Ziua internațională a poeziei haiku

cu drag lui Arvo Part

coloană sonoră

 pentru vremuri triste

clopoțelul picură

stropi de lumină

A ieșit Luna să joace

pitulușul prin pădure

și aprinde licuricii

de pe zmeure și pe mure

și de-atâta noapte caldă,

păsări mici, clevetitoare,

jură c-au văzut prin ierburi

niște stele căzătoare…

Nici copiii nu se-ndură

să se ducă la culcare,

vor să prindă-n seara asta

licuriciul cel mai mare.

Ies părinții să-i adune

pe la case și din noapte

îi cheamă copilăria

și pe ei, cu mure coapte…

Bucuria primăverii ploioase

Se așterne în sufletele noastre,

Ghioceii albi,clopoței în plina splendoare,

Răsar din pamântul lui Dumnezeu atotputernic .

Incep sa simt mirosul bucuriei oamenilor 

Ce ies la lecturat prin parcuri...

Și de zumzăitul copiilor celor mici

Și neastâmparați .

Simt puțină invidie că nu mai pot

avea mentalitatea de a ma juca de dimineață 

Pâna la apusul soarelui .

Aș vrea să simt macar odata

Zvolta fericirii acelor vremuri...

Negura nocturnă 

Își risipi năframa,

Se-nfruptă din lună,

Sorbindu i lacrima.

Stele căzătoare 

Țâșneau din obscur

Fără urmă ori suflare,

Tremurând din abajur.

Vântul somnambul 

Forfotea hoinar,

Căutându -și cuibul 

Din gândul solitar.

Prin ecou răzbate 

Un suflet rătăcit,

Rupt pe jumătate,

Jelea pe cel iubit...

Toamna vine cu zăpadă, 

Mult omăt e în ogradă,

Vine-un fulg frumos,

Dă de știre cu folos,

Că sosește iarna, 

E un zvon sau este goarna? 

Cad fulgii pe pământ, 

Câte unul într-un rând.

Autor: Nicoleta Postovan 

pe pat,

printre perne brodate,

un firicel de lumină

o punte

ridică spre cer.

luna,

cu-alaiul ei de stele,

grăbită străbate

cătun după cătun.

Nu caut aur, caut poezie

În galeria timpului ireversibil,

Dar oarecum tangibil conştiinței

Şi spațiului durabil mioritic.

Vreau să descopăr iar setea de arte

S-o plimb prin creierii masivului Carpatic

Cu târnăcopul minții polimate,

În aur verde să meşteşugesc semantic.

În Crezul sfânt agăț o licărire,

Ca o scânteie'n flacăra iubirii.

Şi îmi cobor privirea în cascade

Peste imaşul nesecat de idealuri.

Hai să sorbim din noaptea revederii

Şi vinul dulce-acriṣor al impăcării

Ma bucur să te simt din nou in brațe

Să ne-mpodim intr-o gândire frunțile brăzdate

Şi-n piept ceasornicarul bată ceasul şapte

Nici prea târziu, nici prea devreme frate

Să ne legăm şireturile vieții

În promenadā pe aleea Hohenzollern

Din Bulevardul Revederii...

Curge o ploaie blândă şi māruntă ca prin sită

Printre castanii abia dezmuguriți

Primăvăratic manifest de triluri

Mă întovărăşeşte adagio prin vāzduh

Mă înfăşor c-un calm firesc de simbioză,

Într-o mireasmă de pădure şi de parfum floral

În licărit profund de simțuri

Ca-ntr-un tablou de Luchian

Îmi zburdă ochii liber în flutur clarobscur

Hrănindu-mă fotonic din seva timpului perpetuu.

Ninge aprilie cu petale albe de mălin,

Cu soarele-n dans vesel peste corole în delir,

Se depletesc vântului din ciorchine, cum le suflă lin

Şi se aştern într-un covor ce, pas după pas, ignorant îl deşir.

Mă opresc ca din vis să constat fulminant

În ce spectacol măreţ am păşit, ca un delict flagrant,

Rătăcind pe cărări, mai mult în gând, nepăsător.

Complet învăluit de un deliciu fragrant izbitor.

Şi rămân în moment, ancorat senzorial,

În trecerea fluidă a unui timp relativ perenal,

Să mă observ, prin năval de paşi călători,

Printr-un progres nebulos de zgârie-nori.

Şi iarăşi, inept, refuz să traversez în moment

Din cursul impus spre cotidianul apel.

Mă desprind iute, ca dintr-un vis infidel,

Să păşesc realist şi remunerat în purgatoriul tangent.

Bunicului i-a plăcut țuica, dar eu chiar l-am iubit

Şi taică-meu a stins pahare, dar el m-a căpăcit.

Bunic'a fost dintr-o bucată, harnică dar arțăgoasă,

Iar mama m-a-nvățat de mic c-o casă nu-i acasă.

Ce simplu pare-n trei cuvinte ceva ce-i complicat...

O lume atât de evazivă, expusă la păcat,

Oricine poate să te agațe în ştreangul social.

Şi chiar de ai ceva aplomb, în umbră, eşti damnat.

Am petrecut vreo câțiva ani în cvasianonimat,

Cu mulți prieteni vechi şi noi.

Cu toți, pe rând, ne-am transformat,

În tipi de treabă sau smardoi.

Ne-am împărțit de la nevoi,

Ne-am îndoit prin alte zări,

Şi-am căutat perseverent

Un scop mai nobil, mai select.

Dar la origini când te-ntorci,

Eşti consultat de acei proroci,

Care ți-au zis c-aşa va fi,

Degeaba-ncerci altundeva mai bine-a năzui.

E viața un dar sau un calvar,

Ori labirint profesional?

E moartea-un prag sau un popas

Sau e credința în impas?

Viață dulce sau amarā,

Prinsă-n foaie de țigară,

Răsucită cu finețe

Prin constelații altețe...

   Prinsă-n buze însetate

   De ştiințe şi de arte,

   Trasă-n piept cu îndârjire,

   Răsuflată-n Răstignire...

Trasă-n suflet, să-l adape

Cu fumul gândirii coapte

Şi suflată-n gol de aer,

În văzduh de idealuri.

   Răsuflare uşuratā...

   Răstignire resemnată...

   Cum să mai consum țigara,

   Când din ochi gâdil chitara.