Norocul, bată-l vina
“Norocul ți-l faci cu a ta mână”
O-nțeleaptă vorbă strămoșească,
Să nu crezi: “Imi ține morală o bâtrană,
Oș lăsa-o eu să vorbească,
În strună să-i cânt,
Și ea după strună să-mi joace,
Și așa s-o ținem până când
M-o lăsa cu povețele ei în pace.”
Destinul ți-e o carte deschisă
Și sufletul ți-e cerneală
C-a ta inimă s-o lași scrisă,
Căci ea ție îți e leală
Și-i dictează cum să scrie
Stiloului cel mort al conștiinței
Despre lunga lui călătorie
În ale veseliei și suferinței.
Coperțile-i sunt colorate
De cei pe care-i porți în inimă,
Care te susțin în tot și-n toate
Și direct pe suflet îți imprimă
Minunate desene, mici scrijelituri,
Dar tot tu ești autorul cel dintâi.
Categoria: Poezii filozofice
Toate poeziile autorului: ANONIM
destin
Data postării: 15 martie
Vizualizări: 90
Poezii din aceiaşi categorie
Privește prin ochii mei
Este prea mare ambuteiaj
Din cauza stărilor insipide,
În sticle găsesc același mesaj
“Scuze, promit să nu mai deranjez”.
N-am nevoie de încă un bandaj,
Sunt sătul de scuzele morbide,
Du-te sus la ultimul etaj
Să vezi destăinuirile obide.
Da’ privește atent urmele de siaj
Cum mănâncă din aceleași blide
Și tulbură apele oceanelor de bruiaj,
Că-s frați la bine, restul sunt vorbe perfide.
Priveliști post-mortem de scurtmetraj
Pline de frici ce aleargă cu fețele palide,
În timp ce fericirea e tăiată la montaj,
Ca nimeni să nu știe sa conchide.
Masura timpului
Am măsurat timpul în clipe,
Să pot să mă bucur de cele fericite.
Erau atât de puține, atât de amorțite,
Încât s-au topit în ninsori fulguite,
M-am speriat, o clipă înseamnă atât de puțin,
Dar poate curma, soarta unui destin.
Am măsurat timpul în ore,
Le-am așezat în suflet pe cele majore,
Fior și înțelepciune, cu plansul de copil,
Creație divină, iubire în delir.
O primăvară a vieții, cu ghiocei firavi,
O dragoste imensă, alături de cei dragi.
Am măsurat timpul în zile,
Unele frumoase, altele inutile,
Minciuni, trădări, poveri cu doruri grele,
Cu traume cronicizate în chinuri și durere,
Decorul unei toamne târzii și numai ploi,
Cu vântul ce se zbate, lăsând copacii goi.
Am măsurat timpul în ani,
Prea mulți și deseori atât de banali,
Minciuni imaginare cu vrajă și magie,
Pierdute inutil în nopți de agonie,
Atunci chiar nu știam, trăiam în compromis,
Cu stima anulată, pierdută în abis.
Am măsurat timpul în timp,
Și am umplut complet, clepsidra de nisip,
Acum, voiam tăcere și liniște deplină,
Să pot ierta păcate la semeni fără vină,
Să ma opresc o clipă, să mă cunosc mai bine,
Să-mi regăsesc uitarea, pierdută în rutină.
Cartea bunelor maniere
Cartea bunelor maniere,
Aș face-o abecedar,
Să se dea înspre studiere,
Omului rudimentar.
Bunul simț nu se învață,
Din nimic, ori din neant,
Stă doar atârnat de-o ață,
Al respectului liant.
Dacă toți am fi cu stimă,
Și-am avea discernământ,
Lumea n-ar mai fi infimă,
Mintea ar avea cuvânt.
Respectul e reciproc,
Se simte și se câștigă,
Și fără de echivoc,
La bun simț el ne instigă.
Dar e mai facil să treci,
Indiferent, prin lumea rece,
Gura cu lacăt să fereci,
Căci oricum viața ne trece.
Amintiri
Tot ce-a fost si nu s-a scris,
Era demult sortit uitarii
Căci eternul monstru din abis
Din amintiri hranea călăii
Nu mai era nici paradis
Si nici flori de primavara,
Un pustiu de nedescris
Speranta aștepta sa moara
De-atunci noi le transformam in vis
Si le pastram in fiecare seara
Ca sa fim liberi in sfarsit
Sa nu fim sclavi de-odinioara
Zilele treceau necontenit
Si multe vise s-adunara
Si nimeni nu s-ar fi gandit
Ca nu demult ele erau sa piara.
Imponderabil
Am învățat să mint de mic,
Pentru ceva ce-aş fi greşit,
Şi pentru o lecție de viaţā
Ce, cu bătaie, m-a smerit.
Mi-am asumat un rol secund
Şi să nu mint, am hotărât să fiu un mut.
Ascult de două ori mai mult
Sub înțelesul meu tăcut.
Şi nesimțit, din lume mă ascund.
Pasul mi-l plimb cât mai discret şi surd,
Nu deranjez nici praful de pe drum,
Mai sunt doar un puțin cu suflet mult.
Pentru ce traim?
Pentru ce traim?
Nimeni nu stie
Care raspunsul sa fie
Oare ca sa ne iubim?
Pentru ce traim?
Multi au speculat
Altii ne-au sugerat
Poate sa suferim?
Pentru ce traim?
Cu totii ne-am gandit
Intrebarea-m rasucit
Solutia s-o gasim
Pentru ce traim?
Raspunsul l-am aflat
Si apoi vi l-am dat
Traim ca sa murim
Privește prin ochii mei
Este prea mare ambuteiaj
Din cauza stărilor insipide,
În sticle găsesc același mesaj
“Scuze, promit să nu mai deranjez”.
N-am nevoie de încă un bandaj,
Sunt sătul de scuzele morbide,
Du-te sus la ultimul etaj
Să vezi destăinuirile obide.
Da’ privește atent urmele de siaj
Cum mănâncă din aceleași blide
Și tulbură apele oceanelor de bruiaj,
Că-s frați la bine, restul sunt vorbe perfide.
Priveliști post-mortem de scurtmetraj
Pline de frici ce aleargă cu fețele palide,
În timp ce fericirea e tăiată la montaj,
Ca nimeni să nu știe sa conchide.
Masura timpului
Am măsurat timpul în clipe,
Să pot să mă bucur de cele fericite.
Erau atât de puține, atât de amorțite,
Încât s-au topit în ninsori fulguite,
M-am speriat, o clipă înseamnă atât de puțin,
Dar poate curma, soarta unui destin.
Am măsurat timpul în ore,
Le-am așezat în suflet pe cele majore,
Fior și înțelepciune, cu plansul de copil,
Creație divină, iubire în delir.
O primăvară a vieții, cu ghiocei firavi,
O dragoste imensă, alături de cei dragi.
Am măsurat timpul în zile,
Unele frumoase, altele inutile,
Minciuni, trădări, poveri cu doruri grele,
Cu traume cronicizate în chinuri și durere,
Decorul unei toamne târzii și numai ploi,
Cu vântul ce se zbate, lăsând copacii goi.
Am măsurat timpul în ani,
Prea mulți și deseori atât de banali,
Minciuni imaginare cu vrajă și magie,
Pierdute inutil în nopți de agonie,
Atunci chiar nu știam, trăiam în compromis,
Cu stima anulată, pierdută în abis.
Am măsurat timpul în timp,
Și am umplut complet, clepsidra de nisip,
Acum, voiam tăcere și liniște deplină,
Să pot ierta păcate la semeni fără vină,
Să ma opresc o clipă, să mă cunosc mai bine,
Să-mi regăsesc uitarea, pierdută în rutină.
Cartea bunelor maniere
Cartea bunelor maniere,
Aș face-o abecedar,
Să se dea înspre studiere,
Omului rudimentar.
Bunul simț nu se învață,
Din nimic, ori din neant,
Stă doar atârnat de-o ață,
Al respectului liant.
Dacă toți am fi cu stimă,
Și-am avea discernământ,
Lumea n-ar mai fi infimă,
Mintea ar avea cuvânt.
Respectul e reciproc,
Se simte și se câștigă,
Și fără de echivoc,
La bun simț el ne instigă.
Dar e mai facil să treci,
Indiferent, prin lumea rece,
Gura cu lacăt să fereci,
Căci oricum viața ne trece.
Amintiri
Tot ce-a fost si nu s-a scris,
Era demult sortit uitarii
Căci eternul monstru din abis
Din amintiri hranea călăii
Nu mai era nici paradis
Si nici flori de primavara,
Un pustiu de nedescris
Speranta aștepta sa moara
De-atunci noi le transformam in vis
Si le pastram in fiecare seara
Ca sa fim liberi in sfarsit
Sa nu fim sclavi de-odinioara
Zilele treceau necontenit
Si multe vise s-adunara
Si nimeni nu s-ar fi gandit
Ca nu demult ele erau sa piara.
Imponderabil
Am învățat să mint de mic,
Pentru ceva ce-aş fi greşit,
Şi pentru o lecție de viaţā
Ce, cu bătaie, m-a smerit.
Mi-am asumat un rol secund
Şi să nu mint, am hotărât să fiu un mut.
Ascult de două ori mai mult
Sub înțelesul meu tăcut.
Şi nesimțit, din lume mă ascund.
Pasul mi-l plimb cât mai discret şi surd,
Nu deranjez nici praful de pe drum,
Mai sunt doar un puțin cu suflet mult.
Pentru ce traim?
Pentru ce traim?
Nimeni nu stie
Care raspunsul sa fie
Oare ca sa ne iubim?
Pentru ce traim?
Multi au speculat
Altii ne-au sugerat
Poate sa suferim?
Pentru ce traim?
Cu totii ne-am gandit
Intrebarea-m rasucit
Solutia s-o gasim
Pentru ce traim?
Raspunsul l-am aflat
Si apoi vi l-am dat
Traim ca sa murim
Alte poezii ale autorului
Eram prea mic
Nu am crezut că sunt în stare
Să privesc din nou la mare
Unde valuri se izbesc
De stâncile ce-mi amintesc
Cum tu te-ai împotrivit
La ce simțeam numai privind
În stelele ce-mi puneau sfârșit
Un căprui la infinit.
Poate și tu ai înțelege
Lumina mea,dar nu și raza
În mâinile celor fără de lege,
Să îmi spulbere și marea.
Ai avut dreptate, știu
Dar eram prea mic să fiu,
Al luminii purtător
În ascunsul nopții lor.
Dacă iei cuvinte toate...
Încerc să-mi strâng gândurile
Să nu-mi mai răscolească amintirile
Și gândurile mele se sting rănite
Căci de-o viață-s împresurate de regrete
Căci doar o umbră-i viața mea
Pe lîngă fericirile, pierdute cândva
Îmi pun capul frânt pe pernă
Și mă trezesc într-un deșert pustiu
De departe zăresc, o altă persoană
Înapoia sa cresc flori perpetuu
Avea mâinile grav rănite
Și coasta sa era stăpunsă
Îmbrăcat în haină împărătească
Citeam pe chipul său bunătate
Acum aud râuri și cascade
Glasuri de păsări și de animale
Iar lângă mine, o junglă șade
Cu mii de arome ce îmi inundă nările
Dacă iei cuvinte toate, din poeme
Sunt prea palide, sărace să exprime
Cât de mult te iubesc pe tine
O dragoste ce nicicând nu apune
Ce întrece a oceanelor adâncime
Deschide ușs, să vin la tine
Că ci tot bat, bat de-o veșnicie
Ai putea înțelege tu harul ?
E iubirea sa de neconceput
Hristos a băut tot paharul
S-o putem lua noi de la-nceput
Mereu mă copleșește dragostea Domnului!
Nici zidul gros al păcatului
Nu ne poate despărții de ea
Te laud, căci nemărginită-i îndurarea ta
M-am prăbușit la piciorul lui
Grăbindu-mă să îmi cer iertare
Lacrimi scumpe răsăreau din ochii
Căci păcătuisem fără-ncetare
Fără prezența ta Doamne
Mi se topesc oasele de dor
Inima îmi crapă de durere
Mă descarc și nu am încărcător
Fără iubirea ta Doamne
M-aș ofili încet ca o floare
Tăiată și pusă la soare
Ajung să-mi pierd ultima culoare
Și îmi îngheața apa-n vene
Până când sufletul meu moare.
Padurea
În pădurea adâncă și întunecată,
Cu copaci înalți și frunze vânturate,
Păsările cântă în armonie dulce,
Și totul în jur e o minune.
de ALEXANDRU GABRIEL
Miercuri seară
Pe salteaua ce dormeam
Adesea ma gândeam
De ce viata e așa
Așa rece și rea.
Trecutul copleșitor ma apuca și
Brațele destinului ma înconjoară,
Și ma trage înspre ea
Sa simt din nou căldura vieții
Sa simt din nou ceva.
Din umbre sumbre, ce adâncesc
Tristeți și supărări, de care nu pot sa evadez
Sa fiu liber din nou.
Gândul îmi fuge jucăuș la mii și mii
de lucrui, dar nici un lucru nu va putea
aduce-n suflet gândul cu care
Cu drag revăd momente tandre,
ale trecutului destin și
Ma gândesc cu groaza
La zile ce-au fost,
Cele care s-au pierdut,
Și cele ce v-or fii.
Mai bine mor tânăr și trist
Într-o seară de aprilie
Decât sa simt cum zilele
Se duc fără efort, într-un ciclu
Infinit al cărei mecanism
Nu se încheie niciodată
Nici dacă aș fi mort.
Dar mai bine mort de-aș fii,
Decât bătrân și trist
Într-o lume rece unde
Te simți bătrân și mic.
Din dragoste in dor
nu mai stii de "somn usor"
sau sa imi spui ca iti este dor
de noi, esti confuz sa spui
imi arati ca te tot opui
si inca astept si astept
sa vrei sa ma tii la piept
probabil ai fugi si ai pleca
cu totul din viata mea
si inca astept sa te implici
dar tie usor sa te complici
si te as vrea langa mine
si mereu numai pe tine
am luat pastile stiai?
probabil de astea uitai
dar păsare imi arătai?
terminai de facut ce aveai
si dupa te culcai
ti am vrut mereu caldură
dar o considerai ură
am dat oricâta siguranță
n ai dat mare importanță
mai bine nu eram in a ta lume
oricum iti sunt doar un simplu nume..
Marul si Ciresul
Era un mar
Dar era si un cires
Oare cum a fost marul față cires ?
Ciresul era mai inalt dar marul cum era ?
Marul era batran dar ciresul cum era ?
Ciresul avea cirese dar marul oare ce avea ?
Marul facea umbra dar ciresul ce facea ?
Ciresul era langa casa mea oare unde era marul ?
Marul avea multe crengi ce avea ciresul ?
Cine a fost la cires oeare era marul ?
Marul cum de era la ciresul ?
Doar vremea ne poate arata.
Eram prea mic
Nu am crezut că sunt în stare
Să privesc din nou la mare
Unde valuri se izbesc
De stâncile ce-mi amintesc
Cum tu te-ai împotrivit
La ce simțeam numai privind
În stelele ce-mi puneau sfârșit
Un căprui la infinit.
Poate și tu ai înțelege
Lumina mea,dar nu și raza
În mâinile celor fără de lege,
Să îmi spulbere și marea.
Ai avut dreptate, știu
Dar eram prea mic să fiu,
Al luminii purtător
În ascunsul nopții lor.
Dacă iei cuvinte toate...
Încerc să-mi strâng gândurile
Să nu-mi mai răscolească amintirile
Și gândurile mele se sting rănite
Căci de-o viață-s împresurate de regrete
Căci doar o umbră-i viața mea
Pe lîngă fericirile, pierdute cândva
Îmi pun capul frânt pe pernă
Și mă trezesc într-un deșert pustiu
De departe zăresc, o altă persoană
Înapoia sa cresc flori perpetuu
Avea mâinile grav rănite
Și coasta sa era stăpunsă
Îmbrăcat în haină împărătească
Citeam pe chipul său bunătate
Acum aud râuri și cascade
Glasuri de păsări și de animale
Iar lângă mine, o junglă șade
Cu mii de arome ce îmi inundă nările
Dacă iei cuvinte toate, din poeme
Sunt prea palide, sărace să exprime
Cât de mult te iubesc pe tine
O dragoste ce nicicând nu apune
Ce întrece a oceanelor adâncime
Deschide ușs, să vin la tine
Că ci tot bat, bat de-o veșnicie
Ai putea înțelege tu harul ?
E iubirea sa de neconceput
Hristos a băut tot paharul
S-o putem lua noi de la-nceput
Mereu mă copleșește dragostea Domnului!
Nici zidul gros al păcatului
Nu ne poate despărții de ea
Te laud, căci nemărginită-i îndurarea ta
M-am prăbușit la piciorul lui
Grăbindu-mă să îmi cer iertare
Lacrimi scumpe răsăreau din ochii
Căci păcătuisem fără-ncetare
Fără prezența ta Doamne
Mi se topesc oasele de dor
Inima îmi crapă de durere
Mă descarc și nu am încărcător
Fără iubirea ta Doamne
M-aș ofili încet ca o floare
Tăiată și pusă la soare
Ajung să-mi pierd ultima culoare
Și îmi îngheața apa-n vene
Până când sufletul meu moare.
Padurea
În pădurea adâncă și întunecată,
Cu copaci înalți și frunze vânturate,
Păsările cântă în armonie dulce,
Și totul în jur e o minune.
de ALEXANDRU GABRIEL
Miercuri seară
Pe salteaua ce dormeam
Adesea ma gândeam
De ce viata e așa
Așa rece și rea.
Trecutul copleșitor ma apuca și
Brațele destinului ma înconjoară,
Și ma trage înspre ea
Sa simt din nou căldura vieții
Sa simt din nou ceva.
Din umbre sumbre, ce adâncesc
Tristeți și supărări, de care nu pot sa evadez
Sa fiu liber din nou.
Gândul îmi fuge jucăuș la mii și mii
de lucrui, dar nici un lucru nu va putea
aduce-n suflet gândul cu care
Cu drag revăd momente tandre,
ale trecutului destin și
Ma gândesc cu groaza
La zile ce-au fost,
Cele care s-au pierdut,
Și cele ce v-or fii.
Mai bine mor tânăr și trist
Într-o seară de aprilie
Decât sa simt cum zilele
Se duc fără efort, într-un ciclu
Infinit al cărei mecanism
Nu se încheie niciodată
Nici dacă aș fi mort.
Dar mai bine mort de-aș fii,
Decât bătrân și trist
Într-o lume rece unde
Te simți bătrân și mic.
Din dragoste in dor
nu mai stii de "somn usor"
sau sa imi spui ca iti este dor
de noi, esti confuz sa spui
imi arati ca te tot opui
si inca astept si astept
sa vrei sa ma tii la piept
probabil ai fugi si ai pleca
cu totul din viata mea
si inca astept sa te implici
dar tie usor sa te complici
si te as vrea langa mine
si mereu numai pe tine
am luat pastile stiai?
probabil de astea uitai
dar păsare imi arătai?
terminai de facut ce aveai
si dupa te culcai
ti am vrut mereu caldură
dar o considerai ură
am dat oricâta siguranță
n ai dat mare importanță
mai bine nu eram in a ta lume
oricum iti sunt doar un simplu nume..
Marul si Ciresul
Era un mar
Dar era si un cires
Oare cum a fost marul față cires ?
Ciresul era mai inalt dar marul cum era ?
Marul era batran dar ciresul cum era ?
Ciresul avea cirese dar marul oare ce avea ?
Marul facea umbra dar ciresul ce facea ?
Ciresul era langa casa mea oare unde era marul ?
Marul avea multe crengi ce avea ciresul ?
Cine a fost la cires oeare era marul ?
Marul cum de era la ciresul ?
Doar vremea ne poate arata.