O dragoste pierdută ...

Privind la cer, zâmbesc mereu 

și inima-mi surâde;

Căci Creator e Dumnezeu 

și Ziditor a toate.

Căci El m-a izbăvit din greu 

M-a ajutat întruna,

Mi-a fost alăturea mereu 

Când grea mi-era povara.

Regret că te iubesc.

Regret că am crezut că în tine mă regăsesc,

Regret că am promis că nu o să-ți greșesc .

Regret — și regret amarnic — că m-am vândut pe sărutul unui om jalnic,

un om care credeam că mă iubește,

un om care, zi după zi, mai tare mă rănește.

Regret că iubesc, urăsc că te iubesc,

dar iubesc că te urăsc.

Regret tot ce ține de tine,

regret că te-am lăsat să faci ce vrei din mine.

Regret că am ales pe cineva ca tine:

rece, indiferent, uneori impertinent.

Greșeala mea e că, deși mă rănești,

Tot te iubesc în orice moment.

Crizantemă, floare delicată,

Cât poți fi de parfumată.

A ta mireasmă e peste tot în casa mea,

Mi-ai umplut inima cu prezența ta.

Minunata rază de soare

Vieții a adus culoare,

Portocalia vrajă așternută sub clar de lună

M-a cuprins fără să-mi spună…

Când te privesc, lumea se oprește,

A ta frumusețe mă uimește.

Ruptă de pe al boltei cer,

În viața mea ești doar un pasager.

Petalele tale îmi vorbesc,

Îmi spun să te prețuiesc,

Căci nu e om fără scăpare

Și nici ființă nemuritoare…

Iubirea-n suflet ți-am purtat

tu, spunându-mi să-ncheiem

și amintirile doar de uitat

chiar și de existență dacă vrem.

De continui, n-are rost

decizia singur ai luat,

Ai fost și ești un fost,

un om ce n-a evoluat.

Uite-mă în abis de noapte stând să compun,

Să transpun în vers tot ceea ce n-am putut să-ți spun.

O șoaptă din suflet, un felinar, o muză ce transcrie

Atâtea cuvinte ce nu pot fi transpuse nici printr-o poezie.

Să fie oare aceasta o legătură nemuritoare?

Sau doar te-ai proiectat în sufletul unei compozitoare?

Mă surprind acum scriind într-un amurg de primăvară

Pentru o adiere feminină care-mi acordă pacea interioară.

Să-ți mulțumesc? Să-ți reproșez? Poate doar să tac?

Blând îmi aleg cuvintele, la ochi de lună, în timp ce zac.

Totul e-n liniște, în șoaptă, în tăcere…

Șoaptele-mi înclină capul, rostind că trebuie să însemni motivul poeziei mele.

De s-ar fi preschimbat scrumul în chiștocul sufletului meu,

Distanța n-ar mai fi însemnat sfârșit, ci un simplu apogeu

Ce s-ar fi scurs ușor până la creștetul degetelor tale,

Lăsând în urmă o dâră de tutun… de o afecțiune moale.

În ceasul în care spinii cruzi ai lumii o să te cuprindă,

Un fragment de om va fi mereu acolo, dornic să ți-i desprindă.

Târâș voi încerca să ajung până la rănile imprimate cu venin,

Măcar să-ți pot promite că nu te voi lăsa să te îneci în tot acest chin.

Fulgii de nea cad pe pământ

Eu susțin la tine gândind, 

Fulgii aduc clipele reci

Eu încă sper că mă iubești

Speranța moare încet, încet

Gândul meu rece la tine mi-l trec

Zăpada de tine îmi aminte

Unde ești tu dragostea mea? 

oare te înspăimântă dragostea mea?

atât de profundă,

pe care o port legată de a mea voce, mâini, picioare.

oare ți e frică ca totul sa fie superficial?

ai văzut tu om ce își arata coarnele...in timp ce e legat de pat?

poate dragostea mea e drog,

poate dragostea mea e privata, ascunsa, arzătoare si clară.

dragostea mea cuprinde oceane, lumi, universuri,

dragostea mea nu are sfârșit.

crezi ca am fost un înger în viața mea anterioară?

un descântec sau un plânset?

am fost oare frumoasă? sensibilă, măiastră?

am fost oare copilă, cu ochi făcuți din marmură,

au fost oare ale mele buze pline doar de amorul tau?

dragostea mea nu are gramaj, nu are eticheta,

dragostea pe care ți-o port poate este defectă,

dar mă lași măcar să visez cum te aș iubi corect?

dragostea mea, un vultur singuratic

un cântec fredonat de femei, care acum sunt mame.

dragostea mea nu are margini, o formă adusă la suprafață...

dragostea mea e apa pură, un ocean, o mare..

dragostea mea există? oare e adevărată?

eu sunt dragostea mea.

Ascunsă privirii stăinilor,căsuța strălucea în razele soarelui de dimineață Aleea , pavată

cu prundiș  și nisip mărunt se oprea în fața porții Nu era vilă și nici castel ,dar era foarte

plăcută la vedere.La întrarea principală ,doar 5-6 trepte late ce conduceau spre casă, măr-

ginite de duoă statuiete mici.Alături ,două jardiniere încărcate cu dalii pitice de toate culorile

înfloreau din primăvara timpurie și până toamna târziu.Pe toată lungimea casei se întindea

un strat neted ,acoperit cu flori de ghiață viu colorate.De îndată ce primele raze de soare

le atingeau petalele lor se desfăceau și încânta privirea prin frumusețea culorilor,parcă aduse

din  curcubeul cerului după ploaie.

        La capătul trotuarului, pe partea stângă,un boschet  de zmeură și unul de afine ascundea un

chioșc aproape în întregime, unde îmi petreceam zilele de vară ascunsă de razele soarelui

În toamnă urma să plec cu părinții mei la București ,îmlinisem  7 ani și începeam școala.Pe terasa

pardosită cu mozaic ornamentată cu figuri geometrice-cercuri, romburi, triunghiuri alb-negre-grena

am făcut primii pași,ajutată de mânile grijulii ale bunicilor.Aici am adus o mare bucurie în sufletul

celor doi bunici.Mama mea  venise pe lume atunci când bunicii își pierduse orice speranță iar plecase

devreme de acasă pentru liceu ,apoi la facultate după care urmează căsătoria ,iar întânlirile au fost

tot mai rare Când m-am născut eu ,bunicii m-au primit ca pe un dar și au avut bucuria să mă crească

        De aceia le-am înțeles grija aproape bonlăvicioasă pentru mine dar  râsul ,bolboroselele, în încer-

carea de a vorbi, bătăile din palme,chemările, și alte isprăvi  ale mele au adus multe bucurii în căsuța  lor 

Căsuța albă ,frumoasă ca o imagine din cărțile poștale,a fost leagănul cel mai dulce  al copilăriei mele.

De îndată ce înzerzea pădurea ,pomii din livadă  înfloreau iar eu zburdam,fermecată de tot ce vedeam

și descopeream zi de zi.Astfel am învățat să iubesc nature,,animalele și florile Ascutam cu aviditate  poeș-

tile din pragul serii,așezată în brațile bunicii  care mă legăna cu dragoste.               .                                                                                                                                                                                    

Why can't you love me the way I am?

Why do I have to change my hair?

Why do you always lie and swear?

Can't you see how much I care?

I don't understand your ways,

And it hurts me that I care.

But when I looked into your eyes,

It was like paradise.

But you never loved my soul,

And it made me cry a lot.

I just felt like a doll

Whom you adored to control.

In the end, I had to leave,

But I wanted to believe

That there was a time when you

Told me, "I love you."

Prea e așa de albastru cerul,

prea ploaia e așa de udă,

prea îmi lipsești și mi se pare

distanța dintre noi prea absurdă.

Poate că nici nu te gândești la mine deloc

(probabil o faci, sunt doar dramatică),

prea aerul dimineților a învățat să te ascundă…

Vezi? Nici măcar nu ai observat că ți-am scris acum jumătate de secundă…

Prea îmi faci sistemul nervos să fie nervos

(de fapt cred că toate sistemele mele-s nervoase),

când îmi apari așa în minte iară și iară,

prea trebuie să mă prefac că nu te văd,

prea ești frumoasă din cale afară.

Încă o zi în care te iubesc în secret fără să știi ce simt,

(cred că ce simt e mai evident decât faptul că o piatră-i solidă)

dar oricum, ce dimineață revigorantă

să trăim în distanța asta stupidă 😩

Iubito,tu ești omul înger !

Îți mai rămâne să omori neîncrederea

Să poți rămâne doar înger

Acel înger pe care eu îl pot vedea și nimeni altcineva,

Tu știind de asemenea că ești un înger..

Iubito omoară neîncrederea

Chiar dacă oamenii sunt trădători

Mint și se prefac că iubesc!

Eu dacă te iubesc nu mă prefac

Pentru că vreau și eu să devin înger ca tine...

Dragostea mea nu poate exista unde este minciună

Neîncrederea se naște din răutatea lumii care iubește mincinos,

Noi nu vrem așa ceva,

Noi alergăm după Hristos,

Noi suntem altcineva!

(3 feb 2024 Vasilica dragostea mea)

Tu sărut dulce tremurând

Al buzelor noastre fierbinți

Ai lăsat pașii tăi în gând

Să faci pe dor ieșit din minți.

Mereu e clipa veșniciei

În așteptări să fim doar noi

Cărările chiar și o mie

Le vom găsi doar amândoi.

În ochii tăi privesc iubirea 

Simțită doară pentru mine

Când te cuprind îți simt trăirea

Mă simt dorit când sunt cu tine.

În foc intens al pasiunii

Arde prin noi iubirea

Nu este loc nici rațiunii

Să curme fericirea.

Chiar și cuvintele nu sunt

Rostirea lor nu-și are sens

Când ne iubim e legământ

Prea intim ,sincer ,de neșters.

Iubita mea în astă lume

Să fiu al tău ai așteptat

De mă iubești , te rog a spune

Crezi draga mea s-a meritat?

Cuget să cred că împreună

Hazardul ,soarta ne doresc

Să nu ne dăm drumul de mână

Să spunem pururi ,te iubesc.