Frig

Ploaia la fereastră

Mă stropea mărunt, 

Ruginind pe -o piatră 

Ochiul cerului cărunt.

Pe asfaltul mâzgălit 

Cad frunze arămii,

Geme pomul dezgolit 

În căușul inimii.

Vântul bate rece,

Suflă-n crăpături 

Cu zelul de a seduce, 

Hoinărea-n vârtejuri. 

Alunecară norii grei

Pe scoarța gălbejită 

În brațele umbrei 

Suspina înțepenită.

Zbor de aripi vlăguit

Tănguia pe la răscruci 

Din zările băntute 

De tomnatele năluci...

Se simte un miros de primăvară

Adus de vântul de pe munte,

Dar seara este frig și pot răci

Așa că-mi trag cușma pe frunte

Pe deal mai văd multă zăpadă

Ce spune că iarna nu s-a dus,

Și punem lemne încă în sobă

Când soarele se duce la apus

Mă uit în calendar și-l răsfoiesc

Și văd că este luna lui februarie,

Ce îmi șoptește să nu mă mint

Căciula să o schimb pe pălarie

Mă duc pe vale la izvorul rece

De unde sticle pline ne luăm,

El curge chiar de-i vară-iarnă

Și apă bună ne-aduce să gustăm

Mă-ntorc acasă puțin dezamăgit

Că primăvara se lasă așteptată,

Că ziua-i mică și noaptea-i lungă

Iar vremea nu mai e ca altădată!

...........................

Și simt că și aceasta..ne e furată!

flori de sakura,

în mersul lor spre nemurire,

oglindesc în

undele lacului

un dans îndrăzneț

al călugărilor Shaolin.//

o aprindere a sufletului

în contact cu infinitul.

TOAMNĂ! Printre cei care te iubesc , te primesc, scriitori, poeți, muzicieni si pictori, mă strecor și eu, un cititor, un privitor ce sunt, să trimit câteva cuvinte, să - ți amintește că și eu te iubesc, te trăiesc…

Cunoscând această adresă și destinatarul , foarte drag cititorilor, ,,POEZII ONLINE,,, îți trimit scrisoarea mea și te rog să o citești cât încă nu te-ai desfrunzit, să o citești printre raze de soare, printre nori și picuri de ploaie, într-un ultim parfum de flori…:

TOAMNA ȘI FLORILE EI

Din frumoase crizanteme

Din frunze și foșnitoare șoapte

Peste noi și peste toate,

Toamna colanul și-a lăsat

Scriindu-și din tușe poeme.

Vântul fermecat de-a ei eșarfă

Adie ușor pe coarde de harfă

Și-alină genele nopții galant,

Cu brumă rece presărate.

Toamna zâmbește, în zare privește

Și ochii pomilor goi o privesc

Prin geamul umed al ploii

Frânturi de vitralii se risipesc

Pe veșmânt de mantie colorată,

Cu triste și vesele amintiri.

Dar, cohorte de nori se ivesc

Ar vrea toamna s-o alunge.

Îngrijorată , ea, strigă către cer:

Nu! Nu-i încă vremea de plecat…

Crizantemele petalele și le-au păstrat,

Mai am multe zorele înflorite

Și brândușele încă nu m-au sărutat.

Cerul, înduioșat, norii risipește

Iar peste noi și peste toate , toamna,

Toamna, încă ne zâmbește.

Alerg prin ploaie, cu picături în par, un zâmbet larg pe buze și gânduri în aer. Ploaia mă mângâie cu gesturi ușoare, îmi curăță mintea și-mi dă pace-n zare.

Aerul este rece, curat și proaspăt, simt cum mă eliberez, cum mi-se arată un drum luminos, o cale mai bună, pe care să merg fără nicio temere. 

Nu mai am griji, nu mai am dureri, doar o lume minunată în care trăiesc. Mă uit la cer și simt picăturile de ploaie, inspir adânc, îmi umplu plămânii cu aer curat. 

Este atât de frumos, să alergi prin ploaie, să simți cum te eliberezi și cum zbori spre zare. Mă bucur de fiecare moment, de fiecare clipă, căci în ploaie îmi găsesc liniștea și fericirea mea .  

Sub năframa cenușie 

Chipul soarelui pălise

Peste zarea cea pustie 

Izul toamnei năpădise 

Răcniseră din crâng 

Sub bolta mahmură

Aripi ce se frâng 

Pe veștejita ramură. 

De crivăț scuturate,

Tremurând golașe

Brațele decolorate 

Lăcrimau răvașe.

Purtând zdrențe reci 

Scoarța ruginise, 

Pe nămolitele poteci 

De frigură se zbărcise  

Vibra văzduhul ciuruit 

De stropii fumurii, 

Suflarea tăcu subit 

Sub ochii plumburii..

In oraşul de pe Tibru,

Ploaia cade, timpul trece,

Parcă ceva prevesteşte:

Un peisaj funebru - Rece.

În oraşul cel Etern,

Cerul este înegrit.

Totul a încremenit,

În acest-nghețat infern.