Categoria: Poezii despre natura
Toate poeziile autorului: Anișoara Iordache
Data postării: 9 mai 2023
Vizualizări: 759
Poezii din aceiaşi categorie
crochiu liric/3
șiruri de păsări
dispar
într-un văitat de tilinci.
plin de flori,
socul
adumbrește
cornul de lună.
Note de Mai/7
scenă aproape pustie,
sclipiri purpurii- violet
și -un parfum de vanilie,
trezesc in spectatorul grăbit
frenezia serilor de jazz.
nimeni la clape,
nimeni la tobe,
prin balconul zugrăvit cu frezii,
un șoarece disperat
caută drumul
spre stele.//
a mai trecut o primăvară;
disonanțele s-au mai atenuat;
tot singur...
mă-ntreb
dacă sunt încă aici
sau
dacă-am plecat...
Asfințitul
Pe pereți se scurg
Stropii de amurg,
Luna strălucește
Sub streașină clipește.
Pomii moțăiau,
În vânt se legănau.
Amorțit pământul
Își reflecta veșmântul.
Soarele se stinge
Prin gene se prelinge
Și negura se așterne,
Moleșeala cerne.
Prin frunzișul voalat
Pasărea s -a pitulat ,
Amuțind din ciripit
Și clipoci pripit..
Doar liliecii forfoteau,
Întunecimea iscodeau,
Doar cucuveaua glăsuia,
Asfințitul bântuia...
Toamnă eternă
Tu scuturi culoare în lumea întreagă
cu pletele-ţi lungi fluturate în steaguri
şi fruntea întinsă prin multe meleaguri,
eşti toamna eternă ce doruri încheagă.
Stăpână pe ceruri, culori pui în rânduri
de nori adunaţi în făpturi fără seamăn,
privirea te ştie, mi-eşti sufletul geamăn,
eşti toamnă născută să stărui în gânduri.
Tu cerţi cu privirea pădurea-nfrunzită,
culoarea prea verde ne spui că e tristă,
că este nevoie de-o mână de-artistă,
eşti toamna făcută din spic de ispită.
Prin cârduri de păsări tot pui osteneală,
cu lacrimi din ceruri le ceri să se ducă
departe, spre zări, unde pari o nălucă,
eşti toamna ce soarta mereu o înşală.
Un leagăn de frunze mi-ai dat la născare,
în freamăt de crengi tu mi-ai fost ursitoare,
puterea-ţi de viaţă pe frunte mi-e boare,
prin fulger şi tunet mi-eşti, toamnă, cărare.
Frig
Afară-i frig şi ninge,
Vânturile vuiesc;
Un fior-rece mă-mpinge
Să vreau să te rănesc;
Afară-i frig si ninge…
Afară-i frig şi plouă,
Cerul e-ntunecat.
E trecut de ora două:
Deja lumina a plecat;
Afară-i frig si ploua...
Fructele și legumele toamnei
Toamnă, toamnă,
Cu găleata apă toarnă,
Poama, poama,
Dulce ca și mama,
Dovlecei, dovlecei,
Gustoși și măricei,
Mere, mere frumușele,
Gustoșele, mititele,
Dar cu ele, dinții pierzi,
Și apoi nu îi mai vezi,
Cartofei, cartofei,
Îi înmoi cu ulei,
Ceapă, ceapă,
Parcă te înțeapă.
Autor: Nicoleta Postovan
crochiu liric/3
șiruri de păsări
dispar
într-un văitat de tilinci.
plin de flori,
socul
adumbrește
cornul de lună.
Note de Mai/7
scenă aproape pustie,
sclipiri purpurii- violet
și -un parfum de vanilie,
trezesc in spectatorul grăbit
frenezia serilor de jazz.
nimeni la clape,
nimeni la tobe,
prin balconul zugrăvit cu frezii,
un șoarece disperat
caută drumul
spre stele.//
a mai trecut o primăvară;
disonanțele s-au mai atenuat;
tot singur...
mă-ntreb
dacă sunt încă aici
sau
dacă-am plecat...
Asfințitul
Pe pereți se scurg
Stropii de amurg,
Luna strălucește
Sub streașină clipește.
Pomii moțăiau,
În vânt se legănau.
Amorțit pământul
Își reflecta veșmântul.
Soarele se stinge
Prin gene se prelinge
Și negura se așterne,
Moleșeala cerne.
Prin frunzișul voalat
Pasărea s -a pitulat ,
Amuțind din ciripit
Și clipoci pripit..
Doar liliecii forfoteau,
Întunecimea iscodeau,
Doar cucuveaua glăsuia,
Asfințitul bântuia...
Toamnă eternă
Tu scuturi culoare în lumea întreagă
cu pletele-ţi lungi fluturate în steaguri
şi fruntea întinsă prin multe meleaguri,
eşti toamna eternă ce doruri încheagă.
Stăpână pe ceruri, culori pui în rânduri
de nori adunaţi în făpturi fără seamăn,
privirea te ştie, mi-eşti sufletul geamăn,
eşti toamnă născută să stărui în gânduri.
Tu cerţi cu privirea pădurea-nfrunzită,
culoarea prea verde ne spui că e tristă,
că este nevoie de-o mână de-artistă,
eşti toamna făcută din spic de ispită.
Prin cârduri de păsări tot pui osteneală,
cu lacrimi din ceruri le ceri să se ducă
departe, spre zări, unde pari o nălucă,
eşti toamna ce soarta mereu o înşală.
Un leagăn de frunze mi-ai dat la născare,
în freamăt de crengi tu mi-ai fost ursitoare,
puterea-ţi de viaţă pe frunte mi-e boare,
prin fulger şi tunet mi-eşti, toamnă, cărare.
Frig
Afară-i frig şi ninge,
Vânturile vuiesc;
Un fior-rece mă-mpinge
Să vreau să te rănesc;
Afară-i frig si ninge…
Afară-i frig şi plouă,
Cerul e-ntunecat.
E trecut de ora două:
Deja lumina a plecat;
Afară-i frig si ploua...
Fructele și legumele toamnei
Toamnă, toamnă,
Cu găleata apă toarnă,
Poama, poama,
Dulce ca și mama,
Dovlecei, dovlecei,
Gustoși și măricei,
Mere, mere frumușele,
Gustoșele, mititele,
Dar cu ele, dinții pierzi,
Și apoi nu îi mai vezi,
Cartofei, cartofei,
Îi înmoi cu ulei,
Ceapă, ceapă,
Parcă te înțeapă.
Autor: Nicoleta Postovan
Alte poezii ale autorului
Joc/4
deșirând strigătul dorului
in vechile graiuri,
fără contur
pașii timpului...
%
doar omul vertical cu umbra sa,
aidoma unei vele latine,
nu se scufundă- n
vâltorile vieții.
tandem cu Moku/5
poetului persan Hafez
versuri-scântei din nestinsul foc
al iubirii de oameni,
se revarsă pe maluri.
singur, în întuneric,
poetul Hafez
luminează cu ființa sa,
adâncul fântinilor.
“cuvintele-i, miere și foc,
îmbrățișează lumea
ca vița zidul vechi -
din tăcerea amară,
o strălucire
nu arde,
ci cheamă.”
stihuri diamantine //7
ceața
silențioasă insidioasă
înaintează acoperă copleșește
vârfurile semețe ale munților-
salutând veghind străjuind
călit imperturbabil
bradul
o adiere de simfonii albastre/3
sfredelind stabilopozii
valurile
se prind de balustrada falezei.
liniște!-
tot strigă pescărușii,
florile de gardenia
cântă!
metamorfozele unui gând/11
pași spre nicăieri,
cetatea adormită
nu simte cum iedera-ntunericului
urcă pe ziduri.
aripi fără zbor,
zbor fără elan,
elan fără un țel determinat.
roșu-i ucigător,
albastru-i apatic,
albul orbește.
suflare de noiembrie
prin cuibul de cuci,
nimeni aproape.
stări/3
ochiul
întors spre interior,
are pupila dilatată.
imagini simbolice arhaice
decodează
credința țăranului în nemurire.
vulturul sur -din octogon,
atinge
pătratul și cercul.
prima lumină mă tulbură....
Joc/4
deșirând strigătul dorului
in vechile graiuri,
fără contur
pașii timpului...
%
doar omul vertical cu umbra sa,
aidoma unei vele latine,
nu se scufundă- n
vâltorile vieții.
tandem cu Moku/5
poetului persan Hafez
versuri-scântei din nestinsul foc
al iubirii de oameni,
se revarsă pe maluri.
singur, în întuneric,
poetul Hafez
luminează cu ființa sa,
adâncul fântinilor.
“cuvintele-i, miere și foc,
îmbrățișează lumea
ca vița zidul vechi -
din tăcerea amară,
o strălucire
nu arde,
ci cheamă.”
stihuri diamantine //7
ceața
silențioasă insidioasă
înaintează acoperă copleșește
vârfurile semețe ale munților-
salutând veghind străjuind
călit imperturbabil
bradul
o adiere de simfonii albastre/3
sfredelind stabilopozii
valurile
se prind de balustrada falezei.
liniște!-
tot strigă pescărușii,
florile de gardenia
cântă!
metamorfozele unui gând/11
pași spre nicăieri,
cetatea adormită
nu simte cum iedera-ntunericului
urcă pe ziduri.
aripi fără zbor,
zbor fără elan,
elan fără un țel determinat.
roșu-i ucigător,
albastru-i apatic,
albul orbește.
suflare de noiembrie
prin cuibul de cuci,
nimeni aproape.
stări/3
ochiul
întors spre interior,
are pupila dilatată.
imagini simbolice arhaice
decodează
credința țăranului în nemurire.
vulturul sur -din octogon,
atinge
pătratul și cercul.
prima lumină mă tulbură....