Ah, ce Doamnă ești tu, Viață...!
Ce Doamnă prea stilată ești tu, Viață!
Ce haine deocheate ai învățat să-mbraci!
Și ce frumos te machiezi pe față
Și-apoi, atât de inocentă, de toate te dezbraci.
Mă-ndrăgostesc zile la rând de tine
Si-așa cu dor nebun și disperare te doresc,
Dar când privesc oglinda ce râde odios la mine
Îmi vine, de pământ, să te trântesc...
Mă las sedus de-al tau parfum, ce-l porți ca o starletă;
Piciorul fin și-nalt, ce se strecoară de sub fustă
Mă-nebunește și m-adoarme, parc-ai avea baghetă
De vrajitoare, care mă îmbie: "- Ia și gustă!"
Ah! Când frivolă, când parșivă, sau nepăsătoare,
Îmi furi ba ochii, ba îmi spinteci inima,
Îmi rupi și glezna, chiar și gâtul și-mi spui că-i o favoare...
Și tot tu, mai mereu, o faci pe victima...
Ce Doamnă, vai ce Doamnă plină de tandrețe!
Întâi oferi și mă îmbii la multe delectări
Și-atunci când stăm de vorbă, ca două precupețe,
Îmi pomenești despre botezuri, nunți și despre-nmormântări.
Sunt zile-n care nervii mi-i întinzi la maxim
Și te-aș cam părăsi, frumoasă și unică osândă.
Îmi bei și lacrima și sângele, atât de intim
Și nu mai știu de ești feroce sau prea blândă.
Ce Doamnă, vai ce Doamnă esti tu Viață
Când treci, fatidic, pe langa mine, pe celalalt trotuar....!
Am învățat să trec strada - nu mai fi așa hoață!
Nu-i timpul să mă însoțească cortegiul funerar.
....Ce Doamnă, ah, ce Doamnă!
Poems in the same category
Să ma citiți....
„Să mă citiți în vers”
de A.Turcanu
De-ar fi să mor, s-o fac sub cer curat,
Când pomii plâng și frunza nu mai spune,
Să fiu lăsată-n colțul cel uitat,
Sub doi cireși, cu rădăcini în lună.
Să nu-mi aduceți flori din piață, goale,
Nici panglici reci, cu nume ce nu știu —
Aduceți liniștea — s-o lase-n vale,
Și-un vers din mine, spus încet, târziu.
Nu vreau coroane grele, ruginite,
Ci o tăcere-n care să-ncăpem —
Să-mi citiți poemele rostite
Ca pe-o icoană scrisă din blestem.
Să-mi spuneți dorul doar privind hârtia,
Să nu strigați ce n-ați simțit nicicând —
Citiți-mi gândul, nu doar poezia,
Și-n fiecare cuvânt — fiți un legământ.
Să nu veniți cu slove de-nvățate,
Ci cu o inimă ce-a înțeles —
Că eu am ars în nopți neumblate
Și m-am făcut, încet, un singur vers.
Lăsați-mi lângă cruce o privire
Și poate-o carte, dacă vântu’-adie —
Am fost o rană plină de iubire
Ce a rămas doar liră-n poezie.
Și dacă vreți să știți — cine-am fost eu,
Priviți cireșii goi, în nopți cu lună —
Acolo sunt… în vers și în tăcere —
Semnez cu sufletul:
"Mica Poetă", tăcută și nebună.
Gânduri aievea
Când tremură sufletul de dorul tău
Cu lame adânci ce înjunghie mereu,
Lăsat parcă de lungi nopți de agonie
Ce sfâșie de dragul tău.
Eu îmi aduc aminte că ești doar a mea
Și lipsa ta se simte aievea
Căci sufletul meu îți aparține
Peste mii și mii de zile.
Zile care par pustii
De dragul și agonia inimii
Să te simtă din nou aproape ar vrea
Și simt clipa și chemarea.
Clipa ce v-a venii atât de repede,
Mai repede decât îmi pot imagina
Căci sufletul meu îl simte pe al tau
Iar golul se umple de speranțe mereu.
"Unforgettable" în finlandeză
Unforgettable, that's what you are
Unforgettable though near or far
Like a song of love that clings to me
How the thought of you does things to me
Never before has someone been more
Unforgettable in every way
And forever more, that's how you'll stay
That's why, darling, it's incredible
That someone so unforgettable
Thinks that I am unforgettable too
Unforgettable in every way
And forever more, that's how you'll stay
That's why, darling, it's incredible
That someone so unforgettable
Thinks that I am unforgettable too.
Unohtumaton
Unohtumaton, sitä sinä olet
Unohtumaton, vaikka lähellä tai kaukana
Kuin rakkauden laulu, joka tarttuu minuun
Kuinka ajatus sinusta vaikuttaa minuun
Kukaan ei ole koskaan ollut enemmän
Unohtumaton kaikin puolin
Ja ikuisesti, niin sinä pysyt
Siksi, kulta, se on uskomatonta
Se joku niin unohtumaton
Luulee, että minäkin olen unohtumaton
Unohtumaton kaikin puolin
Ja ikuisesti, niin sinä pysyt
Siksi, kulta, se on uskomatonta
Se joku niin unohtumaton
Luulee, että minäkin olen unohtumaton.
T0amnă târzie
S-a tras o cortină groasă,
Peste culme peate casă
Fumul suie tremurat
Zilele s-au micșorat.
Dimineața-i fără soare
Floarea din grădină moare
Norii cern o apă deasă
Ce-i pe afară cui îi pasă?
Cerru-în zare-i plumburiu
Doar un vânt bate zglobiu,
Însă toamna e bogată
În ruginiu îmbrăcată.
Dor de dor
Am dor de dor, de-un gând pierdut,
Ce-n suflet mi-a rămas tăcut,
Ca un ecou în zori, fugar,
Îmbrățișat de-un vis amar.
Mi-e dor de dor, mi-e dor de mine,
De pașii mei rătăcitori,
Ce-au alergat pe drumuri line
Și s-au pierdut printre ninsori.
Am dor de dorul ce mă doare,
De clipe ce nu s-au născut,
De-o amintire trecătoare
Dintr-un trecut ce m-a durut.
Dorul de dor mă cheamă iar,
Ca o chemare din abis,
Să-l port cu mine în zadar,
În orice zi, în orice vis.
Cand ar trebui sa plece
Cand ochii mari, odata luminosi ajung in lacrimi sa se-nece
Si-n loc de bine-i face rau,
Ar trebui sa plece!
Cand zambetul frumos si cald devine trist si rece,
Cand totu-i gri si-ntunecat,
Ar trebui sa plece!
Cand discutii simple de-alta data acum stau sa disece
Si-n vorbele lui nu mai crede,
Ar trebui sa plece!
Cand sufletul ei indoit vrea timp sa se vindece
Si el n-o lasa, egoist,
Ar trebui sa plece!
Cand dragostea ce tu i-o porti doar frica ti-o intrece,
N-o distruge, salveaz-o!, inca poti!
Ce gest mai nobil poti sa faci decat s-o lasi sa plece?
Să ma citiți....
„Să mă citiți în vers”
de A.Turcanu
De-ar fi să mor, s-o fac sub cer curat,
Când pomii plâng și frunza nu mai spune,
Să fiu lăsată-n colțul cel uitat,
Sub doi cireși, cu rădăcini în lună.
Să nu-mi aduceți flori din piață, goale,
Nici panglici reci, cu nume ce nu știu —
Aduceți liniștea — s-o lase-n vale,
Și-un vers din mine, spus încet, târziu.
Nu vreau coroane grele, ruginite,
Ci o tăcere-n care să-ncăpem —
Să-mi citiți poemele rostite
Ca pe-o icoană scrisă din blestem.
Să-mi spuneți dorul doar privind hârtia,
Să nu strigați ce n-ați simțit nicicând —
Citiți-mi gândul, nu doar poezia,
Și-n fiecare cuvânt — fiți un legământ.
Să nu veniți cu slove de-nvățate,
Ci cu o inimă ce-a înțeles —
Că eu am ars în nopți neumblate
Și m-am făcut, încet, un singur vers.
Lăsați-mi lângă cruce o privire
Și poate-o carte, dacă vântu’-adie —
Am fost o rană plină de iubire
Ce a rămas doar liră-n poezie.
Și dacă vreți să știți — cine-am fost eu,
Priviți cireșii goi, în nopți cu lună —
Acolo sunt… în vers și în tăcere —
Semnez cu sufletul:
"Mica Poetă", tăcută și nebună.
Gânduri aievea
Când tremură sufletul de dorul tău
Cu lame adânci ce înjunghie mereu,
Lăsat parcă de lungi nopți de agonie
Ce sfâșie de dragul tău.
Eu îmi aduc aminte că ești doar a mea
Și lipsa ta se simte aievea
Căci sufletul meu îți aparține
Peste mii și mii de zile.
Zile care par pustii
De dragul și agonia inimii
Să te simtă din nou aproape ar vrea
Și simt clipa și chemarea.
Clipa ce v-a venii atât de repede,
Mai repede decât îmi pot imagina
Căci sufletul meu îl simte pe al tau
Iar golul se umple de speranțe mereu.
"Unforgettable" în finlandeză
Unforgettable, that's what you are
Unforgettable though near or far
Like a song of love that clings to me
How the thought of you does things to me
Never before has someone been more
Unforgettable in every way
And forever more, that's how you'll stay
That's why, darling, it's incredible
That someone so unforgettable
Thinks that I am unforgettable too
Unforgettable in every way
And forever more, that's how you'll stay
That's why, darling, it's incredible
That someone so unforgettable
Thinks that I am unforgettable too.
Unohtumaton
Unohtumaton, sitä sinä olet
Unohtumaton, vaikka lähellä tai kaukana
Kuin rakkauden laulu, joka tarttuu minuun
Kuinka ajatus sinusta vaikuttaa minuun
Kukaan ei ole koskaan ollut enemmän
Unohtumaton kaikin puolin
Ja ikuisesti, niin sinä pysyt
Siksi, kulta, se on uskomatonta
Se joku niin unohtumaton
Luulee, että minäkin olen unohtumaton
Unohtumaton kaikin puolin
Ja ikuisesti, niin sinä pysyt
Siksi, kulta, se on uskomatonta
Se joku niin unohtumaton
Luulee, että minäkin olen unohtumaton.
T0amnă târzie
S-a tras o cortină groasă,
Peste culme peate casă
Fumul suie tremurat
Zilele s-au micșorat.
Dimineața-i fără soare
Floarea din grădină moare
Norii cern o apă deasă
Ce-i pe afară cui îi pasă?
Cerru-în zare-i plumburiu
Doar un vânt bate zglobiu,
Însă toamna e bogată
În ruginiu îmbrăcată.
Dor de dor
Am dor de dor, de-un gând pierdut,
Ce-n suflet mi-a rămas tăcut,
Ca un ecou în zori, fugar,
Îmbrățișat de-un vis amar.
Mi-e dor de dor, mi-e dor de mine,
De pașii mei rătăcitori,
Ce-au alergat pe drumuri line
Și s-au pierdut printre ninsori.
Am dor de dorul ce mă doare,
De clipe ce nu s-au născut,
De-o amintire trecătoare
Dintr-un trecut ce m-a durut.
Dorul de dor mă cheamă iar,
Ca o chemare din abis,
Să-l port cu mine în zadar,
În orice zi, în orice vis.
Cand ar trebui sa plece
Cand ochii mari, odata luminosi ajung in lacrimi sa se-nece
Si-n loc de bine-i face rau,
Ar trebui sa plece!
Cand zambetul frumos si cald devine trist si rece,
Cand totu-i gri si-ntunecat,
Ar trebui sa plece!
Cand discutii simple de-alta data acum stau sa disece
Si-n vorbele lui nu mai crede,
Ar trebui sa plece!
Cand sufletul ei indoit vrea timp sa se vindece
Si el n-o lasa, egoist,
Ar trebui sa plece!
Cand dragostea ce tu i-o porti doar frica ti-o intrece,
N-o distruge, salveaz-o!, inca poti!
Ce gest mai nobil poti sa faci decat s-o lasi sa plece?
Other poems by the author
Ești așa iubită...
Pe seară, briza de reflux adoarme
Orice durere, orice gand,
Tăcerea se strecoară-n mare,
Iar valurile șușotesc atât de blând.
Te văd întinsă pe șezlong,
Uitată pe o plajă-atât de liniștită
Și-nvelită în prosopul lung
Te-admiră marea, așa ești de iubită….
Și păru-ți flutură pe tâmple,
Gândești că cerul ți-ar putea cânta.
Aștepți doar clipa care umple
Cu muzică de jazz, întreagă-ți inima.
Și nici nu știi că eu sunt chiar acolo
Trăgând cu ochiul la desfătarea ta,
Te-aștept în cameră, unde un piccolo
Ne va aduce vinul, rămâi acum a mea…
La Multi Ani, femeie!
Femeie, ești gând străpuns de soare,
Mare albastră și margine de lume,
Pictură sacră de sunet și culoare,
Operă vie, în milioane de volume.
Ești dans și cântec, zbucium și odihnă,
Și proză și poem, o mare epopee,
Mă-nchin în față-ți și îți strig in tihnă:
Să fii iubită, La Mulți Ani, femeie!
În cimitirul de povești
În cimitirul de povești,
Acolo unde stau la rând
Toți trubadurii unei vieți
Și viața lor de trubaduri,-
Acolo unde te-ntalnești
Și tu si eu, și noi și voi
Cărând bagajul desfacut
Din care curg litere moi.
Acolo unde ochii mari
Și curioși, ...nerăbdători
Pictați cu guașe sidefii
Își strigă versul rafinat
Scăldat de roz și mult ciel
Poate și ocru și cobalt..
Stridențe reci de negru-gri
Și alb-galbui... imaculat...
Mult lut,
Dar foarte diluat...
Acolo unde primprejur
Vezi chipuri cunoscute
Și, vai, atatea chipuri noi
Cu toții alergând grăbit
Să prindem roluri absolute.
Și-n cimitirul de povești
Din manuscrisul unei vieți
Îți scriu câteva rânduri vii
Ce-ți mușcă buzele-n livezi
Și-ți picură nisipul pe picior...
Mai mor puțin și iar învii
Și simt și fluturi și fior
Și-i viață-n mine, viața-n noi.
În cimitirul de povești
Se nasc povești...se scriu povești...
Unde e...
Te văd în sclipiri de smarald luminând,
Lumina ce-alungă întuneric și noapte,
Iar noaptea din gândul ce plânge flamând
Alungă și foamea și plânsul departe.
M-arunc peste scări ce urcă-cobor
Cu trepte abrupte - le număr pe toate.
Mă uit către zare, te văd, îmi e dor,
Mă-ndrept către tine târâș și pe coate.
Departe-i balconul la care priveam
Din propriul balcon, zâmbind cu știință,
Că văd al tău chip frumos și gândeam:
”Nu pot să te pierd, e cu neputință!”
Îmi trec prin priviri imagini cu mii:
E marea, un munte și locuri de vis,
E viață în toate, și moarte, să știi,
Un ochi mai clipește și altu-i închis.
Mă mișc, deci trăiesc, cu frică privesc.
Mă-ndrept către casă - e drumul ce-l știu,
Dar unde e casa? Căci vreau să zidesc,
Zidesc și dărâm, căci locu-i pustiu.
Ultima stație
Așteaptă-mă, te rog, mai am o stație,
Din drumul ăsta atât de sinuos și greu,
Așteaptă-mă din nou și-n compensație
Voi trece strada pe peronul tău.
Așteaptă-mă, te rog, căci linia e dreaptă,
Sunt sigur că nu mai este atat de mult de mers
Chiar dacă am mai coborât, te rupe și așteaptă
Că-i ultimul tramvai și ultimul meu vers...
Așteapta-mă, te rog, mai am o stație
Mă iartă că ai așteptat atât de mult.
Mă lasă să-ți mai intru-odata-n grație
E stația ce-o știu, n-am unde sa mă mut.
Așteapta - mă, te rog, mai am o stație,
Nu mai e mult și-abia aștept ca să te văd din nou
Mă uit pe geam și am o revelație,
Tramvaiul ăsta merge la depou.
In cautarea lui ....Dory
Mă uit la dansul fulgilor de nea,
Ce pică galeș ca-ntr-un hău,
Și mă gândesc, ...ce vreme rea!
Cum oare-i vremea la Bacău?
Și-mi amintesc, ai adormit
Pe muzică de dance, latino,
Eu, recunosc, n-am prea dormit,
Gândindu-mă la Dory și la Nemo...
Ești așa iubită...
Pe seară, briza de reflux adoarme
Orice durere, orice gand,
Tăcerea se strecoară-n mare,
Iar valurile șușotesc atât de blând.
Te văd întinsă pe șezlong,
Uitată pe o plajă-atât de liniștită
Și-nvelită în prosopul lung
Te-admiră marea, așa ești de iubită….
Și păru-ți flutură pe tâmple,
Gândești că cerul ți-ar putea cânta.
Aștepți doar clipa care umple
Cu muzică de jazz, întreagă-ți inima.
Și nici nu știi că eu sunt chiar acolo
Trăgând cu ochiul la desfătarea ta,
Te-aștept în cameră, unde un piccolo
Ne va aduce vinul, rămâi acum a mea…
La Multi Ani, femeie!
Femeie, ești gând străpuns de soare,
Mare albastră și margine de lume,
Pictură sacră de sunet și culoare,
Operă vie, în milioane de volume.
Ești dans și cântec, zbucium și odihnă,
Și proză și poem, o mare epopee,
Mă-nchin în față-ți și îți strig in tihnă:
Să fii iubită, La Mulți Ani, femeie!
În cimitirul de povești
În cimitirul de povești,
Acolo unde stau la rând
Toți trubadurii unei vieți
Și viața lor de trubaduri,-
Acolo unde te-ntalnești
Și tu si eu, și noi și voi
Cărând bagajul desfacut
Din care curg litere moi.
Acolo unde ochii mari
Și curioși, ...nerăbdători
Pictați cu guașe sidefii
Își strigă versul rafinat
Scăldat de roz și mult ciel
Poate și ocru și cobalt..
Stridențe reci de negru-gri
Și alb-galbui... imaculat...
Mult lut,
Dar foarte diluat...
Acolo unde primprejur
Vezi chipuri cunoscute
Și, vai, atatea chipuri noi
Cu toții alergând grăbit
Să prindem roluri absolute.
Și-n cimitirul de povești
Din manuscrisul unei vieți
Îți scriu câteva rânduri vii
Ce-ți mușcă buzele-n livezi
Și-ți picură nisipul pe picior...
Mai mor puțin și iar învii
Și simt și fluturi și fior
Și-i viață-n mine, viața-n noi.
În cimitirul de povești
Se nasc povești...se scriu povești...
Unde e...
Te văd în sclipiri de smarald luminând,
Lumina ce-alungă întuneric și noapte,
Iar noaptea din gândul ce plânge flamând
Alungă și foamea și plânsul departe.
M-arunc peste scări ce urcă-cobor
Cu trepte abrupte - le număr pe toate.
Mă uit către zare, te văd, îmi e dor,
Mă-ndrept către tine târâș și pe coate.
Departe-i balconul la care priveam
Din propriul balcon, zâmbind cu știință,
Că văd al tău chip frumos și gândeam:
”Nu pot să te pierd, e cu neputință!”
Îmi trec prin priviri imagini cu mii:
E marea, un munte și locuri de vis,
E viață în toate, și moarte, să știi,
Un ochi mai clipește și altu-i închis.
Mă mișc, deci trăiesc, cu frică privesc.
Mă-ndrept către casă - e drumul ce-l știu,
Dar unde e casa? Căci vreau să zidesc,
Zidesc și dărâm, căci locu-i pustiu.
Ultima stație
Așteaptă-mă, te rog, mai am o stație,
Din drumul ăsta atât de sinuos și greu,
Așteaptă-mă din nou și-n compensație
Voi trece strada pe peronul tău.
Așteaptă-mă, te rog, căci linia e dreaptă,
Sunt sigur că nu mai este atat de mult de mers
Chiar dacă am mai coborât, te rupe și așteaptă
Că-i ultimul tramvai și ultimul meu vers...
Așteapta-mă, te rog, mai am o stație
Mă iartă că ai așteptat atât de mult.
Mă lasă să-ți mai intru-odata-n grație
E stația ce-o știu, n-am unde sa mă mut.
Așteapta - mă, te rog, mai am o stație,
Nu mai e mult și-abia aștept ca să te văd din nou
Mă uit pe geam și am o revelație,
Tramvaiul ăsta merge la depou.