Ah, ce Doamnă ești tu, Viață...!
Ce Doamnă prea stilată ești tu, Viață!
Ce haine deocheate ai învățat să-mbraci!
Și ce frumos te machiezi pe față
Și-apoi, atât de inocentă, de toate te dezbraci.
Mă-ndrăgostesc zile la rând de tine
Si-așa cu dor nebun și disperare te doresc,
Dar când privesc oglinda ce râde odios la mine
Îmi vine, de pământ, să te trântesc...
Mă las sedus de-al tau parfum, ce-l porți ca o starletă;
Piciorul fin și-nalt, ce se strecoară de sub fustă
Mă-nebunește și m-adoarme, parc-ai avea baghetă
De vrajitoare, care mă îmbie: "- Ia și gustă!"
Ah! Când frivolă, când parșivă, sau nepăsătoare,
Îmi furi ba ochii, ba îmi spinteci inima,
Îmi rupi și glezna, chiar și gâtul și-mi spui că-i o favoare...
Și tot tu, mai mereu, o faci pe victima...
Ce Doamnă, vai ce Doamnă plină de tandrețe!
Întâi oferi și mă îmbii la multe delectări
Și-atunci când stăm de vorbă, ca două precupețe,
Îmi pomenești despre botezuri, nunți și despre-nmormântări.
Sunt zile-n care nervii mi-i întinzi la maxim
Și te-aș cam părăsi, frumoasă și unică osândă.
Îmi bei și lacrima și sângele, atât de intim
Și nu mai știu de ești feroce sau prea blândă.
Ce Doamnă, vai ce Doamnă esti tu Viață
Când treci, fatidic, pe langa mine, pe celalalt trotuar....!
Am învățat să trec strada - nu mai fi așa hoață!
Nu-i timpul să mă însoțească cortegiul funerar.
....Ce Doamnă, ah, ce Doamnă!
Стихи из этой категории
Mi-e dor
Mi-e dor de marea ce îmi vindecă sufletul
Mi-e dor de soarele ce îmi aduce zâmbetul
Mi-e dor de nisipul fin ce mă calmează
Și de briza care mă îmbrățișează.
Mi-e dor de diminețile cu parfum de uitare
Mi-e dor să visez la întinse hotare
Mi-e dor să plutesc pe un val în larg
Mi-e dor să simt cum mă cuprinzi cu drag...
Oare
tu oare te gândești la mine?când noaptea cade peste sat,
si luna plină printre stele
se pierde-n cerul înstelat?
tu oare te gândești la mine?
când soarele apune-n mare,
când gandul plânge in tăcere
iar visul meu spre tine zboară?
tu oare te gândești la mine?
când zorii zilei se ivesc,
si dimineața-ți bate-n ușă
iar razele te încălzesc?
și dacă timpul va decide
să ne despartă într-o zi,
o întrebare am, la tine:
la mine te vei mai gândi?
Pentru o veșnicie
Simt că nu mai pot.
Simt ca am mii de emoții înăuntrul meu.
Emoții care vor să iasă afară .
Vor să se simtă și ele libere ca un nou născut…
Ți-aș cădea la picioare,
Ți-aș săruta mâinile și buzele.
Parcă ești o zeiță căzută din ceruri ,
Arăți mai mult a viitoarea mea soție.
Te văd cu cunună pe frunte ,
Într-o rochie albă de mătase
Făurită cu cea mai mare grijă
De cele mai frumoase mâine.
Ți-aș închina toate florile,
Aș face orice să te văd fericită,
Cu chipul senin, deloc tăcută,
Să te văd frumoaso zburdând pe câmpie .
Nu știu să mă exprim de la emoții.
O-i fi eu considerat un nebun
Că se-aude că dorm prin cârciumi.
Da’-ți promit că-s fecior bun ,
Trăiesc ca-n sânul lui Avram.
Inimii nu i se poate porunci
Să te iubească mai târziu ,
Să se gândească mai puțin la tine.
Ea știe să refuze ,
Ea nu dorește să nu te mai știe,
Ea vrea să rămâi aici pentru-eternitate.
Pentru-o veșnicie dacă ar fi.
Emoții digitale
Un :) mi-ai trimis
Probabil la-ntâmplare
Te-am întrebat ce e
Mi-ai spus că-i ghicitoare
Sperând am încercat
Să te întreb cu-o floare
Răspusul m-a-ntristat
Cealaltă :( doare
În cloud se-ascund memorii
Stau biți-n izolare
Fierbinte-i procesorul
Dau iute hibernare
Random mă poartă gandul
Se-oprește-n ghicitoare
Tastează-mi o poveste
S-adorm la întamplare
Trimit în cloud speranță
Prin fibră-n net dispare
Se plimbă fără urmă
Răspunde o eroare
Mă virusează dorul
Restart programul n-are
Primesc un diagnostic
Lipsesc coduri binare
Prezent
Să ai noroc ca dintr-un haos să creezi un paradis
Nu-i dat oricui.
Si nici nu stiu daca mie mi s-a permis
Să fiu al lui.
De crezi în dragoste înseamnă că ai curaj
Sau ai trăit.
Însă să simți din prima întâlnire,
Că ți-e promis..
Nu e ușor de-atins.
Mă rog în gând, să mulțumesc Cerului îmi vine
Când îl privesc.
La orice gest de bunătate mă surpinde
Și nu concep să nu-l iubesc.
Poem de seară
Poemele de seară îți aparțin doar ție ...
Nu au prea multe rânduri,
Mă au pe mine și pe tine
Ca personaje vii ce-s vesel colorate!
Iubindu-ne din timpurile vechi Sau antice,demult apuse,
Atât de vechi încât nici nume nu purtam....
Eram doar duhuri vorbitoare
Ce caută iubirea,
Eu căutându-te pe tine
Iar tu mă așteptai pe mine,
Știu bine ce îți spun...
Iubirea exista atunci ca și în zilele prezente,
Mulți gânditori se întrebau,
Dacă este cumva virtute?
Să poți să mori pentru amor sau libertate,
Sau să refuzi o simplă existență
Vorbesc acum de mine,
Nemaiputând concepe viața fără tine!
Poemele de seară îți aparțin doar ție ...
Nu au prea multe rânduri,
Mă au pe mine și pe tine
Și se termină vesel cu vorbe de iubire,
Le scriu altfel de fiecare dată,
Ți le trimit într-o cutie cu fundă violet
Culoarea-ți preferată!
(6 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Mi-e dor
Mi-e dor de marea ce îmi vindecă sufletul
Mi-e dor de soarele ce îmi aduce zâmbetul
Mi-e dor de nisipul fin ce mă calmează
Și de briza care mă îmbrățișează.
Mi-e dor de diminețile cu parfum de uitare
Mi-e dor să visez la întinse hotare
Mi-e dor să plutesc pe un val în larg
Mi-e dor să simt cum mă cuprinzi cu drag...
Oare
tu oare te gândești la mine?când noaptea cade peste sat,
si luna plină printre stele
se pierde-n cerul înstelat?
tu oare te gândești la mine?
când soarele apune-n mare,
când gandul plânge in tăcere
iar visul meu spre tine zboară?
tu oare te gândești la mine?
când zorii zilei se ivesc,
si dimineața-ți bate-n ușă
iar razele te încălzesc?
și dacă timpul va decide
să ne despartă într-o zi,
o întrebare am, la tine:
la mine te vei mai gândi?
Pentru o veșnicie
Simt că nu mai pot.
Simt ca am mii de emoții înăuntrul meu.
Emoții care vor să iasă afară .
Vor să se simtă și ele libere ca un nou născut…
Ți-aș cădea la picioare,
Ți-aș săruta mâinile și buzele.
Parcă ești o zeiță căzută din ceruri ,
Arăți mai mult a viitoarea mea soție.
Te văd cu cunună pe frunte ,
Într-o rochie albă de mătase
Făurită cu cea mai mare grijă
De cele mai frumoase mâine.
Ți-aș închina toate florile,
Aș face orice să te văd fericită,
Cu chipul senin, deloc tăcută,
Să te văd frumoaso zburdând pe câmpie .
Nu știu să mă exprim de la emoții.
O-i fi eu considerat un nebun
Că se-aude că dorm prin cârciumi.
Da’-ți promit că-s fecior bun ,
Trăiesc ca-n sânul lui Avram.
Inimii nu i se poate porunci
Să te iubească mai târziu ,
Să se gândească mai puțin la tine.
Ea știe să refuze ,
Ea nu dorește să nu te mai știe,
Ea vrea să rămâi aici pentru-eternitate.
Pentru-o veșnicie dacă ar fi.
Emoții digitale
Un :) mi-ai trimis
Probabil la-ntâmplare
Te-am întrebat ce e
Mi-ai spus că-i ghicitoare
Sperând am încercat
Să te întreb cu-o floare
Răspusul m-a-ntristat
Cealaltă :( doare
În cloud se-ascund memorii
Stau biți-n izolare
Fierbinte-i procesorul
Dau iute hibernare
Random mă poartă gandul
Se-oprește-n ghicitoare
Tastează-mi o poveste
S-adorm la întamplare
Trimit în cloud speranță
Prin fibră-n net dispare
Se plimbă fără urmă
Răspunde o eroare
Mă virusează dorul
Restart programul n-are
Primesc un diagnostic
Lipsesc coduri binare
Prezent
Să ai noroc ca dintr-un haos să creezi un paradis
Nu-i dat oricui.
Si nici nu stiu daca mie mi s-a permis
Să fiu al lui.
De crezi în dragoste înseamnă că ai curaj
Sau ai trăit.
Însă să simți din prima întâlnire,
Că ți-e promis..
Nu e ușor de-atins.
Mă rog în gând, să mulțumesc Cerului îmi vine
Când îl privesc.
La orice gest de bunătate mă surpinde
Și nu concep să nu-l iubesc.
Poem de seară
Poemele de seară îți aparțin doar ție ...
Nu au prea multe rânduri,
Mă au pe mine și pe tine
Ca personaje vii ce-s vesel colorate!
Iubindu-ne din timpurile vechi Sau antice,demult apuse,
Atât de vechi încât nici nume nu purtam....
Eram doar duhuri vorbitoare
Ce caută iubirea,
Eu căutându-te pe tine
Iar tu mă așteptai pe mine,
Știu bine ce îți spun...
Iubirea exista atunci ca și în zilele prezente,
Mulți gânditori se întrebau,
Dacă este cumva virtute?
Să poți să mori pentru amor sau libertate,
Sau să refuzi o simplă existență
Vorbesc acum de mine,
Nemaiputând concepe viața fără tine!
Poemele de seară îți aparțin doar ție ...
Nu au prea multe rânduri,
Mă au pe mine și pe tine
Și se termină vesel cu vorbe de iubire,
Le scriu altfel de fiecare dată,
Ți le trimit într-o cutie cu fundă violet
Culoarea-ți preferată!
(6 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Другие стихотворения автора
Unde e...
Te văd în sclipiri de smarald luminând,
Lumina ce-alungă întuneric și noapte,
Iar noaptea din gândul ce plânge flamând
Alungă și foamea și plânsul departe.
M-arunc peste scări ce urcă-cobor
Cu trepte abrupte - le număr pe toate.
Mă uit către zare, te văd, îmi e dor,
Mă-ndrept către tine târâș și pe coate.
Departe-i balconul la care priveam
Din propriul balcon, zâmbind cu știință,
Că văd al tău chip frumos și gândeam:
”Nu pot să te pierd, e cu neputință!”
Îmi trec prin priviri imagini cu mii:
E marea, un munte și locuri de vis,
E viață în toate, și moarte, să știi,
Un ochi mai clipește și altu-i închis.
Mă mișc, deci trăiesc, cu frică privesc.
Mă-ndrept către casă - e drumul ce-l știu,
Dar unde e casa? Căci vreau să zidesc,
Zidesc și dărâm, căci locu-i pustiu.
Viață de om, sau zeu?
E iarnă iarăși, suflet apăsat de "mâine",
Ridic spre cer doar mâinile-mi păgâne
Să prind din fulgii albi ce-și caută pieire,
Ca niște zei ce-au renunțat la nemurire.
Încerc sa smulg din cer o rază roz și-aș vrea
Să-mi umple inima în nemurirea mea,
Dar viața-i fulg ce solitar aleargă -
Îi pleacă și pe zei - ajung întinși pe targă.
E iarnă iarăși, insă de-astă dată, cerul
Este atât de-aproape și vreau să înțeleg misterul,
Misterul vieții scurte, al fulgilor de nea,
Viață de zeu sau om, ...ce aș alege, de-aș putea?
In cautarea lui ....Dory
Mă uit la dansul fulgilor de nea,
Ce pică galeș ca-ntr-un hău,
Și mă gândesc, ...ce vreme rea!
Cum oare-i vremea la Bacău?
Și-mi amintesc, ai adormit
Pe muzică de dance, latino,
Eu, recunosc, n-am prea dormit,
Gândindu-mă la Dory și la Nemo...
Ultima stație
Așteaptă-mă, te rog, mai am o stație,
Din drumul ăsta atât de sinuos și greu,
Așteaptă-mă din nou și-n compensație
Voi trece strada pe peronul tău.
Așteaptă-mă, te rog, căci linia e dreaptă,
Sunt sigur că nu mai este atat de mult de mers
Chiar dacă am mai coborât, te rupe și așteaptă
Că-i ultimul tramvai și ultimul meu vers...
Așteapta-mă, te rog, mai am o stație
Mă iartă că ai așteptat atât de mult.
Mă lasă să-ți mai intru-odata-n grație
E stația ce-o știu, n-am unde sa mă mut.
Așteapta - mă, te rog, mai am o stație,
Nu mai e mult și-abia aștept ca să te văd din nou
Mă uit pe geam și am o revelație,
Tramvaiul ăsta merge la depou.
S-au spus toate cuvintele...
S-au spus toate cuvintele-ntre noi,
Si am rămas fără vocabular ales
"Bună, ok, și...da... și nu" abundă-n amandoi
Doar pauzele dintre ele mai au sens...
Privesc plat în oglindă și-aș vrea să îmi dau seama
E frică sau speranță în ochii ăia goi?
Dar descifrez cu-atâta ușurință care-i drama:
S-au spus toate cuvintele-ntre noi.
Si ca-ntr-o piesă proastă în care știi finalul,
La radio anunță câțiva ani de ploi.
Mi-aș lua umbrela, ori fâșul, ori raglanul,
Dar nu mai are rost, ne udă pe-amândoi.
E vreme rea: ...s-au spus toate cuvintele-ntre noi....
Tablou de iarna cu femeie
Auzi iubito, lemnele cum ard în șemineu?
Și vezi cum fulgii albi dansează în vazduh?
Fereastra aburită iți șoptește un eseu
Despre iubire, dragoste si duh...
Te legeni incălzită pe fotoliu-ncăpător
Și torci ca o pisică cuprinsă de visare,
Ți se perindă clipe de taină ce omor
Trecut și ceață și durere și-apăsare
Și simți in nări mireasma de vin fiert
Ce se strecoară de pe aragaz,
Cu scorțișoară dulce și-alături un desert,
Și-aștepți sărutul tandru pe obraz…
Și-abia întredeschizi pleoapele-ți frumoase
Uitându-te la focul ce pocnește-ncetișor
Pupilele ți se măresc ușor și curioase
-Mai e ceva pe lume de ce să-ți fie dor?…
Unde e...
Te văd în sclipiri de smarald luminând,
Lumina ce-alungă întuneric și noapte,
Iar noaptea din gândul ce plânge flamând
Alungă și foamea și plânsul departe.
M-arunc peste scări ce urcă-cobor
Cu trepte abrupte - le număr pe toate.
Mă uit către zare, te văd, îmi e dor,
Mă-ndrept către tine târâș și pe coate.
Departe-i balconul la care priveam
Din propriul balcon, zâmbind cu știință,
Că văd al tău chip frumos și gândeam:
”Nu pot să te pierd, e cu neputință!”
Îmi trec prin priviri imagini cu mii:
E marea, un munte și locuri de vis,
E viață în toate, și moarte, să știi,
Un ochi mai clipește și altu-i închis.
Mă mișc, deci trăiesc, cu frică privesc.
Mă-ndrept către casă - e drumul ce-l știu,
Dar unde e casa? Căci vreau să zidesc,
Zidesc și dărâm, căci locu-i pustiu.
Viață de om, sau zeu?
E iarnă iarăși, suflet apăsat de "mâine",
Ridic spre cer doar mâinile-mi păgâne
Să prind din fulgii albi ce-și caută pieire,
Ca niște zei ce-au renunțat la nemurire.
Încerc sa smulg din cer o rază roz și-aș vrea
Să-mi umple inima în nemurirea mea,
Dar viața-i fulg ce solitar aleargă -
Îi pleacă și pe zei - ajung întinși pe targă.
E iarnă iarăși, insă de-astă dată, cerul
Este atât de-aproape și vreau să înțeleg misterul,
Misterul vieții scurte, al fulgilor de nea,
Viață de zeu sau om, ...ce aș alege, de-aș putea?
In cautarea lui ....Dory
Mă uit la dansul fulgilor de nea,
Ce pică galeș ca-ntr-un hău,
Și mă gândesc, ...ce vreme rea!
Cum oare-i vremea la Bacău?
Și-mi amintesc, ai adormit
Pe muzică de dance, latino,
Eu, recunosc, n-am prea dormit,
Gândindu-mă la Dory și la Nemo...
Ultima stație
Așteaptă-mă, te rog, mai am o stație,
Din drumul ăsta atât de sinuos și greu,
Așteaptă-mă din nou și-n compensație
Voi trece strada pe peronul tău.
Așteaptă-mă, te rog, căci linia e dreaptă,
Sunt sigur că nu mai este atat de mult de mers
Chiar dacă am mai coborât, te rupe și așteaptă
Că-i ultimul tramvai și ultimul meu vers...
Așteapta-mă, te rog, mai am o stație
Mă iartă că ai așteptat atât de mult.
Mă lasă să-ți mai intru-odata-n grație
E stația ce-o știu, n-am unde sa mă mut.
Așteapta - mă, te rog, mai am o stație,
Nu mai e mult și-abia aștept ca să te văd din nou
Mă uit pe geam și am o revelație,
Tramvaiul ăsta merge la depou.
S-au spus toate cuvintele...
S-au spus toate cuvintele-ntre noi,
Si am rămas fără vocabular ales
"Bună, ok, și...da... și nu" abundă-n amandoi
Doar pauzele dintre ele mai au sens...
Privesc plat în oglindă și-aș vrea să îmi dau seama
E frică sau speranță în ochii ăia goi?
Dar descifrez cu-atâta ușurință care-i drama:
S-au spus toate cuvintele-ntre noi.
Si ca-ntr-o piesă proastă în care știi finalul,
La radio anunță câțiva ani de ploi.
Mi-aș lua umbrela, ori fâșul, ori raglanul,
Dar nu mai are rost, ne udă pe-amândoi.
E vreme rea: ...s-au spus toate cuvintele-ntre noi....