Unde e...
Te văd în sclipiri de smarald luminând,
Lumina ce-alungă întuneric și noapte,
Iar noaptea din gândul ce plânge flamând
Alungă și foamea și plânsul departe.
M-arunc peste scări ce urcă-cobor
Cu trepte abrupte - le număr pe toate.
Mă uit către zare, te văd, îmi e dor,
Mă-ndrept către tine târâș și pe coate.
Departe-i balconul la care priveam
Din propriul balcon, zâmbind cu știință,
Că văd al tău chip frumos și gândeam:
”Nu pot să te pierd, e cu neputință!”
Îmi trec prin priviri imagini cu mii:
E marea, un munte și locuri de vis,
E viață în toate, și moarte, să știi,
Un ochi mai clipește și altu-i închis.
Mă mișc, deci trăiesc, cu frică privesc.
Mă-ndrept către casă - e drumul ce-l știu,
Dar unde e casa? Căci vreau să zidesc,
Zidesc și dărâm, căci locu-i pustiu.
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: ddir
Дата публикации: 22 октября 2020
Добавлено в избранное: 1
Просмотры: 2001
Стихи из этой категории
Dincolo de timp
Când ne-am întâlnit,
am sădit o lumânare.
A răsărit repede.
Mirosea a iubire şi ardea a patimi.
Am lăsat-o aprinsă ca să ne încălzim visele.
Am închis geamurile.
Azi,
o pată de ceară
stă lipită de inimile noastre
învechite de vreme.
Doar fumul,
prizonier al iubirii,
dansează
închipuindu-şi că
lumânările ard etern
până dincolo de timp.
Et si tu n'existais pas în daneză
Et si tu n'existais pas,
dis-moi pourquoi j'existerais.
Pour traîner dans un monde sans toi,
sans espoir et sans regret.
Et si tu n'existais pas,
j'essaierais d'inventer l'amour
comme un peintre qui voit sous ses doigts
naître les couleurs du jour,
et qui n'en revient pas.
Et si tu n'existais pas,
dis-moi pour qui j'existerais.
Des passantes endormies dans mes bras
que je n'aimerais jamais.
Et si tu n'existais pas,
je ne serais qu'un point de plus
dans ce monde qui vient et qui va,
je me sentirais perdu.
J'aurais besoin de toi.
Et si tu n'existais pas,
dis-moi comment j'existerais.
Je pourrais faire semblant d'être moi,
mais je ne serais pas vrai.
Et si tu n'existais pas,
je crois que je l'aurais trouvé,
le secret de la vie, le pourquoi
simplement pour te créer,
et pour te regarder.
Et si tu n'existais pas
Dis-moi pourquoi j'existerais
Pour traîner dans un monde sans toi
Sans espoir et sans regret
Et si tu n'existais pas,
j'essaierais d'inventer l'amour
comme un peintre qui voit sous ses doigts
naître les couleurs du jour,
et qui n'en revient pas.
Og hvis du ikke eksisterede
Og hvis du ikke eksisterede,
fortæl mig hvorfor jeg ville eksistere.
At hænge rundt i en verden uden dig,
uden håb og uden fortrydelse.
Og hvis du ikke eksisterede,
Jeg ville prøve at opfinde kærligheden
som en maler, der ser under fingrene
Født dagens farver,
Og hvem tror ikke.
Og hvis du ikke eksisterede,
fortæl mig, for hvem jeg ville eksistere.
Båndbredder sover i mine arme
som jeg aldrig ville elske.
Og hvis du ikke eksisterede,
Jeg ville kun være et punkt mere
i denne verden, der kommer og går,
Jeg ville føle mig fortabt.
Jeg ville have brug for dig.
Og hvis du ikke eksisterede,
fortæl mig, hvordan jeg ville eksistere.
Jeg kunne foregive at være mig,
men jeg ville ikke være sand.
Og hvis du ikke eksisterede,
Jeg tror, jeg ville have fundet det,
livets hemmelighed, hvorfor
simpelthen for at skabe dig,
og at se på dig.
Og hvis du ikke eksisterede
fortæl mig hvorfor jeg ville eksistere
At hænge rundt i en verden uden dig
uden håb og uden fortrydelse
Og hvis du ikke eksisterede,
Jeg ville prøve at opfinde kærligheden
som en maler, der ser under fingrene
Født dagens farver,
Og hvem tror ikke.
Copilărie
Par o copilă, uneori,
Cu vise-n păr, cu flori în zori,
Dar port pe umeri, nevăzut,
Un dor adânc, un gând tăcut.
Par o copilă, uneori,
Cu râsul prins în vis și flori,
Dar port pe umeri, zi de zi,
Povara unor amintiri.
Mă bucur încă de ce-i mic,
De vânt, de ploaie, de un chic,
Dar viața-n taină mi-a lăsat
Și lacrimi ce m-au încercat.
Încerc să râd, să nu mă frâng,
Să cred că-n mine-i foc adânc,
Că orice vânt ar vrea să bată,
Eu tot rămân… mereu întreagă.
Încerc să uit
Încerc să uit că te iubesc,
iar mintea tot mai mult
s-afundă-n dorul pentru tine...
Răsar în gândul meu
privirea ta și plete peste ea,
ochii verzi ce-s viață..
în mintea mea lumină
ești, un singur ideal...
Trupu-ncerc să-l vând
poftelor și sufletul să-l dau,
să te-nlocuiesc aș vrea,
să devin și eu murdar...
Cu orice gând ce te trădează
moare-n mine câte-o viață,
cu orice zi mă-ndepărtez,
sufletul-l fărâmițez...
Încă-ncerc să mă separ
de gândul pentru tine,
pulsează sânge în zadar,
căci tu nu vrei cu mine...
Vino-n sufletul ce suferă
să mă luminezi în vis,
vino să mă scoți
din locul ăsta trist...
Tristețe fără tine
O altă zi ce-i plină de tristețe,
Căci bucuria zilei ești doar tu,
Iubito nu e clipă fără tine,
Iar gândul meu la tine stă!
Am lacrimile strânse bine,
Tu le-ai sfințit cu darul tău,
Iubirea ce mi-ai daruit-o,
Au forță și glasul unui zeu!
O altă zi ce-i plină de speranță
Căci am schimbat tristețea-n orizont,
Tu stai departe-acolo gândindu-te la mine,
Și amândoi vorbim mereu într-o tăcere mută,
Neauziți de oamenii de rând,
Noi suntem însăși dragostea celestă,
Căci Cerul ne-a unit pe veci!
(2 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Poate ai iubit
Poate-ai iubit, dar n-ai știut
Să dai din tine ce nu doare,
Și eu, cu sufletul prea tăcut,
Ți-am fost doar umbră trecătoare.
Dincolo de timp
Când ne-am întâlnit,
am sădit o lumânare.
A răsărit repede.
Mirosea a iubire şi ardea a patimi.
Am lăsat-o aprinsă ca să ne încălzim visele.
Am închis geamurile.
Azi,
o pată de ceară
stă lipită de inimile noastre
învechite de vreme.
Doar fumul,
prizonier al iubirii,
dansează
închipuindu-şi că
lumânările ard etern
până dincolo de timp.
Et si tu n'existais pas în daneză
Et si tu n'existais pas,
dis-moi pourquoi j'existerais.
Pour traîner dans un monde sans toi,
sans espoir et sans regret.
Et si tu n'existais pas,
j'essaierais d'inventer l'amour
comme un peintre qui voit sous ses doigts
naître les couleurs du jour,
et qui n'en revient pas.
Et si tu n'existais pas,
dis-moi pour qui j'existerais.
Des passantes endormies dans mes bras
que je n'aimerais jamais.
Et si tu n'existais pas,
je ne serais qu'un point de plus
dans ce monde qui vient et qui va,
je me sentirais perdu.
J'aurais besoin de toi.
Et si tu n'existais pas,
dis-moi comment j'existerais.
Je pourrais faire semblant d'être moi,
mais je ne serais pas vrai.
Et si tu n'existais pas,
je crois que je l'aurais trouvé,
le secret de la vie, le pourquoi
simplement pour te créer,
et pour te regarder.
Et si tu n'existais pas
Dis-moi pourquoi j'existerais
Pour traîner dans un monde sans toi
Sans espoir et sans regret
Et si tu n'existais pas,
j'essaierais d'inventer l'amour
comme un peintre qui voit sous ses doigts
naître les couleurs du jour,
et qui n'en revient pas.
Og hvis du ikke eksisterede
Og hvis du ikke eksisterede,
fortæl mig hvorfor jeg ville eksistere.
At hænge rundt i en verden uden dig,
uden håb og uden fortrydelse.
Og hvis du ikke eksisterede,
Jeg ville prøve at opfinde kærligheden
som en maler, der ser under fingrene
Født dagens farver,
Og hvem tror ikke.
Og hvis du ikke eksisterede,
fortæl mig, for hvem jeg ville eksistere.
Båndbredder sover i mine arme
som jeg aldrig ville elske.
Og hvis du ikke eksisterede,
Jeg ville kun være et punkt mere
i denne verden, der kommer og går,
Jeg ville føle mig fortabt.
Jeg ville have brug for dig.
Og hvis du ikke eksisterede,
fortæl mig, hvordan jeg ville eksistere.
Jeg kunne foregive at være mig,
men jeg ville ikke være sand.
Og hvis du ikke eksisterede,
Jeg tror, jeg ville have fundet det,
livets hemmelighed, hvorfor
simpelthen for at skabe dig,
og at se på dig.
Og hvis du ikke eksisterede
fortæl mig hvorfor jeg ville eksistere
At hænge rundt i en verden uden dig
uden håb og uden fortrydelse
Og hvis du ikke eksisterede,
Jeg ville prøve at opfinde kærligheden
som en maler, der ser under fingrene
Født dagens farver,
Og hvem tror ikke.
Copilărie
Par o copilă, uneori,
Cu vise-n păr, cu flori în zori,
Dar port pe umeri, nevăzut,
Un dor adânc, un gând tăcut.
Par o copilă, uneori,
Cu râsul prins în vis și flori,
Dar port pe umeri, zi de zi,
Povara unor amintiri.
Mă bucur încă de ce-i mic,
De vânt, de ploaie, de un chic,
Dar viața-n taină mi-a lăsat
Și lacrimi ce m-au încercat.
Încerc să râd, să nu mă frâng,
Să cred că-n mine-i foc adânc,
Că orice vânt ar vrea să bată,
Eu tot rămân… mereu întreagă.
Încerc să uit
Încerc să uit că te iubesc,
iar mintea tot mai mult
s-afundă-n dorul pentru tine...
Răsar în gândul meu
privirea ta și plete peste ea,
ochii verzi ce-s viață..
în mintea mea lumină
ești, un singur ideal...
Trupu-ncerc să-l vând
poftelor și sufletul să-l dau,
să te-nlocuiesc aș vrea,
să devin și eu murdar...
Cu orice gând ce te trădează
moare-n mine câte-o viață,
cu orice zi mă-ndepărtez,
sufletul-l fărâmițez...
Încă-ncerc să mă separ
de gândul pentru tine,
pulsează sânge în zadar,
căci tu nu vrei cu mine...
Vino-n sufletul ce suferă
să mă luminezi în vis,
vino să mă scoți
din locul ăsta trist...
Tristețe fără tine
O altă zi ce-i plină de tristețe,
Căci bucuria zilei ești doar tu,
Iubito nu e clipă fără tine,
Iar gândul meu la tine stă!
Am lacrimile strânse bine,
Tu le-ai sfințit cu darul tău,
Iubirea ce mi-ai daruit-o,
Au forță și glasul unui zeu!
O altă zi ce-i plină de speranță
Căci am schimbat tristețea-n orizont,
Tu stai departe-acolo gândindu-te la mine,
Și amândoi vorbim mereu într-o tăcere mută,
Neauziți de oamenii de rând,
Noi suntem însăși dragostea celestă,
Căci Cerul ne-a unit pe veci!
(2 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Poate ai iubit
Poate-ai iubit, dar n-ai știut
Să dai din tine ce nu doare,
Și eu, cu sufletul prea tăcut,
Ți-am fost doar umbră trecătoare.
Другие стихотворения автора
S-au spus toate cuvintele...
S-au spus toate cuvintele-ntre noi,
Si am rămas fără vocabular ales
"Bună, ok, și...da... și nu" abundă-n amandoi
Doar pauzele dintre ele mai au sens...
Privesc plat în oglindă și-aș vrea să îmi dau seama
E frică sau speranță în ochii ăia goi?
Dar descifrez cu-atâta ușurință care-i drama:
S-au spus toate cuvintele-ntre noi.
Si ca-ntr-o piesă proastă în care știi finalul,
La radio anunță câțiva ani de ploi.
Mi-aș lua umbrela, ori fâșul, ori raglanul,
Dar nu mai are rost, ne udă pe-amândoi.
E vreme rea: ...s-au spus toate cuvintele-ntre noi....
Tablou de iarna cu femeie
Auzi iubito, lemnele cum ard în șemineu?
Și vezi cum fulgii albi dansează în vazduh?
Fereastra aburită iți șoptește un eseu
Despre iubire, dragoste si duh...
Te legeni incălzită pe fotoliu-ncăpător
Și torci ca o pisică cuprinsă de visare,
Ți se perindă clipe de taină ce omor
Trecut și ceață și durere și-apăsare
Și simți in nări mireasma de vin fiert
Ce se strecoară de pe aragaz,
Cu scorțișoară dulce și-alături un desert,
Și-aștepți sărutul tandru pe obraz…
Și-abia întredeschizi pleoapele-ți frumoase
Uitându-te la focul ce pocnește-ncetișor
Pupilele ți se măresc ușor și curioase
-Mai e ceva pe lume de ce să-ți fie dor?…
Viață de om, sau zeu?
E iarnă iarăși, suflet apăsat de "mâine",
Ridic spre cer doar mâinile-mi păgâne
Să prind din fulgii albi ce-și caută pieire,
Ca niște zei ce-au renunțat la nemurire.
Încerc sa smulg din cer o rază roz și-aș vrea
Să-mi umple inima în nemurirea mea,
Dar viața-i fulg ce solitar aleargă -
Îi pleacă și pe zei - ajung întinși pe targă.
E iarnă iarăși, insă de-astă dată, cerul
Este atât de-aproape și vreau să înțeleg misterul,
Misterul vieții scurte, al fulgilor de nea,
Viață de zeu sau om, ...ce aș alege, de-aș putea?
In cautarea lui ....Dory
Mă uit la dansul fulgilor de nea,
Ce pică galeș ca-ntr-un hău,
Și mă gândesc, ...ce vreme rea!
Cum oare-i vremea la Bacău?
Și-mi amintesc, ai adormit
Pe muzică de dance, latino,
Eu, recunosc, n-am prea dormit,
Gândindu-mă la Dory și la Nemo...
Ah, ce Doamnă ești tu, Viață...!
Ce Doamnă prea stilată ești tu, Viață!
Ce haine deocheate ai învățat să-mbraci!
Și ce frumos te machiezi pe față
Și-apoi, atât de inocentă, de toate te dezbraci.
Mă-ndrăgostesc zile la rând de tine
Si-așa cu dor nebun și disperare te doresc,
Dar când privesc oglinda ce râde odios la mine
Îmi vine, de pământ, să te trântesc...
Mă las sedus de-al tau parfum, ce-l porți ca o starletă;
Piciorul fin și-nalt, ce se strecoară de sub fustă
Mă-nebunește și m-adoarme, parc-ai avea baghetă
De vrajitoare, care mă îmbie: "- Ia și gustă!"
Ah! Când frivolă, când parșivă, sau nepăsătoare,
Îmi furi ba ochii, ba îmi spinteci inima,
Îmi rupi și glezna, chiar și gâtul și-mi spui că-i o favoare...
Și tot tu, mai mereu, o faci pe victima...
Ce Doamnă, vai ce Doamnă plină de tandrețe!
Întâi oferi și mă îmbii la multe delectări
Și-atunci când stăm de vorbă, ca două precupețe,
Îmi pomenești despre botezuri, nunți și despre-nmormântări.
Sunt zile-n care nervii mi-i întinzi la maxim
Și te-aș cam părăsi, frumoasă și unică osândă.
Îmi bei și lacrima și sângele, atât de intim
Și nu mai știu de ești feroce sau prea blândă.
Ce Doamnă, vai ce Doamnă esti tu Viață
Când treci, fatidic, pe langa mine, pe celalalt trotuar....!
Am învățat să trec strada - nu mai fi așa hoață!
Nu-i timpul să mă însoțească cortegiul funerar.
....Ce Doamnă, ah, ce Doamnă!
Ultima stație
Așteaptă-mă, te rog, mai am o stație,
Din drumul ăsta atât de sinuos și greu,
Așteaptă-mă din nou și-n compensație
Voi trece strada pe peronul tău.
Așteaptă-mă, te rog, căci linia e dreaptă,
Sunt sigur că nu mai este atat de mult de mers
Chiar dacă am mai coborât, te rupe și așteaptă
Că-i ultimul tramvai și ultimul meu vers...
Așteapta-mă, te rog, mai am o stație
Mă iartă că ai așteptat atât de mult.
Mă lasă să-ți mai intru-odata-n grație
E stația ce-o știu, n-am unde sa mă mut.
Așteapta - mă, te rog, mai am o stație,
Nu mai e mult și-abia aștept ca să te văd din nou
Mă uit pe geam și am o revelație,
Tramvaiul ăsta merge la depou.
S-au spus toate cuvintele...
S-au spus toate cuvintele-ntre noi,
Si am rămas fără vocabular ales
"Bună, ok, și...da... și nu" abundă-n amandoi
Doar pauzele dintre ele mai au sens...
Privesc plat în oglindă și-aș vrea să îmi dau seama
E frică sau speranță în ochii ăia goi?
Dar descifrez cu-atâta ușurință care-i drama:
S-au spus toate cuvintele-ntre noi.
Si ca-ntr-o piesă proastă în care știi finalul,
La radio anunță câțiva ani de ploi.
Mi-aș lua umbrela, ori fâșul, ori raglanul,
Dar nu mai are rost, ne udă pe-amândoi.
E vreme rea: ...s-au spus toate cuvintele-ntre noi....
Tablou de iarna cu femeie
Auzi iubito, lemnele cum ard în șemineu?
Și vezi cum fulgii albi dansează în vazduh?
Fereastra aburită iți șoptește un eseu
Despre iubire, dragoste si duh...
Te legeni incălzită pe fotoliu-ncăpător
Și torci ca o pisică cuprinsă de visare,
Ți se perindă clipe de taină ce omor
Trecut și ceață și durere și-apăsare
Și simți in nări mireasma de vin fiert
Ce se strecoară de pe aragaz,
Cu scorțișoară dulce și-alături un desert,
Și-aștepți sărutul tandru pe obraz…
Și-abia întredeschizi pleoapele-ți frumoase
Uitându-te la focul ce pocnește-ncetișor
Pupilele ți se măresc ușor și curioase
-Mai e ceva pe lume de ce să-ți fie dor?…
Viață de om, sau zeu?
E iarnă iarăși, suflet apăsat de "mâine",
Ridic spre cer doar mâinile-mi păgâne
Să prind din fulgii albi ce-și caută pieire,
Ca niște zei ce-au renunțat la nemurire.
Încerc sa smulg din cer o rază roz și-aș vrea
Să-mi umple inima în nemurirea mea,
Dar viața-i fulg ce solitar aleargă -
Îi pleacă și pe zei - ajung întinși pe targă.
E iarnă iarăși, insă de-astă dată, cerul
Este atât de-aproape și vreau să înțeleg misterul,
Misterul vieții scurte, al fulgilor de nea,
Viață de zeu sau om, ...ce aș alege, de-aș putea?
In cautarea lui ....Dory
Mă uit la dansul fulgilor de nea,
Ce pică galeș ca-ntr-un hău,
Și mă gândesc, ...ce vreme rea!
Cum oare-i vremea la Bacău?
Și-mi amintesc, ai adormit
Pe muzică de dance, latino,
Eu, recunosc, n-am prea dormit,
Gândindu-mă la Dory și la Nemo...
Ah, ce Doamnă ești tu, Viață...!
Ce Doamnă prea stilată ești tu, Viață!
Ce haine deocheate ai învățat să-mbraci!
Și ce frumos te machiezi pe față
Și-apoi, atât de inocentă, de toate te dezbraci.
Mă-ndrăgostesc zile la rând de tine
Si-așa cu dor nebun și disperare te doresc,
Dar când privesc oglinda ce râde odios la mine
Îmi vine, de pământ, să te trântesc...
Mă las sedus de-al tau parfum, ce-l porți ca o starletă;
Piciorul fin și-nalt, ce se strecoară de sub fustă
Mă-nebunește și m-adoarme, parc-ai avea baghetă
De vrajitoare, care mă îmbie: "- Ia și gustă!"
Ah! Când frivolă, când parșivă, sau nepăsătoare,
Îmi furi ba ochii, ba îmi spinteci inima,
Îmi rupi și glezna, chiar și gâtul și-mi spui că-i o favoare...
Și tot tu, mai mereu, o faci pe victima...
Ce Doamnă, vai ce Doamnă plină de tandrețe!
Întâi oferi și mă îmbii la multe delectări
Și-atunci când stăm de vorbă, ca două precupețe,
Îmi pomenești despre botezuri, nunți și despre-nmormântări.
Sunt zile-n care nervii mi-i întinzi la maxim
Și te-aș cam părăsi, frumoasă și unică osândă.
Îmi bei și lacrima și sângele, atât de intim
Și nu mai știu de ești feroce sau prea blândă.
Ce Doamnă, vai ce Doamnă esti tu Viață
Când treci, fatidic, pe langa mine, pe celalalt trotuar....!
Am învățat să trec strada - nu mai fi așa hoață!
Nu-i timpul să mă însoțească cortegiul funerar.
....Ce Doamnă, ah, ce Doamnă!
Ultima stație
Așteaptă-mă, te rog, mai am o stație,
Din drumul ăsta atât de sinuos și greu,
Așteaptă-mă din nou și-n compensație
Voi trece strada pe peronul tău.
Așteaptă-mă, te rog, căci linia e dreaptă,
Sunt sigur că nu mai este atat de mult de mers
Chiar dacă am mai coborât, te rupe și așteaptă
Că-i ultimul tramvai și ultimul meu vers...
Așteapta-mă, te rog, mai am o stație
Mă iartă că ai așteptat atât de mult.
Mă lasă să-ți mai intru-odata-n grație
E stația ce-o știu, n-am unde sa mă mut.
Așteapta - mă, te rog, mai am o stație,
Nu mai e mult și-abia aștept ca să te văd din nou
Mă uit pe geam și am o revelație,
Tramvaiul ăsta merge la depou.