HAITA

Te știu  de mult din anii de liceu

Cu  părul strâns într-un fileu

Cu ochii plecați în depărtare

Ce fel de castele î-ți construiai oare?

Adolescentă  cu ochii mari căprui

Prin vorba-ți dulce tu plăceai oricui

Cu agera -ți privire căutai un răspuns

Dar tragicul destin se păstra ascuns...

Sufletul tău avea altă chemare

Și-n  slova scrisă ai răsădit o floare

Ți ai pus iubirea și simțirea în rimă

Deși plecată ești ,ceva tot să rămână...

Mi-ai apărut în cale, odată cu înserarea

Ascultându-ți glasul , plângându-ți disperarea,

Am descoperit în sufletu-mi

Un filon pe care nu-l știam ...

Era iubire pură , cel mai dulce chin 

Care a înflorit ,din ce în ce mai fin.

Fii binecuvântată frumoasa mea copilă,

Cu glas de argint și mângâieri de liră

Atunci când eu credeam că inima îmi este moartă

Mi-a trimis un înger , în pustita-mi soartă .

Mi-a dat în dar o inimă-în  văpaie .

Pentru a ei văpaie ,sunt acum in stare 

Să înving și veșnicia ,iubita mea copilă

Când te țin în brațe și chipul  ți-l  sărut.

Cu inima-mi făclie te iau de mână azi,

Văd cum bucuria îți râde pe obraz.

Eu sunt fericit ,că te-am întânlit 

Pe drumul vieții să te  am aproape

Te ridic pe soclu și îți fac staruie 

Mă-ai trezit la viață ,dintr-o agonie

TE  CÂNTĂ  POEȚII, CARE  CUM  POATE;

FIECARE  CÂNTĂ  PE ALT  FEL  DE STRUNĂ.

ȘTIM  TOȚI  CÂTĂ  IUBIRE  ÎȚI  POARTĂ.

ZECI  DE  GEMERAȚII  SI-AU  ÎNGROPAT  ÎN  TINE

CREDINȚE  ȘI  SPERANȚE,

DURERE  ȘI  SUSPINE.

EȘTI  LEAGĂN  PESTE  TIMP ,

ȘI  LOC  DE  ÎNCHINAT!

          -O  da!...Când dragostea nu-i împărtășită te simți înșelat,uscat,ofilit ,derutat, nu mai

crezi în tine,aripile îți sunt frânte,și oftatul se aciuează în suflet .Vali era fericit doar cu Adriana .

          -De unde știi tu ?

          -Se vedea în privirile  lor ,în atingerile  lor de mână ,în delicatețea  cu care îi mângâia părul

răsfirat  pe umerii ei .

          -Bine ,Aristița ,dar toate acestea țin de trecut .Nu te gândești că e timpul să-ți faci și tu o familie,

să ai copii,,,încă nu-i târziu ! Cum să rămâi singură ?

          -Draga mea ,eu nu mă simt singură ,am rostul meu ,munca mea îmi aduce atâta satisfacție .Când

ajung la spital ,îmi las deoparte toate grijile personale și mă concentrez pe cele ale bolnavilor mei .Numai aici

când omul devine pacient,este cel real .În rest ,poartă o mască-una schimbătoare  în funcție de rolul pe care

îl joacă :director,înginer ,ministru.Dar în spital ,este doar un om .Aici se dezbracă de mândrie,orgoliu,,fățărnicie ,

de mască .Deci a fi medic este o mare răspundere,dar și o mare bucurie când redai viața cuiva.

          -Știu  că mama era tare fericită când ai luat examenul de admitere la medicină.Nu a trăit să te vadă ce

frumos ai evoluat ,și cum poți fi de ajutor semenilor ,dar avea mare încredire în talentul tău și priceperea ta .

          Îmi este greu să îmi amintrsc  prin câte a trecut  mama,cât a vrut să trăiască și cât a ținut ascunsă boala,

până a fost prea târziu .

          -Dragă surioară ,acum că m-am spovedit și știi ce păcate am ,sincer ,mă simt mai bine .

          -Ascultându-ți spovedania ,m-a luat cu frig.Prin câte pot trece oamenii ,nu îți poți închipui...

           -Vreau să uit tot.Dacă aș putea să o iau de la început .Acum muncesc cinstit ,am o afacere mică ,dar îmi

asigură existența.O întoarcere în țară nu pare de bun augur .Sunt înformată că lucrurile mergt tot mai prost acolo.

Țara merge în regres .Cei de la vârful puterii au scos țara la vânzare pe bucăți,iar românii au plecat în toară lumea

să-și facă un rost...

          -Deci te-ai hotărât să rămâi aici?

          -Pentru tine e altceva .Lucrezi într-un spital mare ,ești recunoscută ca medic bun.Ai nevoie de odihnă

Sunt bucuroasă  că vom petrece mai mult timp împreună !Cele două surori rămân duse pe gânduri .Soarele

s-a ridicat destul pe cer ,șoseaua îndeamnă la drum.Florile viu colorate ale leandrilor sălbatici le însoțesc

în prima zi de concediu.Un concediu la care visau atât de mult!...

                                                                           Sfârșit

Mama Om o viață întreagă

Puilor le poartă grija;

Îi iubește ,îngrijește,

Stă mereu la căpătâi:

Boala,pica,dușmănia

Le trimite în pustiu .

Și pentru zbuciumul de-o viață ,

Când ajunge la apus,

Unde sunt copiii tineri

Să-i țină loc de toiag

Și la greaua bătrânețe

Să-i vadă lumină-n prag?

Câte mame sunt uitate

De vreme și de copii

Și câte lacrimi amare

Din izvorul ochilor

Se preling și curg îi barbă

De tristețe și de dor?

Când stăm la povești, depănând amintiri,

Îți apar dulci sclipiri în priviri,

De aceia tot mai des, draga mea,

Desleg desaga cu povești, că-i prea grea.

Ce-o să fie ? vom vedea,dar acum,

Să ne uităm, la cum eram noi cei din album,

De câți ani, tu mi-ai fost foarte dragă,

Nu te-aș fi schimbat pe lumea întreagă.

Am luat de la viață, tot ce ne-am dorit,

Îi mulțumim, în hausul ei ne-am cunoscut

Copii sunt mari, am zidit o casă, am sădit un pom,

Și nu am făcut de rușine, numele de -OM-!

Octombrie-a lăsat pe dealuri

Covoare galbene şi roşii.

Trec nouri de argint în valuri

Şi cântă-a dragoste cocoşii.

Mă uit mereu la barometru

Şi mă-nfior când scade-un pic,

Căci soarele e tot mai mic

În diametru.

Dar pe sub cerul cald ca-n mai

Trec zile albe după zile,

Mai nestatornice şi mai

Subtile…

Întârziată fără vreme

Se plimbă Toamna prin grădini

Cu faldurii hlamidei plini

De crizanteme.

Şi cum abia pluteşte-n mers

Ca o marchiză,

De parcă-ntregul univers

Priveşte-n urmă-i cu surpriză, -

Un liliac nedumerit

De-alura ei de domnişoară

S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit

Şi de emoţie-a-nflorit

A doua oară…

Oktober

Oktober vertrok op de heuvels

Gele en rode tapijten.

Zilveren wolken passeren in de golven

En zing liefde voor de haan.

Ik kijk altijd naar de barometer

En ik huiver als het een beetje zakt,

Omdat de zon kleiner wordt

in diameter.

Maar onder de warme hemel zoals in mei

Witte dagen gaan voorbij dagen,

Wispelturiger en meer

Subtiel…

Ontijdig vertraagd

Herfstwandelingen door de tuinen

Met de plooien van de chlamyda vol

Van chrysanten.

En hoe hij nauwelijks zweeft in beweging

Als een markiezin

Zoals het hele universum

Kijk er met verbazing naar terug, -

Een verwarde vleermuis

Vanwege haar meisjesachtige uiterlijk

Hij werd geel, verward

En de emotie kwam tot bloei

De tweede keer…

Pe-o punte de cărare,

Răsare-n zor un aer fum,

O stâncă bogată de pomi.

Prin râul lin, curge-n cet și ușor apa.

Pe marginea poteci unde-i totu’ ca-n fior.

Pe-o cărare abruptă,

Cad ușor mii de flori,

De frunze ruginite ce cresc și nasc orori.

Potecă adormită uitată de soare,

De furtuna ce-o străpunge cu lacrimile fiare.

Frunze verzi dense, printre pomi

se adună, se ascund printre crengi lăsate,

De vânt și furtună.

Din trup de apă,

Pietre grele ușor mă străpung,

Pe ale ei veacuri doruri,

Veștminte de soare, cad ușor din nori.

Din meleaguri străbătute,

Scriu ușor din apă,

Văzând biruința norilor și nașterea plopilor.

Risipind aer uscat pe nările mele,

Vâlvele de ani, se-adună pe spinarea mea seacă de moarte.

Scriu pe-o piatră de moale,

“M am nascut ca cei de rand, dar pe final am călcat strâmb”.

Liniște densă, crudă de onoare,

Îmi alină dorul și cântecul de ploaie.

Descântând partea mea cea neagră,

Cobor încet, ușor.. ca o pană căzând din zori.

Cobor spre cărarea mea de oștire,

Cu brațele amorțite de pământ și tăvălite.

Tei de vai, strigând spre mine

“Eu nu trăiesc, dar ai un suflet, și nu trebuie să te ferești”.

Privind în gol, privind spre lună,

Citesc tristețea ce rana mi-o sfărâmă,

Păzesc pacea din cer ce cade ușor pe trupu meu în gol.

Un cavou de pământ mă umple de bătăi în piept,

Fiind singur crezând că e doar al meu psihic,

Dar mă strigă lin și dulce

“Nu pleca, mai rămâi, cu voia ta dulce”.

Când îmi este dor de viața mea trecută,

Mă ajută gândul, purtându-mă departe,

Pe potecile înguste dintre livezi și vii,

Pe unde, anii copilăriei, m-au purtat întâi.

Amintiri legate de nucul de la vie ;

De voiam să mă pierd, pe lângă sat

Mă chema parcă falnicul pom 

Cu ce descântece, atrăgea un pui de om?

Pe crengele lui erau, cuiburi mititele

Urcam sprintem și mă uitam la ele,

Păsările cloceau, nu se mai temeau

Uitându-mă așa, mai și ațipeam.

Mă urcam spre vărf, și mă simțeam mare

Norii mă umbreau, mă apărau de soare,

Dragii mei părinți, știau unde sunt,

Crengile mă legănau ușor, din fluier să cânt.

Pe unde am umblat, l-am avut în minte,

Nucul meu, pom cu daruri sfinte,

Te-am regăsit în timp, tot mai însingurat 

Mi-a fost dor de tine, dar nu te-am uitat !

Iarna

--- 1 ---

Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,

Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;

Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,

Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi.

Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!

Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară;

Soarele rotund și palid se prevede printre nori

Ca un vis de tinerețe printre anii trecători.

--- R ---

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,

Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,

Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.

--- 2 ---

Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare

Strălucește și dezmiardă oceanul de ninsoare.

Iată-o sanie ușoară care trece peste văi…

În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.

--- R ---

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,

Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,

Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.

Winter

1

From the skies the fierce winter sieves the snow clouds,

Long wandering snow sheets heaped in the sky;

Snowflakes fly, they float in air as a swarm of white butterflies,

Spreading icy thrills upon the realm's whitened shoulders.

At day, it's snowing, at night, it's snowing, in the morning, it's snowing again!

With a silvery mail, the proud realm is dressing up;

The round and pale sun is faded between the clouds

Like a youthful dream among the passing years.

R

Everything is white in the fields, on the hills, around, afar,

Like white phantasms, the lined up poplars get faded in the sight,

And upon the desolate expanse, traceless, trackless,

Lost villages can be seen under the white bubbles of smoke.

2

But the fall halts, the clouds scatter, the longed sun

Shines and caresses the ocean of snow.

There's a light sleigh roaming through the valleys...

Bell clinks joyfully echo through the air.

R

Everything is white in the fields, on the hills, around, afar,

Like white phantasms, the lined up poplars get faded in the sight,

And upon the desolate expanse, traceless, trackless,

Lost villages can be seen under the white bubbles of smoke.

   Într-un vârf de ciot uscat,

   Șade cucul supărat 

    Că pădurea s-a tăiat

     Ia luat pofta de cântat

    Fără milă au dat jos

     Copac falnic și frumos

      I-au tăiat pe toți de zor

      De-a rămas pământul gol.

      Au tăiat totul la blană 

      Și n-au animalii hrană 

      Și vin urșii în parcare

      Să caute de mâncare

      De au noroc găsesc vreun colț

      Sau primesc în cap un glonț 

      Când pădurea era deasă

      Toate păsările aveau casă 

      El, se strecura ușor și oua în cuibul lor

      Să aibă moștenitor.

      Dar acuma n-are unde,

      Nu-s copaci și nu-s nici frunze

      Și gândește în sinea lui, 

      Sus în vârful ciotului 

      Cât timp doamne, o să treacă?

      Să crească pădurea deasă.

după ploaie

fără scăpare-s

fluturii ispitiți

de mireasma de abelia