Liniștea dintre noi e mai mult de un doar “ceva”.
Ochi închiși, lumina prăvălește pe pieptul tău.
Suspin încet: “un nu acum, un poate altcândva”.
Poate e un nu, probabil e un da spre trupul tău,

Iar poate e probabil.

Un probabil șoptit ca să nu tulbure liniștea dintre noi,
Un cântec de iubire a unei povești apuse
A unor doi tineri fiind de fățărnicie goi,
Victime a unor prea multe emoții nespuse.

Nu am văzut niciodată o lună mai frumoasă

Decât în noaptea în care am ales să-ți zic adio,

Nu am cunoscut atingerea razelor tale

Până ce am pierdut-o

Și chiar dacă m-aș întoarce în timp

De la primul sărut

Până la ultima privire

Nu regret nimic.

Mint.

Regret că nu am putut fi eu

Cea pe care să te sprijini când totul în jur se prăbușește

Sau am fost

Dar m-am prăbușit și eu susținându-te.

Mesajele au incetat 

Interesul sa oprit

Si viata mea a luat sfarsit.

Investigați să vă mirați 

Câtă prostie adunați 

Cât glod , urgie și venin

Cu suflet negru, hâd, canin

Și vă mai spuneți frați...

         Nu aveți Eu și nici cuvânt 

Invidiați mâncând pământ 

De are omu-i fără rost 

De e sărac e bleg și prost 

De-i bolnav e mormânt 

         Nu știți seara să vă rugați 

Să râdeți ,să vă -nbratisati 

Un sfat , gând bun,un ajutor

Ceva din suflet, iubitor 

Un strop uman să dați 

        Aduna, omule, parai

Ca-n altă viață slujba n-ai 

Și ca să cumperi , să ai cum

Să faci ca la vecini mai bun

Muncește să fii "mai"

       Mai prost trăind fără iubire

Mai slab de minte și gândire 

Mai păcătos decât credeai

Mai gol cât nu te îmbrăcai 

Mai putred , mai o amintire....

       Sunt 24 ore-n zi 

Și de ai prețui ai ști 

Cât valorează un minut

Când ești bolnav sau deținut 

Într-un necaz ai fi

        Când ești de soartă torturat

De greul vieții aplecat

Cu ochii uzi și îngroziți 

Cu creerii nepotriviți 

Și gând oripilat

        Că nu există-asa comori

Sa-ntreaca a vieții valori

Cu sănătate și credință 

Cu dragoste și pocăință 

Culegi zâmbet și flori

        Și ce e oare mai frumos

Decât trup, suflet sănătos 

Să te culci seara mulțumit 

Și să te trezești fericit

În paza lui Hristos. 

Soarele apune iar eu

Mă gândesc la tine draga mea,

Cu ochii plini de lacrimii

Îmi înghit în sec amarul

Zi și noapte plâng de dorul tău

Că-i plecat, iar acum inima 

Îmi geme de durere...

Întoarce-te la mine draga mea!

Pe întinderea alba de nea,un punct neînsemnat;

Universului nu-i pasa de noi

Și totuși,sufletul ,conștiința,gândirea,

Fac din noi un ceva minunat..

Ratacesc printre ruine 

Descoperind spirite în cărțile vechi,

Fiecare om e un templu înalt 

In cetatea vieții 

Si-un picur doar in imensul Cosmos..

Când clopote bat,

Se stinge un univers,

O viață pe care poetii-au inchis-o în vers...

Când stele dispar 

O lacrimă cade și gânduri se zbat:

Bieți muritori sau spirite eterne 

Zburând dincolo de cerul înalt?

(Monica)

În Februarie rece și tăcut,

Când pământul e încălzit doar de un sărut.

Ninsoarea dansează în lumina lunii,

Cu fulgi de zăpadă ca steluțe bune.

Copacii se odihnesc sub mantia albă,

Iar vântul șoptește povești într-o baladă.

Zilele scurte, dar inimi calde,

Cu dragoste în aer, așa cum soarta comandă.

Valentine's Day aduce dulcegării,

Inimi colorate și vise puse în poezii.

În fiecare fulg, o poveste de iubire,

Ce înflorește în Februarie, sub cerul de mire.

Cupluri ce se strâng în mâini tandre,

Sub acoperișul cerului, o melodie de chitare.

Februarie, luna dragostei și a prieteniei,

Ce ne aduce împreună în armonie.

În zăpada ce scârțâie sub pași ușori,

Se ascund povești, secrete și flori.

O lună scurtă, dar plină de farmec,

Ce-și scrie versurile în inimi, fără să întrebe.

Deci, să-i dăm bun venit lui Februarie,

Cu dragoste, căldură și zâmbete fără sfârșit.

Să fie luna în care visăm cu ochii deschiși,

Într-o poveste a iubirii, ce nu cunoaște păcatul.

Asfaltul umed ne înghite pașii în tăcere, iar distanța dintre noi se măsoară acum în stâlpi de iluminat, nu în rucsacuri. Lumina ecranelor din buzunare ne strânge de degete ca o mână invizibilă, caldă și artificială, singura dovadă că încă existăm unul pentru celălalt în noaptea asta pustie.

Fiecare pas ne îndepărtează fizic, dar ne adâncește în aceeași rețea care ne-a unit și ne-a izolat în egală măsură. Tăcerea dintre noi nu mai este grea, ci familiară, ca un zgomot de fundal dintr-un oraș care a uitat cum să mai vorbească fără tastatură.Liftul urcă mecanic și hurducăie scurt între etaje. Cheia se învârte de două ori în broasca rece, iar lumina din hol rămâne stinsă din reflex. Haina cade grea pe spătarul unui scaun vechi.

Arunc rucsacul pe podea și mă prăbușesc pe marginea patului, fără să-mi scot pantofii din picioare. Camera miroase a aer închis și a singurătate de duminică seară, deși e abia trecut de miezul nopții. Ecranul se aprinde brusc în întuneric, tăind camera în două cu o dungă albastră, violentă și hipnotică.Trei puncte pâlpâie intermitent în colțul stâng de sus.

Tastarea ta durează un minut care pare o oră.„Ai ajuns?”, apare scurt pe ecran.„Da. Tu?”, pleacă instant răspunsul meu.Ne scriem verzi și uscate despre frigul de afară, despre paznicul de noapte și despre cum orașul ăsta ne mănâncă tinerețea pe nemestecate.

Degetele se mișcă repede, eliberate de greutatea buzelor care au tăcut pe bancă, iar cuvintele curg acum șuvoi, libere și curajoase, ascunse în spatele sticlei securizate. Suntem din nou noi, cei din spațiul virtual — deștepți, ironici și vulnerabili până la lacrimi, dar perfect protejați de zidurile de beton dintre noi.

Ne despărțim prin ecrane ca să ne putem regăsi în text, ca două profile perfecte care nu vor trebui niciodată să înfrunte realitatea unei stații goale de autobuz.

În toiul iernii, când gerul cuprinde,

Și grijile ne-apasă ca niște mărgele,

Să ne adunăm la căldură, în familie,

Și să uităm de lume, măcar o clipă.

Să ne amintim de bine, de râs și de joc,

De momentele frumoase, de-a lungul anilor,

Să aprinde-o candelă și s-o facem cu dor,

Să credem într-un mâine, mai luminos și mai cald.

Sărbători fericite!

Când îți dorești ceva cu-adevarat 

Acel ceva apare 

Și nu e timp de răsunat 

Povești ce ști c-o să te doară 

E timp doar de urlat mai tare

Astăzi e sărbătoare 

Zi buna și curată 

Când toți să evad și se răsfață 

Când pruncii te surprind cu fața dulce și înmiresmată 

Când zburda câinele-n ograda

Și iarbă crește pe uliță 

Mai zi te rog.....

Mai zi că nu e soare afara

Când totul e făcut doar să răsară 

Zi Doamne mulțumesc, ești mare 🙏 

De toate mă simt cuprins în nepacea mea

(ca de o lacrimă ceroasă, plânsă de o lumânare),

de întuneric, de umbre, dar și de lumină,

de tot ce lumea aceasta are;

un veșnic întreg în gândul meu suspină,

iar eu încerc în cuvinte să îl pun,

dintre care, adesea, nu știu câte sunt ale mele,

câte ale unui zmeu, ale vreunui duh

ori ale unei vestiri nemaiauzite până acum.

Nimic nu mă-ndură și nu m-alină,

nimic din ce-oi mai fi văzut —

parcă mereu caut ceva necunoscut...

flori de celosia

acoperă

duplicitatea trădării;

feșe roșii stacojii

aruncate-s

pe dealuri.

÷

reper

pentru o scurtătură:

ephialtes.