Duete născute din ploi

Precum într-un cânt de demult
eşti leagăn tăcerii din noi,
te caut mereu să ascult
duete născute din ploi.

 

Din stropii ce-n palmă aduni,
un lac de scântei fără foc,
se-aprinde dorinţa-n cununi
ce trupul cuprind de mijloc.

 

În valsul din visuri aşez
o pală de vânt adormit,
mireasmă de flori te visez
în câmp de iubiri înverzit.

 

Prin viaţă eşti albul întins
ce simţuri înalţă spre cer,
în trupul ce doarme aprins
fărâme iubite se cer.

 

Iubirii cântare îi spun
pe note scăldate-n priviri
din ochii ce-n seară apun
în visul cuprins de-amintiri.

 

Precum într-un cânt de demult
eşti leagăn tăcerii din noi,
te caut mereu să ascult
duete născute din ploi.


Category: Love poems

All author's poems: Craciunas Silviu poezii.online Duete născute din ploi

Date of posting: 23 марта

Added in favorites: 1

Views: 204

Log in and comment!

Poems in the same category

O iubire arzatoare

Pe banca retrasa eu te vad,

Si treapad vin spre tine,

Intrebandu-te ce te retine

De-a ma lua-n brate calde.

                   

Ma asez pe banca,

Si vad un om cu chip angelic.

Dar tu rapid te apropii romantic,

Sarutandu-ma usor.

 

Cu sfiala-mi te pui-n poale,

Iar eu cu mainile goale mangai usor,

Un moment nepretuit.

Doamne, asteptam cu nerabdare,

Aceasta iubire de valoare.

 

Tu privindu-ma arzator,

Iti soptesc increzator:

Iubirea noastra va fi,

“Pana cand moartea ne va despartii”

More ...

Rime de iubire

Azi, mi-a venit așa deodată,
Cu foc să te îmbrățișez,
Dar, ești departe și-ți creez,
O rimă doar, îmbrățișată.

Și, ți-o trimit ca-ntr-o scrisoare,
Pe-o caldă aripă de vânt,
Când îți va coborâ în gând,
Să simți a mea îmbrățișare.

Mai fac o rimă și-n pereche,
Să te sărute în ureche
Și, ca un răsărit de soare,
Duios în suflet să-ți coboare.

Să te învăluie-n iubire,
Ca într-un voal de-argint, subțire,
Astfel, privindu-te, oricine,
Iubirii tale să se-nchine.

Și, să-nțelegi cât te visez,
În orice zi, în orice noapte,
Încep și rima-ncrucișez
Dar, tot iubire o s-arate.

Nopți împletesc și sori în ea,
Spre tine o trimit și, fie
Să împletească-n viața ta
Numai surâs și bucurie!

Să te înveselesc nițel,
Îți scriu acum și-um mic gazel.
Mă cerți? Trimit la tine dorul,
De-o ști să te-mbuneze el.
Nu vrei nici dor? Îți trimit gândul
Sau, iată, am găsit alt fel:
Am să trimit la tine vântul
Să mângâie-al tău păr rebel
Și, să-ți șoptească-ncetinel,
Iubirea mea-ntr-un cântecel.

More ...

Rău cu lacăt, dar mai rău fără

Casa fără femeie, e ca lacătul fără cheie

Poate să-ți intre și să iese cine vrea din casă

Căci fără lacăt nu rămâne nimic de valoare înăuntru !

 

Poți să aduci câte femei vrei și să te distrezi cu fiecare 

Dacă n-ai tu una care să rămână acolo când vor pleca toate!

 

Chiar atunci când crezi că poți trăi singur te-ntreb

Are farmec oare o viață trăită fără acea ființă Care...

Deși te enervează și la cap te taie!

Tot ea e cea care când te cuprinde un fior adânc și rece

Știe cum să te-ncălzească precum un soare.

 

Și deși cu toți greșim în lumea asta mare

Vă spun acum cu glas pelin

Găsiți și voi în adâncul sufletului din nou

Putere de a ierta și a lupta

 

Și să nu ajungeți a uita 

Ceea ce a fost odată ușor doar din a simți și a face

Acum se spune că a rămas doar un basm

 

Căci noi ca oameni am dat uitării și nu mai știm

Ce înseamnă acest sentiment profund

Acum toți trăim într-o viteză și trenul nu se mai oprește când...

 

O stație ar fi pentru toți cea potrivită,

Acum doar...

Ne mai salutăm din mers...

Iar trenul nostru continuă

Până la sfârșitul de mult ales.

More ...

Peste chipul tău... Sau în afara timpului...

În viscolul acestei vieți... Cu păduri străine...

Sufletu-mi tot cată... Al liniște-i coline...

Câți ochi reci de piatră... În lume am văzut...

Toți au rătăcit... Cu suflete-n tumult...

 

Și inima-mi tot bântuie... Prin negrul meu necaz...

Fără tine Doamne... Caut lung extaz...

Spune-mi Doamne care... Este calea mea...?

Din câte sunt pe cer... De ce iubesc o stea...?

=============

Reci și lungi iubito... Fost-au anii fără tine...

Nesfârșite nopți... De-o pustietate pline...

Am umblat prin lumea... Dusă de al lumii vis...

Suflet pierdut în lume... O lume în abis...

 

Al codrilor frunze însă... Încă totuși cântă...

Și păsările prin valuri... Încă se mai plimbă...

Prin întunecimea-mi... Sper că te iubesc...

Căci spre lumea fără stele... Mereu eu privesc...

=============

În această lume... De rele obsedată...

Sufletu-mi tot cântă... Prin al picturii artă...

Să tot rup din mine... Al meu trecut smintit...

Ce-n moartă judecată... Lumei cată un sfârșit...

 

Așa nebunia-mi... Rău mă otrăvește...

Iar ochii mei în tine... Flama liniștește...

Căci în lumea neagră... O flamă te-am găsit...

Să-mi fii ascultătoare... Căci sunt al tău iubit...

 

Căci inima-mi ca smoala... De secetă-i crăpată...

Și fosta îmblânzită... Cu palma-ți fermecată...

Și am uitat c-am fost... Rege mort și năcăjit...

Și că văzusem umbra... A întunericului cumplit...

 

Cât păsările cântă... Și calea spre cer ne-o arată...

Cât florile se plâng... Căci lumea e deșartă...

Sunt un simplu om... Și Cerului mă-nchin...

Cât încă mai trăiesc... Voi fi mereu creștin...

 

Și cât există lumea-n... Gânduri rele și introvertite...

Puterile vor fi... Cu suflete perfide...

Mie-mi viața pe pământ... Se stinge în culoare...

Căci pentru timp sunt fluture... Și iubesc o floare...

 

Și tot aștept din ochii tăi... Culoare ca din floare...

Și uneori eu chiar o văd... Și crești ca sub un soare...

Iar raza când te va bate... Și ochii ți se vor deschide...

Atunci să îmi șoptești în liniște... "Eu te iubesc iubite..."

 

Să-mi șoptești cu cîntec viu... De împreunare...

“Tu-mi ești rază de lumină... Pe-o lacrimă de floare...

Să-mi fii tărie pe pământ... Cât moare lumea-n chin...

Sub Cer ție regină... Sub Cer mie stăpân”

 

Cât eu pe tine te iubesc... Sorbește-a mea gândire...

Și vezi că pe pământ... Nu e fericire...

Vezi că lumea și-a pierdut... Toată a sa onoare...

Ceru-i mort pentru cei morți... E hău fără culoare...

 

Și vreau să vad în al tău plâns... Cum mor idei deșarte...

Când o să-ți cadă lacrima... Pe buzele-mi uscate...

Când timpul meu va trece... Pleca-voi în mormânt...

Privește spre eter... Urăște al morții gând...

=============

În vremelnică dansare... Sub Împăratului Cel Ceresc...

Două suflete-n culoare... Împreună cresc...

Prin sclipiri din ochii tăi... Văd că ești suflet al meu...

Din lumea fără stele... Noi spre Dumnezeu…

 

Această poezie e scrisă de personajul principal al unui poem mai amplu care se va numi "Hecto fiu de Flamă". Ea face parte din antractul poemului.

 

Voi mai posta și alte poezii și poate un fragment din poem ...

Alte detalii mai tîrziu...

More ...

Dulce amar

Of dulce amar

De ce mi ai fost un cosmar

Cand trebuia sa fii un dar 

Of dragul meu strain 

Te iubesc cate putin 

Ziua ce tocmai trecu

Si iubirea mea crescu

Noptile nu imi dau pace 

Te visez mereu nu mi place 

Povestile ce imi apar 

Ma vor face sa sufar iar

In vise noi inflorim 

Ne promitem mari iubiri 

Dar cand afara dau zorii

Visele dispar ca norii 

Eu iti dau si inima 

Ca toti stiu ca e a ta 

Iti dau sufletul din mine

Sa te vad din nou pe tine 

Ma intreb nestiutoare 

De ce te iubesc eu oare

Nici macar nu am vorbit 

Poate doar noi ne am dorit 

Tu ma privesti iubitor

Eu de tine simt ca mor

Incerc zii dupa zii

Sa lupt pentru tine pii

Te alint si ti spun mereu

Te iubesc sufletul meu

Si uite asa ramanâ cu greu 

Cu gandul la dorul meu

Dorul ce nu ma mai lasa

Sa traiesc ca o mireasa 

Caci cel pe care il iubesc 

Doar in vise il gasesc 

Caci aici in lumea reala 

E o iubire banala 

El se uita eu ma uit 

Nimeni nu zice un cuvant 

Dar eu stiu sufletul meu 

Am sa te gasesc mereu

Si te caut in oricine 

Am nevoie doar de tine 

Sper ca intr o zii sa pot

Sa te surat cu mare foc 

Te iubesc de ma sufoc 

Deocamdata doi straini 

Se iubesc dar stiu putini 

Deci raul ce mi face bine 

E baiatul meu din filme

Poate maine sau in alta zii

Cand soarele va rasarii 

Eu in vise nu voi fii 

Ci cu tine in bucurii .

More ...

Metresa

Te construiesc din cuvinte

Cum altfel să te scot din minte?

Este ca și lumina fără văpaie

În lipsa ta arta n-ar prinde culoare.

 

Primăvara a venit devreme

Odată cu zâmbetul și glasul tău contopite în miere.

Iar eu ca o albină însetată de iubire,

Renasc cu fiecare pas de-al tău către mine.

 

Trăiesc definiția iubirii interzise

Eu stingheră în fața unei porți închise

Tu lacom de atenție și senzații încinse

Ne descoperim doar în vise...

More ...

Other poems by the author

În praful timpului

Nu mă întreba de cărări
mereu îmi reneg plecările
nici gândurile nu le întreba
au fugit de acasă
poate conştiinţa
dar la ce bun
mă vizitează doar duminica
în spatele bisericii

 


Nu mă întreba încotro mă îndrept
s-ar putea să ne ciocnim nepăsările
nu mă întreba de nimic
obosiți de aşteptare
vom respira doar trecut

 


Un colţ de munte
se prăvale
peste lacul meu de lacrimi

 


Astăzi nu sunt acasă
poate mâine
vom juca şotronul copilăriei
rugându-ne să rămânem
acolo unde ne-am văzut prima oară
în praful timpului

More ...

Cărarea vieţii

Every child is our child” – Motto of the United Nations Children’s Fund (UNICEF)

 

(text scris pe data de 24 octombrie 2010)

La 64 de ani, privesc mai mult înapoi decât înainte, fără regrete, cu bucuria amintirilor adunate pe cărarea vieţii, alături de tine, mândru de devenirea copiilor noştri. Astăzi am sufletul larg cât o lume şi scriu, cu plecăciune, pentru fiinţe ce-mi sunt necunoscute dar a căror soartă mi-a umbrit pentru vecie propria-mi fericire.


Pentru copiii cărora le-au fost interzise amintirile.
Pentru părinţii care nu vor şti niciodată cât de mândri i-ar fi făcut copiii lor.


Sub semnul copilăriei aşteptăm cu nerăbdare adultul ce o să vină.
Nu iubesc moartea, dar cum să proslăveşti iubirea de viaţă dacă nu răscoleşti văzduhul, invocând, mereu, amurgul trăirii?
Zburdând printre stele, copile, tu eşti o fărâmă, cea mai preţioasă din nesfârşitul univers.
Eşti alături de mine, contopit cu mine, dar vai, nu pot să-ţi ating fiinţa şi, aştept împlinirea destinului ce conduce, fără remuşcări, fără conştiinţă, impasibil, printre jucăriile vieţii apropiind timpul morţii, spre devenirea cea de pe urmă.
- Cine sau ce voi deveni când timpul se pierde-n neant ?
- Nu ştiu.
- Vei şti tu cine ai fost înainte de a fi?
- Nu ştiu.
- Să privim oare cu bucurie viaţa şi să aşteptăm cu tristeţe moartea?
- Nu ştiu.
- Putem fi trişti clipă de clipă sub apăsarea durerii?
- Cu siguranţă.
- Cu bucurie aşteptăm clipa lipsită de speranţa răsăritului de mâine?
- Uneori.
Amestecăm, în amintiri, bucurii şi necazuri ce duc spre speranţa seninului amurg.
Copleşiţi de ani, sub bucuria neîncetatei deveniri, sperăm într-o viaţă cât mai lungă şi o suferinţă cât mai scurtă.
Aşa ar trebui să fie aici sau oriunde, acum sau oricând, pentru mine sau oricine dacă, vai, nu am fi prinşi fără scăpare în dansul imprevizibil al jucăriilor vieţii cu timpul morţii.
- Este destinul?
- Mi s-a spus că destinul ni-l dă El.
- Este hazardul?
- Anii m-au învăţat că hazardul stă în alegerile noastre din fiecare clipă.
- Este omul?
- Omul are inconştienţa de a ignora destinul, de a schimba hazardul. Omul aruncă cu nepăsare momente nefaste pe cărarea vieţii. Omul are neruşinarea să se ascundă după cuvinte.
Doamne de ce nu te dezintegrezi în nori de conştiinţe presărate în propria-ţi operă?
La ce bun că ţi-ai răstignit fiul când nici o mare de sânge nu va stinge durerea părinţilor?
La ce bun că ţi-ai răstignit fiul când fiinţe neîntinate se duc lângă tine?
De ce nu ne-ai lăsat doar două porunci, ocroteşte viaţa, respectă iubirea, şi, ne-am fi închinat Ţie o veşnicie.




Bibliografie neselectivă, interminabilă

. . .
9 octombrie 2010, Craiova, România, Andrei Goreci
Printre valuri de lacrimi şi flori s-a scurs greu cea mai neagră zi pentru prietenii şi familia lui Andrei, adolescentul, de 17 ani care a fost ucis joi în apropierea liceului "Tudor Arghezi" din Craiova
. . .
11 septembrie 2001, US, David Reed Gamboa Brandhorst, 3 year old
My heart goes out to you, may God bless, and I hope that everyone around the world remembers this beautiful face representing innocence and will motivate us all to achieve peace. Michael Anthony Montoya We never met but I often think of you with love.
Gary Miles
. . .
11 septembrie 2001, US, Asia S. Cottom ,11 year old, student, Backus Middle School (Washington)
Take care little angel. The world will miss all that you could have done.
Marisa
....
27 aprilie 1999, Surdulica, Yugoslavia, In the southern Serbian village of Surdulica, Serb officials said 16 civilians, including 11 children, were killed on Tuesday, April 27, 1999, in a NATO attack.
. . .
10 septembrie 1998, Herbert Hoover High School, Glendale, California, US
During a lunchtime fist fight between two boys on the school's parking lot, 15-year-old Avetis "Avo" Demirchyan was seriously wounded. He was rushed to the hospital and died on Saturday.

More ...

Las

Las clipele mele în freamăt arzând
din viaţa lipsită de veşnicul când,
las timpul să-mi fie o ploaie de scrum
când verbul mă-nvinge aici şi acum.

Las gânduri înscrise în părul cărunt,
purtate vremelnic de faptul că sunt,
las pielea să-mi fie văratic veşmânt
când iarna din mine e veşnicul cânt.

Las urme de viaţă să plângă amar,
din tot ce mă stinge să nască un dar,
las neguri pe ape întinse spre zări
când sângele sparge în mine cărări.

Las visul de mâine s-aştepte tăcut
în picul de viaţă ce azi s-a născut,
las trupul să piară, în mine mă-nec
de dorul iubirii ce nu ştiu s-o trec.

De doruri le las să se stingă de dor
când sufletul-i plin de trăirile lor,
sub cerul cerşind o culoare model
se naște din mine un mine rebel.

More ...

Calul alb

Calul alb își tremura pielea în bătaia vântului. Era miezul unei zile pierdute în deșertul încins sub un cer invizibil. La orizont, un glob uriaș stătea să se prăvălească peste munții de nisip. Firicele de aur dansau prin aerul fierbinte reconfigurând coamele ascuțite. Aici, sub galbenul nisipului atârnând nepăsător peste lume, umbra se năștea și murea cu repeziciunea fulgerelor. Din când în când, pumnul se încleșta încercând, parcă, să lipească boabele de nisip, dar acestea curgeau printre degete ca niște râuri. Undeva, nu departe, aerul sorbea răcoarea unei oaze nemărginite. Ramurile palmierilor tăiau linii crude în atmosfera încărcată cu praful galben care sălta neîncetat dinspre și înspre cer. Coroanele se înclinau maiestuos, formând cercuri concentrice care aruncau umbre tăcute deasupra lacului. Liniștite, apele încercau să țină ritmul secundelor aruncând unde jucăușe pe care tremurau pete de umbre. Un tablou agățat de un cui în care culorile cerului își disputau cu frenezie fundalul. În prim plan, nisipul și oaza își etalau adâncimile dezvelind mereu noi detalii, spre bucuria privirii. Iar calul alb, înroșit de reflexiile razelor ce plecau din linia orizontului, continua să lovească nisipul cu copitele sale de parcă ar fi dorit să alunge din tablou fantasma zădărniciei întruchipată de acel pumn care strângea perpetuu nisipul care se încăpățâna să revină mereu, reîntregind galbenul fierbinte. Capul se legăna în ritmul mersului, aburi fierbinți țâșneau cu putere din nările nefiresc de curate. Ochii păreau a fi două sfere fosforescente așezate sub o frunte înaltă acoperită cu un breton de sub care apărea o pată albă înscrisă într-o formă geometrică perfectă. Deasupra gâtului, coama se legăna peste trupul alb. Picioarele zburau sub burta masivă formând încrețituri deasupra șoldurilor, iar coada biciuia cu putere aerul îmbibat de praful roșiatic. Urmele se nășteau și mureau, dar calea era mereu aceeași, marcată de amintiri, ascunsă sub stratul de galben care clădea capcanele timpului trecut. Mintea regăsea fiecare pas parcurs de la naștere, iar acum nu făcea decât să sincronizeze locurile și timpurile.
Strada urca agale spre Piața Mare. Pașii mici încununau centimetrii cu răbdarea unei răsuflări grăbite. Mâinile, căzute de-a lungul corpului, îngreunau mersul în loc să-l ajute, dar picioarele se încăpățânau să-și satisfacă dorul de umblet. Era sfârșitul săptămânii și mintea era programată să pătrundă acolo, chiar în inima orașului, lăsându-se dusă de jocul copiilor în lumi care se stingeau în vatra vieții. Acolo, scânteile aruncate de râsete stridente și necizelate de cumpătarea vârstei, amestecate cu melodia viguroasă lansată în mijlocul mulțimii de dibăcia nedisimulată a unui cvartet, acolo doar, se revigorau tăciunii reaprinzând culoarea trăirilor. Un tânăr ușor trecut de vârsta adolescenței își legăna corpul, urmărind urcușul și coborâșul notelor din partitura aflată în fața sa. Corzile viorii tremurau ascultătoare. Sincron, o mână dezgolită, arcuită pe arcuș, își revărsa dragostea primenită de sunetul muzicii asupra întregii lumi. Alături, o violă, mângâiată de o tânără luminată de un zâmbet ce părea uitat pe un chip angelic, frângea aerul cald al cetății în răsuflări pătimașe. Peste trilul de sunete înmănuncheate într-o frăție a iubirii, un braț hotărât zidea prin corzile violoncelului un postament al muzicii. Un fulger se abătu asupra cvartetului, trimițând chipurile într-o memorie setoasă de culori. Câteva bancnote suspendate nu vor mai ajunge în cutia viorii. În ochii flămânzi de viață, cei patru instrumentiști vor sălășlui fără vârstă.
Un balansoar încremenit aștepta zadarnic în mijlocul camerei. Prin geamul pătat de umbrele aruncate de un nuc bătrân, lumina încerca să citească dintr-o carte uitată deschisă la ultima pagină. O ultimă pagină ce nu va mai fi citită. Nisipul clepsidrei, alimentată de râurile ce plecau printre degetele care continuau să producă zvâcniri în ritmul unei inimi neobosite, luneca fără încetare spre margini inexistente. Peretele alb aștepta și el, privind din spatele tabloului. Tremura sub tropotul calului alb care continua să alerge arătând timpului drumul spre eternitate.



 

More ...

Eram - Și eu și voi

Eram, eram un gând
și vânt eram curgând
sub cer, pe ape dor
și limpede izvor


în lumi ce numai eu
știam, eram mereu
și paj și împărat
și-n vis eram curat.

Dar timpul nemilos
din ce eram m-a scos
și ce doar eu știam
și ce doar eu credeam,

din gând, din vânt, din cer,
din tot ce e mister,
mi-a dat să gust hain,
mi-a spus mereu să vin

să beau din cupă, iar
și iar, secunde cu nectar
și ore să petrec

și luni să le întrec,

în ani să mă grăbesc,
iubiri să îmi găsesc,
căci lumi cum numai eu
le știu, găsesc mereu.

În mintea de copil,
a semănat abil
semințe ce-au rodit
și-un trup au înrobit,

iar gând senin și zbor
și cer sau lin izvor,
s-au stins încet încet
uitate-n acaret.


Și râsul de copil
și zâmbetul subtil

și lacrima prea grea
și gustul de la nea,


cândva demult erau,
în lumi ce mă știau
un suflet visător,
un strigăt călător.


În lumea ce o știți
și eu și voi, grăbiți,
privind spre înapoi
mai suntem eu și voi?

Și eu și voi mai vreți
din cupă să mai beți
nectar furat de timp
din anticul Olimp?

Și eu și voi erați
și eu și voi visați
și eu și voi, și eu
și voi, mereu, mereu.

More ...

Aș...

În palme-aș lua o bucată de cer
să afle și norii al nostru mister,
eternul sălbatic din zări să-l supun
cu vise-ncărcate-n ghiulele de tun.

Din stele mi-aș țese o noapte-n pridvor
să simtă și ele că omul e dor
ce moare și-nvie ca astrul din zori,
hoinar fără voie prin mii de alți sori.

Din ploaie mi-aș umple cu lacrimi un gând
în mine furtuna să tune râzând,
cu fulgere-n ochi înspre lume să curg
iubiri să aprind când iubirea-i amurg.

Doar părul l-aș ține departe de ierni,
cu albul zăpezii nu vreau să îl cerni,
căci albul mi-l lasă chiar timpul hulpav
ce tare aș vrea să mai cadă bolnav.

În suflet de-aș prinde o clipă pe veci
eu trupul ca haină ți-aș da să-l petreci
prin veacuri lăsate să-mi fie răgaz
în somnul ce nu știm de are zăgaz.

În palme de-aș ține-o bucată de cer
aș fi trubadurul născut din mister,
alese trăiri înspre zări să supun,
iubire să-ntorc peste glasuri de tun.

More ...