DILEMA

     Revăd și acum imaginea cutremurătoare, a unei nopți de iarnă în 

care, părinții mei, erau la masă și crezând că noi dormim, au început să 

plângă. Atunci am auziț-o pe mama spunând: Ștefane, nu mai pot să-i 

aud cum în joaca lor, spun: dă Doamne lapte, dă Doamne carne, dă 

Doamne bucurii și în casa noastră...mă încearcă gânduri pustii...

     -Femeie, șopti tata cu credință în Dumnezeu, vor veni și zile mai bune.

Au trecut și sărbătorile și tata vine cu o veste bună. Toți copii care sunt

în nevoi, vor pleca pe cheltuiala statului, în alte zone ale țării unde nu a fost 

secetă.Copii noștri vor fi salvați. Mama a dat un țipăt și ne-a adunat 

lângă ea, precum cloșca cu puii ei când sunt în pericol. Mamă să ai, cum 

spunea bunica, mamă să nu fii.

     -Mâine e Duminică, mergem la biserică, aprindem o lumânare și ne rugăm 

la Dumnezeu să aibă în grija pe copilașii noștri.

     Și, a venit și ziua plecării...Fuseseră câteva zile mai calde, zăpada începuse să se 

topească, era moină, iar drumurile erau pline de glod.Părinții ne-au condus până 

la marginea satului. Îmi amintesc și acum imaginea mamei, rămasă ca o statuie a 

dureri și tristeții. Un soare blând urca încet pe un cer senin.

     Tata, mergea în urma căruților și citeam pe chipul lui durera de noi. Tare a-și 

fi vrut să cobor din căruță, să merg cu el alături, să-l țin de mână și mai iau cu 

vorba...Trenul îl vedem prima oară, mi se părea a fii un balaur ce aruncă fum și 

ecântei. În Galați am fost cazați o săptămână la un cămin de copii. Bietul tata 

a rămas încă câteva zile, dormind pe unde apuca frământat de gânduri și flămând .

În cea de-a patra zi dimineață, l-am găsit agățat de grilajul de fier forjatal porții 

cu capul ascuns între brațe, plângând ca un copil. Era ultima oară când ne mai vedeam 

M-am apropiat de el, i-am mângâiat pumnii incleștați pe barele de fier și i-am spus :

      -Tată, eu sunt cea mai mare, o să am grijă de fratele și sora mai mică jur!

Așa ne-am despărțit de bunul meu tată, eu aveam doar nouă ani.

Apoi, la un control mi se spune că fratele care are 13 ani și jumătate va fi trimis înapoi 

acasă că a depăși vrâsta. Am intrat in panică, ce pot face?Trebuie să fie un director, să-l 

caut. Nu știu dacă era director, dar era singur in cancelarie și i-am zis:

      - Trebuie să ne ajuți, i-am zis din prag am auzit că fratele meu va fi trimis acasă

      -Fii liniștită.Fratele tău va merge cu voi, răspund eu pentru asta. I-am sărutat 

mâna și am plecat. Intr-o dimineață am plecat la drum, călătoria a durat o săptămână,

dormeam cum puteam pe băncile de lemn.Ni se dădeau sticle cu apă și pachete cu mâncare 

În diferite stații eram vizitați de doamne, frumos îmbăcate, care ne aduceau dulciuri și 

jucării. Una dintre ele s-a apropiat de mine și pocnindu-și palmele, i-a spus pretenii care o 

însoțea : -Tulai Doamne, uite ce mândruță e pruncuța asta...vrei să fii copilul meu să mergi 

la mine acasă? Nu știam ce să răspund, sora s-a cuibărit in brațele mele, fratele mă privea 

îngrijorat.

      Nu sunt orfană mai am soră și un frate, dacă ne luați pe toți, noi vrem să fim împreună.

Iteșă fată!...Merită pentru ea , să-i iei pe toți.

                                                                 va continua !                                                                                                                                                                                

,                                                                                                                          

Darul ce-l am este răbdarea,

Ajută ea oare cu ceva?

 Vine valul, rupe malul,

Norii pe noi se răzbună

Fără să avem vreo vină.

La sfârșit, cine plătește?

Obștea, ea-i bună de plată

Nu zice -Nu- nici-o dată.

Da când se va răscula?

Cine vă va apăra?

Aveam o bostană chiar la marginea satului.

Coboram un drum de țară, printr-o luncă de salcâmi 

tineri, parfumul florilor te ducea în altă lume și te făcea 

să mai rămâi să asculți concertul păsărelelor ce începuse 

cuibăritul. Mergeam cu tata să-l ajut să însemnițeze tarlaua.

     Anul acela vom avea o bostană, și porumb cu floarea 

soarelui la drum ca un paravan împotriva hoților de pepeni.

Se apropia vacanța mare și tata ca să ne facă o surpriză,

a hotărât ca noi fetele să fim paznicele acolo,deși nu era nevoie.

     Atât ne putea oferi, nu mare ,nu munte .A muncit vreo două 

zile și a făcut un pătul cu un etaj cu scară de unde priveam toată 

tarlaua. La capătul celălant aveam câtea trepte săpate din pământ, 

pe care le coboram și luam apă din lacul Pochina când era scăzut 

dar când era plin, chiar de pe mal. De pe vremea aceia m-am 

împrietenit cu natura și cu vietățile ei.M -am jucat cu broaște,cu arici,

cu gușteri cu puișori, cu căței cu pisici .

      Eu și cu sora mea ne-am luat rolul în serios și ne-am gospodărit

după pricepere. Veneam la bostană dimineață ,cu un pachețel de mâncare,

la început, apoi prindeam pește , am făcut un cotlon, am văzut la mama,

s-au copt roșiile, pepenii, porumbul era bun de copt de fiert, ne gospodăream.

       Ca jocuri le-am ales pe cele de - fermier- prășeam ,pliveam, udam apoi

culegeam. Pe arșița amezii, ne jucam pe pătul -pietrele-în vogă pe atunci.

Când apa lacului era calmă, îmi luam undițile și pescuiam. Pescuitul la undiță 

te îndeamnă la meditație , cere răbdare. Toată vacanța am petrecut-o la bostană 

      A început școala, ma-am întors cu drag la colegi, le-am simțit lipsa. Apoi am 

avut o surpriză plăcută A fost o sedință -solemnă- pentru noi, zece elevi din școală 

am primit CRAVATA  DE PIONER, pe care am purtat-o cu drag și toți am primit am 

primit -BURSĂ- AJUTOR MATERIAL-bine veni. Școala era școală- profesorii, ca niște părinți 

        Nu-i adevărat că suntem melancolici, asta o spun cei care au ajuns acolo,  nu le este locul. 

S-a scurs de atunci ,o veșnicie ,

De când curtea ,casa e pustie

La ferești perdelele-s lăsate 

În poartă nimeni nu mai bate.

Pe cărări ,cu flori odată 

Crește iarbă înaltă și uscată

Cântă un cuc cu jale-n glas

Casă dragă ce  singură ai rămas.

Plouă-n creștet,într-un fir subțitr

Lacătul la ușă abia se mai ține.

Geamu-i spart și fără de mușcată

Floarea de cireș e scururată.

Cât de triste îmi par azi toate

Gardurile-s știrbe aproape jumătate,

Un umbrar e alunecat pe-o partw

Fructe neculese deși-s coapte,

Mă opresc în prag întrebătoare,

Priveliștea ce-0 văd mă doare...

S-au dus acele vremuri în risipă

Deși mai cred că le am găsit o clipă.

Așa mi-ai apărut în cale, într-o  seară

Erai gânditor, abătut, pentru prima oară

Când ai ajuns în dreptul meu precis

Te-ai oprit, trezit parcă din vis.

Ai tresărit și ai șoptit : bună seara

Dar, m-ai privit, adânc, mirat,

Eu am privit în ochii tâi,

Și m-am simțit foarte ciudat.

Să-i dau un nume n-am știut 

Dar inima de ce a bătut?

De atunci ies seara la portiță 

Poate trece acel cineva, aă-mi spună,

Seară bună.....

        -Nici  mie nu-um place ce se întâmplă azi în cluburi. Am apucat și eu perioada când se

mergea în discoteci , la  baluri ,unde tineretul se distra , de obicei sâmbăta seara .Astea a ră-

mas doar amintiri.Tehnologia a făcut salturi uriașe , parcă iadul și-a deschis porțile și toate re-

lele  au zburat în lume.Poate că pământul nu era pregătit să suporte atâta  omenire ?...

        Se fac războaie ,se pierd vieți,se moare de foame pe glob,dar numărul locuitorilor explo-

dează .Poate de aceia mai apare câte un COVIT -19.Oare cum va arăta lumea peste o  100 de

ani ?...Dar peste o 1000?...

        -Eu sunt mulțumită cu epoca în care am trăit, spune mama.Evenimentele  importante  petre-

cute în lume nu mi-a afectat viața.Am prins o perioadă de liniște și pace, țara s-a dezvoltat,iar con-

dițile de viață s-au îmbnătățit mult pentru oamenii amărâți .Dezvoltarea indrustiei a făcut ca țăranul

să devină muncitor  la oraș.S-au ridicat cartiere de locuințe ca ciupercile,iar ,școlile cu internat  gra-

tuit au pregătit cadrele necesare  pentru indrustia ce înflorea.Salariații nu mai locuiau în case cu

chirii insalubre; aveau apartamente noi,cu bucătării,băi și apă caldă cum nu mai văzuse niciodată.

Găseai  înțelegere și rezolvarea tuturor  problemelor ce se iviau. Dreptatea era literă de lege.

        -Sună bine,dar nu era greu?...

        -A fost o perioadă grea de refacere a țării,care rămăsese cu răni adânci după război.Se muncea

cu entuziasm și dăruire ,mai ales tineretul pleca pe șantiere făcând muncă voluntară a fi muncitor aclo

era o mândrie .Muncind pe șantiere au învățat o meserie ,o calificare care  i-a folosit apoi în viață.

Se uitase de cuvinte ca:slugă, argat, sclav, rob, cerșetor,  excroc , hoț și altele.Cum atunci s a putut  și

acum ,românii noștri, mai ales tineretul ,sunt sclavi în țări străine.....Au rămas satele goale,copii au rămas

ai nimănui iar toate relele ,sunt luate de bune

        -Ce vrei să spui ,mama?

        -Sunt multe de spus,dar n-ai cui!...Tinerii de azi nu au nici un viitor.Le plâng de milă....se pierd mulți

pe drum...Sunt atâtea tentații nesănătoase,locuri de muncă prost plătite,condiții de muncă neadecvate

Pleacă și ei peste hotare,fac cele mai grele munci și capătă vicii noi,dintre care cea mai distrugătoare este

consumul de droguri ,pentru care nu este tratament.Fetele tinere  trăiesc cea mai întunecată perioadă din

viața lor: pornografia și prostituția aduc venituri  imense celor ce patronează astfel de afaceri.

Timpul ticăie,nu tace,

Doru-n poale toarce;

Anii picură în stoluri,

Mistuindu-se in goluri.

Stă oglinda pitulată,

Clipocind sub prelată,

Că nu voia bătrânul chip,

Să răsară din nisip.

Căci tinerețea bântuia.

În sufletul ce vremuia,

Moțăind din cicatrici 

Sub scântei de licurici.

Iar trupul veștejit 

De neputință copleșit,

Lâncezea in alinare

Cu durerea -n mădulare.

Valul spumegă suflarea,

Risipindu-i pulberea,

Căci cursului efemer 

E tot omul prizonier...

Pe un taler pui lutul, pe celălalt stele,

Și pendulezi veșnic prin nopțile grele,

O parte e carne, suspin și pământ,

O parte e umbră, lumină și gând.

Cât cântărește o clipă de dor?

Dar pasul greoi al unui muritor?

Trecutul apasă cu pietre de moară,

În timp ce viitorul e fulg ce zboară.

Aici pui mândria, un munte de scrum,

Dincolo o iertare culeasă din drum.

Și cauți un punct de unire, un rost,

Între ce va să fie și tot ce a fost.

Un taler coboară când rănile dor,

Iar celălalt urcă spre cer, prea ușor,

Niciunul nu învinge, nu cade definitiv,

Ești drama din mijloc, un martor fictiv.

Iar acul balanței, în nemișcarea lui dreaptă,

E clipa de acum ce tăcută așteaptă

Să înțelegi că echilibrul sublim

E pragul în care și pierdem, și primim.

Nu lutul, nici steaua nu dețin adevărul,

Ci axul pe care își tremură firul

Întreaga existență purtată în piept

Să fii trecător, dar în duh înțelept.

Adesea, depărtarea și  gândul 
Voința și cuvântul
Mă duc pe  o cunoscută cărare  
Către clipele prezentului
Unde râsul, plânsul și trecutul
Cu lacrimi  mă  primesc
Lacrimile lor pios le privesc
Prin geamul la care se uita MAMA
Cum  ziua  picură timpul tot mai lent
În trecutul  trecut și în al ei prezent …

Mă uit si nu văd ce vedeam deseori  
Cerdacul străjuit de multe  flori
Unde, pe o băncuță stătea bătrâna
Din când în când privind fântâna
Îngrădită de iedera care-i păstra apa
Limpede , rece și chipul  în ea oglindit 
Așteptând  răbdătoare să-i vină fata…
Și am venit mereu, mereu am venit  
Cu apă rece din fântână m-am  răcorit 

Dar… MAMA  în eternitate s-a retras
Băncuța  doar a mai rămas
Singurătatea, ploile și vântul grăbit
Cerdacului scândurile i-au risipit 
Florile din grădină în cortegiu au plecat
Însingurat , doar bătrânul nuc  a rezistat
Frunzele  spre mine s-au îndreptat  
Șopotindu-mi  că, nucul nu  m-a uitat ,
Iar jocurile copilăriei în scoarță le-a păstrat …
Plec pe aceeași  cărare, drumul la întoarcere este mai greu și mult mai împovărat cu regrete și aș avea nevoie de un strop de apa rece…                                                                                                
Regret că nu am mângâiat scoarța nucului, cred că și-ar fi amintit de mine.  
În adierea toamnei și frunzele nucului s-au spulberat…

Am mai pierdut o zi citind jurnale,

Găsindu-mă puțin în fiecare...

La fel de ticălos ca Iuda,

Păzesc măsura timpului cu punga.

Mă cheamă nemișcarea în tăcere

Spre cripta necunoașterii supreme.

Un Magelan al paradoxului finit

Prin infinitul universului contemplativ²

Din Darwin, descompus în râmă,

Momește-un undițar noaptea din semilună

În cicluri de Vivaldi, tonul masiv se zbate

În verzi ecosisteme conservate.

Newton mă strigă-n somn Hopa Mitică

Și dibăcește cidrul din butilcă

Să mi-l servească-n loc de apā sfântă

Cu mărturii de duh, unui sărac cu duhul, caterincă.

Nu ai scop, nu ai nimic,

Trece azi, mâine un pic.

Te trezești și-ncepi să-nveți

Să gândești, să meditezi:

La ce-a fost și va mai fi,

La durerea inimii.

N-ai putere ca să uiți,

Gol și singur printre munți,

De durere și de chin,

Bei amarul tău cu vin.

N-asculta ce-ți cânta moartea,

Prefăcută cu dreptatea,

Cea haina și ursuză

Imperfectă și confuză.

Poate-aduce alinare,

Poate este doar schimbare;

Cine știe ce-ți rezervă

Și-n Loc Sfânt ți se relevă..

Și când toate au să treacă,

Parc-ai mai trăii oleacă..

N-ai murit, dar mort ai fost;

Timpul tău fără de rost

A-nceput să aibă sens,

Să respiri cât mai intens

Și din cea mai mică clipă

Vezi cum Raiul se ridică.

Nu ai timp de plâns de jale,

Fierbe sângele in cale;

Ți-ai pus gaj intreaga viață,

Pentr-o clipă de speranță,

Pentru clipa cea din urmă,

Când fiorii-ți fac cunună.

Mai naște ma o data, mamă 

Sa pot sa simt, sa pot sa iert 

Și într-o lume prefăcuta, 

Sa nu ma simt așa inert... 

Mai naște ma  o data, mamă 

Sa simt iubire în toți porii, 

Sa simt cum sângele - mi zvâcneste

Sa pot s-alung din suflet norii

Mai naște ma o data, mama 

Căci prima oara am obosit 

Satul de-atâta falsitate,

De un infern nedeslusit. 

Dar, poate a doua oara, mamă 

Voi reușii sa deslușesc 

Tainele ascunse - n mine

În subconștientul meu firesc. 

Și naște ma mereu, o mama 

Până când am sa sfârșesc 

Și din materia mea firava, 

Răpusa de a lumii zarva, 

În simfonii de imnuri stinse, 

Sa murmur cu slove aprinse 

Că m am născut și am murit 

Dar taina lumii n am găsit...

DB