NOATALGIE

Trăim în lumea rece pierduți de realitate

O formă fără fond când dragostea te arde

Cine-a decis ce-i rău, ce-i bine, cine poate

Doar reguli fără suflet din inimile moarte

De ce mă seacă dor, nu l-am chemat să vină

De ce iubesc de mor, de ce am eu o vină

De ce mă-nalță vis, de ce nu-i realitate

Mă caută de zor să mă trezească-n noapte

De ce îmi tulburi gândul, de ce nu ești aproape

Am sufletul plecat, la tine-i dus și arde

Iubirea l-a chemat, tot caută departe

Rămân abandonat, pierdut de realitate

O fi strict ce se vede, ce simți doar ți se pare

Ce zornăie prin suflet sunt sparte sticle goale

Iubirea mișcă munți, adună sau desparte

Când doi sunt doar în vis ce-i realitate arde

CĂLĂTOR STRĂIN (13. 02. 2018)

Se duce noaptea la culcare

când ziua în taină poposeşte

printre clădiri cu felinare

la care nimeni nu soseşte...

De strajă, stat-au noaptea întreagă

şi, obosite, se aşează

pe cai pierduţi în zarea largă

la care sufletu'mi veghează...

Tu te-ai trezit mult mai devreme...

Cocoşii tăi cântau pe când,

de demoni, încercai a nu te teme,

dar te temeai de al tău gând...

În prispa'ţi au cântat cocoşii

cu mii de clipe înainte!

Tu nu-i auzi căci, pene roşii

te-au prins în mreje, jurăminte!...

Şi n-ai văzut cum dimineaţa

s-a prefăcut într-o sulfină

şi n-ai simţit în tine viaţa

cerându-şi rolul de verbină...

În nopţile de sărbătoare...

Ştiu că visezi dar, în zadar,

dacă nu rogi această floare

să îţi vindece un gând hoinar...

Verbina, numai dânsa, ştie

a ne fi leac desăvârşit

de aceea, o sădeau prin vie

romanii şi cei din Egipt...

Or, dacă astă iarbă sacră

ne-ar fi salvat de dor, de chin,

am fi aflat ce ne consacră...

Iubirea sau un alt destin!

Căci, a iubi nu e un drept,

nu e pedeapsă de la zei,

ci e destin de înţelept

pe care nu-l primeşti, ţi-l iei!

Încă e timp, de înţelegi

că tu eşti soarta, eşti puterea,

întinde mâna să alegi

iubire pură, nu durerea!

Întinde mâinile amândouă,

nu obosi, mai e puţin

şi alte mâini pline cu rouă

te-or mângâia, ţi-or fi alin!

Se duce noaptea la culcare

când ziua în taină poposeşte,

printre clădiri cu felinare

un călător străin soseşte...

Azi ninge... când mai tare, când mai încet 

Fulgi de zăpadă pe obraz mi se aștern 

Se topesc imediat de la atâta căldură

Din suflet.... și gândul mă fură...

Mă duce într-un april de tine uitat

Când la o îmbrățișare m-ai invitat...

Aveam tâmpla lipită de pieptul tău gol

Și buzele îmi aveau parfum de Merlot.

Azi ninge... ninge cu amintirea

Când ochii îți admirau privirea

Fulgi pe obraz se topesc șiroaie 

Pentru un vin și-o ultimă îmbratișare...

Și ninge...ninge cu spor

Speranța bate într-un ecou,

Că fulgii și pe ai tăi obraji se aștern 

Și-ți amintesc că mi-ai fost drag...enorm.

De-ar fi să cadă cerul peste tine, te voi ocroti,

Şi poate să vină, baby, şi potopul, nu-mi stinge focul inimii,

Chiar dacă-i vreun cutremur, sfârşitul lumii ştii,

Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

În ochii tăi răsare soarele.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

Cu tine-n pat răsare soarele.

De-ar fi să ne lovească vreo cometă, nu mi-e frică, ştii,

Că sigur faci tu rost de vreo rachetă, vom supravieţui,

Chiar dacă e vreun tsunami, sfârşitul lumii ştii,

Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.

Şi când îți vine greu să vezi,

Eu sunt acolo să te luminez.

Şi când în tine nu mai crezi,

Eu sunt acolo să te motivez.

Tam-taca-tum-pa, hai vino încoa',

Vocea ta e o vioară în inima mea,

Tam-taca-tum-pa, te-aş fredona,

Ești refrenul din viaţa mea.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

În ochii tăi răsare soarele.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

Cu tine-n pat răsare soarele.

Zo lang je me lief hebt

Als de hemel op je valt, zal ik je beschermen,

En het kan komen, schat, en de vloed, doof het vuur in mijn hart niet,

Zelfs als er een aardbeving is, is het einde van de wereld, weet je,

Zolang jij van mij houdt, zal ik van jou houden.

Naast je zitten,

Naast je zitten,

Met jou zijn de nachten mooier,

De zon komt op in je ogen.

Naast je zitten,

Naast je zitten,

Met jou zijn de nachten mooier,

De zon komt op als jij in bed ligt.

Als een komeet ons zou treffen, ben ik niet bang, weet je

Dat je zeker een raket te pakken krijgt, wij zullen overleven,

Zelfs als er een tsunami is, het einde van de wereld, weet je,

Zolang jij van mij houdt, zal ik van jou houden.

En als je het moeilijk vindt om te zien,

Ik ben er om je te verlichten.

En als je niet langer in jezelf gelooft,

Ik ben er om je te motiveren.

Tam-taca-tum-doei, kom hier,

Jouw stem is een viool in mijn hart,

Tam-taca-tum-pa, ik zou je neuriën,

Jij bent het refrein van mijn leven.

Naast je zitten,

Naast je zitten,

Met jou zijn de nachten mooier,

De zon komt op in je ogen.

Naast je zitten,

Naast je zitten,

Met jou zijn de nachten mooier,

De zon komt op als jij in bed ligt.

Chiar astăzi vin grabnic la tine,

Așteaptă iubito nu plânge,

Pot urme de schije și sânge,

Sunt viu și încă mi-e bine.

Așteaptă iubito, așteaptă...

Mai am de urcat înc-o treaptă,

Nu-mi pasă că este prea sus,

Nu plâng când e alta în plus.

Așteaptă-mă-n fiece clipă,

Așteaptă ca în ziua dintâi,

În zbor mi-am frânt o aripă,

Nu plânge iubito...Rămâi!

Se-ntâmplă să-ți fie durere,

Mereu așteptarea eternă,

Mi-e pasul sleit de putere,

Ți-e sufletul singur în bernă.

Sub talpă am sloiuri de gheață,

Însă iubirea mă-ncalță-n patine,

Nu-mi plânge plecarea de-o viață,

Chiar astăzi vin grabnic la tine.

E iarnă acum, e iarnă-n sufletul ăsta nebun 

Nebun de tine, dar n-am curajul să ți-o spun

Mă tot gândesc de unde atâta frig în mine 

Nu știu de ce inima mea e tot la tine

Nu știu de ce-a rămas acolo, prinsă ca într-un careu

Când viața mea era numai un curcubeu

Nu știu de ce nu reușesc s-o mai iau înapoi 

Când gândul tău nu e deloc la noi

Oare-mi voi recupera vreodată bucuria?

Căci dacă nu, rămân numai cu poezia

Pe aleele tăcute

Mult prea mult înghesuite

Se strecoară printre cruci

Umbre vii ,parcă-s năluci ,

Grea durere ,dor fierbinte

Îi aduce spre morminte .

Sub țărâna răvășită

Plânge o viață neâmplinită,

Plânge lacrima ce-o doare

Sub pământ doarme o floare .

Vântul pașii abia-și simte ,

Ocolind cruci și morminte .

Iz  de ceară și tămâie

Să te oprești ,parcă te îmbie,

Chipuri pure și curate ,

De pe cruci te ademenesc ,

Deși-s morți ,parcă trăiesc .

Astăzi ,totuși e-o zi mare ,

Clopotele bat la porți

Este ziua de întânlire ,

Între vii și între morți!...

       - -

Tainic șoapta se înfiripă ,

Se aduc vești de la cei dragi !...

Vântul bate din aripă

Toate sunt atât de vagi!...

Mai rămâne doar în urmă ,

Coji de:ouă ,cozonaci ,

Flori și lumânări aprinse

Zi de paște cu cei dragi .

         - -

Se așterne iar tăcerea ...

Într-o lume adormită !...

Pe ce căi ?. Și-n care lume

De himere și mistere învăluită ?

Peste cer s-a tras cortina ...

Ce se ascunde după ea ?

Numai Domnul poate spune ...

Și Hristos când va-învia .

          - -

Omul taina n-o desleagă ,

El  poartă doar un destin ,

Privilegii să-și aleagă ?

De-l primești ...e dar divin !

Am tresărit când am privit

În ochi -ți mari ,întrebători

Și ca un flux m-a străbătut

Al dragostei fior.

Am înțeles de la început

Că tu esti alesul,

Dar ai plecat nepăsător

Neîncetindu-ți mersul.

Te -am urmărit cum te pierde -ai

Nepăsător și rece

Nu știi că lași în urma ta

Doi ochi arzând ...

Cu dorul te petrece!

-Mergi pe drumul tău, e drumul cel bun.!Pot să te caut?

Prin atingerea de mână ,simte un fluid cald care-i străbate ființa.Același fior miraculos îl simte și Ana.

Oare acestea sunt semne de iubire?se întreabă ea.ROBERT  o privește cu alți ochi,iubirea l-a avrtizat?

Zorile se ivesc în zare.Afost o noapte specială,care le-a deschis porți necunoscute până atunci Ana  de-vine

melanconică.

-Ce a fost asta?Această  noapte îmi va rărâne o amintire vie penteu multă vreme. Noaptea se destramă de-a

binelea Amândoi  privesc în jur, parcă vrând să pecetluiască acolo  noaptea lor cu mireasmă dulce.

Ana se gândește:Robert  este un bărbat  care știe să asulte,dar nu știu mai nimic despre el însă am convingerea

că am un nou prieten.Fac drumul de întoarcere în tăcere gândind fiecarela această noapte magică..La despărțire

  ,Robert o întreabă:Pot să te caut?Mi-ar face mare plăcere.Chipul lui  radia doar fericire.

În noaptea asta am cunoscut o fară deosbită.

                                                         SFĂRȘIT

Dragul meu pirdut în umbră

Te regăsesc numai în vis

Același glas bătut în salbe

Cu un destin ce te-a ucis. 

Din  umbra ta , tu strălucești 

În  nopțile  pline de dor

Te  întorci mereu n-ai , nici-o vină

În noptea mea tu faci lumină.

Viața e un dar

Trăiește-o ca atare ,

Ajut-o să te urce

Nu să te coboare.

Îndeamn-o la voință

Îndeamn-o la răbdare

Și va străluci ca cea

Mai mândră floare!

Ionela își amintește tot parcă toate acestea s ar fi

întâmplat mai ieri. Timpul este însă neiertător nu-i

stă nimic în cale,trece peste noi fără milă lăsând  în

urmă imagini dragi de care sunrem legați,chiar dacă

ne despart mulți de acele vremuri.Ionela își amintește

cu nostalgie de copilăria ei fericită alături de bunici,în

anii de lumină,când nici o grijă nu-i umbrea fericirea.

    Undeva la poalele unei  seculare,unde bunucul își

avea gospodăria a deschis ochii spre lumia înconjură

toare.De aici  pleacă primele amintiri,presărate cu  au

rul și argintul poveștilor fermecate pe care le  ascultam-

de la duioasa mea bunică din partea mamei.Pe o colină

dulce ,învăluită în verdeață, se profilează  căsuța albă și

cochetă,ța marginea pădurii,iar de la șoseaua paralelă cu

apa molcomă a râului, se desprinde  o alee lungă și îngus-

tă, câ să încapă șareta trasă de cei  doi bidivii cu coama stu-

foasă , de care bunicul era tare mândru.

        Adesea ,din peregrinările bunicului, care era pădurar se

întorcea cu câte un pui de cuc căzut din cuib,un pui de iepure

orfan sau chiar un pui de căprioară rănit Puiul de căprioară a

fost cel mai bun prieten al meu de joacă până în primăvară,când

bunicul i-a dat drumul în pădure,că se făcuse mare și era sănătos.

           Am strigat după el ,parcă a înțeles chemarea mea ciuta s-a

întors s-a lăsat mânâiată  pe cornițele ce doar se ghiceau doar ,și

cu pași șovăitori,întorcând mereu capul , s-a pierdut în umbra pădurii

Îl rugam adesea pe bunicul ,să mă ia cu el când pleca în pădure  spe-

rând  să-mi întânlesc prietenul nu puteam crede că ne-am  despărțit-

pentru totdeauna.

            Nu pot uita nici  plecările  bunicului la pescuit,nu departe nu  de-

parte de căsuța lor ,unde râul parcă se odișnește după ce se rostogolise

din stâncă în stâncă.Apa se mișca încet parcă nehotărâtă să coboare spre

șirul de sălcii ce așteptau în vale.Acolo pe mal,cu picioarle goale în apă nu

mai  pridideam să sct peștii din undița bunicului.Eram de ajuror,adunând  păs-

trăvii care se zbăteau în mânile mele.În apă ,arsă de soare și îmbujorată ziua

părea scurtă iar bunicul își aduna sculele ,înhăma caii la căruță și ne întorceam

acasă.Drumul avea un farmec aparte:bunicul  își dădea drumul la traista  cu po-

vești.Acasă bunica ne aștepta cu bunătăți ,cum numai ea știa să facă

Albișor , căluțul cel năzdrăvan știa drumul singur, bunicul s-a prefăcut că doarme ,

ca să-mi demonstreze cum  se descurcă

            De sărbători,de Crăcin și de Paște ,bucuria  mea era și mai mare.Veneau

părinții mei de la București, încărcați cu daruri: jucării ,hăinuțe frumoase ,dulciuri.

Casa era plină de muzică și voie bună.După masă ,mama se apropia de pianul vechi

la care nu umbla nimeni în lipsa ei ,doar bunica îl ștergea de praf.

Mama , cu mânile ei albe și subțiri ,alunecau pe clape cu o febrilitate emoționantă.

Cu ochii închiși ,trăia melodia care se ridică timidă și lină ,umplând  întreaga încăpere.

Toți o ascultau cu smerenie.Acordurile ,când liniștite ,când furioase,invocau drame și

dezastre,iar mama rămânea adesea adâncită în gânduri.Pentru mine a rămas o enigmă

cât a trăit ! eram prea mică să înțeleg și bunicii nu m-au spus nimic crezând că mai

este timp suficient.Așa se face că nu știu prea multe despre părinții mei. Totuși mama

părea ca o ființă care pierduse ceva ,așteptând ceva sau pe cineva.