Mărturisire de plagiat

Şi nu mă ştiţi de azi, de ieri,
trecut-au multe primăveri
de când aleargă vorba mea,
de când sorbiţi ce nu se bea.

Cuvinte ştiu să le înmoi
în mintea prinsă de nevoi,
din suflet pot să scot fiori,
cum cred că ştiţi, arareori.

Am plâns cu mintea de copil,
convingător sau juvenil,
credeam mereu că am talent,
să spuneţi voi, este prezent?

Când scriu pe muzică de Bach,
prin inimi semăn numai crah,
stârnesc furtună făr’ de vânt,
presar chiar lacrimi în cuvânt.


Trăiesc cu gânduri de prisos,
le prind cu-o lacrimă frumos
şi, fără să mă simt stingher,
le dau zâmbind prin cartier.

Vă ştiu în suflete curaţi,
eu cer acum să mă iertaţi,
căci iscodind în alte vieţi
am plagiat numai tristeţi.


Category: Thoughts

All author's poems: Craciunas Silviu poezii.online Mărturisire de plagiat

Craciunas,gânduri

Date of posting: 9 June 2024

Comments: 1

Timp de citire: ~2 min.

Views: 1315

Log in and comment!

Comments 1

Pentru poezia ,, Mărturisire de plagiat,, , rog poetul Crăciunaș Silviu să primească mărturisirea mea de cititor (și) al acestei poezii , care este nu numai e x c e p ț i o n a l de frumoasă și o r i g i n a l ă, este ,, plagiatul,, propriilor trăiri, meditații dintr-un talent personalizat, pentru că :,, trecut-au multe primăveri/de când aleargă vorba mea./de când sorbiți ce nu se bea,,. Am sorbit cu sete versurile acestei poezii (și nu numai , aparținând poetului Silviu Crăciunaș) și mă bucur să știu că niciodată ,vorbele acestui poet ,, nu tac,,. : ,, Când vorbele tac/ un suflet se pierde/ lăsând în restriște/ trăirile minții,,.

Other poems by the author

Lazaret - Dincolo de zid (roman foileton) 20. Mărturisirea

Trecuseră câteva zile și cei doi, Iulia și Gabriel, erau într-o stare stabilă, dar existau suficiente motive de îngrijorare. Iulia era încă menținută în stare de comă indusă, rana de la cap fiind destul de adâncă. Nu era transportabilă și o echipă de neurochirurgi se deplasase la spital. Cât despre doctorul Gabriel, acesta își revenise complet din punct de vedere fizic Asistenta încerca să nu-l tulbure prea mult. Asistenta șefă devenea pe zi ce trece tot mai agitată, iar doctorița Zamfirescu privea neputincioasă la acest tablou al disperării și incertitudinii care se contura chiar în fața ei. Era oare posibil ca acea lovitură să fi afectat memoria doctorului? Și de unde până unde această poveste cu baronul Aaron von Pieler? O bătaie ușoară întrerupse gândurile doctoriței.

— Intră!

Asistenta se strecură în biroul directoarei de parcă ar fi vrut să nu fie văzută. Alături de directoarea spitalului era și Doamna, asistenta șefă.

— Chiar voiam să te chem. Acum că am scăpat de inundații, vreau să știu ce intenții ai, Iulia? În ultima vreme te-ai comportat ciudat. Ce este cu acea peșteră?

— Cer iertare, dar trebuia să-mi găsesc trecutul.

— Toți avem în trecut frânturi de viață pierdute, dar nu putem alerga în timp căutând himere. Aici, în dosarul tău, este trecutul tău, iar viitorul va depinde doar de prezent. Nu poți fugi de viitor ascunzându-te în trecut.

— Trecutul meu a fost brusc îngropat odată cu părinții mei și cu mama Iuliei.

— Vrei să spui că între tine și Iulia există o legătură.

— Bănuiam ceva. Am fost în satul bunicilor din partea mamei. Acolo sunt înmormântați părinții mei și chiar trecutul meu. Iulia este sora mea. Suntem surori după tată, iar mamele noastre erau surori gemene.

— Cum este posibil?

— Mama Iuliei avea probleme psihice. S-a folosit de asemănarea lor pentru a-l înșela pe tatăl meu. Toți trei au murit într-un accident atunci când veneau să-mi spună tot adevărul. Eu eram singura care nu știa.

— Iulia, sora ta știe?

— Da. Știe și toată viața ei a fost ca o umbră care mă păzea de primejdii. Voi rămâne aici. Îi voi îngriji pe amândoi.

— Adică?

— Adică pe sora mea și pe doctorul Gabriel.

— Se pare că nu ești străină de această stare a doctorului.

  • În casa din sat unde locuiesc am găsit un caiet scris cu sute de ani în urmă de un austriac. Acesta, rănit în luptele cu turcii din 1493 chiar în aceste locuri, a fost ascuns de o femeie în peșteră și îngrijit. S-a îndrăgostit de ea și a refuzat să mai plece cu ceilalți oșteni rămânând în sat. Era baronul Aaron von Pieler. Din caiet am aflat că femeia lui era considerată ființa diavolului, iar el a reușit să o facă bine iubind-o. Au murit atât ea cât și fata lor în timpul unor inundații fiind alungate de sătenii care credeau că datorită diavolului care le stăpânea, Dumnezeu le-a trimis ploile.

— Doctorul a citit caietul?

  • Speram să o iubească pe Iulia și să o facă bine. Atunci nu știam că e sora mea, dar simțeam că îi datorez acest lucru.
  • Cum adică, îi datorezi acest lucru? întrebă nedumerită doctorița Zamfirescu.

Privirile asistentei și asistentei șefe se întâlniră. Ochii Iuliei o implorau să vorbească, să spună ceea ce ei îi era atât de greu să mărturisească.

— Așa este, reluă Doamna istorisirea Iuliei. Cu mulți ani în urmă, Iulia a avut proasta inspirație să ademenească un bărbat, doar că acesta a venit cu alții ca să o violeze. Și atunci sora ei s-a sacrificat lăsându-se violată. Cred că a fost momentul în care  frica de bărbați i-a cuprins mintea tulburându-i comportamentul. Vă amintiți că atunci când am găsit-o, nu suporta să aibă bărbați în jurul ei?

Iulia o privi cu recunoștință pe asistenta șefă, apoi își continuă povestea.

— Doar doctorul Gabriel putea să-i redea încrederea în iubire. Să-i vindece frica de bărbați.

— Aceste fapte schimbă mult lucrurile. Înseamnă că rătăcirea lui nu este legată de lovitura suferită la cap. Va trebui să-l transferăm la Sibiu.

— Nu! În niciun caz, se avântă asistenta, eu sunt..., eu îl voi îngriji, mai spuse ea după o scurtă pauză. Credeți că o să-și revină?

— Fiecare om are o conștiință ascunsă, în umbră, care stă la pândă gata să cucerească mintea și să învingă firea noastră normală. Să sperăm că personalitatea lui va fi mai puternică decât această tenebră născută din caietul baronului.

Ieșiră împreună din cabinetul directoarei și se îndreptară spre camera lui Gabriel. În mijlocul curții, asistenta șefă o opri și o privi în ochi.

— Iulia, nu mai este loc de greșeli și ascunzișuri. Viața a doi oameni depind de spusele tale. Ce ai vrut să spui adineauri?

Iulia aplecă ochii și se întristă.

— Sunt gravidă. Aștept copilul lui Gabriel.

— Dar e o binecuvântare. Poate cu această veste îl vei scoate din starea în care este. Va părăsi lumea baronului.

— Nu știu. Dacă o iubește pe sora mea?

— Crezi că s-a culcat și cu sora ta?

Iulia înclină capul afirmativ, apoi adăugă.

— Eu i-am împins spre asta.

— Înțeleg. La fel ca mama ta și sora ei. V-aţi iubit cu același bărbat. Doar că acum nu este vorba de nicio înșelătorie. Gabriel va trebui să-și asume consecințele propriilor alegeri.

— Mergeți doar dumneavoastră la el. Eu nu pot încă să-l văd.

Doamna intră în cameră și Gabriel se ridică întâmpinând-o cu o întrebare.

— Ce face soția mea? Dar fiica?

— Doctore, dumneata nu ai nicio soție.

— Ba da. Preotul și sătenii nu vor să recunoască. Este soția mea și nu îi voi lăsa să le facă rău.

— Te rog, ascultă-mă. Eu am o fetiță. Îți amintești? Cea din fotografie. Unde este fotografia, doctore?

— Fetița ta trebuie să se joace cu fetița mea. O să o lași, nu? întrebă el rugător. Oamenii sunt răi, dar nu există niciun diavol. Fata mea este la fel ca și fata ta. Îi place atât de mult să se joace. O lași?

— O să o las, dar spune-mi unde este? De ce ai ascuns-o?

— Nu eu am ascuns-o. Preotul minte.

Începu să se agite amenințând o umbră din geam cu pumnul.

— Bine. O să o aduc.

Iulia intră și ea în cameră.

— Iulia, ce bine că ai venit. Ți-au făcut sătenii rău?

— Nu mi-au făcut. Acum se poartă frumos cu noi.

— Și fetița noastră unde este?

— Se joacă, Aaron. Se joacă cu copiii.

More ...

Mirosul florilor de mai

Cu-atâtea vise prinse-n geană
poţi fi mereu iubirilor poveşti
cu doruri strânse-ntr-o icoană
rămasă-n urma mirilor caleşti.

Năframe albe de lumină
petreci cu drag în zori de dimineţi,
lăsând o lacrimă drept vină
să fie foc ascuns printre nămeţi.

Întorc în horă gânduri multe
şi iau de brâu să-nvârt şi gândul tău,
să-l pun la inimă s-asculte
cum bate-n piept durerea de flăcău.

Cu ochii mei pătrund lumina
din ochii tăi născuţi albastru viu,
eşti floarea albă din grădina
ce naşte jar, morgana din pustiu.

Mai pierd o clipă din trăire
sorbind cu jind o clipă de demult,
când din priviri ceream iubire
cuprins de-al inimii dorit tumult.

Prin părul tău aleargă vântul
să lase-n lume vorbe cum erai
când ceru-ntreg ruga pământul
să fii mirosul florilor de mai.

More ...

Putreziciune

      

Plângea pământul fără rost
        sub tropot blând articulat
        de vieţi vândute la mezat,
        un vis frumos, pierind anost.

 

 

Putreziciunea caută în suflet
prada neprihănită,
crescută din clipele curate
în care albul gândului
nutreşte speranţa curăţeniei
departe de mirosul
propriei putreziciuni,
moştenite din naşterea primară.
Simt calea din albul ochilor
prin lanul de oameni crucificaţi
doar pentru viitorul mileniilor.
Adunăm cuiele
ruginite de lacrimi
să le înfigem în cer.
Prin văile ancestrale
curge sângele cruciaţilor,
brăzdând carapacea
credinţei până la pieire.
Un singur pământ,
o singură istorie
atârnă ca un fruct copt
în copacul crescut
din inima universului,
gata să guste iar
putreziciunea.
Pe o altă creangă
o floare se deschide
în preistoria unui alt fruct.

More ...

Cu bine

…
- Cum ţi-ar plăcea să-mi fie exprimarea?
- Nu ştiu, şi nu cred că are importanţă, am spus, e vorba doar de părerea mea.
- Şi totuşi.
- Ti-aş spune de-aş putea să-ţi umblu în minte. Poate chiar pot, dar ar trebui să mă laşi.
- Mintea e doar o interfaţă între sufletul meu şi sufletul tău. Te accept, intră în sufletul meu.
- S-ar putea să-ţi fur toate iubirile, să le ascund în coclauri de galaxii.
- Nu poţi, am doar o mare iubire şi sufletul e prea mic s-o cuprindă.
- Atunci în gând îţi strecor venin de-ndoială, clocot de smoală, amară ocară şi minciuni ce le vrei adevărate.
- Eşti visul urât ce fiinţa-mi cuprinde seară de seară, sau ce eşti?
- Sunt raza de soare în păr rătăcită.
- Mai spune.
- Sunt sclipirea de astru iubită într-o noapte senină.
- Mai vreau.
- Sunt luceafărul ce smulge din ochi o lumină.
- Nu te opri.
- Sunt constelaţia nopţii ce mijloc cuprinde.
- Ajunge.
- Sunt colţuri de lună zidite în tine.
- Ajunge! Mă pierd în trecutul speranţei ce-i azi amintire. Ameţită de vorbe aruncate spre un suflet aflat în derivă. Spune-mi, mai bine, ce simţi pentru mine?
- Întrebarea mă chinuie de când mă ştiu. Precum un animal de pradă, am sfârtecat cerul căutându-te. Nu simţi cum în umbra ce-o porţi mă strecor aproape să-ţi fiu? Nu simţi că te mângâie şuviţa de păr rătăcită pe frunte? Nu mă vezi ascuns în privirea ce oglinda o întoarce?
- Opreşte. Sunt toate minciuni. Minciuni ce aievea doresc să trăiesc.
- Mă opresc, dar spune-mi de ce vorba-mi minciună numeşti?

- În tot ce spui regăsesc gândul ce seară de seară arunc spre al nopţii abis. În tot ce spui regăsesc ruga spusă cu glas nerostit. În tot ce spui regăsesc iubirea pierdută în zorii de zi. În tot ce spui regăsesc speranţa risipită în ploi de stele. În tot ce spui regăsesc amăgirea ce dimineaţa mă prinde.
- Mă opresc, dar fie-ţi milă şi spune-mi cine sunt eu?
- Eşti universul ce frământă vise, rugi, iubiri, speranţe, amăgiri şi întorce spre mine ecoul iubitului ce niciodată nu l-am găsit. Eşti calea fericirii ce caut noapte de noapte. Eşti gustul amar al singurătăţii din mine.
- Zorii se-arată. Cu bine, iubito! Noapte de noapte vom împleti în iubire sufletul tău şi mirajul meu.
- Te voi invoca mereu. Cu bine.

More ...

Stropi de poeme

Am pus cuvintele
frunze între ani,
le-am călcat în picioare,
loc pentru mai multe,
azi părăsesc
ucenicia neterminată,
curgând din poemele voastre,
o las altora care au mai îndrăznit,
eu nu voi mai fi fost
un început lipsit de speranţă,
alte cuvinte trăiesc aşteptarea
ecourilor născute să fie
versuri hrănite cu mine,
aş pune punct, dar
plâng virgulele care măsoară
pauzele ascunse printre clasici,
las rimele să cadă
din degete desfrunzite de ritm,
în altă poezie cuvintele se cer
oblojite cu frumos,
nu este un crez,
doar o evadare veşnică
în închisoarea mişcătoare
a gândurilor.



În mine port
visele sărutate
cu stropi de poeme,
aşa cum au fost odată.

More ...

Albastru

Dorinţa te cheamă, iubire albastră,
în poarta iertării o umbră sihastră
aşteaptă fiorul în prag de-nserare
sărutul de-atunci rătăcit pe cărare.

 

Eşti visul născut din arcada iubirii,
un vals petrecut pe vioara simţirii,
privirea şi trupul, arcuşul şi struna,


în geamăt de stele mirată stă luna.

Albastră e calea spre pleoapa lăsată
pe ochiu-ncărcat cu tăcere-ncarnată,
din cerul scăldat cu azurul privirii
vorbesc doar scântei în viforniţa firii.

 

Albastrul aşteaptă regina din visuri,
să fii mântuirea-n ascunse hăţişuri
ce inima-mi ţintuie făr’ de scăpare,
adu-mi paradisul să-mi fie cântare.

 

Aşterne-ţi privirea pe trupu-mi vioară
să-mi fremete coarda lăsată să moară,
răsfiră-ţi sărutul din plânsul sălbatic
prin toamna născută de timpul apatic.

 

       E albul din iarnă-n albastrele doruri
       în noaptea-nfrăţită cu sfintele coruri,
       aşteaptă o umbră poemul să-l spună
       iubirii albastre trecând prin furtună.

 

       În poarta iertării stăm mână în mână,
       sunt zorii aproape, albastru se-ngână,
       visat-am albastru în ziua întâia,
       albastre sunt doruri ce trec nemurirea.

 

More ...

Poems in the same category

Letting go

 Sunt umbra celei care - am fost 

Și - o știu atât de bine, pe de rost 

O- mbratisez cu drag și - o las să plângă 

Până ce dorul din ea o să se stingă.

N- o cert, nu-i spun nimic, doar o conțin 

O las să tremure și zbuciumul îi țin.

E bine așa și va fi din ce în ce mai bine 

Lăsând să plece ce nu e pentru mine .

"A fi"- ul meu de-acum e stâncă de granit

Și în fața durerii este de neclintit.

"Și asta va trece" , cum David a conștientizat,

De-i bucurie sau durere, toate au timp limitat.

More ...

Defect

Mă cuprind gânduri pline de nostalgie,

Unde ai dispărut a mea dulce copilărie?

De ce ai plecat fără să-ți iei rămas bun,

De ce m-ai abandonat pe cel mai rău drum......

 

Toate erau bune când erai cu mine,

Habar n-aveam ce-i aia agonie,

Mă jucam cu avioane din hârtie

Și cele mai mici lucruri îmi aduceau bucurie.....

 

N-aveam multe, dar eram cel mai fericit,

Seara cu prieteni mă simțeam împlinit,

Nu știam că toate o să se termine într-o zi,

Pe vremea aia nu înțelegeam sensul unei poezi: 

 

"Coșmar, dulce amar,

Iubirea-mi este în zadar,

Prezentul mi-e neclar,

M-au otrăvit buze cu gust de nectar"

 

Pentru mine erau doar cuvinte din ziar,

Nu știam că viața poate avea gust amar,

Nu știam că iubirea vine la pachet cu durere,

Pe vremea aia toate aveau gust de miere,

 

Nu știam că poți să iubești fără să fi iubit,

Nu știam că de asta mulți poeți au înebunit,

Acum am ajuns să-nțeleg perfect,

Am ajuns să-mi trăiesc viața defect,

More ...

Nocturnă

te întrebi dacă nu ți-ai pierdut șarmul

 

când te privești în oglindă

 

îți pipăi pomeții

obrajii

adaugi  fără chef o cremă Sweet Secret

cu miros  de vanilie

o dungă de ruj peste buze

fără niciun efect în întuneric

dar nu contează

să-mi rămână în minte imaginea ta

decât alta

cum mi-ai spus într-o seară

„întotdeauna mai exist-o femeie

fir-ați ai dracului…”

.

sigur privești în gol de-acolo

din neguri

tavanul

îți trosnești degetele

așteptând un tren care nu mai circulă noaptea

de mult timp

dacă ai răbdare să-mi termin și eu

țigara

mă apuc să dau la o parte zăpada aceasta

așternută-ntre noi

ca o pacoste…

More ...

Zefir

Adierea zefirului era ca foșnetul șoaptei

cineva lăsase deschisă colivia cu păsări măiestre

ale dimineții

iar aceastea-și luaseră zborul într-un foșnet tumultos de aripi

printre umbrele zorilor desprinse parcă de corpuri

de inimi

printre frunzele Maiestăți sale regale

Magnolia

cu tot albul năucitor al florilor și al parfumului ei

printre strigătele zglobii ale copiilor în drum spre școală

și printre suspinele străzii

amestecate cu mirosuri de cauciuc ars

peste care adierea zefirului

aluneca ca o rochie mătăsoasă

de pe trupul unei femei îndrăgostite

.

Am deschis vrăjit fereastra spre cer

ascultând respirația celestă a stelelor

care se îmbrățișau cu quasarii rătăcitori

și deveneau supernove

în meri pițigoi cântau îngeresc

desfăcându-și aripile în nuanțe de alb și albastru

doar pictorul bătrân de la capătul orizontului

rămas fără culori

își făcea loc cu mâinile

prin albul nemângâiat al pânze

.

Apoi te-am văzut ieșind din spuma valurilor

care se loveau de aurul spălăcit al țărmului

ca o zeiță din legendele adolescentine ale Olimpului

din clipa aceea mi-a trebuit încă o viață

să-nțeleg că femeile erau dincolo de mângâierea zefirului

și de vraja neverosimilă a gândului

tot oameni

More ...

Zâmbetul

Zâmbetul vine fără cuvânt,

ca o rază caldă pe pământ,

se strecoară lin, ușor,

printre oameni, în decor.

Nu întreabă de ce există,

nu promite, nu insistă,

doar se așază, fără grabă,

ca o liniște ce ne leagă.

În el e respect, tăcut și curat,

ca un „te văd” nerostit, adevărat,

o recunoaștere tăcută

că viața nu e mereu mută.

Și uneori, abia se vede,

dar în suflet el se-ncrede,

că-ntr-un colț de omenire

mai trăiește și iubire.

More ...

Vechea bucurie

Ce frumos era odată,când era Crăciun,

Și mergeam la colindat prin satul întreg 

Ne aștepta cu poarta deschisă orice om bun,

Amintirile astea veșnic nu se șterg.

 

Era altul sentimentul,când bradul împodobeam,

Sau când vedeam luminițe la fiecare casă 

Și noi nerăbdători cu toții eram,

Să punem tot ce aveam mai bun pe masă.

 

Astăzi nu doar bucuria s-a schimbat,dar și anotimpul,

Dacă atunci aveam zăpezi troienite,

Astăzi parcă nu mai înțelegem scopul,

Nici sorcovelor poleite.

 

Sărbătorile din acest an,sper sa reînvie,

Și să simțim din nou,cum simțeam odată 

Aceeași veche bucurie,

Și să avem din nou zăpadă.

 

 

 

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍