Pășind printre ziduri..

Acum fierbe tot Lupeniul,

Că în mină e minerul.

E blocat în subteran,

Că nu a mai primit vreun ban.

N-au primit bonuri de masă,

N-au primit nici prima toată.

Toate aceştia nu sunt date,

De opt luni sunt amânate.

În grevă îs de şase zile,

Sperând că banii o să vie.

Însă guvernanţii hoţi,

Îi mint pe minerii toţi.

Îşi cer drepturile toate,

Că n-au bani şi îs pe moarte.

N-au din ce să mai trăiască,

Dări la stat să mai plătească.

Că de astăzi la Lupeni,

Şi la mina Livezeni.

Toţi ortacii au sosit,

Lângă ei s-au alipit.

Au sosit ca să îi susţină,

Pe ortacii ce îs în mină.

Şi nu vor afar să iasă,

Până nu îşi iau banii în dată.

Cu toţii s-au săturat,

Că guvernul ia trădat.

Si nu vor ca să îi mai creadă,

Şi-au ieşit cu toţii în stradă.

Şi cu toţii protestează,

Pân ce banii îşi încasează.

Fiindcă ei s-au săturat,

Să fie minţiţi de stat.

Se ia o bucată de piatră,

se ciopleşte cu o daltă de sânge,

se lustruieşte cu ochiul lui Homer,

se răzuieşte cu raze

până cubul iese perfect.

După aceea se sărută de numărate ori cubul

cu gura ta, cu gura altora

şi mai ales cu gura infantei.

După aceea se ia un ciocan

şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.

Toţi, dar absolut toţi zice-vor:

- Ce cub perfect ar fi fost acesta

de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!

A lição sobre o cubo

Um pedaço de pedra é tirado,

ele esculpe com um cinzel de sangue,

brilha com os olhos de Homero,

está raspado com raios

até que o cubo saia perfeitamente.

Depois disso eles beijam o cubo inúmeras vezes

com a sua boca, com a boca dos outros

e principalmente com a boca da infanta.

Depois disso, um martelo é levado

e de repente um canto do cubo desmorona.

Todos, mas absolutamente todos dirão:

- Que cubo perfeito teria sido

se não tivesse um canto quebrado!

De unde vii măi Omule așa de istovit și gârbovit,

De parca-i duce-n spate povara lumii de la apus la răsărit.

Păi, bunul meu vecin să știi că-mi duc anii grei ai vieții,

Ce-au fost frumoși în tinerețe, dar triști la vârsta bătrâneții.

Nu înțeleg de ce te plângi, mi-a zis al meu tânăr prieten,

Când văd că ai de toate și chiar te miști destul de sprinten.

Nu m-a lăsat să-i dau răspuns să afle că nu-l plac,

Cu degetul s-a arătat spunându-mi cât este de sărac.

L-am ascultat cum invoca că n-are unde să muncească,

Și cum că doctorul i-a zis de munca grea să se ferească.

Atunci mirat l-am întrebat dac' are pus vreun diagnostic,

Și foarte-ngândurat mi-a explicat că are un deficit acustic.

Pentru moment mi-am spus că poate-și bate joc de mine,

Dar l-am simțit că munca nu-i de el și că părinti-l întreține.

La despărțire am îndrăznit timid să-i dau un sfat prietenesc,

De vrei puțină bunăstare, tovărășie fă cu cei ce munca o iubesc.

Nu cred c-a priceput prea mult din ceea ce i-am spus,

Că spatele mi-a-ntors și a plecat rapid și puțin indispus.

Din tot ce s-a-ntâmplat am încercat să trag concluzii,

Dar din păcate din nou am constatat că viața...e plină de iluzii!

A iubi viața, e-o veșnică luptă,

Cu arme trimise din iad și din rai,

Și, iată, cum zeii din tine se-nfruptă,

Și totuși ai vrea aici ca să stai.

A iubi viața, e mângâiere de stele,

Gândul îți zboară prin locuri bizare,

Dar pasul ți-e frânt și osul ulcele,

Iar lacrima-ți piere uscată de soare.

A iubi viața, e neant și suspans,

Cu legi ce aripa-ți leagă de gleznă,

Fii grațios și dansează acest dans,

Cu plumbul pe aripi și ochiul în beznă,

Fă piruete alături de moarte-n balans,

Și plângi către zei să-ți dea un avans.

pentru fata cu părul soare

creatoarea ultimelor 16 zile ale săptămânii

care a emanat repezită un ultimatum că va șterge

ultimele 7 zile de pocăință

un an de zile voi lumina capul tău tăiat 

cuprinzând ca un macrocosmos pogorârea a încă

unui fir soare rază veșnică

începând cu noaptea dintre 14 și 15 adar

când asimptomatic voi șterge eu 

toate zilele genital valabile 

De cînd lumea-i pe pămînt alfabetu-i ceva sfînt.

Din vechi timpuri inventat si de lume învăţat.

Alfabetul nu e greu atunci cînd înveţi mereu.

Douăzeci şi opt litere are, alfabetul nu e mare.

A-ul vine de la ANA este numele lui mama,

B-ul vine din Bunici care ne-au crescut de mici.

C-ul vine de la Ceaţă e ca România noastră.

D-ul vine din Donat pentru românul sărac.

E-ul de la Elefant nu-i nimic interesant.

F-ul vine din Furat, România am devastat.

G-ul de la Gospodină harnică-i ca o albină,

H-ul de la Hărnicie nu munceşti ai sărăcie.

I-ul de la Indolenţă vine, stă leneşul în suspine,

J-ul vine de la Joi, doar pînă atunci muncim noi.

K-ul e din Kilometru n-am făcut şoşele un metru,

L-ul vine de la LEU să fim regi, noi vrem mereu.

M-ul vine de la Mamă cel mai scump nume înseamnă,

N-ul vine de la Neaţa ,vă spun Bună dimineaţa!

O-ul, e de la Oftat ne place munca la stat.

P-ul e de la Putere nu vrem muncă, vrem avere.

R-ul vine de la Rac nu ne place la arat,

S-ul e de la Solar merg la muncă acuma iar?

Q –chiul vine din Qintal ,acum totu-i digital,

T-ul e de la Tractor hai la muncă pe ogor.

U –ul vine de la Uliu ,la elev îi place chiulul,

V-ul vine din Vecini, mîndrii că sîntem români.

Y igrec-ul de la Yankei sîntem doi fraţi frumuşei.

Z-tul e din Zidărie munca mult i-mi place mie.

Vai, ce chin ce jale aveam, cînd alfabetu învăţam,

Pentru că mi-e de folos l-am învăţ pe de rost.

Şi de aia la toţi vă spun invăţaţi-l că bun.

Uite acum că îl ştiu bine v-am scris astă poezie.

La o masă galbejita 

Isi dramuia bănuții 

O față-mbatranita,

Implorandu -și sfinții. 

Cu mâna tremurând

Calcula in gând, 

Din privirea i plăpândă

Lacrimi culegând..

Si la colț de stradă 

Mâinile i intinse 

Deznădejdii pradă 

Si frământărilor plănse.

Cu un glas sfios,

Tresarind din buze ,

Cerșea tănguios

Copleșită de scuze.

Iar la sfârșitul zilei

Își cumpărase o pâine 

Din avuția milei,

Îmbucănd suspine....

Gemea cerul ostenit 

De atâta vânt și ploi;

Sub geana de la răsărit, 

Prin ochii triști și goi.

Pluteau norii răscoliti 

De a vitregiei vreme, 

De riduri încrețiti, 

Murmurand poeme.

Petale smulse se scurgeau 

Pe scoarța pomului mâhnit, 

A cărui brate tremurau 

Sub nebulosul asfințit. 

Clipea in crăpături stelare

O aripa înțepenita 

Plăpânda in suflare,

De zbor ademenita 

Ofta chipul din rărunchii 

Dupa raze călătoare, 

Freamătă din trunchi 

Setea stropilor de soare...

Voi pleca în lumea largă,

Doar cu mine și o desagă 

Unde pașii mă vor duce,

Purtăndu-mi stoic a mea cruce.

Poate norocu-mi iese -n cale,

Învărtindu-mă-n spirale;

Să -mi ghicesc al meu destin,

Să mă dezbrac de clandestin. 

Să mi găsesc rostul în viață, 

Strecurăndu-mă prin ceață, 

Valul mării să-l străbat 

Spre un tărâm uscat..

Unde visele pierdute 

Încolțesc din nou,vândute 

Sufletelor fără prihană, 

Rugându-se la o icoană.

Mă scotocesc prin buzunare, 

Să găsesc ceva valoare;

Hazardul Să mi -l tărguesc 

Din hoinărit Să mă trezesc. 

Printre alge mișcătoare 

Două lebede pluteau;

Veneau din depărtare 

Și pe valuri dănțuiau.

Culegeau din apäraie, 

Unduindu-si grațios

Penajul in șiroaie 

În ritm silențios  

Vântul le da târcoale, 

Ciufulindu le obrazul, 

Împrăștiind petale, 

Dezlănțui talazul.

Înaripatele sublime

În tandem pecetluit 

Întrupau la înălțime 

Visul de a fi iubit..

Vai ce zapuseala nebună 

Prin văzduh plutește  

Dogoarea din țărână, 

Seacă iarba,se pălește. 

Ard pietrele crăpate, 

Cu năduf respira iazul, 

Sufocat de naripate, 

Ce I subțiasera obrazul. 

Pisca pe sub talpă 

Raze fierbinți de soare,

Ce mijesc pe o pleoapa

Și ne udă cu sudoare.

De noi umbra se ascunde, 

Pretinde tribut tacit, 

Iar ploaia n loc sa ne inunde, 

Se puse pe smiorcait. 

Vântul cățărat pe munte,

Pufaind, ne urmărește;

Praful picură pe frunte 

Pe o colina se lungește. 

Noi tânjim cu ardoare 

Noaptea sa se așterne, 

Racoriti din a ei boare,

Peste noi sa tot cerne...

Mi ai stropit amar

Pe cristalul din pahar,

Udă ploaia cenușie 

Odaia mea pustie  

Ai dispărut in zori 

Pe norii curgatori, 

Te ai risipit in ceață 

In frânturi de gheață. 

Pradă uriii sau iubirii,

Pe valul amintirii

Curgeau Pe buze

Cuvinte confuze..

Chipul tău se prelinge,

Ma nfioara ,ma atinge;

Vocea ta răsună 

Sub un clar de lună  

De dorul tău Ma frâng 

Sub râuri care plâng;

E beznă si e frig

Si nopțile te strig

Vreau ușa s o deschizi,

Lampa s o aprinzi, 

Galeș sa mi zâmbești, 

Din somn sa ma trezești..

Sa fie ca pe vremuri, 

In ochii mei sa tremuri, 

Caci ma arde lipsa ta

Si gândul de a mai exista!...