Bătrânica hoață în turcă

La un magazin de haine second-hand,

Luate, adunate, răsfirate de la orice brand,

O cucoană trecută de prima tinerețe, căci avea cam în jur de 70 de ani, se uită la bustiere,

Sora mai mare a Ceciliei, proprietara magazinului, se uită la femeia cu gesturi grosiere,

O vede că tot stă și moșmondește,

Parcă nimic nu-i mai tihnește,

Trece pe lângă rafturile cu bluze,

Le alege doar pe cele ce au imprimeu cu meduze,

Pune, pune, îndeasă în plasă tot ce găsește,

Nu prea pare că se grăbește,

Mișcările sunt lente,

Nu cedează sub privirile atente

Ale șefei magazinului,

Ce tușește măgărește, admirând poza buletinului,

Bătrânica noastră hoață,

Nu are absolut nicio greață,

Pentru că pofta inimii o răsfață,

S-a produs o boroboață,

La un moment dat, șefa magazinului o întreabă,

,,Aveți sacoșe grele, ați mai fost și pe la alte magazine bănuiesc?",dar baba glumeață îi răspunde: ,,Ia vezi-ți fă de treabă!"

Imposibil să accepte ea o nesimțire ca aceasta, o ia la puricat, bluză cu bluză, 

Bătrâna chiar pare confuză,

Îi spune frumos că le-a primit cadou pe multe, foarte multe dintre ele, că a fost recent onomastica ei și de aceea este încărcată cu acele sacoșe,

Și toate cele șapte broșe,

Care din magazin erau luate,

De bătrânică erau de mult uitate,

,, Aveți vreo explicație pentru toate produsele pe care le cărați cu dumneavoastră dintr-un loc într-altul?"

,,Nu știu, nici nu știu cum îmi arată patul."

,,De ce ați mai venit la cumpărături, atunci?"

,,Am vrut să văd ceva frumos?

,, Mă mințiți frumos?"

,,Ce mai înseamnă de fapt frumos?"

,,Mai lăsați-mă cu prefăcătoria asta, că mă prind și singură"

,,Mai uit, da, dar am plătit tot ce am avut de luat, nu sunt genul care fură"

,,Dacă nu vă amintiți de șapte broșe, tot așa veți lua tot magazinul și nu veți ști că l-ați luat"

,,Cum se poate? Vă îndoiți de moralitatea mea?"

,,Ce mai e moral la lumea care a uitat să fie morală?..."

Rămânând cu această întrebare, bătrânica se apucă să scoată și din poșetă, din fustă, din mâneci, de după cercei, de sub pălărie, tot ce a luat și nu a achitat..

Bine, sperăm că nu veți fura și data viitoare,

Că este o greșeală morală destul de mare.

Die alte Diebin

In einem Gebrauchtwarenladen,

Genommen, gesammelt, durchsucht von jeder Marke,

Eine alte Frau, die ihre besten Jahre hinter sich hat, denn sie war etwa 70 Jahre alt, blickt auf die Bustiers,

Cecilias ältere Schwester, die Ladenbesitzerin, blickt die Frau mit unhöflichen Gesten an,

Er sieht sie immer noch da sitzen und schmollen,

Es ist, als könnte ihn nichts beruhigen,

Gehen Sie an den Blusenständern vorbei,

Er wählt nur die mit Quallen-Aufdruck,

Stecke, stecke, stopfe alles ins Netz, was er findet,

Er scheint es nicht eilig zu haben,

Bewegungen sind langsam,

Unter den wachsamen Augen gibt es nicht nach

Vom Filialleiter,

Was hustet der Esel, das Bild des Bulletins bewundernd,

Unser alter Dieb,

Er hat absolut keine Übelkeit,

Weil der Herzenswunsch ihm nachgibt,

Es gab einen Aufruhr,

Irgendwann fragt der Ladenleiter sie:

„Du hast schwere Taschen, ich vermute, du warst auch in anderen Geschäften?“, aber die lustige alte Dame antwortet: „Schau mal, mach deinen Job!“

Für sie ist es unmöglich, eine solche Gefühllosigkeit zu akzeptieren, sie nimmt sie gelassen hin, Bluse für Bluse,

Die alte Dame sieht wirklich verwirrt aus,

Er erzählt ihr nett, dass er viele, viele davon geschenkt bekommen hat, dass vor kurzem ihr Namenstag war und sie deshalb mit diesen Taschen beladen ist,

Und alle sieben Broschen,

Die aus dem Laden genommen wurden,

Als alte Frau waren sie lange vergessen,

„Haben Sie eine Erklärung für all die Produkte, die Sie von Ort zu Ort mit sich führen?“

„Ich weiß es nicht, ich weiß nicht einmal, wie mein Bett aussieht.“

„Warum bist du dann zum Einkaufen gekommen?“

„Wollte ich etwas Schönes sehen?

„Lügst du mich nett an?“

„Was heißt eigentlich schön?“

„Lass mich mit diesem Vorwand, denn ich kann mich alleine erwischen“

„Ich vergesse es, ja, aber ich habe für alles bezahlt, was ich mitnehmen musste, ich bin nicht der Typ, der stiehlt.“

„Wenn du dich nicht an sieben Broschen erinnerst, nimmst du trotzdem den ganzen Laden und weißt nicht, dass du sie genommen hast.“

"Wie ist es möglich? Zweifeln Sie an meiner Moral?“

„Was ist moralisch an der Welt, die vergessen hat, moralisch zu sein?“

Bei dieser Frage bleibend, beginnt die alte Frau, alles, was sie mitgenommen und nicht bezahlt hat, aus ihrer Handtasche, aus ihrem Rock, aus ihren Ärmeln, hinter ihren Ohrringen, unter ihrem Hut zu entfernen.

Okay, wir hoffen, dass du das nächste Mal nicht stiehlst,

Dass es ein ziemlich großer moralischer Fehler ist.

(sau reclamă la sirop de tuse)

Numeri minutele, secundele, nanosecundele, până vine ziua cea mare în care trebuie să pleci la aeroport. Te bucuri extrem de mult, te-ai pregătit pentru acest schimb de experiență, ți-ai luat baterie externă, șlapi (atât simpli, cât și pufoși), încărcător, căști, cărțile lui George Bacovia, că știi că îți plac, haine (pijamale, geci groase, cele mai groase pe care le-ai putut găsi, deși timpul ne va spune cât de groase mai sunt), adidași, ghete, pantofi cu toc (deși nu cred că va fi nevoie), role (nu strică puțină distracție din când în când), ceas de buzunar, ceas rezistent la apă, mâncare (mai mult sandwich-uri cu felii de brânză din acelea pătrățoase de la Hochland, biscuiți sărați), unghieră, pastă de dinți, periuță de dinți, lanternă, lăsăm bricheta și briceagul acasă, că e posibil să ne oprească și să ne ceară tot felul de explicații...ce era să uităm?...A, da... ață dentară, încă mai ai aparat dentar și trebuie să ai mare grijă cum îl întreții. Împachetăm tot frumos și plecăm.

Este ora 4:45 dimineața, ne aflăm în fața aeroportului. N-am mâncat nimic, luăm câte ceva de la automatele pe care le găsim. Suntem supuși tuturor verificărilor posibile și imposibile, mergem și la baie, o mașinuță ne duce până la avion. În avion ne căutăm locul, ne așezăm, ne uităm prin niște reviste de modă și preparate locale, edițiile sunt bilingve, pe o pagină au textul în engleză, pe următoarea în finlandeză.

După un zbor de trei ore și jumătate, ajungem și în Finlanda. A durat ceva mai mult, pentru că mergem în nordul Finlandei. E cam aiurea că am ales să merg singură, pentru că trebuie să mă bazez doar pe ospitalitatea localnicilor. Mergem așadar la cămin, primim o cheie a camerei de la administrator și ce să vedem? Vom mai avea alte 4 colege de cameră... Îmi arată noile colege și unde este bucătăria, de asemenea, îmi explică într-o engleză, cu un puternic accent finlandez, că avem și suport pentru farfurii, doar că nu prea este indicat să mănânc acolo în lunile de toamnă, că vin gândaci, și nu știu ce. Și în alte camere din cămin voi mai găsi aceste viețuitoare doar toamna și primăvara, în rest e ok.

Am ajuns acolo spre sfârșitul lunii noiembrie, deci nicio problemă să fie nevoie de deratizare sau ceva, doar că este extrem de frig.

În zilele care au urmat, am avut grijă să port cea mai groasă geacă din toate cele pe care mi le-am adus, doar că gecile cumpărate din Romania nu prea mă ajută la condițiile meteo din nordului Finlandei. Acestea fiind spuse, cam la o săptămână și jumătate de când am ajuns acolo, a început să mă usture în gât. Nu am dat prea multă importanță, îmi vedeam de ale mele. Mergeam să îmi iau supă de la cantină, aveau de două feluri: de dovlecei și de șuncă. Mi-am luat de șuncă, că mi-am închipuit că ar fi mai gustoasă. Ți-ai găsit... înghițeam tare greu bucățile de șuncă din cauza amigdalelor inflamate de la gerul de -34°C. Și asta nu era tot, îmi alesesem semestrul de iarnă, urmau zile și cu -54°C.

Durerile în gât de agravau și mai mult. Mă uitam prin geamantan, nu găseam nimic pentru durerile de gât, nici măcar dropsuri. M-am lămurit, am început să caut o farmacie prin apropiere, cu Google Hărți și cu Street View. Până să găsesc farmacie, găsesc orice bancă, spălătorie auto, locuri unde se face inspecția tehnică periodică la mașini, am trecut până și pe lângă un hotel, care, de fapt, e format din igluuri făcute din sticlă groasă, săracii turiști care se cazează acolo, nu au pic de intimitate, tot se vede. 

Farmacistele la care ajung recomandă un sirop cu un nume kilometric, în minunata lor limbă, nici nu încape pe etichetă, e despărțit în silabe. Dacă îl recomandă, eu îl iau, doar că am început să am o tuse ca de măgar combinat cu broască care orăcăie. Atrag toate privirile când încep. Merg și la cursuri, ce să facem? Mă apucă în timpul prelegerilor foarte importante, n-am trecut nici jumătate de oră și mă roagă lumea, atât colegii, cât și profesorii, să stau în hol să-mi iau notițele. Așa azi, așa mâine, până mă întreb ce e cu siropul pe care îl iau. Cică fluidifică secrețiile din piept pentru a putea tuși, de aceea abia după a 25-a tuse, pot spune că răsuflu mai bine.

Colegele de cameră nu trebuiau să comenteze de tuse, că și eu le suportam, ba că veneau rând pe rând, una pe la 11 noaptea, alta pe la 1, alta pe la 3 dimineața din nu știu ce pub-uri, crâșme, birturi și discoteci doar de ele știute și trânteau ușa de la intrarea în cameră, nu se uitau că lumea încearcă să doarmă. După se puneau să se uite pe YouTube minim două ore de la venirea fiecăreia, după începeau să sforăie. Înțelege-le că da...au viață activă și nu știu ce. Se prea poate ca fix din cauza lor să fi răcit. Cu ele pierdeam minim trei ore de somn pe noapte, iar cu avionul e mai greu să rezervi plecări, veniri, nu e ca și când am merge cu microbuzul de la Spătărești la Pașcani.

În concluzie, aveți mare grijă ce țară vă alegeți pentru Erasmus, ce perioadă a anului și ce haine vă luați cu voi, nu e o plăcere să nu poți merge la cursuri că ai răcit și trebuie să ai grijă singur de tine, pe cont propriu.

La un magazin de haine second-hand,

Luate, adunate, răsfirate de la orice brand,

O cucoană trecută de prima tinerețe, căci avea cam în jur de 70 de ani, se uită la bustiere,

Sora mai mare a Ceciliei, proprietara magazinului, se uită la femeia cu gesturi grosiere,

O vede că tot stă și moșmondește,

Parcă nimic nu-i mai tihnește,

Trece pe lângă rafturile cu bluze,

Le alege doar pe cele ce au imprimeu cu meduze,

Pune, pune, îndeasă în plasă tot ce găsește,

Nu prea pare că se grăbește,

Mișcările sunt lente,

Nu cedează sub privirile atente

Ale șefei magazinului,

Ce tușește măgărește, admirând poza buletinului,

Bătrânica noastră hoață,

Nu are absolut nicio greață,

Pentru că pofta inimii o răsfață,

S-a produs o boroboață,

La un moment dat, șefa magazinului o întreabă,

,,Aveți sacoșe grele, ați mai fost și pe la alte magazine bănuiesc?",dar baba glumeață îi răspunde: ,,Ia vezi-ți fă de treabă!"

Imposibil să accepte ea o nesimțire ca aceasta, o ia la puricat, bluză cu bluză, 

Bătrâna chiar pare confuză,

Îi spune frumos că le-a primit cadou pe multe, foarte multe dintre ele, că a fost recent onomastica ei și de aceea este încărcată cu acele sacoșe,

Și toate cele șapte broșe,

Care din magazin erau luate,

De bătrânică erau de mult uitate,

,, Aveți vreo explicație pentru toate produsele pe care le cărați cu dumneavoastră dintr-un loc într-altul?"

,,Nu știu, nici nu știu cum îmi arată patul."

,,De ce ați mai venit la cumpărături, atunci?"

,,Am vrut să văd ceva frumos?

,, Mă mințiți frumos?"

,,Ce mai înseamnă de fapt frumos?"

,,Mai lăsați-mă cu prefăcătoria asta, că mă prind și singură"

,,Mai uit, da, dar am plătit tot ce am avut de luat, nu sunt genul care fură"

,,Dacă nu vă amintiți de șapte broșe, tot așa veți lua tot magazinul și nu veți ști că l-ați luat"

,,Cum se poate? Vă îndoiți de moralitatea mea?"

,,Ce mai e moral la lumea care a uitat să fie morală?..."

Rămânând cu această întrebare, bătrânica se apucă să scoată și din poșetă, din fustă, din mâneci, de după cercei, de sub pălărie, tot ce a luat și nu a achitat..

Bine, sperăm că nu veți fura și data viitoare,

Că este o greșeală morală destul de mare.

Den gamle tyven

I en bruktbutikk,

Tatt, samlet, bla gjennom fra alle merker,

En gammel kvinne som har gått sin beste alder, for hun var rundt 70 år gammel, ser på bustiere,

Cecilias storesøster, butikkeieren, ser på kvinnen med frekke gester,

Han ser henne fortsatt sitte og surmule,

Det er som om ingenting kan roe ham ned,

Gå forbi blusestativene,

Han velger bare de med manettrykk,

Putte, putte, stappet i nettet alt han finner,

Han ser ikke ut til å ha det travelt,

Bevegelsene er sakte,

Den gir seg ikke under de våkne øynene

Av butikksjefen,

Hva hoster eselet, beundrer bildet av bulletinen,

Vår gamle tyv,

Han har absolutt ingen kvalme,

Fordi hjertets lyst overgir det,

Det ble et opprør,

På et tidspunkt spør butikksjefen henne:

"Du har tunge sekker, jeg mistenker at du har vært i andre butikker også?", men den morsomme gamle damen svarer: "Se, gjør jobben din!"

Umulig for henne å akseptere ufølsomhet som dette, hun tar det med ro, bluse for bluse,

Den gamle damen ser virkelig forvirret ut,

Han forteller henne pent at han fikk mange, mange av dem i gaver, at det nylig var navnedagen hennes, og at det er derfor hun er lastet med de posene,

Og alle de syv søljene,

Som ble tatt fra butikken,

Som en gammel kvinne var de lenge glemt,

"Har du noen forklaring på alle produktene du har med deg fra sted til sted?"

"Jeg vet ikke, jeg vet ikke engang hvordan sengen min ser ut."

"Så hvorfor kom du og handlet?"

"Ville jeg se noe vakkert?

"Lyver du pent for meg?"

"Hva betyr egentlig vakker?"

"La meg stå med dette påskuddet, for jeg kan ta meg selv alene"

"Jeg glemmer, ja, men jeg betalte for alt jeg måtte ta, jeg er ikke typen til å stjele"

"Hvis du ikke husker syv brosjer, vil du fortsatt ta hele butikken og ikke vite at du tok den"

"Hvordan er det mulig? Tviler du på min moral?"

"Hva er moralsk med verden som har glemt å være moralsk?"

Forblir med dette spørsmålet, begynner den gamle kvinnen å fjerne alt hun tok og ikke betalte for fra vesken, fra skjørtet, fra ermene, bak øredobber, under hatten.

Ok, vi håper du ikke stjeler neste gang,

At det er en ganske stor moralsk feil.

Să facem o călătorie așa în timp,

Ne alegem perioada, peste 10 ani,

Îi mai adăugăm ani Ceciliei,

Frumoasă întotdeauna, indiferent de vârstă,

Frumusețea izvorăște din interiorul ei,

Și se reflectă prin naturalețea ei, simțul umorului, felul ei de a armoniza culori din game cromatice apropiate, prospețimea ei, mereu miroase a cele mai interesante flori indiene, tot ansamblul trăsăturilor care o descriu,

Frumusețea se păstrează, ba chiar mai mult, odată cu vârsta, Cecilia devine mult mai jovială, mai glumeață, mai tolerantă, mai relaxată, mai jucăușă, are o personalitate mai efervescentă să spunem...

La fel de glumeți am putea fi când am relata o întâmplare destul de unică din viața Ceciliei,

La 50 de ani, Cecilia pronunță cuvinte la fel de rapid, de muzical și de corect, cum o făcea pe vremuri,

Totuși, mai sunt și cuvinte sau jocuri de cuvinte care o pun în dificultate, reprezintă o provocare destul de jenantă atunci când se vede nevoită să vorbească în public,

Tot așa putem spune că a pățit și când era la picnic, admiră iarba de un verde smarald,

Toată familia adunată, pe pajiște, alături de vacile care zburdau liniște și molfăiau buruieni, cum mă îndopam în exces, în copilărie, cu gumă din aceea de făcut baloane, cu diametru mare cât luna,

Îmi este practic imposibil să măsor, dar oricum, ieșeau niște baloane destul de măricele,

Cecilia se simte bine, râde, zâmbește, mai mult decât ar fi făcut-o în 50 de ani, îi plac persoanele care au simțul umorului bine dezvoltat, doar că are loc un fenomen straniu, de când a renunțat la dinții ei naturali, în favoarea protezei,

Dentistul i-a recomandat fațetele dentare, dar ea nu, că le pierde ca pe piesele de la jocuri și vrea oricum să se asigure că noua dantură va fi completă și corect făcută, exact ca pentru gura ei, 

Punându-i o substanță cu gust de ciment în gură, dentistul a luat mulajul pentru proteză,

Pește două săptămâni, a fost anunțată să vină să și-o ia și să o folosească cu încredere, că este finisată din toate punctele de vedere,

Cecilia, bucuroasă din cale afară, o ia, face exerciții să se obișnuiască cu ea,

Au trecut cam două săptămâni de când o are, dar Cecilia este o fată adaptabilă, nimic nu o poate face să renunțe la veselia ei, nici chiar faptul că sunt alți dinți,

Era cu prietenii pe pajiște, ce se gândi ea, nimic altceva decât să își exerseze dicția cu noua proteză, rostind calm, cu oarecare precauție, jocuri de cuvinte,

Și zise fata: "She sells seashells by the seashore",

Proteza căzu, se desprinse instantaneu, se putea vedea că ceva nu se întâmplă tocmai firesc, din felul cum i se mișca mandibula,

Proteza ateriză direct în paharul cu vișinată,

Cecilia rămase uimită de ce prostie a avut loc,

Oare ce a făcut dentistul când i-a fixat-o? Se gândea că vrea să fie la pescuit, nu să o ajute pe ea să aibă o dantură mai puțin știrbă, nici cu strungăreața nu a prea ajutat-o, scuzându-se politicos, foarte profesional, spunându-i că de asemenea lucrare dentară se ocupă medicul ortodont, nu dentistul.

Cecilia nu mai știe ce să mai creadă, cum să mai vadă lucrurile pentru a ajunge la un numitor comun cu concluziile ei,

Își imaginează că dentistul doar a păcălit-o, profitând de naivitatea ei, i-a făcut proteza la repezeală, neținând cont de particularitățile gurii ei, de toate detaliile la care ar fi trebuit să se fi uitat, i-a luat banii și a lăsat-o cu o proteză ce lasă de dorit,

Nervoasă, Cecilia nu mai ezită, își deschide repede telefonul (mai are doar 20% baterie, deci trebuie să își reverse frustrările repede și eficient), din lista de contacte îl selectează pe doctorul care i-a făcut acest cadou,

Începe cu polologhiile ei: ,, Bună ziua, (nu știu cât ar mai putea fi de bună) domnule doctor, mă numesc Cecilia, am 50 de ani și am fost la dumneavoastră în urmă cu două săptămâni pentru o proteză, mi-ați luat măsurători, totul a decurs bine la parte de organizare, materialele sunt rezistente, cred că voi putea folosi proteza mulți ani de acum înainte. Singura mea problemă știți care este? Îmi cade din gură de fiecare dată când vreau să vorbesc, nu mă lasă să bolborosesc nici măcar două cuvinte, e groaznic să nu poți vorbi, să nu poți exprima ce ai pe suflet..."

Doctorul:,, Păi, cu mine acum cum vorbiți?"

Cecilia, pe un ton răstit:,, Domnule doctor, vă bateți joc de mine????!!! Am o problemă cu proteza pe care mi-ați creat-o!! Vă rog să vă ocupați în cel mai scurt timp!"

Vine Cecilia la consultații, doctorul se uită, o întreabă pe pacientă mai mult ca și când ar sfătui-o:,,Dar de Corega ați auzit? Știți măcar ce este?

Cecilia: ,, Bineînțeles că știu, este lipiciul pentru proteze."

Doctorul:,, Dacă știți, de ce nu folosiți?"

Cecilia stă și se gândește, face ea și acest compromis și cumpără Corega. După câteva nopți, gingia s-a obișnuit cu produsul, mai mult decât atât, Cecilia recomandă cu căldură Corega, pentru o dantură bine fixată.

Cecilia:,,Este produsul care nu m-a dezamăgit niciodată chiar de la prima aplicare! Corega mi-a schimbat viața!"

Tehdään matka ajassa näin,

Valitsemme ajanjaksomme, yli 10 vuotta,

Lisäämme vuosia Ceciliaan,

Aina kaunis, iästä riippumatta,

Kauneus kumpuaa hänen sisältä,

Ja se heijastuu hänen luonnollisuudessaan, hänen huumorintajussaan, hänen tavassaan harmonisoida värejä läheisiltä kromaattisilta alueilta, hänen raikkauteensa, joka tuoksuu aina mielenkiintoisimmista intialaisista kukista, kaikissa häntä kuvaavissa piirteissä,

Kauneus säilyy, jopa enemmän, iän myötä Ceciliasta tulee paljon iloisempi, hauskempi, suvaitsevaisempi, rennompi, leikkisämpi, hänen persoonallisuutensa on kuohuvampi, sanotaanko...

Voisimme olla yhtä hauskoja, kun kerroimme melko ainutlaatuisen tapauksen Cecilian elämässä,

50-vuotiaana Cecilia lausuu sanat yhtä nopeasti, musiikillisesti ja oikein kuin ennen,

On kuitenkin myös sanoja tai sanaleikkejä, jotka hänet vaikeuksiin, ne ovat melko kiusallinen haaste, kun hän huomaa joutuvansa puhumaan julkisesti,

Voimme myös sanoa, että se tapahtui, kun hän oli piknikillä ihaillen smaragdinvihreää ruohoa,

Koko perhe kokoontui niitylle hiljaa röyhkeilevien ja rikkaruohoja möhkälevien lehmien viereen, kuinka lapsena huutelin itseäni ylimääräisellä purukumilla, jolla valmistettiin ilmapalloja, joiden halkaisija oli yhtä suuri kuin kuu,

Minun on käytännössä mahdotonta mitata, mutta joka tapauksessa sieltä oli tulossa melko suuria ilmapalloja,

Cecilia voi hyvin, hän nauraa, hymyilee, enemmän kuin 50 vuoteen, hän pitää ihmisistä, joilla on hyvin kehittynyt huumorintaju, tapahtuu vain outo ilmiö, koska hän luopui luonnollisista hampaistaan proteesi,

Hammaslääkäri suositteli viiluja, mutta hän ei tee, koska hän menettää ne kuin pelinappulat ja haluaa varmistaa, että uudet hampaat ovat täydelliset ja oikein tehty, aivan kuten hänen suunsa.

Hammaslääkäri laittoi sementin makuista ainetta hänen suuhunsa ja otti muotin hammasproteesille,

Kaksi viikkoa myöhemmin häntä kehotettiin hakemaan se ja käyttämään sitä luottavaisin mielin, että se oli kaikin tavoin valmis,

Cecilia, iloinen saadessaan olla poissa tieltä, kestää sen, harjoittelee tottuakseen siihen,

Siitä on noin kaksi viikkoa, mutta Cecilia on sopeutuvainen tyttö, mikään ei saa häntä luopumaan iloisuudestaan, ei edes se, että on muita hampaita.

Hän ajatteli, että hän oli ystäviensä kanssa niityllä, hän ajatteli harjoittaen sanktiota uudella proteesilla, rauhallisesti, varovaisesti sanoen sanaleikkejä,

Ja tyttö sanoi: "Hän myy simpukankuoria meren rannalla",

Proteesi putosi, se irtosi heti, voit nähdä, että jokin ei ollut aivan luonnollista, leuan liikkumisesta,

Proteesi laskeutuu suoraan kirsikkalasiin,

Cecilia oli hämmästynyt siitä, mitä hulluutta oli tapahtunut,

Mitä hammaslääkäri teki korjattuaan sen? Hän luuli haluavansa kalastaa, ei auttaa häntä saamaan vähemmän vinoja hampaita, hän ei myöskään auttanut häntä paljon sorvin kanssa, pyysi anteeksi kohteliaasti, erittäin ammattimaisesti ja kertoi hänelle, että tällainen hammashoito on oikomislääkäri, ei hammaslääkäri. .

Cecilia ei enää tiedä mitä uskoa, miten nähdä asiat päästäkseen yhteiseen nimittäjään johtopäätöksillään,

Hän kuvittelee, että hammaslääkäri vain huijasi häntä, käyttämällä hyväkseen hänen naiiviustaan, teki hänelle proteesin kiireessä, ottamatta huomioon hänen suunsa erityispiirteitä, kaikkia yksityiskohtia, joita hänen olisi pitänyt katsoa, otti häneltä rahat ja jätti hänelle proteesin, joka jättää paljon tehtävää. olla haluttu,

Hermostunut Cecilia ei enää epäröi, hän avaa nopeasti puhelimensa (hänellä on vain 20 % akkua jäljellä, joten hänen on purettava turhautumisensa nopeasti ja tehokkaasti), hän valitsee yhteystietoluettelosta lahjan antaneen lääkärin,

Hän aloittaa anteeksipyynnöllään: ,, Hei, (en tiedä kuinka hyvä se voisi olla) lääkäri, nimeni on Cecilia, olen 50-vuotias ja kävin kaksi viikkoa sitten proteesissa, otit minulle mitat, kaikki sujui organisoinnin suhteen, materiaalit ovat kestäviä, uskon, että voin käyttää proteesia vielä monta vuotta. Ainoa ongelmani, tiedätkö mikä se on? Se putoaa suustani joka kerta, kun haluan puhua, se ei anna minun mumiseta edes kahta sanaa, on kauheaa olla puhumatta, kun ei voi ilmaista mitä mielessäsi on..."

Lääkäri: No, miten sinä nyt puhut minulle?"

Cecilia, ankaralla äänellä:,, Tohtori, vitsailetko????!!! Minulla on ongelma minulle luomasi proteesin kanssa!! Käsittele se mahdollisimman pian!"

Cecilia tulee neuvolaan, lääkäri katsoo, hän kysyy potilaalta enemmän kuin neuvoisi häntä:,,Oletko kuullut Coregasta? Tiedätkö edes mikä se on?

Cecilia: "Tietenkin tiedän, se on hammasproteesin liima."

Lääkäri:,, Jos tiedät, miksi et käytä sitä?"

Cecilia istuu ja ajattelee, hän tekee myös kompromissin ja ostaa Corega. Muutaman yön jälkeen ikenet tottuivat tuotteeseen, lisäksi Cecilia suosittelee lämpimästi Corega, hyvin kiinnittyneisiin hampaisiin.

Cecilia:,,Se on tuote, joka ei ole koskaan pettänytminua edes ensimmäisestä käyttökerrasta lähtien! Corega muutti elämäni!"

Ce obiect are patru laturi,

Formă de patrat,

Nu putem spune că este chiar tridimensional, dar se pliază destul de bine pe orice suprafață,

Are mai multe întrebuințări:

Cu acest obiect putem șterge praful, ne putem șterge chipul transpirat, în el putem tuși, ne putem sufla nasul, când plângem și încercăm să ne revenim după depresie, când simțim nevoia să strănutăm în ceva și nu vrem să o stropim din cap până în picioare pe persoana de lângă noi, se poate pune și la costum la ocazii speciale sau îl putem pune lângă o vază de flori, pentru a mai adauga culoare mesei pe care stă.

De asemenea, un lucru important de precizat ar fi faptul că vine într-o varietate de modele, culori, desene, imprimeuri, unele au și texte scrise pe ele. Însă lumea care încă mai preferă stilul clasic, vintage și toate sinonimele de genul, îl are cel mai adesea într-o nuanță de bleu spălăcit, cum sunt și blugii prespălați, cu tot felul de pătrate mai mici, când de un albastru mai închis, când galben neon.

Obiectul descris nu ar putea fi decât:

Răspuns: रूमाल

Mi lehet az?

Milyen tárgynak van négy oldala,

négyzet alakú,

Nem mondhatjuk, hogy teljesen háromdimenziós, de bármilyen felületen elég jól hajtogat.

Számos felhasználási területe van:

Ezzel a tárggyal letörölhetjük a port, letörölhetjük izzadt arcunkat, köhöghetünk bele, kifújhatjuk az orrunkat, ha sírunk és megpróbálunk kilábalni a depresszióból, ha úgy érezzük, hogy tüsszentünk valamibe, és nem ' ne akarjuk tetőtől talpig ráfröccsenni a mellettünk lévőre, különleges alkalmakkor az öltönyre is felvehetjük, vagy egy virágváza mellé is tehetjük, hogy színesítsük az asztalt, amelyen ül.

Azt is fontos leszögezni, hogy sokféle mintával, színben, mintázattal, nyomattal készül, némelyikre még szöveg is van ráírva. De a világ, amely még mindig a klasszikus, vintage stílust és a műfaj összes szinonimáját részesíti előnyben, legtöbbször mosott kék árnyalatú, akárcsak az előmosott farmer, mindenféle kisebb négyzetekkel, néha sötétebb kékkel, amikor neonsárga.

A leírt objektum csak lehet:

Válasz: रूमाल

Ce obiect are patru laturi,

Formă de patrat,

Nu putem spune că este chiar tridimensional, dar se pliază destul de bine pe orice suprafață,

Are mai multe întrebuințări:

Cu acest obiect putem șterge praful, ne putem șterge chipul transpirat, în el putem tuși, ne putem sufla nasul, când plângem și încercăm să ne revenim după depresie, când simțim nevoia să strănutăm în ceva și nu vrem să o stropim din cap până în picioare pe persoana de lângă noi, se poate pune și la costum la ocazii speciale sau îl putem pune lângă o vază de flori, pentru a mai adauga culoare mesei pe care stă.

De asemenea, un lucru important de precizat ar fi faptul că vine într-o varietate de modele, culori, desene, imprimeuri, unele au și texte scrise pe ele. Însă lumea care încă mai preferă stilul clasic, vintage și toate sinonimele de genul, îl are cel mai adesea într-o nuanță de bleu spălăcit, cum sunt și blugii prespălați, cu tot felul de pătrate mai mici, când de un albastru mai închis, când galben neon.

Obiectul descris nu ar putea fi decât:

Răspuns: रूमाल

Welches Objekt hat vier Seiten,

quadratische form,

Wir können nicht sagen, dass es ganz dreidimensional ist, aber es lässt sich auf jeder Oberfläche ziemlich gut falten.

Es hat mehrere Verwendungsmöglichkeiten:

Mit diesem Gegenstand können wir den Staub abwischen, wir können unser verschwitztes Gesicht abwischen, wir können hineinhusten, wir können uns die Nase putzen, wenn wir weinen und versuchen, uns von einer Depression zu erholen, wenn wir das Bedürfnis verspüren, in etwas zu niesen und uns anziehen Wenn wir die Person neben uns nicht von Kopf bis Fuß bespritzen möchten, können wir sie zu besonderen Anlässen auch auf den Anzug legen oder sie neben eine Blumenvase stellen, um dem Tisch, auf dem sie steht, Farbe zu verleihen sitzt.

Außerdem ist es wichtig zu erwähnen, dass es sie in einer Vielzahl von Designs, Farben, Mustern und Drucken gibt, auf einigen sind sogar Texte geschrieben. Aber die Welt, die immer noch den klassischen Vintage-Stil und alle Synonyme des Genres bevorzugt, hat sie am häufigsten in einem verwaschenen Blauton, ebenso wie vorgewaschene Jeans, mit allen möglichen kleineren Quadraten, manchmal in einem dunkleren Blau. wenn neongelb.

Das beschriebene Objekt könnte nur sein:

Antwort: रूमाल

Lacrima zăpezii printre ghiocei

Are-ntotdeauna un rost al ei,

E un ecou al iernii care a trecut,

Ce nu mai trezește un vis pierdut.

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia

Timpului trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

O iubire veche lasă amintiri,

Dar și căi deschise spre noi iubiri.

Soarele apare cândva zâmbind.

Uită nostalgia,

Nu vorbi de ea

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Uită nostalgia,

E un subiect trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia,

Nu vorbi de ea

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia

Timpului trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

Uită nostalgia!

Esqueça a nostalgia!

A lágrima da neve entre os pingos de neve

Sempre tem um propósito,

É um eco do inverno que passou,

O que já não desperta um sonho perdido.

Esqueça a nostalgia,

Chega de lágrimas!

Sempre cante

Sua primavera!

Esqueça a nostalgia

pretérito,

Cante alegria

Que nos conhecemos.

Um amor antigo deixa lembranças,

Mas também abre caminhos para novos amores.

O sol às vezes aparece sorrindo.

Esqueça a nostalgia,

Não fale sobre ela

E dos olhos azuis

Limpe sua lágrima!

Esqueça a nostalgia,

É um assunto passado,

Cante alegria

Que nos conhecemos.

Esqueça a nostalgia,

Chega de lágrimas!

Sempre cante

Sua primavera!

Esqueça a nostalgia,

Não fale sobre ela

E dos olhos azuis

Limpe sua lágrima!

E dos olhos azuis

Limpe sua lágrima!

Esqueça a nostalgia,

Chega de lágrimas!

Sempre cante

Sua primavera!

Esqueça a nostalgia

pretérito,

Cante alegria

Que nos conhecemos.

Esqueça a nostalgia!

Lacrima zăpezii printre ghiocei

Are-ntotdeauna un rost al ei,

E un ecou al iernii care a trecut,

Ce nu mai trezește un vis pierdut.

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia

Timpului trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

O iubire veche lasă amintiri,

Dar și căi deschise spre noi iubiri.

Soarele apare cândva zâmbind.

Uită nostalgia,

Nu vorbi de ea

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Uită nostalgia,

E un subiect trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia,

Nu vorbi de ea

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia

Timpului trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

Uită nostalgia!

Oubliez la nostalgie!

La larme de la neige parmi les perce-neige

Cela a toujours un but,

C'est un écho de l'hiver qui s'est écoulé,

Ce qui ne réveille plus un rêve perdu.

Oubliez la nostalgie,

Cesse de pleurer!

Chante toujours

Votre printemps !

Oubliez la nostalgie

passé,

Chante la joie

Que nous avons rencontré.

Un vieil amour laisse des souvenirs,

Mais aussi ouvrir la voie à de nouveaux amours.

Le soleil apparaît parfois souriant.

Oubliez la nostalgie,

Ne parle pas d'elle

Et des yeux bleus

Essuie ta larme !

Oubliez la nostalgie,

C'est un sujet du passé,

Chante la joie

Que nous avons rencontré.

Oubliez la nostalgie,

Cesse de pleurer!

Chante toujours

Votre printemps !

Oubliez la nostalgie,

Ne parle pas d'elle

Et des yeux bleus

Essuie ta larme !

Et des yeux bleus

Essuie ta larme !

Oubliez la nostalgie,

Cesse de pleurer!

Chante toujours

Votre printemps !

Oubliez la nostalgie

passé,

Chante la joie

Que nous avons rencontré.

Oubliez la nostalgie !

Unforgettable, that's what you are

Unforgettable though near or far

Like a song of love that clings to me

How the thought of you does things to me

Never before has someone been more

Unforgettable in every way

And forever more, that's how you'll stay

That's why, darling, it's incredible

That someone so unforgettable

Thinks that I am unforgettable too

Unforgettable in every way

And forever more, that's how you'll stay

That's why, darling, it's incredible

That someone so unforgettable

Thinks that I am unforgettable too.

Felejthetetlen

Felejthetetlen, az vagy

Felejthetetlen közel vagy távol

Mint egy szerelmes dal, ami hozzám tapad

Milyen hatással van rám a rád való gondolat

Soha senki nem volt több

Minden szempontból felejthetetlen

És örökké, így maradsz

Épp ezért, drágám, ez hihetetlen

Az a valaki olyan felejthetetlen

Azt hiszi, én is felejthetetlen vagyok

Minden szempontból felejthetetlen

És örökké, így maradsz

Épp ezért, drágám, ez hihetetlen

Az a valaki olyan felejthetetlen

Azt hiszi, én is felejthetetlen vagyok.

Începutul, pe cât este de greu, pe atât este de palpitant. Porți în inima ta o gamă largă de trăiri, emoții, stări, senzații. Multe dintre ele poate prea stângaci redate, exprimate, așa este și firesc acum. Este o perioadă a formării deprinderilor, a căutării, a descoperirilor, a revelațiilor, a învățării din greșeală și eșec, clipe în care mai mult testezi, nu ești convins că vrei să continui ce ai început. Alteori știm că începe o nouă etapă a vieții, pe care o căutăm fie noi înșine, fie cei din jur.

Oricum ar fi, începutul contează, închipuiți-vă un atlet bun, care ar fi participat la diverse concursuri și nu știu ce, mai ajungea acolo dacă nu avea susținere, dacă nu ar fi avut bafta de a găsi antrenorul potrivit stilului lui de a învăța și nevoilor lui? Nu, categoric nu.

La fel, poate ne imaginăm un nume de brand, ar mai fi avut succes, ar mai fi cumpărat atâta lume de acolo dacă nu avea susținere, publicitate, promovări pe nu știu câte canale de social media? Nu, bineînțeles că nu, lumea nici nu ar fi știut de existența acelui brand.

Începutul semnifică desprinderea de ce era înainte. Poate fi planificat sau neplanificat din timp, depinde ce vrem să începem. Dacă de exemplu vrem să ne înscriem la cursuri de balet, da, ne putem planifica începutul, nici atunci nu este chiar planificabil, dacă instructoarea nu se întoarce din concediu de maternitate până la data stabilită. Dacă ne aflăm noi în concediu de maternitate, nașterea nu poate fi programată, nu putem să ne alegem luna în care vom naște, cu atât mai mult ziua, ora. Se întâmplă pe moment. Atunci atât noi, cât și copilul avem parte de un început, un nou drum pe care vom merge împreună. Contează cum dorim să își înceapă viața copilul. În calitate de părinți, putem alege de ce vrem să aibă parte copilul. Ne exprimăm iubirea doar trimițându-i bani și colete cu nu știu ce jucărie din țara în care lucrăm, dar în timpul ăsta un străin are grijă de copilul nostru? Să nu ne surprindă mai târziu faptul că între noi și copil vor exista bariere, rețineri. Lipsa de apropiere de copil și de comunicare cu acesta are impact asupra dezvoltării lui, pentru că niciodată nu s-ar fi simțit dorit de către aceștia. Doar își va aminti de părinții lui biologici, însă nu îi va recunoaște ca părinți în adevăratul sens al cuvântului.

La polul opus, sunt părinții care aleg să rămână în țară. Ziua de mâine naște incertitudini, acest stres generat de incertitudinile, pe care singuri ni le închipuim, se revarsă asupra copilului, dacă nu știm să ne stăpânim și le lăsăm să facă ce vor. Atunci părinții devin irascibili, îi vorbesc aiurea, efectiv aiurea, copilului, din senin. Mare atenție ce îi oferim copilului în prima parte a prunciei, pentru că mintea lor este ca un burete. Absoarbe tot, fiecare cuvințel, gest, ton al vocii. Fără să își dorească, își va însuși acel început. Va prelua, stări, gânduri, impresii, atitudini. Ar fi păcat să se întâmple acest lucru. Trebuie să crească frumos din toate punctele de vedere, că degeaba l-ar fi purtat părinții prin cele mai bune școli, prin cele mai bune licee, facultatea mult visată și nu mai știu pe unde, degeaba ar ajunge înalt de 1,90, bine dezvoltat, atletic și mai nu știu cum, dacă la interior găsim un amestec de traume, ținute în sine, neconștientizate la timp, neexprimate, nevindecate. La exterior ar arăta bine, la interior însă s-ar vedea că nu s-a pus suflet în creșterea lui, pentru că i-ar lipsi fix ce ar fi mai de preț, compasiunea și omenia. Ce familie va mai întemeia și el la rândul lui? Ce generații vor rezulta din acea familie și tot așa. 

Are nevoie de căldură sufletească, la fel cum și copacul, când îl plantăm, pe lângă faptul că îl udăm, avem grijă să crească drept și gros, are nevoie și de căldura soarelui pentru a se dezvolta bine din toate punctele de vedere.

Uneori începutul mai poate să însemne că ne apucăm de un sport, mersul pe bicicletă, învățăm să gătim rețete noi și așa mai departe. Mare atenție însă, dacă vă alegeți să învățați ceva ce nu se poate învăța doar privind videoclipuri pe YouTube și atât, vă trebuie instructori sau profesori pentru treaba respectivă, încercați să căutați o persoană care măcar să aibă minimumul de voință să vrea să vă înțeleagă dorința de a deprinde acea abilitate, motivația voastră intrinsecă de a deveni mai independenți din acel punct de vedere, temerile voastre, să vă sprijine acolo unde nu prea vă descurcați, să depășiți împreună piedică respectivă. În caz contrar, tot voi veți avea de suferit, tot voi vă veți umple de frustrări, de nervi că ați plătit pentru acel curs și instructorul nu are timp pentru voi, mereu îi are pe alții, mereu îi prioritizează în defavoarea voastră, cu toate că și voi ați plătit aceeași sumă de bani ca cei favorizați.

La fel și la orele care se țin la școală, există teoria inteligențelor multiple conform căreia ar exista 9 tipuri de inteligență. Nu știu de ce unii profesori încă mai cred că elevii lor trebuie obligatoriu să fie buni la obiectul lor. Dacă alege să îl umilească public în fața clasei pentru cât de puțină matematică știe, atunci corect ar fi ca tot el, după ora respectivă, să îl finanțeze, să îi dea bani să poată merge la ședințe de terapie, să se vindece de teama de eșec, anxietate dătătoare de sângerări nazale, greață, amețeli, tulburări de somn și de ritm cardiac. Dacă nu este bun la matematică, nu este absolut nicio problemă, poate este o fire mai expresivă, mai bună la pictură, la instrumente de percuție, la limbi, la sport, la alte materii. Nicidecum nu ar fi corect să îi punem eticheta că nu poate să facă nimic, că oricum nu ar ști și nu ar înțelege, că nu se mai poate face nimic pentru el și cu el, că nu va ajunge nimic în viață și tot felul de scenarii de genul acesta. Orice om este unic, are propriile lui calități ce trebuie exersate, lucrate, cizelate. Asta ar trebui să facă părinții și profesorii care au această gândire învechită cum că dacă nu poate să învețe matematică, atunci nu poate să facă nimic. De curiozitate, absolvenții facultății de matematică se simt mulțumiți după ce o termină, câți chiar ajung să profeseze cu matematică când calea spre a deveni ce și-au dorit este presărată cu piedici la tot pasul și nici meritele și cunoașterea nu mai contează? Când dintr-o listă de 10 criterii, nu a corespuns doar unuia, în rest le avea pe toate și nu a mai fost primit? Ce sens are să le impunem să meargă pe o cale pe care nu ar mai merge nici cei ce iubesc matematica? Lăsați copiii, cursanții, învățăceii de toate felurile să își aleagă singuri calea, oricât de mult sau oricât de puțin li s-ar potrivi! Nu vă puneți în pielea altor persoane crezând că le cunoașteți mai bine, că intuiți ce își doresc, spre ce aspiră. Greșelile făcute pe cont propriu sunt mult mai simplu de corectat, decât cele făcute că te-au sfătuit alții să greșești. 

Depinde de la caz la caz, dacă e un copil mai docil va acceptat situația și va încerca să îi facă față, cu toate că va fi depresiv, neîmpăcat cu el însuși, plin de furie și va acumula frustrări ascunse. Dacă vorbim însă de o fire mai care nu se supune, care vrea să fie independentă în propriile decizii și preferințe, atunci riscăm să ajungem la o rată tot mai mare a abandonului școlar. Ar considera că de ce să mai meargă la acea clasă de mate-info, când oricum nu se regăsește în nimic din ce se discută acolo, mai nimic nu i se aplică și nu i se potrivește. De aceea, se recomandă ca părinții să își înțeleagă copiii și să i susțină în fiecare etapă mai importantă a vieții.

Chiar dacă m-am axat pe aspecte mai puțin plăcute, ele fac parte din realitatea fiecărui început, la urma urmei, începutul este cel mai complicat. Pe parcurs, lucrurile se mai simplifică, se mai fluidizează, și totul devine o experiență mult mai demnă de a fi trăită, experimentată și simțită. Bineînțeles că persoanele întâlnite în fiecare etapă a vieții oricărei persoane tinere au și ele meritele lor.

Să le mulțumim așadar, părinților noștri care ne-au oferit sprijin atât cât s-a putut, până la o anumită vârstă ne-au oferit posibilități, haine, accesorii, gadget-uri și toate acelea, ne-au hrănit, atât cu mâncare, cât și cu sentimente pozitive, că ne-au dat o pastilă, că ne-au bandajat rănile după fiecare căzătură, că ne alinau depresia când credeam că nu mai are rost, că au avut răbdarea să ne studieze, să ne analizeze și să ne spună ce ni s-ar potrivi mai mult în majoritatea situațiilor, că ne-au plimbat prin parcuri, pe la galerii de artă, gelaterii și cofetării, că ne-au cultivat niște gusturi în materie de muzică și arte plastice, că ne-au dat primele instrucțiuni, primul manual de utilizare al vieții.

Le mulțumim și educatorilor, învățătorilor și profesorilor, că și ei au petrecut o bună parte a timpului alături de noi, și ei poate au trăit ce trăiam și noi, emoțiile examenelor nu erau doar ale noastre, erau și ale lor. Apreciem fiecare gând bun, fiecare dată când ne lăsau să plecăm de la ore dacă nu ne simțeam bine, când ne-au corectat, când ne-au trimis cu forța la nu știu ce concurs, când ne-au explicat, când silabiseam, citeam alături de ei, când ne-au învățat lucruri noi, când au schimbat destine, când au adus sens în viețile noastre, când ne-au ajutat să ne gestionăm timpul mai bine, să nu mai fim atât de împrăștiați cum eram.

Mulțumiri din adâncul inimii pentru oricine ne-a ajutat să evoluăm, să trecem prin schimbări benefice, ne-a luat sub aripa protectoare.

Begynnelsen betyr noe

Begynnelsen, like vanskelig som den er spennende. Du bærer i hjertet ditt et bredt spekter av opplevelser, følelser, stemninger, sensasjoner. Mange av dem er kanskje for klønete gjengitt, uttrykt, sånn er det nå. Det er en periode med ferdighetsdannelse, leting, oppdagelser, avsløringer, læring av feil og feil, øyeblikk når du tester mer, er du ikke overbevist om at du vil fortsette det du startet. Andre ganger vet vi at en ny fase av livet begynner, som vi leter etter enten oss selv eller de rundt oss.

Uansett, begynnelsen teller, forestill deg en god idrettsutøver, som ville ha deltatt i forskjellige konkurranser og jeg vet ikke hva, ville han fortsatt komme dit hvis han ikke hadde støtte, hvis han ikke hadde Lykke til å finne treneren i henhold til hans læringsstil og hans behov? Nei, absolutt ikke.

På samme måte ser vi kanskje for oss et merkenavn, ville det vært vellykket, ville så mange ha kjøpt derfra hvis det ikke hadde støtte, reklame, kampanjer på jeg vet ikke hvor mange sosiale mediekanaler? Nei, selvfølgelig ikke, verden ville ikke engang vite at merket eksisterte.

Begynnelsen betyr løsrivelsen fra det som var før. Det kan være planlagt eller uplanlagt på forhånd, det kommer an på hva vi ønsker å starte. Hvis vi for eksempel ønsker å melde oss på balletttimer, ja, vi kan planlegge starten, selv da er det egentlig ikke planmessig, dersom instruktøren ikke kommer tilbake fra svangerskapspermisjon innen fastsatt dato. Er vi i fødselspermisjon kan fødselen ikke planlegges, vi kan ikke velge måned vi skal føde, enn si dag, klokkeslett. Det skjer et øyeblikk. Da har både vi og barnet en begynnelse, en ny vei som vi skal gå sammen. Det betyr noe hvordan vi vil at barnet skal starte livet sitt. Som foreldre kan vi velge hva vi vil at barnet skal ha. Vi uttrykker kun vår kjærlighet ved å sende ham penger og pakker med jeg vet ikke hvilken leke fra landet vi jobber i, men imens tar en fremmed seg av barnet vårt? La oss ikke bli overrasket senere over at det vil være barrierer, begrensninger mellom oss og barnet. Mangelen på nærhet til barnet og kommunikasjon med det har innvirkning på utviklingen hans, fordi han aldri ville ha følt seg ønsket av dem. Han vil bare huske sine biologiske foreldre, men han vil ikke gjenkjenne dem som foreldre i ordets rette forstand.

På motsatt pol er det foreldrene som velger å bli i landet. Morgendagen føder usikkerheter, dette stresset som genereres av usikkerheten, som vi forestiller oss selv, smitter over på barnet, hvis vi ikke vet hvordan vi skal kontrollere oss selv og la dem gjøre det de vil. Da blir foreldrene hissige, snakker tull, faktisk tull, til barnet, helt ut av det blå. Vi betaler mye oppmerksomhet til barnet i den første delen av spedbarnsalderen, fordi sinnet deres er som en svamp. Absorber alt, hvert ord, hver gest, tonefall. Uvillig vil han tilegne seg den begynnelsen. Det vil ta overhånd, stemninger, tanker, inntrykk, holdninger. Det ville være synd om dette skjedde. Han må vokse opp vakkert fra alle synspunkter, fordi foreldrene hans ville ha tatt ham gjennom de beste skolene, gjennom de beste videregående skolene, den mye drømte om høyskolen og jeg vet ikke hvor, det ville være forgjeves at han ville nå høyden 1,90, godt utviklet, atletisk og jeg vet ikke hvordan, hvis innvendig finner vi en blanding av traumer, holdt i oss selv, ikke realisert i tide, ikke uttrykt, ikke helbredet. På utsiden ville det se bra ut, men på innsiden ville det sees at ingen sjel ble satt inn i dens vekst, fordi den definitivt ville mangle det som ville være mest verdifullt, medfølelse og menneskelighet. Hvilken familie vil han finne igjen? Hvilke generasjoner vil følge av den familien og så videre.

Den trenger sjelens varme, akkurat som treet, når vi planter den, i tillegg til å vanne, sørger vi for at den vokser rett og tykk, den trenger også varmen fra solen for å utvikle seg godt på alle måter.

Noen ganger kan begynnelsen bety å ta en sport, sykle, lære å lage nye oppskrifter og så videre. Vær imidlertid forsiktig, hvis du velger å lære noe som ikke kan læres bare ved å se videoer på YouTube og det er det, trenger du instruktører eller lærere til den jobben, prøv å se etter en person som i det minste har den minste vilje til å ønske å forstå ønsket om å lære den ferdigheten, din indre motivasjon til å bli mer uavhengig fra det synspunktet, frykten din, for å støtte deg der du ikke helt klarer, å overvinne hindringen sammen. Ellers vil du også lide, du vil også bli fylt med frustrasjoner, nerver som du betalte for det kurset og instruktøren har ikke tid til deg, han har alltid andre, han prioriterer dem alltid mot deg, med alt det du også har betalt samme sum penger som de favoriserte.

Så vel som i skoleklasser, er det teorien om multiple intelligenser, ifølge hvilken det er 9 typer intelligens. Jeg vet ikke hvorfor noen lærere fortsatt mener at elevene deres må være gode i faget sitt. Hvis han velger å ydmyke ham offentlig foran klassen for hvor lite matematikk han kan, så ville det være rettferdig for ham, etter den timen, å finansiere ham, å gi ham penger til å gå til terapiøkter, for å helbrede fra frykten hans av svikt, angst som fører til neseblod, kvalme, svimmelhet, søvn og hjerterytmeforstyrrelser. Hvis han ikke er god i matte, er det absolutt ikke noe problem, kanskje han er mer uttrykksfull, bedre i maling, perkusjon, språk, sport, andre fag. Det ville på ingen måte være rettferdig å merke ham at han ikke kan gjøre noe, at han ikke ville vite og ikke ville forstå uansett, at ingenting kan gjøres for ham og med ham, at ingenting vil utgjøre noe i livet og alle slags scenarier som dette. Hver mann er unik, han har sine egne egenskaper som må øves, jobbes med, finpusses. Det er det foreldre og lærere som har denne utdaterte tankegangen om at hvis han ikke kan lære matematikk, så kan han ikke gjøre noe. Av nysgjerrighet føler de nyutdannede ved det matematiske fakultetet seg tilfredse etter å ha fullført det, hvor mange ender egentlig opp med å undervise i matematikk når veien til å bli det de ønsket er strødd med hindringer på hvert trinn, og til og med meritter og kunnskap ikke lenger betyr noe? Når han var ute av en liste med 10 kriterier, samsvarte han ikke med bare ett, ellers hadde han alle og ble aldri akseptert? Hvilken mening gir det å tvinge dem til å følge en vei som selv de som elsker matematikk ikke ville følge? La barn, elever, elever av alle slag velge sin egen vei, uansett hvor mye eller lite som passer dem! Ikke sett deg selv i andres sted og tro at du kjenner dem bedre, at du forstår hva de vil ha, hva de streber etter. Feil gjort på egen hånd er mye lettere å rette enn de som er gjort fordi andre rådet deg til å gjøre en feil.

Det avhenger, hvis han er et mer føyelig barn, vil han akseptere situasjonen og prøve å takle den, selv om han vil være deprimert, ikke i fred med seg selv, full av sinne og samle skjulte frustrasjoner. Men hvis vi snakker om en natur som ikke adlyder, som ønsker å være selvstendig i sine egne beslutninger og preferanser, så risikerer vi å nå en økende andel skolefrafall. Han ville vurdere at hvorfor gå på den kompis-info-klassen, når han uansett ikke er å finne i noe som diskuteres der, ingenting gjelder ham og ikke passer ham. Derfor anbefales det at foreldre forstår barna sine og støtter dem i alle viktige stadier av livet.

Selv om jeg fokuserte på mindre hyggelige aspekter, er de en del av virkeligheten i hver begynnelse, tross alt er begynnelsen den mest kompliserte. Underveis blir ting enklere, mer flytende, og alt blir en opplevelse mye mer verdig å leves, oppleves og føles på. Selvfølgelig har menneskene som møter på alle stadier av enhver ung persons liv sine fordeler.

Så la oss takke foreldrene våre som støttet oss så mye de kunne, opp til en viss alder ga de oss muligheter, klær, tilbehør, dingser og alt det der, de matet oss, både med mat og og med positive følelser, som de ga oss en pille, at de bandasjerte sårene våre etter hvert fall, at de lettet depresjonen vår når vi trodde den var ubrukelig, at de hadde tålmodighet til å studere oss, analysere oss og fortelle oss hva som ville passe oss bedre i de fleste situasjoner, at de gikk oss gjennom parker, til kunstgallerier, gelateriaer og konditorier, at de dyrket noen smaker innen musikk og kunst, at de ga oss første instruksjoner, livets første bruksanvisning.

Vi takker også pedagogene, lærerne og professorene, for de tilbrakte også en god del av tiden med oss, og de har kanskje opplevd det vi opplevde, følelsene på eksamen var ikke bare våre, de var også deres. Vi setter pris på alle gode tanker, hver gang de lot oss forlate timen hvis vi ikke følte oss bra, når de korrigerte oss, når de tvang oss til jeg vet ikke hvilken konkurranse, når de forklarte oss, når vi stavet, leste med dem, når de lærte oss nye ting, når de endret skjebner, når de ga mening til livene våre, når de hjalp oss å styre tiden vår bedre, å slutte å være så spredt som vi var.

Takk fra bunnen av våre hjerter til alle som hjalp oss med å utvikle oss, gå gjennom fordelaktige forandringer, tok oss under deres beskyttende vinger.

Un băiat simpatic, George...

Un băiat introvertit, George...

Un băiat amuzant, George...

Un băiat cum nu am mai întâlnit până acum, George,

Un băiat pentru care orice atenție contează, George,

Un băiat căruia îi plac poeziile, George,

Un băiat expresiv și artistic, George,

Un băiat care chiar vrea să ne plimbăm cu hidrobicicleta, George...

Un băiat care chiar vrea să stăm să povestim la picnic, George,

Un băiat cu care se poate merge la cinematograf, piese de teatru, George,

Un băiat cu gusturi simple, dar bine alese, George,

Un băiat curajos și hotărât, George,

Un băiat cărui îi plac revistele vechi de modă, George,

Un băiat care cu fiecare ocazie, aduce mai multe flori, bomboane, George,

Un băiat ale căror poezii mă atrag tot mai mult, George,

Un băiat care scrie, taie și rescrie și de 1000 de ori, până să exprime exact ce își dorea, George,

Un băiat cu care merg la vecina ce dă meditații la spaniolă, George,

Un băiat care, dacă rămân în urmă cu învățatul, mă meditează și pe mine, George,

Un băiat care ascultă cam același gen de muzică, George.

George, amintirile mele legate de tine, cum te-am cunoscut și cât de mult mi-a plăcut cum scriai, cum mâncai pizza, cum râdeai la glumele mele (că în mod normal, doar eu râd), cum râdeai de mine câteodată, cum ne plimbam pe alei, cum mergeam amândoi cu motocicleta, pe autostrada Soarelui, depășind limita de viteză, cu pletele în vânt, lipsiți de griji, cum știam să ne facem unul pe celălalt să ne simțim bine, să ne ridicăm moralul, să ne distrăm prin crâșme, să mergem la meciuri de fotbal, să țipăm și să scuipăm semințe, să ne jucăm cu pisica mea de rasă Nebelung, să îmi dai un stilou de care te-ai plictisit, ți-l reparam și te bucurai foarte mult. Dulci amintiri, păcat că ai plecat cu nu știu ce proiect in Brazilia. Nu e nimic, erai tânăr, cum ar spune Otilia din ,,Enigma Otiliei" aveai visele tale și trebuia să ți le îndeplinești. Mai sunt atâtea fete, dar de proiectul acela chiar aveai nevoie. Te înțeleg, nu mi-ai lăsat multe poezii, dar eu le voi păstra, amintirea lor va înflori din ce în ce mai mult când le voi citi, răsfoi, când mă voi bucura de scrisul tău și de ce ai vrut să exprimi prin acele rânduri.

De lente van mijn hart

Een aardige jongen, George...

Een introverte jongen, George...

Een grappige jongen, George...

Een jongen zoals ik nog nooit eerder heb ontmoet, George,

Een jongen voor wie elke aandacht telt, George,

Een jongen die van gedichten houdt, George,

Een expressieve en artistieke jongen, George,

Een jongen die ons heel graag mee wil nemen voor een ritje op de hydrobike, George...

Een jongen die echt wil dat we op de picknick verhalen gaan vertellen, George.

Een jongen om mee naar de bioscoop te gaan, speelt, George,

Een jongen met een eenvoudige maar goedgekozen smaak, George,

Een dappere en vastberaden jongen, George,

Een jongen die van ouderwetse modetijdschriften houdt, George,

Een jongen die bij elke gelegenheid meer bloemen, snoepjes, George,

Een jongen wiens gedichten mij steeds meer aantrekken, George,

Een jongen die duizend keer schrijft, knipt en herschrijft totdat hij precies uitdrukt wat hij wil, George.

Een jongen met wie ik naar de buurman ga die Spaanse les geeft, George,

Een jongen die, als ik leerachterstand raak, ook op mij mediteert, George,

Een jongen die naar ongeveer dezelfde soort muziek luistert, George.

George, mijn herinneringen aan jou, hoe ik je ontmoette en hoeveel ik hield van hoe je schreef, hoe je pizza at, hoe je lachte om mijn grappen (want normaal lach ik alleen), hoe je soms om mij lachte, hoe we vroeger lachten hoe we allebei door de steegjes reden, hoe we allebei op de motor reden, op de snelweg van de zon, de snelheidslimiet overschreden, met onze haren in de wind, zorgeloos, hoe we elkaar een goed gevoel konden geven, hoe we ons op konden vrolijken, veel plezier in pubs, ga naar voetbalwedstrijden, schreeuw en spuug zaden, speel met mijn Nebelung-kat, geef me een pen waar je je verveelde, ik zou hem repareren en je zou heel blij zijn. Mooie herinneringen, jammer dat je vertrok met ik weet niet welk project in Brazilië. Het is niets, je was jong, zoals Otilia uit "Otilia's Enigma" zou zeggen, je had je dromen en je moest ze waarmaken. Er zijn zoveel andere meisjes, maar je had dat project echt nodig. Ik begrijp je, dat deed je niet laat me veel gedichten achter, maar ik zal ze bewaren, hun herinnering zal steeds meer tot bloei komen als ik ze lees, er doorheen blader, als ik geniet van je schrijven en van wat je met die regels wilde uitdrukken.

(la modul ironic)

Este vineri seara, e târziu, ne e lene să gătim. Ce altceva ar fi mai gustos decât o pizza Quattro Stagioni? Ne uităm pe tabletă, o selectăm făcând click pe ,, Adaugă în coș", alegem sosul și o porție de cartofi prăjiți. Acestea fiind spuse, apăsăm pe ,, Plasează comanda", introducem adresa, numărul de telefon, alegem modalitatea de plată. Așteptăm salivând, fiindu-ne din ce în ce mai foame, uitându-ne la pozele cu frumusețile pe care le afișează. Atât de entuziasmați suntem noi acasă, de partea cealaltă, la restaurant a venit de ceva timp o serie de bucătari ucenici. Aceștia nu știu să gătească, însă s-au dus să învețe de la bucătari cu zeci de ani de experiență. Greșelile de orice fel se iartă și pentru că sunt la început și pentru că doar greșind vor învăța. Nu contează absolut deloc de câte ori ar greși, că poate ar arde tigaia, preparatul culinar, toată bucătăria sau doar bucătăria și baia care comunică printr-un perete despărțitor. Primim așadar apeluri după apeluri în care bucătarul își cere scuze că s-a crăpat recipientul cu vin fiert, că pizza este prea coaptă, că nu a fost lăsată să se coacă destul, că brânza se întinde prea mult, că nu a pus și roșii și ciuperci, că nu a pus și ouă de prepeliță (este o pizza cam dietetică), că nu au adăugat sos tzatziki în meniu, că au uitat doza de Pepsi Twist cu aromă de lămâie, că nu s-au făcut prea bine gogoșile cu glazură de ciocolată și alte cele...

Plictisită de atâtea explicații (nici nu am vrut vreo explicație, voiam doar mâncare), i-am spus frumos bucătarului respectiv că mi-aș dori să am mâncarea comandată până la ora 12 noaptea, eu făcând comanda pe la 7 seara. Bucătarul a înțeles, i-a luat frumos de o aripă pe învățăcei și i-a trimis acasă că el are de pregătit o comandă.

În felul acesta, pe la 23:45, cam așa, un băiat a ajuns cu o bicicletă prin apropierea blocului, mă sună și mă întreabă dacă sunt acasă (unde puteam să mai fiu la acea oră târzie de noapte?, la piață?, la mare pe faleză?, adică serios, unde mai puteam fi așteptând doar o pizza, congelată sau arsă, cum o fi?), i-am spus că sunt acasă, însă l-am rugat să folosească liftul și să urce până la etaj. A ajuns, am plătit, am luat pizza cu tot ce mai cerusem și am deschis cutia.

Pizza era, de fapt, un Happy Meal Quattro Stagioni care avea și jucărie inclusă pe lângă ce am comandat. A făcut un meniu pentru copii, pentru că cursanții consumaseră tot aluatul ca să învețe să facă pizza și doar atât a mai rămas.

Pizza a fost bună, așteptarea a meritat după toți nervii și toate grijile, chiar dacă era porție pentru copii.

Le meilleur service de restauration

(ironiquement)

C'est vendredi soir, il est tard, on a la flemme de cuisiner. Quoi de plus savoureux qu'une pizza Quattro Stagioni ? On regarde la tablette, on la sélectionne en cliquant sur "Ajouter au panier", on choisit la sauce et une portion de pommes de terre sautées. Cela dit, on appuie sur "Passer la commande", on rentre l'adresse, le numéro de téléphone , nous choisissons le mode de paiement. Nous attendons en bavant, de plus en plus affamés, en regardant les photos des beautés qu'elles exposent. Nous sommes tellement excités à la maison, en revanche, une série d'apprentis chefs viennent au restaurant depuis un certain temps. Ils ne savent pas cuisiner, mais ils sont allés apprendre auprès de chefs ayant des décennies d'expérience. Les erreurs de toutes sortes sont pardonnées parce qu’elles sont au début et parce que ce n’est qu’en commettant des erreurs qu’ils apprendront. Peu importe combien de fois il ferait une erreur, peut-être qu'il brûlerait la poêle, la cuisine, toute la cuisine ou seulement la cuisine et la salle de bain qui communiquent à travers une cloison. Nous recevons donc des appels après appels où le chef s'excuse que le récipient de vin chaud est fissuré, que la pizza est trop cuite, qu'elle n'a pas assez cuit, que le fromage s'étale trop, qu'il n'a pas ajouté de tomates et de champignons. , qu'il n'a pas mis d'œufs de caille (c'est un peu une pizza diététique), qu'ils n'ont pas ajouté de sauce tzatziki au menu, qu'ils ont oublié la dose de Pepsi Twist au citron, que les beignets au glaçage au citron n'étaient pas ça n'a pas très bien fait le chocolat et autres...

Lassé de tant d'explications (je ne voulais même pas d'explication, je voulais juste de la nourriture), j'ai gentiment dit au chef concerné que j'aimerais que la nourriture soit commandée avant midi, je commanderais vers 19 heures. Le chef comprit, prit gentiment les apprentis par l'aile et les renvoya chez eux qu'il avait une commande à préparer.

Ainsi, vers 23h45, un garçon est arrivé à vélo près du pâté de maisons, m'appelle et me demande si je suis à la maison (où pourrais-je être à cette heure tardive ?, au marché ?, au bord de la mer sur la falaise ?, je veux dire sérieusement, où pourrais-je être juste en train d'attendre une pizza, congelée ou brûlée, peu importe ?), je lui ai dit que j'étais à la maison, mais je lui ai demandé d'utiliser l'ascenseur et de monter à l'étage. Il est arrivé, j'ai payé, j'ai pris la pizza avec tout ce que j'avais demandé et j'ai ouvert la boîte.

La pizza était en fait un Happy Meal Quattro Stagioni qui contenait un jouet inclus en plus de ce que j'avais commandé. Il a réalisé un menu pour enfants parce que les élèves avaient utilisé toute la pâte pour apprendre à faire de la pizza et c'était tout ce qui restait.

La pizza était bonne, l'attente en valait la peine après tous les nerfs et les soucis, même s'il s'agissait d'une portion pour enfants.