Noapte bună!/5

în ochiul de apă.

o rândunică

se căznește să ciugulească

un grăunde de soare.

iar o libelulă, zăpăcită

de-atâta splendoare,

a rătăcit

drumul spre casă.

Pe-un tărâm neexplorat,

Un vulcan a explodat.

Lava, mistuind natura,

A venit și viitura.

Un localnic speriat,

Și-a luat mâța într-un sac.

Și pornind în aventură, 

A găsit și o broșură.

Un cățel rău și îngâmfat,

Se plimba pe străzi haihui.

Și grăbit a înhățat

O pisică a nu știu cui.

Însă vezi că pisicuța

Cea roșcată și speriată,

A strigat-o pe măicuța

Cea dungată și umflată.

Ea de cum și auzi

Glasul micului său pui,

Se-ncruntă și s-azvârli

Drept în fața dumnealui.

Dar cățelul vezi matale

Nu se lăsa dus de nas,

Și îi dădu îndată o labă

Lăsând-o fără de glas.

Dară vezi, că mândru Soare

Ce stătea și îi privea,

Se gândea c-ar fi în stare

S-o ajute, c-ar putea.

Și o rază a sa fierbinte

Îl ajunse pe cățel,

Stricându-i de-ndată jocul

Ce-l desfătase nițel.

Și privind cu ochi voioși,

Măicuța acum bucuroasă,

Mulțumi Soarelui tandru,

Luându-și pisicul acasă.

În poiana plină cu flori,

Albinele au pornit dis în zori,

S-adune din sepale polenul

Și să împrăștie germenul.

Albinele culeg nectarul,

Stabilind cu grijă hotarul.

Se-ntorc la stup rând pe rând,

Cu polenul pe aripi zburând.

Ele se adună apoi în grup

Construind cămăruțe-n stup,

Unde hexagoane formează

Și un întreg fagure normează.

Faguri din a vremurilor aură

Ce trei milenii străbătură,

Aducând un dulce aliment

Ce are rol și de medicament.

Acest miracol al naturii

S-a creat și a dat omenirii,

Câte o picătură de miere

Bolilor punând bariere.

Dacă nu ar fi aceste insecte

Am întâmpina multe efecte.

Nu s-ar mai înmulții plantele

Și în poiană ar muri cuvintele.

Nectarul florilor dulce și auriu

Din alburiu, purpuriu și azuriu,

Nu ne-ar mai apăra imunitatea

Și nu ar mai exista varietatea.

Fire albe de mătase,

Lungi, subțiri și mai lucioase,

Își făcură loc acuma,

Pe botic cu nări de numa..-s două găurele

Cât ai zice bob, mărgele..

Parcă-s două căpșunele, afine sau viorele;

Pisicuțe sau purcei?!

Ce credeai că sunt acuma?!   

Doar pisici, te-ntreci cu gluma!

Marius Ene, Poland, 15.01.2024

Fluturi albi şi roşii,

Şi pestriţi, frumoşi,

Eu îi prind în plasă,

Când mama mă lasă.

Eu îi prind din zbor,

Însă nu-i omor;

Ci mă uit la ei,

Că sunt mititei,

Şi frumoşi, şi-mi plac,

Dar eu nu le fac

Nici un rău, deloc.

Şi dacă mă joc

Cu vreunul, ştiu

Binişor să-l ţiu

Şi pe toţi, din plasă,

Îi ajut să iasă,

Şi să plece-n zbor

După voia lor.

Sommerfugle

Hvide og røde sommerfugle,

Og broget, smukt,

Jeg fanger dem i nettet,

Når min mor forlader mig.

Jeg fanger dem på flugt,

Men jeg slår dem ikke ihjel;

Men jeg ser på dem,

At de er små,

Og smukke, og jeg kan lide dem,

Men jeg gør dem ikke

Ingen skade, slet ikke.

Og hvis jeg spiller

Med nogle, jeg ved det

Dejligt at have ham

Og alle, fra nettet,

Jeg hjælper dem

Og flyve

Efter deres vilje.

sub o mască binevoitoare,

răutatea

se rostogolește prin hățișurile istoriei,

călcând, asemenea buldozerului,

peste făclii și case.

 gândul ucigător de oameni-

înfometat,

se cuibărește-n inimă,

întunecând mintea

cu mii de argumente.

cine să se mai bucure de nașterea Sfintei Fecioare?

peste tot,

strigăte de groază.

sângele

bărbaților,

femeilor,

copiilor români

nu-nduplecă cruzimea.

in satele:

mihai bravu,

nușfălău

treznea,

ip

doar crucile  din lemn mai vorbesc

printre lacrimi.

boarea serii pătrunde

ca o pasăre printre

sălcii plângătoare-

îmbrățișări

perspective rămurate-

în pragul casei din kuboes

femeia nama

îngândurată

fereastră îngustă

pentru un alt salt-

totu-i legat

printr-un internet al corpurilor

iertarea

e un cuvânt cu mireasmă înviorătoare

ce-nflorește-n inimă;

iertarea

e o desprindere din focul spiralat

al amintirilor neplăcute,

e o recalibrare a ființei umane.

după ploaie

fără scăpare-s

fluturii ispitiți

de mireasma de abelia