SUGESTII

Sunt stăpâna lui Atos.Cât a fost la noi a fost fericit

A fost un membru al familiei noastre; însă sfârșitul lui

a fost o mare dramă.Plângea ore întregi ,se văita ,de

ne rupea sufletul.Doctorul veterinar a făcut și el ce a

putut.,dar suferințele nu au încetat.M-am sfătuit cu  el

și am ajuns la concluzia  că numai moartea îl va scăpa

de suferință .Urmează eutanasierea...mă pregătesc ...

sufletește...ca pentru o înmormântare...Doctorul vine

și-mi  spune:

          -Nu mă pot uita în ochii lui !...

          -Mă implic căt pot  -îi spun...

A venit ora...l-am  așezat pe balansoar ,i-am luat capul în poală

l-am mângâiat ,am vorbit cu el i-a administrat injecția care un

doare, și Atos s-a dus...a scăpat de dureri...dar vaetele  lui le-am

auzit multă vreme...De obicei poveștile au un sfârșit  frumos.

Am auzit și eu povestea, care m-a impresionat ,și o trimit și eu

mai departe să înțeleagă și copii cât de inteligenți sunt câinii

                            sfârșit

Ce înseamnă soartă, noroc, destin?

La naștere, la viața pământeană 

Venim cu gemantanul plin?

Soarta, ne-a hărăzit un cer senin?

La naștere, suntem toți anonimi,

Părinții, pot fi săraci, dar oameni buni.

Au sarcina de a crește, aceste daruri,

Să răspândească în lume minuni.

Alte vlăstare, nimeresc în familii mafiote,

Cu instinctul de război și de moarte.

Viața pe PĂMÂNT, poate fi o gură de rai

Mulțumiți oamenii cu așa trai.

Dar, Divinitatea a trimis pe Pământ doi rivali

Binele și răul ; nu fac nici-o dată casă bună

Natura întreagă-i urgisită, în schimbare

Divinitatea, ne-a pus gând rău, oare ? 

De unde venim?

Exact  nu știu

Avem în schimb

Istorii vechi sub soare

Ne tragem seva 

Din adânc de mare...

Din cremene  și stâncă.

           Nu toate lucrurile de care aveam nevoie le-am putut lua cu noi.Oprim pe cele necesare celelante

vor fi vândute.Așa că am mai făcut rost de ceva bani ,de care aveam mare nevoie.Casa s-a golit de ce era

mai bun și-l așteptăm pe nenea Alexandru vecinul nostru ,el avea mașină mare în care încape tot bagajul

nostru .Ne-am luat rămas bun ,de la vecini,de la colegi,de la prietenii de joacă ,de la blocul copilăriei noastre,

cu strângere de inimă .

          În drum spre necunoscut ,am trecut și pe lângă cimitirul unde își doarme somnul de veci iubitul  nostru

tată .Mama l-a rugat pe nenea Alexandru să oprească și ne-am dus toți la mormânt Mai ardeau încă lumănări

pe mormânt semn că mama fusese mai devreme .Mama nu mai plângea..Ne-a adunat lângă ea și a jurat în

fața crucii ,pe care chipul tatei părea să zâmbească:-Ștefane ,acești copii ai noștri sunt toată avera mea .Îți jur

că am să-i cresc așa cum se cuvine, să nu ne facă de rușine .Noi începem o nouă viață .Ne va fi foarte greu ,dar

nu greu decât despărțirea de tine.Vom veni mai rar să aprindem o lumânare,dar te luăm cu noi .Te vom purta

mereu în sufletele noastre. Ne va fi greu ,foarte greu ,fără tine ,dar trebuie să reușim .Știu că am copii buni ,nu mă

îndoiesc ,doar seamănă cu tine.Adio ,dragul nostru-.

          Eram hotărât să nu plâng ,dar nu am reușit ,când toți ceilanți au izbucnit în lacrimi am plâns cu durere .Așa

ne-am luat rămas bun de la iubitul meu tată.Neam urcat în mașină și am pornit mai departe.Străzile rămâneau in

urmâ una câte una ,până am ajuns în câmp deschis .În stânga și în dreapta ,holde bogate de porumb verde și

galbenul  grâului aproape copt  ne însoțeau.Șoseaua ne chema la drum ,înainte.

          Mă întrebam :Mai este mult pănă la căsuța noastră de la țară?.

          Ajungem la un pod pe care nenea Alexandru îl trece cu grijă ,i se pare că se clatină și o ia la dreapta .

Ne îndreptăm către un sat mai mult ascuns înrr-o pădure de salcâm.Întrăm în sat ,vâd căsuțe mici,garduri căzute,,

curți năpădite de buruieni ,semn că sunt părăsite .Într-o ulicioară mai dosnică ,mama spune că am ajuns.

 noi  copii ,ne grăbim să coborâm .Caut cu ochii în jur să-mi dau seama care este căsuța noastră.În dreapta,  

casă nouă modernă nu poate fi a noastră ,doar cea din stânga proaspăt văruită  cu var alb-siniliu,învelită  cu                         

stuf ,cu geamuri mici și gardul din plasă de sârmă .Poarta era larg deschisă și o aleie cimentuită ne dirija spre

întrare..Lăngă o cușcă mică ,un câine legat în lanț își pierduse curajul .Mama a cumpărat casa cu căine cu tot

de la vechiul propietar.

          Era început de vară .Grădina și curtea fuseseră îngrijite .Florile străjuiau întreaga alee: stânjineii ,liliac,crini,

iasomie ,bujori și mulră verdeață ...În spatele casei ,loc penrtu animale și păsări .Casa ,grădina.curtea și cușca cu

cățel mi-au plăcut de la început .Era și loc de joacă destul .În timp ce lucrurile erau așezate la locul lor ,pentru că

nu eram de mare ajutor ,am făcut cunoștință cu câțiva copii  curioși ce ne priveau cu interes .Erau mai mari decât

mine și au început să-mi arate tot ce este de văzut în mahala .În vârful unui stâlp de curent electric își avea cuib o

pereche de berze ,care tocmai își reparau cuibul .Puțin mai jos ,copii mi-au arătat lunca Prutului unde ei merg la

scăldat ,precum Nică a lui Creangă în apa Ozanei .Îmi spuneau că ei știu multe jocuri frumoase pentru vacanță.

.

Îmi pierd pașii pe alei,

Gânditori  și tremurați

Sus prin crengi adie vântul 

Plâng scaeții scutrați.

Într-un creștet de coroană

Tânguie un cuib golit,

Astă vară își avea casă

Glas voios de ciripit.

Se înalță în văzduh

Brațe tinere pe ram

Iscodind spre orizonturi

Cine-i despuia de daruri?

Picând una câte una,

Frunza pomului suspină,

Se așterne pe cărare,

Deschizând căi de lumină.

Se aștern încet pe luncă

Picuri mici de ploaie rece

Și un ecou din stâncă 

Glasul  toamnei îl petrece!

Soarele-i  ascuns în nori

Valuri de parfum  în flori,

După ploaia -n miez  de noapte,

Mii de flori vorbesc în șoapte.

Zorii bat ușor în geam

Păsării ciripesc în  ram

Pale reci trec prin perdele

În răcoarea de afară

Sorb cafeaua mea amară.

Ochii umezi îmi zâmbesc

Fericită că trăiesc.

.

Domn poet, te apuci de scris? Crezi că poți? Ia pixu'-n mână!

Etalează-ți bătăturile, cănd stai p-un vers o săptămână.

Ochii dor, coloana-i strâmbă, capu' bubuie, te face psihic,

Ia o pauză, amână, mai citește...când revi, ai tot nimic.

Ai strâns idei, da' nu se leagă,

Mai rapid te legi în beci,

Fiind alergic la progres, parcă inspirația pleacă,

Ai o strofă, vers cu vers, fie ea și slabă,

C-ai găsit o altă rimă nasoală, în afară de: ,,veci".

Las-o moartă, însfârsit foaia-i pătată,

Ai trecut Tabula Rasa, acum la următoarea treci!

Capu' de-ntrebări îl seci: Cum începi? Și cui-i pasă?

Că tu ai lilieci în casă, 

La cum cauți prin cuvinte, ai în minte biblioteci.

Iar te-ntorci de-la-nceput dinnou,

Ș-acum urmează continuarea,

A doua strofă, a trei-a patra, devastarea-ți schimbă starea.

Vezi că: prima nu mai are sens, a doua are alt subiect,

A treia-i scrisă prea complex, și abia ce-ai terminat a patra,

Când observi c-ai intelectu' gata, macarale sunt destule!

Bagă FIFA, lasă arta! Că la cât de rea e,

La scăriile viitoare, mai bine ratează treapta!

Hai mai bine să: Calmează-te!

Că te văd că-ncerci întruna...

Lasă gluma, lasă arfele, dacă vrei ca să fi bun:

Ia-l de creangă p-Eminescu, și zi-ne în ce fază-i luna!

Fă eseu de zece pagini! Explicând ce anotimp e,

Umple foaia cu adjective, lasă arborii-n paragini,

Plebii n-au de un'-să știe, n-o mai nins la ei în casă,

Ca să aibă imaginații!

Epitete fără noimă, presărate cu limbaj arhaic,

,,Ai dracu' pungașii naibii!

Mă uit în dex, ca să par doxă,

Ș-ăstia cred că-s văr cu Stalin!"

Zi-le despre noi doi goi, într-o zi de joi!

Și că de la-atât banal în rime, mă doare puțin la...ploi...

Să dea bine la ureche, forțează și niște cuvinte,

Relochează-n texte verbe, fiindcă merge... zic ce știi?

Totul pentru: să rimeze!

,,N-am făcut degeaba școală, sensu' e direcție!

Cade foaia-n verticală, și ce dacă?

Nu se-aplică atunci când scri!!"

Și pentru orgoliu' tău, crede-te spuma din spume!

Spune-le la toți pe nume, că tu ești pe vers dulău,

Că tu scrii pe-o piesă, cât alții pe albume,

Și nimeni nu-ți poate spune, dacă ești, sau nu capabil,

Ei bine...uite-un adevăr:

Oribil cu felicitări! Penibil cu steluță!

Mediocru în cele mai rele stări! Ia ca premiu-o săniuță!

Cringe-u' a devenit palpabil,

Stai potol cu mintea-ți sumbră!

Ce? Te-ai fript cu limba-n supă-n vis

Și hata, te-ai trezit valabil?

Minus doi, acum stai jos! Ș-alunecă te rog din loc!

Până-n vale-n primu' gard... te oprești când auzi: POC!

Treci de el, pe stânga-i grajdiu', acol' se cere validare!

Patrupezi, cu ochii-n soare, care simt rodaj poetic,

Și devin experți în toate.

Nu te pun io să fi bun; lafel cum nimeni nu te-obligă, 

Unde banu' nu contează,

Masele-ți dau viață... elita te ține-n priză,

Să critici e o invitare, d-aia multora l-e frică, 

Nu vreau jocu', vreau schimbare, aroganța strică.

Mă oftic, că din păcate: mumia avea dreptate!

,,Ușor de scris, când n-ai nimic de zis",

Și așa e! Cu mult nimic, și foiile decorate,

Somitate cu cantitate lirică și castitate critică în spate,

A setat, si mulți ca el, un trend de haine deja-purtate.

Așa... și eu cum sunt? De-mi permit să critic...

Eu cu fiecare pas făcut, îmi vine tot mai greu să scriu,

Fac varice la degetul scurt, și ăl' mare-i mijlociu.

O fi foaia figurantă, sau face figuri de stil,

C-am desfigurat pixu',

Doar un click, fără cerneală,

Întâi cărbuni, după substanță,

Fiind metaforat de viu...

Mii de creiere spălate, ascunse de-o perdea de fum,

Inspiră siguranță de la fumuri expirate;

Cu buzele uscate, și cu oxigen în rate,

Cenzurează filmele deja rulate,

Să-și facă colier din filtru.

Ce vreau să zic e că:

Puțini își iau timp să asculte,

Ăia care-o fac, defapt nu înțeleg prea multe, 

Ăia care ințeleg, simt nevoia să-te-ajute, cu păreri,

Tu le iei ca și insulte...

Blocat în cerc cu capete pătrate, nu vezi bine cum ești TU!

Oameni critică, aplaudă... indiferent, apreciază gestu'!

Ieșind în largul poeziei, dai de valuri cu cuvinte reci!

Și când geniu' nu-i de treabă, treaba e să tot încerci...!

Denis Poetu' - ,,Tot încerci..." 2024

pârguite dorințe

stârnesc isterii

clocite

în războiul minciunilor.

%

scenarii pentru

a prinde pasărea din zbor

și a ucide luciditatea.

Suntem două linii paralelece se privesc cu nesaț în infinit,știind că atingerea ar însemna sfârșitul drumului pentru amândoi.

Îți simt prezența ca pe o mare liniștită ce spală țărmul gândurilor mele,dar între noi stă un perete de sticlă,subțire cât o răsuflare,greu cât un munte de tăceri.

Eu sunt pământul, tu ești ploaia care mă mângâie doar în cădere,fără să poată rămâne vreodată aici.Ne iubim în spațiul dintre cuvinte,în pauzele dintre bătăile inimii,acolo unde realitatea nu are nume.

Ești un vis pe care îl port la rever,o rană frumoasă care nu vrea să se vindece,pentru că singura cale de a ne avea este să ne pierdem, zi de zi,în această distanță perfectă.

E luna August

Dar fara tine,zilele n-au gust

Ma delectez de trecut

Si ma gandesc,stand mut

E luna August

Dar fara tine,amintirile n-au gust

Pentru mine e deja toamna

A intelepciunii doamna

Afara ploua

Mi se rupe inima-n opt ba chiar doua

Afara e August

Dar parca nimic nu mai are gust

Scriu,citesc

La mine ma gandesc

Chiar daca ploua

Am iesit afara totusi,e luna noua

Am zis : ,, Fato iesi afara,fa ce-ti place,

Oricum tuturor ploaia le displace

Fi tu diferita

Intr-o lume ratacita''

E din nou August

Dar fara tine,zilele n-au gust

E din nou August

Dar doar strugurii bunicii au gust

Frunze uscate

De vant maturate

E din nou August

Cu noua mea persoana,TOTUL are GUST.

În prag de an, când vechiul se retrage,

Gânduri ca stele în minte dansează.

Clipele trecute se sting în amintire,

În inima noastră, speranța suspină.

În zori de ianuarie, anul își deschide ușa,

Cu promisiuni noi și visuri frumoase.

În gândurile noastre, se desfășoară povești,

Ca pagini albe ce-ncep să prindă rost.

Privim către viitor cu ochi strălucitori,

Cu dorințe sincere și visuri călăuzitoare.

Regretul se pierde în umbrele trecutului,

Iar optimismul răsare ca un soare adorabil.

Ne gândim la ce-am fost și la ce vom deveni,

La drumul pe care inimile noastre îl vor străbate.

Cu fiecare clipă, oportunități se ivește,

Ca petale de flori ce se desprind din viață.

Fiecare gând aduce cu el speranța,

Și visele noastre sunt aripi către cer.

La început de an, în suflete se aprinde,

Făclia speranței, lumina ce ne va ghida.

Decembrie se retrage, iar ianuarie vine,

Cu promisiuni noi și vise ce strălucesc.

În gândurile noastre, se aștern aripi de visare,

La început de an, viața devine poezie.

Где я, где я, что со мной?
Помоги, приди ко мне,
Я больше не в силах тянуть.
Больно, умираю, глаза полны крови.
Путь мой — найди меня, я в заточении.
Туман вокруг меня, сердце не выдерживает.
Иглы по всему моему телу,
Кровь течет на волю свободы.
Роза умерла после удачи звезды,
Серая жизнь достигла меня.
Развяжи мне глаза, я плачу.
Долина черного дуба нашла меня.
Тупик во мне закрыт, ключи найдись.
Отпусти меня от самой себя, дай волю моим чувствам.
Режет меня ножами по острым венам,
Я упала, отчаяние меня убивает.
Ложь и ненависть вокруг меня — где реальность?
Когда ночь, когда день — подскажи мне.
Я во сне? Разбуди меня, я не выдержу.
Испытания на мечах внутри меня.
Проснись, оживи в себе жизнь.
Ты умираешь, ты должна, должна.
Потерпи, и душа на воле будет.