La mare

Se pare că e prea devreme pentru prima oară 

Se pare că e prea mult pentru a doua oara

Se pare că e doar târziu 

Se pare că, nu știu 

Se poate să fiu prea devreme 

Se poate să fiu pentru tine 

Se poate să nu fiu doar al tau

Se poate mai nimic,mereu

Se poate să încerc mai mult 

Se poate să nu pot atât 

Se poate să mi doresc tot 

Se poate să nu mă vrei deloc 

Se pare că vom încerca 

Se pare că ești VT mea 

Se pare că și tu mă vrei 

Se pare, pupu ți ochii tăi!

  Prima iubire nu se uita niciodata,

  Nici eu nu te-am uitat.

  Te-am așteptat o vreme bună,

  Și uite, s-a meritat.

  Ca te întorci, nu era niciun semn,

  Dar inima mea bătea pentru tine la fel.

  Aveam emoții, speram ca tu să fii,

  Cel care inima mi va înveseli.

  Inima te strigă…ochii te privesc,

  Ești cel pe care mereu o să-l iubesc.

  Te-am așteptat și nu regret,

  Din contră, chiar îți mulțumesc.

  Pentru ca  m-ai învățat să zâmbesc,

  Și mai mult…să te iubesc!

    Ieri pe strada am zărit 

    Un cățel mic,mic.

    Însă,tare îmi era frica,

   Ca sare și mă mănâncă.

  Însă micuțul de el,

  Cauta că sa se joace.

  Era alb și pufos

  Si cu un năsuc frumos.

Îmi iubesc eu limba,

Îmi iubesc poporul,

Îmi iubesc tezaur din greu dobandit!

Îmi iubesc eu ţara,

Îmi iubesc şi neamul 

Îi iubesc pe toţi din toata inima.

Dar oare, eu nu ma vor lăsa....

Ştiu ca gandesc prostii,

Dar daca... 

Ei se vor duce lasându-mă in urma,

Fara regret...

Şi fara emotii?

NU,NU,NU!

Eu îi voi face sa regrete,

Sa se intoarcă, sa ma ia si pe mine cu ei 

În barcă 

Cepoi Viorel

Amară noapte,

E albastră noaptea.

Încă o noapte să întrebăm de tine,

Eu și egoismul,

Noi cu frigul inimii.

Cred că a trecut mai mult de o lună

De când nu te-am mai ținut de mână.

Dar n-am să-i spun nici liniștii

Cât de mult m-a răcit dorul,

Cât de greu înghit nodul...

Noaptea asta nu se mai termină.

De acum, albastrul suntem noi.

Iar cerneala de pe mână,

Speră să te piardă printre foi.

Mi-e dor de Tine și nu pot 

Să Te ascund în taină;

Sufletul mă doare uneori 

Când nu ești cu mine.

Ți-am văzut lacrima ce curgea mereu 

Din ochii Tăi care plângeau întruna,

Când eu mai uit de Tine uneori 

Iar suferința greu m-apasă.

Aș vrea să plâng alăturea de Tine

Să simt și eu povara Ta cea grea;

Să-ți sorb amarul ce pe Tine 

Greu te-apasă.

Te rog să nu mă lași Doamne nicicând 

Când eu mai uit de Tine,

Trezește-mă din somnul morții 

Să nu mă ia vrăjmașul.

Să fim în doi pe vânt şi ploi, Chiar de suntem cu griji şi cu nevoi, Să fim în doi pe acest Pământ, Să fim uniţi până la mormânt. Să fim în doi, iubitul meu, Trupul meu să fie al tău, Inima ta să fie a mea, Să ne iubim toată viaţa aşa. Să nu ne vorbim de rău, Căci martor este Dumnezeu, Căci el o să ne judece în ziua de apoi Să fim în doi, să fim în doi... poezie de Vladimir Potlog

Cu tine cu mine ,cu noi 

Pământul s-a lansat pe orbită 

Și toate sunt bune și clare

Când noi și cu voi 

Dorim să fie bine în lume ,

Nu vrem moarte ,nu vrem război.

Dar răsare ici colo,ca pirul

Războiul distruge orașe ,oamenii mor

Pe cei trimiși ca să moară

Nimeni nu-i întreabă de vor.

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

C'était le temps des « je t'aime »

Nous deux on vivait heureux dans nos rêves

C'était le temps des « je t'aime »

Et puis j'ai voulu voler de mes ailes

Je voulais vivre d'autres amours

D'autres « je t'aime », d'autres « toujours »

Mais c'est de toi que je rêvais la nuit mon amour

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

C'était vouloir et connaître

Tout de la vie, trop vite peut-être

C'était découvrir la vie

Avec ses peines, ses joies, ses folies

Je voulais vivre comme le temps

Suivre mes heures, vivre au présent

Plus je vivais, plus encore je t'aimais tendrement

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi.

Iartă-mi acest capriciu copilăresc

Iartă-mi acest capriciu copilăresc

Iartă-mă, vino înapoi la fel ca înainte

Eu, TE IUBESC prea mult, nu pot trăi fără tine!

Iartă-mi acest capriciu copilăresc

Iartă-mă, vino înapoi la fel ca înainte

Eu TE IUBESC prea mult, nu pot trăi fără tine!

A trecut timpul "iubirii" noastre

Amândoi am trăit fericiți în visele noastre

A trecut timpul "iubirii" noastre

Iar apoi mi-am dorit să zbor cu aripile mele.

Am vrut să trăiesc alte iubiri

Pentru alții care mi-a spus:

"Te iubesc" și "pentru totdeauna".

Dar,TU ești acela pe care-l visez noaptea, dragostea mea.

Iartă-mi acest capriciu copilăresc

Iartă-mă, vino înapoi la fel ca înainte

Eu, TE IUBESC prea mult și nu pot trăi fără tine!

A fost dorința de a învăța

Totul despre viata, poate prea repede

Acesta a fost descoperirea mea, descoperirea vieții,

Cu bucuriile și suferințele ei, cu nebuniile sale.

Am vrut să trăiesc ca și întâia oară

Urmărind orele, pentru a trăi numai în prezent,

Dar, cu cât trăiesc mai mult ofer mai mult.

Iartă-mi acest capriciu copilăresc

Iartă-mă, vino înapoi la fel ca înainte

Eu, TE IUBESC prea mult, nu pot trăi fără tine!

Află-mă-n rime și clădește-mi cuvânt,
Sădește-mă-n soare, să te curăț de patimi.
Acoperă-mi trupul cu negru pământ,
Risipește-mă-n râul acesta de lacrimi...

Fii umbră, lumină, fii fulger, furtună,
Ridică-mi o stavilă cu propriul tău trup.
Să mă pierd, la final, în lumea asta nebună,
De mine și toate aș vrea să mă rup...

Am ars pătimaș în zadar, cu iubire în glas,
Am căzut iar și iar, ca din nou să mă-înalț.
Pe tine, în urmă-mi, am ales să te las,
Căci doar tu ești pasul pe care-l descalț...

Și fiindcă afară e toamnă, e frig, și-i târziu,
Te uită la dansul de frunze risipite în vânt.
Și-amintește-ți atunci când n-am să mai fiu,
Că-n rime mă afli, clădit în cuvânt...

Lasă-mă să tac în nopțile mai grele

În zilele ce nu mi-au fost pe plac

Pentru nopțile ce nu ai fost în ele

Lasă-mă să tac

Când dimineață îmi străpungi privirea

Nu aștepta să-ți spun că-mi ești pe plac

De mă iubești îmi înțelegi tăcerea

Te-aștept la mine,de vii să nu mă lași să tac

Să mă citești cum l-ai citit pe Eminescu

Fiind a mea,să mă preferi un veac

Să mă-nțelegi cum înțelegi pe Minulescu

De sunt ce vrei să nu mă lași să tac

Uscate zilele atârnă pe tulpină

Le smulge timpul alergând irațional

Ucise zboară pe o pajiște străină

Foșnind supuse recviemul natural

Privirea umblă căutând fără lumină

Scânteia ochilor s-a stins emoțional

Șade-ntunericul plângând ziua senină

Murmură misa inspirată cauzal

Tristețea caută speranța clandestină

Ascunsă-n suflet e-mbrăcată rațional

Înfige-n inimă săgeata asasină

Lăsând otrava să pătrundă visceral

Concert de lacrimi se aude în surdină

Curgând vibrează pe obraz un recital

E recviemul scris de liniștea sublimă

Cuvinte calde au murit sentimental

Sufletu-i smuls neașteptat din rădăcină

Zburând se scutură lipsit fundamental

Cade răpus în hipogeu fără de vină

Îi cântă norii recviemul procesual

Cortegiul viselor pierdute mă deprimă

Încolonate se îndreaptă spre sanctuar

Petrec blazate biata inimă infirmă

Sfârșită bate recviemul infernal

Pământul cade năvălind ca o cortină

Ascunde dragostea în gânduri abisal

Iubirea plânge refuzată în surdină

Doar recviemul se aude pe fundal