Verde

E vina ta că-s rază de lumină,

Din ochii tăi m-am zămislit,

Iar luna-mi pare acum străină,

Și noaptea toată în mine s-a topit.

Apusul meu cu-al său mister,

În zorii tăi încet sfârșește,

Și-s acuzat nedrept de adulter,

Când ochiul înspre-o stea privește.

Mi-e setea, roua ta de prin amurg,

Și sunt flămând de-a ta lumină,

Din trupu-ți cald săruturi smulg,

Iar tu m-absolvi de orice vină.

Dar mă îngenunchează un oftat,

Când pleoapa ta se-nchide de durere,

Și simt în piept un cer surpat,

Peste firava noastră mângâiere.

În mine-ți cresc regretele tăcute,

Ca niște spini în floarea care sunt,

Și mă doboară clipele pierdute,

Din nopțile când căutăm să te înfrunt.

Și totuși vii, din umbre mă ridici,

Cu ochiul tău ce plânge și m-alină,

Și-n loc de spini îmi dărui ramuri mici,

Pe care crește iarăși fir de rădăcină.

Și-n tot ce sunt, e vina ta curată —

Că m-ai iubit când nu credeam că-ți pasă,

Mi-ai fost lumină-n umbra întunecată,

Și-n rătăcirea mea, cărarea spre acasă.

Hai cântă, cântă pasăre liră, 

Eu stau și ascult după geam, 

Plămânii abia de-mi respiră, 

Și ochii în lacrimi îi am. 

Hai vino iubito și ascultă, 

Cum cântă pasărea liră, 

Privește, natura exultă, 

Iar vântul nu bate, admiră. 

Hai vino în brațe să-mi stai, 

Te-asemeni cu trilul ceresc, 

Mai pune și miere în ceai, 

Și spune-mi de ce te iubesc. 

Hai cântă, cântă întruna, 

Pasăre liră, înger lumesc, 

Privește iubito, apare și luna, 

Și stelele parcă plutesc. 

Întinde mâna ta moale, 

Și trupul mi-l prinde ușor, 

Spune-mi dorințele tale, 

Că-s gata pentru ele să mor. 

Se-așterne în aer tăcerea,

Ca fumul subțire de vis,

Ne leagănă lin adierea, 

În cercul acesta închis.

Hai cântă din nou, pasăre liră,

Cu harfa-ți de aripi vibrând,

Noaptea prin cântec respiră, 

Și stelele se așează în rând.

Din ramul de umbră te-nalță,

Scânteie cu pene de jar,

Din trilul tău cerul se-ncalță, 

Cu-albastrul de la cercul polar.

Iubito, auzi cum destramă, 

Tăcerile grele din noi?

Cum nota-i de aur ne cheamă, 

Spre-un țărm fără teamă și ploi?

Sub luna cu pleoape de ceară, 

Și stele cu foșnet de vis,

Pasărea liră coboară

În suflet, ca un vis neatins.

Și parcă din humă se smulge, 

Un clopot de aer aprins,

Când trilul prin umbre pătrunde, 

Ca fulgerul blând, necuprins.

Hai, pasăre liră, destramă, 

Cu gheara-ți de sunet și foc, 

Valuri de teamă ce-mi cheamă, 

În piept un abis fără loc.

Din coarde de vânt și lumină, 

Țese-mi destinul sonor,

Ca noaptea să-mi fie grădină, 

Cu arbori și frunze color. 

Iubito, privește cum cântă, 

E sânge de stea arămie,

Sub aripa ei se frământă, 

Un cer care moare și-nvie.

Iar trilul, ca lama subțire,

Vraja o împarte la doi, 

Iar restul e numai iubire, 

Iubirea profundă din noi. 

Un aprig vânt, cu degete de sticlă,

Ne mângâie obrajii sidefați,

Iar timpul prins în clipe ce se strică,

Ne stă pe umerii deja încovoiați.

Sub cerul mut, cu bolta lui adâncă,

Am sta tăcuți, cu sufletul deschis,

Ca două urme calde pe o stâncă,

Dar nu există munte, ci veșnicul abis.

Și-n liniștea de alb fără hotare,

Cu inimi mici în frigul sideral,

Suntem cu-o singură chemare,

Să ne-nălțăm spre cerul de opal.

Și poate-n frigul clar ca o oglindă,

Ne-am regăsi mai puri decât eram,

Cu inimi care-nvață să se-aprindă,

Dintr-o privire lungă înspre geam.

Ți-aș pune-n palme nordul ca pe-o floare,

Și-un cerc de foc din pieptul meu,

Să trecem negrăbiți a timpului hotare,

Să fim din nou în curtea vechiului liceu.

Iar când s-ar stinge focul ca o vrajă,

Sub lemnele uscate ce trosnesc și plâng,

Te-aș despuia de frunze și de coajă,

Și te-aș planta în carnea mea adânc...

Din trupul tău se-aude un ecou,

O umbră care-mi poartă amintirea,

De parc-a fost doar visul meu și-al tău,

În somnul ce cuprinse omenirea.

Sub pleoape-mi plouă un nor stingher,

Îmi curge printre vene nesfârșirea,

Dar mă dezbrac de tine, ca de cer,

Și ard până la scrum toată iubirea.

Se stinge-n suflet ultimul jăratic,

Și teama, ca un zeu fără altare,

Îmi scrie-n trupul meu tomnatic;

Să nu te chem, și nici să cer iertare.

În locul tău rămâne un pustiu,

O carte arsă, plină de poeme,

Ce nu s-au spus, dar care știu,

Că îmi vor plânge nopțile boeme.

Și dacă-n zori m-aș mai întoarce iar,

Ar izbucni în mine un război,

Aș rupe timpul, ca pe-un calendar,

Și mi-aș lua iubirea înapoi.

Nu mai aștept nimic, și totuși stau,

Cu mâinile pe tâmple, ca-ntr-o rugă,

Și tot încerc din mine să te iau,

Ca să mă pot opri din fugă…

N-am să te chem și nici n-am să te iert,

Plecarea ta în mine voi strivi-o,

Reascultându-ți jalnicul concert,

Unde-ai cântat în toate piesele: Adio!

Mă-ntreabă sufletul pustiu, 

De tine veste dacă știu, 

Întreabă inima beteagă, 

De ce-ai plecat ființă dragă? 

Și nu știu ce să le răspund, 

Când noaptea-n lacrimi mă cufund, 

Când vântul șuieră prin văgăuni, 

Iar focul geme sub cărbuni. 

Și-aș vrea să dorm în umbra ta,

Să nu mă mai trezesc din ea,

Să fiu un pas ce se așterne,

Pe drumul tău, în nopți eterne.

Se stinge clipa în tăcere,

Și timpul n-are mângâiere,

Rămân cu mine și cu dorul,

Pierzând din palme viitorul.

Ți-am scris pe cer, cu gândul ars,

Cuvinte dulci, de bun rămas,

Dar stelele le-au prefăcut,

În rugi ce-n beznă s-au pierdut.

Și cad în vis, purtând icoana,

Privirii tale, precum toamna

Își poartă frunza rătăcită,

Peste pădurea îngălbenită.

Mi-e teamă să pășesc în zi,

Când știu c-aici nu vei mai fi,

Și orice clipă ce mă ține,

E-o risipire, fără tine…

De dincolo de mări şi de oceane,

Îţi scriu tardiv în spuma unui val,

Şi teama de-a te pierde-mi dă frisoane,

Iar dorul mi se calcifiază într-un coral.

Talazuri furibunde lovesc malul,

Îmi cântă simfonii de Beethoven,

În zare încă luminează farul,

Călăuzind vapoare spre infern.

Mă simt din ce în ce mai gol de mine,

Crepusculi mă străbat la infinit,

Un fir de aţă mă mai ţine,

Să nu fiu în eternitate pironit.

Măreț și falnic ,secular

Tronând în parcuri și pe alei

Cupola florilor de tei

Împrâștie parfumul pur

Ca  pe omagiu  împrejur.

Salcâm străvechi din vremuri Dace

Stăpân  pe dealuri și prin văi,

Parfum de MAI pe atâtea căi

Ciorchini-ți albi cu gust de miere

Albinele îl strâng în ciubere.

Pe firul apei trecător

Șir de sălcii argintate

Se oglindesc în apa lină

Le șoptește vântul în plete

Povești dragoste și dor.

Nucule cu frunza rară

Mă cheamă însingurarea ta

În umbra-ți dulce mă înfășoară

Să dorm aici mă îndeamnă gândul

Lacrima s-o spele vântul.

Mai departe în vârf de deal

Prunul,vișinul ,cireșul

Mă îmbie să-i privesc

Îmbrățișați de raza luii

Îmi arată că rodesc.

Și toți copacii din lume

Ne sunt prieteni ne sunt frați...

Nu te iubesc cu vorbe, ci cu flăcări,

cu nopți în care pieptul mi-e cuptor,

te scriu în mine-n alfabet de patimi,

cu sângele topit în fiecare dor.

Te vreau în toate sensurile lumii,

în aer, în tăceri, în ce nu spui,

ești focul ce nu mistuie, dar arde,

și mă topește-n timp, și nu se-ncheie, nu-i.

Nu-mi ești femeie, îmi ești poezie,

răspunsul unui vers nespus, dar viu,

și dacă-ntr-o zi taci sau dispari în umbră,

rămân cu tine-n mine… și nu mai știu.

Şi peste ani, peste mulţi, mulţi ani

Ne vom iubi.

Ne vom iubi aşa ca acum

Fericiţi şi tineri vom fi.

Peste ani, peste câţiva ani

Noi tot ne vom iubi.

Vom privi cu drag

Cum prin casă aleargă copii.

Peste ani, peste vreo douăzeci de ani

Atât de mult ne vom iubi

Iar tu vei fi atât de-ncântător

Şi pe fiica noastră la alatar vei însoţi!

Peste  mai mulţi ani

La sigur ne vom iubi,

Vom întineri pe zi ce trece

Când nepoţii ne vor zâmbi.

Peste ani, când vom avea argint în păr

Noi încă ne vom iubi

Şi prin dragostea noastră mare

Nemuritori vom fi.

Peste ani, da! Peste mii de ani,

Iubirea noastră poveste va deveni,

O vor citi-o strănepoţii

Iar noi încă ne vom iubi.

one day, I found you

And now, I don't want to lose you.

You are everything beautiful in the world.

You are a piece of sunshine,

in my hell .

I didn't know what the word joy "was".

Until you showed up in my heart,

Your eyes are beautiful as a tree,

Your smile is more beautiful than mine.

I'm not lying I see it's true,

Everyone says love is...

I'm not saying that: I'm saying something else,

I'm saying:

you are...

Poem about him 

Author🖤Zamurca Alina🖤🖤

Te-am întâlnit ca pe-o poveste

Un vis curat de dor ce mă lovește

Atingerea ta caldă m-a făcut din nou să sper

Că viața mea are iarăși mister

Cu tine râdeam tare ca un copil

Totul părea ca un glob cristalizat fragil

În ochii tăi senini găseam alin

Iar în brațele tale mari un drum divin.

Mi-ai fost balsam pe buze greu

Și un foc aprins în gândul meu,

Dar focul dintre noi se stinse repede

Lăsând în spate doar nopțile secrete…

Am strâns puternic secundele în palme

Săruturi dulci si inimile noastre calme

Ai fost ca un vis, ai fost furtună,

Mi-ai fost și soare cald, și un noapte bună.

Suntem aici însă distanța ne desparte

Suntem acum dar ne rulează un alt timp

Suntem cărări însă pășim în altă parte

Suntem lumini prin alte locuri strălucind

Lipsește noi trăind prezențe separate

Există doi însă prin vise clocotind

Vorbesc în șoaptă amintirile blazate

Nu mai întreabă de absențe tânguind

Caută ochii doua stele nestemate

Privirea curge în albastru șiroind

Găsește urmele uscate pe sub pleoape

Scânteia umedă se stinge adormind

Strivită inima abia dacă mai bate

Arzând în vene roșu-aleargă dogorind

Fără de noi am căpătat infirmitate

Sufletul fuge jumătate bântuind

Refuză doi și-atunci la sine se împarte

Restul se-adună cu negare chinuind

Tu ai rămas în ecuațiile de poate

Eu am picat într-o eroare stăruind

Prezentu-mi umblă separat de realitate

Îmi caut singur vindecare hoinărind

Nu vom fi noi urmat de doi ca entitate

Un dor mă doare în tăcere mistuind