Secolul XXI
Am în suflet doar durere ce mă apasă neîncetat.
În lumea asta nu-i tăcere, toți strigă... dar pentru ce?
Toți au uitat...
În jur doar oameni falși, vorbind de omenie,
Fără să-și dea seama că-s plini de viclenie.
Toți sunt ideali și vor să fie bine,
Vând alcool, țigări, nu se gândesc la tineri.
Așa-i viața, așa a fost mereu,
Suspine-n suflet, plânsete la greu...
Așa sunt oamenii, așa sunt și eu...
Aș vrea să schimb, însă îmi e greu.
Merg la biserică, la Dumnezeu acasă,
Până și acolo trebuie să achiți o taxă.
O, ce mai viață, în prezent trăim!
Oare în iad, când o să venim,
Va fi mai crud? Mai rău oare se poate?
De cât să omoare mama copilul ce-l poartă...
Poems in the same category
Zero gravitatie
Atunci cand ma gandesc la tine
Simt ca plutesc in zero gravitatie
Nimic pe lume nu e mai usor
Decat sa iti spun cat de mult tin la tine
Nu pot sa cred ca am ajuns intr-un punct
Si lucrurile au continuat de la sine
Vreau sa stii ca ma pot schimba
Si iarasi ma gandesc la tine
Fără formă
Umbre de foc
pătrund în nimic –
noi le respirăm.
Un câmp de tăcere
își răstoarnă hotarele –
totul este
fără nume.
Noaptea mea
Ești noaptea mea de patimi și speranță
Întunecată zână cu ochi verzi.
Zeița-n care merită să crezi,
Misterul ce dă vieții importanță.
E noapte iar și iar renasc prin tine.
Ne mângâie suav o șoapt-a lunii
Și ne iubim în taină ca nebunii,
Înfiorați de-a stelelor lumine.
Cu dor învălui trupu-ți mlădios
Las' noaptea, sfânta noapte să ne-mbete,
Las' să păstrez parfumul tău în plete!
Ah! Vine răsăritul dureros...
Mă tem de soare când te fură-ncet,
Iar ziua-mi trece-n chin și suferință,
Și luna strig, cu sete și credință.
Dar, seara vine iar, vino, te-aștept...
mărturii de seară
un sistem solar împodobit cu stele, cireşe şi dor
doar noi ştim de el, nu spune nimănui secretul nostru
noi, două frânturi de rază spartă
călatoare-n locul ăsta ce umbră de soare n-a simțit
sau miros de stânjenei culeși târziu
sau un simplu contact uman,
pare un abis pierdut pentru-o pereche de ochi
alta decât a noastră
căci ei nu ştiu, nici stele şi nici aştri nu trebuie să afle
că tot ce e frumos în lumea asta
am ascuns la noi în priviri, în ochi ce doar noi ştim
ca pe-o ploaie de meteoriți în plină zi
sau ca pe asfințit de soare pe planetă roşie
când ce numim noi soare va apune permanent
şi cand cireşul, moale se va ofili, sub ochii mei
voi răspunde la-ntrebarea ta: "Cum arată o stea moartă?"
şi-ți voi pune mâna pe ochii mei ce bine-i ştii
ca să găseşti fitil de lampă arsă.
Fluturi
O adiere prin părul tău înmiresmat,
Un gând pe la urechile tale,
Cerceii tremură cu vibrație de-argint,
Ascultă-mi temerile-n ploaie.
Fâlfâie aripi mici de mătase,
Duc cu ele greutatea unei vieți,
Cele mai multe fapte nespuse,
Particule de praf între patru pereți.
Pe mâna ta stă și privește
Prin sufletul tău și caută o poveste,
S-o ducă departe pe adierea de vânt,
Să treacă prin curcubeu, să-i dea sens și atat.
Deschide iar geamul, ploaia s-a oprit,
Eliberează adierea și făptura de-argint,
Cercerii în formă de fluturi îi porți,
La mine te uiți, povestea s-o coși.
Ai ramas
Și mi-ai rămas așa pe suflet ,
Cum ai călcat ușor ,blajin ,
Cu pași ,ca într-o ruga
În inima -ai deschis un crin.
Și parcă totul e mai blând
Și parcă dorul nu mai doare ,
E liniște acum în gând ,
Ca într-o grădină cu izvoare .
Sa te păstrez ,îmi e chemare
Un dar tăcut neostenit ,
Ca-n umbra toamnei călătoare ,
Ca într-un vis neâmplinit .
Tu ești seninul ce mă leagă
De tot ce n-am putut rosti
Ramâi in suflet ca o vlaga ,
Un cântec mut ,de -amintiri vii.
Zero gravitatie
Atunci cand ma gandesc la tine
Simt ca plutesc in zero gravitatie
Nimic pe lume nu e mai usor
Decat sa iti spun cat de mult tin la tine
Nu pot sa cred ca am ajuns intr-un punct
Si lucrurile au continuat de la sine
Vreau sa stii ca ma pot schimba
Si iarasi ma gandesc la tine
Fără formă
Umbre de foc
pătrund în nimic –
noi le respirăm.
Un câmp de tăcere
își răstoarnă hotarele –
totul este
fără nume.
Noaptea mea
Ești noaptea mea de patimi și speranță
Întunecată zână cu ochi verzi.
Zeița-n care merită să crezi,
Misterul ce dă vieții importanță.
E noapte iar și iar renasc prin tine.
Ne mângâie suav o șoapt-a lunii
Și ne iubim în taină ca nebunii,
Înfiorați de-a stelelor lumine.
Cu dor învălui trupu-ți mlădios
Las' noaptea, sfânta noapte să ne-mbete,
Las' să păstrez parfumul tău în plete!
Ah! Vine răsăritul dureros...
Mă tem de soare când te fură-ncet,
Iar ziua-mi trece-n chin și suferință,
Și luna strig, cu sete și credință.
Dar, seara vine iar, vino, te-aștept...
mărturii de seară
un sistem solar împodobit cu stele, cireşe şi dor
doar noi ştim de el, nu spune nimănui secretul nostru
noi, două frânturi de rază spartă
călatoare-n locul ăsta ce umbră de soare n-a simțit
sau miros de stânjenei culeși târziu
sau un simplu contact uman,
pare un abis pierdut pentru-o pereche de ochi
alta decât a noastră
căci ei nu ştiu, nici stele şi nici aştri nu trebuie să afle
că tot ce e frumos în lumea asta
am ascuns la noi în priviri, în ochi ce doar noi ştim
ca pe-o ploaie de meteoriți în plină zi
sau ca pe asfințit de soare pe planetă roşie
când ce numim noi soare va apune permanent
şi cand cireşul, moale se va ofili, sub ochii mei
voi răspunde la-ntrebarea ta: "Cum arată o stea moartă?"
şi-ți voi pune mâna pe ochii mei ce bine-i ştii
ca să găseşti fitil de lampă arsă.
Fluturi
O adiere prin părul tău înmiresmat,
Un gând pe la urechile tale,
Cerceii tremură cu vibrație de-argint,
Ascultă-mi temerile-n ploaie.
Fâlfâie aripi mici de mătase,
Duc cu ele greutatea unei vieți,
Cele mai multe fapte nespuse,
Particule de praf între patru pereți.
Pe mâna ta stă și privește
Prin sufletul tău și caută o poveste,
S-o ducă departe pe adierea de vânt,
Să treacă prin curcubeu, să-i dea sens și atat.
Deschide iar geamul, ploaia s-a oprit,
Eliberează adierea și făptura de-argint,
Cercerii în formă de fluturi îi porți,
La mine te uiți, povestea s-o coși.
Ai ramas
Și mi-ai rămas așa pe suflet ,
Cum ai călcat ușor ,blajin ,
Cu pași ,ca într-o ruga
În inima -ai deschis un crin.
Și parcă totul e mai blând
Și parcă dorul nu mai doare ,
E liniște acum în gând ,
Ca într-o grădină cu izvoare .
Sa te păstrez ,îmi e chemare
Un dar tăcut neostenit ,
Ca-n umbra toamnei călătoare ,
Ca într-un vis neâmplinit .
Tu ești seninul ce mă leagă
De tot ce n-am putut rosti
Ramâi in suflet ca o vlaga ,
Un cântec mut ,de -amintiri vii.
Other poems by the author
Poate exagerez
Poate exagerez,
Poate nu-i corect
Ce gândesc,
Poate imaginația
Mi-e prea bogată,
Poate nu am fost
Niciodată,
A ta dulce fată.
Ai fost un vis.
Să ne iubim
Nu ne-a fost scris...
Nu ai fost ceva
Realizabil...
Am fost doar
Un conversator,
Foarte confortabil.
Ai fost un vis de noapte
În care mă cuprindeai
În fierbinți șoapte.
Ai fost o iluzie,
O fantasmă,
Eroul principal
Din a mea basmă...
Ai fost regele
Din al meu regat,
Ceva mai presus,
Mai mult ca împărat.
Erai soarele la răsărit,
Erai luna la apus...
Erai universul...
Ceva mai presus,
Ai fost perfecționismul,
Ceva ideal...
Pentru al meu suflet,
Ai fost ceva fatal...
Cavalul
Și cavalul e la stână...
Cântă-n mare depărtare,
În ecou tot se îngână,
Toți plâng de la a lui cântare.
Și cavalul tot se aude...
Îl ascult cu-atâta jale,
Aducând amintiri crude,
Rupând din suflet cristale.
Și-l ascult cu-atâta dor,
Parcă nu-mi sunt stăpână,
Deși sunetul îl ador,
Inima în piept suspină.
Și cavalul tot răsună...
Trecând anii mei prin mine,
Retrăiesc iar prin furtuna
Lacrimi mii, le țin în sine...
Nu judeca
Nu judeca nimic în lumea asta..
Nu judeca trecutul cuiva,
Cunosc bărbați ce nu-și iubeau nevasta,
Deși în public invers demonstrau ...
Nu judeca pentru ce nu ești sigur,
Nu judeca, ceea ce nu știi...
În viața poți să ajungi singur
Cel ce va fi mâine judecat.
Cunosc femei ușuratice în asta lume..
Când chipul lor părea așa curat ,
Și alcoolici cu un chip deștept
Ce în alcool durerea au inecat.
Nu judeca trecutul cuiva ,
O lecție ce a fost învață...
Nici hotărârile cuiva,
Asa au fost scrise ,de a lui soartă.
Azi râzi de un copil străin
Că e murdar și de tot lipsit,
Mâine primești cuțit în spate
De la copilul tau ,cel mult iubit...
Nu judeca o mamă
copii ce sii crește
Singura, așa cum poate
Poate nu a avut de ales,
Nu îi știi istoria din spate ...
Nu judeca pentru ce nu ești sigur,
Nu judeca ceea ce nu știi.
Iar mane un accident în grabă
Ramai și singur și invalidat
Te vor judeca pe strada
Invinuidu-te, că tu ești vinovat
Și dacă sufletul e moale ,
Firav și neajutorat...
Te vei întreba atunci în sine
Dece oare toți m-au judecat?...
Autor A.Turcanu @reper
Fa-mă să te urăsc
Doar ura mă poate debarasa de iubirea ta,
Fă-mă să te urăsc, să te uit în tăcere,
Să cred că omul care credeam că m-a iubit vreodată
E doar o umbră pierdută, un vis ce se risipeste-n vânt.
Fă-mă să înțeleg că tu nu ai fost decât o fantezie,
Un vis ce se topește în zorii unei dimineți reci,
Un dor ce nu se stinge, o poveste ce se rupe-n mii de cioburi,
Dar inima mea, rănită, refuză să te lase să dispari din sângele meu.
Inima mea strigă, în tăcerea nopții adânci,
Te caută, te cheamă, cu fiecare bătaie ce se frânge,
Oprește-te... oprește-te să fiu prinsă în durerea asta,
Fa-mă să te urăsc, ca să nu mai simt cum iubirea mă doboară.
Fiindcă mă doare să te iubesc,
Mă doare ca un dor nesfârșit ce frânge fiecare fibre,
Dar niciodată nu te voi uita cu adevărat,
Căci tu vei trăi mereu, într-o durere ce nu se stinge, dîn inima mea.
Balada pentru cel ce n-a mai fost
Baladă pentru cel ce n-a mai fost
(cu dor care nu mai întreabă și iubire care nu mai cere)
Nu ți-am scris când tăcerile strigau,
Când umbrele tale dansau prin perdele —
Doar am învățat să respir lipsa ta,
Să iubesc tăcerea — ca pe tine, în stele.
A venit aseară vântul, o umbră,
Să mă-ntrebe cu glasul tău stins:
„Mai plângi?” Iar eu am zâmbit amar,
Cum zâmbești când durerea s-a prins.
Și am lăsat lacrimile să curgă cu ploaia,
Să le poarte pe drumuri străine,
Să nu mai știe nimeni că dor,
Că încă port numele tău în mine.
N-am cerut să te-ntorci. Nici nu mai sper.
Pașii tăi s-au pierdut ca-n vis —
Dar port în mine un cântec fără glas,
Un ecou de tine, nedescris.
Noaptea s-a așternut peste mine ca o rană,
Blândă, dar adâncă, ca un legământ,
Și i-am spus: „E-n altă lume iubirea mea,
Una fără întoarceri, fără cuvânt.”
Stelele – candele oarbe, fără foc,
Luna – o corabie ce-și plânge drumul,
Și cerul e gol, fără tine-n el,
Ca un templu părăsit ce-și uită rostul.
Frunza tremură pe ram ca dorul meu,
Sub fiecare bătaie de vânt —
Tremură, dar nu cade…
Așa cum nici eu nu renunț.
Am păstrat locul tău la fereastra vieții,
De parcă te-ai fi întors vreodată,
Dar știu — nu mai ești nici în zare, nici în vis,
Doar în mine… ca o rană niciodată coaptă.
Și dacă vreodată vei trece prin gând,
Ca o umbră de frunză în visul tăcut,
Să știi că aici, în inima mea care tace,
Ești încă… neșters, netrecut, neminut.
Iar când adorm, te văd ca pe-o icoană —
Într-un colț de cer, prăfuit, neuitat,
Și mă sting câte puțin cu fiecare noapte,
Cu fiecare „te iubesc” nerostit, îngropat.
A.Turcanu
Clar de lună 🌙
CLAR DE LUNĂ"
E clar de luna...
Stele se ivesc,
Am incercat
Sa te iubesc....
Ador deja ploaia
Chiar de e rece
Te adorasem pe tine...
Imi erai "Rege".
Sub clar de luna
Azi privesc
Cuvântul "Adio"
Ușor il soptesc....
Sub luna plina
Acum rostesc :
",Am incetat ...
Sa mai iubesc "
@reper A.Turcanu
Poate exagerez
Poate exagerez,
Poate nu-i corect
Ce gândesc,
Poate imaginația
Mi-e prea bogată,
Poate nu am fost
Niciodată,
A ta dulce fată.
Ai fost un vis.
Să ne iubim
Nu ne-a fost scris...
Nu ai fost ceva
Realizabil...
Am fost doar
Un conversator,
Foarte confortabil.
Ai fost un vis de noapte
În care mă cuprindeai
În fierbinți șoapte.
Ai fost o iluzie,
O fantasmă,
Eroul principal
Din a mea basmă...
Ai fost regele
Din al meu regat,
Ceva mai presus,
Mai mult ca împărat.
Erai soarele la răsărit,
Erai luna la apus...
Erai universul...
Ceva mai presus,
Ai fost perfecționismul,
Ceva ideal...
Pentru al meu suflet,
Ai fost ceva fatal...
Cavalul
Și cavalul e la stână...
Cântă-n mare depărtare,
În ecou tot se îngână,
Toți plâng de la a lui cântare.
Și cavalul tot se aude...
Îl ascult cu-atâta jale,
Aducând amintiri crude,
Rupând din suflet cristale.
Și-l ascult cu-atâta dor,
Parcă nu-mi sunt stăpână,
Deși sunetul îl ador,
Inima în piept suspină.
Și cavalul tot răsună...
Trecând anii mei prin mine,
Retrăiesc iar prin furtuna
Lacrimi mii, le țin în sine...
Nu judeca
Nu judeca nimic în lumea asta..
Nu judeca trecutul cuiva,
Cunosc bărbați ce nu-și iubeau nevasta,
Deși în public invers demonstrau ...
Nu judeca pentru ce nu ești sigur,
Nu judeca, ceea ce nu știi...
În viața poți să ajungi singur
Cel ce va fi mâine judecat.
Cunosc femei ușuratice în asta lume..
Când chipul lor părea așa curat ,
Și alcoolici cu un chip deștept
Ce în alcool durerea au inecat.
Nu judeca trecutul cuiva ,
O lecție ce a fost învață...
Nici hotărârile cuiva,
Asa au fost scrise ,de a lui soartă.
Azi râzi de un copil străin
Că e murdar și de tot lipsit,
Mâine primești cuțit în spate
De la copilul tau ,cel mult iubit...
Nu judeca o mamă
copii ce sii crește
Singura, așa cum poate
Poate nu a avut de ales,
Nu îi știi istoria din spate ...
Nu judeca pentru ce nu ești sigur,
Nu judeca ceea ce nu știi.
Iar mane un accident în grabă
Ramai și singur și invalidat
Te vor judeca pe strada
Invinuidu-te, că tu ești vinovat
Și dacă sufletul e moale ,
Firav și neajutorat...
Te vei întreba atunci în sine
Dece oare toți m-au judecat?...
Autor A.Turcanu @reper
Fa-mă să te urăsc
Doar ura mă poate debarasa de iubirea ta,
Fă-mă să te urăsc, să te uit în tăcere,
Să cred că omul care credeam că m-a iubit vreodată
E doar o umbră pierdută, un vis ce se risipeste-n vânt.
Fă-mă să înțeleg că tu nu ai fost decât o fantezie,
Un vis ce se topește în zorii unei dimineți reci,
Un dor ce nu se stinge, o poveste ce se rupe-n mii de cioburi,
Dar inima mea, rănită, refuză să te lase să dispari din sângele meu.
Inima mea strigă, în tăcerea nopții adânci,
Te caută, te cheamă, cu fiecare bătaie ce se frânge,
Oprește-te... oprește-te să fiu prinsă în durerea asta,
Fa-mă să te urăsc, ca să nu mai simt cum iubirea mă doboară.
Fiindcă mă doare să te iubesc,
Mă doare ca un dor nesfârșit ce frânge fiecare fibre,
Dar niciodată nu te voi uita cu adevărat,
Căci tu vei trăi mereu, într-o durere ce nu se stinge, dîn inima mea.
Balada pentru cel ce n-a mai fost
Baladă pentru cel ce n-a mai fost
(cu dor care nu mai întreabă și iubire care nu mai cere)
Nu ți-am scris când tăcerile strigau,
Când umbrele tale dansau prin perdele —
Doar am învățat să respir lipsa ta,
Să iubesc tăcerea — ca pe tine, în stele.
A venit aseară vântul, o umbră,
Să mă-ntrebe cu glasul tău stins:
„Mai plângi?” Iar eu am zâmbit amar,
Cum zâmbești când durerea s-a prins.
Și am lăsat lacrimile să curgă cu ploaia,
Să le poarte pe drumuri străine,
Să nu mai știe nimeni că dor,
Că încă port numele tău în mine.
N-am cerut să te-ntorci. Nici nu mai sper.
Pașii tăi s-au pierdut ca-n vis —
Dar port în mine un cântec fără glas,
Un ecou de tine, nedescris.
Noaptea s-a așternut peste mine ca o rană,
Blândă, dar adâncă, ca un legământ,
Și i-am spus: „E-n altă lume iubirea mea,
Una fără întoarceri, fără cuvânt.”
Stelele – candele oarbe, fără foc,
Luna – o corabie ce-și plânge drumul,
Și cerul e gol, fără tine-n el,
Ca un templu părăsit ce-și uită rostul.
Frunza tremură pe ram ca dorul meu,
Sub fiecare bătaie de vânt —
Tremură, dar nu cade…
Așa cum nici eu nu renunț.
Am păstrat locul tău la fereastra vieții,
De parcă te-ai fi întors vreodată,
Dar știu — nu mai ești nici în zare, nici în vis,
Doar în mine… ca o rană niciodată coaptă.
Și dacă vreodată vei trece prin gând,
Ca o umbră de frunză în visul tăcut,
Să știi că aici, în inima mea care tace,
Ești încă… neșters, netrecut, neminut.
Iar când adorm, te văd ca pe-o icoană —
Într-un colț de cer, prăfuit, neuitat,
Și mă sting câte puțin cu fiecare noapte,
Cu fiecare „te iubesc” nerostit, îngropat.
A.Turcanu
Clar de lună 🌙
CLAR DE LUNĂ"
E clar de luna...
Stele se ivesc,
Am incercat
Sa te iubesc....
Ador deja ploaia
Chiar de e rece
Te adorasem pe tine...
Imi erai "Rege".
Sub clar de luna
Azi privesc
Cuvântul "Adio"
Ușor il soptesc....
Sub luna plina
Acum rostesc :
",Am incetat ...
Sa mai iubesc "
@reper A.Turcanu