Rugăciune

Din înaltul cerului trimite-mi,Doamne,mâna Ta cea tare,

Ca sunt scufundată-n valuri și mă clatin rău pe mare.

Când îngenunchez Stăpâne și ca să ma rog as vrea, 

Vin ispitele alături și-mi încurcă mintea mea. 

 

Dar vino, Doamne, lângă mine când eu Te chem cu drag

Ajută-mă IIsuse să trec al greutății prag.

Ființa mea e slabă, dar întărește-o Tu cum știi, 

Prin valurile lumii-acestea cu mine, Doamne, Tu sa fii...


Categoria: Poezii diverse

Toate poeziile autorului: Livia Popescu poezii.online Rugăciune

Data postării: 24 decembrie 2022

Vizualizări: 92

Loghează-te si comentează!

Comentarii

Nimic nu poate fi mai frumos, în Ajun de Crăciun , decât o ,, Rugăciune,, la Iisus b Hristos.,, ,,Prin valurile lumii-acestea cu mine, (Livia Popescu) Doamne, Tu să fii,,. Și eu mă rog , alăturându-mă de poetă prin rugăciunea ei.
Comentat pe 24 decembrie 2022

Poezii din aceiaşi categorie

LUMEA DE DINCOLO

Of, vibrația rea mă copleșea,

Și o mare stea mă urmărea.

Și venind cu puterea unui leu

Ma lovit căzând că un zmeu.

 

Oh, în timp ce cădeam în întuneric,

Mi-am văzut viața salvată în istoric.

Și mi sa deschis o carte a vieții mele

Și era plină numai cu probleme.

 

Și uite, că steaua îmi citea din carte,

Amenințându-ma numai cu nedreptate

Mi-a citit că am dus o viață grea,

Pentru că nu aveam alaturi pe cineva!

 

Și tot căzând mi-am dat seama unde sunt,

Aterizând, văzusem o poartă mare cu foc pe ea,

Și în dată iar vocea malefică îmi vorbea

Și îmi zicea că pe tron voi fi al patrulea.

 

Auzindu-l vocea malefică sa schimbat

Și râzând, el pe mine ma întrebat

Oare nu vrei sa fii unul dintre noi?

Și îți garantez că vei scăpa de orice nevoi!

 

Amăgindu-mă, și reclamandu-mi

Mi-a întins niște misterioase cărți,

Și mi-a zis să trag o carte din ele

Și trăgând, am văzut forțele rele.

 

Începeam a mă plimba prin întuneric,

Căutând măcar ieșire de subt pământ.

Și simțeam o căldură de mi se topea pielea,

Și o mare mâhnire împărțită în bucățele.

 

Numai o singură forță bună ne ajută,

Iubindu-ne în credința ce este născută.

El ne-a creat să-l slujim nu, să-l mâhnim

Și prin puterea sa ne vom odihni, nu chinui.

Mai mult...

Simplu ,pentru EL

Prima dată cînd mi-ai scris
Am crezut că e un vis.
Dar atunci cînd m-ai sunat
Totul parcă sa realizat.


Vorbim atît de simplu amîndoi
Şi asta-mi place
Nu aş vrea să dau timpul înapoi
Nu mai am la ce mă întoarce.

Să fie aşa cum este doresc 
Să simt cu adevărat că TRĂIESC! 

 

Mai mult...

Ei da..voi nu!

Oameni decidenți, fiți asumați,

Așa cum ieri, v-au învățat pe voi,

Bunicii voștri, mai puțin învățați,

Dar pentru țară, au dus război

 

Ei an de an, au construit și zugrăvit,

Voi dărâmat, vândut, asta-ți știut,

Ei cu sacrificii, datoriile-au plătit,

Iar voi miliardari, pe alții, i-ați făcut

 

Din astă țară, mai totul s-a vândut,

De cei aleși, care putere-au căpătat,

Prin votul nostru, pe care l-au cerut,

Și drept răsplată, pe noi, ei ne-au trădat

 

Degeaba am sperat noi, în alegeri,

În președinte, senatori și, deputați,

Că am rămas, doar cu a lor prelegeri,

Că după vot, noi toți, am fost uitați

 

Vedem, că mult se construiește azi,

Dar nu de-ai noștri frați și, de străini,

Că noi am devenit în timp, bastarzi,

Și chiar uitând, că ne-am născut, creștini

 

Plecați suntem, prin țări străine,

Ca-ici nu am putut noi, să trăim,

În țară, ne-am întoarce noi și mâine,

De ne-ar lăsa, un viitor să făurim

 

Dar cum să te dedici, pentru popor,

Când porțile la vamă, sunt închise,

Și guvernanții, fac legi pentru ai lor,

Iar țelurile noastre, pe veci respinse

 

Speranța noastră, renaște, an de an,

Popor unit să fim și, demn în toate,

Să construim, să-ajungem la liman,

Dar trebuie, să-ne-intoarcem, toți

acasă, din străinătate!

 

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Mai mult...

Alba-neagra

Noapte de noapte o văd,
se strecoară-n întuneric,
iar când încerc să o prind,
dispare,
când soarele răsare.
 
În lumina lunii,
o mai zăresc târându-se
prin frunzele autumnale,
când vechii plopi
gem,
iar sunete de fiare
pe pustietate se aștern.
Uneori, se mai oprește,
prinzându-mă cu mâna-i de var și rece,
în timp ce ochii ei goi
mă privesc...
Iar eu îmi crestez
pumnalul în rubinele
din pieptul meu
pietrificat.
I le dau să le devoreze,
cu ghearele sale înfipte-n
spate-mi,
din care se scurge toată viața
în fluvii înghețate.
 
O fi o iazmă, nălucă, arătare,
ce se tânguie și-aleargă-n continuare.
 
Nu e ea
(nu ești tu),
sunt Eu,
căutat de mine
în gerul pădurii
ticsite cu stafii.

 

 

Mai mult...

Безымянный

Акустика в ушах, бессмысленные звуки.
Два дня подряд лежу в цепях, теряя твои руки.
Я не знаю как сказать и стоит ли вообще. 
Тебя ведь не вернуть назад...
два дня как не вернуть уже.

Mai mult...

Sunt lumini afară

Sunt lumini afară, pe câmpii,
Și mă-ntreb dacă nu sunt stihii
Răsucite pe tulpini albăstrii,
Ondulate precum șerpii morții.
 
Nu au fețe, nu au trup
Și le văd mereu în grup,
Precum viespi în stup
Strânse, polen negru rup.
 
Se tăvălesc prin scum
Și noroaiele din drum,
Ca de la cocote fără parfum,
Să le simt boala venind și acum.
 
În ceață de mătase verde
Fiecare duh se pierde
Și apar altele; și arde,
Arde cerul, grida cade.
 
De la geam mă uit cu tremur
La un dans de smarald și azur,
La pași inexpliciți, pe un ritm dur,
La spade blurate, prinse-n hore șnur.
 
Sunt halucinante, precum versul de bard,
Pe țesături fine se răvășesc ca un fard,
Nu este idilă, este hazard,
O ilustrație de-un aspect blafard.
 
Verzi îți sunt ție ochii
Și pantofii cu toc azurii,
Tresar și mi se pare, să știi,
Că văd lumini afară, pe câmpii.
 
Mai mult...