Ultima stație
Așteaptă-mă, te rog, mai am o stație,
Din drumul ăsta atât de sinuos și greu,
Așteaptă-mă din nou și-n compensație
Voi trece strada pe peronul tău.
Așteaptă-mă, te rog, căci linia e dreaptă,
Sunt sigur că nu mai este atat de mult de mers
Chiar dacă am mai coborât, te rupe și așteaptă
Că-i ultimul tramvai și ultimul meu vers...
Așteapta-mă, te rog, mai am o stație
Mă iartă că ai așteptat atât de mult.
Mă lasă să-ți mai intru-odata-n grație
E stația ce-o știu, n-am unde sa mă mut.
Așteapta - mă, te rog, mai am o stație,
Nu mai e mult și-abia aștept ca să te văd din nou
Mă uit pe geam și am o revelație,
Tramvaiul ăsta merge la depou.
Poems in the same category
Cântec de iubire
C-un râset cald aduci în inimi foc,
surâsul tău o lume ține-n loc
și ceru-ntreg e-n ochii tăi căprui
când tu iubirii zâmbet doar îi spui.
Sclipiri de-argint sub pleoape-s vii,
născute-n vise fără chiar să știi,
în albe nopți aș vrea să-ți fur
săruturi mii și mii iubiri să-ți jur.
În părul tău etern aș vrea să pun
mănunchi de clipe ce mereu apun
și alte clipe ce din timp culeg
să-ți fie-n plete dorul ce îl leg.
Din șoapta gurii mele-n zori de zi
un farmec de viori să pot trezi,
răspunsul dulce-al primei îndoieli
din vorbe reci ce nu au rânduieli.
Iubiri trecute ce mi-au stat în drum
fuioare curg ca umbrele de fum,
te vreau, te-aștept, îți sunt sortit
căci ochii tăi căprui au înverzit.
PĂCAT GREU
E amar sufletul meu
Port în el un păcat greu.
De copil m-am dus în lume
Nu mi-a fost ușor nici bine,
N-am putut să-mi cer iertare
De cea lungă așteptae ;
O scrisoare sau o veste
Ca să știți că mai trăiesc.
Doar eu știu cât vă iubesc
Dragii mei părinții,buni
Dragi și buni ca nișe sfinii
Cine-i de vina?
Oooo lume,lume ..
Am crezut atat de mult in tine si in legamant
Acela facut de dumnezeu ,scris in sufletul meu
Dar astazi nori negri se aduna ,peste munti si peste luna...
Cand lacrima curge ,sufletul plange si inima suspina.
Sunt? ... sau esti oare tu de vina?
Asta-i intrebarea ce asteapta alinarea ...
-U.A
Dar, Doamne, ce bine mint!
Poate că ne vom mai întâlni
Când vom fi mai în vârstă,
Când în minte nu vor mai fi furtuni,
Doar ape limpezi sub lună,
Iar bătaia inimii nebune se va domoli.
Așa că spun, naiv, pierdut în privire,
Că poate atunci voi fi visul tău,
Iar tu, aleasa vieții mele.
Dar astăzi, eu pentru tine sunt haos,
Iar tu, otravă ce-mi îneacă inima.
Și iar îmi spun povești,
Caut cumva să mă conving
Că timpul ne va mai întâlni,
Iar noi vom ști să fim...
O, dar ce frumos mă mai mint!
Ce ţi-aş spune
Îmi sunt zilele anodine
Când cu mine tu nu ești
Aștept strigătul de la tine
Să-nțeleg că mă iubești
Și aștept să aud chemarea
De pe țărmul liniștii
Să îmi ridici disperarea
Și tristețea inimii.
Aș fi..!
Străin aș fi în astă lume
Fără privirea ta senină,
Precum e cerul fără stele
Și soarele lipsit de lună
Sărac aș fi pe-acest pământ
Fără prezența ta lângă mine,
Tot aurul din lume de-aș avea
Nu te-ar putea înlocui pe tine
Nefericit aș fi eu între oameni
Fără ființa ta să fie printre ei,
Întreaga lume mi-ar fi ostilă
Și chiar dușmani, amicii mei
Dar fericit mă simt că tu exiști
Fără a fi străin printre prieteni,
Cel mai bogat făr' niciun cont
Iubit de tine, fără a fi un nimeni!
Cântec de iubire
C-un râset cald aduci în inimi foc,
surâsul tău o lume ține-n loc
și ceru-ntreg e-n ochii tăi căprui
când tu iubirii zâmbet doar îi spui.
Sclipiri de-argint sub pleoape-s vii,
născute-n vise fără chiar să știi,
în albe nopți aș vrea să-ți fur
săruturi mii și mii iubiri să-ți jur.
În părul tău etern aș vrea să pun
mănunchi de clipe ce mereu apun
și alte clipe ce din timp culeg
să-ți fie-n plete dorul ce îl leg.
Din șoapta gurii mele-n zori de zi
un farmec de viori să pot trezi,
răspunsul dulce-al primei îndoieli
din vorbe reci ce nu au rânduieli.
Iubiri trecute ce mi-au stat în drum
fuioare curg ca umbrele de fum,
te vreau, te-aștept, îți sunt sortit
căci ochii tăi căprui au înverzit.
PĂCAT GREU
E amar sufletul meu
Port în el un păcat greu.
De copil m-am dus în lume
Nu mi-a fost ușor nici bine,
N-am putut să-mi cer iertare
De cea lungă așteptae ;
O scrisoare sau o veste
Ca să știți că mai trăiesc.
Doar eu știu cât vă iubesc
Dragii mei părinții,buni
Dragi și buni ca nișe sfinii
Cine-i de vina?
Oooo lume,lume ..
Am crezut atat de mult in tine si in legamant
Acela facut de dumnezeu ,scris in sufletul meu
Dar astazi nori negri se aduna ,peste munti si peste luna...
Cand lacrima curge ,sufletul plange si inima suspina.
Sunt? ... sau esti oare tu de vina?
Asta-i intrebarea ce asteapta alinarea ...
-U.A
Dar, Doamne, ce bine mint!
Poate că ne vom mai întâlni
Când vom fi mai în vârstă,
Când în minte nu vor mai fi furtuni,
Doar ape limpezi sub lună,
Iar bătaia inimii nebune se va domoli.
Așa că spun, naiv, pierdut în privire,
Că poate atunci voi fi visul tău,
Iar tu, aleasa vieții mele.
Dar astăzi, eu pentru tine sunt haos,
Iar tu, otravă ce-mi îneacă inima.
Și iar îmi spun povești,
Caut cumva să mă conving
Că timpul ne va mai întâlni,
Iar noi vom ști să fim...
O, dar ce frumos mă mai mint!
Ce ţi-aş spune
Îmi sunt zilele anodine
Când cu mine tu nu ești
Aștept strigătul de la tine
Să-nțeleg că mă iubești
Și aștept să aud chemarea
De pe țărmul liniștii
Să îmi ridici disperarea
Și tristețea inimii.
Aș fi..!
Străin aș fi în astă lume
Fără privirea ta senină,
Precum e cerul fără stele
Și soarele lipsit de lună
Sărac aș fi pe-acest pământ
Fără prezența ta lângă mine,
Tot aurul din lume de-aș avea
Nu te-ar putea înlocui pe tine
Nefericit aș fi eu între oameni
Fără ființa ta să fie printre ei,
Întreaga lume mi-ar fi ostilă
Și chiar dușmani, amicii mei
Dar fericit mă simt că tu exiști
Fără a fi străin printre prieteni,
Cel mai bogat făr' niciun cont
Iubit de tine, fără a fi un nimeni!
Other poems by the author
In cautarea lui ....Dory
Mă uit la dansul fulgilor de nea,
Ce pică galeș ca-ntr-un hău,
Și mă gândesc, ...ce vreme rea!
Cum oare-i vremea la Bacău?
Și-mi amintesc, ai adormit
Pe muzică de dance, latino,
Eu, recunosc, n-am prea dormit,
Gândindu-mă la Dory și la Nemo...
Viață de om, sau zeu?
E iarnă iarăși, suflet apăsat de "mâine",
Ridic spre cer doar mâinile-mi păgâne
Să prind din fulgii albi ce-și caută pieire,
Ca niște zei ce-au renunțat la nemurire.
Încerc sa smulg din cer o rază roz și-aș vrea
Să-mi umple inima în nemurirea mea,
Dar viața-i fulg ce solitar aleargă -
Îi pleacă și pe zei - ajung întinși pe targă.
E iarnă iarăși, insă de-astă dată, cerul
Este atât de-aproape și vreau să înțeleg misterul,
Misterul vieții scurte, al fulgilor de nea,
Viață de zeu sau om, ...ce aș alege, de-aș putea?
S-au spus toate cuvintele...
S-au spus toate cuvintele-ntre noi,
Si am rămas fără vocabular ales
"Bună, ok, și...da... și nu" abundă-n amandoi
Doar pauzele dintre ele mai au sens...
Privesc plat în oglindă și-aș vrea să îmi dau seama
E frică sau speranță în ochii ăia goi?
Dar descifrez cu-atâta ușurință care-i drama:
S-au spus toate cuvintele-ntre noi.
Si ca-ntr-o piesă proastă în care știi finalul,
La radio anunță câțiva ani de ploi.
Mi-aș lua umbrela, ori fâșul, ori raglanul,
Dar nu mai are rost, ne udă pe-amândoi.
E vreme rea: ...s-au spus toate cuvintele-ntre noi....
Ah, ce Doamnă ești tu, Viață...!
Ce Doamnă prea stilată ești tu, Viață!
Ce haine deocheate ai învățat să-mbraci!
Și ce frumos te machiezi pe față
Și-apoi, atât de inocentă, de toate te dezbraci.
Mă-ndrăgostesc zile la rând de tine
Si-așa cu dor nebun și disperare te doresc,
Dar când privesc oglinda ce râde odios la mine
Îmi vine, de pământ, să te trântesc...
Mă las sedus de-al tau parfum, ce-l porți ca o starletă;
Piciorul fin și-nalt, ce se strecoară de sub fustă
Mă-nebunește și m-adoarme, parc-ai avea baghetă
De vrajitoare, care mă îmbie: "- Ia și gustă!"
Ah! Când frivolă, când parșivă, sau nepăsătoare,
Îmi furi ba ochii, ba îmi spinteci inima,
Îmi rupi și glezna, chiar și gâtul și-mi spui că-i o favoare...
Și tot tu, mai mereu, o faci pe victima...
Ce Doamnă, vai ce Doamnă plină de tandrețe!
Întâi oferi și mă îmbii la multe delectări
Și-atunci când stăm de vorbă, ca două precupețe,
Îmi pomenești despre botezuri, nunți și despre-nmormântări.
Sunt zile-n care nervii mi-i întinzi la maxim
Și te-aș cam părăsi, frumoasă și unică osândă.
Îmi bei și lacrima și sângele, atât de intim
Și nu mai știu de ești feroce sau prea blândă.
Ce Doamnă, vai ce Doamnă esti tu Viață
Când treci, fatidic, pe langa mine, pe celalalt trotuar....!
Am învățat să trec strada - nu mai fi așa hoață!
Nu-i timpul să mă însoțească cortegiul funerar.
....Ce Doamnă, ah, ce Doamnă!
În cimitirul de povești
În cimitirul de povești,
Acolo unde stau la rând
Toți trubadurii unei vieți
Și viața lor de trubaduri,-
Acolo unde te-ntalnești
Și tu si eu, și noi și voi
Cărând bagajul desfacut
Din care curg litere moi.
Acolo unde ochii mari
Și curioși, ...nerăbdători
Pictați cu guașe sidefii
Își strigă versul rafinat
Scăldat de roz și mult ciel
Poate și ocru și cobalt..
Stridențe reci de negru-gri
Și alb-galbui... imaculat...
Mult lut,
Dar foarte diluat...
Acolo unde primprejur
Vezi chipuri cunoscute
Și, vai, atatea chipuri noi
Cu toții alergând grăbit
Să prindem roluri absolute.
Și-n cimitirul de povești
Din manuscrisul unei vieți
Îți scriu câteva rânduri vii
Ce-ți mușcă buzele-n livezi
Și-ți picură nisipul pe picior...
Mai mor puțin și iar învii
Și simt și fluturi și fior
Și-i viață-n mine, viața-n noi.
În cimitirul de povești
Se nasc povești...se scriu povești...
La Multi Ani, femeie!
Femeie, ești gând străpuns de soare,
Mare albastră și margine de lume,
Pictură sacră de sunet și culoare,
Operă vie, în milioane de volume.
Ești dans și cântec, zbucium și odihnă,
Și proză și poem, o mare epopee,
Mă-nchin în față-ți și îți strig in tihnă:
Să fii iubită, La Mulți Ani, femeie!
In cautarea lui ....Dory
Mă uit la dansul fulgilor de nea,
Ce pică galeș ca-ntr-un hău,
Și mă gândesc, ...ce vreme rea!
Cum oare-i vremea la Bacău?
Și-mi amintesc, ai adormit
Pe muzică de dance, latino,
Eu, recunosc, n-am prea dormit,
Gândindu-mă la Dory și la Nemo...
Viață de om, sau zeu?
E iarnă iarăși, suflet apăsat de "mâine",
Ridic spre cer doar mâinile-mi păgâne
Să prind din fulgii albi ce-și caută pieire,
Ca niște zei ce-au renunțat la nemurire.
Încerc sa smulg din cer o rază roz și-aș vrea
Să-mi umple inima în nemurirea mea,
Dar viața-i fulg ce solitar aleargă -
Îi pleacă și pe zei - ajung întinși pe targă.
E iarnă iarăși, insă de-astă dată, cerul
Este atât de-aproape și vreau să înțeleg misterul,
Misterul vieții scurte, al fulgilor de nea,
Viață de zeu sau om, ...ce aș alege, de-aș putea?
S-au spus toate cuvintele...
S-au spus toate cuvintele-ntre noi,
Si am rămas fără vocabular ales
"Bună, ok, și...da... și nu" abundă-n amandoi
Doar pauzele dintre ele mai au sens...
Privesc plat în oglindă și-aș vrea să îmi dau seama
E frică sau speranță în ochii ăia goi?
Dar descifrez cu-atâta ușurință care-i drama:
S-au spus toate cuvintele-ntre noi.
Si ca-ntr-o piesă proastă în care știi finalul,
La radio anunță câțiva ani de ploi.
Mi-aș lua umbrela, ori fâșul, ori raglanul,
Dar nu mai are rost, ne udă pe-amândoi.
E vreme rea: ...s-au spus toate cuvintele-ntre noi....
Ah, ce Doamnă ești tu, Viață...!
Ce Doamnă prea stilată ești tu, Viață!
Ce haine deocheate ai învățat să-mbraci!
Și ce frumos te machiezi pe față
Și-apoi, atât de inocentă, de toate te dezbraci.
Mă-ndrăgostesc zile la rând de tine
Si-așa cu dor nebun și disperare te doresc,
Dar când privesc oglinda ce râde odios la mine
Îmi vine, de pământ, să te trântesc...
Mă las sedus de-al tau parfum, ce-l porți ca o starletă;
Piciorul fin și-nalt, ce se strecoară de sub fustă
Mă-nebunește și m-adoarme, parc-ai avea baghetă
De vrajitoare, care mă îmbie: "- Ia și gustă!"
Ah! Când frivolă, când parșivă, sau nepăsătoare,
Îmi furi ba ochii, ba îmi spinteci inima,
Îmi rupi și glezna, chiar și gâtul și-mi spui că-i o favoare...
Și tot tu, mai mereu, o faci pe victima...
Ce Doamnă, vai ce Doamnă plină de tandrețe!
Întâi oferi și mă îmbii la multe delectări
Și-atunci când stăm de vorbă, ca două precupețe,
Îmi pomenești despre botezuri, nunți și despre-nmormântări.
Sunt zile-n care nervii mi-i întinzi la maxim
Și te-aș cam părăsi, frumoasă și unică osândă.
Îmi bei și lacrima și sângele, atât de intim
Și nu mai știu de ești feroce sau prea blândă.
Ce Doamnă, vai ce Doamnă esti tu Viață
Când treci, fatidic, pe langa mine, pe celalalt trotuar....!
Am învățat să trec strada - nu mai fi așa hoață!
Nu-i timpul să mă însoțească cortegiul funerar.
....Ce Doamnă, ah, ce Doamnă!
În cimitirul de povești
În cimitirul de povești,
Acolo unde stau la rând
Toți trubadurii unei vieți
Și viața lor de trubaduri,-
Acolo unde te-ntalnești
Și tu si eu, și noi și voi
Cărând bagajul desfacut
Din care curg litere moi.
Acolo unde ochii mari
Și curioși, ...nerăbdători
Pictați cu guașe sidefii
Își strigă versul rafinat
Scăldat de roz și mult ciel
Poate și ocru și cobalt..
Stridențe reci de negru-gri
Și alb-galbui... imaculat...
Mult lut,
Dar foarte diluat...
Acolo unde primprejur
Vezi chipuri cunoscute
Și, vai, atatea chipuri noi
Cu toții alergând grăbit
Să prindem roluri absolute.
Și-n cimitirul de povești
Din manuscrisul unei vieți
Îți scriu câteva rânduri vii
Ce-ți mușcă buzele-n livezi
Și-ți picură nisipul pe picior...
Mai mor puțin și iar învii
Și simt și fluturi și fior
Și-i viață-n mine, viața-n noi.
În cimitirul de povești
Se nasc povești...se scriu povești...
La Multi Ani, femeie!
Femeie, ești gând străpuns de soare,
Mare albastră și margine de lume,
Pictură sacră de sunet și culoare,
Operă vie, în milioane de volume.
Ești dans și cântec, zbucium și odihnă,
Și proză și poem, o mare epopee,
Mă-nchin în față-ți și îți strig in tihnă:
Să fii iubită, La Mulți Ani, femeie!