fulguiri//7

hai să încercăm un exercițiu de imaginație

și  să împărțim pâinea aceasta în continente

punem jumătate deoparte

pentru Asia

ca să fim siguri

altă jumătate pentru ce-a mai rămas

în ordine

Africa

America

Antarctica

Europa

îmi vei spune că n-am luat în calcul oceanele

iar eu îți voi răspunde că oceanele nu fac parte din ecuație

fiindcă Pământul arăta la început ca o pâine rotundă

mai târziu au apărut apele

munții

nu-ți mai explic cum

și de ce

mai bine hai să mâncăm pâinea aceasta fierbinte

într-un exercițiu ipotetic de supraviețuire în Cosmos

eu

concentrându-mă pe Asia

tu

pe bucățile mai mici

experimentând

de fapt

o variantă posibilă de masacrare a lumii…

De ce se numește trecut?

De ce,fiindcă simt că nu mai trece.

Simt că rămâne înfipt în șale

Rămâne mai rău ca la-nceput

Chiar dacă vrei sau nu ai vrut.

De ce trebuie să te descrie

Niște vorbe vechi ca mama?

Vechi,încă din copilărie.

Greșeli făcute de un om necunoscător

De un om care doar se plimba seara.

Urăsc acest trecut netrecător

Dar defapt îl iubesc pentru acele minunate amintiri

Îl simt ca și cum ar fi Yin și Yang

Bine și rău, plin de oștiri.

Uneori mă aleargă în cele mai bune momente.

Neașteptându-mă,

Așteaptă după mine.

Pândește,mă sună,

Mă cheamă la el ca să îmi dea testamente…

Lui Nichita Stănescu îi plăceau numerele

începând cu unu

care era chiar el

toate celelalte numere începeau de la doi

și se supuneau principiilor matematice de bază

adică adunării, scăderii, înmulțirii și împărțirii

unu însă făcea excepție de la regulă

nu-l puteai aduna pe Nichita Stănescu cu altceva nici scădea, înmulți sau împărți

orice operație cu Nichita Stănescu ar fi fost incompatibilă din start

fiindcă nu exista o corespondență între el și excesul de lucruri sau de ființe din jur

prin moarte el a rămas tot unu

o capră mâncată de 100 de lupi nu scade nici nu crește numărul lupilor

cu sau fără capră sunt tot 100 de lupi

iar mulțimea vidă a caprelor mâncate de lupi poate fi demonstrată doar matematic

cred

capra face parte din altă ecuație și nu influențează mersul stelelor pe cer

nici dansul nocturn al melcilor

matematic vorbind un iepure adunat scăzut înmulțit, împărțit la o vulpe

nu face nimic

într-o astfel de relație unu rămâne tot unu

sau una

Nichita Stănescu a înțeles că nu poate fi compatibil nici cu o pasăre nici cu o femeie

nefiind nici pasăre nici femeie și că nu se poate aduna împărți scădea și înmulți cu nimeni...

nu-ți vine să crezi că exiști în afara memoriei  tale

că joci un rol principal într-o piesă de teatru stradal

cu statui vivante

(asemenea orgoliilor noastre!)

nici vorbă să te regăsești în jocul acesta infantil

care atrage cel mult zâmbete

îți simți sufletul ruginit

scârțâind ca o ușă nedeschisă de mult

prins la mijloc

exclus

neavând la îndemână alt mijloc de comparație decât mintea

adică tot mintea

cea care afirmă și neagă în același timp

complicând totul

denaturând totul

cu ani în urmă

am văzut um om sărutând o piatră

„ aceasta e singura mea certitudine!”

mi-a răspuns

„fericit e cel care se poate feri de ispitele minții!”…

Intr-o pădure falnică eram,
Se simțea miros de toamnă
Vântul frunze-aduna,  cânta funerar
Se strangea rugină-n coroană

Pe acolo de-o  viață mergeam,
Așteptam cineva să mă întâmpine
Mergeam pe drumul de plumb și viclean
Și am ajuns la răspântie

În două nu mă puteam despica.
Știam că de aici, nu-i drum înapoi.
Știam că miracole nu se vor întâmplă
Și astfel am ales să merg la război.

Uneori ma gandesc unde am mers
Cu fierul pe unghii, lutul in spate și stelele nalte
Dar totuși am ales ce am aleș
Și astfel, s-au decis și celelalte.

nu știu de ce

dar mi se-ntâmplă mereu să-nșir

la sfârșit de an

amintirile

așa cum face mama cu mărgelele ei de sticlă

bagă ața în ac

face un nod dublu la capăt

apoi înșiră mărgică după mărgică

până la ultima

anul acesta însă eu n-am pus destulă ață în ac

și am rămas cu multe amintiri pe dinafară

toată casa geme de amintiri

nu mai e loc să te miști printre ele

fără să te zgârii

întodeauna aminirile se cramponează de lucruri banale

care ți se întâmplă în fiecare zi

de lucruri neplăcute sau plictisitoare

pe cele frumoase le uiți repede

cineva hotărăște pervers în locul tău

aruncându-le în hăul uitării

pitindu-le  pe la colțuri

neîndreptățit

fiindcă ele sunt asemenea sirenelor minții

frumoase și seducătoare

ca niște suveici de aur

care țes vălul cu dantelă al gândului

și de care nu poți să scapi decât punându-ți ceară în urechi

sau legându-te de primul catarg

precum aventurosul Ulise

abia aștept să se nască alt an

să-mi pot înșira din nou amintirile  trecerii

pe alt fir de ață

în așa fel încât să nu uit niciuna

Doamne

mă-ntreb tulburat la cumpăna dintre ani

cum ar fi viața mea neînsemnată

fără amintiri

fără șansa de a mă întâlni cu mine însumi...

briza

mănă departe

puful de salcie

apele-n clocot,

soarele se zbate,

puișorii de rață

anevoie se disting.

prin plasa de scaieți

a întunericului,

câteva raze de soare,

tiptil

se strecoară;//

golul singurătății e-mblânzit

de florile de prun, purtate de

marele zbucium.

pegas

alb înaripat 

zburând fulgerând luminând

îndepărtatele tărâmuri ale inspirației-

îndrăgind venerând înfiripând

călăuzitoarea faimoasa

constelație

savoare și  miros îmbietor

de panseluțe

picurate-n sos de 

okonomiyaki.

÷ 

timp înghețat,

pisica-și  unduiește coada 

printre

little boy și fat man.

frunze de leandru

dezghioacă

miezul tăcerii.

doar

un îndemn spre

imprevizibilul tărâm

al fanteziei.

Moku

umbre 

șoptesc poeme-n

urechea vântului.

doar

o tresărire-n

pânza subțire

a amintirii.

mângâierea luminii

 împletește

tăceri pe obraz.

doar

o pasăre trece

dincolo de marginea

 visului.

atingerea ploii

desenează cercuri

în sufletul pământului.

doar

o clipire străbate

coama fierbinte

a verii.

o frunză plutește

pe obrazul râului

ca un gând pierdut.

doar

ecoul pașilor

în străfundul

inimii.

sub pleoapa nopții,

îndrăgostiții

ating lumina stelelor

doar

o lacrimă cade

pe marginea caldă

a unui vers.

în palma copilului

dimineața ascunde

al mamei sărut.

doar zborul unei libelule

înflorește-n clipa

uitării.

norii 

peste obrazul muntelui…

atingeri de fum.

doar

ecoul unei chemări

se-aprinde-n adâncul

tăcerii.

scântei- dintr-o păpădie-nspicată,

duc

spre sălașurile îngerilor

mirezme-mbătătoare de pini.

marea întinde pe

rogojini de nisipuri

solzi aurii.