La inimă-n pridvor
La inimă-n pridvor,
Îmi cântă o porumbiţă,
Un cântec de amor,
Cu-o blondă copiliţă.
Sub streaşină la casă,
Vreo trei sau patru fluturi,
Un bileţel îmi lasă,
Şi-o mie de săruturi.
Sub preşul de la uşă,
Ascuns cântă un greier,
O dragoste nespusă,
În lumea ce-o cutreier.
Prin raza de la soare,
Un semn divin primesc,
Căci copiliţa moare,
De n-am să o iubesc.
Pe-un iute gând m-avânt,
Cu-o roză îmbobocită,
Acum mai mult ca orişicând,
S-ajung la a mea iubită.
M-aşteptă în pridvor,
Cu inima strivită,
Cu sufletul în dor,
Şi faţa aurită.
În grabă un grup de fluturi,
Şi-o porumbiţă albă,
Cu-n greier plin de ciucuri,
Se prind în dans pe-o nalbă.
Alăturea de ei în horă,
Ne prindem şi jucăm,
Pământul de sub noi imploră,
În horă să-l luăm.
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Gabriel Trofin
Дата публикации: 24 сентября 2023
Просмотры: 636
Стихи из этой категории
Dor de tine
Ce poate fi mai frumos
Decât.. tu și eu
Într-un viitor luminos
Cu iubire mereu
În atmosferă de căldură
Cu multe surprize mici
Ambii sub o pătură
Jucându-ne cu pitici
Oricând, aproape și mereu
Să stăm aproape,
Chiar ..nu e greu
Doar trebuie să nu stăm departe
Distanța poate ne oprește
Dar inimile se reunesc
Inima mea se topește
Când știu că ele trăiesc
Ele.. inimile noastre
Trăiesc într-o lume rară
Plină de flori albastre
Ca într-o zi de vară
Soarele este sus pe cer
Păsările ciripesc în aer
Și zic cu mare liber
Că sunt într-un atelier
Atelier de creație și iubire
Pentru scumpul de tine
Strălucești mai mult ca un smarald
La soare înfierbântat
Autor: Anonima S
Mi-e dor
Mi-e dor de tine
Mi-e dor de noi
Ce-a fost odat’
Ce-a fost în doi
Mi-e dor de zile
Mi-e dor de mor
Ce-ai pus în mine
Ce-aduce nor
Mi-e dor de soare
Mi-e dor de brazi
Ce-a fost visare
Ce nu e azi
Mi-e dor de muză
Mi-e dor de ochi
Ce-aduce lacrimi
Ce-am scurs pe drum
Mi-e dor din suflet
Mi-e dorul stors
Mi-e dor de tine
Mi-e dor de tot
Aștept
Astept, indur,sunt abătut,
Sătul de această nerăbdare.
Ca multă vreme a trecut
Si tu nu îmi apari in zare.
Astept ziua ca s-apună,
Si-apoi noaptea să se scurgă.
Astept să fim iar împreună,
Dar pana acolo-i cale lungă.
Aștept si astept, e in zadar
Nu vreau speranța să dispară.
Aștept ca să te văd iar,
Chiar dacă oceane ne separă.
Aștept si sper că o sa vină,
Acea clipă minunată,
Nu vreau să imi devii străină,
Tu mie-mi ești destinată.
Clar de lună 🌙
CLAR DE LUNĂ"
E clar de luna...
Stele se ivesc,
Am incercat
Sa te iubesc....
Ador deja ploaia
Chiar de e rece
Te adorasem pe tine...
Imi erai "Rege".
Sub clar de luna
Azi privesc
Cuvântul "Adio"
Ușor il soptesc....
Sub luna plina
Acum rostesc :
",Am incetat ...
Sa mai iubesc "
@reper A.Turcanu
Oare
tu oare te gândești la mine?când noaptea cade peste sat,
si luna plină printre stele
se pierde-n cerul înstelat?
tu oare te gândești la mine?
când soarele apune-n mare,
când gandul plânge in tăcere
iar visul meu spre tine zboară?
tu oare te gândești la mine?
când zorii zilei se ivesc,
si dimineața-ți bate-n ușă
iar razele te încălzesc?
și dacă timpul va decide
să ne despartă într-o zi,
o întrebare am, la tine:
la mine te vei mai gândi?
Îmi placi așa
Îmi placi așa cum ești,
Tu preafrumoaso crede!
Căci nu te mint cu vorbe aurite,
Chiar dacă stai învăluită-n tăcere!
Iar pacea ta, ce-i așternută ca fulgii de zăpadă, pe chipul luminos ce-n liniște îl cerne,
E doar răspunsul tău!
Cum aș putea să spun,
Că tu nu ești cea care vine,
Ca mesagerul Cerului ce-i coborât pe treptele iubirii mele?
Te plac așa chiar si atunci când vocea ta lipsește,
Sau când alegi în locul vorbelor tăcerea,
Nu ești misterul viselor mele?
Și ce-i iubirea dacă nu-i doar nevorbirea!?
(9 noiembrie2023 H.S Vasilica dragostea mea)
Dor de tine
Ce poate fi mai frumos
Decât.. tu și eu
Într-un viitor luminos
Cu iubire mereu
În atmosferă de căldură
Cu multe surprize mici
Ambii sub o pătură
Jucându-ne cu pitici
Oricând, aproape și mereu
Să stăm aproape,
Chiar ..nu e greu
Doar trebuie să nu stăm departe
Distanța poate ne oprește
Dar inimile se reunesc
Inima mea se topește
Când știu că ele trăiesc
Ele.. inimile noastre
Trăiesc într-o lume rară
Plină de flori albastre
Ca într-o zi de vară
Soarele este sus pe cer
Păsările ciripesc în aer
Și zic cu mare liber
Că sunt într-un atelier
Atelier de creație și iubire
Pentru scumpul de tine
Strălucești mai mult ca un smarald
La soare înfierbântat
Autor: Anonima S
Mi-e dor
Mi-e dor de tine
Mi-e dor de noi
Ce-a fost odat’
Ce-a fost în doi
Mi-e dor de zile
Mi-e dor de mor
Ce-ai pus în mine
Ce-aduce nor
Mi-e dor de soare
Mi-e dor de brazi
Ce-a fost visare
Ce nu e azi
Mi-e dor de muză
Mi-e dor de ochi
Ce-aduce lacrimi
Ce-am scurs pe drum
Mi-e dor din suflet
Mi-e dorul stors
Mi-e dor de tine
Mi-e dor de tot
Aștept
Astept, indur,sunt abătut,
Sătul de această nerăbdare.
Ca multă vreme a trecut
Si tu nu îmi apari in zare.
Astept ziua ca s-apună,
Si-apoi noaptea să se scurgă.
Astept să fim iar împreună,
Dar pana acolo-i cale lungă.
Aștept si astept, e in zadar
Nu vreau speranța să dispară.
Aștept ca să te văd iar,
Chiar dacă oceane ne separă.
Aștept si sper că o sa vină,
Acea clipă minunată,
Nu vreau să imi devii străină,
Tu mie-mi ești destinată.
Clar de lună 🌙
CLAR DE LUNĂ"
E clar de luna...
Stele se ivesc,
Am incercat
Sa te iubesc....
Ador deja ploaia
Chiar de e rece
Te adorasem pe tine...
Imi erai "Rege".
Sub clar de luna
Azi privesc
Cuvântul "Adio"
Ușor il soptesc....
Sub luna plina
Acum rostesc :
",Am incetat ...
Sa mai iubesc "
@reper A.Turcanu
Oare
tu oare te gândești la mine?când noaptea cade peste sat,
si luna plină printre stele
se pierde-n cerul înstelat?
tu oare te gândești la mine?
când soarele apune-n mare,
când gandul plânge in tăcere
iar visul meu spre tine zboară?
tu oare te gândești la mine?
când zorii zilei se ivesc,
si dimineața-ți bate-n ușă
iar razele te încălzesc?
și dacă timpul va decide
să ne despartă într-o zi,
o întrebare am, la tine:
la mine te vei mai gândi?
Îmi placi așa
Îmi placi așa cum ești,
Tu preafrumoaso crede!
Căci nu te mint cu vorbe aurite,
Chiar dacă stai învăluită-n tăcere!
Iar pacea ta, ce-i așternută ca fulgii de zăpadă, pe chipul luminos ce-n liniște îl cerne,
E doar răspunsul tău!
Cum aș putea să spun,
Că tu nu ești cea care vine,
Ca mesagerul Cerului ce-i coborât pe treptele iubirii mele?
Te plac așa chiar si atunci când vocea ta lipsește,
Sau când alegi în locul vorbelor tăcerea,
Nu ești misterul viselor mele?
Și ce-i iubirea dacă nu-i doar nevorbirea!?
(9 noiembrie2023 H.S Vasilica dragostea mea)
Другие стихотворения автора
Reunire
Cu răni deschise calc pe spini de gheață,
Iar sângele-mi încheagă în umbra morții,
Din carnea-mi vie cad bulgări de verdeață,
Ce înverzesc în rai un pom din dosul porții.
Și rănile mă dor mereu iubita mea mireasă,
Iar doctorii-au plecat și mă-ngrijește luna,
Vreau în pustiul ei să-mi construiesc o casă,
În care apoi stingheri să stăm pe totdeauna.
Dar simt că ți-a ajuns prin preajmă otrava lumii,
Căci rana-mi sângerează cu ale tale lacrimi,
Și-aș vrea de aici să mă cobor pe raza lunii,
Să intru prin fereastră să-ți oblojesc din patimi.
Deodată simt că Luna stă, și nu se mai învârte,
Iar rana îmi dispare nefiresc în os și carne,
Și-un înger de lumină bătând din aripile scurte,
Sună sfârșitul lumii din trâmbițe și goarne.
Cu rana vindecată cărând pustiu-n spate,
Privesc prin univers cum cade steaua ta,
Și alerg înspre Demiurg cu palmele crăpate,
Să-L rog să te trimită, aici în lumea mea.
Ultima iubire
Striveşte-mi sărutul de bolta cerească,
Ascunde-mi iubirea în cozi de comete,
Măduva în oase să-mi înflorească,
Amorul din tine crunt să mă îmbete.
Pasul tău să-mi sprijine viaţa,
Să-mi tremure celula în ţesuturi,
Să înşfac cu ochi dulci dimineaţa,
Să plâng peste noi începuturi.
Să mă zbat în orgasme, convulsii,
Apoi să apar cianozat la botez,
Să te ung pe sân cu alese emulsii,
Şi apoi cu un sărut să-l crestez.
Să-ţi curg peste privire şi trup,
Să mă simţi ca pe sânge în vene,
Inima să-ţi bată undeva în văzduh,
Din umeri să-ţi crească îngeresc două pene.
Focul din tine în priviri să mi-l torni,
Orb să mă prăvăl peste lume,
Să muşc ca o fiară din suflet şi cărni,
Să înviez a treia zi în genune.
Voi încerca să revin
Mi-e mintea în flăcări,
Şi privirea sub ape,
Pe ale lumii cărări,
Cutreier în noapte.
Mi-e inima piatră,
Şi sufletul lut,
Cu ale lumii hoarde,
Mă încumet să lupt.
Mi-e pasul prea mare,
Şi gândul prea iute,
A lumii teroare,
Îmi transpiră pe frunte.
Mi-e viaţa prea scurtă,
Şi ţelul departe,
Prin lumea ocultă,
Încerc a răzbate.
Mi-e taina împletită,
Cu un cosmic destin,
În lumea hulită,
Voi încerca să revin.
Indeterminare
Mă apasă amarnic un blestem,
Și anume, veșnicia...
De ce mă tem, de ce mă tem?
Și unde-i vitejia?
Îmi este gestul nefiresc,
Și adulmec răzbunarea,
De ce urăsc, de ce urăsc,
Și unde mi-e iertarea?
Mi-e inima într-un alint,
Şi rumeg amintiri,
De ce mă mint, de ce mă mint,
Cu lacrimi în priviri?
Se adapă mucenici din Christ,
Gustând neprihănirea,
De ce exist, de ce exist?
Și care mi-e menirea?
În mine plânge un poet,
Și-i celebrez durerea,
Și nu regret, și nu regret,
Că îi ascult tăcerea...
Lumea ta…
Lumea ta eu n-o mai știu
Părul tău cel auriu,
Zâmbetul de primăvară,
Pasul tău cu urma rară.
Lumea ta eu n-o mai văd,
Totu-n juru-mi e prăpăd,
Plânge-o lacrimă sub pleoape,
Că tristețea-mi stă aproape.
Lumea ta n-o mai visez,
Sunt o fructă fără miez,
Trist copac fără de floare,
Fără frunze, fără soare.
Lumea ta mi-e rătăcire,
Labirint fără ieșire,
E un șuierat de vânt,
Care sapă un mormânt.
Lumea ta străină-mi este,
Nu mai este acea poveste,
Cu un mire și-o mireasă,
Ce-și doreau copii și casă.
Lumea ta eu n-o mai știu,
Tot în juru-ţi e pustiu,
Lumea ta eu n-o mai văd,
Tot în juru-mi e prăpăd...
Nu mai pot iubi
Sufletul mi-a devenit un cimitir fără soartă,
Al iubirilor ucise şi prefăcute în scrum,
Iar eu, preotul şi mulţimea îndoliată,
Ce le-a condus pe ultimul drum.
Un vot în urna disperării e fiecare clipă trăită,
O nouă creaţie a mea, e fiecare om întristat,
Iar cuvintele tandre rostite de iubită,
Au devenit jigniri şi aduceri de păcat.
Privesc fără să văd, ascult fără să aud,
Miracolul invoc la petrecerile din cavouri,
Aici unde speranţele adorm ori se ascund,
Mustrate de demonii coborâţi din nouri.
Mă sfâşii pentru ca să pot trăi,
Iubirile se sting în mine asemeni scânteilor,
Nimic din lumea aceasta nu mai pot iubi,
Căci nu mai pot respecta poruncile zeilor.
Aştept cu nerăbdare vremea când viermii,
Vor visa zâmbitori pe oasele mele,
Şi timpul când mama în mijlocul iernii,
Îmi va pune la cap mănunchiuri de stele.
Reunire
Cu răni deschise calc pe spini de gheață,
Iar sângele-mi încheagă în umbra morții,
Din carnea-mi vie cad bulgări de verdeață,
Ce înverzesc în rai un pom din dosul porții.
Și rănile mă dor mereu iubita mea mireasă,
Iar doctorii-au plecat și mă-ngrijește luna,
Vreau în pustiul ei să-mi construiesc o casă,
În care apoi stingheri să stăm pe totdeauna.
Dar simt că ți-a ajuns prin preajmă otrava lumii,
Căci rana-mi sângerează cu ale tale lacrimi,
Și-aș vrea de aici să mă cobor pe raza lunii,
Să intru prin fereastră să-ți oblojesc din patimi.
Deodată simt că Luna stă, și nu se mai învârte,
Iar rana îmi dispare nefiresc în os și carne,
Și-un înger de lumină bătând din aripile scurte,
Sună sfârșitul lumii din trâmbițe și goarne.
Cu rana vindecată cărând pustiu-n spate,
Privesc prin univers cum cade steaua ta,
Și alerg înspre Demiurg cu palmele crăpate,
Să-L rog să te trimită, aici în lumea mea.
Ultima iubire
Striveşte-mi sărutul de bolta cerească,
Ascunde-mi iubirea în cozi de comete,
Măduva în oase să-mi înflorească,
Amorul din tine crunt să mă îmbete.
Pasul tău să-mi sprijine viaţa,
Să-mi tremure celula în ţesuturi,
Să înşfac cu ochi dulci dimineaţa,
Să plâng peste noi începuturi.
Să mă zbat în orgasme, convulsii,
Apoi să apar cianozat la botez,
Să te ung pe sân cu alese emulsii,
Şi apoi cu un sărut să-l crestez.
Să-ţi curg peste privire şi trup,
Să mă simţi ca pe sânge în vene,
Inima să-ţi bată undeva în văzduh,
Din umeri să-ţi crească îngeresc două pene.
Focul din tine în priviri să mi-l torni,
Orb să mă prăvăl peste lume,
Să muşc ca o fiară din suflet şi cărni,
Să înviez a treia zi în genune.
Voi încerca să revin
Mi-e mintea în flăcări,
Şi privirea sub ape,
Pe ale lumii cărări,
Cutreier în noapte.
Mi-e inima piatră,
Şi sufletul lut,
Cu ale lumii hoarde,
Mă încumet să lupt.
Mi-e pasul prea mare,
Şi gândul prea iute,
A lumii teroare,
Îmi transpiră pe frunte.
Mi-e viaţa prea scurtă,
Şi ţelul departe,
Prin lumea ocultă,
Încerc a răzbate.
Mi-e taina împletită,
Cu un cosmic destin,
În lumea hulită,
Voi încerca să revin.
Indeterminare
Mă apasă amarnic un blestem,
Și anume, veșnicia...
De ce mă tem, de ce mă tem?
Și unde-i vitejia?
Îmi este gestul nefiresc,
Și adulmec răzbunarea,
De ce urăsc, de ce urăsc,
Și unde mi-e iertarea?
Mi-e inima într-un alint,
Şi rumeg amintiri,
De ce mă mint, de ce mă mint,
Cu lacrimi în priviri?
Se adapă mucenici din Christ,
Gustând neprihănirea,
De ce exist, de ce exist?
Și care mi-e menirea?
În mine plânge un poet,
Și-i celebrez durerea,
Și nu regret, și nu regret,
Că îi ascult tăcerea...
Lumea ta…
Lumea ta eu n-o mai știu
Părul tău cel auriu,
Zâmbetul de primăvară,
Pasul tău cu urma rară.
Lumea ta eu n-o mai văd,
Totu-n juru-mi e prăpăd,
Plânge-o lacrimă sub pleoape,
Că tristețea-mi stă aproape.
Lumea ta n-o mai visez,
Sunt o fructă fără miez,
Trist copac fără de floare,
Fără frunze, fără soare.
Lumea ta mi-e rătăcire,
Labirint fără ieșire,
E un șuierat de vânt,
Care sapă un mormânt.
Lumea ta străină-mi este,
Nu mai este acea poveste,
Cu un mire și-o mireasă,
Ce-și doreau copii și casă.
Lumea ta eu n-o mai știu,
Tot în juru-ţi e pustiu,
Lumea ta eu n-o mai văd,
Tot în juru-mi e prăpăd...
Nu mai pot iubi
Sufletul mi-a devenit un cimitir fără soartă,
Al iubirilor ucise şi prefăcute în scrum,
Iar eu, preotul şi mulţimea îndoliată,
Ce le-a condus pe ultimul drum.
Un vot în urna disperării e fiecare clipă trăită,
O nouă creaţie a mea, e fiecare om întristat,
Iar cuvintele tandre rostite de iubită,
Au devenit jigniri şi aduceri de păcat.
Privesc fără să văd, ascult fără să aud,
Miracolul invoc la petrecerile din cavouri,
Aici unde speranţele adorm ori se ascund,
Mustrate de demonii coborâţi din nouri.
Mă sfâşii pentru ca să pot trăi,
Iubirile se sting în mine asemeni scânteilor,
Nimic din lumea aceasta nu mai pot iubi,
Căci nu mai pot respecta poruncile zeilor.
Aştept cu nerăbdare vremea când viermii,
Vor visa zâmbitori pe oasele mele,
Şi timpul când mama în mijlocul iernii,
Îmi va pune la cap mănunchiuri de stele.