tren

imaginea  lumii revărsându-se peste ochii noștri  

din ecranele televizoarelor

din sticla ferestrelor

sau din ochiul de ciclop al Internetului

îmi apare ca o încercare de mani***cenzure***re a ochiului

asupra minții

.

o iluzie fabricată din cioburile risipite ale realității

până la urmă

.

un film science fiction fără sfârșit

cu milioane și miliarde de episoade

.

nimic coerent însă

.

cel mult

o simplă îngrămădire de imagini

reprezentând cam aceleași locuri

cam aceleași lucruri

cam aceeași oameni

.

adevărata lume e alta

câteva palme de pământ

 câteva fețe cunoscute

.

le poți număra pe degete

.

o viață versatilă

ca o bielă-manivelă la motorul cu aburi

împărțită între un supermarket

un loc de muncă

.

și

poate

un strop de dragoste

.

de neînțeles

.

o lume surprinsă în selfie-uri

frivole

despre cum suntem sau am vrea să fim

.

fără nicio  speranță

până la greață…

Nu am nevoie de întreg Pământul,

dați-mi, vă rog, motivul geometric ideal,

un șir a lui lui Fibonacci, simplu și ușor ca vântul,

sintagma lui Mandelbrot , din latinescu ”frangere”,

( a sparge în fragmente!),

redenumit fractal.

.

În tot ce ne-nconjoară  exist-o simetrie rece, un  mister,

o succesiune de detalii care se repetă dup-o matrice absolută,

de la cristalele de gheață ale lui Fournier,

l-aripile de fluture sau frunza (urât mirositoare) de cucută

.

Tiparele acestea de alchimist ce caută argintu-n humă,

desprinse de origini în mod accidental,

sunt similare cu tiparul mumă

și pot oricând să se întoarcă în original,

urmând parc-o predestinare, un alogaritm universal.

.

Nu am nevoie de întreg Pământul,

dați-mi, vă rog, motivul geometric ideal,

un șir a lui lui Fibonacci, simplu și ușor ca vântul,

sintagma lui Mandelbrot , din latinescu ”frangere”,

( a sparge în fragmente!),

redenumit fractal.

În tot ce ne-nconjoară  exist-o simetrie rece, un  mister,

o succesiune de detalii care se repetă dup-o matrice absolută,

de la cristalele de gheață ale lui Fournier,

l-aripile de fluture sau frunza (urât mirositoare) de cucută

.

Tiparele acestea de alchimist ce caută argintu-n humă,

desprinse de origini în mod accidental,

sunt similare cu tiparul mumă

și pot oricând să se întoarcă în original,

urmând parc-o predestinare, un alogaritm universal...

În noaptea sfântă, când stelele dansează,

Gerul Bobotezei în suflet se așază.

Prin zăpezi strălucitoare și reci,

Pășim cu credință, cu inimi senine.

Fulgii ca diamante cad din înalt,

Povestind tăcut despre harul nesfânt.

Boboteaza aduce binecuvântare,

O rază divină, o sacra iertare.

În biserici luminate, în rugă și cânt,

Se nasc speranțe, în suflet avânt.

Apele sfințite curg lin și adânc,

Spălând păcatele într-un dans plăcut.

Și brusc am încetat ca să mai scriu,

Iar muza mi-am închis-o-n turn,

Nu vreau ca sclavul lumii să mai fiu,

De-acum voi fi ursuz și taciturn.

În foc am să arunc ce-am scris până acum,

Iar scrisul meu va deveni tăcere,

Am ars în fiecare zi până la scrum,

M-am risipit în scris în loc să fac avere.

Ce să mai scriu, când văd sub ochii mei pierind,

Biblioteci și librării de-a valma,

Când văd poeți, profesori suferind,

Că s-a bătut cu neșcoliții palma.

Buldozerele sunt astăzi pe șosele,

Și sfarmă încontinuu călimări și harpe,

Te-nscriu în școli pe creier să te spele,

Și stau ascunși cu toții în gaură de șarpe.

Nu pot să scriu, că de-aș mai scrie,

M-aș așeza la masă și încontinuu aș plânge,

Și vor rămâne pe coala de hârtie,

Ca un protest, doar lacrimi mari de sânge.

Back to the childhood in mind

My heart is beating so strong.

May I offer a thoughful yearlong

Joy words and a smile to remind?

The lovely house of my parents,

Their kind and blessing advice,

The play corner and ancestor's guidance,

Are all that matters to get a life price?

The entire bag of my memories

It is giving me the force to go far more.

I wonder it is admiration or envies.

I question myself, I've got the hard core?

De ești ultimul vagon
La trenul din gară
Așteaptă și călătorul
Ce spre tine aleargă
De zile obosit,
De gânduri hăituit
Bagajul lui…o singură țigară .

Primește-l fără tichet
Nu-i pune întrebare
El trece solitar
Ducând pocalul cu amar
Printre călătorii
Fără destinație.
Lasă-l să privească
Ce lung e drumul spre uitare…

Un șuierat prelung
Și-un strigăt în disperare
Depărtarea o străpung,
Iar trenul s-a pornit
Pierzându-se în timp
Târăște dintr-o gară
Un ultim vagon,
Vagonul ce n-avea scară…

Ecoul încă șuieră
Pașii greoi și obosiți
Sprijiniți într-un baston
Se-ndreaptă spre o  gară…
Spre un alt peron
Să urce-n trenul celor vitregiți.

De Sfânta Vineri ai plecat 

La Dumnezeu,iubită Mamă,

Și-n suflet de copil tu ai lăsat 

Un gol imens,durere,teamă.

De 7 luni un dor nebun m-apasă

Privind la pozele cu noi,

Sufletul doare, văd pustiu acasă

Și lacrimile-mi curg șuvoi.

Cu amintirea ta rămasă-n gând 

Căi grele voi străbate cutezând 

Și lipsa ta povară o să-mi fie

În astă viață și pe veșnicie . 

                                          Dragoș 

Stau si ma gandesc
Cum oare pot sa te iubesc...
Dupa atatea drame si certuri
Tot impreuna sa stam fara regereturi..
 
Farmecul pe care
Nu stiu cine mi l a pus
Sa te iubesc nespus;
Ma face vulberabil
In preajma chipului tau fermecabil..
 
Sa ne despartim
Nu as suporta
Sa fi in bratele altuia..
M-ar duce pe drumuri grele
In gandurile mele..
Care nu vor mai fi la fel de curate
Ci doar pline de ale tale fapte.
 
Te iubesc pentru sufletul tau minunat
Dar si pentru al tau fapt
De a fi cu tine prin tuneluri
Ale dragostei .. ce presupune
Amor fara amaraciune.
 
Poate ca nu sunt poet
Dar numai pot sa te iubesc discret.
Vreau sa stie lumea toata
Ca am dat de acea fata.
 
Acea fata care, ma scapa din picioare
Cea care sufletul mi-l alina
De crizele , care acum zici ca-s din faina.
 
De la pretentii la fapte
Cand e vorba de onestitate
Caracterul mie dorinta vie
Ce de la tine mi am furat-o mie.
 
Cand sunt in preajma ta
Parca sunt altcineva
Nu stiu ce s-a intamplat
Dar trecutul meu foarte patat
Il pot lasa deoparte
Tinandute pe tine aproape.
 
Tot timpul am fost singuratic
Deobicei chiar foarte neindemanatic
Dar preajma ta face parte
Sa fac totul ca la carte.
 
Înainte nu credeam in iubire
Dar ochilor nu i venisera sa creada
Inima bătea … cât pe ce sa cadă
Nu știam daca am iluzii
E ca si un drog care pe zi ce trece
Sevrajul nici-o sansa să mai plece.
 
Vreau sa fi mamă a ai mei copii
Să-mi pot zice inimii ,
Ca însfarșit am câștigat
Ca pe tron… un împărat
Durerile le ai alungat
Din sufletul meu sfâșiat.
 
Chiar si cand nu vei mai fi
Te voi tine acolo in adancul inimii
Pentru ca nu stiu cat voi rezista
Caci mie greu fara tine a sta
Probabil voi venii dupa tine
Fara a pune pret pe mine.

Să știi ca eu încă te mai am PICU-n telefon,

Și mă gândesc la tine în timp ce atât de greu adorm.

Și poza noastră-i încă la mine pe birou ,

Și încă ți simt al tău parfum pe al meu alb sacou.

Când noaptea vine atât de repede și iute,

Eu răsfoiesc încet paginile cărții mute,

Ce ieri îmi povesteau duios si cald de tine,

Iar azi eu nu mă mai cunosc deloc pe mine.

Și mă uit atât de simplu și rapid la pozele de ieri făcute-n grabă ,

Și mă gândesc la inima ce-odată mi-era asemena-i o nalbă.

O floare,o seară și-un sărut intens mai vreau,

Și sa mă uit la acel tablou,în care ei pozau.

Eram atât de fericită și rănită în același timp, 

Și iată,astăzi a mai trecut un anotimp.

Si chiar am pus în noi doar lacrimi și-amăgire?

Deloc deloc nu ne venim în fire.

De ce nu plângi și nu mă cauți,oare?

Atât de rea și fioroasă ți se pare?

A mea inimă ce astăzi și ar dori să zboare,

Să fugă și să vadă a ta lume,ce ieri era doar o scăpare. 

Mai vreau să-ți amintești de mine-un pic, 

Și să mă lași de jos încet să mă ridic. 

Să-mi etalez a mea frumusețe orbitoare, 

Ce pentru tine astăzi nu mai este acea vesnica preocupare. 

Și noaptea cea dintâi a noastră, 

O vei arunca oare pe a ta fereastră?

Mă vei lăsa să zac în al orgoliului infern,

În fața căruia eu astăzi iubirea o aștern.

Te mai gândești oare la ai mei ochi strălucitori, 

Ce ieri parcă ți se păreau atât de iubitori?

Te mai gândești tu,oare,la al meu păr stăruitor,

Pentru care astăzi ai un alt-nlocuitor?

Mai ai tu oare acea poză sau maret tablou cu noi,

Pentru care de ieri noi am pornit acest război?

Mai ai tu oare acea simplă cană,

Pentru care a mea amintire a rămas asa orfană?

Mă mai știi tu oare cine sunt?

Mai știi când mă priveai prelung?

Mai știi cine te-a iubit atât de tare?

Și pentru cine eu sunt biruitoare?

Mai vrei să-ți amintești de mine?

Să-mi mai auzi măcar o dată vocea?

 Sau vrei să-ți mai fiu măcar o doză de acele vitamine?

Sau m-ai transformat deja în niște antivitamine?

Stau și privesc focul încet 

Și ma întreb cât poat' sa doară 

O iubire ce a'nceput 

Nu tocmai însă într-o vară

A început atât de simplu de la doua trei cuvinte 

Dar acum ma uit în față și mult te oi mai tine minte

Poate ce simt nu pare însă o fi iubire pentru mulți 

Însă știu ca din iubire pentru tine-aș muta munți 

Stau noaptea cu ochii în lacrimi, privind tăcut prin amintiri

Dorul de tine ma cheamă de dincolo din altă lume

Aș vrea să-ți ating doar mâna sau pe nume eu ați spune..

Dorul ăsta-i greutate 

Ce-mi pasă sufletul..

Ma apasă zi și noapte 

Mi as dori să-mi fi aproape

:)

Doamne, sunt un adânc al neputinței,

Un întuneric umbrit de întuneric,

O lipsă aridă de ploaie,

O noapte fară stele,

Un mister fără de lună.

De o veșnicie îmi scriu tristețea pe ape adânci și pustii de lacuri,

Doamne, sunt un Adam izgonit,

Tăcut și uitat în urmă.

Voi coborâ mereu mereu spre abis?

Sau suflarea Ta va sufla din nou viata și lumina în nările mele,

Aprinzând în inima mea lumina învierii,

Pălpâind în tăcere?

Sau nu...

Lumea asta mare,

e plină de oameni puși pe picioare,

dar atunci de ce oare,

când ceri o mâna de ajutor,

cu toții fug încetișor,

dar când ai ceva de dăruit,

chiar și dusmanii parca ar fi venit