NOATALGIE
Copleșită în timpul nopții
Unde șoaptele se îngână
Muza sfântă a poeziea,
Poartă strai de rimă fină.
Copleșită, stau tăcută
Răvășită de splendori
Frunza-n e încremenită
Orizonturi ard în zări.
Întind brațele să prind
Numărând pe boltă stele
Ca un muritor flămând
Așa sunt dorurile mele.
Sunt fărâmă a naturii
Navă mică în calea sorții.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: T.A.D.
Data postării: 6 noiembrie 2024
Vizualizări: 116
Poezii din aceiaşi categorie
La studii!
O noapte și-o zi întreagă e lungul drum s-ajung la tine,
Mi-ai scris că ai doi ani de studii și-apoi vei fi cu mine.
Când ai plecat nu am crezut că timpul va trece-atât de greu,
Iar chipul tău îmi va apărea noapte de noapte în visul meu.
Un plan în doi, noi ne-am făcut cum să ne ținem iubirea vie,
Iar când te-ntorci să-mi fii a mea aleasă prin scris la primărie.
Nu a trecut decât opt luni de când te-am însoțit la gară,
Și-acum realizez că fără tine aici, viața îmi este amară.
Seară de seară Îl rog pe bunul Dumnezeu să ne-ntărească,
Mâna mereu pe noi s-o țină și de ispite să ne ferească.
.............................................................
Astăzi iubesc și sunt cu fata ce-a fost la studii în depărtare,
Iar viața-mi este fericită, împlinită și-o
mare...binecuvântare!
Aripi de foc
Aripi de foc
S-au nascut
Dintr-o flama de iubire
Si tu sufletul mi-l alini.
Ma imbratisezi, ma saruti
Iar inima mea arde
De parca ar fi prima data
Cand iubesc.
Daca flacara nu se va stinge
Promite-mi sa ramai mereu
Asa cum esti tu
Bland, elegant si iubitor.
Любить, научишь ты меня
В твоих глазах теряю душу,
Ты в моём сердце лишь одна,
Ради тебя закон нарушу,
Сожгу весь мир,ради тебя.
Твоя улыбка солнца лучик,
Твой голос, ярче чем заря,
Ты меня любви научишь,
Любить, научишь ты меня.
Перед тобой дрожу как мальчик,
и как старик я без тебя,
Я расцелую каждый пальчик,
Чтоб вечно ты моей была.
Iar strălucește
În adâncimile nopții, iar strălucești,
Cu flacăra ce-n întuneric vorbește,
De vise în care destinul îl țese.
Pe firmamentul vieții, iar strălucești,
Ca un far singuratic ce șoapte despletite rețese,
În inimi ce din umbră curajul îl îmbrățișează.
În ochiul furtunii, iar strălucești,
Stâlp de foc ce-n haos calmul sădește,
Pe mări turbate, cu speranță, calea luminează.
În sălbăticie, neîmblânzit, iar strălucești,
Spirit liber ce prin păduri nevăzute pășește,
Și în suflete sălbatice, libertatea o sculptează.
Pe a vieții scenă, iar strălucești,
Actor suveran într-un act ce nu îmbătrânește,
Și în aplauzele timpului, ecoul tău răsună.
În templele uitării, iar strălucești,
Lumânare veche ce-n ruine se aprinde și veghează,
Păstrând amintiri în ziduri ce nu se prăbușesc.
Sub apele adânci, iar strălucești,
Perla ce în scoica destinului strălucește și învață,
Secrete ce la suprafață greu se ridică.
Pe cărările pierdute, iar strălucești,
Făclie ce în noapte călăuză devine și conduce,
Pierduților le arăți drumul spre casă.
În cântecul păsărilor, iar strălucești,
Note pure ce în zborul lor dansează și vorbesc,
Melodii ce inima-n zbor le poartă.
În răsăritul zilei, iar strălucești,
Soarele ce zâmbetului iubirii îi oferă naștere,
Și în roua dimineții, speranța o picură.
Pe muntele înțelepciunii, iar strălucești,
Vârf nepătruns ce înțeleptul îl căuta și meditează,
Și în tăcerea lui, gândurile se înalță.
În inima furtunilor, iar strălucești,
Nucleu de pace în tumultul ce totul îl clatina,
Și în echilibru, liniștea o sădești.
Pe puntea suspinelor, iar strălucești,
Arc ce sentimentele le leagă și nu le lasă să cadă,
În abisul uitării, ele nu se pierd.
În noaptea polară, iar strălucești,
Aurora boreală ce viselor culoare le dăruiește,
Și în întuneric, calea o iluminează.
Printre ruinele speranței, iar strălucești,
Stindard ce-n vântul schimbării îndrăznește și rezistă,
Și din cenușa timpului, înălțându-se.
În grădinile suspinului, iar strălucești,
Floare ce în petalele sale misterul ascunde și dezvăluie,
Și în parfumul său, povestea o narează.
Pe ale iubirii căi, iar strălucești,
Lanternă ce în noaptea îndoielilor drumul îl arată,
Și în pașii îndrăgostiților, lumina o împarte.
În sălile cunoașterii, iar strălucești,
Carte deschisă ce în pagini vechi înțelepciunea o păstrează,
Și în mințile deschise, focul curiozității arde.
Pe aripi de vise, iar strălucești,
Zbor ce dincolo de nori aspirația o înalță,
Și în inima cerului, posibilitățile le dezleagă.
În adâncul minții, iar strălucești,
Gând ce în labirintul ideilor lumina o poartă,
Și în întrebări, răspunsuri noi descoperă.
Pe șevaletul artei, iar strălucești,
Pictură ce-n culori vii esența o captează,
Și în priviri admirative, emoția o transmite.
În altarul sacrificiului, iar strălucești,
Erou ce pentru alții flacăra vieții o dăruiește,
Și în memoria veșnică, numele îi supraviețuiește.
Pe palatul victoriei, iar strălucești,
Steag ce în vârf triumful o anunță și o sărbătorește,
Și în istorie, momentul o consfințește.
În infinitul cosmosului, iar strălucești,
Stea ce în vastitatea spațiului drumul îl hărăzește,
Și în întunericul etern, luceafărul rămâne.
,,O clipă de sinceritate" în spaniolă
O clipă de sinceritate
în loc de bun rămas
să dăm un pic de frumuseţe
acestui ultim ceas.
Nu ne-am schimbat,
e doar o părere
Nu lua drept bun un cuvânt
sau un gest neînsemnat.
Nu, nu ne-am schimbat
e doar o-ntâmplare
Oricum am fi
şi orice-am vorbi
nu suntem doi străini,
iubirea mea.
O clipă de sinceritate
ar fi un gest sublim
s-avem curaj să recunoaştem
că ne iubim.
O clipă de sinceritate
ne-ar aminti de noi
de anii noştri buni
ne-ar reaminti în acest ultim ceas
O clipă de sinceritate
în loc de bun rămas.
Nu ne-am schimbat,
e doar o părere
Nu lua drept bun un cuvânt
sau un gest neînsemnat.
Nu, nu ne-am schimbat
e doar o-ntâmplare
Oricum am fi
şi orice-am vorbi
nu suntem doi străini,
iubirea mea.
O clipă de sinceritate
ar fi un gest sublim
s-avem curaj să recunoaştem
că încă ne iubim.
O clipă de sinceritate
ne-ar aminti de noi
de anii noştri buni
ne-ar reaminti în acest ultim ceas
O clipă de sinceritate
în loc de bun rămas.
O clipă de sinceritate
ar fi un gest sublim
s-avem curaj să recunoaştem
că încă ne iubim.
O clipă de sinceritate
ne-ar aminti de noi
de anii noştri buni
ne-ar reaminti în acest ultim ceas
O clipă de sinceritate
în loc de bun rămas.
Un momento de sinceridad
Un momento de sinceridad
en lugar de adiós
regalemos un poco de belleza
esta última hora.
no hemos cambiado
es solo una opinion
No des por sentado una palabra
o un gesto insignificante.
No, no hemos cambiado
es solo una coincidencia
Estaríamos de todos modos
y de lo que hablemos
no somos dos extraños
Mi amor.
Un momento de sinceridad
sería un gesto sublime
tenemos el coraje de admitirlo
que nos amamos.
Un momento de sinceridad
ellos nos recordarían
de nuestros buenos años
nos recordaría en esta última hora
Un momento de sinceridad
en lugar de adiós.
no hemos cambiado
es solo una opinion
No des por sentado una palabra
o un gesto insignificante.
No, no hemos cambiado
es solo una coincidencia
Estaríamos de todos modos
y de lo que hablemos
no somos dos extraños
Mi amor.
Un momento de sinceridad
sería un gesto sublime
tenemos el coraje de admitirlo
que todavía nos amamos
Un momento de sinceridad
ellos nos recordarían
de nuestros buenos años
nos recordaría en esta última hora
Un momento de sinceridad
en lugar de adiós.
Un momento de sinceridad
sería un gesto sublime
tenemos el coraje de admitirlo
que todavía nos amamos
Un momento de sinceridad
ellos nos recordarían
de nuestros buenos años
nos recordaría en esta última hora
Un momento de sinceridad
en lugar de adiós.
Alt final
Îmbrățișează-mă, te rog, profund
În brațele tale sa ma afund
Între pernele tale sa ma scufund
Sa nu mai simt atâta dor acut..
Îmbrățișează-mă și nu-mi da drumul
Sa-mi înnoiesc pe piele parfumul
Lasa-mă să-ți servesc vinul
Sub paturică sa ridicăm volumul.
Privește la mine mai apoi
În ochi cum se citește un război
Cum ne visează pe ambii goi
Sub perne și pături moi...
Mi-a fost dor... sa rostim la unison
Să-nceapă războiul în semiton
Sa te cuprind...sa scriu cu un creion
Finalul nou... fără vreun abandon.
Alte poezii ale autorului
DOAMNE IARTĂ-L
Pare trist ,așa si este se mai stinge o poveste,
E povestea unui Om suflet vrednic,rodnic pom,
Ce-l ce-a fost cu ani în urmă
Demn conducător de turmă.
O spun alții, spun și eu
Un Om a lui Dumnezeu
Astăzi Om ca dânsul nu-i
Lasă în suflete loc gol.
Doamne iartă-l ,ia-l la tine
C-a făcut mult bine în lume.
Să-ți fie somnul ușor
Domnule director Titus Savin.
VIS
Dragul meu pirdut în umbră
Te regăsesc numai în vis
Același glas bătut în salbe
Cu un destin ce te-a ucis.
Din umbra ta , tu strălucești
În nopțile pline de dor
Te întorci mereu n-ai , nici-o vină
În noptea mea tu faci lumină.
SOARTA
Martor iau pe Dumnezeu
La nimeni n-am făcut rău,
Poate am păcătuit
Doar păcate mărunțele
Că-i lumea plină de ele.
Dar cât am pătimit
Pentru că te-am iubit.
SĂ FIU ORB
Ar fi mai bine să închid ochii
Și să-i deschid pentru culori
C a cerul și ca lanul verde
Și să trăiesc doar clipa.
Ar fi mai bine să nu văd
Dezastre și orgolii,ce rod
Din viața unui om
C a un roi de molii.
Ar fi mai bine să fiu orb
Cu-o minte ce nu doare
Să nu mă doară răul nimănui
Când bine pe astă lume nu-i și nu-i.
O POVESTE PENTRU TINE -continuare-
O altă poveste : În altă zi stăpânul pleacă dimineață de acasă .Eram îngrijor
at....Merg să-l
caut ; urma mă duce unde nici nu visam ,mă scoate din sat ,urc Dealul Oarbei ,cobor o
vale lungă ,trec un pârâu nu prea adânc ...am în față o pădure mare ...aici pierd urma ..
ce mă fac ? Am început să urlu de răsuna pădura și-mi răspundea ecoul .Am făcut așa
până am auzit un răspuns , m-am orientat și mi-am găsit stăpânul foarte mirat .
-Cum de m-ai găsit Atos?..ți-a fost dor de mine?..tare deștept ești !..sunt doar un
câine ,dar știți voi ce bucurue îmi făceau vorbele lui?
Acum mă bucur că am și eu puii mei .și mă duceam din când în când să-i văd.
Se răcise vremea și mama cu puii au fost băgați pe holul de la intrare și-i vedeam pe geam.
Am rămas uitându-mă la ei cât de frumos se joacă alături de mama lor ,când aud un țipăt
de groază !... era stăpâna casei ...când îmi văzuse capul meu mare ,uitându-se pe geam .
- Ai venit să-ți vezi puii Atos?.Nu am nimic împotrivă : dar știi ce tare m-am speriat!
Dă și tu de știre când mai vii ,nu mă lua prin surprindere.!
De câteva zile pe lângă gardul din deal stă un câine ,abătut,se vedea că-i flămând,
poate și însetat, deși apă poate găsi în lacul din vale ,sau în Prut care este aproape.
Au trecut câteva zile și el tot acolo este.Ce-mi vine în minte? Să-l chem în curte...T e uiți la
amărâtul acela ,mă întreabă stăpâna ; dacă vrei cheamă-l în curte...așa vorbea cu mine și eu
înțelegeam tot ce spune fiincă noi animalele doar nu putem vorbi.Unii oameni doar se uită-n
ochii noștri și ei ne înțeleg . Atunci , e bine...M-am dus în deal și l-am chemat.Nu-i venea să
creadă că-i adevărat....venea dar cu frică...și teamă.. târându-se....Atos si-a luat rolul de
frate mai mare, și Țiganul - sșa l-au numit - de un frate mai mic care nevoie de ajutor.
Ce frumoasă-i lumea animalelor dar noi oamenii ,nu avem timp s-o vedem,că și noi avem
destule probleme...Atos și Țiganu adică noi doi eram prieteni cu toate orătăniile din
curte.,multe întrau în cușca noastră.Am văzut că o găină stă cam mult...de ce oare?
În fundul cuștii erau multe ouă !...Le-am arătat stăpânei ...Bravo, dregii mei ,cum de înțele
geți voi tot? MERITAȚI O RECOMPENSĂ?
COPILĂRIA MEA
- continuare-
Poate că tata nu a fost dragostea adevărată a mamei,poate că
nu el trebuia să fie alesul ei.Frumusețea mamei era umbrită de o trIs-
tețe ușor vualată,iar după moartea lor aș fi putut să întreb, dar pe cine
Bunicilor li s-a rupt firul vieții în mod neașteptat și brutal. După moartea
mamei, ei umblau cerniți prin casă,cu gândurile cufundate în durere și
grija pentru viitorul meu.Câte vise și câte speranțe s-au stins odată cu moa-
tea părinților mei în acel accident tragic!Tragedia a fost resimțită profund de
bunicii mei, care știau că rămân singură pe lume,fără alte rude apropiate din
partea tatălui meu.
Dimineața ce a răsărit pentru mine părea frumoasă ,dar s-a sfârșit într-un
mare necaz.Atunci eu nu cunoșteam frământările lor și nici nu știam că contractul
cu viața se apropie de sfârșit.Bunicul ,după moartea mamei,avea sufletul sfâșiat.
Blajin și credincios ,se îndoia de existența lui Dumnezeu,întrebându-se cum a pu-
tut El să hotărască ca eu să rămân singură pe lume.aîal auzeam în fiecare seară
imlorând cerul să-l mai țină în viață încă o vreme ,ca să mă vadă crescând.
Tristețea învăluia acum casa noastră.....unde era râsul,privirile voioase și
lumina din ochii încrezători în destin și în viitor/? Totul era cernit în casă,în suflet, în
inimă.Chiar și venirea primăverii ,nu mai avea nici un farmecToate aceste momente
se contopesc în amintirile mele.M-am trezit într-o de după masă ,când soarele își
căuta drumul spre apus,în mijlocul unui grup de necunoscuți care se purtau ciudat
de tăcuți, comunicând doar cu ochii și prin semne.Nu știu de unde a avut bunicul
puterea să organizeze totul conform obiceiurilor tradiționale.
Pe peluza din fața casei erau aliniate două sicrie ,descoperite cu capacile
alături.Bunica se apropie ca o umbră ,plângând cu durere ,așezând cu grijă voalul
alb pe chipul mamei,care părea că doarme.O vânătaie îi urâțea fața altădată lumi-
noasă.Părul mamei ,frumos încadra fața ca o coroană pe prrna albă cu volănașe.
Bunica ,împietrită ,își plimbă ochii de la cap la picioare,simțind că nu era așezat totul
cum trebuie R ămâne lângă sicriu ,atingându-l din când în când ,parcă voind să se asigure
că mama era încă acolo.
Mai târziu ,am realizat că alături în alt sicriu era și tata,care părea străin de tot
ce era în jur.Apoi au venit ajutoare și sicriele au fost duse în camera mare ,unde nu de mult
petrecusem zilele de Paște ,unde mama cântase la pian și unde ciocneam ouă roșii,făcând
mare haz atunci când reușeam să-mi păstrez oul întreg,spărgândule pe celelante.
Niște vecini acopereau oglinzile, tablourile cu pănză albă ,iar la capătul celor două sicrie
se aprindeau lumânări. Pe poarta larg deschisă cineva punea o pânză beagră cu două
nume scrise pe ea.Știam să citesc și,cu tristețe am văzut numele mamei și al tatălui meu
pe care apoi le-am văzut scrise pe piatra de pe mormânt sub fotografiile lor..Au trecut zile
de rătăciri ,întrebări,plâns și chemări iar în a treia zi ,într-o zi de vară frumoasă preoții
făceau slujba de înmormântare.
În cimitirul de pe coasta pădurii se dechidea o groapă mare și neagră ,primitoare
pentru cele două sicrie.îl văd pe bunicul cu mișcări de robot ,strângând pământul reavăn și
arucândul peste cele duoă sicrie bătute în cuie.apoi cu un -adio-îndurerat aruncă un buchet
mare de flori care se resfiră în umbra gropii. Bunica se prăbușește pe marginea gropii,iar
bumicul se repede spre ea,căzând în genunchi și tânguindu-se cu glas sugrumat.Abia acum
își manifestă durarea, pare că uitase totul.Mă durea ceva profund în inimă care a rămas mult timp
Timpul a trecut cu lacrimi ascunse și candele aprinse pe acel mormânt dublu .cu flori proaspete,
lumânări și tămâie.
Viața a continuat,iar bunicul ,cu toată durerea a găsit puterea să își ordoneze tre-
burile lumești.A mers la notar și a căutat soluția cea mai bună pentru viitorul meu A găsit pe
cineva care să se ocupe de mine și după ce a predat ștafeta s-a liniștit, și s-a înseninat.
A prdat gospodări și tot ce a agonisit într - o viață să-mi asigure viitorul.