Category: Love poems
All author's poems: T.A.D.
Date of posting: 7 ноября 2024
Added in favorites: 1
Views: 220
Poems in the same category
O frunză pe cărare
Ploaia rece acoperă asfințitul
Descoperit de noi în toamnă
Din frunze ce-și roșeau veșmântul
Ca și obrazul tău timid de doamnă
Te-ai întrebat tu cândva oare
De ce când fructele-s în pârg
Frunzele tac când la picioare
Pun tot ce au trudit cu sârg?
Un fruct e rodul frunzei
Cu tină și lumină plămădit
Din care în dulceața toamnei
Constați... câtă iubire a primit
Da... o frunză e un menestrel
Al dragostei... atât de pură
Copacu-i impresionat și el
De-așa frumoasă aventură
Inima... la fel ca frunza
În pace e bine dispusă
Când agale-și are spuza
Spre lumină larg deschisă
Respirând prin porii frunzei
Viața e simplă și perfectă
Doar noi tot verificăm de-i
Cel puțin un pic defectă
Orice frunză din Pământ
Își are sigur rădăcină
Și se întoarce în pământ
Contopindu-se deplină
O frunză căutăm și noi să fim
Fără să știm când prindem viață
Și apoi ne tot frunzărim
Zilele după dulceață
Când viața ne calcă în picioare
Eu știu... nimic nu-i precum pare
Nici o durere nu-i prea mare
Când ești frunză pe cărare
amintiri /2
sub o mască binevoitoare,
răutatea
se rostogolește prin hățișurile istoriei,
călcând, asemenea buldozerului,
peste făclii și case.
gândul ucigător de oameni-
înfometat,
se cuibărește-n inimă,
întunecând mintea
cu mii de argumente.
cine să se mai bucure de nașterea Sfintei Fecioare?
peste tot,
strigăte de groază.
sângele
bărbaților,
femeilor,
copiilor români
nu-nduplecă cruzimea.
in satele:
mihai bravu,
nușfălău
treznea,
ip
doar crucile din lemn mai vorbesc
printre lacrimi.
Două astre
Tot rătăcesc prin locuri stranii,
Dar care-mi par şi familiare,
Îngândurat mă-ntreb întruna
Cum am ajuns în ele oare?
Că nu-mi aduc deloc aminte
Cum s-a-ntâmplat de m-am pierdut
Şi nu-nţeleg unde mă aflu
Şi nici nu ştiu când am trecut.
Pe un tărâm plin de lumină,
Înveşmântat în raze albastre
Ce cad, pe sub a frunţii boltă,
De pe un cer cu două astre.
Ce-s străjuite, de aproape,
De tâmple adânci ca nişte văi...
Iubita mea încep a crede
Că m-am pierdut în ochii tăi.
Îmi ești defectă
Îmi ești defectă
Cu toate pălăvrăgiile tale
Nu ești deloc atentă
Pe unde s-o iei, pe care cale…
Mă enervezi,e-un toxic amurg
Dar îmi ești viață
La fiecare ceartă lacrimi îmi curg
Lacrimi șiroaie îmi curg pe față.
Vai,Doamne , dar te iubesc
Și chiar și defectele tale ar vrea
Să le deosebesc.
Să-mi schimbe starea…
Când râzi,mi se topește sufletul
Simt că suntem doar noi
Și așa voi deveni poetul
Care te va scrie în mii și mii de foi…
Capul mi-e umplut de tine
Și buzele mele încă îți simt gustul
Își fac apariția întrebările străine
Am să-ți mai ating vreodată trupul?..
Voi mai fi la fel chiar dacă viața
îi va da o șansă vocii interioare ?
Voi mai trece eu vreodată ceața
care-mi stă la picioare ?
Atâtea întrebări fără răspuns
Tot ce știu e că te admir
Te admir că încă nu m-ai străpuns
Că încă nu m-ai trimis în “cimitir”.
Rădăcini
În raza unor stele ce încă nu au nume,
Pe-un cer ce nu-i al nostru, întunecat, dar clar,
Înfirip șovăind mici jumătăți de lume,
Visând la trupul tău — un solitar altar.
Căci ochii tăi sunt fluturi încununați de rouă,
Plutind suav prin văi învăluite-n zori;
Iar mâinile-ți sunt punți către o lume nouă,
Ce mă ating pe mine — un cerșetor de nori.
Dar nici o șoaptă însă nu ține al tău loc,
Și inima-i hârtie, pe-a locuri sfâșiată.
Eu scriu pe ea sălbatic, cu un condei de foc,
Cu litere de sânge, neistovit — și iată:
Ne-ntrepătrundem tantric ca două răni adânci,
Și-n taină-n suflet simt cum tremură pământul,
Cum țesem rădăcini ce cresc de pe sub stânci,
Iscând în noi povestea, șoptind suav cuvântul.
Și știu că am găsit ceea ce eu n-am fost:
Cândva ecou haotic — acum hrisov de pace.
Să fim o rugăciune ce-o recit pe de rost,
În care să mă sting… și-n care iubirea-mi zace.
O frunză pe cărare
Ploaia rece acoperă asfințitul
Descoperit de noi în toamnă
Din frunze ce-și roșeau veșmântul
Ca și obrazul tău timid de doamnă
Te-ai întrebat tu cândva oare
De ce când fructele-s în pârg
Frunzele tac când la picioare
Pun tot ce au trudit cu sârg?
Un fruct e rodul frunzei
Cu tină și lumină plămădit
Din care în dulceața toamnei
Constați... câtă iubire a primit
Da... o frunză e un menestrel
Al dragostei... atât de pură
Copacu-i impresionat și el
De-așa frumoasă aventură
Inima... la fel ca frunza
În pace e bine dispusă
Când agale-și are spuza
Spre lumină larg deschisă
Respirând prin porii frunzei
Viața e simplă și perfectă
Doar noi tot verificăm de-i
Cel puțin un pic defectă
Orice frunză din Pământ
Își are sigur rădăcină
Și se întoarce în pământ
Contopindu-se deplină
O frunză căutăm și noi să fim
Fără să știm când prindem viață
Și apoi ne tot frunzărim
Zilele după dulceață
Când viața ne calcă în picioare
Eu știu... nimic nu-i precum pare
Nici o durere nu-i prea mare
Când ești frunză pe cărare
amintiri /2
sub o mască binevoitoare,
răutatea
se rostogolește prin hățișurile istoriei,
călcând, asemenea buldozerului,
peste făclii și case.
gândul ucigător de oameni-
înfometat,
se cuibărește-n inimă,
întunecând mintea
cu mii de argumente.
cine să se mai bucure de nașterea Sfintei Fecioare?
peste tot,
strigăte de groază.
sângele
bărbaților,
femeilor,
copiilor români
nu-nduplecă cruzimea.
in satele:
mihai bravu,
nușfălău
treznea,
ip
doar crucile din lemn mai vorbesc
printre lacrimi.
Două astre
Tot rătăcesc prin locuri stranii,
Dar care-mi par şi familiare,
Îngândurat mă-ntreb întruna
Cum am ajuns în ele oare?
Că nu-mi aduc deloc aminte
Cum s-a-ntâmplat de m-am pierdut
Şi nu-nţeleg unde mă aflu
Şi nici nu ştiu când am trecut.
Pe un tărâm plin de lumină,
Înveşmântat în raze albastre
Ce cad, pe sub a frunţii boltă,
De pe un cer cu două astre.
Ce-s străjuite, de aproape,
De tâmple adânci ca nişte văi...
Iubita mea încep a crede
Că m-am pierdut în ochii tăi.
Îmi ești defectă
Îmi ești defectă
Cu toate pălăvrăgiile tale
Nu ești deloc atentă
Pe unde s-o iei, pe care cale…
Mă enervezi,e-un toxic amurg
Dar îmi ești viață
La fiecare ceartă lacrimi îmi curg
Lacrimi șiroaie îmi curg pe față.
Vai,Doamne , dar te iubesc
Și chiar și defectele tale ar vrea
Să le deosebesc.
Să-mi schimbe starea…
Când râzi,mi se topește sufletul
Simt că suntem doar noi
Și așa voi deveni poetul
Care te va scrie în mii și mii de foi…
Capul mi-e umplut de tine
Și buzele mele încă îți simt gustul
Își fac apariția întrebările străine
Am să-ți mai ating vreodată trupul?..
Voi mai fi la fel chiar dacă viața
îi va da o șansă vocii interioare ?
Voi mai trece eu vreodată ceața
care-mi stă la picioare ?
Atâtea întrebări fără răspuns
Tot ce știu e că te admir
Te admir că încă nu m-ai străpuns
Că încă nu m-ai trimis în “cimitir”.
Rădăcini
În raza unor stele ce încă nu au nume,
Pe-un cer ce nu-i al nostru, întunecat, dar clar,
Înfirip șovăind mici jumătăți de lume,
Visând la trupul tău — un solitar altar.
Căci ochii tăi sunt fluturi încununați de rouă,
Plutind suav prin văi învăluite-n zori;
Iar mâinile-ți sunt punți către o lume nouă,
Ce mă ating pe mine — un cerșetor de nori.
Dar nici o șoaptă însă nu ține al tău loc,
Și inima-i hârtie, pe-a locuri sfâșiată.
Eu scriu pe ea sălbatic, cu un condei de foc,
Cu litere de sânge, neistovit — și iată:
Ne-ntrepătrundem tantric ca două răni adânci,
Și-n taină-n suflet simt cum tremură pământul,
Cum țesem rădăcini ce cresc de pe sub stânci,
Iscând în noi povestea, șoptind suav cuvântul.
Și știu că am găsit ceea ce eu n-am fost:
Cândva ecou haotic — acum hrisov de pace.
Să fim o rugăciune ce-o recit pe de rost,
În care să mă sting… și-n care iubirea-mi zace.
Other poems by the author
DIALOG CU FIUL MEU - continuare-
-Nici mie nu-um place ce se întâmplă azi în cluburi. Am apucat și eu perioada când se
mergea în discoteci , la baluri ,unde tineretul se distra , de obicei sâmbăta seara .Astea a ră-
mas doar amintiri.Tehnologia a făcut salturi uriașe , parcă iadul și-a deschis porțile și toate re-
lele au zburat în lume.Poate că pământul nu era pregătit să suporte atâta omenire ?...
Se fac războaie ,se pierd vieți,se moare de foame pe glob,dar numărul locuitorilor explo-
dează .Poate de aceia mai apare câte un COVIT -19.Oare cum va arăta lumea peste o 100 de
ani ?...Dar peste o 1000?...
-Eu sunt mulțumită cu epoca în care am trăit, spune mama.Evenimentele importante petre-
cute în lume nu mi-a afectat viața.Am prins o perioadă de liniște și pace, țara s-a dezvoltat,iar con-
dițile de viață s-au îmbnătățit mult pentru oamenii amărâți .Dezvoltarea indrustiei a făcut ca țăranul
să devină muncitor la oraș.S-au ridicat cartiere de locuințe ca ciupercile,iar ,școlile cu internat gra-
tuit au pregătit cadrele necesare pentru indrustia ce înflorea.Salariații nu mai locuiau în case cu
chirii insalubre; aveau apartamente noi,cu bucătării,băi și apă caldă cum nu mai văzuse niciodată.
Găseai înțelegere și rezolvarea tuturor problemelor ce se iviau. Dreptatea era literă de lege.
-Sună bine,dar nu era greu?...
-A fost o perioadă grea de refacere a țării,care rămăsese cu răni adânci după război.Se muncea
cu entuziasm și dăruire ,mai ales tineretul pleca pe șantiere făcând muncă voluntară a fi muncitor aclo
era o mândrie .Muncind pe șantiere au învățat o meserie ,o calificare care i-a folosit apoi în viață.
Se uitase de cuvinte ca:slugă, argat, sclav, rob, cerșetor, excroc , hoț și altele.Cum atunci s a putut și
acum ,românii noștri, mai ales tineretul ,sunt sclavi în țări străine.....Au rămas satele goale,copii au rămas
ai nimănui iar toate relele ,sunt luate de bune
-Ce vrei să spui ,mama?
-Sunt multe de spus,dar n-ai cui!...Tinerii de azi nu au nici un viitor.Le plâng de milă....se pierd mulți
pe drum...Sunt atâtea tentații nesănătoase,locuri de muncă prost plătite,condiții de muncă neadecvate
Pleacă și ei peste hotare,fac cele mai grele munci și capătă vicii noi,dintre care cea mai distrugătoare este
consumul de droguri ,pentru care nu este tratament.Fetele tinere trăiesc cea mai întunecată perioadă din
viața lor: pornografia și prostituția aduc venituri imense celor ce patronează astfel de afaceri.
PĂCAT GREU
E amar sufletul meu
Port în el un păcat greu.
De copil m-am dus în lume
Nu mi-a fost ușor nici bine,
N-am putut să-mi cer iertare
De cea lungă așteptae ;
O scrisoare sau o veste
Ca să știți că mai trăiesc.
Doar eu știu cât vă iubesc
Dragii mei părinții,buni
Dragi și buni ca nișe sfinii
CHIP CIOPLIT
Am vrut să ating cerul,
Dar rădăcinile m-au prins
Și m-au legat strâns.
Am vrut să prind lumina
Într-o clepsidră ,dar s-a risipit
Am vrut să spulber durerea,
Dar am văzut un chip cioplit ...
Care mi-a frânt aripa...
ÎNSERAREA VINE
Pe cărării necunoscute
Înserarea vine,
Se destramă în depărtări,
Umbre-n valuri fine.
Cerul nopții e înstelat
Vântul încet adie,
Tott în jur e captivat
De-o tristă melodie
Singur sunt
Și parcă nu-s
Ce simt eu ?
E greu de spus!...
Deși-s mic în univers
Viața mea îi la mare preț.
Strâng în brațe
Tot ce-i falnic și măreț.
Pădurea ,lacul din vale,
Omenirea la un loc
Cerul luminat de stele
Cu toate visele mele.
DIALOG CU FIUL MEU - continuare-
-Nici mie nu-um place ce se întâmplă azi în cluburi. Am apucat și eu perioada când se
mergea în discoteci , la baluri ,unde tineretul se distra , de obicei sâmbăta seara .Astea a ră-
mas doar amintiri.Tehnologia a făcut salturi uriașe , parcă iadul și-a deschis porțile și toate re-
lele au zburat în lume.Poate că pământul nu era pregătit să suporte atâta omenire ?...
Se fac războaie ,se pierd vieți,se moare de foame pe glob,dar numărul locuitorilor explo-
dează .Poate de aceia mai apare câte un COVIT -19.Oare cum va arăta lumea peste o 100 de
ani ?...Dar peste o 1000?...
-Eu sunt mulțumită cu epoca în care am trăit, spune mama.Evenimentele importante petre-
cute în lume nu mi-a afectat viața.Am prins o perioadă de liniște și pace, țara s-a dezvoltat,iar con-
dițile de viață s-au îmbnătățit mult pentru oamenii amărâți .Dezvoltarea indrustiei a făcut ca țăranul
să devină muncitor la oraș.S-au ridicat cartiere de locuințe ca ciupercile,iar ,școlile cu internat gra-
tuit au pregătit cadrele necesare pentru indrustia ce înflorea.Salariații nu mai locuiau în case cu
chirii insalubre; aveau apartamente noi,cu bucătării,băi și apă caldă cum nu mai văzuse niciodată.
Găseai înțelegere și rezolvarea tuturor problemelor ce se iviau. Dreptatea era literă de lege.
-Sună bine,dar nu era greu?...
-A fost o perioadă grea de refacere a țării,care rămăsese cu răni adânci după război.Se muncea
cu entuziasm și dăruire ,mai ales tineretul pleca pe șantiere făcând muncă voluntară a fi muncitor aclo
era o mândrie .Muncind pe șantiere au învățat o meserie ,o calificare care i-a folosit apoi în viață.
Se uitase de cuvinte ca:slugă, argat, sclav, rob, cerșetor, excroc , hoț și altele.Cum atunci s a putut și
acum ,românii noștri, mai ales tineretul ,sunt sclavi în țări străine.....Au rămas satele goale,copii au rămas
ai nimănui iar toate relele ,sunt luate de bune
-Ce vrei să spui ,mama?
-Sunt multe de spus,dar n-ai cui!...Tinerii de azi nu au nici un viitor.Le plâng de milă....se pierd mulți
pe drum...Sunt atâtea tentații nesănătoase,locuri de muncă prost plătite,condiții de muncă neadecvate
Pleacă și ei peste hotare,fac cele mai grele munci și capătă vicii noi,dintre care cea mai distrugătoare este
consumul de droguri ,pentru care nu este tratament.Fetele tinere trăiesc cea mai întunecată perioadă din
viața lor: pornografia și prostituția aduc venituri imense celor ce patronează astfel de afaceri.
PĂCAT GREU
E amar sufletul meu
Port în el un păcat greu.
De copil m-am dus în lume
Nu mi-a fost ușor nici bine,
N-am putut să-mi cer iertare
De cea lungă așteptae ;
O scrisoare sau o veste
Ca să știți că mai trăiesc.
Doar eu știu cât vă iubesc
Dragii mei părinții,buni
Dragi și buni ca nișe sfinii
CHIP CIOPLIT
Am vrut să ating cerul,
Dar rădăcinile m-au prins
Și m-au legat strâns.
Am vrut să prind lumina
Într-o clepsidră ,dar s-a risipit
Am vrut să spulber durerea,
Dar am văzut un chip cioplit ...
Care mi-a frânt aripa...
ÎNSERAREA VINE
Pe cărării necunoscute
Înserarea vine,
Se destramă în depărtări,
Umbre-n valuri fine.
Cerul nopții e înstelat
Vântul încet adie,
Tott în jur e captivat
De-o tristă melodie
Singur sunt
Și parcă nu-s
Ce simt eu ?
E greu de spus!...
Deși-s mic în univers
Viața mea îi la mare preț.
Strâng în brațe
Tot ce-i falnic și măreț.
Pădurea ,lacul din vale,
Omenirea la un loc
Cerul luminat de stele
Cu toate visele mele.