Viața ca o loterie

lubirea este draga...

Dar cine o sã tragă?

Pentru ea sau pentru tine,

Numai tu stii ce e bine.

lubire cu foc nestins,

În ai tãi ochii ce sclipesc ca cerul...

Cine stie cum o fi gerul?

Sắ stau departe de tine,

Sã se adune ploi si furtuni în mine,

Să nu-ti simt parfumul lângă mine.

lubirea, cu ale sale căi distinse,

Cu emotii si sentimente închise,

Visuri si planuri scrise...

Cine stie cum va fi mâine?

lubirea, cu dorul ei nespus,

Când inima îsi caută răspuns,

În tăcerea noptii lungi,

Cine stie dacă vom mai fi la fel mâine?

Să te iubesc sau să mã las de tine,

Să fiu al tău sau sã rămân pe sine?

lubirea rămâne ca un vis în noapte,

Cine stie ce va fi, când lumânarea se va stinge.

lubirea cu păduri de umbre,

Cu fluturi ce zboară spre văzduh,

Cine stie dacă va fi vreodată,

Sau dacă vom rămâne doar un vis în zori?

Cu fruntea lui cea luminoasă

Și chipul lui cel grăitor,

Ai zice că-i oglinda clară 

A unui mare gânditor.

Coroana frunții arcuită 

Cu forme blânde rotunjită

Subtil la mijloc ascuțită 

Cu armonii ce se îmbină 

Înaltă zveltă și senină.

Podoaba lui șuvițe poartă

De-o parte și de cealaltă

Culori ca sarea și piperul 

Diafane mândre șoapte 

Ale anilor din spate

Stau pe tâmple așezate 

Devin tot mai grizonante.

Părul lung lăsat pe spate 

Frânturi din amintiri furate 

Câteodată spune el

Nu mai e ce-a fost odată

Și că a cam îmbătrânit

Prea tare și prea deodată,

Dar tot mândru și voios

Și tot cu nelipsita-i pleată.

Nu-i bătrân și nu va fi,

Nici acum și niciodată,

Căci sufletul lui cel de copil

N-o să moară niciodată.

E mereu de ajutor,

E un veșnic altruist,

Cu suflet ca de erou,

Cu farmecul unui artist.

E rebel și neclintit,

Dar în suflet puțin trist.

Viața lui este frumoasă,

Dar încă nu știe asta.

Și pare să nu îi pase

Ce frumoasă este viața

Și cum, în felurite feluri,

Poți să îi simți și guști dulceața 

În zori de zi și dimineața.

Doar noi doi și restaurantul japonez.

Lumina slaba pe masa reflecta fata ta

Îmi spui parca „Mai bine rămâneam acasă"

Unde ne am obişnuit cu liniştea

E parte din noi.

Şi acum suntem puși fata în fata sa vorbim,

Dar nu simt ca merge

Asa ca deschide fereastra,

Poate ne trebuie aer

Ca ne intoxicam cu acesta atmosfera,

Care taie orice chef de viata.

Şi ieşim pe străzile aglomerate de sunete tăioase,

Care tipa la noi ca se dam la o parte

Pentru ca blocam mersul lucrurilor frumoase.

Mergem spre podul ce traversează

Marea de probleme tumultuoase,

Îndreptându-ne spre locul rece

Care odată se numea acasă,

Acum a rămas o neluminata casa

Dintre dune-mpădurite,

Argeșul își cată

cale,

Și-i căderea lui curmată

și urmată

de baraje și canale

Și o urbe basarabă.

Așezare-amestecată

Dintre multe neștiute

Cunoscută, mai degrabă,

Catedrala ortodoxă – o biserică arabă.

Loc de basm șeherezad pe tărâm voievodal

Ca o perlă traforată,

O poemă sidefată.

Turlele unduitoare,

Într-un dans oriental,

Monahal

Taj Mahal,

Opalescent.

Dragoste mistuitoare

Necuprinsă,

Prinsă

-N piatră și ciment.

Peste vale,

Stau hotare pietruite

Între vremuri feudale

și prozaice clădiri

Actuale.

Cu iubiri,

Trăiri

Trăite,

Oraș-sat care preface visele în amintiri

Un decor pestriț de iurte

Șandramale

Blocuri, case, fabrici, hale

Peste vale

Și pe burți.

În trecut, oraș de Curte,

Astăzi, un oraș de curți.

Drumurile potecite

Sinuoase

Peticite

Rătăcite

Printre case

 și blocuri coviltirite

Ca în sat

Clopotele bat

Răcnite

Să anunțe-un răposat.

Un bătrân solemn și sobru ca un nuc

Ține pasul clopotelii, tălăngindu-și mersu-n cale

Cu bătrâna lui, agale,

Peste vale

Duc poveri de ei știute - și le duc.

Teii-ncolonați așteaptă

Lung de bulevard,

Horind ca un gard.

Parcă vor să însoțească

Oameni ce pășesc în șoaptă

Să nu rătăcească

Ori să afle scurtătură de la strada dreaptă.

Schit pustiu la San Nicoară

În uitare,

Nepăsare

De muzeu

Ca un Colizeu

Depărtat de oameni, dară

Sus, în zare,

Mai  apropiat de soare

și de Dumnezeu

Din pădurile arame,

Urși domesticiți

De foame

-Cum, necum-

Cu dulăi sălbăticiți,

Ca într-un safari

Stau la marginea răbdării

și de drum.

Lungă, aspră căutare

De însingurare,

Peste munți

Cărunți,

Poenarilor ruine - fortăreață neatinsă de temuți cuceritori,

Are-n prag întreaga vale

(Argeș, urbe și canale)

Sub covorul gros de nori

 de Marius Boacă

În Hristos să ne încredem 

Căci El ne e Pastor,

Călăuza ce ne duce 

Sus în cer la Creator.

Noi trebuie să ne smerim 

Ajutor în El găsim;

S-ajutăm pe fiecare 

Să ajungă la scăpare.

Si dupa atata amar de vreme,

Bratele mi au prins putere,

Ochii mi au capatat vedere,

Iar inima avere.

in mine scantei din el

imi spun sa fac totul altfel,

Dar eu deja am trecut la alt nivel

sau poate ma insel…

Ei trec pe langa mine indiferenți,

O oarecare,zic,

Dar imaginea mea fada

Ascunde-n adânc ceva strălucitor:

Sufletul meu.

Curcubeu de trăiri,simfonie de sentimente,stea nevăzută...

Când cortina-o sa cadă

Va rămâne doar imaginea lui,

Albastra ca un cer senin,sau poate,pentru unii,întunecată,

Căci ce e omul?

Și înger,și demon,de-odata..

Și totuși,cu aripa alb-a iubirii

Mi-am ridicat sufletul dintre ruine,

Nu știu de raiul exista,

Știu doar că iubirea a făcut din mine

Un spirit frumos,ce poate s-o stinge de tot,

Trist destin,

Sau poate-o zbura spre înalt

Legat cu lanțuri

De inima celor iubiți,neîncetat..

câteva semințe negre de susan

scutură

liniile ondulatorii ale destinului;

între timp,

înveți despre răbdare

și despre libertatea nesăbuită.

pegas

alb înaripat 

zburând fulgerând luminând

îndepărtatele tărâmuri ale inspirației-

îndrăgind venerând înfiripând

călăuzitoarea faimoasa

constelație

sunt zile când ard mocnit, fără fum,
ca o țigară uitată alături, pe masă
şi zile când mă adun din frunze şi
resturi de scrum – şi-mi umblu prin cuget
aşa cum umblu prin casă

sunt zile când ochii dinăuntru mă dor
iar spaima pe iris se-aşază ca o pânză
de gheaţă – sunt zile când simt moartea
rece în fiecare por – şi zile când uit totul
sufocat de excesul de viaţă

sunt zile când ard mocnit, efemer,
aşa cum arde focu-n bătrâna mea sobă
de teracotă – sunt zile când sfredelesc
cu privirea neliniștită în cer – şi zile când
mă ferec disperat înăuntru-mi
ca într-o grotă...

ALCOOL ȘI TUTUN 

Momente de pierzare 

Poți sa fi tu cel mai bun 

Te pierzi pe drum frățioare 

De la joaca ajunge viuciu 

Plătești cu anii un sacrificiu 

Pe care poți să-l lași deoparte 

N-ai nevoie stai departe 

De familie te îndepărtezi 

Pe prietenii tu îi crezi 

Ca vor fi mereu cu tine 

Si la rău dar și la bine 

Sună foarte bine oferta 

Insa stai să-mi iau agenda 

Sa ma uit cine-i in spate 

După 12 ani jumate 

De petrecerii, veselii 

De prostii și măgarii 

Chiar ei, prietenii-s departe 

Au fugit cu lașitate 

Când probleme au apărut 

Și lângă mine i-aș fi vrut 

Azi îmi port singurătatea 

Insa poate vine partea 

Când sa fiu poate mai bine 

Dar fără "prieteniii" că-s ruine 

Nu vreau sa numar secunde,
Nu vreau sa stiu cate minute au trecut.
Acele ceasuri rotunde,
Fac ca totul sa para si mai tacut.

Am incercat sa-i scot bateriile,
Dar sunetul sau nu dispare.
Iti rascoleste toate trairile,
Ce vrei sa e uiti cu disperare.

Doar ceasul vorbeste spre seara,
Iar tu il asculti plin de dor
Cazand pe ganduri ciobite iara,
Intr-un tacut dormitor.

Noaptea te gaseste cu ochii deschisi,
Caci mintea ta cu poate sa doarma.
Ganduri se strecoara in ea pe furis,
Iar linistea le transforma in arma.

Nici lacrimile nu-ti mai curg pe fata,
Caci s-au evaporat in tacere.
Incerci sa cauti "speranta"
Dar tot ce gasesti e durere.

Ceasul ce ticaie neincetat,
Descoase tacerea noptii.
Crezand ca ai fost complet uitat,
Te lasi pe mana destinului si a sortii.

Continui sa cred ca dau vina pe un ceas blestemat,
Ce imi cronometreaza viata,
Cand defapt eu sunt cel de blamat
Caci mi-am pierdut demult speranta.

Tristetea nu se masoara in minute,
Si nici nu se cantareste cu gramul.
Toate noptile singuratice ce le ai petrecute
Iti reamintesc de acele memorii pierdute.

Grija de maine sta in secunda,
Iar cea de azi in minut.
Ora reprezinta o tacere profunda,
Iar ziua e incercarea de a afla cine sunt.