La inimă-n pridvor
La inimă-n pridvor,
Îmi cântă o porumbiţă,
Un cântec de amor,
Cu-o blondă copiliţă.
Sub streaşină la casă,
Vreo trei sau patru fluturi,
Un bileţel îmi lasă,
Şi-o mie de săruturi.
Sub preşul de la uşă,
Ascuns cântă un greier,
O dragoste nespusă,
În lumea ce-o cutreier.
Prin raza de la soare,
Un semn divin primesc,
Căci copiliţa moare,
De n-am să o iubesc.
Pe-un iute gând m-avânt,
Cu-o roză îmbobocită,
Acum mai mult ca orişicând,
S-ajung la a mea iubită.
M-aşteptă în pridvor,
Cu inima strivită,
Cu sufletul în dor,
Şi faţa aurită.
În grabă un grup de fluturi,
Şi-o porumbiţă albă,
Cu-n greier plin de ciucuri,
Se prind în dans pe-o nalbă.
Alăturea de ei în horă,
Ne prindem şi jucăm,
Pământul de sub noi imploră,
În horă să-l luăm.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Gabriel Trofin
Data postării: 24 septembrie 2023
Vizualizări: 652
Poezii din aceiaşi categorie
Închisoarea sufletului
În adâncuri hibernale
Șade sufletu-mi legat
Să nu-mi iasă pe afară
Și să zboare în neant.
L-am legat în primăvară,
Când iubeam o domnișoară,
Și de-atunci am jurat
Să rămână-n veci legat.
Cu cătușe de argint
Și zăbrele făurite
Din iubirile trecute,
Așa, Doamne, l-am legat.
L-am legat de frica morții
Ce-mi jurase să-mi aducă,
Când văzuse că-n iubire
E doar suferință pură.
I-am promis de atâtea ori,
Că în răsărit de zori,
Eu și inima-mi nătângă
Vom sădi în lume flori.
Să le iubim doar pe ele,
Să nu mai iubim muiere,
Să ne ridicăm un zid
În grădina de argint.
Unde vom sădi lalele
Și zambile, viorele,
Iar aproape de fântână
Vom planta un nuc, să-mi ție.
Umbră-n anii bătrâneții,
Când vor vizita nepoții,
Să le povestesc de lume
Și de sufletul din mine.
Pe cerul meu
Pe cerul meu ești cea mai frumoasă stea,
O lumină blândă ce mereu mă va veghea.
În noaptea adâncă, când totul dispare,
Tu strălucești, îmi dai vis și alinare.
Ești farul ce-mi ghidează pașii rătăciți,
În întuneric, printre nori nesfârșiți.
Cu tine, chiar și umbrele par mai ușoare,
În suflet, lumina ta mereu apare.
Pe cerul meu, doar tu ai loc,
Ești cântec lin, ești al vieții foc.
Oricât de departe, te voi căuta,
Căci tu, iubirea mea, ești cea mai frumoasă stea.
Gindesc...
As crede ca in noapte
Tu esti din ce in ce aici
Ma simt tot ma aproape
Dar picur mii de fulgi
Rasar tot mai alene
Incet incet ma sting
Ma simt tot mai aproape
Dar e-n acelasi timp
Te-ndepartezi ca lumina
S-apoi incet revii
Ba esti tu dulce calda
Iar rece si pustii ,.
Nebunia Unei Iubiri
Ai zis că vrei să-ți dedic o poezie doar ție
Pot să-ți îndeplinesc dorințele,dar când te vei căsători cu mine?
Nu rezist să nu te știu al meu,să nu îți fiu soție
Știu că la finalul timpului meu îmi vei aparține.
Ce-ar putea glasul meu mort să împărtășească despre noi,
Dacă iubim așa mult, încât ne evităm și ne ascundem?
Poveștile de dragoste mereu se vor termina în doi
Astfel cei goi,și anume noi,sufletul unul altuia îl pătrundem.
Dacă am juca vreodată într-o piesă de teatru,
Eu aș fi acea femeie care e nebună după tine,
Iar tu, tu ai fi acel bărbat pe care l-ar împărți dracu-n patru,
Încercând din răsputeri să mă facă să nu-l pot obține.
Ești un mare porc care nu-și vede de treaba lui.
Ți-aș da în cap cu tot ce aș prinde la mâna dreaptă,
Dar și când te-oi prinde te voi săruta în noapte până vei simți razele soarelui…
Până atunci las ca relația dintre noi să rămână tăcută,să vorbească în șoaptă.
zboruri deasupra zidurilor circulare/2
în balansul zilei,
coborâm sau
urcăm?
vârfurile obeliscurilor-
sub greutatea orelor trăite aiurea,
se sfărâmă.
bucăți din tencuiala orologiilor
acoperă lâncezeala.
și-n acest răstimp al surghiunului am simțit vlăguirea ochilor....
Renunțare
Renunțare
A fost greu, și încă doare,
Ca un strigăt prins în nori,
Sufletul ce-l adoram
L-am pierdut printre fiori.
Am strâns clipele-n tăcere,
Le-am cusut cu fir de dor,
Dar iubirea mea curată
M-a rănit până-n izvor.
Am fost nevoită, Doamne,
Să-mi desprind inima-n două,
Să aleg tăcerea aspră
Peste sufletul ce plouă.
L-am iubit cu tot ce sunt,
Cu fărâme de lumină,
Dar destinul, crud și rece,
A făcut din vis ruină.
Acum merg pe drumuri stinse,
Fără umbra lui în spate,
Dar iubirea ce-am avut-o
Arde-n mine neuitate.
A fost greu, dar din durere
Am făcut un cer senin,
L-am lăsat să plece-n lume,
Chiar dacă mi-e dor deplin.
Închisoarea sufletului
În adâncuri hibernale
Șade sufletu-mi legat
Să nu-mi iasă pe afară
Și să zboare în neant.
L-am legat în primăvară,
Când iubeam o domnișoară,
Și de-atunci am jurat
Să rămână-n veci legat.
Cu cătușe de argint
Și zăbrele făurite
Din iubirile trecute,
Așa, Doamne, l-am legat.
L-am legat de frica morții
Ce-mi jurase să-mi aducă,
Când văzuse că-n iubire
E doar suferință pură.
I-am promis de atâtea ori,
Că în răsărit de zori,
Eu și inima-mi nătângă
Vom sădi în lume flori.
Să le iubim doar pe ele,
Să nu mai iubim muiere,
Să ne ridicăm un zid
În grădina de argint.
Unde vom sădi lalele
Și zambile, viorele,
Iar aproape de fântână
Vom planta un nuc, să-mi ție.
Umbră-n anii bătrâneții,
Când vor vizita nepoții,
Să le povestesc de lume
Și de sufletul din mine.
Pe cerul meu
Pe cerul meu ești cea mai frumoasă stea,
O lumină blândă ce mereu mă va veghea.
În noaptea adâncă, când totul dispare,
Tu strălucești, îmi dai vis și alinare.
Ești farul ce-mi ghidează pașii rătăciți,
În întuneric, printre nori nesfârșiți.
Cu tine, chiar și umbrele par mai ușoare,
În suflet, lumina ta mereu apare.
Pe cerul meu, doar tu ai loc,
Ești cântec lin, ești al vieții foc.
Oricât de departe, te voi căuta,
Căci tu, iubirea mea, ești cea mai frumoasă stea.
Gindesc...
As crede ca in noapte
Tu esti din ce in ce aici
Ma simt tot ma aproape
Dar picur mii de fulgi
Rasar tot mai alene
Incet incet ma sting
Ma simt tot mai aproape
Dar e-n acelasi timp
Te-ndepartezi ca lumina
S-apoi incet revii
Ba esti tu dulce calda
Iar rece si pustii ,.
Nebunia Unei Iubiri
Ai zis că vrei să-ți dedic o poezie doar ție
Pot să-ți îndeplinesc dorințele,dar când te vei căsători cu mine?
Nu rezist să nu te știu al meu,să nu îți fiu soție
Știu că la finalul timpului meu îmi vei aparține.
Ce-ar putea glasul meu mort să împărtășească despre noi,
Dacă iubim așa mult, încât ne evităm și ne ascundem?
Poveștile de dragoste mereu se vor termina în doi
Astfel cei goi,și anume noi,sufletul unul altuia îl pătrundem.
Dacă am juca vreodată într-o piesă de teatru,
Eu aș fi acea femeie care e nebună după tine,
Iar tu, tu ai fi acel bărbat pe care l-ar împărți dracu-n patru,
Încercând din răsputeri să mă facă să nu-l pot obține.
Ești un mare porc care nu-și vede de treaba lui.
Ți-aș da în cap cu tot ce aș prinde la mâna dreaptă,
Dar și când te-oi prinde te voi săruta în noapte până vei simți razele soarelui…
Până atunci las ca relația dintre noi să rămână tăcută,să vorbească în șoaptă.
zboruri deasupra zidurilor circulare/2
în balansul zilei,
coborâm sau
urcăm?
vârfurile obeliscurilor-
sub greutatea orelor trăite aiurea,
se sfărâmă.
bucăți din tencuiala orologiilor
acoperă lâncezeala.
și-n acest răstimp al surghiunului am simțit vlăguirea ochilor....
Renunțare
Renunțare
A fost greu, și încă doare,
Ca un strigăt prins în nori,
Sufletul ce-l adoram
L-am pierdut printre fiori.
Am strâns clipele-n tăcere,
Le-am cusut cu fir de dor,
Dar iubirea mea curată
M-a rănit până-n izvor.
Am fost nevoită, Doamne,
Să-mi desprind inima-n două,
Să aleg tăcerea aspră
Peste sufletul ce plouă.
L-am iubit cu tot ce sunt,
Cu fărâme de lumină,
Dar destinul, crud și rece,
A făcut din vis ruină.
Acum merg pe drumuri stinse,
Fără umbra lui în spate,
Dar iubirea ce-am avut-o
Arde-n mine neuitate.
A fost greu, dar din durere
Am făcut un cer senin,
L-am lăsat să plece-n lume,
Chiar dacă mi-e dor deplin.
Alte poezii ale autorului
Dă noaptea afară din casă...
Dă noaptea afară din casă,
Și visul ascunde-l sub pernă,
Privirea spre mine o lasă,
În valuri să curgă eternă.
Stinge și focul din sobă,
Răcoarea să-ți dănțuie-n sânge,
Privirea învălui-o-n robă,
Și ține-o ascunsă când plânge.
Scoateți afară din casă și patul,
Dormi pe podeaua înghețată,
Carnea să-ți simtă oftatul,
Iar neantul durerea de fată.
Dă noaptea afară din noapte,
Și stelele fă-le mănunchi,
Rostește divinele șoapte,
Și cazi prăbușită-n genunchi.
Primește iubito lumina,
Și fă-te cum erai de frumoasă,
Leapădă-te azi de străina,
Ce te vrea a nopții mireasă.
Bun rămas…
Îmi e sortit s-alerg întruna,
Să bântui logice extreme,
Să stau cu soarele şi luna,
Şi intrigat să le recit poeme.
Hrănesc gorile ostenite,
Mumii cu vesele chipuri,
Colind peste lumi bântuite,
Şi tălpile-mi ard pe nisipuri.
Prăpădul prin suflet străbate,
Vorbele-mi sunt prăbuşite în gură,
Îmi car amărăciunea în spate,
Şi scuip peste vin şi prescură.
Noaptea îmi mângâie pleoapa,
Beteag, mai fac încă un pas,
Cu umbra-i mă caută groapa,
Mă ridic spre lumini…bun rămas!
Plânset
Ești galbenă și tristă,
Ca toamna întârziată,
Strângi lacrimi în batistă,
Mărgăritar de fată.
Ți-e pasul zbor de flutur,
La fel ca blânda adiere,
Copacii încet se scutur,
Tu plângi numa-n tăcere.
Și sub al frunzei freamăt,
Tu storci a ta batistă,
Se aude-n cer un geamăt,
Iar toamna e mai tristă.
Mânate-n zbor de foame,
Trec păsări înspre sat,
Iar ochiul tău adoarme,
De lacrimă uscat.
Epigrame XXXV
Lui Simona Halep - găsită dopată
A servit ași cu duiumul,
Şi a fost mereu precisă,
Dar i s-a oprit brusc drumul,
C-a servit o interzisă.
Lui Simona Halep – exclusă din tenis
A încercat un lob în cross,
Peste zona de testare,
Însă i-a ieșit pe dos,
Și-a primit o expulzare.
Lui Ion Țiriac
Cum Samson își purta puterea-n păr,
Şi nimeni nu-i stătea în față,
La Țiriac, e diferit, într-adevăr...
Că el și-o poartă în mustață.
Lui Nadia Comăneci - după operațiile estetice
A fost un zece adevărat,
O stea-n amurg de noapte,
Dar după ce s-a operat,
Arată de un opt spre șapte.
Unora ce îl critică pe Hagi
Toată lumea-l dojenește,
Și-l critică pe jupân,
Că româna o stâlcește,
Dar uită că-i aromân.
Unei femei de moravuri ușoare
Viitura îi spune în sat,
E un nume cam ciudat,
Lumea așa o botezase,
C-a distrus vreo patru case.
Unui amic
Amicul meu e foarte rău,
Și are o față atât de dură,
Că latră câinii în jurul său,
Numai cu juma' de gură.
Femeiești
Nevasta-mea e atâta de bizară,
Că a creat invidie între ele,
La psiholog e-n fiecare seară,
Doar cu problemele mele.
Unui lunatic
Vede fluturi peste tot,
Coloraţi în fel şi fel,
Eu nu-i văd, şi-atunci socot,
Că zboară în cap la el.
Soției infidelă
Soţie curvă…se mai poate,
Sintagma nu-i bătută-n cuie,
Dar numai ţie dintre toate,
Amanţii ţi-au făcut statuie.
Zicală sau beție
Bând cu amândouă brațe,
Unul dintre-ai mei vecini,
A plecat să dea la rațe,
Deși avea numai găini.
Zicală sau hoție
Când din pepeni ei l-au scos,
S-a crezut că e nervos,
Însă s-a clarificat,
El era chiar la furat.
Defect profesional
Îngâmfat e…Mi s-a spus,
Însă bine eu îl știu,
El priveste numa în sus,
Fiindcă e macaragiu.
Unui sudor – întors a doua zi la serviciu
Cu ochi roșii a venit,
Și ne-a spus că-i de la flamă,
Însă am aflat subit,
Că dormise aseară-n cramă.
Ochi de fecioară
Ochi visători de fecioară,
Se zăresc printre raze de lună,
Par două fitile de ceară,
Ce-au ars într-o iubire străbună.
Stele aprinse pe boltă sfârșesc,
O liniște surdă se așterne-n poiană,
Doar ochii fecioarei ce aprig sclipesc,
Pătrund prin desișuri ca un sunet de goarnă.
Vânat m-aș dori or iarbă sub talpă,
Ori floarea atinsă de tânăra zână,
Izvor pentr-o singură gură de apă,
Picătura ce-i rămâne umilă pe mână.
Cânturi de păsări vreau să mă fac,
Ca ea să-mi asculte chinul și dorul,
Frunza de codru iute să - mbrac,
Să-i mângâi obrazul și părul,
Să-i fiu călăuză în a sa rătăcire,
Un semn de destin și unire,
Iar ochii cu îngereasca-i sclipire,
Să-i port mereu la mine-n privire.
Nu pot să scriu...
Și brusc am încetat ca să mai scriu,
Iar muza mi-am închis-o-n turn,
Nu vreau ca sclavul lumii să mai fiu,
De-acum voi fi ursuz și taciturn.
În foc am să arunc ce-am scris până acum,
Iar scrisul meu va deveni tăcere,
Am ars în fiecare zi până la scrum,
M-am risipit în scris în loc să fac avere.
Ce să mai scriu, când văd sub ochii mei pierind,
Biblioteci și librării de-a valma,
Când văd poeți, profesori suferind,
Că s-a bătut cu neșcoliții palma.
Buldozerele sunt astăzi pe șosele,
Și sfarmă încontinuu călimări și harpe,
Te-nscriu în școli pe creier să te spele,
Și stau ascunși cu toții în gaură de șarpe.
Nu pot să scriu, că de-aș mai scrie,
M-aș așeza la masă și încontinuu aș plânge,
Și vor rămâne pe coala de hârtie,
Ca un protest, doar lacrimi mari de sânge.
Dă noaptea afară din casă...
Dă noaptea afară din casă,
Și visul ascunde-l sub pernă,
Privirea spre mine o lasă,
În valuri să curgă eternă.
Stinge și focul din sobă,
Răcoarea să-ți dănțuie-n sânge,
Privirea învălui-o-n robă,
Și ține-o ascunsă când plânge.
Scoateți afară din casă și patul,
Dormi pe podeaua înghețată,
Carnea să-ți simtă oftatul,
Iar neantul durerea de fată.
Dă noaptea afară din noapte,
Și stelele fă-le mănunchi,
Rostește divinele șoapte,
Și cazi prăbușită-n genunchi.
Primește iubito lumina,
Și fă-te cum erai de frumoasă,
Leapădă-te azi de străina,
Ce te vrea a nopții mireasă.
Bun rămas…
Îmi e sortit s-alerg întruna,
Să bântui logice extreme,
Să stau cu soarele şi luna,
Şi intrigat să le recit poeme.
Hrănesc gorile ostenite,
Mumii cu vesele chipuri,
Colind peste lumi bântuite,
Şi tălpile-mi ard pe nisipuri.
Prăpădul prin suflet străbate,
Vorbele-mi sunt prăbuşite în gură,
Îmi car amărăciunea în spate,
Şi scuip peste vin şi prescură.
Noaptea îmi mângâie pleoapa,
Beteag, mai fac încă un pas,
Cu umbra-i mă caută groapa,
Mă ridic spre lumini…bun rămas!
Plânset
Ești galbenă și tristă,
Ca toamna întârziată,
Strângi lacrimi în batistă,
Mărgăritar de fată.
Ți-e pasul zbor de flutur,
La fel ca blânda adiere,
Copacii încet se scutur,
Tu plângi numa-n tăcere.
Și sub al frunzei freamăt,
Tu storci a ta batistă,
Se aude-n cer un geamăt,
Iar toamna e mai tristă.
Mânate-n zbor de foame,
Trec păsări înspre sat,
Iar ochiul tău adoarme,
De lacrimă uscat.
Epigrame XXXV
Lui Simona Halep - găsită dopată
A servit ași cu duiumul,
Şi a fost mereu precisă,
Dar i s-a oprit brusc drumul,
C-a servit o interzisă.
Lui Simona Halep – exclusă din tenis
A încercat un lob în cross,
Peste zona de testare,
Însă i-a ieșit pe dos,
Și-a primit o expulzare.
Lui Ion Țiriac
Cum Samson își purta puterea-n păr,
Şi nimeni nu-i stătea în față,
La Țiriac, e diferit, într-adevăr...
Că el și-o poartă în mustață.
Lui Nadia Comăneci - după operațiile estetice
A fost un zece adevărat,
O stea-n amurg de noapte,
Dar după ce s-a operat,
Arată de un opt spre șapte.
Unora ce îl critică pe Hagi
Toată lumea-l dojenește,
Și-l critică pe jupân,
Că româna o stâlcește,
Dar uită că-i aromân.
Unei femei de moravuri ușoare
Viitura îi spune în sat,
E un nume cam ciudat,
Lumea așa o botezase,
C-a distrus vreo patru case.
Unui amic
Amicul meu e foarte rău,
Și are o față atât de dură,
Că latră câinii în jurul său,
Numai cu juma' de gură.
Femeiești
Nevasta-mea e atâta de bizară,
Că a creat invidie între ele,
La psiholog e-n fiecare seară,
Doar cu problemele mele.
Unui lunatic
Vede fluturi peste tot,
Coloraţi în fel şi fel,
Eu nu-i văd, şi-atunci socot,
Că zboară în cap la el.
Soției infidelă
Soţie curvă…se mai poate,
Sintagma nu-i bătută-n cuie,
Dar numai ţie dintre toate,
Amanţii ţi-au făcut statuie.
Zicală sau beție
Bând cu amândouă brațe,
Unul dintre-ai mei vecini,
A plecat să dea la rațe,
Deși avea numai găini.
Zicală sau hoție
Când din pepeni ei l-au scos,
S-a crezut că e nervos,
Însă s-a clarificat,
El era chiar la furat.
Defect profesional
Îngâmfat e…Mi s-a spus,
Însă bine eu îl știu,
El priveste numa în sus,
Fiindcă e macaragiu.
Unui sudor – întors a doua zi la serviciu
Cu ochi roșii a venit,
Și ne-a spus că-i de la flamă,
Însă am aflat subit,
Că dormise aseară-n cramă.
Ochi de fecioară
Ochi visători de fecioară,
Se zăresc printre raze de lună,
Par două fitile de ceară,
Ce-au ars într-o iubire străbună.
Stele aprinse pe boltă sfârșesc,
O liniște surdă se așterne-n poiană,
Doar ochii fecioarei ce aprig sclipesc,
Pătrund prin desișuri ca un sunet de goarnă.
Vânat m-aș dori or iarbă sub talpă,
Ori floarea atinsă de tânăra zână,
Izvor pentr-o singură gură de apă,
Picătura ce-i rămâne umilă pe mână.
Cânturi de păsări vreau să mă fac,
Ca ea să-mi asculte chinul și dorul,
Frunza de codru iute să - mbrac,
Să-i mângâi obrazul și părul,
Să-i fiu călăuză în a sa rătăcire,
Un semn de destin și unire,
Iar ochii cu îngereasca-i sclipire,
Să-i port mereu la mine-n privire.
Nu pot să scriu...
Și brusc am încetat ca să mai scriu,
Iar muza mi-am închis-o-n turn,
Nu vreau ca sclavul lumii să mai fiu,
De-acum voi fi ursuz și taciturn.
În foc am să arunc ce-am scris până acum,
Iar scrisul meu va deveni tăcere,
Am ars în fiecare zi până la scrum,
M-am risipit în scris în loc să fac avere.
Ce să mai scriu, când văd sub ochii mei pierind,
Biblioteci și librării de-a valma,
Când văd poeți, profesori suferind,
Că s-a bătut cu neșcoliții palma.
Buldozerele sunt astăzi pe șosele,
Și sfarmă încontinuu călimări și harpe,
Te-nscriu în școli pe creier să te spele,
Și stau ascunși cu toții în gaură de șarpe.
Nu pot să scriu, că de-aș mai scrie,
M-aș așeza la masă și încontinuu aș plânge,
Și vor rămâne pe coala de hârtie,
Ca un protest, doar lacrimi mari de sânge.