Omul de pe schelă care privește în jos
din înaltul cerului lumea pare un mușuroi de furnici
o desfășurare haotică de linii strălucitoare
de corpuri
de ființe minuscule cu capete mari și picioare nefiresc de subțiri
aflați într-o mișcare brauniană
efectul de paralaxă restrânge spaţiul la un punct chirurgical
în jurul căruia se aliniază tot Universul
imaginarul se suprapune insidios peste realul concret
într-o desfășurare de planuri perpendiculare multiple
și devine credibil
percepția lumii diferă de la omul înrobit de Pământ
la omul de pe schela fragilă a gândului
(în absența unor elemente de comparație)
amândouă reprezentări sunt la fel de plauzibile
de sus tumultul vieții îți apare ca un vortex polar
femeia
în general
ca o curbă
dragostea ca o tangentă la cerc
omul de jos amestecă mortarul în malaxorul ruginit al timpului
și-l ridică cu un scripete spre celălalt
niciun moment al prezentului nu seamănă unul cu altul
fațada realității e ca un mozaic bizantin dintr-o catedrală medievală
omul de pe schelă drișcuiește tinciul încă moale a zilei
peste plasa înșelătoare de gânduri
la știrile de seară se anunță că un om fără identitate terestră
căzuse în gol de la etajul o mie
dispărând în prăpăstiile nopții…
Category: Thoughts
All author's poems: aurel_contu
Date of posting: 20 июля 2019
Added in favorites: 1
Views: 1540
Poems in the same category
Pe ale vieții
Pe ale vieții izvor
se vărsa al meu dor.
Ceva netrait,
ceva nemaipomenit
Cand închid ochii nu mai văd numic
pentru ca acel ceva candva a pierit
la o viața frumoasa candva visam
dar când adorm doar coșmaruri văd in somn
si ziua e la fel de-altfel
cum scap de-al vieții umor?
Iubirea nu se arată usor
Fericirea nu răsare in zori
Cum pot eu trai asa
Cu o inima de catifea?
Tabloul pare-a fi perfect
fara oameni cuprinși in portret
Dar inima-i iubeste asa
Si eu fac parte din mulțimea asta
Totu-i defect asa perfect
unde-i Frumusețea din defect ?
Totul pare-a dispărea
Si odată cu totul și fericirea
Fara titlu
Ce sens mai are răsăritul
Dacă la mine-n suflet e noapte mereu,
Vreau să-nbrățișez apusul
În singurătatea sufletului meu.....
Lumea-ntreagă nu se-nvârte în jurul tău
Doar a mea o face,
Sufletul meu nu ține cont de ce-i bun sau rău
Pentru tine trece peste toate........
Nu ține cont de trecut, prezent sau viitor,
Este prins într-o buclă temporală,
Este blestemat să se simtă nemuritor,
Prins într-o poveste fără morală......
Morala e prezentă
Dar imposibil de dedus,
Luciditatea e absentă
Dacă ăsta-i ultimul apus......
Vreau să fie ultimul,
Vreau ca aici să se termine tot,
Că doar n-oi fi eu singurul,
Care la finalul zilei este mort....
V-or mai trece suflete cu mine
Prin poarta către uitare,
Se v-or ratăci-n ale iubiri ruine
Se v-or pierde-n nepăsare.....
Poveștile au suflet,
Multe sunt triste și pline de durere,
Durerea n-are zâmbet,
Dacă n-o mai alină nicio mângâiere........
Epigrame!
Ieri am fost un pic cam prost,
Când am prins un pește mare,
Dar pe mal, eu nu l-am scos,
Că n-avea....bunăstare!
Stau la casă-n într-un oraș,
Și cresc porci în bătătură,
Vreau să-i vând eu mintenaș,
Că n-am bani...de beutură!
Aș veni și azi la lucru,
Să câștig un ban în plus,
Dar am fost la bar cu socru,
Și sunt cred un pic.. cam dus!
Am văzut pe strada-o fată,
Și i-am zâmbit pe deplin,
S-a uitat prelung la mine,
Și m-antrebat...de buletin!
Suntem amandoi de-o seamă,
Și-o iubesc pe-a mea Marie,
Dar când fac vreo nebunie,
Îmi șoptește...vei da samă!
Am cea mai bună soție,
Mă iubește cu ardoare,
Dar când am geșit mai tare,
Nimeni nu poate...s-o ție!
Azi am fost la Mall, măi frate,
Să mancăm tot ce se poate,
Marce m-a trimis la casă,
Nu știa..c-am cardu' acasă!
Mi-am luat mașină bună,
Și mănâncă motorină,
Cănd la pompă alimentez,
Eu tot cardul...lichidez!
Stau la masă, totu-i gol,
Marce e la shopping-n mall,
Aș mânca ceva măi vere,
Dar n-am bani...nici de o bere!
Nu am fost atent la scară,
Și mi-am fracturat piciorul,
Totul s-antâmplat aseară,
Când beam vinul...cu ulciorul!
Sunt veterinar cu diplomă,
Și tratez tot ce găsesc,
Dar nu animal în comă,
Frică-mi e...să nu plătesc!
Fac control la alimente,
Calculez valoarea nutritivă,
Chiar gramajul...condimente,
Instrument...papila gustativă!
S-a intrat de ieri în postul mare,
Gata cu măncărurile-nfruptate,
Am acasă oala cu sarmale,
Aș mânca, dar...nu se poate!
Cresc la țară niște porci,
Și i-aș vinde azi, pe toți,
Dar sunt negri, slabi, păroși,
Și n-au carne și doar...colți!
Stau parcat aici la Mall,
Marce întârzie-năuntru,
Simt în stomac un mare gol,
Dac-o fi ea..sub sechestru!
Thoughts
Everything in life has a reason.
Each cause has a purpose.
Any effects leads to a caution.
All the results give firmness.
Be yourself on the life's stage.
Keep the kindness of your soul,
Show the power of your mind,
And you'll receive the Heaven blessings.
Jocul cu anii
Într-o țară cu legi scrise în nisip,
Unde timpul se scurge și-n ceasuri de ghips,
Bătrânii așteaptă, cu părul cărunt,
Un drept sfințit, un venit garantat.
Unii primesc, cu bucurie-n suflet,
O pensie măruntă, un dar de la stat.
Alții rămân goi, cu mâinile-n buzunar,
Și-și plâng soarta amară, fără-ncetar.
Un joc al șanselor, o roată care-nvârte,
Între cei bogați și cei săraci, departe.
Cu legi schimbate, ca într-un joc de cărți,
Se fură ani, se-adaugă noi praguri.
Și-n timp ce unii trăiesc în lux și splendoare,
Alții se-mbracă în haine de doliu, cu oarecare.
O nedreptate crudă, o rană adâncă,
În sufletele bătrânilor, care plâng în tăcere.
Gânduri controversate
M-am săturat de toți oameni din jurul meu,
Sunt sătul să-i ascult cum mă critică mereu.
Fac greșeli la fel cum face orice semizeu
Am un motiv să fiu în război continu cu Dumnezeu
Mă îndrept cu pași grăbiți către destinația finală
Ca la final să fiu judecat de un zeu cu inima goală
Vreau să-i spun în față cât de mult pot să-l detest
Nu iau în calcul că tot ce trăiesc este un simplu test
Nu pot să iau în calcul faptul că ne iubește pe toți
Ne fură șansa la fericire și tot noi suntem numiți hoți
Ne privește de sus, de parcă el este mai bun ca toți
Este un criminal cu sânge rece ce ne vrea morți
N-am să mă închin în fața lui, n-am cum să-l iert
N-am decât ca sfârșitul inevitabil să mi-l aștept
Cu ură în suflet și cuvinte de ură pe buze
Am să-l scuip spiritul dacă vrea să mă acuze
Chiar cu riscul de a suferi o eternitate
N-am să-mi cer scuze nici măcar după moarte
Mă fut în raiul său în viața și fericirea eternă
Divinitatea sa nu-și are loc în viziunea mea modernă
Am să-i iau în pulă fără excepți toți sfinți
De cenvingerile mele am să trag mereu cu dinți
Am să-l urăsc o eternitate fără pic de regret
Simpla lui existență pentru mine rămâne un pamflet
În lumea mea eu am să-mi fiu propriul zeu
Am să fac doar cea ce vreau să fac mereu
Chiar dacă uneori nu țin cont de principi morale
Am să-mi fac viața să înflorească ca o floare,
Am s-o umplu de spini ca să țină la distanță
Pe toți care nu-și au locul în a mea viață.
Other poems by the author
Ambuscada
Judecătorul Dionise Cocon, un bărbat la vreo treizecişicinici de ani, pe care roba neagră, cu zeci de falduri, flutura ca pe o sperietoare de ciori, deschise şedinţa ordinară a Judecătoriei din Urlaţi, săgetând asistenţa cu o privire distrată.
– La ordine, zise grefiera din spatele unui vraf de dosare, cauza Lăcrămioara Mormoloc, având calitatea de reclamant…
Femeia care îşi auzi numele strigat, o blondă vopsită şi fardată violent, se ridică cu un gest afectat de pe bancă.
– Prezent.
– … şi Fabian Mormoloc, în calitate de intimat…
– Aici, să trăiţi ! răspunse bărbatul, aflat undeva în fundul sălii. Avea în jur de douăzeci-douăzecişicinci de ani, era îmbrăcat în costum negru, cu sclipici, cămaşă albă şi cravată roşie, la care se adăuga un ghiul uriaş de aur, fixat pe degetul inelar.
– …în acţiunea de divorţ, înaintată de reclamanta de mai sus, continuă grefiera. Părţile au fost citate legal, sunt prezente în sala de judecată, procedura fiind legal îndeplinită. Reclamanta a cerut admiterea ca martor a mamei sale…
– Adela Mărcudescu, vă rog ! se insiunuă o bătrânică vioaie, cu pălărie şi ochelari de vedere, care semăna foarte mult cu reclamanta, dar care arăta cu vreo patruzeci de ani mai în vârstă decât aceasta.
– … A-de-la Măr-cu-des-cu, repetă grefiera, pe silabe, consemnând ceva pe un formular şi întinzând dosarul judecătorului.
Acesta parcurse câteva clipe dosarul, apoi îşi ridică ochii spre reclamantă.
– Aveţi cuvântul pe fond !
– Vă mulţumesc din suflet, domnule judecător ! se fandosi ea. Hotărârea mea este definitivă şi irevocabilă. I-am acceptat ani în șir beţia, infidelitatea, gelozia ( poate să confirme jumătate de cartier! ) , dar bătaia, domnule judecător, bătaia şi violenţa, cu care sunt tratată, ca să zic așa, de un an încoace nu i le mai pot tolera. Cer, prin urmare, desfacerea imediată a căsătoriei !
– Mulţumesc, zise judecătorul făcând semn martorei să se apropie. Ia spune-mi, mamaie, ce s-a întâmplat în data de 13, luna trecută ?
– Ceea ce s-a întâmplat atunci, domnule judecător, turui bătrânica, întrece orice închipuire. Ne-am trezit cu el în stare de ebrietate pe la miezul nopţii strigând să-i deschidem că altfel sparge uşa, lucru care s-a şi întîmplat! A dat apoi buzna peste noi, ne-a lovit şi a distrus tot ce a găsit în cale : veselă, servicii de cafea şi de pahare, oglinda de pe hol, televizoarele şi multe altele, că nu-mi mai amintesc acum. Abia după ce am sunat la Poliţie şi ne-au sărit vecinii în ajutor s-a mai potolit, dar în zori a luat-o de la capăt…
Judecătorul o opri cu un gest moale, îngăduitor.
– Bine, bine, mamaie, poţi să iei loc ! Are cuvântul pe fond intimatul !
Pârâtul se apropie de bară cu siguranţa ostaşului dinaintea luptei, adică foarte degajat şi motivat.
– Cu voia dvs., domnule preşedinte, aş începe prin a vă asigura că nimic din cele susţinute de reclamantă nu rezistă unei analize riguroase, după cum nici pretinsa agresiune asupra acesteia, clamată şi de martoră aici, nu stă în picioare. În fapt, ca să n-o lungesc prea mult, doresc să vă informez că mobilul acestei întîmplări este mai subtil decât pare, fiind construit în aşa fel încât să camufleze adevăratele intenţii ale reclamantelor: izgonirea mea din propria casă. Întrucât nu existau motive ca acest lucru să se întîmple cu acordul meu, reclamantele s-au gândit să mă atragă într-o ambuscadă…
Mulţimea din sală izbucni în râs, iar judecătorul, luat prin surprindere de argumentaţia pârâtului, se stăpâni cu greu să nu râdă la rându-i.
– Vă rog să păstraţi liniştea, fiindcă altfel evacuez sala ! Continuaţi, domnule Mormoloc ! Deci aţi fost atras într-o „ambuscadă”, ceea ce pare destul de verosimil, dar atunci cum se explică spargerea uşii ?
– Până la spargerea uşii e drum lung, domnule judecător ! Anterior pregătirii ambuscadei, reclamantele m-au căutat la telefon şi m-au chemat să facem o înţelegere amiabilă. Eu, de bună credinţă, am dat curs acestei invitaţii, destul de ciudate, având în vedere ora târzie, pe de o parte, și schimbarea bruscă de optică, pe de altă parte. Abia după ce pârâtele m-au tras înăuntru forţat, trădându-şi adevăratele intenţii, m-am dumirit şi am încercat o repliere pe stânga, unde se afla mama soacra.
– Şi din cauza acestei „replieri” soţia dvs. a avut nevoie de zece zile de îngrijiri medicale ? întrebă judecătorul. Dezvoltaţi acest aspect, vă rog !
– Am spus că am încercat o repliere pe stânga, unde se afla mama soacră, domnule judecător, dar reclamanta mă apucase deja de păr şi mă dizlocase de acolo ,trăgându-mă până în sufrageri ! Se înţelege că m-am zbătut să scap, efectuând, probabil, mişcări ample, fiindcă numai astfel se explică distrugerile menţionate mai înainte şi vătămările descrise în certificatele medico-legale. În orice luptă există şi pierderi colaterale, domnule judecător, şi ca să ne întoarcem la uşă, adică de unde am plecat, trebuie să ştiţi că uşa n-a fost sfărâmată pentru că aş fi vrut s-o distrug, pur şi simplu, ci pentru că trebuia să ies cumva din ambuscadă !
Judecătorul închise dosarul, puse pixul deasupra, păstrând o sprânceană smuncită în sus.
– Sentinţa rămâne în pronunţare pentru mâine la ora 14 ! zise grav, apoi îşi ridică ochii şi-l fixă din nou pe pârât. Mai spuneţi-mi ceva, domnule Mormoloc ! Cum se face că aţi ieşit fără nicio zgârâitură din „ambuscada” aceasta?
Pârâtul îşi lăsă spășit ochii în jos.
- Nici eu nu-mi explic, domnule judecător!
Epicentru
Magdalena Ispas ştia că soţul ei întreţinea realaţii sexuale cu mai toate studentele sale, dar îi trecea cu vedere această slăbiciune omenească, incurabilă, convinsă fiind că Bartolomeu nu amesteca lucrurile şi nu se angaja niciodată într-o relaţie cu o femeie mai mult decât era necesar. N-o neglija nici pe dânsa, desigur, şi nu risipea banii, altfel destul de mulţi, ca să-şi satisfacă, ceea ce el denumea în termeni filosofici, hedonismul neoepicurian. Se făcuse deja ora două şi cum nu putea să adoarmă nicicum se apucă să-i facă geamantanul, amintindu-şi că avea rezervare la prima cursă către Berlin, unde ţinea trimestrial câte-o sesiune de comunicări ştiinţifice. Plecarea lui se potrivea perfect cu dorinţa ei de a-şi clarifica temerile acelea absurde, apărute peste noapte, astfel că nu i se păru o corvadă drumul cu maşina până la aeroport.
Simţi mâna dolofană a ginecologului alunecându-i delicat înăuntru, palpându-i măruntaiele, explorând-o amănunţit, centimetru cu centimetru, apoi retrăgându-se uşor şi sigură în afară. Îl auzi spunându-i să se îmbrace şi-l văzu, după ce deschise ochii, spălându-se pe mâini cu o coajă albastră de săpun.
- Cum e doctore?
- Depinde din ce perspectivă mă întrebi? zâmbi acesta amuzat de poziţia „călare”, în care rămăsese.. Dacă ai dorit sarcina asta, e o nenorocire, dacă nu, nu!
Chiui de fericire şi puţin lipsise să nu-l îmbrăţişeze dacă n-ar fi realizat la timp că era goală. Reveni din vestiar îmbrăcată şi-şi duse gestul început până la capăt.
- Să fi fost doar o părere, doctore?
- Este posibil, dar ca să fim siguri că nu este altceva, fiindcă de sarcină nici nu poate fi vorba, trebuie să treci pe la noul şi modernul nostru laborator! Diseară ai şi rezultatele!
Deşertase pastilele din flacon în podul palmei, le privi îndelung, cu ochii podidiţi de lacrimi, şi începu să le înghită pe rând, luând de fiecare dată şi câte o gură de whisky. Simţea că se afunda într-o pâclă groasă, înecăcioasă, din spatele căreia doar vocea doctorului mai răzbătea până la dânsa: „ Ai sida, femeie!!! ” se auzea din ce în ce mai slab. „Ai sidaaaaa!!! Fugiţi, oameni buni!!! Omorâţi-o cu pietreee !!!”. Iar ea îl vedea parcă pe Bartolomeu acoperit de buboaie, râzând în hohote, arătând către studentele sale descărnate, de-a dreptul hidoase, către băieţii care se culcaseră la rândul lor cu ele şi se transformaseră în zombi, către întreaga umanitate cuprinsă în această morişcă înspăimântătoare a iubirii şi morţii...
Euridice
Insomnii
firava flacără gălbuie arde-n cadelă vioi, ca fânul,
ai zice că Măicuța Domnului e vie,
că pruncul suge laptele ceresc și mușcă sânul,
în timp ce îngerii foșnesc în juru-i ca niște fulgi de păpădie.
privesc tavanul tremurând într-o nuanță galben-albăstruie,
ai zice că Maria mea pierdută printre vise-i sfântă,
nu are niciun Crist la sânu-i mic și ferm ca o gutuie,
nici sfinți, alături, pe clavirul care nu mai cântă.
umbre prelungi sluțesc pereții negrii ai speluncii
pulsând într-o tăcere mistică, sarcedotală,
ai zice că toți diavolii se dau pe tobogan ca pruncii,
iar casa mea a căpătat dimensiuni de catedrală.
într-un tărziu firava flacără se stinge ostenită
și noaptea-și pune părul negru ciufulit pe moațe,
Maria mea scâncește-n somn ca o femeie-ndrăgostită
visând, pe jumătate trează, cum o iau în brațe.
Caleidoscop
ziua
râul acesta cu izvoarele-n noapte
e ca un Gange copleșit de fecale și urină
adună în el toate mizeriile vieții noastre
de la deșeuri toxice
la mormanele de gunoi din plastic și aluminiu
pet-uri
doze de bere și Coca Cola
dopuri
chiștoace
seringi și tacâmuri de unică folosință
plutind în derivă
insule din cutii de carton cu mirosuri de pește și lapte stricat
o scursură dizgrațioasă e curgerea zilei
prin vieților noastre
măsurabile în dejecții
și alogaritmi de consum
derivați din alimentele modificate genetic
suntem necrofagi
bacterii dependente de transpirație
care produc reziduuri fetide
cu iz de putregai
și cadavru
trăim pe o bombă de foc și orduri terțiare
într-o groapă de gunoi a Căii Lacteee….
Indiferență
trecerea timpului îmi apare ca o exhibiție jalnică
ca o arătare a degetelor mijlocii de la ambele mâini
submultiplilor
secundelor frivole
(dansatoare de can-can burlesque
care-și ridică fustele la finalul spectacolului!)
minutelor grațioase în magicul lor
rond de jambe
orelor plictisite de ele însele
până la depresie
„ țineți aproape sau vă ia dracu!”
cum să nu alungi toți cucii insolenți din ceasuri
sau să nu smulgi limbile veninoase ale clopotelor
preafericitului Daniel
turnate în Austria
oare nu se poate trăi și altfel
în afara dictaturii timpului
boul acela cu redingotă și papion
care se-ntorce în fiecare seară pe șapte cărări
turează la maxim motorul bormașinii Bosch
made in Federal Republic of Germany
„ ca să știți și voi nenorociților!”
și-nfige c-o plăcere nebună burghiul în peretele nopții…