Vis de ceară
Sub cerul argintiu de stele,
Se-ntinde tainic peste zare,
Povestea ce-n visuri se pierde,
Și-n inimi lasă alinare.
Pe malul unui râu ieșise,
O floare albă cam plăpândă,
E luna-n cer, regină-n vise,
Ce-n ape clare se răsfrângă.
În vals de îngeri, doruri zboară,
Prin văi ascunse de mister,
Și glasuri tandre, lin tresară,
La marginea unui eter.
Timpul, parcă, 'și pierde rostul,
În dansul nopții fermecate,
Iar umbrele, în mii de clipe,
Se leagă-n doruri neuitate.
Tu, visător cu ochi de aur,
Privești la cer, cerând răspuns,
La tot ce inima îți cere,
În ritmul unui vechi disjuns.
Și-n dimineața ce-ți zâmbește,
Cu blânde raze te-nvrăjbește,
Rămâi cu gândul dus departe,
În lumea-n care totul arde.
Căci viața e un vis de ceară,
Topit în clipe de splendoare,
Și tot ce-i efemer ne-nvață,
Că dragostea-i nemuritoare.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Sergiu Dulgheru
Data postării: 26 mai 2024
Adăugat la favorite: 2
Comentarii: 2
Vizualizări: 558
Comentarii
Poezii din aceiaşi categorie
Ușa
Am stat și am privit la uşa închisă
Cu gîndul ca se va deschide ...înzadar
Am stat şi-am asteptat cu mîna întinsă
Si nu-mi venea sa cred ...sfîrsitul este clar...
A fost o perioada minunată
Aveam si inima si suflet si speranță
Dar cei cu soarta asta bleatemată
Cînd crezi...ai tot...ea scuipa în a ta viață
Dar iata a iesit si a trecut incet pe lîngă mine
Mergeam din urma ei dezamagit
Știind ca ia deja nu-mi aparține
Si nu mai este tot ce am iubit
La semafor e rouşu ea trecuse
Eu am ramas să aştept ca întotdeauna
Si utima nadejde se pierduse
Dar eu mergeam mergeam din urmă într-una
In urma nu se intoarece si ma doare
De parca nu a fost nimic nici cînd
Rugzacul ma apasa in spinare
Nu vreau sa cred ca-i despre tine gind
Mai e un semafor din nou semanul stop
Dar de aceasta data ea nu a trecut
Rugzacul meu m-apasa chear nonstop
Nu ma apropii... dar dorul e acut
Am mers eu tot asa vrio ciţiva metri
Pîn a intrat într-un butic de linga drum
Am alergat neitrerup si kilometri
Dar nu ma obiseam asa ca acum
Am continuat privind spre geamul mare
De la spinare s-o mai vad odata
Dar n-am vazut....ma doare tot mai tare
Acum chear am pierdut aceasta fata
Doar inainte! ...nu mai da inapoi
Î-mi spune raţiune mea într-una
Dar inima î-mi spune cred in voi
Si nu mai stiu deci unde e minciuna
Scriu totul in momentul de acum
Nu e poveste ...muza...inventare
Eu stau pe un sacunul de linga drum
In citeva secunde de al ei suflare
Stau tot aştept ...scriind i-am pierdut urma
Nu a ieșit... sau poate a ieșit cît va scriu vouă
Aceste gânduri mă frămînta acuma
A dispărut ca după dimineață o rouă
Mă duc să beau pentru a uita de toate
Și știu că în alcool nu e scaparea
Am fel de fel de gîndiri chear și moarte
Așa că cred mai bine e uitarea...
Nu pot sa spun că voi mai scri poezii
Și apropo la semafor e verde
Sunt înecat de gînduri...mii și mii
Am mai simțit odată ce înseamnă a pierde
Cand lumea se va prabusi
Vad o inima prostuta
Care bate cu putere
In cautarea dragostei
Cea din sufletul meu piere.
Si cum durerea se adanceste
In abisul inimii mele
Pentru tine nu face sens
Prabusirea lumii mele.
Poti avea tot pamantul
Si tot pamant vei avea
Pana cand vei invata
Sa-l pictezi cu inima.
Vino sa alergam prin labirintul impadurit
Vino sa gustam din al sufletului sange zvacnit
Si urmand pasii unor straini
Ne vom intoarce la origini.
Cat de sus trebuie sa se inalte un vultur
Pentru a-l vedea zburand?
Cat de inalt trebuie sa creasca un pom
Pentru a te vedea razand?
Nu vei mai vedea lupul strigand la luna
Nu vei mai auzi tunetul in furtuna
Si cand lumea se va prabusi
Tu o vei picta in culorile naturii.
Dorul
O poezie despre dor
Aș scrie foarte ușor
Când am inima grea
Rănită de absența ta.
Fraze dulci despre iubire
Aș așterne în neștire
Dar oare le-ai citi cândva
Să sper că dorul se va alina?
Să cer oare o privire?
E prea puțin pentru iubire...
Să cer iar o-mbrățișare?
Vei zice că e preț prea mare.
Am să cer atunci cu umilință
Cu lacrimi în ochi de pocăință
Un sărut să îmi țină de urât
Să-mi mângâie sufletul amărât.
Tu.
cand cerul a picat si de maine'mi crestea frica
tu ai inghitit durerea nestiind ce va implica
printre lacrimini ne'am zambit, in mine urlam
bucuros ca'mi esti alaturi, constient ce iti rapeam
a fost iad si transformare
am crescut mare din ce doare
am pierdut multe, m'au pierdut multi
insa tu ai fost acolo, urechea sa mi'o imprumuti
frustrare si neputinta sub acel zambet fortat
din greseli si suferinta multe tare am invatat
prin tine am cunoscut iubirea, ceva deosebit
e minunat sa iubesti dar mai ales sa fii iubit
cica in viata sunt lectii, e un intreg process
si confundam puterea cu cand n'ai de ales
Ah dacă aş fi...
De-aș fi privighetoarea care zboară
Aș veni în fiecare seară
Si țe-aș cânta doar șoapte, de iubire,
La tine, la fereastră.
De-aș fi luna de pe cer întinsă
Te-aș urmări în noaptea plină-n vis
Si ți-aș zâmbi pe margini de fereastră
Cu un sărut din stele lăcrimând.
De-aș fi soarele ce-n zori răsare
Te-aș trezi cu razele-mi sorite,
Si te-aș atrage până la lumină
Să te alin în doru-mi aurit.
De-aș fi pictorul ce desenează
Ți-aș picta geamul în culori albastre
Si, atunci, să te apropii de fereastră
Si să mă prinzi din zborul chinuit.
De-aș fi trandafirul de-un dor aprins
Aș fi mereu iubită de-ai tăi ochi
Si dacă, deodată, tu mă vei atinge
Eu m-aș preface în tânăra domniță, cuprinsă de amor.
CEASUL FERMECAT
Cât de searbădă-i e clipa
Când nu mai iubești....
Nu-i lumină de la care
Sâ te încălzești !...
Secat pare a fi izvorul
Dătător de viață
Dacă nu mai simți fiorul
Când te țin în brațe...
Rare ori îți iese-n cale
Ceasul fermecat
Când doi ochi cu a lor săgeată
Te-au străfulgerat!...
Ușa
Am stat și am privit la uşa închisă
Cu gîndul ca se va deschide ...înzadar
Am stat şi-am asteptat cu mîna întinsă
Si nu-mi venea sa cred ...sfîrsitul este clar...
A fost o perioada minunată
Aveam si inima si suflet si speranță
Dar cei cu soarta asta bleatemată
Cînd crezi...ai tot...ea scuipa în a ta viață
Dar iata a iesit si a trecut incet pe lîngă mine
Mergeam din urma ei dezamagit
Știind ca ia deja nu-mi aparține
Si nu mai este tot ce am iubit
La semafor e rouşu ea trecuse
Eu am ramas să aştept ca întotdeauna
Si utima nadejde se pierduse
Dar eu mergeam mergeam din urmă într-una
In urma nu se intoarece si ma doare
De parca nu a fost nimic nici cînd
Rugzacul ma apasa in spinare
Nu vreau sa cred ca-i despre tine gind
Mai e un semafor din nou semanul stop
Dar de aceasta data ea nu a trecut
Rugzacul meu m-apasa chear nonstop
Nu ma apropii... dar dorul e acut
Am mers eu tot asa vrio ciţiva metri
Pîn a intrat într-un butic de linga drum
Am alergat neitrerup si kilometri
Dar nu ma obiseam asa ca acum
Am continuat privind spre geamul mare
De la spinare s-o mai vad odata
Dar n-am vazut....ma doare tot mai tare
Acum chear am pierdut aceasta fata
Doar inainte! ...nu mai da inapoi
Î-mi spune raţiune mea într-una
Dar inima î-mi spune cred in voi
Si nu mai stiu deci unde e minciuna
Scriu totul in momentul de acum
Nu e poveste ...muza...inventare
Eu stau pe un sacunul de linga drum
In citeva secunde de al ei suflare
Stau tot aştept ...scriind i-am pierdut urma
Nu a ieșit... sau poate a ieșit cît va scriu vouă
Aceste gânduri mă frămînta acuma
A dispărut ca după dimineață o rouă
Mă duc să beau pentru a uita de toate
Și știu că în alcool nu e scaparea
Am fel de fel de gîndiri chear și moarte
Așa că cred mai bine e uitarea...
Nu pot sa spun că voi mai scri poezii
Și apropo la semafor e verde
Sunt înecat de gînduri...mii și mii
Am mai simțit odată ce înseamnă a pierde
Cand lumea se va prabusi
Vad o inima prostuta
Care bate cu putere
In cautarea dragostei
Cea din sufletul meu piere.
Si cum durerea se adanceste
In abisul inimii mele
Pentru tine nu face sens
Prabusirea lumii mele.
Poti avea tot pamantul
Si tot pamant vei avea
Pana cand vei invata
Sa-l pictezi cu inima.
Vino sa alergam prin labirintul impadurit
Vino sa gustam din al sufletului sange zvacnit
Si urmand pasii unor straini
Ne vom intoarce la origini.
Cat de sus trebuie sa se inalte un vultur
Pentru a-l vedea zburand?
Cat de inalt trebuie sa creasca un pom
Pentru a te vedea razand?
Nu vei mai vedea lupul strigand la luna
Nu vei mai auzi tunetul in furtuna
Si cand lumea se va prabusi
Tu o vei picta in culorile naturii.
Dorul
O poezie despre dor
Aș scrie foarte ușor
Când am inima grea
Rănită de absența ta.
Fraze dulci despre iubire
Aș așterne în neștire
Dar oare le-ai citi cândva
Să sper că dorul se va alina?
Să cer oare o privire?
E prea puțin pentru iubire...
Să cer iar o-mbrățișare?
Vei zice că e preț prea mare.
Am să cer atunci cu umilință
Cu lacrimi în ochi de pocăință
Un sărut să îmi țină de urât
Să-mi mângâie sufletul amărât.
Tu.
cand cerul a picat si de maine'mi crestea frica
tu ai inghitit durerea nestiind ce va implica
printre lacrimini ne'am zambit, in mine urlam
bucuros ca'mi esti alaturi, constient ce iti rapeam
a fost iad si transformare
am crescut mare din ce doare
am pierdut multe, m'au pierdut multi
insa tu ai fost acolo, urechea sa mi'o imprumuti
frustrare si neputinta sub acel zambet fortat
din greseli si suferinta multe tare am invatat
prin tine am cunoscut iubirea, ceva deosebit
e minunat sa iubesti dar mai ales sa fii iubit
cica in viata sunt lectii, e un intreg process
si confundam puterea cu cand n'ai de ales
Ah dacă aş fi...
De-aș fi privighetoarea care zboară
Aș veni în fiecare seară
Si țe-aș cânta doar șoapte, de iubire,
La tine, la fereastră.
De-aș fi luna de pe cer întinsă
Te-aș urmări în noaptea plină-n vis
Si ți-aș zâmbi pe margini de fereastră
Cu un sărut din stele lăcrimând.
De-aș fi soarele ce-n zori răsare
Te-aș trezi cu razele-mi sorite,
Si te-aș atrage până la lumină
Să te alin în doru-mi aurit.
De-aș fi pictorul ce desenează
Ți-aș picta geamul în culori albastre
Si, atunci, să te apropii de fereastră
Si să mă prinzi din zborul chinuit.
De-aș fi trandafirul de-un dor aprins
Aș fi mereu iubită de-ai tăi ochi
Si dacă, deodată, tu mă vei atinge
Eu m-aș preface în tânăra domniță, cuprinsă de amor.
CEASUL FERMECAT
Cât de searbădă-i e clipa
Când nu mai iubești....
Nu-i lumină de la care
Sâ te încălzești !...
Secat pare a fi izvorul
Dătător de viață
Dacă nu mai simți fiorul
Când te țin în brațe...
Rare ori îți iese-n cale
Ceasul fermecat
Când doi ochi cu a lor săgeată
Te-au străfulgerat!...
Alte poezii ale autorului
Acasă
Primul sărut a fost pe strada mea,
Acum trebuie să merg singur pe ea.
Ne văd pe noi peste tot și mă opresc,
Exact în același loc, îmi amintesc
Cât de fericiți eram amândoi,
Că vara se termina cu noi.
A devenit locul nostru, dar n-am știut
Că tot acolo vom avea și ultimul sarut.
Nu știu daca e noroc sau sunt blestemat.
Că trec prin locul ăla de fiecare dat'.
Dar mă doare că nu mai sunt cu tine,
Parca nu merg acasă, daca nu ești lângă mine.
De când nu ești, strada-i tristă și pustie,
Iar eu tot rătăcesc, căutându-te pe tine.
Frânturi din tine
În ochii ei albaștri, văd trecutul,
O umbră fină, o dulce amintire,
De parcă timpul a pierdut minutul,
Și-n ei văd iar a ta iubire.
Pe buzele-i de rouă, simt cuvinte,
Ce-odinioară îmi vorbeau de dor,
În gesturi tandre, regăsesc fierbinte
A ta chemare, suflet călător.
Și când lumina serii cade lină,
În ochii ei d-azur te-ntrezăresc,
Ca un vis vechi ce-n noapte se-anină,
Și-n profunzimea lor, iar te iubesc.
Promisiunea
Sub cerul nopții, stele plâng în taină,
Te-aștept mereu, cu inima-mi străină.
Prin vise trec, doar tu îmi dai alin,
Promisiunea ta, rămâne-n mine clar destin.
Te-aștept în parc, sub ramuri de castan,
Cu dorul neînvins, în sufletu-mi orfan.
Trec zile lungi și nopți fără cuvinte,
Speranța nu mă lasă, te port mereu în minte.
Întoarce-te, iubito, să fim iar amândoi,
Să-mplinim promisiunea, să fim din nou eroi.
În umbra lunii, stele ne-or veghea,
Iubirea noastră sfântă, mereu va triumfa.
Oare?
mă uit la tine,
dar parcă nu te mai observ la fel;
mai ești aceeași, oare?
sau te-ai schimbat inevitabil?
mă tot gândesc cum ar fi fost să nu se
fi-ntâmplat.
oare, m-ai uitat?
întrebarea mă apasă,
căci stai la mine-n gând ca într-o așteptare, iar eu nu știu ce să-i spun.
și oare, a fost ușor să-mi pierzi pâna și amintirea?
fiindcă tu treci pe lângă mine de parc-aș fi doar un străin.
dar cum pot să-ți fiu într-un anume fel, când eu țin la tine, iar tu la mine nu?
ne fac pe noi ceva a fi sentimentele neîmpărtășite?
căci tu nu mai știi nimic din ce-mi aparține, dar eu te am în minte,
ești ca un gând ce parcă nu-mi mai trece, stând scris pe o pagină citită de zeci de mii de ori.
Thorns
Every rose has its thorns.
Show me yours—
I have hands
willing to bleed.
Petals fall,
scars remain;
proof of the path
we dared to take.
Hold out your wounds,
bare and true—
I’ll cradle them softly
in evening’s dew.
Now I behold—
no thorns to bear,
for she is a tulip
amidst roses rare.
Falsa prietenie...
Am trecut prin nopțile pustii,
Să-mi dau seama ca erau nuanțe vii,
Că durerea ce-o simțeam,
Nu avea să stea un an.
Cu nostalgie apropiindu-ma de cel mai vechi copac,
Mi-am dat seama de cine era plantat,
De o specie mai "cristalină" a ființelor vii,
Care pe atunci se numeau "prietenii".
Când pe loc m-am oprit,
Brusc mi-am amintit,
Trădarea ce-o simțeam întâia oară,
Într-o furtunoasă noapte de vară.
Și deși am inima de sticlă,
Nu înseamnă ca port pică,
Persoanelor care pot,
În viața sa treacă peste tot.
Acasă
Primul sărut a fost pe strada mea,
Acum trebuie să merg singur pe ea.
Ne văd pe noi peste tot și mă opresc,
Exact în același loc, îmi amintesc
Cât de fericiți eram amândoi,
Că vara se termina cu noi.
A devenit locul nostru, dar n-am știut
Că tot acolo vom avea și ultimul sarut.
Nu știu daca e noroc sau sunt blestemat.
Că trec prin locul ăla de fiecare dat'.
Dar mă doare că nu mai sunt cu tine,
Parca nu merg acasă, daca nu ești lângă mine.
De când nu ești, strada-i tristă și pustie,
Iar eu tot rătăcesc, căutându-te pe tine.
Frânturi din tine
În ochii ei albaștri, văd trecutul,
O umbră fină, o dulce amintire,
De parcă timpul a pierdut minutul,
Și-n ei văd iar a ta iubire.
Pe buzele-i de rouă, simt cuvinte,
Ce-odinioară îmi vorbeau de dor,
În gesturi tandre, regăsesc fierbinte
A ta chemare, suflet călător.
Și când lumina serii cade lină,
În ochii ei d-azur te-ntrezăresc,
Ca un vis vechi ce-n noapte se-anină,
Și-n profunzimea lor, iar te iubesc.
Promisiunea
Sub cerul nopții, stele plâng în taină,
Te-aștept mereu, cu inima-mi străină.
Prin vise trec, doar tu îmi dai alin,
Promisiunea ta, rămâne-n mine clar destin.
Te-aștept în parc, sub ramuri de castan,
Cu dorul neînvins, în sufletu-mi orfan.
Trec zile lungi și nopți fără cuvinte,
Speranța nu mă lasă, te port mereu în minte.
Întoarce-te, iubito, să fim iar amândoi,
Să-mplinim promisiunea, să fim din nou eroi.
În umbra lunii, stele ne-or veghea,
Iubirea noastră sfântă, mereu va triumfa.
Oare?
mă uit la tine,
dar parcă nu te mai observ la fel;
mai ești aceeași, oare?
sau te-ai schimbat inevitabil?
mă tot gândesc cum ar fi fost să nu se
fi-ntâmplat.
oare, m-ai uitat?
întrebarea mă apasă,
căci stai la mine-n gând ca într-o așteptare, iar eu nu știu ce să-i spun.
și oare, a fost ușor să-mi pierzi pâna și amintirea?
fiindcă tu treci pe lângă mine de parc-aș fi doar un străin.
dar cum pot să-ți fiu într-un anume fel, când eu țin la tine, iar tu la mine nu?
ne fac pe noi ceva a fi sentimentele neîmpărtășite?
căci tu nu mai știi nimic din ce-mi aparține, dar eu te am în minte,
ești ca un gând ce parcă nu-mi mai trece, stând scris pe o pagină citită de zeci de mii de ori.
Thorns
Every rose has its thorns.
Show me yours—
I have hands
willing to bleed.
Petals fall,
scars remain;
proof of the path
we dared to take.
Hold out your wounds,
bare and true—
I’ll cradle them softly
in evening’s dew.
Now I behold—
no thorns to bear,
for she is a tulip
amidst roses rare.
Falsa prietenie...
Am trecut prin nopțile pustii,
Să-mi dau seama ca erau nuanțe vii,
Că durerea ce-o simțeam,
Nu avea să stea un an.
Cu nostalgie apropiindu-ma de cel mai vechi copac,
Mi-am dat seama de cine era plantat,
De o specie mai "cristalină" a ființelor vii,
Care pe atunci se numeau "prietenii".
Când pe loc m-am oprit,
Brusc mi-am amintit,
Trădarea ce-o simțeam întâia oară,
Într-o furtunoasă noapte de vară.
Și deși am inima de sticlă,
Nu înseamnă ca port pică,
Persoanelor care pot,
În viața sa treacă peste tot.
Sergiu Dulgheru