tren

Ca o mantie măreață

Noaptea cade peste noi,

Văzul îmi este în ceață,

Fricile le scriu pe foi.

Şi iar luna este plină,

Dar încă mie mi-e frig.

Mă gândesc că am o vină

Lacrimile cad, iar strig.

Somnul nu-mi vine uşor,

Dar tu doar în vis răsari.

Dimineață… am să mor.

Si iar suspin, tu nu apari.

Doi prieteni copilaș

Tare harnici și isteți

Vor să facă în ogradă

Un om mare de zăpadă

Încep treabă cu domulul

Dau zăpadă rostogolul

Și-astfel întocmesc ușor

Din zăpadă omul lor

Capu-l fac ,apoi drept nas,

Pun un morcov de pripas,

Pentru ochi sunt tocmai buni

Două cioturi de cărbuni

Pălăria,un castron

Doi trei nasturi la burtica

Și omul de zăpadă-i gata

Dar venit-a iepurașul

Urechiatul și poznașul,

Și-a mâncat pe negustate

Morcovul pe jumătate.

De Cocoru David Cristian

În soare ești soare
În vânt al meu dor muțit
În ferestre și oglinzi a mea umilă încercare
Un ecou vechi dar tânăr și aprins
Într-o grădină o înâlțată floare.
În vânt ești vânt
Vii și alini,rascoli și pleci
Lăsând în urma mirări și așteptări amare.
De ce-i sinele în lume,de cum,de ce și pe cine învinovățești.
Fii vânt și soare în amintirea mea
Fii tot ce e mai departe de mare
Ochi albaștri verzi vezi
Nu pot sa ma înec
Nu doare dorul ce durere nu are.
Fii vânt,fii soare și n-o sa uit
De scântei stinse
De neîmpărtite ramuri
Fii vânt și soare să mă îndrept
Spre zări croite, spre a mele mări departate valuri.

Te iubeam, dar nu pe tine…

Iubeam ceea ce credeam că ești, ceea ce credeam că văd, că simt și că ating

Iubeam ce aveam în mintea mea, ceea ce credeam că am putea fi și nu am fost

Iubeam atenția pe care voiam sa mi-o oferi, iubeam cuvintele pe care nu le-ai spus dar aș fi sperat să spui

Iubeam ceva ce nu era, ceea ce credeam că ești, dar nu avea cum sa devină

Iubeam ideea iubirii tale care ar crește la gândul că mă vei vedea

Iubeam idei și așteptări, speranțe false create de o copila

Iubeam să cred că te-ai putea schimba

Iubeam să plâng de fericire când mă gândeam că te-aș avea

Iubeam ce simțeam când te priveam

Iubeam gândul ca m-ai fi dorit lângă tine

Iubeam florile pe care mi le-ai dat

Iubeam să cred că te-ai gândit la mine

Iubeam o posibilă iubire, neștiind că nu te iubeam pe tine

Iubeam un gând, un suflet ce-l aveam în mine

Iubeam să cred că tu-i dai viața, era decât o fantezie

Iubeam să cred că te iubesc, intens si plin de haos

Iubeam să îmi imaginez, că suntem suflete pereche

Iubeam ce nu eram și nu vom fi, poate în niciun univers

Iubeam ceva ce s-a sfârșit, dar nu te iubeam pe tine.

Intr-un oras,plin de cioburi sparte 

Intr-un oras plin de melancolie, dar si singuratate

Intr-un oras in care totul avea aer de pulbere de durere

Ea,era stafie!

In accel oras confuzia o acapara

O acapara mai tare ca  si grija ca ar putea fi ea dar nu putea fii ea!

In accel oras cu portii a minciunii ea spera

Spera si spera si iarasi spera

Insa este cu adevarat posbil ca accea speranta sa nu se indeplinească

Oare accea speranta era una plina de falsa speranta ca avea sa se indeplineascā!

Adevarul era  ca niciodata putea sa nu se indeplinească

Era viata ei  precum si chiar perfectă

Poatea ea nu vroia sa vada adevarul pur

Ca grijile ei false nu erau in numar rar

E posibil sa vada neadevar

Neadeavar in care nu vroia cu adevarat sa vada picuri de adevar de care ii era dor!?

Casa fără femeie, e ca lacătul fără cheie

Poate să-ți intre și să iese cine vrea din casă

Căci fără lacăt nu rămâne nimic de valoare înăuntru !

Poți să aduci câte femei vrei și să te distrezi cu fiecare 

Dacă n-ai tu una care să rămână acolo când vor pleca toate!

Chiar atunci când crezi că poți trăi singur te-ntreb

Are farmec oare o viață trăită fără acea ființă Care...

Deși te enervează și la cap te taie!

Tot ea e cea care când te cuprinde un fior adânc și rece

Știe cum să te-ncălzească precum un soare.

Și deși cu toți greșim în lumea asta mare

Vă spun acum cu glas pelin

Găsiți și voi în adâncul sufletului din nou

Putere de a ierta și a lupta

Și să nu ajungeți a uita 

Ceea ce a fost odată ușor doar din a simți și a face

Acum se spune că a rămas doar un basm

Căci noi ca oameni am dat uitării și nu mai știm

Ce înseamnă acest sentiment profund

Acum toți trăim într-o viteză și trenul nu se mai oprește când...

O stație ar fi pentru toți cea potrivită,

Acum doar...

Ne mai salutăm din mers...

Iar trenul nostru continuă

Până la sfârșitul de mult ales.

Preţuieşte fiecare clipã,

Datã ţie-n dar, spre-a o trãi!

Nu face din clipe o risipã;

Fã ce poţi sã faci, dar nu în pripã,

Cât eşti încã viu, printre cei vii!

Fiecare clipã, datã ţie,

Trasã de pe-al timpului mosor,

E-un condei ce zi şi noapte scrie,

Este şi arvunã, şi simbrie,

Pentru care eşti rãspunzãtor!

Clipã peste clipã, se adunã

Ca ghirlande dese şi subţiri;

Şi-aşezate astfel, împreunã,

Strâng şi împletesc într-o cununã

Triste sau duioase amintiri...

Website ca si asta

Sfant in mintea mea.

Pot sa-mi pun gandirea mea

Fara sa vada clasa mea,

Sau cine stie ce altcineva.

Aici nimeni nu ma stie

Si asta-i o veselie

E pace în lume ,mă rog

Război nicicum să fie

E liniște ,din loc în loc

Doar vântul un pic adie.

Copiii merg spre școală

Prinși mâna lângă mână

Nu știu ce este fală

Ei au respect și stimă.

Sunt meserii demult apuse

Soldat ,vameș ,judecător

Ei au acum de mici pe buze

Preot ,doctor ,învățător.

Prin ei e lumea mai bună

Asta în care cu toții trăim

Să facem ca ea să rămână

Așa ,cât aici o să fim.

Pământul e mare și-i loc

Iubire oriunde să fie

Îi pace ,nu e luptă deloc

Un pic doar vântul adie.

Sunt stele pe cerul senin

E noapte în lumea cea mare

În vis prin vene îți curge venin

Prin sânge îl simți și te doare.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                   

E freamăt în mintea lucidă

Nu știi de e vis ori coșmar

Un șarpe țintește spre grindă

Te rogi , icoane îs jos în altar.

la uma urmei poți înjura de toți sfinții
înjurătura face parte din peisaj
ai putea spune că are o funcție artistică
terapeutică
nimic nu-i mai plăcut decât să dai vina pe sfinții apostoli
să-ți bagi picioarele în ea viață
apoi să te duci la biserică
Prefericitul e și el om
afurisirea păcătosului e un fel de înjurătură avangardistă
cea a polițistului o întoarcere la clasici
„circulați, morții mamelor voastre! ”
iar trecătorii circulă scrâșnind
”fir-ai tu al dracului cu toată circulația mă-tii!” -
Cărtărescu își bagă p… în regina Angliei
în Juriul Nobel
Manolescu în Ramona
alții în altele
niciodată subconștientul mulțimii n-a fost mai prolific ca acum
nu poți să deschizi gura
să ieși din casă
într-o zi o să ne crească urechile cât frunzele de brustur
mai nou și femeile au dat în patima imprecației
băga-mi-aș p… (spus diafan!)
alegoric
copii din clasa întâia-fumători și preoții
medicii
Crucea roșie
mână birjar
dii, fucking bastards!!!
nici caii nu mai au reacții la asemenea „îndemnuri”
gloabă poate însemna orice
dacă mai adaugi și un pahar de whisky
descoperi peste tot conjurații monstruoase ale femeilor
împotriva bărbaților
încleștări fratricide-ntre sexe
înfrângere
numele tău poate fi exprimat într-un cuvânt:
seducție...

Alerg spre stele fără țeluri,

Vreau tot, dar nu mai vreau nimic

Și tot găsesc multiple feluri,

Să fac,  ce eu...îmi interzic...

Am părul scurt deși mai lung îmi place,

Gust din lichior dar aș bea vin,

Deși doar rău mi-ai face,

Aș vrea în brațe să mă ții...

Am unghii roz, le vreau albastre..

Îti scriu mesaje-n gând pe-ascuns

Tânjesc prea mult să-mi fie pace

Și totuși... plâng că ne-am pierdut.

Ades mai plâng la filme, la citate,

Râd la sarcasm și ironie,

Azi visele îmi sunt deșarte 

Și mâine mă trezesc în amnezie.

Mai semăn vânt, după... culeg furtuna,

Dar ador Cerul când este la apus..

Scriu des de dor și nu-s nebună,

Doar port în gând vinul.... promis.

Sunt o ecuație de extreme,

Un dans nebun între „aș vrea” și „nu”,

Pierdută-n propriile-mi poeme,

În care muza... îmi ești tu...

Sub cerul vast, cu stele strălucitoare,

Un pământ sfânt, moștenire străbună,

Aici s-au înălțat visuri și rugăciuni,

Și s-au scris pagini de istorie străbună.

Într-un colț de lume, unde râurile curg,

Și vântul șoptește povești de demult,

Trăim cu mândrie, sub același cer,

Un popor unit, cu sufletul neînfruntat.

Naționalismul, flacără ce ne aprinde,

Ne leagă de trecut, de pământ și de neam,

Ne dă putere să visăm și să zidim,

Și să păstrăm vii tradiții și obiceiuri.

Suveranitatea, coroana pe care o purtăm,

Ne face stăpâni pe destinul nostru,

Să ne hotărâm singuri calea pe care o urmăm,

Și să ne construim viitorul luminos.

Dar naționalismul, ca orice foc,

Poate arde și distruge, dacă nu-l stăpânim,

Iar suveranitatea, dacă nu o respectăm,

Ne poate conduce spre prăpastie.

Așadar, să fim uniți, dar și deschiși,

Să iubim țara, dar și pe cei din jur,

Să fim mândri de trecut, dar să privim spre viitor,

Și să construim împreună un viitor mai bun.