Iubirea e tot ce am

În ochii ei verzi, lumină se ascunde,
Și fiecare clipire, un secret adânc,
Căci în spatele lor, lumea vibrează,
Iar sufletul meu de dor se frânge

"Oferă-mi plânsul tău, iubire, fără frică,
Ca ochii tăi să nu își piardă magia,
Lasă-mă pe mine să port toate greutățile,
Căci împreună vom înfrunta orice destine."

Ai fost în viața mea o frumoasă lacrimă

Ce aluneca lin, încălzind obrazul vieții mele,

Dar când ai plecat, s-a răcit până și inima,

Cât de mult amar ai lăsat în urmele tale.

Acum, te-aș mai căuta să te mai adun,

Dar ai căzut un strop în altă lume ...

Oriunde ai mai fi, să-ți amintești ce spun:

"Căci din ochii mei, a început a ta poveste"

Te-am făcut o comoară, eu fiindu-ți hoț,

Furam din ale tale bogății ascunse doar clipe,

Ca mai apoi, să făuresc din ele, aur prețios

Dar ai plecat cu tot… lăsându-mi doar iubire...

Dragi cititori,

astăzi nu închei doar o serie de poezii, ci o parte din mine care a învățat să respire Am scris nu pentru aplauze, ci pentru că în mine era prea mult zgomot ca să rămână nerostit. Fiecare poezie a fost o rană disciplinată, un adevăr spus, o luptă între ceea ce simțeam și ceea ce aveam curajul să recunosc.

V-am lăsat bucăți din mine fără să cer nimic înapoi. Unele au fost crude, altele fragile, dar toate au fost vii. Dacă v-ați oprit măcar o clipă din fuga voastră ca să simțiți un vers, atunci existența lor și-a găsit sensul.

Nu plec învins și nici obosit.Plec golit de tot ce trebuia spus. Există o liniște după furtună pe care nu o poți explica, doar o porți. În liniștea aceea mă retrag acum, fără promisiuni și fără întoarceri anunțate.

Dacă m-ați citit, m-ați cunoscut.

Dacă m-ați simțit, m-ați înțeles.

Iar dacă m-ați uitat… atunci poate exact asta trebuia să se întâmple.

Vă mulțumesc că ați fost martori la o inimă care a ales să nu tacă, chiar și atunci când ar fi fost mai ușor.

„Am scris ca să nu tac.

Am ars fiecare cuvânt până a devenit rană sau adevăr.

Nu am scris ca să fiu înțeles, ci ca să nu mă pierd.

Dacă ai simțit ceva, atunci n-a fost în zadar.

Dacă v-ați regăsit în rândurile mele, înseamnă că n-am fost singur.

De aici nu mai plec doar mă opresc din a explica.

Aici se opresc cuvintele mele, dar nu și ceea ce au lăsat în voi.”

Te ascunzi năvalnic printre lumi,

Ca o lumină ce fuge de propria vină

Iar eu îmi rup pașii încercând să te ajung,

Neștiind căt e iubire, căt e adevăr.

Mă chemi din depărtări, iar chemarea ta

Îmi sună ca o promisiune neterminată.

Îmi șoptești, pierdută, că asta e iubirea,

O foame care se hrănește din rană.

Am crezut că mă amăgești, că mă înveți să iubesc

Fără să-mi dai voie să ajung.

Că sunt doar o umbră pe care o chemi

Ca să nu fii singură pierdută printre lumi.

Și totuși, într-un târziu, am înțeles,

Că Iubirea nu se atinge, se acceptă,

Iar dacă tu ești departe, promit c-am să-ți fiu

Destul de aproape ,incât să rămân, chiar și fără tine.

Pe margini de tăceri albastre

Se leagănă un vis târziu,

Iar luna-și cerne-n nopți sihastre

Argintul pal și pustiu.

Sub teiul gândului ce doare,

Adorm povești fără răspuns,

Și-n frunze moarte, fiecare

Ascunde-un dor ce nu s-a spus.

Tu ai plecat, și-n urma ta

A mai rămas o rană vie,

Ca o lumină ce-ar putea

Să ardă-n veci… dar nu mai știe.

Căci timpul, crudul cerșetor,

Ne fură clipele din suflet,

Și lasă-n loc doar un fior

Ce-nvață moartea cum să umble.

Iar eu, străin de mine însumi,

Te caut printre amintiri,

Dar pașii mei se pierd în gânduri

Și mor sub vechi nedumeriri.

Și poate-n altă existență,

Sub ceruri reci, fără păcat,

Vom fi din nou o conștiință

Ce nu cunoaște „am plecat”.

Suntem un dans al dorinței și al fricii,
Ne hrănim din iubire, dar și din nevoi,
Tot ce avem este acum și tot ce vom fi,
Un vis ce ne leagă, în ciuda oricărui război.

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

C'était le temps des « je t'aime »

Nous deux on vivait heureux dans nos rêves

C'était le temps des « je t'aime »

Et puis j'ai voulu voler de mes ailes

Je voulais vivre d'autres amours

D'autres « je t'aime », d'autres « toujours »

Mais c'est de toi que je rêvais la nuit mon amour

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

C'était vouloir et connaître

Tout de la vie, trop vite peut-être

C'était découvrir la vie

Avec ses peines, ses joies, ses folies

Je voulais vivre comme le temps

Suivre mes heures, vivre au présent

Plus je vivais, plus encore je t'aimais tendrement

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi.

Anteeksi tämä lapsellinen mielijohte

Anteeksi, tule takaisin luokseni kuten ennen

Rakastan sinua liikaa enkä voi elää ilman sinua

Anteeksi tämä lapsellinen mielijohte

Anteeksi, tule takaisin luokseni kuten ennen

Rakastan sinua liikaa enkä voi elää ilman sinua

Se oli "rakastan sinua" aika

Me kaksi elimme onnellisina unelmissamme

Se oli "rakastan sinua" aika

Ja sitten halusin lentää siivilläni

Halusin kokea muita rakkauksia

Toiset "rakastan sinua", toiset "aina"

Mutta sinä, rakkaani, näin unta yöllä

Anteeksi tämä lapsellinen mielijohte

Anteeksi, tule takaisin luokseni kuten ennen

Rakastan sinua liikaa enkä voi elää ilman sinua

Se oli halua ja tietää

Kaikki elämässä, ehkä liian nopeasti

Se oli elämän löytämistä

Surunsa, ilonsa ja hulluutensa kanssa

Halusin elää kuin aikaa

Seuraa tuntejani, elä nykyhetkessä

Mitä enemmän elin, sitä enemmän rakastin sinua hellästi

Anteeksi tämä lapsellinen mielijohte

Anteeksi, tule takaisin luokseni kuten ennen

Rakastan sinua liikaa enkä voi elää ilman sinua.

Cum ai dori să îți vorbesc

Și poate chiar să mă ferești,

Să nu mai sufăr atât de mult

Pentru că simt că mă iubești.

Deacolo de undeva din piept

Mă-mpingi contra voinței mele,

Și cu bătăi ce sar peste o sută

Mă-ndemni spre fapte tare rele.

Îmi spui că vina este în privire

Ce vede și îți schimbă pulsul,

De nimeni nu vreți să ascultați

Iar mintea spuneți că e intrusul.

Vai cât de păcătoase mai sunteți

Și tu privire și mai ales inima mea,

Când știți că stavilă nu pot să pun

Nici cordului, nici ție... privire rea.

Încerc din greu să am controlul

Și de ispite mereu să mă păzesc,

Să fug de ,,ele" că inima mi-i plină

De dragostea ființei...ce-o iubesc!

Lasă-ți sufletul iubito, de-al meu suflet să se lege!
Astfel, toate, taine sfinte, amândoi le-am înțelege.
Lasă-ți capul tău iubito, pe-al meu umăr să se culce
Astfel, orișice durere s-ar spăla-n lacrima dulce.

Lasă-ți creștetul, iubito, cu săruturi să-l hrănesc,
Fericire și speranță, lasă-n minte să-ți sădesc!
Lasă-ți inima, iubito, cu a mea să se unească,
Iar iubirea cea divină, las-o-n ele să vorbească!

Să ne-nvețe dăruirea, să ne-nvețe și iertarea,
Apoi, mai presus de toate, pasiunea și, uitarea...
Aș uita poftele toate, chiar și veșnica țigare,
De vei stinge-aceste pofte cât mai des c-o sărutare.

Aș uita, tot ce e-n lume, foame nu aș mai avea
De-ai lăsa să mă hrănească tot mereu dragostea ta.
Sete n-aș avea, chiar vinul, l-aș uita de tot, ști bine,
Dacă m-ai lăsa iubito, zilnic să mă-mbăt cu tine.

Goi am fi, n-am vrea veșminte ș-am vrea goi să fim mereu,
Dacă m-ai lăsa iubito, să mă-mbrac cu trupul tău.
Să trăim ca-ntr-o văpaie, nici ce-i frigul nu ai ști,
De-i veni la mine-n brațe ș-al meu trup te va-nveli.

Lasă-ți lumea, vino-n lumea cea de vis ce-ți dăruiesc!
Tu-nflorește lângă mine, eu, prin tine să-nfloresc.
Uită-ți grija, bucuria las-o-n mintea ta să vină,
Eu să fiu plin de iubire, tu, de-a mea iubire plină.

Poate-ntr-o zi îmi vei simți parfumul

Și-n altă zi mă vei vedea întâmplător 

Și poate -atunci isi va face loc regretul 

La umbra sufletului tău, atât de rece...atât de gol...

Și poate nu întârzii... și ma vei căuta în viață 

O să te-aștept oricât... cu nerăbdare 

Să te privesc cu ochii-mi secați de dor

Distruși de a ta cruntă nepăsare 

Poate-ntr-o zi mă vei simți prin ceața dimineții 

În valsul aburilor grei și denși

În picurii de ploaie căzuți din cer

Sau cine știe... prin a vântului curenți.

Si-atunci îți vei aduce aminte negreșit 

De-mbrățisările calde, scurte, nu prea multe

Ce cândva cu drag mi le-ai dăruit 

Lipsindu-mă la final de căldura celei ultime..

Poate...căci ești dorul ce îl ascund de ochii lumii

Esti taina ce-o port cu grijă în adâncul inimii 

Păcatul ce mi-l asum, dorință din suflet

Și nimeni nu știe, nimeni nu vede, cum in tăcere, sufăr!

Ai venit in viața mea repede, ca o furtună neanunțată, 

Mi-ai înseninat privirea de când te-am văzut prima dată, 

Iar in ochii tăi mă pierdeam, mă înecam în întunericul lor adânc, 

Dar nu îmi mai e frica, știu că acum mai bine în brațele tristeți mă arunc.

Orice sclipire de fericire, sinceritate sau speranță

Este pictată acum cu o mai întunecată nuanță. 

Tu m-ai acceptat pe mine cea adevărată: naivă, emotivă și imatură,

Dar lumea înfricoșătoare în care m-ai lăsat singură mă tratează doar cu ură.

Și acum, pe cont propriu, ajung să descopăr adevărul

Și, sigur, să sufăr din cauza lui pe măsură.

Singură mă gândesc doar la întrebarea dură:

Când voi mai putea cu lacrimi să-ți mângâi umărul?

De ce te-aș mai iubi...?

E o afirmație stupidă,

Spusă la nervi ori la glumă..

De ce nu te-aș mai iubi?..

Asta chiar e perfidă!...

Să mă prefac că nu curmă.

Doar gândul că te -as pierde?,

Mă tulbură și mă sugrumă!

În timp ce-ți caut scuze,

Resemnarea mă cuprinde 

Și mă eliberez de teamă 

Cu zâmbetul amar pe buze.

Nu te vreau străin de mine,

Ci să -mi aparții pe veci.

Ești al meu, așa cum ești;

Eu mă regăsesc în tine,

Iar tu,cum sunt,mă placi.

Și mă topesc când mă privești.

De fapt merită -n esență,

O ceartă banală să ne rupă,

Punând capăt fericirii?..

Să fim părtași la suferință,

Luând decizia în pripă,

Căzuți pradă amintirii?...

,