5  

Pășind printre ziduri..

Din culoarul de demult, 

Împăienjenit pe la colțuri,

Ecoul trecutului ascult 

Din căntul de pe timpuri. 

 

Podeaua scârțâie sub talpă,

Gem balamalele n rugină,

Oglinda mată se crapă,

Clipocind în surdină..

 

 

Ticăie pendula uitată 

Din odaia părăsită, 

Pălpăie lampa pătată 

De sub bolta gălbejită

,

În fața mesei scorojite

Foșnea umbra gărbovită,

Cu ochii scurși din orbite,

Privea în gol măhnită.

 

Mima din brațele chircite 

Ìngäna cu glas släbit

Fraze n dodii ,bântuite 

De stafia celui iubit..

 

O prind uşor de mână, 

Tresare din gânduri,

Mä urmäri ca o străină 

Pășind printre ziduri..


Categoria: Poezii diverse

Toate poeziile autorului: Keller Gabriela poezii.online Pășind printre ziduri..

Data postării: 12 august

Vizualizări: 107

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Viețile-s deșarte…

 

Am adormit în zborul către tine,

Și-acum mie rău de atâta bine,

Citesc nedumerit pe-o filă-n carte,

Că toate viețile de om ar fi deșarte.

 

Gândesc acum ce mult am mai iubit,

Și brusc din zboru-mi m-am oprit,

Căci și iubirea are un fel de moarte,

Atunci e adevărat, că viețile-s deșarte!

 

Prea mult cu ochii cufundați în carte,

Deodată m-am trezit că ești departe,

Și soarta manifeste peste tot împarte,

Că toate viețile de om ar fi deșarte,

 

Iar fiecare arde-n propriul univers,

Și-apoi din Cartea Vieții va fi șters.

Mai mult...

Refrenul prostului cotidian

De crezi că moartea e-nconcediu blestemata,

Uitând poteca revenirii printre bieții muritori...,

Așa gândim cu toții cand privim un mort,

Crezându-ne pe noi nemuritori...

Dar înțeleptul ce-i coborât în a mormântului tăcere,

Este purtat din lumea-aceasta,

Nici el neștiind cum e posibil,

Privind aproape, vede depărtarea,

Iar de privește-n depărtare

Se regăsește chiar aici...!

Căci neputând pricepe lesne viața,

Noi cei ce suntem rătăciți

Ne agațăm de-a înțeleptului lumină,

Căci moartea stând ascunsă

Și ascuțindu-și coasa iar,

Tocită de câte vieți a secerat,

Revine blestemata!

Iar eu poetic glăsuiesc...

Nicicum că moartea este personaj de basm,

Dar nici că-i realitate înfricoșată,

Precum de mici am învățat!

Are vreun rost să personifici un blestem,

Să spui "nimicului" sau "morții"

Că-i "Cineva",ea nefiind decât himeră?

Să nu-ți auzi Conștiința ce-i dar divin?

Voi repeta refrenul nebunului ce îl prezint aici:

Bea,mănănâncă dar și chefuiește...!

Tristețea n-am s-o las să stea în preajma mea!

Căci viața oricât de lungă ar fi tot scurtă este,

Chiar dacă pare fără de sfârșit!

Nota de plată tot sosește;

Moneda ce plătește veșnicia Nu-i bătută încă pentru toți!

Ce vreau să spun?

Vorbesc de Mântuire și Nemurire...

Hristos te strigă-n gura mare,

Iar tu stai cocoșat,te clatini pe picioare,

Ca un bețiv ce-i rătăcit pe drumul noroios din sat!

Vei spune,tu nebune:

Chiar dacă Cerul mă cheamă și pe mine,ce-mi pasă mie!

Se zvonește că Dumnezeu a coborât aici,

Dar eu sunt prins cu ale mele fleacuri,

Îmi zic refrenul ce de suflet l-am legat:

Bea,mănâncă ,chefuiește!

                      *

Dragi cititori,îmi sună trist povestea asta,

Vedeți voi cum gândește cel ce-i izgonit precum un drac din Rai....?

                      *

Există oare adevărul...?

Își spune cel nebun!

E treaba mea să știu mai multe?

Nu-i simplă viețuirea asta?

Să fie toate doar atât?

Aud o voce ce glăsuiește:

Tu lasă lumea în nimicul ei!

Căci fiecare se cufundă zilnic

Doar în ce-i place sau pricepe,

Precum frumoasele domnițe,

Ce-așteaptă să fie adorate și iubite,

De cavalerii cei viteji sau chiar de zei!

Iar despre oameni,se știe bine..

Unul visează la titluri,faimă și avere,

Altul vrea omenirea-ntreagă să-i fie la picioare,

Cuceritor dar și viteaz precum toreadorul din arenă

Dorindu-se iubit de-o mie de femei!

Umanitatea întunecată asta arată;

Imperii ce cresc ca mai apoi să moară,

Nebuni conducători visându-se trimiși de Providență, salvatori,

Și câte și mai câte lumea asta oglindește,

Fie din aur sau din simplă tinichea,

Le vrea cuprinse-n sânul său pe toate!

Iar despre omul din povestea mea,

Când boala-i dă târcoale,

Rătacitul fuge la doctori renumiți,

Sperând ca viața să-și păstreze

Spunând șoptit în sinea sa:

"Ce știu eu ce-o să se-ntâmple mâine",

Că de murit tot am să mor!

Nu-i asta soarta tuturor?

Mor liniștit și parcă-mi place mai mult încurajarea

Ce-mi sună glorios a imn de stat:

Mănâncă,bea și chefuiește!

Eu încă viețuiesc așa cum bine-mi place,

Nu-mi plec urechea la oricine,

De pocăit s-o facă cine poate,

Eu am atâtea încă de făcut!

Trăiesc cum vreau,

Ce-i bine sau ce-i rău, eu hotărăsc...!

Așa că beau,mănânc și chefuiesc!

Sunt încă rege pe pămant....

Scenariul ăsta l-am ales,

Nu-mi pasă de mă amăgesc!

Să fie asta o poveste tristă

Din care nimeni,mare lucru n-anțeles?

Să fie lumea-ntreagă cuprinsă

De nesimțirea ce-o aruncă în abis?

Trăim cu toții doar un straniu vis

Ce nu se termină cu viața asta

Trezindu-ne ori în Infern,ori Paradis?

Sau mai degrabă toate-s doar obscură amăgire,

Neexistând nimic de taină ori ascuns,

Căci astăzi prostul sau nebunul este la putere,

Și el ne spune toate câte sunt de spus!

Să fie viitorul lipsit de spirit

Iar Adevarul s-atârne spânzurat?

Așa că am decis să dau un nume,

Poemului ce l-ați citit deja,

Și veți rămane prizonieri o vreme bună,

Gândind la întrebarea mea!

(6/28 martie 2023. Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

Mai mult...

Şi ce?

Şi ce dacă

lumea ne atacă?

eu mă bucur că trăiesc

în al meu sat natal locuiesc.

 

Și ce?dacă norii suspină?

După norii negri soarele vine

din nou ne va zâmbi

lumina,bucuria ne-o va vesti.

 

Și ce?dacă clipele 

de neuitat se uită?

și nu îmi voi aduce aminte 

Sunt bucuroasă de tot ce am

Acum și pân la moment.

 

Zamurca Alina ❤️ 

Mai mult...

La usa ta

La usa sufletului tău

E Domnul ce te cheamă

Te îngrijește sa I deschizi

Ca El ni I Tată mamă

 

E călătorul ce în noapte 

Câtă sa poposească 

Deci usa sufletului sa-i deschidem

Sa îl primim în casă

 

 

Sa nu-l lasam s-aștepte mult 

Să plece supărat

El e stăpânul noii legi 

Ce mult l-am așteptat

 

L-om aștepta în veșnicie

Cât pe pământ vom fi

Că El e sprijinul cel tare 

El ne va păstori

 

Ne-a păstorit din totdeauna

Cu dragoste curată

În El s-avem nădejde toți

Ca grija noastr-o poartă

 

El nu e scump în daruri

Și nici nu-i este greu

Ci ne supraveghează pururi 

C-așa e Dumnezeu

 

Noi mulțumiri de-aducem

Pentru-ndurarea-i mare

Ca să-l avem de-a pururi 

Intru a noastră cale

 

Să ne-ngrinim de cele

Ce-n viață am greșit

Că mult îl supărarea

Aceasta știu și simt

 

Și vrednici nu suntem

De darurile Tale

Dar ne-nputernicește

Să ne-ndreptăm pe cale

 

Când vom putea noi oare

Ție să-ți mulțumim

Îndeajuns vreodată

Că mult asta voim

 

Cântare rugi de toate 

Datori îți suntem noi

Slăbirii mărire Ție 

La bine și-n nevoi

 

Te rog ne-nțelepțește

Cu dragostea ce-o ai

Și întru stricăciune 

Te rog să nu ne dai

 

De-a noastră viață Doamne 

Ye-ai îngrijit mereu

Ne-ai scos dintru necazuri

Atunci când a fost greu

 

Deci și la mine vino

Părinte-al meu te-aștept

Și mie Tu ajută-mi 

Ca viață Să mi-o-ndrept

 

Să îmi îndrept gândirea 

Și inima de-ar fi

Că pentru Tine Doamne 

Mai trezesc le-aș voi

 

O cerescule-mpărate

Bun Mângâietor ne ești

Mulțumire-Ți vom aduce

Că pe noi ne pastorești

Mai mult...

Am să vă dau în judecată

Am să vă dau în judecată!

că ma-ți lăsat orfan într-o lume ciudată.

cu mamă îndepărtată,

strig la voi cu vocea îndurerată!

cu viața, aproape de tot subjugată

ma-ți lăsat în a voii soartă,

crudă, acră și sărat.

eu îmi ascund durerea mascată,

cu inima frîntă și fața curată.

vă urăsc a suta dată !!!

pentru răpire de tată,

pentru tinerețea asasinată,

pentru durerea împrumutată.

v-aș împușca pe toți de laolaltă!

ce viață urîtă,

O să mă dați în judecată!

Mai mult...

O, sufletele-n îndurare…

O, sufletele-n pură îndurare…

Ce înaintea hulei stau mereu,

Aflate sub săgeți cu-nveninare

Căzând ca ropotul de ploaie greu…

 

Oricare josnic gest o armă este,

Prilej un ins de liniște-a priva,

Și-atârnă intrigile ca o veste

Pe care mulți putea-o-ar saluta…

Mai mult...

Alte poezii ale autorului

Mamă, unde ești

Mamă, unde ești acum 

La răscrucea mea de drum,

Ce nu mai duce nicăieri 

Și ma întorc spre ieri.

 

Rascoleam printre sertare, 

Amintirea ce mă doare;

Cu tine,maică, în genunchi 

Și amar de stropi in ochi..

 

Poza ta -mpăienjenită

Îmbătrâni,bine dosită;

Ți e bine oare n depărtare, 

Al tău cer are culoare?..

 

Mi ai lipsit pentru o viață, 

Risipindu te in ceață;

Ai săpat un gol în mine

Și zac printre ruine.

 

Timpul vindecă și trece,

Chiar de mi lasă cicatrice,

Iar norii triști mă scaldă 

Dorul de tine să nu ardă..

Mai mult...

Nu ma zori

De ce ma tulburi iar 

Si ma cauți in zadar?..

Nu mi esti sortit ci interzis 

Esti gândul meu proscris. 

Vrei sa fiu a ta din nou 

Si te repeți ca un ecou 

Imi smulgi inima din piept 

Chiar de I tabu, nedrept. 

Cum sa ți mai dau crezare 

Când ce ai făcut mai doare 

Si mi ai lăsat un gust amar 

Înecat într-un pahar. 

Promiți stelele si luna 

Si ma strigi într-una 

Zici ca ti e dor nebun 

De ce tac și nu te sun. 

Nu ma zori,da mi un răgaz..

Nu m avânt in extaz 

Sa ma frig mi e teamă 

Resimțind aceiași dramă...

Mai mult...

Setea stropilor de soare

Gemea cerul ostenit 

De atâta vânt și ploi;

Sub geana de la răsărit, 

Prin ochii triști și goi.

Pluteau norii răscoliti 

De a vitregiei vreme, 

De riduri încrețiti, 

Murmurand poeme.

Petale smulse se scurgeau 

Pe scoarța pomului mâhnit, 

A cărui brate tremurau 

Sub nebulosul asfințit. 

Clipea in crăpături stelare

O aripa înțepenita 

Plăpânda in suflare,

De zbor ademenita 

Ofta chipul din rărunchii 

Dupa raze călătoare, 

Freamătă din trunchi 

Setea stropilor de soare...

Mai mult...

Off,tăticul meu drag...

Te ai stins din viață;

Off,tăticul meu drag!

Într-o sumbră dimineață

Cad ploile n prag.

 

Ma simt atât de pustiit,

Nu pot cuprinde in cuvinte, 

Doru mi ți l transmit 

În ecouri, scump părinte.

 

Îți șoptesc printre gânduri, 

M agăț de amintiri 

Din rătăcitele timpuri 

Pierdute n povestiri..

 

Erai blând, spiritual;

Te exalta copilăresc

Chiar și detaliul banal,

Zâmbindu mi ștrengăresc.

 

Sfidai orice impas 

Dârz și ncrezător;

Mă fascina din taifas 

Harul tău de narator.

 

Eu,adio,nu ți voi spune 

Mai bine...pe Curând 

Spre noua ta dimensiune 

Cândva, ma văd zburând...

 

 

Mai mult...

Printre vise

Mă bântuie vise ciudate;

Rodul iluziilor deșarte 

Ori trăirilor suprimate 

Șterse dintr o carte 

Ființe stranii se perinda, 

Mi este mintea amorțita

Intr un scenariu sa ma prindă, 

Eu de voință sunt lipsită.

Situații fără noimă, 

Aievea totuși par,

Punându ma n dilemă;

Ce I ficțiune, ce I originar.

Buimacita ma trezesc;

Sa cred in semne, premoniție,

Ori ochiul sa mi l limpezesc 

Sa nu ma pierd in definiții.

Un labirint fără ieșire, 

Un mister plin de suspans 

La mijloc e o tălmăcire;

O întrebare, un răspuns. 

Prinsă de gânduri și imagini 

Imi beau cafeaua n fugă, 

Răsfoiesc nevăzutele pagini

Sa descopăr vreo verigă?...

Mai mult...

Esti universul meu obscur

Se prăbușește cerul fără tine;

Ma sufoc și nu mi e bine.

Sufletul mi e rătăcit 

Prin întunericul cumplit. 

 

Trupul tremura de frig, 

Când nopțile te strig.

Ma pierd in al tău miraj

Si alunec in sevraj.

 

Nu mi e foame,nu mi e sete, 

Stau lipită de perete, 

Să nu mă prindă amețeala, 

Sa nu ma nghita oboseală.

 

Nu văd dincolo de tine, 

Decât ce nu mi aparține;

Ești universul meu obscur 

Fără culoare, ori contur 

 

As vrea să evadez din el,

Sa sap în mine un tunel

Si sa renasc din ce mai doare,

Punându ma n valoare. 

 

Si sa nu mă uit în urmă 

C un pretext, sub nici o formă. 

Caci tu ,iubire fără leac

Ma ții în suspans și trac...

 

Mai mult...