Destin
E fadă orice amintire,
Iar visu-mi dănţuie pe-un gând,
Strivesc cu lacrimi a mea nenorocire,
Şi mă predau în faţa zeilor înfrânt.
În lanţuri zace al meu suflet,
Şi-i biciuit de tragice năpaste,
Mi-e fuga un apocaliptic umblet,
Divina suliţă mă-npunge-n coaste.
Lumini îmi obosesc privirea,
Iar oboseala carnea-mi stoarce,
Durerea mi-e servită cu de-a sila,
Doar moartea…ea mă lasă în pace.
Îmi murmur doine suspinând,
Căci stramoşesc îmi este chinul,
Ai mei, cu toţii, rând pe rând,
În patimi şi-au trăit destinul.
Категория: Различные стихи
Все стихи автора: Gabriel Trofin
Дата публикации: 23 ноября 2023
Просмотры: 603
Стихи из этой категории
Doar patru...fac anul!
De multe ori m-am întrebat
Care-anotimp mi-i preferat,
Și nici acum nu pot să spun
Când ani în cârcă am adunat.
Încep să spun că-i primăvara
C-atunci un nume am primit,
Când mama m-a adus pe lume
Iar tata a fost omul împlinit.
Dar cum să nu iubesc și vara
Cu ale ei zile calde cu soare,
Când în concediu poți pleca
La munte sau pe val la mare.
Urmează anotimpul toamnă
Cu bogăția pusă în hambare,
E munca omului de peste an
Pentru a noastră bunăstare.
Iar când de sus fulgul vestește
Că este iarnă și-ți trebuie palton,
Toți așteptăm urarea,,la mulți ani"
Că e sfârșit de an și e...revelion.
Cum aș putea vreodată să aleg
Când unul fără altul nu face anul,
Așa că prețuire am să dau la toate
Cât timp eu călător voi fi cu..Domnul!
CONVERSAȚIE POETICĂ
Un ceai de tei stă de vorba c-o cafea
" Ceaiul de tei -Mă mai iubești? Ai puțin zahăr în cuvinte? " Sau niște regăsiri de sine?
" Cafeaua-Nu am decât zaț, te-aș ruga să îmi dai un pic din acel zahăr în cuvinte și din regăsiri de sine. "
Nocturnă
În tăcerea nopții umbra-mi respiră,
Pe drumul pustiu strâmtat de uitare,
Pasu-mi răsună ca un cântec de liră,
Strivit sub povara unei clipe amare.
Pierdut pe sub stelele stinse pe boltă,
Mă caut întruna printre picuri de ploi,
Noaptea din mine încet se revoltă,
Și-mi curge din ochi întuneric puhoi.
Șoapte se-aud plânse-n ecou mai demult,
Sângele-mi sfârâie prin vene de ceară,
Departe de lume plânsul nopții ascult,
Și-ntr-un vechi cimitir îmi las clipa amară.
Cuvintele-mi zac pe un praf de lumină,
Pe buze de ceară ce nu mai vorbesc,
Iar timpul mă-mbracă-n mantia-i fină,
Și în întuneric, înnoptat mă topesc.
Mai lasă
Mai lasă frunzelor copacii
Mai lasă mării apa ei
Și cerului albastru norii
...mai lasă!
Mai lasă râurilor pești
Mai lasă păsărilor cuiburi
Ce-a cântecului glas îl ofileşti
...mai lasă!
Mai lasă sufletului taina
Mai dă copiilor răgaz
Și minții obosite tihna
...mai lasă!
Mai lasă roua ierbii verzi
Și muntelui mai lasă-i stânca
Mai dă pământului livezi
...mai lasă!
Mai lasă limba ce o ai
Mai las-o să grăiască
Dar nu în negru mucegai
...mai lasă!
Mai lasă orei timpul ei
Și zilei toată noaptea
Mai lasă pupăza în tei
...mai lasă!
Mai lasă cărții filele
Mai lasă ploii stropi
Mai stai puțin, oprește-te
...mai lasă!
Mai lasă toate câte-or fi
Și dă-le veșnicie
Mai lasă-te ca să mai fii
...mai lasă!
Marius Ene, Polonia, 11.12.2024
Doar patru...fac anul!
De multe ori m-am întrebat
Care-anotimp mi-i preferat,
Și nici acum nu pot să spun
Când ani în cârcă am adunat.
Încep să spun că-i primăvara
C-atunci un nume am primit,
Când mama m-a adus pe lume
Iar tata a fost omul împlinit.
Dar cum să nu iubesc și vara
Cu ale ei zile calde cu soare,
Când în concediu poți pleca
La munte sau pe val la mare.
Urmează anotimpul toamnă
Cu bogăția pusă în hambare,
E munca omului de peste an
Pentru a noastră bunăstare.
Iar când de sus fulgul vestește
Că este iarnă și-ți trebuie palton,
Toți așteptăm urarea,,la mulți ani"
Că e sfârșit de an și e...revelion.
Cum aș putea vreodată să aleg
Când unul fără altul nu face anul,
Așa că prețuire am să dau la toate
Cât timp eu călător voi fi cu..Domnul!
CONVERSAȚIE POETICĂ
Un ceai de tei stă de vorba c-o cafea
" Ceaiul de tei -Mă mai iubești? Ai puțin zahăr în cuvinte? " Sau niște regăsiri de sine?
" Cafeaua-Nu am decât zaț, te-aș ruga să îmi dai un pic din acel zahăr în cuvinte și din regăsiri de sine. "
Nocturnă
În tăcerea nopții umbra-mi respiră,
Pe drumul pustiu strâmtat de uitare,
Pasu-mi răsună ca un cântec de liră,
Strivit sub povara unei clipe amare.
Pierdut pe sub stelele stinse pe boltă,
Mă caut întruna printre picuri de ploi,
Noaptea din mine încet se revoltă,
Și-mi curge din ochi întuneric puhoi.
Șoapte se-aud plânse-n ecou mai demult,
Sângele-mi sfârâie prin vene de ceară,
Departe de lume plânsul nopții ascult,
Și-ntr-un vechi cimitir îmi las clipa amară.
Cuvintele-mi zac pe un praf de lumină,
Pe buze de ceară ce nu mai vorbesc,
Iar timpul mă-mbracă-n mantia-i fină,
Și în întuneric, înnoptat mă topesc.
Mai lasă
Mai lasă frunzelor copacii
Mai lasă mării apa ei
Și cerului albastru norii
...mai lasă!
Mai lasă râurilor pești
Mai lasă păsărilor cuiburi
Ce-a cântecului glas îl ofileşti
...mai lasă!
Mai lasă sufletului taina
Mai dă copiilor răgaz
Și minții obosite tihna
...mai lasă!
Mai lasă roua ierbii verzi
Și muntelui mai lasă-i stânca
Mai dă pământului livezi
...mai lasă!
Mai lasă limba ce o ai
Mai las-o să grăiască
Dar nu în negru mucegai
...mai lasă!
Mai lasă orei timpul ei
Și zilei toată noaptea
Mai lasă pupăza în tei
...mai lasă!
Mai lasă cărții filele
Mai lasă ploii stropi
Mai stai puțin, oprește-te
...mai lasă!
Mai lasă toate câte-or fi
Și dă-le veșnicie
Mai lasă-te ca să mai fii
...mai lasă!
Marius Ene, Polonia, 11.12.2024
Другие стихотворения автора
Călătorul
Mă plimb mereu fără vreun scop,
Şi fac risipă de noroc,
Adaug înc-un drum la viaţa-mi lungă,
Şi fac pământului degeaba umbră.
Străbat cărări nicicând umblate,
Itinerarii lungi cărând în spate,
Fac hărţi din scoarţă de alun,
Şi le arunc la un sfârşit de drum.
Mă-ncurc în vorbe şi în gânduri,
Prin faţă clipele-mi trec rânduri,
Doar una pare să mai stea,
Şi-ncerc să mai trăiesc prin ea.
În aer simt mirosul morţii,
Rămân la învoiala sorţii,
Nimic din mine nu mai vrea nimic,
Doar eu, mai vreau să mă mai plimb un pic.
Resentiment
Întroienit sub pasul tău mă afund,
Și cad ninsori necontenit peste mine,
Sălbatic mușc din sânu-ți rotund,
Ca iarna în brațe subit să-mi leșine.
Profund înghețat înspre tine eu strig,
Însă ninge fatal ca-ntr-un basm necitit,
Și mă simt părăsit, și întruna mi-e frig,
Și de ce te-am iubit, și de ce n-am murit?
Am nevoie de soare, de puțină căldură,
De incendii de dor dinspre inima ta,
Dar ninge încontinuu cu veșnica ură,
Și gerul e crunt, și nu-l pot suporta.
Frumoasele veri sunt departe și reci,
Ghețari fierbinți încă târâi în cârcă,
Mi-e gura uscată și ochii mi-s seci,
Și gâfâi întruna precum o năpârcă.
Am visat muribunzi și apoi despărțiri,
Și roșii ninsori ce-ți cădeau de pe buză,
Iar eu alergam peste ghețuri subțiri,
Și iarna părea nefiresc că se-amuză.
Sub zăpezi mă vei ști undeva îngropat,
Fiindcă din sufletul tău zilnic tot ninge,
Și-am să sap sub nămeți al uitării regat,
Unde focul din piept mi-l voi stinge.
Agonie
O umbră mută îmi cântă-n odaie,
În mine trăiesc doar ochii și glasul,
Coasa așteaptă lângă șira de paie,
Iarba îmi plânge dorul și pasul.
Pe laviţa rece trupul îmi șade,
Vântul îmi bate prin ramuri în geam,
Lacrimi șiroaie ca o ploaie ce cade,
Trosnesc pe podeaua, pe care treceam.
Hainele sumbre îmi miros a tămâie,
Am brațele moi parcă sunt numai vată,
Dorul de-a merge, mă roade-n călcâie,
Și-aș vrea să alerg ca o fiară vânată.
Pașii mă strigă din drumuri uitate,
Umbrele nopții mă leagă-n oftat,
Sub gene uscate, visările toate,
Se sting ca un foc ce-a fost inundat.
Luna-mi așază argintul pe tâmple,
Frigul se zbate-n odaie tăcut,
Glasuri pierdute, de jale mă umple,
Și-mi sună-n ureche un cântec trecut.
Umbra din colțuri îmi fură privirea,
Ochii mi-s grei, mă apasă întruna,
Timpul se frânge, îmi stinge sclipirea,
Pleoapele-nchid, grăbindu-mi furtuna.
Însă sub coasa ce tace și-așteaptă,
Viu mai tresalt în oftatul târziu,
Încă mai simt cum lumina se-ndreaptă,
Spre cel ce am fost… și n-am să mai fiu.
Se-ntoarce tăcerea în vatra pustie,
Lăsând doar un abur cu miros de tămâie,
Și-n fumul subțire ce-ncet se îmbie,
Rămâne un dor, într-o odaie pustie.
În aer miroase a tine...
Mi-ai plecat din privire tăcut,
Ca o umbră ce-și pierde lumina,
Pe urmele-ți calde - am zăcut,
Și-n lacrimi îți port toată vina.
Mi-ai ieșit pe vârfuri din suflet,
Ca o toamnă dintr-un tablou,
Lăsându-mă-ntruna să cuget,
La vechiul nostru tangou.
Pe umeri mi-a nins amintirea,
Cu flori de regret și de scrum,
Și-mi arde în piept despărțirea,
C-un foc ce miroase-a parfum.
Pe tâmple-mi colindă uitarea,
Ca o pasăre albă, buimacă,
Spre ceruri îmi caut salvarea,
Când ochiul în lacrimi se-neacă.
În aer miroase numai a tine,
Amor netrăit pân' la capăt,
Și simt cum lumina din mine,
Din umbre, setos se adapă.
Timpul
De ce treci aşa de iute,
Şi mă faci să par bătrân,
Peste clipe zeci şi sute,
Să nu pot să fiu stăpân?
Zile, ani, veacuri şi ere,
Sunt ai tăi copii despotici,
Ce-mi transformă în himere,
Vise, dragoste, putere.
Cu voci de orologii mă-nspăimânţi,
Clepsidra mi-o impui ca judecată,
Şi ale mele rugăminţi fierbinţi,
Le aud în vremuri de-altădată.
În găuri negre vreau să mă arunc,
Şi în vârtejuri să mă înfirip,
În univers ori haos să ajung,
Acolo unde timpul e nimic.
E trist si cerul si pamantul
E trist și cerul și pământul,
Sub clar de lună nu mai are farmec,
Fără înțeles a devenit cuvântul,
Iar să zâmbim ne e zadarnic.
E anevoie mersul omului pe stradă,
Și i se simte oboseala în priviri,
Iar oasele abia de îl mai rabdă,
Şi-i zilnic condamnat spre prăbușiri.
Nici vântul nu mai suflă de o vreme,
Iar creanga nu îmi mai lovește-n geam,
Accept orice, și doar m-aș teme,
Când pasărea n-o să mai cânte-n ram
Văd zilnic tot mai multe funeralii,
Se-acordă titluri de curaj din om în om,
Dar nimeni nu-i atent și la detalii,
Și că se trage-n plin ca-n poligon.
Sunt uluit de atâta josnicie,
Guvernele sunt pline de inculți,
Ce vor ca oamenii să fie,
După chipul și asemănarea lor făcuți.
Călătorul
Mă plimb mereu fără vreun scop,
Şi fac risipă de noroc,
Adaug înc-un drum la viaţa-mi lungă,
Şi fac pământului degeaba umbră.
Străbat cărări nicicând umblate,
Itinerarii lungi cărând în spate,
Fac hărţi din scoarţă de alun,
Şi le arunc la un sfârşit de drum.
Mă-ncurc în vorbe şi în gânduri,
Prin faţă clipele-mi trec rânduri,
Doar una pare să mai stea,
Şi-ncerc să mai trăiesc prin ea.
În aer simt mirosul morţii,
Rămân la învoiala sorţii,
Nimic din mine nu mai vrea nimic,
Doar eu, mai vreau să mă mai plimb un pic.
Resentiment
Întroienit sub pasul tău mă afund,
Și cad ninsori necontenit peste mine,
Sălbatic mușc din sânu-ți rotund,
Ca iarna în brațe subit să-mi leșine.
Profund înghețat înspre tine eu strig,
Însă ninge fatal ca-ntr-un basm necitit,
Și mă simt părăsit, și întruna mi-e frig,
Și de ce te-am iubit, și de ce n-am murit?
Am nevoie de soare, de puțină căldură,
De incendii de dor dinspre inima ta,
Dar ninge încontinuu cu veșnica ură,
Și gerul e crunt, și nu-l pot suporta.
Frumoasele veri sunt departe și reci,
Ghețari fierbinți încă târâi în cârcă,
Mi-e gura uscată și ochii mi-s seci,
Și gâfâi întruna precum o năpârcă.
Am visat muribunzi și apoi despărțiri,
Și roșii ninsori ce-ți cădeau de pe buză,
Iar eu alergam peste ghețuri subțiri,
Și iarna părea nefiresc că se-amuză.
Sub zăpezi mă vei ști undeva îngropat,
Fiindcă din sufletul tău zilnic tot ninge,
Și-am să sap sub nămeți al uitării regat,
Unde focul din piept mi-l voi stinge.
Agonie
O umbră mută îmi cântă-n odaie,
În mine trăiesc doar ochii și glasul,
Coasa așteaptă lângă șira de paie,
Iarba îmi plânge dorul și pasul.
Pe laviţa rece trupul îmi șade,
Vântul îmi bate prin ramuri în geam,
Lacrimi șiroaie ca o ploaie ce cade,
Trosnesc pe podeaua, pe care treceam.
Hainele sumbre îmi miros a tămâie,
Am brațele moi parcă sunt numai vată,
Dorul de-a merge, mă roade-n călcâie,
Și-aș vrea să alerg ca o fiară vânată.
Pașii mă strigă din drumuri uitate,
Umbrele nopții mă leagă-n oftat,
Sub gene uscate, visările toate,
Se sting ca un foc ce-a fost inundat.
Luna-mi așază argintul pe tâmple,
Frigul se zbate-n odaie tăcut,
Glasuri pierdute, de jale mă umple,
Și-mi sună-n ureche un cântec trecut.
Umbra din colțuri îmi fură privirea,
Ochii mi-s grei, mă apasă întruna,
Timpul se frânge, îmi stinge sclipirea,
Pleoapele-nchid, grăbindu-mi furtuna.
Însă sub coasa ce tace și-așteaptă,
Viu mai tresalt în oftatul târziu,
Încă mai simt cum lumina se-ndreaptă,
Spre cel ce am fost… și n-am să mai fiu.
Se-ntoarce tăcerea în vatra pustie,
Lăsând doar un abur cu miros de tămâie,
Și-n fumul subțire ce-ncet se îmbie,
Rămâne un dor, într-o odaie pustie.
În aer miroase a tine...
Mi-ai plecat din privire tăcut,
Ca o umbră ce-și pierde lumina,
Pe urmele-ți calde - am zăcut,
Și-n lacrimi îți port toată vina.
Mi-ai ieșit pe vârfuri din suflet,
Ca o toamnă dintr-un tablou,
Lăsându-mă-ntruna să cuget,
La vechiul nostru tangou.
Pe umeri mi-a nins amintirea,
Cu flori de regret și de scrum,
Și-mi arde în piept despărțirea,
C-un foc ce miroase-a parfum.
Pe tâmple-mi colindă uitarea,
Ca o pasăre albă, buimacă,
Spre ceruri îmi caut salvarea,
Când ochiul în lacrimi se-neacă.
În aer miroase numai a tine,
Amor netrăit pân' la capăt,
Și simt cum lumina din mine,
Din umbre, setos se adapă.
Timpul
De ce treci aşa de iute,
Şi mă faci să par bătrân,
Peste clipe zeci şi sute,
Să nu pot să fiu stăpân?
Zile, ani, veacuri şi ere,
Sunt ai tăi copii despotici,
Ce-mi transformă în himere,
Vise, dragoste, putere.
Cu voci de orologii mă-nspăimânţi,
Clepsidra mi-o impui ca judecată,
Şi ale mele rugăminţi fierbinţi,
Le aud în vremuri de-altădată.
În găuri negre vreau să mă arunc,
Şi în vârtejuri să mă înfirip,
În univers ori haos să ajung,
Acolo unde timpul e nimic.
E trist si cerul si pamantul
E trist și cerul și pământul,
Sub clar de lună nu mai are farmec,
Fără înțeles a devenit cuvântul,
Iar să zâmbim ne e zadarnic.
E anevoie mersul omului pe stradă,
Și i se simte oboseala în priviri,
Iar oasele abia de îl mai rabdă,
Şi-i zilnic condamnat spre prăbușiri.
Nici vântul nu mai suflă de o vreme,
Iar creanga nu îmi mai lovește-n geam,
Accept orice, și doar m-aș teme,
Când pasărea n-o să mai cânte-n ram
Văd zilnic tot mai multe funeralii,
Se-acordă titluri de curaj din om în om,
Dar nimeni nu-i atent și la detalii,
Și că se trage-n plin ca-n poligon.
Sunt uluit de atâta josnicie,
Guvernele sunt pline de inculți,
Ce vor ca oamenii să fie,
După chipul și asemănarea lor făcuți.