Senzație
te caut în priviri
sub felinarul fiecărui trecător
și prind pe ochi străinele sclipiri
te caut ca pe-un nor
în care mai respiri
și eu respir același dor
ce lasă praf
în ploaia de-amintiri
te pierd pictată-n gânduri
sub ne-nțelesul tău înstrăinat
și ard cu tine haosul fluid în rânduri
te pierd în florile de mac
sub plapuma din scânduri
îți savurez durerea fără leac
ce mă omoară-ncet
iar moartea
o preface-n crânguri
Poems in the same category
Timp
Și așa trec zilele mele:
Uitat în zbor îmi este gândul,
Un gând răzleț ce-și pierde numele
Și-s un suflet ce-și așteaptă rândul
La o viață
Monotonă,
Chinuită
Și absentă
Cu puterea unei vrăji
În al vieții ritm turbat
Îmi continui mersul lent
Reamintind
În gând
Cadența picăturilor de lacrimi,
Ce se prelingeau din inimile
Adânc străpunse de iubire
Patimă și durere,
Răcoare și ardoare,
Obsesie și lăsare.
Nu-i niciodată prea târziu
Frumoasa mea,nu-i niciodată prea târziu să furi fără regrete fericirea...
Iar eu n-am să-ți promit nimic din ce știu bine că nu am,
Nu pot ori mai degrabă nu cunosc.
Nu stiu nici calea,drumul sau de taină hartă ce poate să te scoată,
Pe-al bucuriei fără de sfârșit tărâm...
Știu bine însă cine sunt ,îți jur...
Când te iubesc,când te respir,
Sau când te sorb prin orice por,
Nemuritorul meu roșu trandafir cu aripi îngerești ce doar eu ți le văd,
Tu ești!
Nu-i niciodată prea târziu să ierți,să uiți sau să iubești un cerșetor de inimi precum eu sunt...
Nu,n-am uitat să-ți scriu poeme dulci născute dintr-un năvalnic dor,
Ce mă frământă groaznic când ești departe,
Chiar dacă tu acolo-n Dobrovăț te regăsești...
Am înțeles,
N-am ce să-ți reproșez și te iubesc,aștept și iar aștept!
(Horia Stănicel-Vasilica dragostea mea 22 decembrie 2024)
Brațele în care mă regăsesc
Cred că mă înțelegi,fiindcă văd acea sclipire
Din ochii mei, rânjetul ăla lung ca de copil cu-n surâs ideal.
Mă văd fericită alături de al tău braț
M-ai scos din râpa nesfârșită și m-ai adus pe câmpie
Mi se pare ireal.
Îmi alungi până și amarul fierii mele
Cu acei ochi, cu acel stil de a vorbi
Mă faci să nu mai știu ce e real
Mă pierd în jurul a mii de stele
Dar tu când mă găsești în final începi a-mi șopti:
“Nu-ți observ defectele. Nu mai vărsa lacrimi ca n-ai de ce.
Am să găsesc mereu o cale să nu te mai simți ca și cum ai sta pe ace.”
N-am mai simțit de mult acest sentiment de acceptare de sine
Ma faci să mă pot descărca în ale tale brațe
Să mă spun , să-ți spun suspinele
Și să nu mă simt ciudat după ce am terminat
De spus cuvintele de nespus…
Dorință
"Tu nu m-ai înțeles pe mine...
Și nici n-ai vrut să mă-nțelegi..."
Pe-același drum mereu cu tine,
Am vrut cu mine tu să mergi...
Pe-același drum de mântuire...
Să mergem împreună mi-am dorit,
Și-astfel la greaua nostra despărțire...
Să îl slăvim pe DUMNEZEU, că ne-a unit.
Aș vrea ca BUNUL DUMNEZEU,
A mea dorință s-o-mplinească,
De a vedea Sufletul tău, mereu,
Ca vremea mea ușor să treacă.
Scumpei mele soții Valeria, 18 Noiembrie 2022, ora 09:30
Vraja sarutului nocturn
Lasă-mă să te ating cu un sărut
Și să te alint cu-n roșu în obraji,
Ca florile ce-n primăvară cresc,
Pe câmpuri nesfârșite, în veșmânt de vrăji.
Lasă-mă să-ți pictez pe ochi stele,
Și-n părul tău, ca vântul să mă-nșir,
Să ne topim în nopți de catifea,
Cu inimi vibrând, sub cerul de safir.
Lasă-mă să te port prin visuri calde,
Pe aripi de lumină și parfum,
Să fim doi fluturi într-un vals etern,
Să strălucim în roua dimineții, blând.
Poem
Ne-am revăzut în Mall,
Puțin surprinsă de astfel,
Tu erai cu ea,fericit păreai,
Eu cu al meu, care de drag mă săruta.
În acel moment,n-am simțit un anti-regret,
Eram ca o sticla de vin demisec,ce se se lasă cu o picătură, nu știi dacă vrei să mai bei un pic,
Cand blândețea ta ce o așteptai, vine la pachet și c-un trecut zbuciumat,poate și cu o supa la plic.
E-un fel de vii sau nu te mai aștept,
Dar dorul a pătruns și-n oase,
Nu știu, cum l-aș putea scoate,
Din acel trecut simt doar un miros de lemn putred,
M-am rupt de acolo,de momentele acelea, cu greu și nimic, m-am ridicat.
A pătruns acea dezamăgire, și acum sunt tot iubită, dar parcă rece ca zăpada.
Timp
Și așa trec zilele mele:
Uitat în zbor îmi este gândul,
Un gând răzleț ce-și pierde numele
Și-s un suflet ce-și așteaptă rândul
La o viață
Monotonă,
Chinuită
Și absentă
Cu puterea unei vrăji
În al vieții ritm turbat
Îmi continui mersul lent
Reamintind
În gând
Cadența picăturilor de lacrimi,
Ce se prelingeau din inimile
Adânc străpunse de iubire
Patimă și durere,
Răcoare și ardoare,
Obsesie și lăsare.
Nu-i niciodată prea târziu
Frumoasa mea,nu-i niciodată prea târziu să furi fără regrete fericirea...
Iar eu n-am să-ți promit nimic din ce știu bine că nu am,
Nu pot ori mai degrabă nu cunosc.
Nu stiu nici calea,drumul sau de taină hartă ce poate să te scoată,
Pe-al bucuriei fără de sfârșit tărâm...
Știu bine însă cine sunt ,îți jur...
Când te iubesc,când te respir,
Sau când te sorb prin orice por,
Nemuritorul meu roșu trandafir cu aripi îngerești ce doar eu ți le văd,
Tu ești!
Nu-i niciodată prea târziu să ierți,să uiți sau să iubești un cerșetor de inimi precum eu sunt...
Nu,n-am uitat să-ți scriu poeme dulci născute dintr-un năvalnic dor,
Ce mă frământă groaznic când ești departe,
Chiar dacă tu acolo-n Dobrovăț te regăsești...
Am înțeles,
N-am ce să-ți reproșez și te iubesc,aștept și iar aștept!
(Horia Stănicel-Vasilica dragostea mea 22 decembrie 2024)
Brațele în care mă regăsesc
Cred că mă înțelegi,fiindcă văd acea sclipire
Din ochii mei, rânjetul ăla lung ca de copil cu-n surâs ideal.
Mă văd fericită alături de al tău braț
M-ai scos din râpa nesfârșită și m-ai adus pe câmpie
Mi se pare ireal.
Îmi alungi până și amarul fierii mele
Cu acei ochi, cu acel stil de a vorbi
Mă faci să nu mai știu ce e real
Mă pierd în jurul a mii de stele
Dar tu când mă găsești în final începi a-mi șopti:
“Nu-ți observ defectele. Nu mai vărsa lacrimi ca n-ai de ce.
Am să găsesc mereu o cale să nu te mai simți ca și cum ai sta pe ace.”
N-am mai simțit de mult acest sentiment de acceptare de sine
Ma faci să mă pot descărca în ale tale brațe
Să mă spun , să-ți spun suspinele
Și să nu mă simt ciudat după ce am terminat
De spus cuvintele de nespus…
Dorință
"Tu nu m-ai înțeles pe mine...
Și nici n-ai vrut să mă-nțelegi..."
Pe-același drum mereu cu tine,
Am vrut cu mine tu să mergi...
Pe-același drum de mântuire...
Să mergem împreună mi-am dorit,
Și-astfel la greaua nostra despărțire...
Să îl slăvim pe DUMNEZEU, că ne-a unit.
Aș vrea ca BUNUL DUMNEZEU,
A mea dorință s-o-mplinească,
De a vedea Sufletul tău, mereu,
Ca vremea mea ușor să treacă.
Scumpei mele soții Valeria, 18 Noiembrie 2022, ora 09:30
Vraja sarutului nocturn
Lasă-mă să te ating cu un sărut
Și să te alint cu-n roșu în obraji,
Ca florile ce-n primăvară cresc,
Pe câmpuri nesfârșite, în veșmânt de vrăji.
Lasă-mă să-ți pictez pe ochi stele,
Și-n părul tău, ca vântul să mă-nșir,
Să ne topim în nopți de catifea,
Cu inimi vibrând, sub cerul de safir.
Lasă-mă să te port prin visuri calde,
Pe aripi de lumină și parfum,
Să fim doi fluturi într-un vals etern,
Să strălucim în roua dimineții, blând.
Poem
Ne-am revăzut în Mall,
Puțin surprinsă de astfel,
Tu erai cu ea,fericit păreai,
Eu cu al meu, care de drag mă săruta.
În acel moment,n-am simțit un anti-regret,
Eram ca o sticla de vin demisec,ce se se lasă cu o picătură, nu știi dacă vrei să mai bei un pic,
Cand blândețea ta ce o așteptai, vine la pachet și c-un trecut zbuciumat,poate și cu o supa la plic.
E-un fel de vii sau nu te mai aștept,
Dar dorul a pătruns și-n oase,
Nu știu, cum l-aș putea scoate,
Din acel trecut simt doar un miros de lemn putred,
M-am rupt de acolo,de momentele acelea, cu greu și nimic, m-am ridicat.
A pătruns acea dezamăgire, și acum sunt tot iubită, dar parcă rece ca zăpada.
Other poems by the author
Haldă de lumini
E tot în suflet,
tot clădit grămadă,
un fel de haldă
unde ruginesc lumini,
aici valsează gânduri
între pereți furtuna
și urmele-i dezgroapă
cavoul de-amintiri.
E tot aici
c-un fel de șopot -
dezgolindu-mi câte-o taină
mă îmbrăcă în neliniști
ca mireasa-n albe haine,
mă aruncă-n fum de beznă,
unde-s orbii heruvimi,
să-nfloresc a lor privire
cu o haldă de lumini.
E tot aici
cu iz de grații,
un fel de recital din aritmii,
culegeri de-amețeli uitate,
prăfuind întunecimi.
Tot grămadă,
într-un suflet:
și năluci, și dor, și ură
se-mpietresc în piept cerneală
ca rugina pe sculptură.
Și galopând aievea...
îmi adâncesc obscurul
pe albul stins de ziuă
privind o galaxie
în ochii tăi de noapte
ca ultim vizitiu
alunecând cometă
pe-a mării însetare
ce bântuie-n pustiu
și galopând aievea
am pieptănat cu gândul
rătăcitorul nimb
de lună abisală
înaintând la vale
spre negrul pământesc
am îndrăznit să ard
complet în flama
iubirii cardinale
Ca mii de petale
Aleargă-n privire sclipirea de stele,
Din zâmbet sublim se aprinde-o scânteie,
Adoarme durerea și-ți lasă doar vise
Ca mii de petale în flăcări aprinse.
Lacrima-i curge şi seacă-ntr-o clipă,
Suflet se naşte-n privirea topită,
Corola de gânduri umbrește-un mister,
Ca mii de petale scăpate din cer.
Pulsuri de inimi tot bat fericirea,
Cântece sună trezind amintirea,
Imagini prind ochii și dulce te strâng,
Ca mii de petale dansate de vânt.
Admiră de-a pururi cereasca lumină
A ta frumusețe – o zare senină,
Din vise cad îngeri pe-arípi de plăcere
Ca mii de petale cu farmec de stele.
Senzație #4#
simt fiecare strop de apă
arzând pe pielea mea
şi rând pe rând se tot usucă
din vina ochilor ce-ascund
privirea ta
mai știi
că nici fantasmă nu mai sunt
şi fără de atingeri
chiar mă poți atinge
iar hainele-mi se rup
și n-am nici armă
să te opresc de mă dezbraci
până la sânge
simt oxigenul dintre buze
înfulecând magnetizat distanţe
şi-atât de-aproape-ţi simt privirea
încât lumina
se transformă-n gloanţe
aici
acum
oriunde
mă vrei ca pradă-n gândul tău
îmbraci cătușele
ce-n chin îți leagă trupul
şi-aștepți să vină rândul meu
secundele îți taie firul rațiunii
pe care mal suntem
infern sau rai
şoaptele mele trăirile îți scaldă
şi-acum într-un moment
doar eu
sunt tot ce ai
Pustiu...
Pustiu, pustiu de lume,
măști ascunse pe sub piele
cu miros a flori de plastic
plini de dogme și embleme.
Prea pustiu și trist adesea,
mulți aleg în loc de artă:
sex și-atracții efemere,
colorant și apă fiartă.
Chiar pustiu, fără nisipuri
doar coperte primprejur,
lume vie fără suflet-
bec stricat în abajur...
Haldă de lumini
E tot în suflet,
tot clădit grămadă,
un fel de haldă
unde ruginesc lumini,
aici valsează gânduri
între pereți furtuna
și urmele-i dezgroapă
cavoul de-amintiri.
E tot aici
c-un fel de șopot -
dezgolindu-mi câte-o taină
mă îmbrăcă în neliniști
ca mireasa-n albe haine,
mă aruncă-n fum de beznă,
unde-s orbii heruvimi,
să-nfloresc a lor privire
cu o haldă de lumini.
E tot aici
cu iz de grații,
un fel de recital din aritmii,
culegeri de-amețeli uitate,
prăfuind întunecimi.
Tot grămadă,
într-un suflet:
și năluci, și dor, și ură
se-mpietresc în piept cerneală
ca rugina pe sculptură.
Și galopând aievea...
îmi adâncesc obscurul
pe albul stins de ziuă
privind o galaxie
în ochii tăi de noapte
ca ultim vizitiu
alunecând cometă
pe-a mării însetare
ce bântuie-n pustiu
și galopând aievea
am pieptănat cu gândul
rătăcitorul nimb
de lună abisală
înaintând la vale
spre negrul pământesc
am îndrăznit să ard
complet în flama
iubirii cardinale
Ca mii de petale
Aleargă-n privire sclipirea de stele,
Din zâmbet sublim se aprinde-o scânteie,
Adoarme durerea și-ți lasă doar vise
Ca mii de petale în flăcări aprinse.
Lacrima-i curge şi seacă-ntr-o clipă,
Suflet se naşte-n privirea topită,
Corola de gânduri umbrește-un mister,
Ca mii de petale scăpate din cer.
Pulsuri de inimi tot bat fericirea,
Cântece sună trezind amintirea,
Imagini prind ochii și dulce te strâng,
Ca mii de petale dansate de vânt.
Admiră de-a pururi cereasca lumină
A ta frumusețe – o zare senină,
Din vise cad îngeri pe-arípi de plăcere
Ca mii de petale cu farmec de stele.
Senzație #4#
simt fiecare strop de apă
arzând pe pielea mea
şi rând pe rând se tot usucă
din vina ochilor ce-ascund
privirea ta
mai știi
că nici fantasmă nu mai sunt
şi fără de atingeri
chiar mă poți atinge
iar hainele-mi se rup
și n-am nici armă
să te opresc de mă dezbraci
până la sânge
simt oxigenul dintre buze
înfulecând magnetizat distanţe
şi-atât de-aproape-ţi simt privirea
încât lumina
se transformă-n gloanţe
aici
acum
oriunde
mă vrei ca pradă-n gândul tău
îmbraci cătușele
ce-n chin îți leagă trupul
şi-aștepți să vină rândul meu
secundele îți taie firul rațiunii
pe care mal suntem
infern sau rai
şoaptele mele trăirile îți scaldă
şi-acum într-un moment
doar eu
sunt tot ce ai
Pustiu...
Pustiu, pustiu de lume,
măști ascunse pe sub piele
cu miros a flori de plastic
plini de dogme și embleme.
Prea pustiu și trist adesea,
mulți aleg în loc de artă:
sex și-atracții efemere,
colorant și apă fiartă.
Chiar pustiu, fără nisipuri
doar coperte primprejur,
lume vie fără suflet-
bec stricat în abajur...