ACEASTĂ MINUNE

Vreau să mă ierți pentru ceea ce nu sunt

Să pot pleca cu inima împăcată,

Eu te iert, căci toate le-ai făcut,

Supus de mintea-ți deșartă.

Știu că în zadar au fost,

Oh…visele mele!

Nu puteam să-ți spun tot

De frică c-ai fi fugit de ele.

Și fără un cuvânt spus

Ai dispărut din al meu Rai,

Rămâi cu bine, suflet distrus,

Căci gând să oferi iubire n-ai!

nu mai am dureri să-mi dor nefericirea

m-am tot durut de când mă știu

acum ascult cum mă învăluie nemărginirea

și cum îmi strecură în suflet tot nisipul din pustiu

stăpân pe ochiul bolnav de întuneric

eternul cerc-și-aruncă-n zile tulburi lestul

lăsându-mă în centru altui cerc concentric

care include într-o parte lumea și în cealaltă, restul

fără dureri nu-mi pot cuprinde viața-n pagini,

nu-mi pot scrie de unul singur cronica prezentă,

rămân mereu un punct neînsemnat pe margini

pe care nu-l atinge niciodată vreo tangentă

cu ochi albaștri, cum mi-i a mea dorință,

( m-aș mulțumi chiar și cu nișie ochi căprui!),

când ești atât de mic, un punct de referință,

sfârșești precum Hamlet, a fi a nimănui

Femeia-i ca un drum de munte-n serpentine,

cu cât ajungi mai sus și tragi cu ochiu-n jos

cu-atât descoperi mai prezentă spirala ei în tine

care se-nchide, mai întâi,-n aortă și, mai apoi, în os

de-aceea-mi place mie cercul, această buclă magică, cursivă,

care există-n tot ce ne-nconjoară

un cerc este aceasta lume, destul de tristă și repetitivă,

un cerc e viața, moartea, totul, indiferent de scară...

O stea cazuta am vazut

Si de o data te am recunoscut

Ai cazut la mine in brate

Si ai crezut ca sufar dupa ale tale calde imbratisari

Ai cazut din cer, ca un inger exilat

Mi ai cazut in cale ca un mar stricat

Te ai apropiat incet de solul arzator

Te ai apropiat de mine crezand ca  imi va fi dor

O stea cazuta am vazut

Isi urma destinul

N am crezut ca te am avut

Dar in final eu ti am avut chinul

Am cazut

Eu sunt steaua cazatoare

Puneti o dorinta

Caci nu ti voi sta in cale

Ce frumoasa este luna

Nu i asa?

Ma vei dorii intr-una

Dar voi pleca

Al meu suflet satinat

L ai lasat plin de toxine

Mi as dori sa fi uitat

Ca ai pus mana pe mine

așa cum raza de lumină albă uneori

(trecând din întâmplare printr-o prismă moartă),

se sparge în o mie de culori,

la fel privirea ta, iubito, nu are altă soartă.

te recompui bizar mereu sub alte predicate,

(nimic, până la urmă, comun ideii de frumos!)

și te încurci în geometrii din cele mai ciudate

din care nu lipsește carnea și fiecare os

din fața ta doar două cercuri paralele

(ochii, probabil, rotunzi ca bobul de orez!)

apoi  triunghiul dintre ele

(un fel de nas!) și-o gura, sub formă de trapez

mai jos, un gât prelung, precum un cap de hidră

(două triunghiuri puse vârf la vârf)

care apasă nefiresc pe o clepsidră,

anume chiar pe propriu-ți stârf*

doar tibia ca un cilindru mic

ușor concavă,cu-ncovoiri de scut,

cu toată geometria asta de nimic

încă îmi dă fiori și-mi amintește de-nceput

*stârf= stârv                                        

Plăcerea de a scrie în versuri în nopțile lungi

Când luna strălucește, iar stelele cântă în taină.

Cuvintele curg ca râurile de lumină,

Pe hârtie se aștern, în ritmul unei melodii adânci.

În liniștea nopții, cu gândurile în derivă,

Versurile prind viață, ca fluturii în zbor.

Sufletul se deschide, ca o floare în abur,

Cu fiecare cuvânt, simțurile se rotesc în jur.

În umbra cuvintelor, se conturează povești,

Încântătoare, pline de taine și mistere.

Poezia devine o călătorie a spiritului,

Prin tărâmuri nevăzute, în adâncuri tainice.

Nopțile lungi devin complicele inspirației,

Cu fiecare frază, se nasc emoții și trăiri.

Cuvintele devin vrăji, iar hârtia – pergamentul magiei,

Într-o lume creată din sunete și culori adânci.

Scrierea în versuri în noptile lungi

E o călătorie spre adâncuri necunoscute,

Cu fiecare strofă, inima bate mai tare,

Simțind misterul învăluit în cuvinte rostite.

Potop de raze fierbiți 

Se lasă din cer pe câmpie .

Verdele frunzei-i topit 

De calda-i , ferbintea-i solie .

Se lipește pulberea fină de colb ,

Frige și arde tălpile goale

Ce urcă cărări către deal ,

Cărări ce curg către vale ...

Și murmur și cântec și zvon ...

Se ascunde la ora amiezii .

Un dor de răcoare 

Și gustul rece al apei de izvor 

Mai stăruie în mintea 

Țăranului dus pe ogor .

              T.A.D.

Sus , sunt sfinții noștri duși ,

Printre nori și mai departe ...

Câte drumuri ne desparte ?

Și câți oare dintre noi 

Nu-și doreste ca să stie ,

Că sunt vii , și că sunt teferi ?

 Câți vorbim cu ei în gând ,

Nu cu cei ce-s în mormânt ,

Și cu cei ces călători

Lângă domnul așteptând ;

Învierea cea promisă

Poarta cerului deschisă ?.

S-a înserat,vântul mai bate,

Se aude un glas de clopot

Ce vine de departe...

Focul în căsuța mică arde

Fumul se destramă în vănt

Cade pacea pe pământ...

Doar o dată întâmplător ,

Ne-am întânlit privirea

Și de atunci , din clipa aceia ,

Am cunoscut iubirea .

În câți ochi m-am oglindit ,

Cu trecerea prin vreme ,

Nici o privire na știut

Ca tine să mă cheme .

În ochii tăi am deslușit ,

Pentru întâia oară ,

Ce e fiorul dorului ,

Când trupul se înfioară ?

Și dor mi-a fost de-atunci ,

De ochii tăi negri , adânci ,

Și tu ai înțeles izvorul

Dorințelor din ochii mei ...

Mi-ai aprins în suflet 

Atâta vâlvătaie ...

Credeam că , dacă ai să pleci ,

De dor , eu am să mor ...

Trebuie să recunosc cât sunt de fericit ,

Că-ci te iubesc - AUZI FEMEIE ? -

Și văd că sunt iubit ...

Și ce va fi la urmă ?

Și mă gândesc când sunt nebun ...

Iubirea de ne moare ,

Ce vom face noi , cu viața noastră ,

Vom mai trăi noi oare ?

Hai să ne păstrăm iubirea ,

S-o ascundem , la nevoie , 

Căci tu esti , pentru mine tot ;

Altar , și mamă și femeie .

Sunt iubiri de multe feluri 

Mulți se laudă cu ea ,

Iubirea noastră a fost una ,

Cu alta nu pot compara .

Speranța , este o vorbă ce zboară,

Se înalță spre cerul senin

Speranța -i visul ce doare

Când viata-i amară,un chin.

Speranța-i iluzie dragă

În negura zilelor grele

E ramura de măslin ce aleargă

Lumea de păcate să spele.

Speranța-i fata morgană

Șireată precum o nălucă

Uitându-ți viața sărmană

Te mângăi cu singura-i clipă.

Această frumoasă cu ochii de stele

Se pierde în vânturi rebele.

Viața își pierde culoarea

Și plânge în noi disperarea.

Cu tine cu mine ,cu noi 

Pământul s-a lansat pe orbită 

Și toate sunt bune și clare

Când noi și cu voi 

Dorim să fie bine în lume ,

Nu vrem moarte ,nu vrem război.

Dar răsare ici colo,ca pirul

Războiul distruge orașe ,oamenii mor

Pe cei trimiși ca să moară

Nimeni nu-i întreabă de vor.