Categoria: Poezii despre natura
Toate poeziile autorului: Sasha Raulovich
Data postării: 17 februarie 2023
Vizualizări: 802
Poezii din aceiaşi categorie
Toamnă după toamnă
Toamnă după toamnă mă întreb
De ce ard frunze de noiembrie
Într-un suflet trecut și pierdut
Și de ce primăvara înmugurește?
Căci de ce mai arde ca să înmugurească
Ca apoi să ofilească toamnă după toamnă.
TE CÂNTĂ POEȚII!
Te cântă poeții ,natură ,
În versuri frumoase, pe strună,
Îți cântă pădurea și marea ,
Îți cântă munții ,dealul și valea ,
Îți cântă văzduhul albastru
Și-n cântec îmi cântă visarea!
crochiu liric/9
câmpul
plin de mușețel înflorit-
ca o aducere aminte
de prima-mbrățișare
plutind
pe undele unui vechi cântec
buruiana de leac...
Urletul Iernii
Tăcut îmi e gândul și vocea mie stinsă.
Brațe-amorțite ,dea gheții strânsoare
Se chinuie parcă ,sa mă ridice.
Vântul lovește cu disperare ,ca o nălucă dispare.
Și urlet demonic în sparte ecouri , se pierde prin zare.
Și totul e alb și negru se face de sunet demonic
Cer pastelat cu volbure ape își scutură norii.
Cărări ce se-ntind sub poale de munte
Și brazi ce se-nclină, supuși ar fi parcă .
De frică se ascund sub a negrei mantă.
Și ape repezi sub gheață tăcute
Drum își croiesc prin a muntelui rocă.
Ca la un semn ,de a Lui poruncă.
Tăcute sunt toate și liniștea-i mută,
Mai rău ca, gândul prin a omului minte.
Totu-i adormit și totul visează, în liniște cruntă.
La zile de vară ,cu caldele raze a bătrânului soare.
Așteaptă ca timpul cu a lui mână, magie să facă,
Luni să transforme într-o secundă deodată.
Și totul așteaptă să se trezească din a urletului iarnă.
Toamna
Toamna a amorțiți natura
A făcut-o să plângă cu lacrimi uscate
Cu lacrimi șiroaie din frunzele moarte
Copacii spun “adio”ambientului cu natura .
Se apropie iarna,copacii-și leapădă armura
Scutul de frunze se lasă biruit de ger.
Iarna se apropie.Deja și-a lăsat semnătura
Peste copacii puternici,dar care nu-s de fier.
In ciuda faptului ca va fi frig ,ger
Copacii vor sta drepți precum un soldat
Nu-și vor lăsa vreodată trunchiul plecat ,
Și vor sta nemișcați și vor aștepta .
Va trece ceva timp,va trece și anul
Și anul cel nou va aduce treptat
Adrenalina necesară pentru natură;
Să poată învia fix unde s-a uscat .
“Toamna”~Creație proprie
Două cinteze!
Pe-un ram de frunză dezgolit
Erau la un taifas două cinteze,
Ce se plângeau cât li-i de greu
Că nu mai au unde să hiberneze.
Se-aude că va cădea zăpadă
Care se va așterne peste tot,
Și nu vom mai găsi mâncare
Nici măcar o iarbă de troscot.
Am auzit și eu dragă surată
Că gerul va fi unul năprasnic,
Și-atunci ce oare vom mânca
Că omul a uitat să fie darnic.
Acum găsim ușor ce ciuguli
Că toamna este așa bogată,
În cuib nu vom avea provizii
Că și creanga ne va fi tăiată.
De unde știi tu acest lucru
Că nici copacul n-are să fie?
Îți spun c-am auzit o vorbă
La cei ce lucră-n primărie.
Ziceau că-i multă murdărie
De la suratele noastre ciori,
Și doar când toți copaci-i taie
Acestea vor pleca în alte zări.
Atunci, hai să ne îmbrățișăm
Și-n grabă să ne luăm zborul,
Până nu va fi mult prea târziu
Când frigul va fi adus cu norul.
Așa tăifăsuiau săracele cinteze
Și grija mare pe cioc li se citea,
Că n-au nici cuib, nici ce mânca
Și doar voia Cerului...le rămânea!
Toamnă după toamnă
Toamnă după toamnă mă întreb
De ce ard frunze de noiembrie
Într-un suflet trecut și pierdut
Și de ce primăvara înmugurește?
Căci de ce mai arde ca să înmugurească
Ca apoi să ofilească toamnă după toamnă.
TE CÂNTĂ POEȚII!
Te cântă poeții ,natură ,
În versuri frumoase, pe strună,
Îți cântă pădurea și marea ,
Îți cântă munții ,dealul și valea ,
Îți cântă văzduhul albastru
Și-n cântec îmi cântă visarea!
crochiu liric/9
câmpul
plin de mușețel înflorit-
ca o aducere aminte
de prima-mbrățișare
plutind
pe undele unui vechi cântec
buruiana de leac...
Urletul Iernii
Tăcut îmi e gândul și vocea mie stinsă.
Brațe-amorțite ,dea gheții strânsoare
Se chinuie parcă ,sa mă ridice.
Vântul lovește cu disperare ,ca o nălucă dispare.
Și urlet demonic în sparte ecouri , se pierde prin zare.
Și totul e alb și negru se face de sunet demonic
Cer pastelat cu volbure ape își scutură norii.
Cărări ce se-ntind sub poale de munte
Și brazi ce se-nclină, supuși ar fi parcă .
De frică se ascund sub a negrei mantă.
Și ape repezi sub gheață tăcute
Drum își croiesc prin a muntelui rocă.
Ca la un semn ,de a Lui poruncă.
Tăcute sunt toate și liniștea-i mută,
Mai rău ca, gândul prin a omului minte.
Totu-i adormit și totul visează, în liniște cruntă.
La zile de vară ,cu caldele raze a bătrânului soare.
Așteaptă ca timpul cu a lui mână, magie să facă,
Luni să transforme într-o secundă deodată.
Și totul așteaptă să se trezească din a urletului iarnă.
Toamna
Toamna a amorțiți natura
A făcut-o să plângă cu lacrimi uscate
Cu lacrimi șiroaie din frunzele moarte
Copacii spun “adio”ambientului cu natura .
Se apropie iarna,copacii-și leapădă armura
Scutul de frunze se lasă biruit de ger.
Iarna se apropie.Deja și-a lăsat semnătura
Peste copacii puternici,dar care nu-s de fier.
In ciuda faptului ca va fi frig ,ger
Copacii vor sta drepți precum un soldat
Nu-și vor lăsa vreodată trunchiul plecat ,
Și vor sta nemișcați și vor aștepta .
Va trece ceva timp,va trece și anul
Și anul cel nou va aduce treptat
Adrenalina necesară pentru natură;
Să poată învia fix unde s-a uscat .
“Toamna”~Creație proprie
Două cinteze!
Pe-un ram de frunză dezgolit
Erau la un taifas două cinteze,
Ce se plângeau cât li-i de greu
Că nu mai au unde să hiberneze.
Se-aude că va cădea zăpadă
Care se va așterne peste tot,
Și nu vom mai găsi mâncare
Nici măcar o iarbă de troscot.
Am auzit și eu dragă surată
Că gerul va fi unul năprasnic,
Și-atunci ce oare vom mânca
Că omul a uitat să fie darnic.
Acum găsim ușor ce ciuguli
Că toamna este așa bogată,
În cuib nu vom avea provizii
Că și creanga ne va fi tăiată.
De unde știi tu acest lucru
Că nici copacul n-are să fie?
Îți spun c-am auzit o vorbă
La cei ce lucră-n primărie.
Ziceau că-i multă murdărie
De la suratele noastre ciori,
Și doar când toți copaci-i taie
Acestea vor pleca în alte zări.
Atunci, hai să ne îmbrățișăm
Și-n grabă să ne luăm zborul,
Până nu va fi mult prea târziu
Când frigul va fi adus cu norul.
Așa tăifăsuiau săracele cinteze
Și grija mare pe cioc li se citea,
Că n-au nici cuib, nici ce mânca
Și doar voia Cerului...le rămânea!
Alte poezii ale autorului
Iarna de Roma
In oraşul de pe Tibru,
Ploaia cade, timpul trece,
Parcă ceva prevesteşte:
Un peisaj funebru - Rece.
În oraşul cel Etern,
Cerul este înegrit.
Totul a încremenit,
În acest-nghețat infern.
Iarna de Roma
In oraşul de pe Tibru,
Ploaia cade, timpul trece,
Parcă ceva prevesteşte:
Un peisaj funebru - Rece.
În oraşul cel Etern,
Cerul este înegrit.
Totul a încremenit,
În acest-nghețat infern.
Iarna de Roma
In oraşul de pe Tibru,
Ploaia cade, timpul trece,
Parcă ceva prevesteşte:
Un peisaj funebru - Rece.
În oraşul cel Etern,
Cerul este înegrit.
Totul a încremenit,
În acest-nghețat infern.
Iarna de Roma
In oraşul de pe Tibru,
Ploaia cade, timpul trece,
Parcă ceva prevesteşte:
Un peisaj funebru - Rece.
În oraşul cel Etern,
Cerul este înegrit.
Totul a încremenit,
În acest-nghețat infern.
Iarna de Roma
In oraşul de pe Tibru,
Ploaia cade, timpul trece,
Parcă ceva prevesteşte:
Un peisaj funebru - Rece.
În oraşul cel Etern,
Cerul este înegrit.
Totul a încremenit,
În acest-nghețat infern.
Iarna de Roma
In oraşul de pe Tibru,
Ploaia cade, timpul trece,
Parcă ceva prevesteşte:
Un peisaj funebru - Rece.
În oraşul cel Etern,
Cerul este înegrit.
Totul a încremenit,
În acest-nghețat infern.
Iarna de Roma
In oraşul de pe Tibru,
Ploaia cade, timpul trece,
Parcă ceva prevesteşte:
Un peisaj funebru - Rece.
În oraşul cel Etern,
Cerul este înegrit.
Totul a încremenit,
În acest-nghețat infern.