La inimă-n pridvor
La inimă-n pridvor,
Îmi cântă o porumbiţă,
Un cântec de amor,
Cu-o blondă copiliţă.
Sub streaşină la casă,
Vreo trei sau patru fluturi,
Un bileţel îmi lasă,
Şi-o mie de săruturi.
Sub preşul de la uşă,
Ascuns cântă un greier,
O dragoste nespusă,
În lumea ce-o cutreier.
Prin raza de la soare,
Un semn divin primesc,
Căci copiliţa moare,
De n-am să o iubesc.
Pe-un iute gând m-avânt,
Cu-o roză îmbobocită,
Acum mai mult ca orişicând,
S-ajung la a mea iubită.
M-aşteptă în pridvor,
Cu inima strivită,
Cu sufletul în dor,
Şi faţa aurită.
În grabă un grup de fluturi,
Şi-o porumbiţă albă,
Cu-n greier plin de ciucuri,
Se prind în dans pe-o nalbă.
Alăturea de ei în horă,
Ne prindem şi jucăm,
Pământul de sub noi imploră,
În horă să-l luăm.
Category: Love poems
All author's poems: Gabriel Trofin
Date of posting: 24 сентября 2023
Views: 635
Poems in the same category
Să ne iubim
În lumea asta rece și bizară,
Ce are ochi fără vederea clară,
Care se mișcă haotic fără ținte limpezi,
Care nu vrea nimic concret,
Și croncăne precum o cioară,
Noi doi iubito,
Avem o altă treabă importantă
Să ne iubim și iar să ne iubim până diseară!
Iar de ți-e teamă să fugi cu mine-n lume,
Neștiindu-mă prea bine după cum îmi zici,
Iubito,să-ți fie puțin rușine
Când tu de mine te dezici,
Îmbrațișează-mă ca pe-o vioară
Apoi să ne iubim și iar să ne iubim până diseară,
Ca teama veșnic să-ți dispară,
Să afli adevărul iubirii noastre
De-i mincinoasă sau ușoară !
Dar eu îți spun că te iubesc
Nu-i nici minciună nici vrăjeală,
Noi doi avem o altă treabă importantă,
Îți tot repet de-o vreme bună,
Ca să mă crezi fie și-ntr-un târziu,
Să ne iubim și iar să ne iubim până diseară,
Apoi în lume să fugim!
(22 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Recită fără Cuvinte
Noile mișcătoare gânduri calde
Etichete-nmbibate cu pasiune scăldate
Vântului dimineții a fi distant martor
Evenimente precursor, prezent protector
Doi nevăzuți, necunoscuți in fața soarelui
Entuziasm în două suflete pentru a dăltui
Mai spre a ta neștiință, inimii mele recită
Mereu fără cuvinte, a ta tainică dorință
Atunci când te voi zări dragă gură
Inimii singura suflare a ta să fură
Nu-l ascund, al meu răspuns să arate
Emis aprins, în cor fără cuvinte, dar ale tale toate.
Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"
Doar inimile știu..
Doar inimile știu mai bine
Doar inimile știu mai bine
Cine iubește pe cine,
Cine tresaltă în tăcere
Și cine plânge în cădere.
Doar ele simt când dorul doare,
Când visul piere în uitare,
Când arde focul stins demult,
Când glasuri mute spun mai mult.
Doar inimile, fără teamă,
Se-ntorc la ceea ce le cheamă,
Chiar dacă timpul le desparte,
Iubirea le unește-n moarte.
Doar inimile știu mai bine
Cine rămâne în suspine,
Cine, deși se pierde-n zbor,
Trăiește-n celălalt… și mor.
Fii puternica, femeie
Vinul stă rece pe masă din bucătărie,
Și tu,femeie,te rogi ca el din nou să vie.
Nu ești doar o păpușă ce face din lumea lui un paradis,
Pe care astăzi,cu un ultim gând și fără grijă,rapid el te-a ucis.
Părul tău negru ca întunericul noptii visătoare,
Îți mângâie ai tăi umeri mici și albi ca valurile mării,
Și stai atât de rece și umilă,parcă neînvingătoare..
Haide,ia-ți rochia ta roșie și astăzi dă-l uitării.
Nu plange,suspina și omorî speranța,
Tu dai bucăți din tine și el doar discordanța.
Pe care-adesea ți-o făcea cadou ce pe-un buchet de flori,
Iar astăzi,tu,femeie,simți tăcere și fiori.
Ștergeți,te rog,ale tale lacrimi grele și amare,
Ce pe al tău chipul îți zugrăvesc doar vătămare,
Un suflet așa cald și plin de viață,
Nu merită să fie atât de greu și izolat în gheață.
Acum,din fericire,ai scăpat la timp,
Dar viața și iubirea sunt mereu în contratimp.
Așa ca tu învață să ți drămuiești inima si mintea,
Înnoiește-ți astăzi,nu doar îmbrăcămintea.
Primul pas!
Pe tine te privesc și-mi placi,
Când mulțumită îmi zâmbești,
Iar când sunt supărat mă-mpaci,
Și cred în sinea mea că mă iubești
Te-am întâlnit în facultate,
Când învățai în amfiteatru trei,
Și am simțit cum inima îmi bate,
Cand ochii tăi, au dat de-ai mei
Atunci nu am știut din ce motiv,
Căldura m-a cuprins deodată,
Nu mă știam a fi hipertensiv,
Nici rușinos, când văd o fată
Desigur erau semne de iubire,
Pe care nu le-am mai trăit,
Și-n minte mișuna fără oprire,
Dorința fericirii ce mi-a lipsit
A doua zi curaj eu mi-am făcut,
Să-i spun că s-a aprins ceva în mine,
A râs, dar am văzut că i-a plăcut,
Cand am rostit..ea bate pentru tine
Așa mi-am întâlnit eu dragostea,
Pe băncile unde învățam carte,
Și de atunci continuăm povestea,
Și-s fericit lângă a mea...jumate!
Zeii
In tristeți sau bucurii , in surîsuri sau in plînsuri ,
Spune-mi că nu vei veni ! Și inima mi-o voi opri
Voi clădi castele de nisip , între valurile mării
Altare voi construi , in adîncurile sale
Voi muta munții la vale , marea ți-o voi așeza în cale
Spune-mi că nu vei veni ! Și inima mi-o voi opri
Voi urca trepte la cer , le voi lumina de stele ,
voi întinde praf din ele ! Norii îi voi disipa
Zeii îi voi aduna , să se-nchine în fața ta
Iar dacă vei veni , în dans ceresc ne vom uni
Vom avea oaspeți de seamă ! Îngerii ne vor canta ,
Sorii se vor minuna , Luna în zare va valsa ,
Cerul se va despica , Dumnezeu va-ncununa !
Să ne iubim
În lumea asta rece și bizară,
Ce are ochi fără vederea clară,
Care se mișcă haotic fără ținte limpezi,
Care nu vrea nimic concret,
Și croncăne precum o cioară,
Noi doi iubito,
Avem o altă treabă importantă
Să ne iubim și iar să ne iubim până diseară!
Iar de ți-e teamă să fugi cu mine-n lume,
Neștiindu-mă prea bine după cum îmi zici,
Iubito,să-ți fie puțin rușine
Când tu de mine te dezici,
Îmbrațișează-mă ca pe-o vioară
Apoi să ne iubim și iar să ne iubim până diseară,
Ca teama veșnic să-ți dispară,
Să afli adevărul iubirii noastre
De-i mincinoasă sau ușoară !
Dar eu îți spun că te iubesc
Nu-i nici minciună nici vrăjeală,
Noi doi avem o altă treabă importantă,
Îți tot repet de-o vreme bună,
Ca să mă crezi fie și-ntr-un târziu,
Să ne iubim și iar să ne iubim până diseară,
Apoi în lume să fugim!
(22 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Recită fără Cuvinte
Noile mișcătoare gânduri calde
Etichete-nmbibate cu pasiune scăldate
Vântului dimineții a fi distant martor
Evenimente precursor, prezent protector
Doi nevăzuți, necunoscuți in fața soarelui
Entuziasm în două suflete pentru a dăltui
Mai spre a ta neștiință, inimii mele recită
Mereu fără cuvinte, a ta tainică dorință
Atunci când te voi zări dragă gură
Inimii singura suflare a ta să fură
Nu-l ascund, al meu răspuns să arate
Emis aprins, în cor fără cuvinte, dar ale tale toate.
Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"
Doar inimile știu..
Doar inimile știu mai bine
Doar inimile știu mai bine
Cine iubește pe cine,
Cine tresaltă în tăcere
Și cine plânge în cădere.
Doar ele simt când dorul doare,
Când visul piere în uitare,
Când arde focul stins demult,
Când glasuri mute spun mai mult.
Doar inimile, fără teamă,
Se-ntorc la ceea ce le cheamă,
Chiar dacă timpul le desparte,
Iubirea le unește-n moarte.
Doar inimile știu mai bine
Cine rămâne în suspine,
Cine, deși se pierde-n zbor,
Trăiește-n celălalt… și mor.
Fii puternica, femeie
Vinul stă rece pe masă din bucătărie,
Și tu,femeie,te rogi ca el din nou să vie.
Nu ești doar o păpușă ce face din lumea lui un paradis,
Pe care astăzi,cu un ultim gând și fără grijă,rapid el te-a ucis.
Părul tău negru ca întunericul noptii visătoare,
Îți mângâie ai tăi umeri mici și albi ca valurile mării,
Și stai atât de rece și umilă,parcă neînvingătoare..
Haide,ia-ți rochia ta roșie și astăzi dă-l uitării.
Nu plange,suspina și omorî speranța,
Tu dai bucăți din tine și el doar discordanța.
Pe care-adesea ți-o făcea cadou ce pe-un buchet de flori,
Iar astăzi,tu,femeie,simți tăcere și fiori.
Ștergeți,te rog,ale tale lacrimi grele și amare,
Ce pe al tău chipul îți zugrăvesc doar vătămare,
Un suflet așa cald și plin de viață,
Nu merită să fie atât de greu și izolat în gheață.
Acum,din fericire,ai scăpat la timp,
Dar viața și iubirea sunt mereu în contratimp.
Așa ca tu învață să ți drămuiești inima si mintea,
Înnoiește-ți astăzi,nu doar îmbrăcămintea.
Primul pas!
Pe tine te privesc și-mi placi,
Când mulțumită îmi zâmbești,
Iar când sunt supărat mă-mpaci,
Și cred în sinea mea că mă iubești
Te-am întâlnit în facultate,
Când învățai în amfiteatru trei,
Și am simțit cum inima îmi bate,
Cand ochii tăi, au dat de-ai mei
Atunci nu am știut din ce motiv,
Căldura m-a cuprins deodată,
Nu mă știam a fi hipertensiv,
Nici rușinos, când văd o fată
Desigur erau semne de iubire,
Pe care nu le-am mai trăit,
Și-n minte mișuna fără oprire,
Dorința fericirii ce mi-a lipsit
A doua zi curaj eu mi-am făcut,
Să-i spun că s-a aprins ceva în mine,
A râs, dar am văzut că i-a plăcut,
Cand am rostit..ea bate pentru tine
Așa mi-am întâlnit eu dragostea,
Pe băncile unde învățam carte,
Și de atunci continuăm povestea,
Și-s fericit lângă a mea...jumate!
Zeii
In tristeți sau bucurii , in surîsuri sau in plînsuri ,
Spune-mi că nu vei veni ! Și inima mi-o voi opri
Voi clădi castele de nisip , între valurile mării
Altare voi construi , in adîncurile sale
Voi muta munții la vale , marea ți-o voi așeza în cale
Spune-mi că nu vei veni ! Și inima mi-o voi opri
Voi urca trepte la cer , le voi lumina de stele ,
voi întinde praf din ele ! Norii îi voi disipa
Zeii îi voi aduna , să se-nchine în fața ta
Iar dacă vei veni , în dans ceresc ne vom uni
Vom avea oaspeți de seamă ! Îngerii ne vor canta ,
Sorii se vor minuna , Luna în zare va valsa ,
Cerul se va despica , Dumnezeu va-ncununa !
Other poems by the author
Cartea
Pe mulți ai fericit în lume,
Deși cu greu tu te-ai născut,
Ai generat și opere postume,
Și orice om te-a cunoscut.
Ai învățat savanți, elevi și profesori,
Din scoarță-n scoarță te-ai descoperit,
Și n-am crezut că ai să mori,
De mână celor care te-au citit.
Ai plâns ades cu cei îndrăgostiți,
Și ai înduioșat cu Făt-Frumos copiii,
Între coperți am stat cu toți uniți,
Sub aura poveștii, cântului și-a poeziei.
Ai fost uitată în mari biblioteci,
Ori arsă în răscoale și proteste,
Iar când ai vrut secrete să diseci,
Mai marii lumii au început să te conteste.
Și-au hotărât în școli să fii hulită,
Te-au îngropat sub telefoane și tablete,
Doar de nostalgici, tu mai ești citită,
Și plângi pe-un raft, de pe-un perete.
În vile somptuoase ești decor,
Te-au îmbrăcat în aur ca pe-o stea,
Apoi l-au ponegrit pe scriitor,
Și l-au silit urmași să nu-ți mai dea.
Se mai închide încă-o librărie,
Pier multe milioane dintre voi,
Iar azi trăim o mare tragedie,
Cultura se aruncă la gunoi.
Indeterminare
Sunt cea mai teribilă fiinţă din istorie,
O bestie plină de flăcări şi întunecimi,
De elanuri şi disperări, de eşecuri şi glorie,
Un abis sinistru de mari adâncimi.
Grijile lumii şi incertitudinile toate,
Într-o clipă în mine amuţesc,
Căci din pustiu şi grote nu se mai poate,
Percepe mesaje din peisajul lumesc.
Aş iubi o lume în care criteriu să nu existe,
Să nu fie nici o formă şi nici un principiu,
O lume în care indeterminarea să persiste,
Şi-n care să nu fie moralizat nici un viciu.
Nu voi veni în numele suferinţei niciodată,
Să opresc lumea de la plăceri, orgii sau excese,
Fiindcă viaţa e scurtă şi trebuie consumată,
Şi nu vreau nicidecum să mor la bătrâneţe.
Deci, vreau să beau cupa plăcerii până la fund,
Să plâng, să râd, să strig de bucurie ori disperare,
Să-mi mistui în creier orice fărâmă de gând,
Şi să sfârşesc fericit în propria-mi desfătare.
Odată, atunci, undeva...
Odată, atunci, undeva...
Lumina ta,
Lumina mea,
Au coborât de pe o stea,
Și-a ars mocnit,
În lutul tău,
În lutul meu,
La infinit.
Atunci, undeva, deodată...
Suflarea ta,
Suflarea mea,
Cerul porni să-l străbată,
Sfârșind într-un vis,
Sub perna ta,
Sub perna mea,
Peste noi mai precis.
Undeva, odată, atunci...
Sărutul tău,
Sărutul meu,
Dădură cărnii porunci,
Devenind creatori,
De lumină,
De lut,
De sărut,
Și de tot, uneori...
Încercări
N-a mai zburat înspre tine gândul,
Ci a căzut frânt pe o piatră,
Împrăștiind cuvintele în vântul,
Ce le-a șuierat spre-o făptură ciudată.
Apoi un fulg ce rătăcea în eter,
L-am prins și sărutat înspre tine,
Dar am pus prea multă iubire în el,
Şi-a căzut zgomotos între destine.
Am mângâiat o tânără rază de Lună,
Să-mi ducă mângâierea la tine-n fereastră,
Dar s-a pierdut în a bolții cunună,
Zămislind dureros încă o noapte albastră.
Am rupt apoi din suflet o bucată de dor,
Și-am rugat-o pe moarte când va fi să mă ia,
Să mă poarte pe-o clipă la tine-n pridvor,
Să ți-o las la fereastră și să dispar într-o stea.
Pe celălalt mal al vieţii
Pe celălalt mal al vieţii,
Ca o vită bătută,
În zorii dimineţii,
Şade mama tăcută.
Gândul ei grijile cern,
Pasul ei caută alt drum,
Căci doar instinctul matern,
Ne mai salvează acum.
Vremurile sunt alterate,
Mucegaiul de pâine e trufanda,
Trăieşte cine mai poate,
Şi cine poate lupta.
Teroarea se respiră ca aer,
Somnul e doar aţipiri,
Cu boala în fiecare zi mă încaier,
Durerea o simt la mama-n priviri.
Pe celălalt mal al lumii,
Ca o vită flămândă,
O mamă îşi strigă străbunii,
Undeva în cer s-o ascundă.
Grijile ei se macină-n gând,
Drumul ei cere alt pas,
Fiindcă acum pe pământ,
Doar calea morţii a rămas.
Căutare
Îmi pare că te caut de o viață,
Deși, te simt ținându-mă de mână,
Și parcă mă privești mereu în față,
Cu ochi mai reci ca apa de fântână.
Din poartă-n poartă bat mereu,
Dar nicăieri nu-i găzduire,
Și cad zăpezi, și-i tare greu,
Căci haina-mi este prea subțire.
Acum și vârsta-mi pustiește calea,
Mă izgonesc din drum și tineri crai,
Aproape zilnic mă cuprinde jalea,
Că timp nici tu nu prea mai ai.
Atâta vreme cât încă șanse sunt,
Ca rătăcirea mea să-ți afle locul,
Avântul dus de pasul meu mărunt,
Nu-l va opri nici ditamai potopul.
Probabil să te caut îmi e soarta,
Probabil nu te voi găsi nicicând,
Dar am să las între-deschisă poarta,
Ca din greșeală cândva vei fi intrând.
Cartea
Pe mulți ai fericit în lume,
Deși cu greu tu te-ai născut,
Ai generat și opere postume,
Și orice om te-a cunoscut.
Ai învățat savanți, elevi și profesori,
Din scoarță-n scoarță te-ai descoperit,
Și n-am crezut că ai să mori,
De mână celor care te-au citit.
Ai plâns ades cu cei îndrăgostiți,
Și ai înduioșat cu Făt-Frumos copiii,
Între coperți am stat cu toți uniți,
Sub aura poveștii, cântului și-a poeziei.
Ai fost uitată în mari biblioteci,
Ori arsă în răscoale și proteste,
Iar când ai vrut secrete să diseci,
Mai marii lumii au început să te conteste.
Și-au hotărât în școli să fii hulită,
Te-au îngropat sub telefoane și tablete,
Doar de nostalgici, tu mai ești citită,
Și plângi pe-un raft, de pe-un perete.
În vile somptuoase ești decor,
Te-au îmbrăcat în aur ca pe-o stea,
Apoi l-au ponegrit pe scriitor,
Și l-au silit urmași să nu-ți mai dea.
Se mai închide încă-o librărie,
Pier multe milioane dintre voi,
Iar azi trăim o mare tragedie,
Cultura se aruncă la gunoi.
Indeterminare
Sunt cea mai teribilă fiinţă din istorie,
O bestie plină de flăcări şi întunecimi,
De elanuri şi disperări, de eşecuri şi glorie,
Un abis sinistru de mari adâncimi.
Grijile lumii şi incertitudinile toate,
Într-o clipă în mine amuţesc,
Căci din pustiu şi grote nu se mai poate,
Percepe mesaje din peisajul lumesc.
Aş iubi o lume în care criteriu să nu existe,
Să nu fie nici o formă şi nici un principiu,
O lume în care indeterminarea să persiste,
Şi-n care să nu fie moralizat nici un viciu.
Nu voi veni în numele suferinţei niciodată,
Să opresc lumea de la plăceri, orgii sau excese,
Fiindcă viaţa e scurtă şi trebuie consumată,
Şi nu vreau nicidecum să mor la bătrâneţe.
Deci, vreau să beau cupa plăcerii până la fund,
Să plâng, să râd, să strig de bucurie ori disperare,
Să-mi mistui în creier orice fărâmă de gând,
Şi să sfârşesc fericit în propria-mi desfătare.
Odată, atunci, undeva...
Odată, atunci, undeva...
Lumina ta,
Lumina mea,
Au coborât de pe o stea,
Și-a ars mocnit,
În lutul tău,
În lutul meu,
La infinit.
Atunci, undeva, deodată...
Suflarea ta,
Suflarea mea,
Cerul porni să-l străbată,
Sfârșind într-un vis,
Sub perna ta,
Sub perna mea,
Peste noi mai precis.
Undeva, odată, atunci...
Sărutul tău,
Sărutul meu,
Dădură cărnii porunci,
Devenind creatori,
De lumină,
De lut,
De sărut,
Și de tot, uneori...
Încercări
N-a mai zburat înspre tine gândul,
Ci a căzut frânt pe o piatră,
Împrăștiind cuvintele în vântul,
Ce le-a șuierat spre-o făptură ciudată.
Apoi un fulg ce rătăcea în eter,
L-am prins și sărutat înspre tine,
Dar am pus prea multă iubire în el,
Şi-a căzut zgomotos între destine.
Am mângâiat o tânără rază de Lună,
Să-mi ducă mângâierea la tine-n fereastră,
Dar s-a pierdut în a bolții cunună,
Zămislind dureros încă o noapte albastră.
Am rupt apoi din suflet o bucată de dor,
Și-am rugat-o pe moarte când va fi să mă ia,
Să mă poarte pe-o clipă la tine-n pridvor,
Să ți-o las la fereastră și să dispar într-o stea.
Pe celălalt mal al vieţii
Pe celălalt mal al vieţii,
Ca o vită bătută,
În zorii dimineţii,
Şade mama tăcută.
Gândul ei grijile cern,
Pasul ei caută alt drum,
Căci doar instinctul matern,
Ne mai salvează acum.
Vremurile sunt alterate,
Mucegaiul de pâine e trufanda,
Trăieşte cine mai poate,
Şi cine poate lupta.
Teroarea se respiră ca aer,
Somnul e doar aţipiri,
Cu boala în fiecare zi mă încaier,
Durerea o simt la mama-n priviri.
Pe celălalt mal al lumii,
Ca o vită flămândă,
O mamă îşi strigă străbunii,
Undeva în cer s-o ascundă.
Grijile ei se macină-n gând,
Drumul ei cere alt pas,
Fiindcă acum pe pământ,
Doar calea morţii a rămas.
Căutare
Îmi pare că te caut de o viață,
Deși, te simt ținându-mă de mână,
Și parcă mă privești mereu în față,
Cu ochi mai reci ca apa de fântână.
Din poartă-n poartă bat mereu,
Dar nicăieri nu-i găzduire,
Și cad zăpezi, și-i tare greu,
Căci haina-mi este prea subțire.
Acum și vârsta-mi pustiește calea,
Mă izgonesc din drum și tineri crai,
Aproape zilnic mă cuprinde jalea,
Că timp nici tu nu prea mai ai.
Atâta vreme cât încă șanse sunt,
Ca rătăcirea mea să-ți afle locul,
Avântul dus de pasul meu mărunt,
Nu-l va opri nici ditamai potopul.
Probabil să te caut îmi e soarta,
Probabil nu te voi găsi nicicând,
Dar am să las între-deschisă poarta,
Ca din greșeală cândva vei fi intrând.