In cautarea lui ....Dory

Ce Doamnă prea stilată ești tu, Viață!

Ce haine deocheate ai învățat să-mbraci!

Și ce frumos te machiezi pe față

Și-apoi, atât de inocentă, de toate te dezbraci.

Mă-ndrăgostesc zile la rând de tine

Si-așa cu dor nebun și disperare te doresc,

Dar când privesc oglinda ce râde odios la mine

Îmi vine, de pământ, să te trântesc...

Mă las sedus de-al tau parfum, ce-l porți ca o starletă;

Piciorul fin și-nalt, ce se strecoară de sub fustă

Mă-nebunește și m-adoarme, parc-ai avea baghetă

De vrajitoare, care mă îmbie: "- Ia și gustă!"

Ah!  Când frivolă, când parșivă, sau nepăsătoare, 

Îmi furi ba ochii, ba îmi spinteci inima,

Îmi rupi și glezna, chiar și gâtul și-mi spui că-i o favoare...

Și tot tu, mai mereu, o faci pe victima...

Ce Doamnă, vai ce Doamnă plină de tandrețe!

Întâi oferi și mă îmbii la multe delectări

Și-atunci când stăm de vorbă, ca două precupețe,

Îmi pomenești despre botezuri, nunți și despre-nmormântări.

Sunt zile-n care nervii mi-i întinzi la maxim

Și te-aș cam părăsi, frumoasă și unică osândă.

Îmi bei și lacrima și sângele, atât de intim

Și nu mai știu de ești feroce sau prea blândă.

Ce Doamnă, vai ce Doamnă esti tu Viață

Când treci, fatidic, pe langa mine, pe celalalt trotuar....!

Am învățat să trec strada - nu mai fi așa hoață!

Nu-i timpul să mă însoțească cortegiul funerar.

....Ce Doamnă, ah, ce Doamnă!

Așteaptă-mă, te rog, mai am o stație,
Din drumul ăsta atât de sinuos și greu,
Așteaptă-mă din nou și-n compensație
Voi trece strada pe peronul tău.

Așteaptă-mă, te rog, căci linia e dreaptă,
Sunt sigur că nu mai este atat de mult de mers
Chiar dacă am mai coborât, te rupe și așteaptă
Că-i ultimul tramvai și ultimul meu vers...

Așteapta-mă, te rog, mai am o stație
Mă iartă că ai așteptat atât de mult.
Mă lasă să-ți mai intru-odata-n grație
E stația ce-o știu, n-am unde sa mă mut.

Așteapta - mă, te rog, mai am o stație,
Nu mai e mult și-abia aștept ca să te văd din nou
Mă uit pe geam și am o revelație, 
Tramvaiul ăsta merge la depou.

Din picături de vise, sufletu-și croiește
Lacrimi ce îți taie răsuflarea-n piept
Se adună norii-n câmpul de narcise,
E cam întuneric, oare ce aștept?

Sus pe o colină, soarele se luptă,
Caută o breșă-n cerul greu de fier,
Se va mai deschide, ușa aia ruptă?
Mai exista șansă? Oare să mai sper?

Dinspre ceas răzbate zgomotul de arcuri -
Timpul ce se luptă cu un mecanism.
Nimenea nu  poate, nici chiar peste veacuri
Ca să îl oprească,… e un paseism!

Norii nu-s pe viață, ușa nu-i doar una,
Soarele răsare, totul e frumos,
Ceru-i plin de stele, apare și luna,
Timpul? O, da!...Timpul nu-i mărinimos.

În cimitirul de povești,
Acolo unde stau la rând
Toți trubadurii unei vieți
Și viața lor de trubaduri,-
Acolo unde te-ntalnești
Și tu si eu, și noi și voi 
Cărând bagajul desfacut
Din care curg litere moi.
Acolo unde ochii mari
Și curioși, ...nerăbdători
Pictați cu guașe sidefii
Își strigă versul rafinat
Scăldat de roz și mult ciel
Poate și ocru și cobalt..
Stridențe reci de negru-gri
Și alb-galbui... imaculat...
Mult lut,
Dar foarte diluat...
Acolo unde primprejur
Vezi chipuri cunoscute
Și, vai, atatea chipuri noi
Cu toții alergând grăbit
Să prindem roluri absolute.
Și-n cimitirul de povești
Din manuscrisul unei vieți
Îți scriu câteva rânduri vii
Ce-ți mușcă buzele-n livezi
Și-ți picură nisipul pe picior...
Mai mor puțin și iar învii
Și simt și fluturi și fior
Și-i viață-n mine, viața-n noi.
În cimitirul de povești
Se nasc povești...se scriu povești...

Auzi iubito, lemnele cum ard în șemineu?

Și vezi cum fulgii albi dansează în vazduh?

Fereastra aburită iți șoptește un eseu

Despre iubire, dragoste si duh...

Te legeni incălzită pe fotoliu-ncăpător

Și torci ca o pisică cuprinsă de visare,

Ți se perindă clipe de taină ce omor

Trecut și ceață și durere și-apăsare

Și simți in nări mireasma de vin fiert

Ce se strecoară de pe aragaz,

Cu scorțișoară dulce și-alături un desert,

Și-aștepți sărutul tandru pe obraz…

Și-abia întredeschizi pleoapele-ți frumoase

Uitându-te la focul ce pocnește-ncetișor

Pupilele ți se măresc ușor și curioase

-Mai e ceva pe lume de ce să-ți fie dor?…

E iarnă iarăși, suflet apăsat de "mâine",

Ridic spre cer doar mâinile-mi păgâne

Să prind din fulgii albi ce-și caută pieire,

Ca niște zei ce-au renunțat la nemurire.

Încerc sa smulg din cer o rază roz și-aș vrea

Să-mi umple inima în nemurirea mea,

Dar viața-i fulg ce solitar aleargă -

Îi pleacă și pe zei - ajung întinși pe targă.

E iarnă iarăși, insă de-astă dată, cerul

Este atât de-aproape și vreau să înțeleg misterul,

Misterul vieții scurte, al fulgilor de nea,

Viață de zeu sau om, ...ce aș alege, de-aș putea?

Are ochi de ciocolata

E cea mai frumoasa fata

Se imbraca simplist

N-are nici macar un stilist

Ochii cu creion isi contureaza bine

Cu multe nuante de rubine

Are ochi de ciocolata

Si este cea mai stilata

Parul brunet

Si o garderoba mult prea coquette

Are pielea maslinie

Bluze din matase vie..

Are ochi de ciocolata

Si o privire incordata

Este mica de ani

Dar luata-n ras de pustani

Este linistita

Dar de babe,mult barfita

Nu e evidenta

Dar in sat mare vedeta

Are ochi de ciocolata

E cea mai frumoasa fata

As mai continua

Dar multe as uita...

Timp pustiu-
Doruri înlăcrimate
Ascunse în noapte
Vise deşarte,
Tîrziu,
Prea multe păcate...

Speranţa rece-
Neagră închisoare
Răscolind în uitare
Amintire arzătoare
Fără să-şi plece
Orgoliu-n nepăsare...

Suflet în strigăt-
Ecou în tăcere
Străpunge-n durere
Vise-n zăbrele
Uitate în treacăt
Prin clipele grele...

E 31 mai, ora 08:17

Stăteam în dosul școlii la careul școlar.

Eu puțin am întârziat la ultimul sunet,

Mama unui copil îmi pune lenta școală cu numele meu.

Trecem printre rândul de elevi 

Și după stăm cam vreo două ore

în soare,care ne topește.

Vorbesc elevii, profesoarele ,după directoarea 

după finisarea careului plecăm în clasă

și ne luăm venetele noastre.

Diriginta plângând cu lacrimi pe față 

Îsi ia bun rămas,

de la copii care pleacă din școală.

și după eu cu Mihaela și cu Constantin 

prietenii mei plecăm la primărie, într-un parc.

facem o mie de poze pentru amintire,

Zâmbind ne uităm la pozele care s-au primit,

Și după plecăm acasă.

De foarte multe ori,

Îmi aduc aminte.

Cât de bine a fost la ultimul sunet,

Cu prietenii mei dragi Mihaela și Constantin.

Dedicație prietenilor mei Mihaela R,și Constantin M(sfârșit clasei a 9)

Autor  Alina Zamurca 🤍 🎀 

Poezia  este scrisă pe 18.09.2024

O perlă dintr-o frumoasă scoică,

Ce oceanul a făcut-o rodnică,

A acostat la malul vieții

Strălucitoare în zorii dimineții.

Un boboc de floare înmiresmată

Ai răsărit în viață entuziasmată,

Pe drumul ce destinul l-a călăuzit

Și de îngerii din ceruri bine păzit.

Azi ai șaptesprezece ani

Sper cel puțin pe-atâția fani.

Sunt câțiva care te iubesc

Și mulți ani îți și doresc.

Să ai primăveri în suflet,

Vorbe dulci ca de poet,

Mintea plină de înțelepciune

Și spiritul mereu o vioiciune.

Vreau să trăies din plin viața mea,

să uit de durere, să pot mereu cânta.

Toate zilele,nopțile,săptămânile 

Lunile,anii întregi.

cu persoana dragă să le petrec.

Să am copii și o familie,

ceia ce doar, îmi trebuie mie.

Dar și de prieteni nu-o să uit,

pe la ei în ospeție să mă duc.

Pe părinți sănătoși să-i văd,

și să-i strâng la piept.

Pe frate să-l admir,

cât de mare a crescut.

nu am nevoie nici de cele 

mai scumpe comori,

pentru mine ele n-au valoare.

părinții, fratele, prietenii 

și familia mi-sunt 

comoara vieții mele,

știind că sunt ei alături.

atunci sufletul meu,

pacea sufletească o va găsi!

Autor Alina Zamurca 🤍 🎀 

Poezia a fost compusă pe (02.10.2024)

Mă privea, zâmbind sfios 

De sub streașina plouată

Cititorul blănd ,pios

De pe bancheta izolată. 

Din zori până n asfințit 

Rumega zelos din carte

Fraze n șir,amănunțit ,

Animăndu le cu șoapte. 

Parcă prinse rădăcină

Printre literele n scoarță, 

Ce ncolțeau din el tulpină

Și l brăzdau pe față. 

Și crescu pe loc statuie 

Din cărturarul fără nume,

Ce din veșmantul de hârtie, 

Își ticluise un renume.