Indiferență
trecerea timpului îmi apare ca o exhibiție jalnică
ca o arătare a degetelor mijlocii de la ambele mâini
submultiplilor
secundelor frivole
(dansatoare de can-can burlesque
care-și ridică fustele la finalul spectacolului!)
minutelor grațioase în magicul lor
rond de jambe
orelor plictisite de ele însele
până la depresie
„ țineți aproape sau vă ia dracu!”
cum să nu alungi toți cucii insolenți din ceasuri
sau să nu smulgi limbile veninoase ale clopotelor
preafericitului Daniel
turnate în Austria
oare nu se poate trăi și altfel
în afara dictaturii timpului
boul acela cu redingotă și papion
care se-ntorce în fiecare seară pe șapte cărări
turează la maxim motorul bormașinii Bosch
made in Federal Republic of Germany
„ ca să știți și voi nenorociților!”
și-nfige c-o plăcere nebună burghiul în peretele nopții…
Poems in the same category
Prezumții
faptul de a exista
de a fi real
( de a crede că ești real! )
Om
nu înseamnă nimic
omul n-are decât o viață
prea puțin
pentru câte căutări și eșecuri îl așteaptă
rațiunea
această povară a minții
este ruptă de viață
lumea rămâne o simplă aglomerare de lucruri
despărțită de drumuri
punctul din care privim spre infinit
fără să-l cuprindem
suntem prea mici pentru asta
prea scunzi
în raport cu Calea Lactee
cu alte căi
cu Cosmosul
cu Dumnezeu
ne-am născut dintr-o regretabilă eroare de calcul
dintr-o aberație accidentală a materiei
și nu contenim să ne mirăm că suntem
(așa cum ne place să credem!)
fără să fim…
Schiță în alb și roșu
ușa se face așchii; curge femeia în camera aceea neagră
obscură
chipul ei se imprimă direct pe hârtia fotografică
întâlnind un firicel de lumină
apucă penseta și agită hârtia în cuvă
la început apar o puzderie dezordonată de puncte
care devin cercuri
o mână
fața în alb și negru
apoi trupul gol
așa cum nu-l mai văzuse
ieșind ireal ca Afrodita din spuma mării
învăluită într-o lumină roșie
misterioasă
călcând pe marmura rece
răsturnând tavele cu revelator și soluții de fixare
împiedicându-se
cine naiba a înjunghiat întunericul?
.
zgomotul apei lovindu-i umerii
îi amintește de răpăitul ploii cu grindină pe acoperișul din tablă
al bisericii Adormirea Maicii Domnului
.
destul de sinistru
.
nimic n-o mai poate spăla de sângele mortului
de roșul acela frivol
spre violet
rătăcește printr-un spațiu din care lipsește gravitația
aerul
viața
.
dincolo
peste drum
cineva torturează clapele pianului
din tavan sunetele se scurg ca niște picături de sânge
plescăind consternant pe marmură
opriți dracului această simfonie a disperării!
strigă
iar ecoul se multiplică ca un stol de vrăbii speriate de uliu…
Nebunii
Stau si ma holbez la tavan
Parca nu mai sunt uman
Tot ce vad,ce aud, nu i acolo
Oameni si voci care misuna de colo colo
Nimeni nu vrea sa ma creada
Imi spun ca vor dovada
Eu ma jur ca i acolo,incerc sa le descriu ce aud
Tot nu ma cred,imi soun ca sunt absurd
Presupun ca voi muri in nebunia mea
Nimanui nu i va pasa
Si cand chiar voi muri
Nimeni corpul nu mi l va gasi
Va fi luat de acele asa numite "nebunii"
Si dus in locuri pline de fantezii
Tablou de vară în tempera
ar trebui să ne iubim acum pentru cât mai avem de trăit
nu știm ce ne mai așteaptă și mâine
azi am avut tornade înspăimântătoare la prânz
puhoaie de apă și alunecări apocaliptice de pietre spre seară
în munți
în zori a plouat cu gheață cât oul de mierlă peste iepuri sălbatici și ciocârlii
toată dimineața a lăcrimat în dreptul ferestrei aburite de nori
fără să-și poată mângâia trandafiri culcați la pământ
într-o revărsare tăcută de durere și sânge
tu aveai rimelul căzut pe obraji și buzele albe
perdele spumoase de apă țâșneau din roțile bolizilor negri
și cădeau peste tine
se balansau deasupra-ți cablurile de înaltă tensiune precum niște păianjeni uriași
care scoteau flăcări pe nas la fiecare atingere
dar tu alergai ca o zebră în aceeși pantofi roșii din piele de șarpe
cu tocurile înalte
în același pardisiu galben cu inserții de alb și trei rânduri de nasturi
erai udă din cap în picioare când ai intrat
acum nu mai poți da înapoi
vei rămâne în noaptea asta la mine ca să-ți usuci hainele
să bem ceva și să căutăm vreun capot de bumbac prin dulapuri
dacă vom găsi
dacă nu ne vom îmbrăca în clovni și ne vom desena câte un ochi pe fiecare palmă
poate vom pune pe noi niște cearșafuri în romburi
și câte două tichii cu motocei galbeni în cap
iar dacă se va stinge lumina
ne vom îmbrățișa grațios între două fulgere zguduite de tunet
mi-aș dori să trăim noaptea aceasta ca și când ar fi ultima
iubito
chiar dacă nu va fi
cine ar fi crezut că Halep va câștiga Wimbledon-ul în fața Serenei Williams
nimeni
sperai ca atunci când rupeai petalele albe ale unei flori de romaniță
și te-ntrebai întinsă pe spate cu tot cerul deasupra
mă iubește
nu mă iubește
la fel te intrebi și acum
tremurând la fiecare respirație a vântului în geamuri
cineva a deschis Cutia Pandorei cu fiarele neîmblânzite ale nopții
afară
nu-i nicio speranță ca hainele tale să se usuce până în zori…
pentru prima mea dată
pluteam pe culmile extazului
printre sutele de întrebări
izvorâte din îngrijorare
te asiguri
ca sunt confortabilă
si pregătită să continuăm
așadar asta te face
primul bărbat căruia
chiar i-a păsat
de ființa mea
fragilă și mereu
neapreciată.
eu, femeie sensibilă,
izbucnesc în lacrimi,
copleșită de tandrețea
oferită
cum să uit așa moment?
când doar atunci am înțeles
că totuși nu e atât de dificil
să fiu tratată cu respect
următoarea zi m-am spălat
ca să scap de parfumul tău
de pe pielea mea
dar l-am păstrat o noapte
ca să îmi aduc aminte
cum e să fim egali -
femeie și
bărbat.
Angoasă
diminețile mele-s parcă niște felii din sticlă
acoperite de rouă și de petale de flori,
eu însumi am devenit fluid și transparent ca
o bulă fierbinte de sticlă,
din care mă recompun zilnic de o mie de ori.
Si lumea din juru-mi e translucidă
Ca un balon de aur, prăvălit dintre nori,
gravitez nesigur printre stele bolnave
din sticlă
printre oameni cu fețe sticloase și ochi incolori.
Mă rog în gând să nu plouă cu gheață
să nu cadă vreun fulger răzleț printre brazi,
ca un meșter Manole care zidește
din sticlă
mă rog să nu-mi vină iubita nici azi.
Blestemul lui Zeus de azi-noapte-i
ușor redundant, apocrif:
ori îmi zidesc iubita-ntre ziduri
de sticlă
ori o iau mereu și etern de la capăt,
precum neobosituL Sisif.
Prezumții
faptul de a exista
de a fi real
( de a crede că ești real! )
Om
nu înseamnă nimic
omul n-are decât o viață
prea puțin
pentru câte căutări și eșecuri îl așteaptă
rațiunea
această povară a minții
este ruptă de viață
lumea rămâne o simplă aglomerare de lucruri
despărțită de drumuri
punctul din care privim spre infinit
fără să-l cuprindem
suntem prea mici pentru asta
prea scunzi
în raport cu Calea Lactee
cu alte căi
cu Cosmosul
cu Dumnezeu
ne-am născut dintr-o regretabilă eroare de calcul
dintr-o aberație accidentală a materiei
și nu contenim să ne mirăm că suntem
(așa cum ne place să credem!)
fără să fim…
Schiță în alb și roșu
ușa se face așchii; curge femeia în camera aceea neagră
obscură
chipul ei se imprimă direct pe hârtia fotografică
întâlnind un firicel de lumină
apucă penseta și agită hârtia în cuvă
la început apar o puzderie dezordonată de puncte
care devin cercuri
o mână
fața în alb și negru
apoi trupul gol
așa cum nu-l mai văzuse
ieșind ireal ca Afrodita din spuma mării
învăluită într-o lumină roșie
misterioasă
călcând pe marmura rece
răsturnând tavele cu revelator și soluții de fixare
împiedicându-se
cine naiba a înjunghiat întunericul?
.
zgomotul apei lovindu-i umerii
îi amintește de răpăitul ploii cu grindină pe acoperișul din tablă
al bisericii Adormirea Maicii Domnului
.
destul de sinistru
.
nimic n-o mai poate spăla de sângele mortului
de roșul acela frivol
spre violet
rătăcește printr-un spațiu din care lipsește gravitația
aerul
viața
.
dincolo
peste drum
cineva torturează clapele pianului
din tavan sunetele se scurg ca niște picături de sânge
plescăind consternant pe marmură
opriți dracului această simfonie a disperării!
strigă
iar ecoul se multiplică ca un stol de vrăbii speriate de uliu…
Nebunii
Stau si ma holbez la tavan
Parca nu mai sunt uman
Tot ce vad,ce aud, nu i acolo
Oameni si voci care misuna de colo colo
Nimeni nu vrea sa ma creada
Imi spun ca vor dovada
Eu ma jur ca i acolo,incerc sa le descriu ce aud
Tot nu ma cred,imi soun ca sunt absurd
Presupun ca voi muri in nebunia mea
Nimanui nu i va pasa
Si cand chiar voi muri
Nimeni corpul nu mi l va gasi
Va fi luat de acele asa numite "nebunii"
Si dus in locuri pline de fantezii
Tablou de vară în tempera
ar trebui să ne iubim acum pentru cât mai avem de trăit
nu știm ce ne mai așteaptă și mâine
azi am avut tornade înspăimântătoare la prânz
puhoaie de apă și alunecări apocaliptice de pietre spre seară
în munți
în zori a plouat cu gheață cât oul de mierlă peste iepuri sălbatici și ciocârlii
toată dimineața a lăcrimat în dreptul ferestrei aburite de nori
fără să-și poată mângâia trandafiri culcați la pământ
într-o revărsare tăcută de durere și sânge
tu aveai rimelul căzut pe obraji și buzele albe
perdele spumoase de apă țâșneau din roțile bolizilor negri
și cădeau peste tine
se balansau deasupra-ți cablurile de înaltă tensiune precum niște păianjeni uriași
care scoteau flăcări pe nas la fiecare atingere
dar tu alergai ca o zebră în aceeși pantofi roșii din piele de șarpe
cu tocurile înalte
în același pardisiu galben cu inserții de alb și trei rânduri de nasturi
erai udă din cap în picioare când ai intrat
acum nu mai poți da înapoi
vei rămâne în noaptea asta la mine ca să-ți usuci hainele
să bem ceva și să căutăm vreun capot de bumbac prin dulapuri
dacă vom găsi
dacă nu ne vom îmbrăca în clovni și ne vom desena câte un ochi pe fiecare palmă
poate vom pune pe noi niște cearșafuri în romburi
și câte două tichii cu motocei galbeni în cap
iar dacă se va stinge lumina
ne vom îmbrățișa grațios între două fulgere zguduite de tunet
mi-aș dori să trăim noaptea aceasta ca și când ar fi ultima
iubito
chiar dacă nu va fi
cine ar fi crezut că Halep va câștiga Wimbledon-ul în fața Serenei Williams
nimeni
sperai ca atunci când rupeai petalele albe ale unei flori de romaniță
și te-ntrebai întinsă pe spate cu tot cerul deasupra
mă iubește
nu mă iubește
la fel te intrebi și acum
tremurând la fiecare respirație a vântului în geamuri
cineva a deschis Cutia Pandorei cu fiarele neîmblânzite ale nopții
afară
nu-i nicio speranță ca hainele tale să se usuce până în zori…
pentru prima mea dată
pluteam pe culmile extazului
printre sutele de întrebări
izvorâte din îngrijorare
te asiguri
ca sunt confortabilă
si pregătită să continuăm
așadar asta te face
primul bărbat căruia
chiar i-a păsat
de ființa mea
fragilă și mereu
neapreciată.
eu, femeie sensibilă,
izbucnesc în lacrimi,
copleșită de tandrețea
oferită
cum să uit așa moment?
când doar atunci am înțeles
că totuși nu e atât de dificil
să fiu tratată cu respect
următoarea zi m-am spălat
ca să scap de parfumul tău
de pe pielea mea
dar l-am păstrat o noapte
ca să îmi aduc aminte
cum e să fim egali -
femeie și
bărbat.
Angoasă
diminețile mele-s parcă niște felii din sticlă
acoperite de rouă și de petale de flori,
eu însumi am devenit fluid și transparent ca
o bulă fierbinte de sticlă,
din care mă recompun zilnic de o mie de ori.
Si lumea din juru-mi e translucidă
Ca un balon de aur, prăvălit dintre nori,
gravitez nesigur printre stele bolnave
din sticlă
printre oameni cu fețe sticloase și ochi incolori.
Mă rog în gând să nu plouă cu gheață
să nu cadă vreun fulger răzleț printre brazi,
ca un meșter Manole care zidește
din sticlă
mă rog să nu-mi vină iubita nici azi.
Blestemul lui Zeus de azi-noapte-i
ușor redundant, apocrif:
ori îmi zidesc iubita-ntre ziduri
de sticlă
ori o iau mereu și etern de la capăt,
precum neobosituL Sisif.
Other poems by the author
Aluzii
mereu ocolesc poiana cu narcise sălbatice
în luna lui Marte
și depăn cu ochii firul pașilor tăi
te-mbrățișez în gând cu îndârjirea iasomiei de iarnă
a magnoliei galbene
între două bătăi de inimă și un zâmbet nostalgic
în singurătatea clipei
la geamul tău zăpada încă strălucește feeric
nu-i nici o cale să alungăm iarna dintre noi
mușcata sângerează și acum acolo
în glastră
ca un apostrof răstignit
pe crucea speranței
am înțeles
și voi face calea întoarsă
dar voi reveni cât de curând
ascuns într-un mugure …
Diferențe
Apocalipsa biblică pare o poveste pentru copii
un fel de Divina Comedie a lui Dante Aligheri
implicând doar sufletele
într-o viață de apoi
dar adevărata Apocalipsă este trăită de noi, barbarii tehnologici,
astăzi
de la căldura înspăimântătoare și seceta cunplită
la topirea ghețarilor
de la inversarea polilor magnetici ai Pământului
la frecvența tot mai mare a dezastrelor
într-o lume a amenințărilor și războaielor nucleare
a foametei
a disperării
chipul lui Putin se suprapune peste chipul Satanei
acoperindu-l...
P.S.
am uitat să-ți spun că aseară adormisem
lângă sufletul tău
toată noaptea ți-am auzit bătăile inimii
n-am închis un ochi
doar sufletu-ți căzuse într-un somn greu
departe de tine
avea și el ochii albaștri
linia corpului tău
n-a lipsit mult să-l sărut pe frunte
să-l ating
dar mi-a fost frică să nu-l trezesc
cineva spunea că sufletele se sperie foarte ușor
și părăsesc corpurile
iar eu nu voiam să te las fără suflet
așa că m-am întors pe partea cealaltă
dinspre inimă
și m-am delectat până în zori
cu Simfonia Fantastică a sângelui tău
actul doi
pasiune și dragoste…
Cicluri
de la un anumit timp zilele se scurg mai repede
parcă prea repede
în hăul prăpăstios al timpului
în urma lor rămâne de fiecare dată câte ceva important de făcut
pentru mâine
care se termină la rându-i cu alte lucruri neterminate
altădată mai aveai timp să tai crengile uscate
din pomi
să smulgi buruienile
să ari pământul
să semeni
acum îți dau târcoale tot mai des nopțile
bântuite de gânduri
viața trufașă
își numără singură diminețile
mugetul cerbului încolțit în mijlocul codrului
se pierde dincolo de ceruri
dacă n-ar fi fost mușcătura aceea de moarte
din dreptul inimii
te-ai fi resemnat până la urmă
ca un Prometeu obosit
în ciocurile vulturilor…
Unghiuri
de multe ori simțim durerea-ntregului în spate,
în piepturi, inimi sau picioare, sub forma unor junghiuri,
(mai slabe, mai intense sau exacerbate!)
cum simte forma jugul, disconfortul existențial, în unghiuri.
dacă durerea este țipătul organului bolnav
ca un cuțit înfipt în șale, în diferite trepte,
cu unghiul nu-i atât de grav,
reflectă doar distanța fixă dintre două drepte
când o femeie se rezumă la un singur obiect,
eliminând din jur obiectele confuze,
avem de-a face, sigur, doar cu unghiul drept,
altfel ne-aflăm în fața unor unghiuri nule, ascuțite sau obtuze
nu mai vorbim când laturile ei comune,
(de-o parte și de alta-ntr-un moment!)
se întâlnesc cumva într-o comuniune …
și când apare pe ascuns un unghi adiacent
întreaga viață ne e trasată-n unghiuri,
alții le spun mai simplu colțuri sau colțare,
așa cum apa strânge toată murdăria-n grinduri
și noi ne-ngrămădim cu toată viața în tipare...
Riscuri
„ce zici, te bagi?”
mă întrebă insinuantă
femeia (abia o zăream printre trunchiurile groase de fagi)
adormisem cu chipul iubitei mele
pe retină scrisese
ea undeva despre o cupă cu dulceaţă
de fragi (ador dulceaţa aceasta cu sâmburi de migdală şi de lumină)
dar în visul de faţă (jur pe ochii frumoasei Calypso!)
era balerină Mergeam în mâini,
răsturnat şi m-am băgat…
Aluzii
mereu ocolesc poiana cu narcise sălbatice
în luna lui Marte
și depăn cu ochii firul pașilor tăi
te-mbrățișez în gând cu îndârjirea iasomiei de iarnă
a magnoliei galbene
între două bătăi de inimă și un zâmbet nostalgic
în singurătatea clipei
la geamul tău zăpada încă strălucește feeric
nu-i nici o cale să alungăm iarna dintre noi
mușcata sângerează și acum acolo
în glastră
ca un apostrof răstignit
pe crucea speranței
am înțeles
și voi face calea întoarsă
dar voi reveni cât de curând
ascuns într-un mugure …
Diferențe
Apocalipsa biblică pare o poveste pentru copii
un fel de Divina Comedie a lui Dante Aligheri
implicând doar sufletele
într-o viață de apoi
dar adevărata Apocalipsă este trăită de noi, barbarii tehnologici,
astăzi
de la căldura înspăimântătoare și seceta cunplită
la topirea ghețarilor
de la inversarea polilor magnetici ai Pământului
la frecvența tot mai mare a dezastrelor
într-o lume a amenințărilor și războaielor nucleare
a foametei
a disperării
chipul lui Putin se suprapune peste chipul Satanei
acoperindu-l...
P.S.
am uitat să-ți spun că aseară adormisem
lângă sufletul tău
toată noaptea ți-am auzit bătăile inimii
n-am închis un ochi
doar sufletu-ți căzuse într-un somn greu
departe de tine
avea și el ochii albaștri
linia corpului tău
n-a lipsit mult să-l sărut pe frunte
să-l ating
dar mi-a fost frică să nu-l trezesc
cineva spunea că sufletele se sperie foarte ușor
și părăsesc corpurile
iar eu nu voiam să te las fără suflet
așa că m-am întors pe partea cealaltă
dinspre inimă
și m-am delectat până în zori
cu Simfonia Fantastică a sângelui tău
actul doi
pasiune și dragoste…
Cicluri
de la un anumit timp zilele se scurg mai repede
parcă prea repede
în hăul prăpăstios al timpului
în urma lor rămâne de fiecare dată câte ceva important de făcut
pentru mâine
care se termină la rându-i cu alte lucruri neterminate
altădată mai aveai timp să tai crengile uscate
din pomi
să smulgi buruienile
să ari pământul
să semeni
acum îți dau târcoale tot mai des nopțile
bântuite de gânduri
viața trufașă
își numără singură diminețile
mugetul cerbului încolțit în mijlocul codrului
se pierde dincolo de ceruri
dacă n-ar fi fost mușcătura aceea de moarte
din dreptul inimii
te-ai fi resemnat până la urmă
ca un Prometeu obosit
în ciocurile vulturilor…
Unghiuri
de multe ori simțim durerea-ntregului în spate,
în piepturi, inimi sau picioare, sub forma unor junghiuri,
(mai slabe, mai intense sau exacerbate!)
cum simte forma jugul, disconfortul existențial, în unghiuri.
dacă durerea este țipătul organului bolnav
ca un cuțit înfipt în șale, în diferite trepte,
cu unghiul nu-i atât de grav,
reflectă doar distanța fixă dintre două drepte
când o femeie se rezumă la un singur obiect,
eliminând din jur obiectele confuze,
avem de-a face, sigur, doar cu unghiul drept,
altfel ne-aflăm în fața unor unghiuri nule, ascuțite sau obtuze
nu mai vorbim când laturile ei comune,
(de-o parte și de alta-ntr-un moment!)
se întâlnesc cumva într-o comuniune …
și când apare pe ascuns un unghi adiacent
întreaga viață ne e trasată-n unghiuri,
alții le spun mai simplu colțuri sau colțare,
așa cum apa strânge toată murdăria-n grinduri
și noi ne-ngrămădim cu toată viața în tipare...
Riscuri
„ce zici, te bagi?”
mă întrebă insinuantă
femeia (abia o zăream printre trunchiurile groase de fagi)
adormisem cu chipul iubitei mele
pe retină scrisese
ea undeva despre o cupă cu dulceaţă
de fragi (ador dulceaţa aceasta cu sâmburi de migdală şi de lumină)
dar în visul de faţă (jur pe ochii frumoasei Calypso!)
era balerină Mergeam în mâini,
răsturnat şi m-am băgat…