O lume....

Cine suntem?!

 E Simplu... 

Eu îți sunt străină 

Si tu îmi ești străin..... 

Eu te numesc trecut ... 

Tu ma numești ruină....

Tu ești notitiile mele 

Eu serile de primăvară 

Tu ești complicat 

Nici eu nu sunt ușoară

Tu ești catastrofa 

Eu sunt mereu ceva constant

Eu sunt un vers de o strofa 

Tu ești un dictant

Tu ai nevoie de metafore 

Eu aveam nevoie de tine , 

Tu crezi în miracole 

Eu nu cred în destine 

Tu poți iubi 

Eu nu pot iubi pe nimeni 

Tu poti răni 

Eu pot vindeca pe oricine 

Rămânem străini, 

Deși ne cunoaștem prea bine)

Baladă pentru cel ce n-a mai fost

(cu dor care nu mai întreabă și iubire care nu mai cere)

Nu ți-am scris când tăcerile strigau,

Când umbrele tale dansau prin perdele —

Doar am învățat să respir lipsa ta,

Să iubesc tăcerea — ca pe tine, în stele.

A venit aseară vântul, o umbră,

Să mă-ntrebe cu glasul tău stins:

„Mai plângi?” Iar eu am zâmbit amar,

Cum zâmbești când durerea s-a prins.

Și am lăsat lacrimile să curgă cu ploaia,

Să le poarte pe drumuri străine,

Să nu mai știe nimeni că dor,

Că încă port numele tău în mine.

N-am cerut să te-ntorci. Nici nu mai sper.

Pașii tăi s-au pierdut ca-n vis —

Dar port în mine un cântec fără glas,

Un ecou de tine, nedescris.

Noaptea s-a așternut peste mine ca o rană,

Blândă, dar adâncă, ca un legământ,

Și i-am spus: „E-n altă lume iubirea mea,

Una fără întoarceri, fără cuvânt.”

Stelele – candele oarbe, fără foc,

Luna – o corabie ce-și plânge drumul,

Și cerul e gol, fără tine-n el,

Ca un templu părăsit ce-și uită rostul.

Frunza tremură pe ram ca dorul meu,

Sub fiecare bătaie de vânt —

Tremură, dar nu cade…

Așa cum nici eu nu renunț.

Am păstrat locul tău la fereastra vieții,

De parcă te-ai fi întors vreodată,

Dar știu — nu mai ești nici în zare, nici în vis,

Doar în mine… ca o rană niciodată coaptă.

Și dacă vreodată vei trece prin gând,

Ca o umbră de frunză în visul tăcut,

Să știi că aici, în inima mea care tace,

Ești încă… neșters, netrecut, neminut.

Iar când adorm, te văd ca pe-o icoană —

Într-un colț de cer, prăfuit, neuitat,

Și mă sting câte puțin cu fiecare noapte,

Cu fiecare „te iubesc” nerostit, îngropat.

A.Turcanu

Eu nu-l iubesc pe el, 

Eu mă iubesc pe mine-n ochii lui...

Când eu nu văd nimic,

El vede în mine lumea întreagă....

Și atunci când eu sunt la pământ..

Mă alina vocea lui cea draga...

Eu nu-l iubesc ca trup ....

Și nicidecum ca bancomat

El pentru mine e esența....

Descrierea cuvântului bărbat ❤️

Buburuza cea micuță 

Are fustiță drăguță ,

Un maiou cu bulinele ...

Ochelari cu doua stele

Uite ca sosește vara,

A plecat și primăvara 

La bunica v-om pleca 

Cireșele v-om mânca....

Ca și ele au bulinele 

Înăuntru sâmburele 

Fix ca bulinele mele

Dar mai vreau și căpșunele...

(A.Turcan)

Adio🖤🩶🖤

Adio... Nu , la revedere!...

Te șterg din inima ,din gând....

Adio. O spun cu durere....

Bucăți din suflețel rupând.

Adio...Nu , nu pot uita.

Miros de dor pe haina mea...

Adio! Tu... m-ai omis.

Pentru mine, rămâi vis ....

Autor A. Țurcanu N.D..,

E seara ... Și tu ma aștepți ...

La intrarea în casa se simte miros de crini ... 

Mă apropii , tu îmi repeți...

Ca îmi adori ochii mei pelerini 

Chiar dacă te caut doar pe tine mereu....

Iar privindu te în ochii tai pătrunzători 

Care îmi trezesc cei mai puternici fiori ...

Deja nu am nevoie de nimic....

Nici de flori....Am nevoie doar să mă atingi....

O îmbrățișare.... Să mă topesc ca un fulg ....

Chiar dacă după voi arde pe rug...._

Ochii tai îmi sunt făcliile care mă conduc spre univers... Ceva nemaipomenit...

Iar gândul meu e la foame... Foame de tine 

A.Turcanu 

@reper

De-aș fi în mâna ta o floare,

Pe ale ei petale buza să îți frângi,

Eu aș roși până mă doare,

Iar tu cu stropi de rouă ai să plângi.

Apoi pe frunze să mă mângâi,

Și să mă culci ușor după ureche,

Cu părul ca de aur să mă râzgâi,

De-a pururi să îți fiu pereche.

Aș fi doar primăvară pentru tine,

Te-aș îmbrăca pe veci în curcubeie,

Iar muguri vor erupe din stamine,

Și mii de flori te vor iubi femeie.

Și le vei prinde în buchet pe toate,

Iar inima-ți va fi o uriașă glastră,

Pe care v-oi fura-o într-o noapte,

Ca s-o așez la mine în fereastră

                 IDOL DE VIAȚĂ

Cu mama să seamăn 

Să seamăn cu tata?

Să  caut prin vremuri

Rădăciinile neamuli meu?

Obârșii vechi ce se adapă

Din ascunse izvoare?

Să caut ființa-mi  fragilă

În strat de pământ,de argilă

Că-s amestec de apă și lut

Ideal de viață și scut?

Că  pe o vatră stropită cu sânge

Un neam e hărăzit pe vecie

Să fie stăpân pe destin și pe glie.

S-au înverzit copacii și nici n-am văzut

când s-au născut atâtea frunze distinse,

din toamnă eu zac și dorul mi-l duc

și noaptea te visez de pe frunze căzute, întinse.

La mine e toamnă încă nu-i vară,

doar cerul mă mai ceartă și crede

că am înnebunit de nu vreau să accept

din copaci frunza verde.

Eu rămân la frunze uscate,

îmi place totuși, recunosc și vara,

dar cum să o iubesc și să-i iubesc frunza verde,

când pe tine te-am cunoscut toamna.

De când te cunosc aștept cu nerăbdare

să vii toamna, de asta iubesc tomnele toate,

frunzele verzi mă sperie uneori…

frunzele uscate nu m-au speriat niciodată.

Eu cred că sunt o frunză căzută

și cred că singurul motiv pentru care încă nu am murit de dorul tău vara,

este pentru că te-am cunoscut pe tine, toamna.

Și cred că singurul motiv pentru care nu ți-am scris în realitate încă 

este pentru că iubesc toamna și toamna ne iubește pe noi,

și nu poți să-ți spun că te iubesc așa…

în lipsa ploii.

Mă întrebi curios și cald, ceva de necrezut.

Cum că eu m-aș fi răcit de tine

și iubirea mea pentru tine,

crezi că așa de repede a căzut.

Deși a fost o pauză între noi,

și nu te-am simțit lângă mine,

așteptam să mă săruți cu buzele tale moi,

să mă strângi în brațe tare, să mă lipești de tine.

Nu, băiatul meu brunet, nu m-am răcit de tine.

Simțeam că te sufoc și că prezența mea nu-ți face bine.

Dar mi-ai dovedit contrar și mi-ai explicat cuminte,

cum că de mine îți e dor, și că te-ai învățat minte.

Cu sentimentele confuze și ochii nevinovați,

eu te ascultam pe tine, cât de înflăcărați erați.

Povesteai așa de simplu "A fost o noapte, nu mai mult".

Dar știu că v-ați iubit, de aia tu m-ai pierdut.

M-am retras în bula mea, fără să îmi dau seama,

Și m-am îndepărtat de oameni ca să-mi rezolv inima.

Și îi spuneam cu voce tare, plângând în pumni în noapte,

"Nu poate fi al meu, cu ea poate merge mai departe".

Și uite așa, ai venit atunci și ai întrebat "de ce?",

Eu nu știam la ce te referi, dar tu credeai că sunt rece.

Și privind spre ochii tăi simțeam că fața îmi arde,

Mi-am pus palma spre piept și simțeam inima ce tare bate.

M-ai întrebat simplu, privindu-mă în ochi atent

"Ți-am lipsit? Mă mai iubești?"

Normal ca da...băiatul meu brunet..

Cum ar fii să nu fim?

Să uităm tot ce știm?

Sa învățăm să iubim?

Sa ne cerem iertare?

Scrisă într-o scrisoare,

Cum ar fii?

Sa fim copii?

Să ne îndrăgostim umil,

Uitând de ce va fii.

Cum ar fii?

Să te îndrăgostești de o inima pătată,

Suflată,poate fără viață,

Poate neștiind a iubi,

Poate neștiind a trăi.

Tu sperând că ai,

Ceva să-i dai,ce nu vezi ‘n rai.

Poate ai să-i dăruiești,

Dar poate nu ai sa primești.

Cum ar fii?

Să încă speri în fantezii.

Ne vom revedea într-o altă viață
Schimbați,sau rămași așa,la fel,
Vom fi slabi sau bătrâni la față,
Chiar și mersul nu ne va fi altfel.

Vom trece încet traversând strada
Și ne vom privi nițel din depărtări
Poate că nu ne-o aminti perioada,
Pe când trăiam grămezile de stări

Nici că vrând să întoarcem timpul,
De putem schimba,n-om face nimic
Fiindcă deloc n-ar schimba faptul,
Ce nu-l uitam cândva măcar un pic.

Poate,ne-om apropia unul de altul
Încercând să vorbim câtuși de puțin,
Dar distanța între noi distruge totul
Și rămâi pe vecii decât doar străin.