Путь к надежды

știam ce știam 

vedeam ce vedeam

toti îmi spuneau cine ești 

dar am ales să nu cred

se vorbea ce se vorbea 

dar am zis "nu e așa"

și mi-am pus liniștea mea 

în mâinile altcuiva 

mi-am văzut de viața mea

si-am ales în grabă 

să îți dau o șansă 

fără să gândesc prea mult 

am început un început 

erai tot ce voiam atunci 

sau poate ce-mi imaginam 

două luni în care tu 

ai fost tot ce visam 

si m-ai făcut să cred 

că pot sta liniștită 

că nu mai ești "ca lumea zice"

că eu sunt diferită 

dar adevărat n-a plecat 

doar a stat puțin ascuns 

și fix când m-am simțit "acasă"

tu te-ai întors de unde-ai fost 

și m-ai ținut între "nu vreau"

și "nu te las să pleci"

îmi spuneai că nu-s a ta 

dar nici nu mă lași să plec 

mă căutai când erai beat 

și dispăreai când era zi

si între noi era ceva 

dar nu era de vis 

am dat din mine fără rest 

și m-am ars fără măsură 

tu m-ai iubit cât ai putut 

și restul...a fost glumă 

m-am micșorat fără să știu 

m-am modelat pe tine 

am uitat cine eram eu 

ca să rămâi cu mine 

si poate da,ai simțit și tu ceva 

nu neg,nu vreau să mint

dar n-a fost îndeajuns 

m-am regăsit pierdută în noi 

și m-am ales pe mine 

când am văzut ca între doi

doar unul tine ține bine 

și doare... nu  că s-a terminat 

ci că putea fi altfel 

că am iubit un om real 

și unul din capul meu altfel 

sfârșit de început a fost 

nu finalul unei povești 

ci lecția că nu ești iubit 

dacă doar tu iubești 

                                     Sfârșit de început (Poezie de Țopa Sofia Maria)

Acelaşi sfârşit                             Aceiaşi sârşit

are fiecare poveste,                    are o carte cu poezii,

 cu rău se începe,                        cáştigă,

cu bun se termină.                      iar mai apoi pierde.

Acelaşi sârşit                              Acelaşi sârşit

are viaţa omului.                         are o floare,

astăzi el este                               azi înfloreşte,

mâine el nu-i.                             mâine se ofeleşte.

Acelaşi sârşit                             Acelaşi sârşit

are ziua şi noaptea.                  are un copac,

când e zi e soare,                     azi el e verde,

când e noapte e lună.             peste o vreme fără frunze.

Acelaşi sârşit                          Acelaşi sârşit

are un nume,                         are un cântec

astăzi îl ştiu toţi,                  azi toţi îl ântă

mâine deacum nimeni.        mâine toţi îl uită.

Aud furtuna plângând
Îmi alină al meu gând:
Să plec de aici, departe,
Cu un stilou și-a mea carte.

"Într-o liniște profundă,
Doar cerul ce o alungă,
A mea fericire, al meu zâmbet,
Mi-e urmat de un regret.

Un izvor melancolic în ai mei ochi
Mă lasă doborâtă în genunchi,
Doar ploaia mă aude, mă-nțelege,
Și un loc printre nori ea îmi alege."

Loc pustiu și tulburat.
De pereți stă atârnat,
Amorul ce-odată...
Pentru Tine a făcut palat.
Amintiri umile umbresc un loc uitat.

Vopsea neagră pe pereți și pe tavan,
Am renovat o cameră, un cadran...
Când degeaba încercam
Să mă arunc în nostalgie.
(Rușine să îmi fie.)

Decojiți sunt acum suporții
Ce susțineau voia sorții.
Și de mucegai acaparați
Firavii suporți neînsemnați.

Rafturi goale ce odată aveau
Speranțe și vise ce zideau
Și lumina dragostei voiau
Mândru Ție să ți-o dau.

Stau în mijloc,
Stau într-un loc,
Doar cu o pală de foc.

Incendiu ar vrea
Să fie pala mea...
Dragostea, Ea.

Dar vântul bate prin obloanele deschise
Alungând micele vise.

Camera goală și înnegrită,
A fost odată fericită.

Pentru Tine, a mea iubită...

Stau și privesc focul încet 

Și ma întreb cât poat' sa doară 

O iubire ce a'nceput 

Nu tocmai însă într-o vară

A început atât de simplu de la doua trei cuvinte 

Dar acum ma uit în față și mult te oi mai tine minte

Poate ce simt nu pare însă o fi iubire pentru mulți 

Însă știu ca din iubire pentru tine-aș muta munți 

Stau noaptea cu ochii în lacrimi, privind tăcut prin amintiri

Dorul de tine ma cheamă de dincolo din altă lume

Aș vrea să-ți ating doar mâna sau pe nume eu ați spune..

Dorul ăsta-i greutate 

Ce-mi pasă sufletul..

Ma apasă zi și noapte 

Mi as dori să-mi fi aproape

:)

Dacă te plictisești acolo sus,

Nu o să te țin mult de vorbă.

Îți spun pe scurt.

Nu vreau să te mai văd.

Te întreb, ce vezi în cearcănele mele, 

In ochii roșii, plânși?

Păcate, nesimțire,

Poate chiar lipsă de empatie?

Ce vezi in părul smuls din creștet,

În palmele rănite?

Un simț de superioritate?

O să te surprind.

Nu mă consider mai bună decât cei din jur,

Doar mai bună decât tine.

Aș fi făcut lumea în 8 zile,

Ca o zi să o ofer iubirii.

Știai că indiferența ne ucide, ne macină oasele murdare

Știai că lumea noastră, cea de jos, este întinată.

Stau aici încăpățânată, in fața ta și îți spun:

Nu ai făcut lumea perfectă.

Nu te pot iubi și nu te pot ierta.

Aștept răspunsul tău cu nerăbdare, 

În pustiu întunecat, 

În liniște deplină.

I feel empty

Like a puzzle without pieces

Like a book without pages

Like a story without a title

Like death without life

Like day without night

Like sadness without tears

Like summer without the sun

I have lost everything i had

Everything that defined me

Who am i now?

My body is here but my good mood and emotions are gone

I cant find them

Like i can't find that pure smile i used to have

I cant find that natural happiness for the simplest things

I feel empty

I feel dead

If I wouldn’t have my heart that’s beating to keep me alive,i would feel dead

I would feel out of breath

Its like im running from something that i want ti catch me

I feel empty

Empty like the ocean without the waves

Empty like autum without the rain

Like the sun without the moon

I feel incomplete

I feel empty

That’s how i feel

Afară este înnorat, 

Înnorat e și in suflet 

Din ochii mei, au tot plouat 

Într-una lacrimi, lacrimi multe. 

Ma uit in jur și caut mereu, 

Caut o cale de scăpare 

O cale ca să pot să fug

De adevărul care doare. 

Ma-întreb mereu unde greșesc 

De ce din rău, merg înspre rău?

Ce am făcut atât de grav 

De-mi plânge sufletul mereu?

De ce nu pot fi fericit,

De ce mă macină conștiința?

De ce mereu sunt vinovat 

Si îmi zdrobesc mereu ființa?

Nu pot sa înțeleg de ce, 

Și nici sa schimb ceva, nu pot

Am obosit sa tot încerc... 

Parcă și sufletul mi-e mort. 

Azi, surâsul mi-a zâmbit,

Încununat cu vrajbe-amintiri.

Iadul întunecat fiind,

Azi, mi-a zâmbit.

Zâmbetul larg,

Surâsul amorțit-

De ce sa fiu păgân?

Zâmbetul e trist.

Sunt fir de aţă rătăcită
pe-un mal de Dunăre străin,
frânturi de viaţă obosită
pe valuri scrise de destin.

Se-ndeamnă clipele să toarcă
minute lungi de prea mult plâns,
pe drumul casei o să-ntoarcă
doar umbra vântului nestrâns.

E gândul stins de licărire
şi timpul ţel de neatins,
o zi flămândă de iubire
e mal de apă necuprins.

Aleargă-n noapte sângerânde
şirag de vorbe peste zări,
un biet valah în patimi blânde
respiră doruri prin cântări.

Un singur trup păzeşte viaţa,
mlădiţă plânsă de-un toiag,
ca frunza prinsă dimineaţa
de-un vis rămas mereu pribeag.

Sunt fir de aţă rătăcită,
bătaie vântului să-i fiu,
de norii vremii azvârlită,
pe străzi, o umbră în pustiu

Știind că viața nu e nesfârșită

Închid în clipă infinitul,

Privesc spre cer-sunt fericita,

Și veșnic mi se pare-a fi zenitul.

Dar suflete se sting,

Și-atunci încremenesc și zâmbetul dispare..

O,vei apune-al vieții noastre soare?

Cu-atat mai mult eu te iubesc.

Cat doare asfințitul,acel moment când tăcerea bate

Precum un clopot,târziu în noapte..

Ma-ntorc la clipa de acum,

Doamne,as inchide-o-n vesnicie

Cu raza soarelui,cu zâmbetul,cu râsul celor dragi,

Cu foșnetul de frunze,cu-al florilor parfum,cu dansul fulgilor de nea,

Cu+al marii fascinant albastru,cu  frumusețea ochilor cu strălucirii de astru.

E noapte..,și cade-o lacrima,și se-aud șoapte:

O,viața,ești că o carte ce se sfârșește trist..

De-aceea iubesc fiece răsărit

Și la apus mi-e gandu-nchis precum e noaptea.

Zâmbesc,și plâng...înca exist...