Poems in the same category
Binecuvântarea
Din toate cercurile iadului întunecate
Din adâncimile oceanelor înflăcărate
Din lacrimile aprinse doar prin fericire
Din certurile pornite doar din iubire
Din serile nedormite-n starea de visare
Cu drogurile-n tine în drum spre ea trezire
Cu muzica în vene prin marele-ntuneric
Cu problema-n fundal care te-a făcut puternic
Cu iluzii visate-n absoluta realitate
Cu visuri trezite peste reala noapte
Cu nicio siguranță pe drumul predestinat
Cu multă speranță pornind în destinul imaginat
Am ieșit din suferința mare și de neuitat
Am răzbit prin moarte și am înviat
Am găsit sincera iubire și liniștea
Mi-am găsit în sfârșit casa și pacea
Filozofia unei povești
Noapte de martie, cod galben de vânt
Gândurile îmi zboară rând pe rând
Visele rătăcesc grăbite parcă și ele
Se pierd pe cer, în lumină de stele.
Ai fost doar vis și vis vei rămâne
Un vis nestins pe această lume
Un vis ascuns ce încă mai arde
Când seara rătăcesc prin câte-o carte.
Se-ntâmplă în urmă să-mi arunc privirea
Și simt cum mi te șoptește amintirea
Și deși am purtat singură al tăcerii război
Finalul s-a prescris!... fără un vin in doi.
... Că tot am făcut pasul în trecut...
Și-am scos sufletul de pe mut
Mă-ntreb așa de pură filozofie
Ți-o fi plăcând ce-ai reușit să faci cu mine?
În cartea vieții mele ai fost autor
M-ai trecut prin toate stările unui om
...am crezut intr-o poveste specială...
M-am păcălit...ai plecat lăsând pagina de final goală.
De ce scriu, de ce gândurile mi se afundă,
Înecate în amintirea ta tot mai profundă
Oftez adânc... nimic nu mai e de reparat
Întrucât timpul cu tine s-a epuizat...
Carne, sânge, suflet
1. Ațintiți îmi sunt ochii asupra lui
Și cum sclipirea din ochi nu mai există:
Jumătate este, jumătate nu-i
Inima-mi bate, mă uit prin fața-i tristă...
2. Aruncat pe câmp, lângă rând mari de mașini,
A murit stupid, jumătate...doar carne a lăsat,
Ce contează că trăim? și noapte, întuneric și lumini,
Realitatea-i doar în capul nostru, cine mai-nțelege ce a existat?
3. Sfârâind în tigaie, încinsă se aude:
O bucată de ceafă, suculența țâșnind.
Vezi doar foamea din stomac, și-n schimb auzi laude;
Nu sânge, nu țipete, dureri din curtea bunicilor venind.
4. Suntem oameni, nu suntem carne și sânge!
Suntem animale, da, dar oare Dumnezeu ne va primi?
Când viața ciclu-și urmează: fărâmă, celulă și pântece
Ne ducem, nu ne-ntoarcem, pentru ce ne-om istovi?!
5. Și totuși, ce sens gestul lui l-a avut?
Să demonstreze c-a sfârșit neînțeles...
Mă uit la ochii larg deschiși, oare l-a durut?
Să știi că te-ai sfârșit pe un câmp de șes...
6. Și că-n vâltoarea vieții consumând noi suntem
Tăind, măcelărind, înghițind, defecând
Carne, sânge, mai în sânge! să ne-aduceți vrem
Urând, invidiind, răzbunând, omorând...
7. Carne și sânge, pentru suflet mai e loc?
Uitându-mă la el mă-ntrebai, dar oare, ce sunt eu?
Un trup, o formă, o ființă sau deloc,
Un fost, un va să vină, un acum, niciodată sau mereu?
8. Că sufletul este din carne și sânge, în schimb
Îl tai, îl spânzuri, îl îndoi, îl crești, îl mistuiești
Cu patima fizică, cu stres, durere, neajunsuri, îl plimb
Din bine în rău, din tristețe în fericire, oare-l miluiești?
Tic
Tic, o clipă care fuge,
În tăcerea ce se duce,
Își dansează-n ritm ușor
Pașii unui visitor.
Tic, o șoaptă-n noaptea grea,
Fără sunet, fără stea,
Caută să prindă-n zbor
Timpul care-i trecător.
Tic, și-i iarăși dimineață,
Orele își poartă ceața,
Dintr-un ceas pierdut în veac
Răsare dorul și-l desfac.
Tic, rămâne ca un semn,
Sufletul în taină-i demn.
Tic... un gând se pierde-n vis,
Și tot ce-a fost, acum s-a scris.
Putreziciune
Plângea pământul fără rost
sub tropot blând articulat
de vieţi vândute la mezat,
un vis frumos, pierind anost.
Putreziciunea caută în suflet
prada neprihănită,
crescută din clipele curate
în care albul gândului
nutreşte speranţa curăţeniei
departe de mirosul
propriei putreziciuni,
moştenite din naşterea primară.
Simt calea din albul ochilor
prin lanul de oameni crucificaţi
doar pentru viitorul mileniilor.
Adunăm cuiele
ruginite de lacrimi
să le înfigem în cer.
Prin văile ancestrale
curge sângele cruciaţilor,
brăzdând carapacea
credinţei până la pieire.
Un singur pământ,
o singură istorie
atârnă ca un fruct copt
în copacul crescut
din inima universului,
gata să guste iar
putreziciunea.
Pe o altă creangă
o floare se deschide
în preistoria unui alt fruct.
Nu ai scop - Nu ai nimic
Nu ai scop, nu ai nimic,
Trece azi, mâine un pic.
Te trezești și-ncepi să-nveți
Să gândești, să meditezi:
La ce-a fost și va mai fi,
La durerea inimii.
N-ai putere ca să uiți,
Gol și singur printre munți,
De durere și de chin,
Bei amarul tău cu vin.
N-asculta ce-ți cânta moartea,
Prefăcută cu dreptatea,
Cea haina și ursuză
Imperfectă și confuză.
Poate-aduce alinare,
Poate este doar schimbare;
Cine știe ce-ți rezervă
Și-n Loc Sfânt ți se relevă..
Și când toate au să treacă,
Parc-ai mai trăii oleacă..
N-ai murit, dar mort ai fost;
Timpul tău fără de rost
A-nceput să aibă sens,
Să respiri cât mai intens
Și din cea mai mică clipă
Vezi cum Raiul se ridică.
Nu ai timp de plâns de jale,
Fierbe sângele in cale;
Ți-ai pus gaj intreaga viață,
Pentr-o clipă de speranță,
Pentru clipa cea din urmă,
Când fiorii-ți fac cunună.
Binecuvântarea
Din toate cercurile iadului întunecate
Din adâncimile oceanelor înflăcărate
Din lacrimile aprinse doar prin fericire
Din certurile pornite doar din iubire
Din serile nedormite-n starea de visare
Cu drogurile-n tine în drum spre ea trezire
Cu muzica în vene prin marele-ntuneric
Cu problema-n fundal care te-a făcut puternic
Cu iluzii visate-n absoluta realitate
Cu visuri trezite peste reala noapte
Cu nicio siguranță pe drumul predestinat
Cu multă speranță pornind în destinul imaginat
Am ieșit din suferința mare și de neuitat
Am răzbit prin moarte și am înviat
Am găsit sincera iubire și liniștea
Mi-am găsit în sfârșit casa și pacea
Filozofia unei povești
Noapte de martie, cod galben de vânt
Gândurile îmi zboară rând pe rând
Visele rătăcesc grăbite parcă și ele
Se pierd pe cer, în lumină de stele.
Ai fost doar vis și vis vei rămâne
Un vis nestins pe această lume
Un vis ascuns ce încă mai arde
Când seara rătăcesc prin câte-o carte.
Se-ntâmplă în urmă să-mi arunc privirea
Și simt cum mi te șoptește amintirea
Și deși am purtat singură al tăcerii război
Finalul s-a prescris!... fără un vin in doi.
... Că tot am făcut pasul în trecut...
Și-am scos sufletul de pe mut
Mă-ntreb așa de pură filozofie
Ți-o fi plăcând ce-ai reușit să faci cu mine?
În cartea vieții mele ai fost autor
M-ai trecut prin toate stările unui om
...am crezut intr-o poveste specială...
M-am păcălit...ai plecat lăsând pagina de final goală.
De ce scriu, de ce gândurile mi se afundă,
Înecate în amintirea ta tot mai profundă
Oftez adânc... nimic nu mai e de reparat
Întrucât timpul cu tine s-a epuizat...
Carne, sânge, suflet
1. Ațintiți îmi sunt ochii asupra lui
Și cum sclipirea din ochi nu mai există:
Jumătate este, jumătate nu-i
Inima-mi bate, mă uit prin fața-i tristă...
2. Aruncat pe câmp, lângă rând mari de mașini,
A murit stupid, jumătate...doar carne a lăsat,
Ce contează că trăim? și noapte, întuneric și lumini,
Realitatea-i doar în capul nostru, cine mai-nțelege ce a existat?
3. Sfârâind în tigaie, încinsă se aude:
O bucată de ceafă, suculența țâșnind.
Vezi doar foamea din stomac, și-n schimb auzi laude;
Nu sânge, nu țipete, dureri din curtea bunicilor venind.
4. Suntem oameni, nu suntem carne și sânge!
Suntem animale, da, dar oare Dumnezeu ne va primi?
Când viața ciclu-și urmează: fărâmă, celulă și pântece
Ne ducem, nu ne-ntoarcem, pentru ce ne-om istovi?!
5. Și totuși, ce sens gestul lui l-a avut?
Să demonstreze c-a sfârșit neînțeles...
Mă uit la ochii larg deschiși, oare l-a durut?
Să știi că te-ai sfârșit pe un câmp de șes...
6. Și că-n vâltoarea vieții consumând noi suntem
Tăind, măcelărind, înghițind, defecând
Carne, sânge, mai în sânge! să ne-aduceți vrem
Urând, invidiind, răzbunând, omorând...
7. Carne și sânge, pentru suflet mai e loc?
Uitându-mă la el mă-ntrebai, dar oare, ce sunt eu?
Un trup, o formă, o ființă sau deloc,
Un fost, un va să vină, un acum, niciodată sau mereu?
8. Că sufletul este din carne și sânge, în schimb
Îl tai, îl spânzuri, îl îndoi, îl crești, îl mistuiești
Cu patima fizică, cu stres, durere, neajunsuri, îl plimb
Din bine în rău, din tristețe în fericire, oare-l miluiești?
Tic
Tic, o clipă care fuge,
În tăcerea ce se duce,
Își dansează-n ritm ușor
Pașii unui visitor.
Tic, o șoaptă-n noaptea grea,
Fără sunet, fără stea,
Caută să prindă-n zbor
Timpul care-i trecător.
Tic, și-i iarăși dimineață,
Orele își poartă ceața,
Dintr-un ceas pierdut în veac
Răsare dorul și-l desfac.
Tic, rămâne ca un semn,
Sufletul în taină-i demn.
Tic... un gând se pierde-n vis,
Și tot ce-a fost, acum s-a scris.
Putreziciune
Plângea pământul fără rost
sub tropot blând articulat
de vieţi vândute la mezat,
un vis frumos, pierind anost.
Putreziciunea caută în suflet
prada neprihănită,
crescută din clipele curate
în care albul gândului
nutreşte speranţa curăţeniei
departe de mirosul
propriei putreziciuni,
moştenite din naşterea primară.
Simt calea din albul ochilor
prin lanul de oameni crucificaţi
doar pentru viitorul mileniilor.
Adunăm cuiele
ruginite de lacrimi
să le înfigem în cer.
Prin văile ancestrale
curge sângele cruciaţilor,
brăzdând carapacea
credinţei până la pieire.
Un singur pământ,
o singură istorie
atârnă ca un fruct copt
în copacul crescut
din inima universului,
gata să guste iar
putreziciunea.
Pe o altă creangă
o floare se deschide
în preistoria unui alt fruct.
Nu ai scop - Nu ai nimic
Nu ai scop, nu ai nimic,
Trece azi, mâine un pic.
Te trezești și-ncepi să-nveți
Să gândești, să meditezi:
La ce-a fost și va mai fi,
La durerea inimii.
N-ai putere ca să uiți,
Gol și singur printre munți,
De durere și de chin,
Bei amarul tău cu vin.
N-asculta ce-ți cânta moartea,
Prefăcută cu dreptatea,
Cea haina și ursuză
Imperfectă și confuză.
Poate-aduce alinare,
Poate este doar schimbare;
Cine știe ce-ți rezervă
Și-n Loc Sfânt ți se relevă..
Și când toate au să treacă,
Parc-ai mai trăii oleacă..
N-ai murit, dar mort ai fost;
Timpul tău fără de rost
A-nceput să aibă sens,
Să respiri cât mai intens
Și din cea mai mică clipă
Vezi cum Raiul se ridică.
Nu ai timp de plâns de jale,
Fierbe sângele in cale;
Ți-ai pus gaj intreaga viață,
Pentr-o clipă de speranță,
Pentru clipa cea din urmă,
Când fiorii-ți fac cunună.
Other poems by the author
OMUL CE-I?
U n gând îmi muncește mintea fragilă,
Îmi pune întebări, n-am un răspuns ,
Îmi dă răgaz o vreme ,
Apoi din nou întrebarea
Mai mult un ultimatum răstit :
Spune-mi de știi : ce-i omul ?
OM SAU FIARĂ ?
E ,o întrebare la care toți ,
Toți vrem un RĂSPUNS!...
NU-ȚI FIE TEAMĂ
Nu-ți fie teamă
Că am să plâng, cerând iertare,
Iertare ,pentru ce?
Că te iubesc cu înflăcărare?
De câte ori am așteptat
Răspuns la întrebare ?
Vrei să fii mireasa mea ?
Tu ,ce-ai făcut ?
M -ai refuzat !..
De cine vrei ,să fii aleasă?...
O POVESTE PENTRU TINE -continuare-
O altă poveste : În altă zi stăpânul pleacă dimineață de acasă .Eram îngrijor
at....Merg să-l
caut ; urma mă duce unde nici nu visam ,mă scoate din sat ,urc Dealul Oarbei ,cobor o
vale lungă ,trec un pârâu nu prea adânc ...am în față o pădure mare ...aici pierd urma ..
ce mă fac ? Am început să urlu de răsuna pădura și-mi răspundea ecoul .Am făcut așa
până am auzit un răspuns , m-am orientat și mi-am găsit stăpânul foarte mirat .
-Cum de m-ai găsit Atos?..ți-a fost dor de mine?..tare deștept ești !..sunt doar un
câine ,dar știți voi ce bucurue îmi făceau vorbele lui?
Acum mă bucur că am și eu puii mei .și mă duceam din când în când să-i văd.
Se răcise vremea și mama cu puii au fost băgați pe holul de la intrare și-i vedeam pe geam.
Am rămas uitându-mă la ei cât de frumos se joacă alături de mama lor ,când aud un țipăt
de groază !... era stăpâna casei ...când îmi văzuse capul meu mare ,uitându-se pe geam .
- Ai venit să-ți vezi puii Atos?.Nu am nimic împotrivă : dar știi ce tare m-am speriat!
Dă și tu de știre când mai vii ,nu mă lua prin surprindere.!
De câteva zile pe lângă gardul din deal stă un câine ,abătut,se vedea că-i flămând,
poate și însetat, deși apă poate găsi în lacul din vale ,sau în Prut care este aproape.
Au trecut câteva zile și el tot acolo este.Ce-mi vine în minte? Să-l chem în curte...T e uiți la
amărâtul acela ,mă întreabă stăpâna ; dacă vrei cheamă-l în curte...așa vorbea cu mine și eu
înțelegeam tot ce spune fiincă noi animalele doar nu putem vorbi.Unii oameni doar se uită-n
ochii noștri și ei ne înțeleg . Atunci , e bine...M-am dus în deal și l-am chemat.Nu-i venea să
creadă că-i adevărat....venea dar cu frică...și teamă.. târându-se....Atos si-a luat rolul de
frate mai mare, și Țiganul - sșa l-au numit - de un frate mai mic care nevoie de ajutor.
Ce frumoasă-i lumea animalelor dar noi oamenii ,nu avem timp s-o vedem,că și noi avem
destule probleme...Atos și Țiganu adică noi doi eram prieteni cu toate orătăniile din
curte.,multe întrau în cușca noastră.Am văzut că o găină stă cam mult...de ce oare?
În fundul cuștii erau multe ouă !...Le-am arătat stăpânei ...Bravo, dregii mei ,cum de înțele
geți voi tot? MERITAȚI O RECOMPENSĂ?
Casa mea !
Căsuța mea de la țară
N-am văzut-o de astăvară
Stă tăcută în livadă
În strai alb ca de zăpadă.
Uneori mi-e așa de dor
De căsuța cu pridvor ,
De florile de mușcată
Și de nucul de la poartă!...
OMUL CE-I?
U n gând îmi muncește mintea fragilă,
Îmi pune întebări, n-am un răspuns ,
Îmi dă răgaz o vreme ,
Apoi din nou întrebarea
Mai mult un ultimatum răstit :
Spune-mi de știi : ce-i omul ?
OM SAU FIARĂ ?
E ,o întrebare la care toți ,
Toți vrem un RĂSPUNS!...
NU-ȚI FIE TEAMĂ
Nu-ți fie teamă
Că am să plâng, cerând iertare,
Iertare ,pentru ce?
Că te iubesc cu înflăcărare?
De câte ori am așteptat
Răspuns la întrebare ?
Vrei să fii mireasa mea ?
Tu ,ce-ai făcut ?
M -ai refuzat !..
De cine vrei ,să fii aleasă?...
O POVESTE PENTRU TINE -continuare-
O altă poveste : În altă zi stăpânul pleacă dimineață de acasă .Eram îngrijor
at....Merg să-l
caut ; urma mă duce unde nici nu visam ,mă scoate din sat ,urc Dealul Oarbei ,cobor o
vale lungă ,trec un pârâu nu prea adânc ...am în față o pădure mare ...aici pierd urma ..
ce mă fac ? Am început să urlu de răsuna pădura și-mi răspundea ecoul .Am făcut așa
până am auzit un răspuns , m-am orientat și mi-am găsit stăpânul foarte mirat .
-Cum de m-ai găsit Atos?..ți-a fost dor de mine?..tare deștept ești !..sunt doar un
câine ,dar știți voi ce bucurue îmi făceau vorbele lui?
Acum mă bucur că am și eu puii mei .și mă duceam din când în când să-i văd.
Se răcise vremea și mama cu puii au fost băgați pe holul de la intrare și-i vedeam pe geam.
Am rămas uitându-mă la ei cât de frumos se joacă alături de mama lor ,când aud un țipăt
de groază !... era stăpâna casei ...când îmi văzuse capul meu mare ,uitându-se pe geam .
- Ai venit să-ți vezi puii Atos?.Nu am nimic împotrivă : dar știi ce tare m-am speriat!
Dă și tu de știre când mai vii ,nu mă lua prin surprindere.!
De câteva zile pe lângă gardul din deal stă un câine ,abătut,se vedea că-i flămând,
poate și însetat, deși apă poate găsi în lacul din vale ,sau în Prut care este aproape.
Au trecut câteva zile și el tot acolo este.Ce-mi vine în minte? Să-l chem în curte...T e uiți la
amărâtul acela ,mă întreabă stăpâna ; dacă vrei cheamă-l în curte...așa vorbea cu mine și eu
înțelegeam tot ce spune fiincă noi animalele doar nu putem vorbi.Unii oameni doar se uită-n
ochii noștri și ei ne înțeleg . Atunci , e bine...M-am dus în deal și l-am chemat.Nu-i venea să
creadă că-i adevărat....venea dar cu frică...și teamă.. târându-se....Atos si-a luat rolul de
frate mai mare, și Țiganul - sșa l-au numit - de un frate mai mic care nevoie de ajutor.
Ce frumoasă-i lumea animalelor dar noi oamenii ,nu avem timp s-o vedem,că și noi avem
destule probleme...Atos și Țiganu adică noi doi eram prieteni cu toate orătăniile din
curte.,multe întrau în cușca noastră.Am văzut că o găină stă cam mult...de ce oare?
În fundul cuștii erau multe ouă !...Le-am arătat stăpânei ...Bravo, dregii mei ,cum de înțele
geți voi tot? MERITAȚI O RECOMPENSĂ?
Casa mea !
Căsuța mea de la țară
N-am văzut-o de astăvară
Stă tăcută în livadă
În strai alb ca de zăpadă.
Uneori mi-e așa de dor
De căsuța cu pridvor ,
De florile de mușcată
Și de nucul de la poartă!...