tren

Dintre dune-mpădurite,

 Argeșul își cată

 cale,

Și-i căderea lui curmată

și urmată

de baraje și canale

Și o urbe basarabă.

Așezare-amestecată

Dintre multe neștiute

E știută, mai degrabă,

Catedrala ortodoxă – o biserică arabă.

Loc de basm șeherezad pe tărâm voievodal

E o perlă traforată,

O poemă sidefată.

Turlele unduitoare,

Într-un dans oriental,

Monahal

Taj Mahal,

Opalescent.

Dragoste mistuitoare

Necuprinsă,

Prinsă

-N piatră și ciment.

Peste vale,

Stau hotare pietruite

Între vremuri feudale

și prozaice clădiri

Actuale.

Cu iubiri,

Trăiri

Trăite,

Oraș-sat care preface visele în amintiri

Un decor pestriț de iurte

Șandramale

Blocuri, case, fabrici, hale

Peste vale

Și pe burți.

În trecut, oraș de Curte,

Astăzi, un oraș de curți.

Drumurile potecite

Sinuoase

Peticite

Rătăcite

Printre case

Ca în sat

Clopotele bat

Răcnite

Să anunțe-un răposat.

Un bătrân solemn și sobru ca un nuc

Ține pasul clopotelii, tălăngindu-și mersu-n cale

Cu bătrâna lui, agale,

Peste vale

Duc poveri de ei știute - și se duc.

Teii-ncolonați așteaptă

Lung de bulevard,

Horind ca un gard.

Parcă vor să însoțească

Oameni ce pășesc în șoaptă

Să nu rătăcească

Ori să afle scurtătură de la strada dreaptă.

Din pădurile arame,

Urși domesticiți

De foame

-Cum, necum-

Cu dulăi sălbăticiți,

Ca într-un safari

Stau la marginea răbdării

și de drum.

Schit pustiu la San Nicoară

În uitare,

Nepăsare

De muzeu

Ca un Colizeu

Depărtat de oameni, dară

Sus, în zare,

E apropiat de soare

și de Dumnezeu

Marius Boacă

am scris despre tine 

si m-am uitat pe mine 

si un cf ma bucurra

dar aici s-a sfarsit 

o poveste de vara 

care era iubitore 

dar si nerabdatoare 

te-am iubit 

de ce sa mint 

inca te iubesc si nu imi pare rau 

pentru ca iubesc cu sufletul 

tu acum dormi 

iar eu ma pierd printre foi 

in timp ce ma gandesc la NOI 

mereu ma intreb 

ma mai iubesti oare 

pentru ca eu da 

si ma doare 

tu sa fii bine 

eu ma descurc 

cred 

atat iti reamintesc 

TE IUBESC 

Știu tată că nu m-auzi..

Că ești trist si-ndepartat..

Totusi,tată in zori de zi,

Sa ști ca eu nu te-am uitat.

Mă uit tată la copii,

Cum se joaca cu părinții

Cum zâmbesc si sunt iubiți 

Tu tată,nu ești aici..

Ma doare tată,dorul tău

Ma doare ca nu m-auzi 

Tată,si eu sunt copilul tău,

Dar tu,nu vrei să m-auzi..

Eu tată,am obosit..

Să te scriu și să te caut..

Aștept tată,un răspuns,

Chiar dacă nu e de ajuns.

Pământul ne primește-n brațe

Când soarele se-adâncește, 

înecat în coșmarul sângeriu aprins

Iar cerul se deschide - 

Mesager sacru în lumea arsă 

Pământul ne primește-n brațe

unde viermele sur

râdea când văpaiele de foc

mistuiau cununa sfântă. 

Pământul ne primește-n brațe, 

însetat de idile roditoare 

pe care Creatorul le zămislește 

din huma renașterii. 

Iubește-mă dragul meu,

Asta îmi doresc, la asta râvnesc…

Simt cum îmi pătrunde in oase, caldura privirii tale,

Gândurile mele nu sunt clare,

Văd totul ca-n ceață.

Inima îmi bate tare,

Vrea sa îmi iasă din piept,

Sa strige cât poate de tare,

Ca o doare si caută alinare. 

Vreau sa simt sufletul tău lângă al meu,

Dar știu ca asta nu se poate,

Vreau sa fiu egoista,

Și sa te țin în brațe o eternitate. 

Iubește-mă dragul meu,

Asta îmi doresc, la asta râvnesc…

Detest țelurile. 

Detest incapacitatea minții mele de a se ancora în realitate, 

de a fi conștientă de ceea ce îmi este cu putință 

și de a-mi construi întreaga viață de parcă gândul va deveni vreodată real. 

Speranța este în van. 

Omul care nu are nici speranță, nici mâncare, scapă repede. 

Omul care nu are mâncare, dar are speranță, 

moare mult mai încet și moare prost. 

Prost, pentru că a trăit mințindu-se că 

va exista o zi în care să-i fie mai bine. 

Prost, pentru că s-a zbătut să trăiască și a suferit din plin,

doar ca într-o zi să aibă același destin ca omul fără speranță.

În final, ceea ce ne face oameni este moartea

Deci de ce ne este, de fapt, frică de moarte?

Acela este singurul nostru destin comun. 

Deseori mă gândesc la mine

Ca la o floare ce a reușit să înflorească

Printre crăpăturile subțiri ale trotuarului

O floare, care este zilnic călcată în picioare de câte

Un om care vorbește, nepăsător, la telefon.

Poate că nu este floarea asta destul de frumoasă

Poate că nu e cu nimic specială

Dar ea trăiește, chiar dacă nu se potrivește în peisaj

Deci de ce, of, oameni, o striviți zi de zi?

De ce, of, oameni, îi smulgeți speranța 

și o lăsați să trăiască doar prin țelurile sale, promisiunea unui viitor?

De ce, of, oameni, o faceți să viseze la moarte?

fulgi mari din pene de gâscă

acoperă urmele

despărțirilor, întâlnirilor

noastre.

un stol de păsări albe din oțel

străpunge orizontul.

dorința de a trăi 

e exilată 

pe un tărâm străin.

 o liniște surdă, fără îndurare,

beat-uri sugrumate de sughițuri,

lovesc pereții de sticlă.

printre ruinele pârjolite,

soldatul cu spada pătată de sănge,

declară solemn:

“ pace și armonie cu natura!”

la picioarele lui,

 un porumbel rănit e prins în plasa

 întunericului.

O stea cazuta am vazut

Si de o data te am recunoscut

Ai cazut la mine in brate

Si ai crezut ca sufar dupa ale tale calde imbratisari

Ai cazut din cer, ca un inger exilat

Mi ai cazut in cale ca un mar stricat

Te ai apropiat incet de solul arzator

Te ai apropiat de mine crezand ca  imi va fi dor

O stea cazuta am vazut

Isi urma destinul

N am crezut ca te am avut

Dar in final eu ti am avut chinul

Am cazut

Eu sunt steaua cazatoare

Puneti o dorinta

Caci nu ti voi sta in cale

Ce frumoasa este luna

Nu i asa?

Ma vei dorii intr-una

Dar voi pleca

Al meu suflet satinat

L ai lasat plin de toxine

Mi as dori sa fi uitat

Ca ai pus mana pe mine

Tăcerea mă inundă 

Sub bolta cenușie;

Umbra stă la pândă,

Arătând ca o stafie..

Se strâmbă în oglindă,

Prudentä-n scârțâit,

Din colțuri se perindă,

Smulgând un fâșâit.

Alunecă pe-o dușumea,

Presărănd fiori în jur,

Furnicându-mi pielea,

O urmez și mă cutremur..

Pe-un perete se lungește,

Animând portretul 

Chipului ce mă privește,

Dezvăluindu-mi secretul.

Se avântă pe tavan,

Pendulând pe lampă 

Cu tic-tac -ul simultan,

Clipind pe-a mea pleoapă..

Se pitulä după perdea,

Căci soarele sclipise 

Și topise nălucirea,

Iar frica mi se năruise..

Necreat e gandul...

Si totusi noi cream amintirea viitorului,

Atasam himera de intentie, s-apoi, rusinati de impudenta,

O-nchidem in colivia moralitatii pentru a avea pe ce da vina.

In noaptea adâncă

Un înger negru coboară,soptindu-mi:

Tu știi?,timpul zboară...

Și pleoapa-mi se zbate,

Tresar-al meu suflet,

M-agat de lumina vieții,

Cu sete aștept a dimineții speranța,

Mi-e frig și mi-e frica,

A morții aripa in zare se-arata,

Pun mantia speranței pe mine,

Mi-e bine,mi-e bine,

Acuș răsăritul iar vine

Si-alung-a apusului neagra pata..

Poate-n altă viață m-ai fi strâns la piept mereu,

M-ai fi mângâiat pe frunte, alungând orice greu.

Poate-n altă viață m-ai fi iubit neîncetat,

Fără vorbe aruncate, fără dor nemângâiat.

Poate-n altă viață ai fi spus: "Sunt lângă tine",

Și i-ai fi fost sprijin mamei, cum era firesc să fie.

Poate-n altă viață m-ai fi luat de mânuță,

Să mă duci la grădiniță

Poate-n altă viață ai fi fost darul dorit,

Nu un vis împrăștiat, nu un drum părăginit.

Poate-n altă viață nu făceai promisiuni,

Nici nu-mi umpleai sufletul doar cu amăgiri și minciuni.

Poate-n altă viață ai fi fost când te-am strigat,

Nu doar umbră într-un colț, un ecou întunecat.

Poate-n altă viață nu aș fi ajuns să știu

Cum e să urăsc bărbații, cum e dorul cenușiu.

Poate-n altă viață mi-ai fi spus că mă iubești,

Că mă vezi, că-ți pasă, că de mine te mândrești.

Poate-atunci ai fi fost tată, nu un nume risipit,

Poate-n altă viață...

dar în asta ai greșit.