Pășind printre ziduri..

Înghețat Pământul,

Amorți cuvântul 

Pe buzele Cerului,

În geamătul norului.

Lacrimi încremenite

Sclipeau înțepenite

Din privirea degerată 

Pe ramura crestată.

Șuierul de crivăț 

Stârnise un dezmăț 

Pe străzile umbrite 

Și de ger zbârcite.

Tremura făptura,

Curmând picătura 

Sub plapuma de nea,

Ce sub pași scrâșnea.

Firavă o rază 

Pe obraz pictează,

Oglindind în captură 

Firescul din natură.

Freamătă printre frunze

Numele tău pe buze.

Chipul meu curge din nor,

Plouat de al tău dor.

Prin pădurea -ntunecata 

Silueta mea ciudată 

Se perinda printre șoapte, 

Rătăcind zi și noapte. 

Pasărea imi cântă jalea.,

Vântul răscolește calea,

Pomii ma cuprind in taină, 

Smulgandu ma de haină. 

Aud urlete de fiară, 

Ce in mine înghețara;

Să fug de ea,ori de mine,

Sa pot uita de tine?..

Căzuse-n palma mea

Din cerul tău o stea

Si plăpând, s a stins 

În potopul meu plâns..

De- aș pleca în pelerinaj,spre exemplu 

Prin nopți și zile de reculegere,

Aș ridica iubirii un templu 

Din pânză de stele și -un pumn de pulbere.

De-aș ajunge -n deșertul pustiu,

Unde nisipul pașii mi-i îngroapă,

Aș desena pe -al meu cer cenușiu 

Un râu de lacrimi sub pleoapă.

Prin bătrânul codru de m-aș rătăci,

M-aș preschimba în nălucă fugară,

Ce s-ar topi în umbră,cât ai clipi,

Tânjind să rămână solitară.

De-aș urca pe muntele uitat,

Mi-ar crește aripi frânte .

Cu numele tău pe piatră crestat,

Să -mi fac din jurăminte punte.

În spuma mării de -aș pluti,

Mi-ar bate inimă de sare.

Cânt de sirenă m-ar ispiti,

Furnicându-mä până -n picioare.

De m-aș topi în negură deasă 

Aș sufla și -n stropi de gheață;

Tainic de trupul tău atrasă,

Să revin din nou la viață.

Blocată -n timpi de așteptare,

Buza gării rău famate 

Împrăștie în jur duhoare,

Împânzind drumuri ferate.

Pasaju-i stropit cu mocirlă 

Colcăie de pași grăbiți;

Un glas ,sinistru, urlă,

Scrâșnind din dinți.

Sosea trenul , scârțâind,

Pufăie din a lui rugină,

Văităndu-se în gând 

De a lui veșnica rutină..

Prăfuit până -n coate,

Mutilat de la uzură,

Lipsit de-o salubritate,

Putea până și -n gură.

Puhoi de oameni zdrențuiți 

Sălășluiau pe culoare,

Înfometați și obosiți,

Dormitau pe niscaiva ziare..

Trenul porni din nou agale 

Spre o destinație oarecare,

Tremurând din balamale,

Tânjea în sine o schimbare..

Crivățul sufla-n obraz,

Tropăia ca un viteaz,

Împroșca din cer zăpadă,

Netezea polei pe stradă.

Țurțuri picura pe ramuri,

Picta flori pe geamuri,

Patina pe sloi de gheață,

Rătăcind prin ceață.

Prin troiene șerpuia,

Pe sub streașină vuia,

Se strecura prin balamale,

Spumegănd în jur rafale.

Noi ne chircim de la frigură,

Clănțănind din trăsătură,

Sub pătură ne pitulăm ,

La caniculă visăm..

Înghețat pământul,

Amorți cuvântul 

Pe buzele cerului,

În geamătul norului.

Lacrimi încremenite 

Sclipeau înțepenite 

Din privirea degerată 

Pe ramura - ncleștatä.

Șuierul de crivăț 

Stârnise un dezmăț 

Pe străzile umbrite 

Și de ger zbârcite..

Tremură făptura,

Curmând picătura

Sub plapuma de nea,

Ce sub pași scrâșnea...

Firavă o rază 

Pe obraz pictează 

Oglindind în captură 

Firescul din natură..

Azi nu te-am zărit prin curtea casei,

să-ți spun bună dimineața,

Și griji îndată mi-am făcut, cu cine

oare merg să îmi fac piața.

Vorbesc despre a mea bună vecină,

pe care o cunosc de-o veșnicie,

De când făceam naveta amândoi,

având și eu și ea aceeași meserie.

Țin minte cum alergam să prindem

rata și cât era de-aglomerat,

S-ajungem la serviciu în timp util,

ca șeful să nu ne facă referat.

Erau până în "89 alte vremuri și toată

lumea mergea la muncă,

De dimineață până seara să facem

planul și rar gustam o țuică.

Și peste tot era organul de partid,

care știa câte-n lună și-n stele,

Primind note de la informatori, iar

noua ne făceau zilele grele.

Dar iată că în curte a apărut vecina

și mă grăbesc să-i dau binețe,

Așa că mă opresc să povestesc,

spunându-vă ca nu e rău..la bătrânețe!

Omul se teme de moartea

Care se plimbă din casă în casă

Și-i peste tot prezentă nebuna!

Unii o cheamă în glumă,

Alții o strigă pe nume sau înjură...

O gonesc,o alungă, o blesteamă să plece,

Dar ea știe să revină-ntotdeauna!

Perversa seceră viețile cu-a sa lungă coasă...

Moartea e hâdă, bătrână, urâtă și rea,

Bea țuică de prună și cafea

Fumează trabuc,obraznic,când vrea,

E arogantă și-are blugi rupți,

Se-mbracă la moda prezentă,

Chiar dacă-i antică,știe ce vrea!

Vorbește urât o limbă știută doar de ea,

Bune maniere nu are!

Răpește bătrâni sau copii sau ce vrea...

İntră-n bordeie prăpădite sau palate aurite,

Să-și ia prada să plece....

Revine iarăși și iarăși de neoprit,

Povestea pare tristă de-ar fi doar atât...

Căci moartea la rându-i a fost omorâtă și ea,

Dumnezeiască minune,chiar așa...

Să creadă fiecare ce vrea!

(2 noiembrie 2022 Horia Stănicel-Irepetabila iubirel

De ce mereu vi și pleci,

Oare de ce îți bați joc de mine?

De ce mereu încerci să negi 

Că eu nu-nsemn nimic pentru tine?

Dacă este adevărat spune-mi de ce...

De ce nu pleci definitiv din a mea viață?

De ce îmi dai mereu falsă speranță?

Dacă ști că te iubesc, de ce îți bați joc?

Dacă vezi că ard, de ce pui paie pe foc?

De ce mereu îmi faci inima să plângă?

Cum e să cânți 

Privind frunzele cum coboara

Pe patul sufletelor moarte

Si cum chipurile lor grăbite 

Lasă in urmă lacrimi

Curgând, fierbinte...

Cum e să cânți 

Lovind podeaua albă 

Cu tălpile prăfuite și ude de atâtea drumuri.

Cum e să cânți 

Asteptand ca cineva, cândva, să te audă 

Si sa ți se alăture, plângând?

Liniștea mea
balansează pe linia
egal depărtată de-un punct,
acel punct în care aș planta
ceasul ce-anunță eronat
numai secundele,
e unicul ceas
din vina căruia mă trezesc
și unicul punct
din vina căruia te mai pot visa.

E toamnă, în cimitire nucii bătuţi de ploi,

Se scutură de frunze ce acum sunt inutile,

E toamnă şi iubito prin toamnă şi prin noi,

Trecând vieţile noastre se scutură de zile.

Pe cer cârduri de păsări spre sud coboară-n zbor

Spre a lor destinaţie în ţări cu mult mai calde,

În timp ce noi, iubito, ne îndreptăm uşor

Spre alte lumi ce veşnic sunt reci şi-ntunecate.

Şi zilele coboară atunci când noaptea urcă,

Întocmai cum se-ntâmplă şi cu ale noastre vieţi,

Ce dinspre ziua care devine tot mai scurtă,

Se duc spre noaptea eternă, cea fără dimineţi.

Şi aşa cum sub copacii cei goi zac a' lor frunze,

Care se degradează într-un decor postum,

La fel şi ochii noştri şi ale noastre buze,

Iubito, după moarte sub nuci se descompun.

E toamnă, în cimitire nucii bătuţi de vânt,

Se scutură de frunze ce acum sunt amintire,

E toamnă şi iubito uitaţi într-un mormânt,

Acoperiţi de frunze vom sta prin cimitire.