SUGESTII
Dragii mei cititori ,vă sugerez ,să vă imaginați câ
sunteți în fața unei cești de cafea ,într-o locație ce
vă face fericit,câ aveți alături persoane dragi și
foarte dragi,că de undeva vine o muzică care vă
vrăjește și vă pune pe gânduri trezându-vă amintiri
parcă uitate .Gustul acelei cafele va fi unic ,când la masă
se așează tocmai persoana la care visai!...
Poems in the same category
Oamenii
Oamenii cele mai nemiloase ființe de pe pământ
Se judecă și se bagă unii pe alții în mormânt
Pentru a lua faimă,teritoriu,avere,
Sunt flămânzi după putere
Copleșiți de sentimente și emoții,
Se uită doar la ei,hoții
Violența îi ajută să se definească.
Din ei o dorință începe sa râvnească
Niciun pic de empatie în inima lor
Nu se gândesc la viitor
Se uită la orice greșeală,
Se plâng că au o viață amară.
Bunătatea pe om îl părăsește
Invidia în ură crește
Viciu după viciu apare
Virtutea parcă dispare
Din cauza lor pământul moare,
Din cauza lor lumea dispare.
Mie,mi-e rușine să fiu om
Dar ție dragule cititor?
Amintiri
Deschid cufărul cu amintiri
Cu infinitele cugetări,
Fie cu un iz memorabil,
Fie cu o tendință de inexplorabil.
Am supraviețuit chinurilor cu tăinicie
Care s-au transformat cu timpul în amintire,
Am simțit și din frumusețea vieții
Care și ea s-a isprăvit cât ai clipi...
Lacrimi de fericire dar și de durere,
Agonie și extaz,
Zâmbete și chinuri nedescrise,
Toate la un loc m-au decăzut
Și înălțat cu aceeași trăinicie,
Devenind o simplă amintire ...
Gandurile mele la inceput de an
În prag de an, când vechiul se retrage,
Gânduri ca stele în minte dansează.
Clipele trecute se sting în amintire,
În inima noastră, speranța suspină.
În zori de ianuarie, anul își deschide ușa,
Cu promisiuni noi și visuri frumoase.
În gândurile noastre, se desfășoară povești,
Ca pagini albe ce-ncep să prindă rost.
Privim către viitor cu ochi strălucitori,
Cu dorințe sincere și visuri călăuzitoare.
Regretul se pierde în umbrele trecutului,
Iar optimismul răsare ca un soare adorabil.
Ne gândim la ce-am fost și la ce vom deveni,
La drumul pe care inimile noastre îl vor străbate.
Cu fiecare clipă, oportunități se ivește,
Ca petale de flori ce se desprind din viață.
Fiecare gând aduce cu el speranța,
Și visele noastre sunt aripi către cer.
La început de an, în suflete se aprinde,
Făclia speranței, lumina ce ne va ghida.
Decembrie se retrage, iar ianuarie vine,
Cu promisiuni noi și vise ce strălucesc.
În gândurile noastre, se aștern aripi de visare,
La început de an, viața devine poezie.
Maine, dupa razboi.
Era o dimineață rece, florile de august se stingeau.
Eu așteptam durerea ta să plece, amintirile prea rău ardeau.
Trecutul nu îl lași în urmă, la piept prea tare îl ții strîns.
Eu după tine ca o umbră, de timp și amintiri am fost învins...
Pierdute zile în cuvinte, dureri ascunse'n zîmbete pustii.
Si ochii cu tipare sfinte, înainte le vedeam în poezii.
Mă tem să pierd aceste clipe, de moarte mai puțin mă tem.
Insă totul se ruină, noi in trecut pierduți suntem.
Nonsens
Nonsens
Am sufletul tânjind spre viață,
Cu mâini murdare de speranță,
Căci explorez cu infinitate,
Gândul meu spre libertate.
Spre libertatea ce azi nu este,
Lăsând doar urme, să ne pese,
Și în zbucium de mișcare raeliană ,
Brăzdez pe piept urme de rană.
Iar pe meleaguri pline de dor,
Zi de zi devin mai chior,
Căci timpu, nu știu eu ce este,
Dar garantat, nu îmbătrânește.
Îmbătrânesc doar eu, ființă,
Cu gândul doar la neputință.
Degeaba-n sudori țin eu şteampul,
Când la final Timpul mi-e ștreangul.
Oamenii
Oamenii cele mai nemiloase ființe de pe pământ
Se judecă și se bagă unii pe alții în mormânt
Pentru a lua faimă,teritoriu,avere,
Sunt flămânzi după putere
Copleșiți de sentimente și emoții,
Se uită doar la ei,hoții
Violența îi ajută să se definească.
Din ei o dorință începe sa râvnească
Niciun pic de empatie în inima lor
Nu se gândesc la viitor
Se uită la orice greșeală,
Se plâng că au o viață amară.
Bunătatea pe om îl părăsește
Invidia în ură crește
Viciu după viciu apare
Virtutea parcă dispare
Din cauza lor pământul moare,
Din cauza lor lumea dispare.
Mie,mi-e rușine să fiu om
Dar ție dragule cititor?
Amintiri
Deschid cufărul cu amintiri
Cu infinitele cugetări,
Fie cu un iz memorabil,
Fie cu o tendință de inexplorabil.
Am supraviețuit chinurilor cu tăinicie
Care s-au transformat cu timpul în amintire,
Am simțit și din frumusețea vieții
Care și ea s-a isprăvit cât ai clipi...
Lacrimi de fericire dar și de durere,
Agonie și extaz,
Zâmbete și chinuri nedescrise,
Toate la un loc m-au decăzut
Și înălțat cu aceeași trăinicie,
Devenind o simplă amintire ...
Gandurile mele la inceput de an
În prag de an, când vechiul se retrage,
Gânduri ca stele în minte dansează.
Clipele trecute se sting în amintire,
În inima noastră, speranța suspină.
În zori de ianuarie, anul își deschide ușa,
Cu promisiuni noi și visuri frumoase.
În gândurile noastre, se desfășoară povești,
Ca pagini albe ce-ncep să prindă rost.
Privim către viitor cu ochi strălucitori,
Cu dorințe sincere și visuri călăuzitoare.
Regretul se pierde în umbrele trecutului,
Iar optimismul răsare ca un soare adorabil.
Ne gândim la ce-am fost și la ce vom deveni,
La drumul pe care inimile noastre îl vor străbate.
Cu fiecare clipă, oportunități se ivește,
Ca petale de flori ce se desprind din viață.
Fiecare gând aduce cu el speranța,
Și visele noastre sunt aripi către cer.
La început de an, în suflete se aprinde,
Făclia speranței, lumina ce ne va ghida.
Decembrie se retrage, iar ianuarie vine,
Cu promisiuni noi și vise ce strălucesc.
În gândurile noastre, se aștern aripi de visare,
La început de an, viața devine poezie.
Maine, dupa razboi.
Era o dimineață rece, florile de august se stingeau.
Eu așteptam durerea ta să plece, amintirile prea rău ardeau.
Trecutul nu îl lași în urmă, la piept prea tare îl ții strîns.
Eu după tine ca o umbră, de timp și amintiri am fost învins...
Pierdute zile în cuvinte, dureri ascunse'n zîmbete pustii.
Si ochii cu tipare sfinte, înainte le vedeam în poezii.
Mă tem să pierd aceste clipe, de moarte mai puțin mă tem.
Insă totul se ruină, noi in trecut pierduți suntem.
Nonsens
Nonsens
Am sufletul tânjind spre viață,
Cu mâini murdare de speranță,
Căci explorez cu infinitate,
Gândul meu spre libertate.
Spre libertatea ce azi nu este,
Lăsând doar urme, să ne pese,
Și în zbucium de mișcare raeliană ,
Brăzdez pe piept urme de rană.
Iar pe meleaguri pline de dor,
Zi de zi devin mai chior,
Căci timpu, nu știu eu ce este,
Dar garantat, nu îmbătrânește.
Îmbătrânesc doar eu, ființă,
Cu gândul doar la neputință.
Degeaba-n sudori țin eu şteampul,
Când la final Timpul mi-e ștreangul.
Other poems by the author
CÂNTĂ CUCUL
Știri venite către seară,
Iz de nouă primăvară
Naște cercuri colorate
Tipărite ca într-o carte.
Flueră pala de vânt
Eveniment trecător
Raza scântee în soare
Ici și colo flori apare.
Cântă cucul într-o vâlcea
Imortalizată-i clipa.
Totu-i feriee,minunat
Acord fin în cer înalt.
O NOAPTE ROMANTICĂ continuare
Robert mă priyește mirat,neînțelegând care îmi sunt intențiile. Din grămada de frunze
le aleg pe cele mai mari.Din ele alcătuiesc dou cupe.Ne apropiem unul de celălant să ciocnim.
-Stai să îmi pun o dorință ,spun eu.
-Pentru ce vrei să bem?mă întreabă el.
--Pentru prietenie,spn în șoaptă.
--Atunci să fie pentru ,Ana,spune Robert ,întrând în jocul cuvintelor.
Nu știu cum, dar se leagă o punte între noi,o punte pe care ne place să fim alături.
Îmi vine un chef de vorbă,poate de la gura de vin dulce.Vorbeam cu ușurință despre roate.
--Aș fi vrut să spun că beau pentru dragoste,șoptește la rândul lui Robert.--
--Din toate relațiile ce se înfiripă între o femeie și un bărbat ,eu aleg prietenia.
--De ce?
--Cred în ea, deoarece se bazează doar pe sentimente pure, curate,nevinovate.
--Ana ai fost îndrăgostită vreodată?
--Până acum am avut doar prieteni,dar adesea prietenia pregătește drumlmul spre dragoste.
--Dragostea aduce cu ea și fericire și durere.O vâd mereu,la prietenii mei.Se aș terne o tăcere
caldă.Privim amândoi cerul încărcat de stele.Lumina lor parcă ne intra în suflet .E un moment
unic până acum în viața mea,când văd și ascult liniștea nopții,stăpână peste tot.
COPILÂRIA MEA -continuare-
Ionela își amintește tot parcă toate acestea s ar fi
întâmplat mai ieri. Timpul este însă neiertător nu-i
stă nimic în cale,trece peste noi fără milă lăsând în
urmă imagini dragi de care sunrem legați,chiar dacă
ne despart mulți de acele vremuri.Ionela își amintește
cu nostalgie de copilăria ei fericită alături de bunici,în
anii de lumină,când nici o grijă nu-i umbrea fericirea.
Undeva la poalele unei seculare,unde bunucul își
avea gospodăria a deschis ochii spre lumia înconjură
toare.De aici pleacă primele amintiri,presărate cu au
rul și argintul poveștilor fermecate pe care le ascultam-
de la duioasa mea bunică din partea mamei.Pe o colină
dulce ,învăluită în verdeață, se profilează căsuța albă și
cochetă,ța marginea pădurii,iar de la șoseaua paralelă cu
apa molcomă a râului, se desprinde o alee lungă și îngus-
tă, câ să încapă șareta trasă de cei doi bidivii cu coama stu-
foasă , de care bunicul era tare mândru.
Adesea ,din peregrinările bunicului, care era pădurar se
întorcea cu câte un pui de cuc căzut din cuib,un pui de iepure
orfan sau chiar un pui de căprioară rănit Puiul de căprioară a
fost cel mai bun prieten al meu de joacă până în primăvară,când
bunicul i-a dat drumul în pădure,că se făcuse mare și era sănătos.
Am strigat după el ,parcă a înțeles chemarea mea ciuta s-a
întors s-a lăsat mânâiată pe cornițele ce doar se ghiceau doar ,și
cu pași șovăitori,întorcând mereu capul , s-a pierdut în umbra pădurii
Îl rugam adesea pe bunicul ,să mă ia cu el când pleca în pădure spe-
rând să-mi întânlesc prietenul nu puteam crede că ne-am despărțit-
pentru totdeauna.
Nu pot uita nici plecările bunicului la pescuit,nu departe nu de-
parte de căsuța lor ,unde râul parcă se odișnește după ce se rostogolise
din stâncă în stâncă.Apa se mișca încet parcă nehotărâtă să coboare spre
șirul de sălcii ce așteptau în vale.Acolo pe mal,cu picioarle goale în apă nu
mai pridideam să sct peștii din undița bunicului.Eram de ajuror,adunând păs-
trăvii care se zbăteau în mânile mele.În apă ,arsă de soare și îmbujorată ziua
părea scurtă iar bunicul își aduna sculele ,înhăma caii la căruță și ne întorceam
acasă.Drumul avea un farmec aparte:bunicul își dădea drumul la traista cu po-
vești.Acasă bunica ne aștepta cu bunătăți ,cum numai ea știa să facă
Albișor , căluțul cel năzdrăvan știa drumul singur, bunicul s-a prefăcut că doarme ,
ca să-mi demonstreze cum se descurcă
De sărbători,de Crăcin și de Paște ,bucuria mea era și mai mare.Veneau
părinții mei de la București, încărcați cu daruri: jucării ,hăinuțe frumoase ,dulciuri.
Casa era plină de muzică și voie bună.După masă ,mama se apropia de pianul vechi
la care nu umbla nimeni în lipsa ei ,doar bunica îl ștergea de praf.
Mama , cu mânile ei albe și subțiri ,alunecau pe clape cu o febrilitate emoționantă.
Cu ochii închiși ,trăia melodia care se ridică timidă și lină ,umplând întreaga încăpere.
Toți o ascultau cu smerenie.Acordurile ,când liniștite ,când furioase,invocau drame și
dezastre,iar mama rămânea adesea adâncită în gânduri.Pentru mine a rămas o enigmă
cât a trăit ! eram prea mică să înțeleg și bunicii nu m-au spus nimic crezând că mai
este timp suficient.Așa se face că nu știu prea multe despre părinții mei. Totuși mama
părea ca o ființă care pierduse ceva ,așteptând ceva sau pe cineva.
NOPȚI DE VRAJĂ
Pe cerul nopții lucesc stele
Una câte una
Furtuni de vârcolaci
Vor să întoarcă luna.
Un vraci descântă de urât
În colțuri la răscruci
leagă-n băuturi viclene
Vise,doruri, de năluci.
Se sparg în zeci de fărâme
Nopțile pustii...
Sorțile s-au răsturnat
Când eu te chem și tu nu vii.
CÂNTĂ CUCUL
Știri venite către seară,
Iz de nouă primăvară
Naște cercuri colorate
Tipărite ca într-o carte.
Flueră pala de vânt
Eveniment trecător
Raza scântee în soare
Ici și colo flori apare.
Cântă cucul într-o vâlcea
Imortalizată-i clipa.
Totu-i feriee,minunat
Acord fin în cer înalt.
O NOAPTE ROMANTICĂ continuare
Robert mă priyește mirat,neînțelegând care îmi sunt intențiile. Din grămada de frunze
le aleg pe cele mai mari.Din ele alcătuiesc dou cupe.Ne apropiem unul de celălant să ciocnim.
-Stai să îmi pun o dorință ,spun eu.
-Pentru ce vrei să bem?mă întreabă el.
--Pentru prietenie,spn în șoaptă.
--Atunci să fie pentru ,Ana,spune Robert ,întrând în jocul cuvintelor.
Nu știu cum, dar se leagă o punte între noi,o punte pe care ne place să fim alături.
Îmi vine un chef de vorbă,poate de la gura de vin dulce.Vorbeam cu ușurință despre roate.
--Aș fi vrut să spun că beau pentru dragoste,șoptește la rândul lui Robert.--
--Din toate relațiile ce se înfiripă între o femeie și un bărbat ,eu aleg prietenia.
--De ce?
--Cred în ea, deoarece se bazează doar pe sentimente pure, curate,nevinovate.
--Ana ai fost îndrăgostită vreodată?
--Până acum am avut doar prieteni,dar adesea prietenia pregătește drumlmul spre dragoste.
--Dragostea aduce cu ea și fericire și durere.O vâd mereu,la prietenii mei.Se aș terne o tăcere
caldă.Privim amândoi cerul încărcat de stele.Lumina lor parcă ne intra în suflet .E un moment
unic până acum în viața mea,când văd și ascult liniștea nopții,stăpână peste tot.
COPILÂRIA MEA -continuare-
Ionela își amintește tot parcă toate acestea s ar fi
întâmplat mai ieri. Timpul este însă neiertător nu-i
stă nimic în cale,trece peste noi fără milă lăsând în
urmă imagini dragi de care sunrem legați,chiar dacă
ne despart mulți de acele vremuri.Ionela își amintește
cu nostalgie de copilăria ei fericită alături de bunici,în
anii de lumină,când nici o grijă nu-i umbrea fericirea.
Undeva la poalele unei seculare,unde bunucul își
avea gospodăria a deschis ochii spre lumia înconjură
toare.De aici pleacă primele amintiri,presărate cu au
rul și argintul poveștilor fermecate pe care le ascultam-
de la duioasa mea bunică din partea mamei.Pe o colină
dulce ,învăluită în verdeață, se profilează căsuța albă și
cochetă,ța marginea pădurii,iar de la șoseaua paralelă cu
apa molcomă a râului, se desprinde o alee lungă și îngus-
tă, câ să încapă șareta trasă de cei doi bidivii cu coama stu-
foasă , de care bunicul era tare mândru.
Adesea ,din peregrinările bunicului, care era pădurar se
întorcea cu câte un pui de cuc căzut din cuib,un pui de iepure
orfan sau chiar un pui de căprioară rănit Puiul de căprioară a
fost cel mai bun prieten al meu de joacă până în primăvară,când
bunicul i-a dat drumul în pădure,că se făcuse mare și era sănătos.
Am strigat după el ,parcă a înțeles chemarea mea ciuta s-a
întors s-a lăsat mânâiată pe cornițele ce doar se ghiceau doar ,și
cu pași șovăitori,întorcând mereu capul , s-a pierdut în umbra pădurii
Îl rugam adesea pe bunicul ,să mă ia cu el când pleca în pădure spe-
rând să-mi întânlesc prietenul nu puteam crede că ne-am despărțit-
pentru totdeauna.
Nu pot uita nici plecările bunicului la pescuit,nu departe nu de-
parte de căsuța lor ,unde râul parcă se odișnește după ce se rostogolise
din stâncă în stâncă.Apa se mișca încet parcă nehotărâtă să coboare spre
șirul de sălcii ce așteptau în vale.Acolo pe mal,cu picioarle goale în apă nu
mai pridideam să sct peștii din undița bunicului.Eram de ajuror,adunând păs-
trăvii care se zbăteau în mânile mele.În apă ,arsă de soare și îmbujorată ziua
părea scurtă iar bunicul își aduna sculele ,înhăma caii la căruță și ne întorceam
acasă.Drumul avea un farmec aparte:bunicul își dădea drumul la traista cu po-
vești.Acasă bunica ne aștepta cu bunătăți ,cum numai ea știa să facă
Albișor , căluțul cel năzdrăvan știa drumul singur, bunicul s-a prefăcut că doarme ,
ca să-mi demonstreze cum se descurcă
De sărbători,de Crăcin și de Paște ,bucuria mea era și mai mare.Veneau
părinții mei de la București, încărcați cu daruri: jucării ,hăinuțe frumoase ,dulciuri.
Casa era plină de muzică și voie bună.După masă ,mama se apropia de pianul vechi
la care nu umbla nimeni în lipsa ei ,doar bunica îl ștergea de praf.
Mama , cu mânile ei albe și subțiri ,alunecau pe clape cu o febrilitate emoționantă.
Cu ochii închiși ,trăia melodia care se ridică timidă și lină ,umplând întreaga încăpere.
Toți o ascultau cu smerenie.Acordurile ,când liniștite ,când furioase,invocau drame și
dezastre,iar mama rămânea adesea adâncită în gânduri.Pentru mine a rămas o enigmă
cât a trăit ! eram prea mică să înțeleg și bunicii nu m-au spus nimic crezând că mai
este timp suficient.Așa se face că nu știu prea multe despre părinții mei. Totuși mama
părea ca o ființă care pierduse ceva ,așteptând ceva sau pe cineva.
NOPȚI DE VRAJĂ
Pe cerul nopții lucesc stele
Una câte una
Furtuni de vârcolaci
Vor să întoarcă luna.
Un vraci descântă de urât
În colțuri la răscruci
leagă-n băuturi viclene
Vise,doruri, de năluci.
Se sparg în zeci de fărâme
Nopțile pustii...
Sorțile s-au răsturnat
Când eu te chem și tu nu vii.