-și cerne

Ca prăzi trecătoare a morții eterne ...

Ș'atunci de-ai fi astfel... atunci în vecie

Suflarea ta caldă ea n'o să învie,

Atunci graiu-ți dulce în veci este mut...

Atunci acest înger n'a fost decât lut.

Și totuși, țărână frumoasă și moartă,

De racla ta razim eu harfa mea spartă

 Și moartea ta n'o plâng, ci mai fericesc

O rază fugită din chaos lumesc.

Ș-apoi... cine știe de este mai bine

A fi sau a nu fi... dar știe oricine

Că ceea ce nu e, nu simte dureri,

Și multe dureri-s, puține plăceri.

A fi? Nebunie și tristă și goală;

Urechea te minte și ochiul te'nșală ;

Ce-un secol ne zice, ceilalți o deszic.

Decât un vis sarbăd, mai bine nimic.

Văd vise' ntrupate gonind după vise,

Pân' dau în morminte ce-așteaptă deschise,

Și nu știu gândirea-mi în ce să o stâng:

Să râd ca nebunii? Să-i blestem? Să-i plâng?

La ce?... Oare totul nu e nebunie?

Au moartea ta, înger, de ce fu să fie?

 Au e sens în lume? Tu chip zâmbitor,

Trăit-ai anume ca astfel să mori?

De e sens într' asta, e' ntors și ateu,

Pe palida-ți frunte nu-i scris Dumnezeu.

Mihai Eminescu 

"Mortua est" este poezia mea preferata scrisa de Mihai Eminescu.Este intradevar cel mai bun autor roman care a trait vreodata.Pentru Mortua Est,nimeni nu il va egala vreodata.Am indraznit chiar sa ii scriu si eu o poezie,sperand cumva sa ajunga la el,prin timp si spatiu. "Ouija"

Și dacă moartea e prezentă 

Și așteaptă într-o stare latentă

Doar suflul să ți-l ia 

Își urmărește privirea 

Și sufletul cum ți se golește 

Și dacă e prezentă, uitându-se la tine

Cum tot mai multe urme îți lasă 

Te vrea dar nu te ia ,căci știe 

Că tot mai dulce ești atunci când...

Inima ți-e plină de suspine.

Te observă din ce în ce mai aproape 

Își respiră în fața fără să o vezi 

Dar tu simți fiorul pe care ,

Il vei îmbrățișa într-un final.

În sfârșit ne-am întâlnit.

Pe zidul ud, cu lumina ce parcă se destramă,

Clopotele de sânge bat tăcute,

În mine urlă o vină făr' de teamă

Cu lanțuri sunt prins, tot mai ruginite, tot mai dure

Parcă mă privesc ochi de gheață lipsiți, de glas,

Sub îngheț rana și acum mă arde

E poate-al meu gând, poate-al lor glas,

Ce-n nopți străine umbrele pe mine le-așterne.

În pivniți reci, sforile s-adună,

Și fiecare nod, e un geamăt greu

Dar, biciul cade și pe fața cea bună

Orice torționar, are la rându-i un călău.

Un bici de la un om, altul din amintire

Iar cei mai crunți sunt cei nevăzuți,

Ei pun tăcerea în gât ca o schingiuire,

Și-ți sugrumă cuvântul, oblingându-te să rămâi tăcut

CERUL E TRIST ȘI ÎNLACRIMAT

DE CHIN ȘI AMAR M-AM SĂTURAT

CĂCI DIN COPILĂRIA MEA

SOARTA MI-A FOST DESTUL DE GREA

DE CÎND MĂ ȘTIU AM FOST  SĂRAC

ȘI AM FOST SLLUGA LA BOGAT

CĂCI DEMNITARII  DE LA NOI

NU AU NICI GRIJI SI NICI NEVOI

AU CASE MARI SI AU PALATE

ȘI MESELE ÎNBELSUGATE

EU DE COPIL AM FOST PLECAT

ȘI TOATA LUMEA AM UMBLAT

DAR ÎNTR-O ZI LA ASFINȚIT

O TELEGRAMĂ AM PRIMIT

SI ÎN TELEGRAMĂ AȘA SCRIA

VINO BĂETE VINO DEGRABĂ

CA TA MĂICUȚĂ E GRAV BOLNAVA

MERG LA PATRON ȘI-I ARĂT SCRIS

UITE DEACASĂ CE MI-AU TRIMIS

EL ÎMI RĂSPUNSE CA UN RĂȚOI

SĂ MERG LA LUCRU 

I-AR ÎNAPOI

APOI  ȚIPÎND MI-A ZIS AȘA

DE AICEA TU DE AI SĂ TE DUCI

AI SĂ RĂMÎI FARA SERVICI

DAR EU PLÎNGÎND IAM SPUS AȘA

STRĂINE NU TE SUPARA

E VOBA DE MĂICUȚA MEA

DE LUCRU MAI GASESC ORCÎND

DAR PE MĂICUȚA NU CURÎND

MĂ URC ÎN TREN AJUNG ÎN SAT

GÎNDINDUMĂ LA CE AM VISAT

AJUNG LA POARTĂ MĂ UIT LA CASĂ

SI ACOLO VAD UN DOLIU PUS

INTRAI ÎN CASĂ ZĂRII PE MASĂ

CORPUL MĂICUȚEI ÎNTINS PE IA

JUR ÎNPREJUR SUNT AI MEI FRAȚI

CARE STĂTEAU ÎNLĂCRIMAȚI

SI RÎND PE RÎND M-AU ÎNTREBAT

ÎN ACEȘTI ANI UNDE AM UMBLAT

EU AM UMBLAT DIN LOC ÎN LOC ACASA

FĂRA SA MA ÎNTORC

Am în față pe birou,

O foaie albă și-un stilou,

Ași vrea să-ți spun ceva 

Ce rol important ai avut în viața mea.

Tu, m-ai scos dintr-un cerc vicios,

Pentru mine ai fost un scor norocos,

M-ai arătat că viașa-i frumoasă, 

Când stai cu omul bun la masă.

Cu tine am văzut doar răsărituri de soare

Am cutreerat și admirat ce frumoasă-i țara,

Și prima oară, m-am scăldat în mare,

Și am simțit că sufletul, nu mă mai doare.

Și azi, deși știu că ești plecat

Te aștept să vii  pâș- pâș lângă pat,

Să-mi spui povești de peste zi,

Să mi le amintesc în zori, când m-oi trezi !