1 Decembrie
E întuneric și frig
Aș vrea să pot să te strig
Să îmi pui mâna pe spate
Să îmi spui că încă există o șansă, poate.
Dar sunt într-o buclă infinită,
În singurătatea mea nemărginită,
Într-o cameră mâhnită, ruginită
Într-un loc fără de reușită.
De la tine, tot aștept un mesaj
Poate că ar trebuii să îmi fac eu curaj
Dar mi-ai spus că s-a terminat
Că ce a fost între noi doi, s-a incheiat.
Mă tot aștept să văd notificarea
Dar știu că nimic nu îți poate schimba plecarea
Tot mă aștept ca tu să faci primul pas
Pentru că asta e tot ce mi-a rămas
Nu am să mă prefac
Deoarece, eu nu știu ce să fac
Au trecut doi ani, azi ar fii fost ziua noastră
Dar acum, mă uit singur pe fereastră.
Off doamne, 1 decembrie, ce mai zi ai mai ales
Dar știam că în istorie ai un interes
Ca principatele vroiai să ne unim
Și numai noi de fericire să știim.
Dar tu, mare cititor, mare privitor al tuturor poveștilor
Tu, trăitor al tuturor vieților, atotcunoscător al vremurilor.
Tu, această situație cum colorezi?
Tu ce vezi? Tu ce crezi?
Poems in the same category
Mai frumoasă de Laura Stoica în suedeză
Ești departe și ai asupra mea
O putere imensă
Mă trezesc zâmbind în fiecare zi
Ce șansă că te-am cunoscut
Nu mai credeam în iubire de mult.
Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire
N-am mai fost îndrăgostită așa nicicând
Fericirea pe care-o primesc
Doar cu tine vreau s-o trăiesc
Cu tine învăț să iubesc.
Tu mă vezi
Mai frumoasă decât știu eu
Mă faci să simt
Că sunt centrul lumii eu
Și mă alinți, mă alinți, mă alinți
Cu vorbe dulci
Inima mea nu vrea s-o minți,
Nu vrea s-o uiți.
Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire
Să mă trezesc zâmbind în fiecare zi
Fericirea pe care o primesc
Doar cu tine vreau s-o trăiesc
Cu tine învăț sa iubesc.
Tu mă vezi
Mai frumoasă decât știu eu
Mă faci să simt
Că sunt centrul lumii eu
Și mă alinți, mă alinți, mă alinți
Cu vorbe dulci
Inima mea nu vrea s-o minți,
Nu vrea s-o uiți.
Uneori fără tine
Drumul e greu
Aș vrea să fii cu mine,
Cu mine mereu.
Fericirea pe care o primesc
Doar cu tine vreau s-o trăiesc.
Tu mă vezi
Mai frumoasă decât știu eu
Mă faci să simt
Că sunt centrul lumii eu
Și mă alinți, mă alinți, mă alinți
Cu vorbe dulci
Inima mea nu vrea s-o minți,
Nu vrea s-o uiți.
Mer vacker
Du är långt borta och du har mig
En enorm kraft
Jag vaknar och ler varje dag
Vilken chans att få träffa dig
Jag trodde inte på kärlek på länge.
Jag vill i din kärleksfulla värld
Jag har aldrig varit så kär förut
Den lycka jag får
Jag vill bara leva det med dig
Med dig lär jag mig att älska.
Du ser mig
Vackrare än jag vet
du får mig att känna
Att jag är världens centrum
Och du lugnar mig, du lugnar mig, du lugnar mig
Med söta ord
Mitt hjärta vill inte ljuga för henne
Han vill inte att du ska glömma det.
Jag vill i din kärleksfulla värld
Att vakna leende varje dag
Den lycka jag får
Jag vill bara leva det med dig
Med dig lär jag mig att älska.
Du ser mig
Vackrare än jag vet
du får mig att känna
Att jag är världens centrum
Och du lugnar mig, du lugnar mig, du lugnar mig
Med söta ord
Mitt hjärta vill inte ljuga för henne
Han vill inte att du ska glömma det.
Ibland utan dig
Vägen är hård
Jag skulle vilja att du var med mig,
Alltid med mig.
Den lycka jag får
Jag vill bara leva det med dig.
Du ser mig
Vackrare än jag vet
du får mig att känna
Att jag är världens centrum
Och du lugnar mig, du lugnar mig, du lugnar mig
Med söta ord
Mitt hjärta vill inte ljuga för henne
Han vill inte att du ska glömma det.
Duete născute din ploi
Precum într-un cânt de demult
eşti leagăn tăcerii din noi,
te caut mereu să ascult
duete născute din ploi.
Din stropii ce-n palmă aduni,
un lac de scântei fără foc,
se-aprinde dorinţa-n cununi
ce trupul cuprind de mijloc.
În valsul din visuri aşez
o pală de vânt adormit,
mireasmă de flori te visez
în câmp de iubiri înverzit.
Prin viaţă eşti albul întins
ce simţuri înalţă spre cer,
în trupul ce doarme aprins
fărâme iubite se cer.
Iubirii cântare îi spun
pe note scăldate-n priviri
din ochii ce-n seară apun
în visul cuprins de-amintiri.
Precum într-un cânt de demult
eşti leagăn tăcerii din noi,
te caut mereu să ascult
duete născute din ploi.
As vrea o relație dar...
As vrea sa am o relație dar
Dacă nu o sa îmi ofere liniște?
Dacă o sa ma părăsească la cel mai mic nerv al meu?
Dacă o sa ma chinuie gândul la persoana care am iubit-o cel mai mult?
Dacă o sa vreau sa ma întorc înapoi la el?
Dacă o sa ajung sa înșel cu gândul, cu privirea și cu sentimentele mele?
Dacă s-ar întâmpla toate astea as fi eu cel mai mare inamic al meu... Dar poate ca sunt deja
Poate ca sunt cea mai proasta persoana pe acest pământ?nu la inteligenta ci la dragoste
La cum ma poate orbi și distruge
Cum poate sa facă din mine un înger
Un înger care e orbit de atâta dragoste, de atâta fum de la focul care arde în inima lui
Care ar putea sa primească în casa ca să ajute orice persoana care are nevoie de ajutor
Care nu ar putea nici în gând sa însele oamenii
Sau as putea fi un demon
Care ar fi impulsiv și fără principii
Fără motivația de a face orice
Atunci empatia mea s-ar evapora
Și as putea sa fiu cea mai îngrozitoare persoana de pe acest pamant
Dar în final pana la urma totul depinde de mine și de ce cale vreau sa aleg, drumul bun sau rău?
Sa trec peste și sa aleg partea cea mai buna parte din mine și un viitor strălucit?
Sau sa aleg sa fac rău lumii, inclusiv mie?
Cred ca prima opțiune ar fi cea mai buna
Pentru ca as ajung în final împăcată cu mine insumi
Dar în a doua opțiune as putea sa dau toți demonii afara sufletul meu iar atunci n-as rămâne cu nimic, doar cu un regret profund și cu dorința a dispărea de eo acest pământ vulnerabil și bogat dar si sărac in același tmp
Probabil eu sunt diferita de majoritatea oamenilor pentru ca altfel nu mi-aș putea exprima cum poate dragostea sa facă din mine ființe diferite și alții pot trece peste ea fara tristețe ci doar cu un zâmbet ca ar putea alege sa fie împreună cu o persoana cu un chip mai frumos decat precedenta
Oare
tu oare te gândești la mine?când noaptea cade peste sat,
si luna plină printre stele
se pierde-n cerul înstelat?
tu oare te gândești la mine?
când soarele apune-n mare,
când gandul plânge in tăcere
iar visul meu spre tine zboară?
tu oare te gândești la mine?
când zorii zilei se ivesc,
si dimineața-ți bate-n ușă
iar razele te încălzesc?
și dacă timpul va decide
să ne despartă într-o zi,
o întrebare am, la tine:
la mine te vei mai gândi?
Vasilica
Nu-mi amintesc în viața asta
Nimic frumos deasupra ta,
Nici vreo iubire sau vreun amor
să strălucească,
Așa cum tu ai strălucit!
Frumoasă ești, fermecatoare
Precum doar în povești sunt zânele,
Acum pot spune că prin tine,
Eu muritorul,am primit
Ceva ce-mi este mult deasupra
Și fericirea dar și zâna mea !
Te voi iubi clipă de clipă,
Cu siguranță așa va fi
Căci nu-i pe lume o iubită
Așa frumoasă, delicată sau plină de lumină,
Cum ești, ai fost cu siguranță vei mai fi!
(17 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Mai frumoasă de Laura Stoica în suedeză
Ești departe și ai asupra mea
O putere imensă
Mă trezesc zâmbind în fiecare zi
Ce șansă că te-am cunoscut
Nu mai credeam în iubire de mult.
Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire
N-am mai fost îndrăgostită așa nicicând
Fericirea pe care-o primesc
Doar cu tine vreau s-o trăiesc
Cu tine învăț să iubesc.
Tu mă vezi
Mai frumoasă decât știu eu
Mă faci să simt
Că sunt centrul lumii eu
Și mă alinți, mă alinți, mă alinți
Cu vorbe dulci
Inima mea nu vrea s-o minți,
Nu vrea s-o uiți.
Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire
Să mă trezesc zâmbind în fiecare zi
Fericirea pe care o primesc
Doar cu tine vreau s-o trăiesc
Cu tine învăț sa iubesc.
Tu mă vezi
Mai frumoasă decât știu eu
Mă faci să simt
Că sunt centrul lumii eu
Și mă alinți, mă alinți, mă alinți
Cu vorbe dulci
Inima mea nu vrea s-o minți,
Nu vrea s-o uiți.
Uneori fără tine
Drumul e greu
Aș vrea să fii cu mine,
Cu mine mereu.
Fericirea pe care o primesc
Doar cu tine vreau s-o trăiesc.
Tu mă vezi
Mai frumoasă decât știu eu
Mă faci să simt
Că sunt centrul lumii eu
Și mă alinți, mă alinți, mă alinți
Cu vorbe dulci
Inima mea nu vrea s-o minți,
Nu vrea s-o uiți.
Mer vacker
Du är långt borta och du har mig
En enorm kraft
Jag vaknar och ler varje dag
Vilken chans att få träffa dig
Jag trodde inte på kärlek på länge.
Jag vill i din kärleksfulla värld
Jag har aldrig varit så kär förut
Den lycka jag får
Jag vill bara leva det med dig
Med dig lär jag mig att älska.
Du ser mig
Vackrare än jag vet
du får mig att känna
Att jag är världens centrum
Och du lugnar mig, du lugnar mig, du lugnar mig
Med söta ord
Mitt hjärta vill inte ljuga för henne
Han vill inte att du ska glömma det.
Jag vill i din kärleksfulla värld
Att vakna leende varje dag
Den lycka jag får
Jag vill bara leva det med dig
Med dig lär jag mig att älska.
Du ser mig
Vackrare än jag vet
du får mig att känna
Att jag är världens centrum
Och du lugnar mig, du lugnar mig, du lugnar mig
Med söta ord
Mitt hjärta vill inte ljuga för henne
Han vill inte att du ska glömma det.
Ibland utan dig
Vägen är hård
Jag skulle vilja att du var med mig,
Alltid med mig.
Den lycka jag får
Jag vill bara leva det med dig.
Du ser mig
Vackrare än jag vet
du får mig att känna
Att jag är världens centrum
Och du lugnar mig, du lugnar mig, du lugnar mig
Med söta ord
Mitt hjärta vill inte ljuga för henne
Han vill inte att du ska glömma det.
Duete născute din ploi
Precum într-un cânt de demult
eşti leagăn tăcerii din noi,
te caut mereu să ascult
duete născute din ploi.
Din stropii ce-n palmă aduni,
un lac de scântei fără foc,
se-aprinde dorinţa-n cununi
ce trupul cuprind de mijloc.
În valsul din visuri aşez
o pală de vânt adormit,
mireasmă de flori te visez
în câmp de iubiri înverzit.
Prin viaţă eşti albul întins
ce simţuri înalţă spre cer,
în trupul ce doarme aprins
fărâme iubite se cer.
Iubirii cântare îi spun
pe note scăldate-n priviri
din ochii ce-n seară apun
în visul cuprins de-amintiri.
Precum într-un cânt de demult
eşti leagăn tăcerii din noi,
te caut mereu să ascult
duete născute din ploi.
As vrea o relație dar...
As vrea sa am o relație dar
Dacă nu o sa îmi ofere liniște?
Dacă o sa ma părăsească la cel mai mic nerv al meu?
Dacă o sa ma chinuie gândul la persoana care am iubit-o cel mai mult?
Dacă o sa vreau sa ma întorc înapoi la el?
Dacă o sa ajung sa înșel cu gândul, cu privirea și cu sentimentele mele?
Dacă s-ar întâmpla toate astea as fi eu cel mai mare inamic al meu... Dar poate ca sunt deja
Poate ca sunt cea mai proasta persoana pe acest pământ?nu la inteligenta ci la dragoste
La cum ma poate orbi și distruge
Cum poate sa facă din mine un înger
Un înger care e orbit de atâta dragoste, de atâta fum de la focul care arde în inima lui
Care ar putea sa primească în casa ca să ajute orice persoana care are nevoie de ajutor
Care nu ar putea nici în gând sa însele oamenii
Sau as putea fi un demon
Care ar fi impulsiv și fără principii
Fără motivația de a face orice
Atunci empatia mea s-ar evapora
Și as putea sa fiu cea mai îngrozitoare persoana de pe acest pamant
Dar în final pana la urma totul depinde de mine și de ce cale vreau sa aleg, drumul bun sau rău?
Sa trec peste și sa aleg partea cea mai buna parte din mine și un viitor strălucit?
Sau sa aleg sa fac rău lumii, inclusiv mie?
Cred ca prima opțiune ar fi cea mai buna
Pentru ca as ajung în final împăcată cu mine insumi
Dar în a doua opțiune as putea sa dau toți demonii afara sufletul meu iar atunci n-as rămâne cu nimic, doar cu un regret profund și cu dorința a dispărea de eo acest pământ vulnerabil și bogat dar si sărac in același tmp
Probabil eu sunt diferita de majoritatea oamenilor pentru ca altfel nu mi-aș putea exprima cum poate dragostea sa facă din mine ființe diferite și alții pot trece peste ea fara tristețe ci doar cu un zâmbet ca ar putea alege sa fie împreună cu o persoana cu un chip mai frumos decat precedenta
Oare
tu oare te gândești la mine?când noaptea cade peste sat,
si luna plină printre stele
se pierde-n cerul înstelat?
tu oare te gândești la mine?
când soarele apune-n mare,
când gandul plânge in tăcere
iar visul meu spre tine zboară?
tu oare te gândești la mine?
când zorii zilei se ivesc,
si dimineața-ți bate-n ușă
iar razele te încălzesc?
și dacă timpul va decide
să ne despartă într-o zi,
o întrebare am, la tine:
la mine te vei mai gândi?
Vasilica
Nu-mi amintesc în viața asta
Nimic frumos deasupra ta,
Nici vreo iubire sau vreun amor
să strălucească,
Așa cum tu ai strălucit!
Frumoasă ești, fermecatoare
Precum doar în povești sunt zânele,
Acum pot spune că prin tine,
Eu muritorul,am primit
Ceva ce-mi este mult deasupra
Și fericirea dar și zâna mea !
Te voi iubi clipă de clipă,
Cu siguranță așa va fi
Căci nu-i pe lume o iubită
Așa frumoasă, delicată sau plină de lumină,
Cum ești, ai fost cu siguranță vei mai fi!
(17 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Other poems by the author
Rădăcini
În ziua unei februarii atât de friguroase...
Încât îi era greu frigului să nu îți intre în oase...
Între o mare de crizanteme,
În mijlocul tuturor, indiferent de vreme,
O mică tulpină care de când se stabilise,
Stătea nemișcată, cu florile închise.
Ascunsă de lume ca o stea de dimineață,
Iar la atingere, rece ca de gheață.
Un violet puternic și închis o cuprindea,
Ca nimeni să nu o poată vedea.
Nu o mai observase nimeni înflorind.
Dar dorind grația ei să surprind,
În genunchi rapid m-am pus,
Și din greșeală la întuneric locul ei l-am expus.
Chiar atunci, de nicăieri,
Din pricina acestei apropieri,
Înflorește chiar în fața mea un mu-gur.
Galben în mijloc și violet împre-jur.
Cea mai frumoasă floare,
De cea mai extraordinară culoare,
De decenii nemaivăzută de popoare,
Singură în lume, uitată chiar și de soare.
Dar nu vreau a te îngrijora...
Secretul tău nu am să divulg...
Și nu aș putea eu vreodată să te smulg,
Din pământul tău, din casa ta.
Eu pur și simplu am crezut că poate,
Ți-as putea iubii toate petalele și toate florile,
Dar cum aș putea? Să îți ignor erorile?
Când tu nu ți-ai înfipt adânc rădăcinile,
Și nu ți-ai crescut toate tulipinile...
...O să îți iau doar câteva fructe, din cele cultivate.
Le-am ridicat și din ele am mușcat,
Un gust dulceag mi-a amintit de tot felul de momente...
Și o senzație de neexplicat m-a atacat,
La nivel elementar, un quasar, de emoții și sentimente.
Starea nu mi-a stat pe loc, pupilele mi s-au dilatat,
O clipă mai târziu, de lume am uitat.
La floarea mea frumoasă am revenit...
Am văzut ceva așa de nemaipomenit,
Nu eram sigur dacă nu înebuneam...
Un zâmbet de la o femeie care parcă știa că veneam...
M-a luat de braț și încet vals am dansat.
Xenophil cum sunt, în brațele ei m-am lăsat.
Avea o rochie purpurie și ochii îi sclipeau de bucurie,
Nu mai putea singurătatea pe ea a o descrie...
Tot am încercat să o întreb cum o cheamă.
Inima mea a început să geamă...
Când mi-a spus că mă iubește,
Și că din pricina mea, ea trăiește,
A găsit unde să se împlinească,
Unde să se stabilească,
Și cum noua viață să își pornească.
Îi pare rău totuși că din pricina ei,
Eu mult nu am și viața am să mi-o închei...
Inima rapid a început să îmi bată,
Ea la mine s-a uitat, cu o expresie întristată
„Totul va fi okay, Andrei.”
Mă apucă de gât și îmi oferă un ultim sărut...
Pe jos am căzut după ce să respir nu am mai putut.
Nu mai pot
Nu mai pot, chiar nu mai pot
Să respir, să dau din mâini, să înot
Sunt o persoană așa oribilă
Și chiar dacă nu îți pot spune de ce
...crede-mă...sunt o persoană penibilă
Mă omoară propriile gânduri și nu mai am ce face
Am crezut că poate dacă mă implic, dacă mă dedic
O să pot însfârșit să ajung ceva, să mă ridic
Doamne, nu mai știu ce să fac
Am cerut ajutorul tuturor cărora m-au ascultat
Și știi ce e cea mai rea parte?
Este că ei chiar au încercat...
Dar pe mine ceva tot mă împarte
Vreau să țip, să mă audă tot blocul și orașul
Haha, dar cred că o să ajung doar să îmi umplu păhărașul
Ți-am cerut ajutorul, Andreea, ce tot faci?
De ce tot te mai prefaci?
Nu îmi ești prietenă, nu îmi ești alături
Presupun că orice fel de legături...
Că anii nu prea mai contează atunci când nu mai intră banii
Asta e? Trebuie să te plătesc?
Nu ești cum îmi amintesc
Ce? Nu e așa? Cum ar mai trebuii să o privesc?
Au trecut aproape doua luni
Și până acum sunt doar promisiuni
Iar tu, Maria, tu ești fericită?
Îmi amintesc zilele în care te simțeai răsucită
Când vorbeam eu cu vreo zmintită
Dar acum, de anul nou, m-am tăvălit cu o sucită
E neobișnuită, mă excită
Dar nu mă intrigă, nu mă face să gândesc
Nu mă face de ce sunt în stare să dovedesc
Nu mă ajută să mă împlinesc
Am nevoie de tine
Ea a venit la mine
După ce tu mi-ai rupt inima în două
Ce era să fac, să fiu cu amândouă?
Tu ce faci atunci când plouă?
Te mai ascunzi și tu de rouă...
Știi, e chiar destul de amuzant
Eu îți țip în ureche constant
Și tu nu îmi vei da vreodată vreun răspuns interesant
Sunt obosit, de lume, nu știu ce mai caut aici
Ce rost are să citești, să îți șoptești?
Să îți explici atât de multe povești
Dacă în final tot ajungi să strici...
Dacă...știi ce? Nu mai contează ce aveam a zice
Nu mai are rost a mă contrazice
Andreea mi-a spus că fac pe victima
Am crezut că mă supraestima
Sau că încerca doar a mă deprima
Dar are dreptate, mă tot plâng și plâng
În loc ca în gura inima să mi-o strâng și frica să mi-o înfrâng
Dar nu, nu mai am puterea în mine
Nu îmi mai iese, vreau doar să se termine.
Nopți calde
Mademoiselle, la ce te mai gandești?
Încă în lume iubirea încerci să o răspândești?
Îmi amintesc de nopțile alea calde de vară,
Când pe lângă parcul Izvor ochii noștri dansară.
Cum lumina din felinare îmi bătea pe spate,
Cum râsetele tale gentile repetate, erau singurul lucru care să întrerupă liniștea în acea noapte.
Așteptam împreună un 385...dar eu vroiam să îți sărut buzele fierbinți...
Acum, după atâta timp, strâng din dinți știind că acel sărut făcea parte și din ale tale rugăminți...
Tot speram ca visele mele să devină reale,
Brațele mele în jurul taliei tale.
Lumina lunii care să ne ghideze,
Pasiunea noastră să o ilumineze.
Te mai vezi în acele seri petrecute în doi?
Când povestindu-ți despre Bulgakov, Pushkin și Tolstoi,
Când vorbindu-ți despre politică, artă și literatură.
Ți-ai dat seama că suntem făcuți din aceeași țesătură.
Știu că ai dreptate, în întregime.
Dragostea are o anumită cruzime.
Dar știu că împreună am fi reușit...
Și poate că ne-am fi iubit la nesfârșit...
Chiar dacă acum inima mea singură lumea trebuie să străbată...
...Nu te învinuiesc pentru decizia luată,
Totuși, vreau să știu, în zile gri și fără rost,
Te mai întrebi, în șoaptă, "oare ce ar fi fost...?"
Prea frumoasă lună
O! Tu, prea frumoasă lună.
Tot aștept ca soarele să apună.
Ca în fiecare seară să mă seduci.
Ca din nou la tine să mă aduci.
Superba mea, steauă a nordului,
Maestră a mărilor și a timpului.
Cu tine la spate, toate păcatele purtate,
Nu cântăresc nici jumătate.
Dar tu mi te arăți puțin câte puțin.
Uneori doar jumătăți obțin.
Iar alteori, doar sferturi.
De asta în fiecare dimineață, sper să uiți de ale noastre certuri.
Da, știu, că tu te îmbraci în nori,
Și până de înserare, tinzi să mă ignori.
Dar atunci când uit să te iubesc,
Te dezbraci și mă faci să mă înrobesc.
Numai la tine mă gândesc.
Ești cu adevărat un dar ceresc.
Pierdut într-o mare a uitării,
Tu ești farul pe care îl urmez în drumul salvării.
Lumina ochiilor tăi mă ghidează,
Și următoarea destinație mi-o fixează-
Chiar și atunci când absența ta mă îndepărtează.
Lună dragă, iubirea ta mă completează.
Ai vrea să îți mai citesc ceva?
Sau să ne mai întalnim pe undeva?
Vreau să îți vorbesc dar fără supărare...
... Eu pentru tine vreau să fiu mai mult decât un oarecare.
Vreau să îmi șoptești cu drag,
Lângă mine să pot să te trag.
Să mă joc cu părul tău fin,
Să îți sărut buzele moi când termin.
Mâinile pe al tău spate să le mișc ușor.
Iar când prea jos am să cobor, să mă împingi gentil cu un picior.
Vreau să îți aud râsul de fetiță,
Când îți gâdil corpul de zeiță.
Să îți văd privirea de femeie.
Și să simt acea scânteie...
Dar... Așa de mulți bărbați te vor.
Eu sunt un amărât de scriitor.
Ce mă face să cred că sunt mai mult decât un trecător?
Chiar dacă pentru mine timpul zboară,
Tu ești la fel de frumoasă ca odinioară.
Încă îmi zâmbești în timp ce îți cânt la vioară.
Acum, eu sunt bătrân și în păr gri apare.
Dar nu există motiv de îngrijorare.
Tu mereu mi-ai fost cea mai mare preocupare.
Obrajii tăi sunt de un roșu atât de puternic,
În timp ce eu încă mă întreb dacă sunt vrednic.
Aș fi vrut să îmi fi spus cu ce te luptai.
Eu te-am rugat doar să mai stai.
Dar tu mi-ai spus că nu puteai.
Pentru că nu poți să fi acolo pentru mine mereu.
Pentru că nu totul se învârte în jurul meu.
Că frumusețea ta nu poate fi doar a mea.
Te întreb: îți amintești când poezia mea te uimea?
Te îmbujorai și ochii îți lăcrimau neîncetat,
Acum,nici nu te-a mai emoționat.
O! Tu, prea frumoasă lună,
Astea sunt ultimele momente împreună.
Strălucește acum a mea femeie dragă,
Adu fericire în viața mea oloagă.
Atât de mare ești pe cer, înconjurată de ceață,
Dar chiar și așa îți văd în obraji roșeață.
Când inima în sfârșit mi se potolii,
Îmi întind mâna spre buzele tale rozalii.
Dar sărutându-mi mâna ușor îmi șoptești,
Încercând pentru ultima oară să mă liniștești.
" Pentru mine, încearcă să fi curajos,
Și într-un final, pune penița jos.
Povestea noastră se termină din nou.
Dar îmi e frică că ăsta va fi ultimul nostru tablou.
Soarele dintre nori are să răsară...
Iar dragostea noastră, pentru ultima dată, să moară..."
Piata Victoriei - Piata Unirii
O altă zi de luni, după tot felul de presiuni
' Offf, trei stații în plus ', în soaptă mi-am spus
După ce, câteva stații am mers, cumva într-o amețeală dus
Gândindu-mă la tot felul de sesiuni
O femeie plictisită, de fericire lipsită
Acum, foarte dichisită, tocmai din vacanță venită
Merge la muncă, într-o transă atât de adancă
Încă pe malurile Italiei, unde valurile bat o singuratică stâncă
Lângă ea stă un bărbat în vârstă
Cu un zâmbet pe buze, chiar dacă poate gustă
O ultimă dată din viața sa măreață
Și, cu o atitudine glumeață, se întreabă ce o să îi mai aducă această dimineață
Puțin mai departe, niște copii vorbesc de un profesor care îi plictisește de moarte
Și că ar vrea mai multe materii bazate pe arte, în școală
Că matematica e nasoală și că profa de română e prea vocală
Mai mult, dacă din guvern ar face parte, ar face totul ca la carte
Metroul se oprește și o femeie spune așa, pe zărește, " Piața Romană "
Ușile se deschid și totul se oprește cand în metrou se urcă, ea
Merge încet, de parcă vrea să se dea, cea mai rea
Parcă purta o coroană, era de o frumusețe de icoană
Toate mișcările ei erau ca dintr-un portret
M-am uitat la ea, indiscret dar fără vreun regret
Un zâmbet mi-a sărit în ochi și fără vreun interpret
Era de parcă știa un secret, atât de șiret
O fericire ascunsă de noi, undeva pierdută într-o mulțime de nevoi
De parcă toți duceam lipsă dar ea, atât era de aprinsă
Și din nou, ce rost are o candelă dacă e stinsă?
Pentru un moment, am pășit înapoi, nevrând să fiu vreun țărănoi
Nici un pas nu am făcut, că s-a întamplat, un lucru atât de plăcut
Ochii ei căprui, s-au uitat în ai mei verzui
Și cu pași repezi înspre mine a mers, unde a stătut
Liniște, pentru câteva clipe amărui
Ușile se închid și totul devine din nou rapid
Până când să îi aud glasul subțire, tăcut și timid
" Vreun buton mi s-a desfăcut? "
" Dacă nu, atunci la mine de ce te uiți, asa de urât? "
' Defapt, nu doar unul ci chiar doi'
Îi zâmbesc și ea îmi zâmbește înapoi
" Maria, de cunoștiință îmi pare bine "
' Andrei, atenția mea îți aparține '
Totul părea ca un vis, unul de așa de mult timp interzis
Totuși, nimic nu era promis, nimic nu era scris
Așa că am decis să îi pun o întrebare
' Maria, cu mine la o cafea ai merge oare?'
Înainte să îmi răspundă, s-a auzit " Piața Unirii "
Ea, mă întreabă, realizând efectul știrii
" Dacă spun da, promiți că vei mai sta? "
' Dacă asta înseamnă cafea atunci cum să spun nu și a pleca? '
Avea un mers ca de prințesă
O privire de duchesă
Elegantă dar fără să fie ignorantă
Extravagantă dar fără să fie arogantă
Totuși, pe cât era de perfectă pe atât de defectă
Atât de furioasă când simțea că viața nu o respectă și nu e corectă
Atât de nervoasă atunci când se simțea neputincioasă
Când simțea că nu avea ceva sau pe cineva, atât de mofturoasă
Și totuși, am crezut că dupa o vreme
Totul va devenii fundamental de banal
Până să mă cheme, de un scaun să mă rezeme
Și să o fi văzut pe tocurile ei de cristal
Când am ajuns, ne-am luat o cafea
Și am întrebat-o dacă am putea
Să ne ținem de mână
Și dacă ar vrea, măcar pentru puțin, să rămână
Dintr-o dată, sare din scaun și spune
Că ea presupune că am o pasiune pentru un joc
"Se pare că ai noroc, te provoc"
' Hmmm, pentru a mă răpune, ar trebuii să ai măcar o noțiune despre această chestiune '
' Nu te speria dacă vei greșii, dar știi ce e această piesă? '
Toată fața i se înroșește și ea îmi șoptește, "e o prințesă"
Îmi zâmbește timid și îmi dă regina
"Okay, nu prea știu să joc dar asta înseamnă că mă vei lumina, nu-i așa? "
Cu cât s-a înserat, cu atât, mai mult am jucat
Și cu un zâmbet de neînduplecat spune, " E patru "
I-am răspuns cu un simplu atac, fără vreo piesă să înșfac
' E-5, draga mea ', am spus eu într-o voce ca de teatru
Nimic din partea ei, stătea, se gândea, la executarea mea, " patru C "
Eu, nepăsător si visător, gândul meu zburase, ' B sașe '
Nici acum nu știu, cum ea m-a putut seduce încât nu am putut deduce, ce făcea - deoarece
Ce urmase, a făcut sigur că nu mai aveam mișcari rămase
Cu o voce tandră și dulce, mă reduce, la nimic, " F trei "
Marii, doamne dar ce vrei să îmi iei?
Când aude, ' B șapte ', nu face un sunet și trece direct la fapte
A zâmbit mai frumos și mai inimos ca în oricare altă noapte
" Si, sah mat", spune ea cu un glas entuziasmat
" Sper că acum nu te deranjeaza că te-am chemat"
' Ha, în niciun caz, m-ai calcat ca pe un gândac '
' Și nu m-a deranjat, defapt, cred că te plac '
Napoleon la Austerlitz
Urechile îmi țiuie, ochii îmi sunt roșii
Rușii, continuă să tragă…ticăloșii…
Fumul de pușcă mă înconjoară
Mă întreb, voi mai supraviețuii și de astă oară?
Dintr-o dată, o bubuitură de toate zilele se aude
Tuturor ne e frică dar retragerea, se exclude
Trebuie să avem încredere, o voce spune
Alea au fost tunurile lui Napoleon, mai avem puțin până ai răpune
Știam că moartea e la o aruncare de zaruri
Țipetele se auzeau peste tot...dar nici în cele mai urâte coșmaruri
Nu ți-ai putea imagina că există așa un loc...
Și mai câte schimburi de foc, măcelul nu se mai oprea deloc
Scuze, o să încerc să mă adun și momentul să ți-l recompun
Când mâna pe pușcă îmi pun, mă întreb dacă o să mai apuc vreun ajun
Dacă o să mai pot să îi dau o floare, să mai stăm la soare...
Să mai simt o sărutare urmată de niște atingeri ușoare...
S-ar putea să o fi văzut pentru ultima dată
S-ar putea să nu îi mai pot mirosii părul de flori niciodată
S-ar putea să nu pot să îi mai ascult opiniile despre Voltaire vreodată
S-ar putea ca de un zeu ea să fi fost creată... atât de cultivată, atât de neașteptată...
Da, mă scuzi, lupta...ce era în jurul nostru nu era doar o bătălie între popoare.
Două imperii, unul avea a devenii imun, celălalt avea a pierde toată puterea de care regii ei dispun.
Barbarii, fără vreun semn de calmare au încercat să se țină pe picioare
Dar a venit un taifun, din care nu mai avea să scape nici un căpcăun.
Cavaleria lui Murat a venit de nicăieri cu noi puteri
Și într-o secundă, a făcut infanteria lui Bagration pulberi
Napoleon s-a întors și l-a închis de tot pe Kutuzov
Haha, bătrănul aproape, că nu mai avea cum să scape - din acel crov.
Hahaha, să vedem ce mai face acum Alexandru
Și-a pierdut toată armata, ce mai copilandru
Mă întreb ce i-a spus Mikhail când
Armata lui Napoleon a venit, sute de mii ucigând...
Ziua noastră îndelungată a fost în sfârșit câștigată
Știam cu toții că de acum o să trăim o viață îmbelșugată
Țoți recunoșteam cine ne-a oferit acest viitor prosper...
Și pe tot frontul s-a auzit doar: Vive l'Empereur!
Rădăcini
În ziua unei februarii atât de friguroase...
Încât îi era greu frigului să nu îți intre în oase...
Între o mare de crizanteme,
În mijlocul tuturor, indiferent de vreme,
O mică tulpină care de când se stabilise,
Stătea nemișcată, cu florile închise.
Ascunsă de lume ca o stea de dimineață,
Iar la atingere, rece ca de gheață.
Un violet puternic și închis o cuprindea,
Ca nimeni să nu o poată vedea.
Nu o mai observase nimeni înflorind.
Dar dorind grația ei să surprind,
În genunchi rapid m-am pus,
Și din greșeală la întuneric locul ei l-am expus.
Chiar atunci, de nicăieri,
Din pricina acestei apropieri,
Înflorește chiar în fața mea un mu-gur.
Galben în mijloc și violet împre-jur.
Cea mai frumoasă floare,
De cea mai extraordinară culoare,
De decenii nemaivăzută de popoare,
Singură în lume, uitată chiar și de soare.
Dar nu vreau a te îngrijora...
Secretul tău nu am să divulg...
Și nu aș putea eu vreodată să te smulg,
Din pământul tău, din casa ta.
Eu pur și simplu am crezut că poate,
Ți-as putea iubii toate petalele și toate florile,
Dar cum aș putea? Să îți ignor erorile?
Când tu nu ți-ai înfipt adânc rădăcinile,
Și nu ți-ai crescut toate tulipinile...
...O să îți iau doar câteva fructe, din cele cultivate.
Le-am ridicat și din ele am mușcat,
Un gust dulceag mi-a amintit de tot felul de momente...
Și o senzație de neexplicat m-a atacat,
La nivel elementar, un quasar, de emoții și sentimente.
Starea nu mi-a stat pe loc, pupilele mi s-au dilatat,
O clipă mai târziu, de lume am uitat.
La floarea mea frumoasă am revenit...
Am văzut ceva așa de nemaipomenit,
Nu eram sigur dacă nu înebuneam...
Un zâmbet de la o femeie care parcă știa că veneam...
M-a luat de braț și încet vals am dansat.
Xenophil cum sunt, în brațele ei m-am lăsat.
Avea o rochie purpurie și ochii îi sclipeau de bucurie,
Nu mai putea singurătatea pe ea a o descrie...
Tot am încercat să o întreb cum o cheamă.
Inima mea a început să geamă...
Când mi-a spus că mă iubește,
Și că din pricina mea, ea trăiește,
A găsit unde să se împlinească,
Unde să se stabilească,
Și cum noua viață să își pornească.
Îi pare rău totuși că din pricina ei,
Eu mult nu am și viața am să mi-o închei...
Inima rapid a început să îmi bată,
Ea la mine s-a uitat, cu o expresie întristată
„Totul va fi okay, Andrei.”
Mă apucă de gât și îmi oferă un ultim sărut...
Pe jos am căzut după ce să respir nu am mai putut.
Nu mai pot
Nu mai pot, chiar nu mai pot
Să respir, să dau din mâini, să înot
Sunt o persoană așa oribilă
Și chiar dacă nu îți pot spune de ce
...crede-mă...sunt o persoană penibilă
Mă omoară propriile gânduri și nu mai am ce face
Am crezut că poate dacă mă implic, dacă mă dedic
O să pot însfârșit să ajung ceva, să mă ridic
Doamne, nu mai știu ce să fac
Am cerut ajutorul tuturor cărora m-au ascultat
Și știi ce e cea mai rea parte?
Este că ei chiar au încercat...
Dar pe mine ceva tot mă împarte
Vreau să țip, să mă audă tot blocul și orașul
Haha, dar cred că o să ajung doar să îmi umplu păhărașul
Ți-am cerut ajutorul, Andreea, ce tot faci?
De ce tot te mai prefaci?
Nu îmi ești prietenă, nu îmi ești alături
Presupun că orice fel de legături...
Că anii nu prea mai contează atunci când nu mai intră banii
Asta e? Trebuie să te plătesc?
Nu ești cum îmi amintesc
Ce? Nu e așa? Cum ar mai trebuii să o privesc?
Au trecut aproape doua luni
Și până acum sunt doar promisiuni
Iar tu, Maria, tu ești fericită?
Îmi amintesc zilele în care te simțeai răsucită
Când vorbeam eu cu vreo zmintită
Dar acum, de anul nou, m-am tăvălit cu o sucită
E neobișnuită, mă excită
Dar nu mă intrigă, nu mă face să gândesc
Nu mă face de ce sunt în stare să dovedesc
Nu mă ajută să mă împlinesc
Am nevoie de tine
Ea a venit la mine
După ce tu mi-ai rupt inima în două
Ce era să fac, să fiu cu amândouă?
Tu ce faci atunci când plouă?
Te mai ascunzi și tu de rouă...
Știi, e chiar destul de amuzant
Eu îți țip în ureche constant
Și tu nu îmi vei da vreodată vreun răspuns interesant
Sunt obosit, de lume, nu știu ce mai caut aici
Ce rost are să citești, să îți șoptești?
Să îți explici atât de multe povești
Dacă în final tot ajungi să strici...
Dacă...știi ce? Nu mai contează ce aveam a zice
Nu mai are rost a mă contrazice
Andreea mi-a spus că fac pe victima
Am crezut că mă supraestima
Sau că încerca doar a mă deprima
Dar are dreptate, mă tot plâng și plâng
În loc ca în gura inima să mi-o strâng și frica să mi-o înfrâng
Dar nu, nu mai am puterea în mine
Nu îmi mai iese, vreau doar să se termine.
Nopți calde
Mademoiselle, la ce te mai gandești?
Încă în lume iubirea încerci să o răspândești?
Îmi amintesc de nopțile alea calde de vară,
Când pe lângă parcul Izvor ochii noștri dansară.
Cum lumina din felinare îmi bătea pe spate,
Cum râsetele tale gentile repetate, erau singurul lucru care să întrerupă liniștea în acea noapte.
Așteptam împreună un 385...dar eu vroiam să îți sărut buzele fierbinți...
Acum, după atâta timp, strâng din dinți știind că acel sărut făcea parte și din ale tale rugăminți...
Tot speram ca visele mele să devină reale,
Brațele mele în jurul taliei tale.
Lumina lunii care să ne ghideze,
Pasiunea noastră să o ilumineze.
Te mai vezi în acele seri petrecute în doi?
Când povestindu-ți despre Bulgakov, Pushkin și Tolstoi,
Când vorbindu-ți despre politică, artă și literatură.
Ți-ai dat seama că suntem făcuți din aceeași țesătură.
Știu că ai dreptate, în întregime.
Dragostea are o anumită cruzime.
Dar știu că împreună am fi reușit...
Și poate că ne-am fi iubit la nesfârșit...
Chiar dacă acum inima mea singură lumea trebuie să străbată...
...Nu te învinuiesc pentru decizia luată,
Totuși, vreau să știu, în zile gri și fără rost,
Te mai întrebi, în șoaptă, "oare ce ar fi fost...?"
Prea frumoasă lună
O! Tu, prea frumoasă lună.
Tot aștept ca soarele să apună.
Ca în fiecare seară să mă seduci.
Ca din nou la tine să mă aduci.
Superba mea, steauă a nordului,
Maestră a mărilor și a timpului.
Cu tine la spate, toate păcatele purtate,
Nu cântăresc nici jumătate.
Dar tu mi te arăți puțin câte puțin.
Uneori doar jumătăți obțin.
Iar alteori, doar sferturi.
De asta în fiecare dimineață, sper să uiți de ale noastre certuri.
Da, știu, că tu te îmbraci în nori,
Și până de înserare, tinzi să mă ignori.
Dar atunci când uit să te iubesc,
Te dezbraci și mă faci să mă înrobesc.
Numai la tine mă gândesc.
Ești cu adevărat un dar ceresc.
Pierdut într-o mare a uitării,
Tu ești farul pe care îl urmez în drumul salvării.
Lumina ochiilor tăi mă ghidează,
Și următoarea destinație mi-o fixează-
Chiar și atunci când absența ta mă îndepărtează.
Lună dragă, iubirea ta mă completează.
Ai vrea să îți mai citesc ceva?
Sau să ne mai întalnim pe undeva?
Vreau să îți vorbesc dar fără supărare...
... Eu pentru tine vreau să fiu mai mult decât un oarecare.
Vreau să îmi șoptești cu drag,
Lângă mine să pot să te trag.
Să mă joc cu părul tău fin,
Să îți sărut buzele moi când termin.
Mâinile pe al tău spate să le mișc ușor.
Iar când prea jos am să cobor, să mă împingi gentil cu un picior.
Vreau să îți aud râsul de fetiță,
Când îți gâdil corpul de zeiță.
Să îți văd privirea de femeie.
Și să simt acea scânteie...
Dar... Așa de mulți bărbați te vor.
Eu sunt un amărât de scriitor.
Ce mă face să cred că sunt mai mult decât un trecător?
Chiar dacă pentru mine timpul zboară,
Tu ești la fel de frumoasă ca odinioară.
Încă îmi zâmbești în timp ce îți cânt la vioară.
Acum, eu sunt bătrân și în păr gri apare.
Dar nu există motiv de îngrijorare.
Tu mereu mi-ai fost cea mai mare preocupare.
Obrajii tăi sunt de un roșu atât de puternic,
În timp ce eu încă mă întreb dacă sunt vrednic.
Aș fi vrut să îmi fi spus cu ce te luptai.
Eu te-am rugat doar să mai stai.
Dar tu mi-ai spus că nu puteai.
Pentru că nu poți să fi acolo pentru mine mereu.
Pentru că nu totul se învârte în jurul meu.
Că frumusețea ta nu poate fi doar a mea.
Te întreb: îți amintești când poezia mea te uimea?
Te îmbujorai și ochii îți lăcrimau neîncetat,
Acum,nici nu te-a mai emoționat.
O! Tu, prea frumoasă lună,
Astea sunt ultimele momente împreună.
Strălucește acum a mea femeie dragă,
Adu fericire în viața mea oloagă.
Atât de mare ești pe cer, înconjurată de ceață,
Dar chiar și așa îți văd în obraji roșeață.
Când inima în sfârșit mi se potolii,
Îmi întind mâna spre buzele tale rozalii.
Dar sărutându-mi mâna ușor îmi șoptești,
Încercând pentru ultima oară să mă liniștești.
" Pentru mine, încearcă să fi curajos,
Și într-un final, pune penița jos.
Povestea noastră se termină din nou.
Dar îmi e frică că ăsta va fi ultimul nostru tablou.
Soarele dintre nori are să răsară...
Iar dragostea noastră, pentru ultima dată, să moară..."
Piata Victoriei - Piata Unirii
O altă zi de luni, după tot felul de presiuni
' Offf, trei stații în plus ', în soaptă mi-am spus
După ce, câteva stații am mers, cumva într-o amețeală dus
Gândindu-mă la tot felul de sesiuni
O femeie plictisită, de fericire lipsită
Acum, foarte dichisită, tocmai din vacanță venită
Merge la muncă, într-o transă atât de adancă
Încă pe malurile Italiei, unde valurile bat o singuratică stâncă
Lângă ea stă un bărbat în vârstă
Cu un zâmbet pe buze, chiar dacă poate gustă
O ultimă dată din viața sa măreață
Și, cu o atitudine glumeață, se întreabă ce o să îi mai aducă această dimineață
Puțin mai departe, niște copii vorbesc de un profesor care îi plictisește de moarte
Și că ar vrea mai multe materii bazate pe arte, în școală
Că matematica e nasoală și că profa de română e prea vocală
Mai mult, dacă din guvern ar face parte, ar face totul ca la carte
Metroul se oprește și o femeie spune așa, pe zărește, " Piața Romană "
Ușile se deschid și totul se oprește cand în metrou se urcă, ea
Merge încet, de parcă vrea să se dea, cea mai rea
Parcă purta o coroană, era de o frumusețe de icoană
Toate mișcările ei erau ca dintr-un portret
M-am uitat la ea, indiscret dar fără vreun regret
Un zâmbet mi-a sărit în ochi și fără vreun interpret
Era de parcă știa un secret, atât de șiret
O fericire ascunsă de noi, undeva pierdută într-o mulțime de nevoi
De parcă toți duceam lipsă dar ea, atât era de aprinsă
Și din nou, ce rost are o candelă dacă e stinsă?
Pentru un moment, am pășit înapoi, nevrând să fiu vreun țărănoi
Nici un pas nu am făcut, că s-a întamplat, un lucru atât de plăcut
Ochii ei căprui, s-au uitat în ai mei verzui
Și cu pași repezi înspre mine a mers, unde a stătut
Liniște, pentru câteva clipe amărui
Ușile se închid și totul devine din nou rapid
Până când să îi aud glasul subțire, tăcut și timid
" Vreun buton mi s-a desfăcut? "
" Dacă nu, atunci la mine de ce te uiți, asa de urât? "
' Defapt, nu doar unul ci chiar doi'
Îi zâmbesc și ea îmi zâmbește înapoi
" Maria, de cunoștiință îmi pare bine "
' Andrei, atenția mea îți aparține '
Totul părea ca un vis, unul de așa de mult timp interzis
Totuși, nimic nu era promis, nimic nu era scris
Așa că am decis să îi pun o întrebare
' Maria, cu mine la o cafea ai merge oare?'
Înainte să îmi răspundă, s-a auzit " Piața Unirii "
Ea, mă întreabă, realizând efectul știrii
" Dacă spun da, promiți că vei mai sta? "
' Dacă asta înseamnă cafea atunci cum să spun nu și a pleca? '
Avea un mers ca de prințesă
O privire de duchesă
Elegantă dar fără să fie ignorantă
Extravagantă dar fără să fie arogantă
Totuși, pe cât era de perfectă pe atât de defectă
Atât de furioasă când simțea că viața nu o respectă și nu e corectă
Atât de nervoasă atunci când se simțea neputincioasă
Când simțea că nu avea ceva sau pe cineva, atât de mofturoasă
Și totuși, am crezut că dupa o vreme
Totul va devenii fundamental de banal
Până să mă cheme, de un scaun să mă rezeme
Și să o fi văzut pe tocurile ei de cristal
Când am ajuns, ne-am luat o cafea
Și am întrebat-o dacă am putea
Să ne ținem de mână
Și dacă ar vrea, măcar pentru puțin, să rămână
Dintr-o dată, sare din scaun și spune
Că ea presupune că am o pasiune pentru un joc
"Se pare că ai noroc, te provoc"
' Hmmm, pentru a mă răpune, ar trebuii să ai măcar o noțiune despre această chestiune '
' Nu te speria dacă vei greșii, dar știi ce e această piesă? '
Toată fața i se înroșește și ea îmi șoptește, "e o prințesă"
Îmi zâmbește timid și îmi dă regina
"Okay, nu prea știu să joc dar asta înseamnă că mă vei lumina, nu-i așa? "
Cu cât s-a înserat, cu atât, mai mult am jucat
Și cu un zâmbet de neînduplecat spune, " E patru "
I-am răspuns cu un simplu atac, fără vreo piesă să înșfac
' E-5, draga mea ', am spus eu într-o voce ca de teatru
Nimic din partea ei, stătea, se gândea, la executarea mea, " patru C "
Eu, nepăsător si visător, gândul meu zburase, ' B sașe '
Nici acum nu știu, cum ea m-a putut seduce încât nu am putut deduce, ce făcea - deoarece
Ce urmase, a făcut sigur că nu mai aveam mișcari rămase
Cu o voce tandră și dulce, mă reduce, la nimic, " F trei "
Marii, doamne dar ce vrei să îmi iei?
Când aude, ' B șapte ', nu face un sunet și trece direct la fapte
A zâmbit mai frumos și mai inimos ca în oricare altă noapte
" Si, sah mat", spune ea cu un glas entuziasmat
" Sper că acum nu te deranjeaza că te-am chemat"
' Ha, în niciun caz, m-ai calcat ca pe un gândac '
' Și nu m-a deranjat, defapt, cred că te plac '
Napoleon la Austerlitz
Urechile îmi țiuie, ochii îmi sunt roșii
Rușii, continuă să tragă…ticăloșii…
Fumul de pușcă mă înconjoară
Mă întreb, voi mai supraviețuii și de astă oară?
Dintr-o dată, o bubuitură de toate zilele se aude
Tuturor ne e frică dar retragerea, se exclude
Trebuie să avem încredere, o voce spune
Alea au fost tunurile lui Napoleon, mai avem puțin până ai răpune
Știam că moartea e la o aruncare de zaruri
Țipetele se auzeau peste tot...dar nici în cele mai urâte coșmaruri
Nu ți-ai putea imagina că există așa un loc...
Și mai câte schimburi de foc, măcelul nu se mai oprea deloc
Scuze, o să încerc să mă adun și momentul să ți-l recompun
Când mâna pe pușcă îmi pun, mă întreb dacă o să mai apuc vreun ajun
Dacă o să mai pot să îi dau o floare, să mai stăm la soare...
Să mai simt o sărutare urmată de niște atingeri ușoare...
S-ar putea să o fi văzut pentru ultima dată
S-ar putea să nu îi mai pot mirosii părul de flori niciodată
S-ar putea să nu pot să îi mai ascult opiniile despre Voltaire vreodată
S-ar putea ca de un zeu ea să fi fost creată... atât de cultivată, atât de neașteptată...
Da, mă scuzi, lupta...ce era în jurul nostru nu era doar o bătălie între popoare.
Două imperii, unul avea a devenii imun, celălalt avea a pierde toată puterea de care regii ei dispun.
Barbarii, fără vreun semn de calmare au încercat să se țină pe picioare
Dar a venit un taifun, din care nu mai avea să scape nici un căpcăun.
Cavaleria lui Murat a venit de nicăieri cu noi puteri
Și într-o secundă, a făcut infanteria lui Bagration pulberi
Napoleon s-a întors și l-a închis de tot pe Kutuzov
Haha, bătrănul aproape, că nu mai avea cum să scape - din acel crov.
Hahaha, să vedem ce mai face acum Alexandru
Și-a pierdut toată armata, ce mai copilandru
Mă întreb ce i-a spus Mikhail când
Armata lui Napoleon a venit, sute de mii ucigând...
Ziua noastră îndelungată a fost în sfârșit câștigată
Știam cu toții că de acum o să trăim o viață îmbelșugată
Țoți recunoșteam cine ne-a oferit acest viitor prosper...
Și pe tot frontul s-a auzit doar: Vive l'Empereur!