Note de Mai/4

Era un mar

Dar era si un cires

Oare cum a fost marul față cires ?

Ciresul era mai inalt dar marul cum era ?

Marul era batran dar ciresul cum era ?

Ciresul avea cirese dar marul oare ce avea ?

Marul facea umbra dar ciresul ce facea ?

Ciresul era langa casa mea oare unde era marul ?

Marul avea multe crengi ce avea ciresul ?

Cine a fost la cires oeare era marul ?

Marul cum de era la ciresul ?

Doar vremea ne poate arata.

scântei- dintr-o păpădie-nspicată,

duc

spre sălașurile îngerilor

mirezme-mbătătoare de pini.

marea întinde pe

rogojini de nisipuri

solzi aurii.

Pe pereți se scurg 

Stropii de amurg,

Luna strălucește 

Sub streașină clipește.

Pomii moțăiau,

În vânt se legănau.

Amorțit pământul 

Își reflecta veșmântul.

Soarele se stinge

Prin gene se prelinge 

Și negura se așterne,

Moleșeala cerne.

Prin frunzișul voalat 

Pasărea s -a pitulat ,

Amuțind din ciripit

Și clipoci pripit..

Doar liliecii forfoteau,

Întunecimea iscodeau,

Doar cucuveaua glăsuia,

Asfințitul bântuia...

Du-mă râule,departe,

De zdrențe mă dezbracă,

Îmbată -mă cu șoapte 

Și amaru-mi seacă..

Nu mă-neca în valuri,

Apele nu -mi tulbura,

Nu mă izbi de maluri 

Și sărută -mi gura.

În torent de mă cuprinzi;

Ia-mă -n adâncime,

În brațe să mă prinzi 

Și alintă -mă cu rime..

Mă -nvăluie cu briză,

Cu frunziș mă învelește,

Stropește -mă pe buză,

De urgie mă ferește.

Curăță -mă de cusur,

Limpezește -mi țelul,

Leagănă -mă în susur 

Și îndrumă -,mi zelul...

Și -n albia de Stele 

Tandru să mă scalzi,

Însetându-mi visele,

Rogu-te să nu mă arzi...

Dimineața simțisem o durere cumplită

Era un dor sau poate o ispită?

Nuștiu, dar știam că duc dorul de satul natal

De padurea cea din vârful cel de deal.

O, așa e, de pădurea întinsă pe un deal

De izvorul ce trecea pe alăturea printr-un canal. 

De acel miros curat, de umbra deasă;

Ce se afla numai de localnici înțeleasă. 

Pădure, doar tu știi câte amintiri si bazaconii

Făcusem eu și rupeam și sălbăticii pionii. 

Când mă temeam de animalele tale

Ce mi se pareau a fi niște fiare. 

Multe animale știu ca ai, dar te ajută și ele,

Și căprioare și mistreți ce le ai cu sutele. 

Mii dor de acele flori ce le găteai

Pentru trecători tu frumos le răsădeai.

Copacii tăi îi înalțai, dorind ca umbră multă să le faci 

Pe oaspeții tăi și săi satisfaci.

Și tei și brad, de toate aveai;

Dar acuma aștepți ca primăvara să-ți permită 

Să-ți trezești natura adormită.

Acuma stai tu și aștepți, să vină toți care veneau,

Iar toți care trecuse, de tine copleșiți rămâneau. 

Dragă, tu mereu vei rămâne în inima mea,

Ca cea mai frumoasă pădure din Moldova. 

Căsuța mea de la țară

N-am văzut-o  de astăvară

Stă tăcută în livadă

În strai alb ca de zăpadă.

Uneori  mi-e așa de dor

De căsuța cu pridvor ,

De florile de mușcată

Și de nucul de la poartă!...

încă un vis lăsat

printre crinii imperiali

când mă voi trezi

știu unde este

poetului persan Hafez

versuri-scântei din nestinsul foc

al iubirii de oameni,

se revarsă pe maluri.

singur, în întuneric,

poetul Hafez

luminează cu ființa sa,

adâncul fântinilor.

“cuvintele-i, miere și foc,

îmbrățișează lumea

ca vița zidul vechi -

din tăcerea amară,

o strălucire

nu arde,

ci cheamă.”

ascultând tăcerea din

sfintele locașuri de rugăciune,

simt

adierile  calde ale cristalelor

în forma de spice de grâu,

ce-mi ating

genele.

neliniști-

sculpturi de vânt

vârtejuri rotite

de brațele de oțel ale unei

caracatițe solare-

oglindesc

în oglinda brixel

siluete feminine

temătoare

seara-i pe sfârșite...

cercul se-nchide cu parada aurie

a faraonilor.

aripa-

unui ibis rărăcit,

umbrește indiferența

celor patru sfincși,,,,

neadormiți,

sub troienele

istoriei.

după ploaie

fără scăpare-s

fluturii ispitiți

de mireasma de abelia