Rugăciune

Motivat de frica mediocrității,
Păcatul te face slab,nu uita.
Ca să câștigi, ai nevoie de Dumnezeu,
Concentrare, fără ea nu poți câștiga, vei fi uitat.

Orice-ar fi, o să câștig.
Tot ceea ce ne îndepărtează de Domn,
Trebuie îndepărtat,
Trebuie să treci peste, chiar dacă e greu.

Îmi doresc așa mult,
Inima să mi-o deschid în fața Sa.
În fața Domnului să mi-o deschid,
Să fiu mai puțin ca mine, mai mult ca El.

Cum aș putea iubi fără a simți iubirea?
Ce faci când viața ramane fara sens?
Unde mergi, ce faci, unde te duci?
Acționează acum sau n-o vei mai face vreodată.

Învață să-ți controlezi mintea,
Astfel vei fi controlat de ea.
Acceptă ceea ce nu poate fi schimbat,
Nu te grăbi, căci vei fi respins, neschimbat.

Uneori simți singurătatea,
Dorindu-ți să n-o fi simțit,
Vina ta că ți-ai dorit ceva diferit,
Planul Său era altul, credeai că ești mai bun.

Domnul îți știe deja viața,
Las-o în ale Sale mâini,
Vei prospera și vei ajunge acolo,
În cel mai înalt loc.

Disciplinează-te, asta e cheia,
Du-te când nu vrei, fă-o când nu vrei.
Fă ce e corect, fie că nu vrei,
Încearcă și vei afla.

Atâtea întrebări fără răspuns,
Nu le-ai găsit căci nu încerci.
Trecutul nu te va ajuta,
Schimbă-ți viitorul.

Singur ești imperfect,
Cu ceilalți ești perfect.
Vă perfecționați, umplându-vă imperfecțiunea,
Aceasta dispărând.

Când nu mai vezi lumina,
Fii tu lumina.
Nu te mai lăsa în mâinile sorții,
Ia-ți viața în pumni și treci peste.

Vorbește sincer, atunci crești, înveți.
Viața n-are sens, e perfect,
Căci tu, chiar de ești imperfect,
Îi poți da un sens perfect.

Plimbându-mă prin parc discret,

Aud o voce sugrumată de tutun,

"Maestre, hai să-ți fac portret,

Că pentru astăzi e preț bun..."

Mi-e gândul abătut în altă parte,

Mă uit cu coada ochiului la el,

"Sunt prea bătrân de poză frate,

Și prea hidos pentru al tău penel."

Dar mă gândesc cu jind la tinerețe,

Că - mi era drag de cum eram,

Mă întorc, și apoi cu politețe,

Îi spun doleanța ce-o aveam:

" De ești așa de bun cum zici,

Pictura să mi-o faci din vorbe,

De mă privești portretul ai să-l strici,

Și nici nu te-ncadrezi în norme.

Mi-e fața ponosită și ridată,

Căci mult am plâns în viața mea,

Te rog s-o faci puțin catifelată,

Exact ca-n tinerețe cum era.

Mi-s ochii șterși fără sclipire,

Cu irisul umbrit, nedefinit...

Te rog să-i pui pe cei de mire,

Că îmi erau de albastru infinit.

Mi-e părul alb ca neaua de zăpadă,

Că mult am chinuit și suferit,

Să-i pui un pic de negru, să se vadă,

C-am fost îndestulat și fericit.

Mi-e mâna moale ca de moaște,

Trudită-n grele munci de vulg,

Tu să mi-o faci c-atunci la oaste,

Când arma-n palmă îmi părea un fulg.

Un singur lucru însă îți mai cer,

Chiar dacă ție ți se pare inutil,

Să-mi pui și suflet... dar la el

Nu schimbi nimic, că-i de copil."

Fă-mă Doamne apă, 

Lumea să mă bea, 

Viața să înceapă, 

Chiar din palma mea. 

Să fiu un izvor, 

Să curg pe vecie, 

Ca un aprig dor, 

Lumea să mă știe. 

Fă-mă câmp cu flori, 

Raiuri pe pământ, 

Să le dau culori, 

Și fluturi zburând. 

Să fiu fir de mac, 

Roșu ca un sânge, 

În râs să prefac, 

Ochiul care plânge. 

Fă-mă Doamne vânt,

Să mângâi ușor,

Fruntea ce-n pământ,

Plânge cu mult dor.

Să fiu adiere,

Dulce alinare,

Să duc mângâiere,

În inimi amare.

Fă-mă cer senin,

Stele să presar,

Peste-al lumii chin,

Să-i fiu far hoinar.

Să fiu lună blândă,

Tainic legământ,

Noaptea să-mi ascundă,

Lacrima-n pământ.

Fă-mă doar o clipă,

Un bob de lumină,

Să aprind în pripă,

Iubirea divină.

Dragostea s-apară,

Să mă sting pe cruce,

Răul tot să piară,

Omu-n rai să urce.

În fiecare noapte în minte îmi încarc,

Copilăria toată cu jocurile sale,

Și ca un tren pe șine mă-nham ca să îl trag,

Acum la bătrânețe să nu o ia la vale.

Și drumul înapoi mă face ca să plâng,

Și le-aș lua pe toate dar nu mai am vagoane,

Colegii și amicii pe toți la piept îi strâng,

Și serpuiesc cu trenul pe vechile șotroane.

Iar sunetul ritmat al roților pe șine,

Mă poartă mai adânc spre leagănul de-acasă,

Și-o văd pe maica scumpă cum râde lângă mine,

Și-i tânără copilă și nespus de frumoasă.

Și-n fiecare noapte am cursă să cobor,

Și gâfâi la urcare cu jocurile toate,

Și șuieră locomotiva de dragoste și dor,

Cu un bătrân-copil ce-o mână către moarte.

Dar ziua cea fatală chiar azi îmi iese-n cale,

Și trenul plin cu jocuri o ia încet la vale...

Si cum viaţa e atât de vastă , îţi doresc numai bine:

Să fi la a ta casă, îmbrăcată-n iubire şi raze divine.

Să-ţi dai voie să fi vulnerabil, să-nveţi să te ierţi.

Din ale tale greseli, din care iubirile uneori

"cu ochii treji"

Vocea ratiunii mele mi-a zis să ard toate amintirile

Nefăcute cu tine, vorbind de el,

Scoţând cioburile cu mâinile mele sfinte

Acea despărţire n-a fost fizică, între ale noastre suflete...

Din pacate, nu ţi-am fost numită " cealaltă jumătate"

Care deseori se caută prin nopţile pierdute.

Vioi vă îndreptați spre dezastru,

Într-o lume de chipuri cioplite,

Pe cer nu mai e nici un astru,

Iar lumina-i și ea pe sfârșite.

Născociți zi de zi Dumnezei,

Şi-i rugați să vă-adune comori,

Veți sluji permanent pentru ei,

De veți fi desfătați în orori.

Vă adunați mai apoi în biserici,

Și surâdeți prostesc la icoane,

Blesteme aruncați peste clerici,

Înfigând în Iisus mii de piroane.

Peste tot se zăresc cimitire,

Însă eu mă întorc la obârșii,

Și dispar neînsemnat ca o știre,

Ca un apus fericit pentru dânșii,

Ca un dor schingiuit de iubire,

Ca un semn pentru-a doua venire.