Poems in the same category
Pribegie
Frăţioare, om pribeag,
Ce de drumuri doar îţi pasă,
Ce-ai venit acum acasă,
Că părinţii nu-s în prag?
Cui să spui tu sărut-mâna,
Ori să-i strângi la piept cu dor,
Că tătuca şi cu muma,
Nu mai sunt colo-n pridvor.
Nimeni nu-i să-ţi mai asculte,
Cântecele şi povestea,
Că ai strâns atât de multe,
De-a ajuns şi aicea vestea.
Cu amar e plin potirul,
De când maica s-a tot dus,
Cine-o să mai toarcă firul,
Ori să-ntindă furca-n fus?
Şade colo pe uluce,
Coasa plină de rugină,
Iarba, cine s-o mai culce,
Că tătuca-i în ţărână?
Lungă ţi-a fost pribegia,
Noi pe aicea trişti stăteam,
Zi şi noapte tata, muma
Aşteptau plângând la geam.
Du-te colo jos pe vale,
Unde drumu-i la răscruci,
Şi-ai să dai de-o iarbă moale,
Unde plâng trist două cruci.
Sa tii minte mereu!
Odată ce ai frânt inima cuiva nu o mai poţi "repara".
Nici toate scuzele din lume
sau "te iubesc"-urile nu o vor mai repara.
Pentru că încrederea odată pierdută se recapătă cu greu ..
şi iubirea poate deveni ură într-o secundă .
Chiar dacă persoana acea te iubeşte
nu va trece mereu peste faptul
că poţi oricând să-i frângi inima şi să pleci .
Iubiti-va unul pe altul,frati,surori,sotzi si sotzie,
nu va uriti si va distrugeti inimile voastre,c
a-ci pe linga voi mai sufara cel de linga voi,
------copii,parintii...
Va doresc o Duminica binecuvantata la toti ...
Pace si liniste sufleteasca sa aveti mereu..
Aș vrea...
Aș vrea să te pierd în cuvinte tăcute,
Să-ți simt umbra grea peste timpul uitat,
Să-mi fie dorința în tăceri abătute,
O vină ce arde într-un trup sfârtecat.
Aș vrea să te port ca pe-o haină în vis,
Prin nopți făr' de margini, prin umbre ce dor,
În zori și apusuri să mă simt interzis,
Rămânând o enigmă pierdută-n amor.
Aș vrea să te strig în noaptea pustie,
Să răspundă doar vântul c-un ecou abătut,
Să-mi fie dorința o veche stafie,
Ce-și poartă regretul printr-un lut neștiut.
Aș vrea să mă scurg din mine-n tăcere,
Să-ți rămân doar o umbră sub ochiul de jar,
Să-mi fie iubirea doar o scurtă adiere,
Un ultim suspin din oceanul de amar.
Aș vrea să rămân ca o frunză căzută,
Din care pământul să-și facă altar,
Să-mi fie izvorul ca o apă stătută,
Să mă bei însetată ca pe-un ultim pahar.
Rădăcini
În raza unor stele ce încă nu au nume,
Pe-un cer ce nu-i al nostru, întunecat, dar clar,
Înfirip șovăind mici jumătăți de lume,
Visând la trupul tău — un solitar altar.
Căci ochii tăi sunt fluturi încununați de rouă,
Plutind suav prin văi învăluite-n zori;
Iar mâinile-ți sunt punți către o lume nouă,
Ce mă ating pe mine — un cerșetor de nori.
Dar nici o șoaptă însă nu ține al tău loc,
Și inima-i hârtie, pe-a locuri sfâșiată.
Eu scriu pe ea sălbatic, cu un condei de foc,
Cu litere de sânge, neistovit — și iată:
Ne-ntrepătrundem tantric ca două răni adânci,
Și-n taină-n suflet simt cum tremură pământul,
Cum țesem rădăcini ce cresc de pe sub stânci,
Iscând în noi povestea, șoptind suav cuvântul.
Și știu că am găsit ceea ce eu n-am fost:
Cândva ecou haotic — acum hrisov de pace.
Să fim o rugăciune ce-o recit pe de rost,
În care să mă sting… și-n care iubirea-mi zace.
Pribegie
Frăţioare, om pribeag,
Ce de drumuri doar îţi pasă,
Ce-ai venit acum acasă,
Că părinţii nu-s în prag?
Cui să spui tu sărut-mâna,
Ori să-i strângi la piept cu dor,
Că tătuca şi cu muma,
Nu mai sunt colo-n pridvor.
Nimeni nu-i să-ţi mai asculte,
Cântecele şi povestea,
Că ai strâns atât de multe,
De-a ajuns şi aicea vestea.
Cu amar e plin potirul,
De când maica s-a tot dus,
Cine-o să mai toarcă firul,
Ori să-ntindă furca-n fus?
Şade colo pe uluce,
Coasa plină de rugină,
Iarba, cine s-o mai culce,
Că tătuca-i în ţărână?
Lungă ţi-a fost pribegia,
Noi pe aicea trişti stăteam,
Zi şi noapte tata, muma
Aşteptau plângând la geam.
Du-te colo jos pe vale,
Unde drumu-i la răscruci,
Şi-ai să dai de-o iarbă moale,
Unde plâng trist două cruci.
Sa tii minte mereu!
Odată ce ai frânt inima cuiva nu o mai poţi "repara".
Nici toate scuzele din lume
sau "te iubesc"-urile nu o vor mai repara.
Pentru că încrederea odată pierdută se recapătă cu greu ..
şi iubirea poate deveni ură într-o secundă .
Chiar dacă persoana acea te iubeşte
nu va trece mereu peste faptul
că poţi oricând să-i frângi inima şi să pleci .
Iubiti-va unul pe altul,frati,surori,sotzi si sotzie,
nu va uriti si va distrugeti inimile voastre,c
a-ci pe linga voi mai sufara cel de linga voi,
------copii,parintii...
Va doresc o Duminica binecuvantata la toti ...
Pace si liniste sufleteasca sa aveti mereu..
Aș vrea...
Aș vrea să te pierd în cuvinte tăcute,
Să-ți simt umbra grea peste timpul uitat,
Să-mi fie dorința în tăceri abătute,
O vină ce arde într-un trup sfârtecat.
Aș vrea să te port ca pe-o haină în vis,
Prin nopți făr' de margini, prin umbre ce dor,
În zori și apusuri să mă simt interzis,
Rămânând o enigmă pierdută-n amor.
Aș vrea să te strig în noaptea pustie,
Să răspundă doar vântul c-un ecou abătut,
Să-mi fie dorința o veche stafie,
Ce-și poartă regretul printr-un lut neștiut.
Aș vrea să mă scurg din mine-n tăcere,
Să-ți rămân doar o umbră sub ochiul de jar,
Să-mi fie iubirea doar o scurtă adiere,
Un ultim suspin din oceanul de amar.
Aș vrea să rămân ca o frunză căzută,
Din care pământul să-și facă altar,
Să-mi fie izvorul ca o apă stătută,
Să mă bei însetată ca pe-un ultim pahar.
Rădăcini
În raza unor stele ce încă nu au nume,
Pe-un cer ce nu-i al nostru, întunecat, dar clar,
Înfirip șovăind mici jumătăți de lume,
Visând la trupul tău — un solitar altar.
Căci ochii tăi sunt fluturi încununați de rouă,
Plutind suav prin văi învăluite-n zori;
Iar mâinile-ți sunt punți către o lume nouă,
Ce mă ating pe mine — un cerșetor de nori.
Dar nici o șoaptă însă nu ține al tău loc,
Și inima-i hârtie, pe-a locuri sfâșiată.
Eu scriu pe ea sălbatic, cu un condei de foc,
Cu litere de sânge, neistovit — și iată:
Ne-ntrepătrundem tantric ca două răni adânci,
Și-n taină-n suflet simt cum tremură pământul,
Cum țesem rădăcini ce cresc de pe sub stânci,
Iscând în noi povestea, șoptind suav cuvântul.
Și știu că am găsit ceea ce eu n-am fost:
Cândva ecou haotic — acum hrisov de pace.
Să fim o rugăciune ce-o recit pe de rost,
În care să mă sting… și-n care iubirea-mi zace.
Other poems by the author
Clar de lună
CLAR DE LUNĂ"
E clar de luna...
Stele se ivesc,
Am incercat
Sa te iubesc....
Ador deja ploaia
Chiar de e rece
Te adorasem pe tine...
Imi erai "Rege".
Sub clar de luna
Azi privesc
Cuvântul "Adio"
Ușor il soptesc....
Sub luna plina
Acum rostesc :
",Am incetat ...
Sa mai iubesc "
@reper A.Turcanu
Mi-a spus.....
Mi-ai spus: „Sper că nu ești supărată pe mine...”
Și fraza ta mi-a intrat în carne,
ca o săgeată înmuiată în tăcere.
Nu, nu sunt supărată —
eu ard.
Țin în mine o rană fără margini,
care nu urlă, dar pulsează.
E ca și cum aș fi într-o pădure
unde copacii plâng cu frunze de fier,
unde ecoul meu se întoarce
făr' să mă mai recunoască.
Doare.
Nu simplu —
ci până la os,
acolo unde cuvintele îngheață pe buze
și aerul devine spin.
Îmi tremură gândul,
îmi crapă vocea,
și-n piept îmi moare aerul
ca un fluture prins sub piele....
A.Turcanu
Îmi cer iertare mie...
Îmi cer iertare mie
Ca n-am putut ierta
Ca nu a fost sa fie
Ce cred ca trebuia...
Îmi cer iertare pentru
Apusuri nevăzute
Pentru zilele plânse,
Momentele pierdute...
Îmi cer iertare pentru
Clipele uitate...
Răsărituri negre..
Și pentru nedreptate..
Îmi cer iertare mie...
Pentru povesti citite...
De atâtea ori visate...
Dat totuși ne trăte...
Îmi cer iertare iar...
Ca viata care-i dar...
Am risipit jumate
Pentru ce nu se poate
Îmi cer iertare din nou
Petru lacrimi vărsate
Pun mana pe stilou...
Le-oi imprima intr-o carte....
(A.Turcan)
Cine suntem?
Cine suntem?!
E Simplu...
Eu îți sunt străină
Si tu îmi ești străin.....
Eu te numesc trecut ...
Tu ma numești ruină....
Tu ești notitiile mele
Eu serile de primăvară
Tu ești complicat
Nici eu nu sunt ușoară
Tu ești catastrofa
Eu sunt mereu ceva constant
Eu sunt un vers de o strofa
Tu ești un dictant
Tu ai nevoie de metafore
Eu aveam nevoie de tine ,
Tu crezi în miracole
Eu nu cred în destine
Tu poți iubi
Eu nu pot iubi pe nimeni
Tu poti răni
Eu pot vindeca pe oricine
Rămânem străini,
Deși ne cunoaștem prea bine)
Înger de fetiță
Ea, înger dulce de fetiță,
Cu sufletul alb și curat,
El, demon îmbrăcat în negru,
Cu sufletul întunecat...
Ea l-a privit cu bunătate,
Iar el, de parcă a cedat...
Întunericul lui dinainte,
De parcă s-a evaporat...
Trecut-au anii grei în lupte,
Cu viața grea și a lui noapte,
Ea mereu făcându-i punte,
Luminând calea prin șoapte.
Iar când furtuna năvălise,
Ea strâns de mână îl ținea,
El o trase-n întuneric
Și acolo singură o lăsa...
Ea calea cu greu a găsit-o,
Și înger negru deveni,
Inima din piept îi era ruptă,
De-atunci ea nu putea iubi...
Aripile nu mai zburau,
Iar ea lupta să facă soare,
Nu arăta la nimeni în jur
Că zilele îi sunt amare.
A luptat zile și nopți,
Și astăzi încă ea mai luptă...
Ziua - cu sufletul ei,
Noaptea - cu inima ruptă
În trupul meu trăiesc 2 oameni
cIn trupul meu traiesc 2 oameni,,,
Unul bun si educat
Altul aspru plin de demoni,
Celalalt fara de pacat...
Unul lupta si se zbate
Sa o obtina orice tel,
Altul uneori visează
Sa aibă sufletul de otel....
Unul rupe si cu dinții
Sa obtina ce-a dorit,
Altul plange noaptea-n perna
Ca sa uite ce-a iubit....
Unul calca pe morminte
Sa ajungă acolo sus,
Altul cu tristețe asteapa
Ingandurat orice apus...
Unu injura si loveste
Toti sa faca cum vrea el,
Altul are doar un gand
Fericirea e a lui tel...
Altul lupta si se zbate
De nimic lui nu ii pasa,
Altul sta citește carti
Singurel la el acasa....
Unul vrea sa intoarca muntii
Si vrea sa obtina marea,
Altul se multumeste
Având doar painea si sarea....
Altul rupe tot din cale
Case si palate ar face
Altu-n casa lui de lut
Doar sa aibă un pic de pace
........
Doamne, spune-mi cum sa fac ?
Echilibrul sa-l gasesc...
Ca ma cert cu ambii zilnic,
Cum as putea să-i opresc ?!.
A. Țurcanu @reper
Clar de lună
CLAR DE LUNĂ"
E clar de luna...
Stele se ivesc,
Am incercat
Sa te iubesc....
Ador deja ploaia
Chiar de e rece
Te adorasem pe tine...
Imi erai "Rege".
Sub clar de luna
Azi privesc
Cuvântul "Adio"
Ușor il soptesc....
Sub luna plina
Acum rostesc :
",Am incetat ...
Sa mai iubesc "
@reper A.Turcanu
Mi-a spus.....
Mi-ai spus: „Sper că nu ești supărată pe mine...”
Și fraza ta mi-a intrat în carne,
ca o săgeată înmuiată în tăcere.
Nu, nu sunt supărată —
eu ard.
Țin în mine o rană fără margini,
care nu urlă, dar pulsează.
E ca și cum aș fi într-o pădure
unde copacii plâng cu frunze de fier,
unde ecoul meu se întoarce
făr' să mă mai recunoască.
Doare.
Nu simplu —
ci până la os,
acolo unde cuvintele îngheață pe buze
și aerul devine spin.
Îmi tremură gândul,
îmi crapă vocea,
și-n piept îmi moare aerul
ca un fluture prins sub piele....
A.Turcanu
Îmi cer iertare mie...
Îmi cer iertare mie
Ca n-am putut ierta
Ca nu a fost sa fie
Ce cred ca trebuia...
Îmi cer iertare pentru
Apusuri nevăzute
Pentru zilele plânse,
Momentele pierdute...
Îmi cer iertare pentru
Clipele uitate...
Răsărituri negre..
Și pentru nedreptate..
Îmi cer iertare mie...
Pentru povesti citite...
De atâtea ori visate...
Dat totuși ne trăte...
Îmi cer iertare iar...
Ca viata care-i dar...
Am risipit jumate
Pentru ce nu se poate
Îmi cer iertare din nou
Petru lacrimi vărsate
Pun mana pe stilou...
Le-oi imprima intr-o carte....
(A.Turcan)
Cine suntem?
Cine suntem?!
E Simplu...
Eu îți sunt străină
Si tu îmi ești străin.....
Eu te numesc trecut ...
Tu ma numești ruină....
Tu ești notitiile mele
Eu serile de primăvară
Tu ești complicat
Nici eu nu sunt ușoară
Tu ești catastrofa
Eu sunt mereu ceva constant
Eu sunt un vers de o strofa
Tu ești un dictant
Tu ai nevoie de metafore
Eu aveam nevoie de tine ,
Tu crezi în miracole
Eu nu cred în destine
Tu poți iubi
Eu nu pot iubi pe nimeni
Tu poti răni
Eu pot vindeca pe oricine
Rămânem străini,
Deși ne cunoaștem prea bine)
Înger de fetiță
Ea, înger dulce de fetiță,
Cu sufletul alb și curat,
El, demon îmbrăcat în negru,
Cu sufletul întunecat...
Ea l-a privit cu bunătate,
Iar el, de parcă a cedat...
Întunericul lui dinainte,
De parcă s-a evaporat...
Trecut-au anii grei în lupte,
Cu viața grea și a lui noapte,
Ea mereu făcându-i punte,
Luminând calea prin șoapte.
Iar când furtuna năvălise,
Ea strâns de mână îl ținea,
El o trase-n întuneric
Și acolo singură o lăsa...
Ea calea cu greu a găsit-o,
Și înger negru deveni,
Inima din piept îi era ruptă,
De-atunci ea nu putea iubi...
Aripile nu mai zburau,
Iar ea lupta să facă soare,
Nu arăta la nimeni în jur
Că zilele îi sunt amare.
A luptat zile și nopți,
Și astăzi încă ea mai luptă...
Ziua - cu sufletul ei,
Noaptea - cu inima ruptă
În trupul meu trăiesc 2 oameni
cIn trupul meu traiesc 2 oameni,,,
Unul bun si educat
Altul aspru plin de demoni,
Celalalt fara de pacat...
Unul lupta si se zbate
Sa o obtina orice tel,
Altul uneori visează
Sa aibă sufletul de otel....
Unul rupe si cu dinții
Sa obtina ce-a dorit,
Altul plange noaptea-n perna
Ca sa uite ce-a iubit....
Unul calca pe morminte
Sa ajungă acolo sus,
Altul cu tristețe asteapa
Ingandurat orice apus...
Unu injura si loveste
Toti sa faca cum vrea el,
Altul are doar un gand
Fericirea e a lui tel...
Altul lupta si se zbate
De nimic lui nu ii pasa,
Altul sta citește carti
Singurel la el acasa....
Unul vrea sa intoarca muntii
Si vrea sa obtina marea,
Altul se multumeste
Având doar painea si sarea....
Altul rupe tot din cale
Case si palate ar face
Altu-n casa lui de lut
Doar sa aibă un pic de pace
........
Doamne, spune-mi cum sa fac ?
Echilibrul sa-l gasesc...
Ca ma cert cu ambii zilnic,
Cum as putea să-i opresc ?!.
A. Țurcanu @reper